Obligație de a face. Decizia 637/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 637
Ședința publică de la 25 August 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Paraschiva Belulescu
JUDECĂTOR 2: Sorin Drăguț
JUDECĂTOR 3: Stela Popa
Grefier - -
Pe rol, judecarea recursului formulat de împotriva deciziei civile nr.123 din 23 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul O l t, în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul pârât, având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au răspuns avocat pentru recurentul reclamant și intimatul pârât personal și asistat de avocat.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, care a învederat netimbrarea recursului cu 204 lei timbru fiscal și 2,5 lei timbru judiciar, după care:
Avocat, pentru intimatul pârât, a depus întâmpinare pe care a comunicat-o apărătorului recurentului reclamant.
Avocat -, pentru recurentul reclamant, a depus taxa judiciară de timbru cu chitanța nr.-/20.08.2008 și timbru judiciar și a învederat instanței că nu solicită termen pentru a observa întâmpinarea depusă.
Instanța, constatând că nu mai sunt cererii de formulat sau excepții de invocat, acordat cuvântul asupra recursului.
Avocat -, pentru recurentul reclamant, a susținut motivele scrise, pe care le-a dezvoltat oral, în raport de care a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel, cu cheltuieli de judecată.
Avocat, pentru intimatul pârât, a considerat că hotărârea pronunțată de instanța de apel este legală și temeinică, solicitând respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra cauzei de față:
La data de 9.10.2006 s-a înregistrat sub nr- acțiunea în pretenții și obligație de a face promovată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtul.
În motivarea acțiunii reclamantul arată că este vecin cu pârâtul iar în urmă cu circa trei ani acesta a construit pe hotarul despărțitor un gard de beton și bolțari fără structură de rezistență construcție care l-a prejudiciat prin umbrirea unei porțiuni din teren.
Mai mult decât atât în cursul lunii mai a anului 2006 gardul s-a prăbușit iar resturile au rămas pe terenul său fapt care l-a împiedicat să-și desfășoare activitatea de grădinar.
Apreciază reclamantul că prin umbrirea solului prin prăbușirea gardului pârâtul i-a creat un prejudiciu în ceea ce privește producția pe care ar fi putut să o obțină prin cultivarea terenului.
Pentru aceste motive în temeiul dispoz.art.998-999 cod civil solicită obligarea pârâtului la plata sumei de 5.000 lei reprezentând daune interese iar pârâtul să fie obligat să înlăture dărâmăturile construcției care în prezent îi afectează terenul.
Acțiunea a fost întemeiată pe dispoz.art.998-999 Cod civil, a fost corespunzător timbrată iar în dovedire s-a solicitat proba testimonială și proba cu expertiza.
Pârâtul a formulat întâmpinare prin care se apără împotriva pretențiilor reclamantului arătând că pentru construcția gardului a avut toate avizele și autorizațiile cerute de lege iar în cursul cercetărilor penale declanșate împotriva reclamantului prin numeroasele expertize efectuate în cauză s-a stabilit în mod lipsit de echivoc faptul că reclamantul a generat prăbușirea gardului datorită unui șanț săpat pe toată lungimea gardului și în care în mod constant reclamantul a infiltrat apă.
Precizează reclamantul că pe rolul Judecătoriei Slatina se află dosarul penal nr.13057/2006 cu termen de judecată la 9 februarie 2007 având ca obiect plângere împotriva rezoluției nr.2103/II/2/2006 fapt ce impune suspendarea cauzei civile până la suspendarea cauzei penale.
Pârâtul a formulat și cerere reconvențională prin care solicită obligarea reclamantului la plata sumei de 6.900 lei contravaloarea gardului și a cheltuielilor de judecată.
În ședința publică din data de 27 august 2007 pârâtul a renunțat la judecata cererii reconvenționale.
Întâmpinarea a fost motivată în drept fiind invocate dispozițiile art.119-120 Cod procedură civilă în dovedire solicitându-se proba cu înscrisuri, cu interogatoriu, proba testimonială și proba cu expertiza.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri, proba testimonială și proba cu expertiza agricolă.
Prin sentința civilă nr.7154/17.12.2007 Judecătoria Slatinaa admis în parte acțiunea promovată de reclamant și l-a obligat pe pârât să plătească reclamantului suma de 334 lei despăgubiri civile precum și suma de 400 lei cheltuieli de judecată.
A reținut prima instanță că datorită prăbușirii gardului ridicat de pârât pe linia despărțitoare a proprietăților părților, o parte din terenul pârâtului a fost indisponibilizat pe o suprafață de 66. așa încât nu a mai putut fi exploatat.
Prin urmare s-a constatat că ocuparea terenului prin prăbușirea gardului a generat reclamantului un prejudiciu prin imposibilitatea de folosire a terenului, prejudiciu ce se ridică la suma de 334 lei.
S-a respins capătul de cerere privind înlăturarea dărâmăturilor rezultate din construcții reținându-se de prima instanță că nu s-a făcut dovada cu probatoriul administrat în cauză a celor susținute.
Împotriva sentinței a declarat apel atât reclamantul cât și pârâtul.
În motivarea apelului reclamantul susține că sentința primei instanțe este nelegală întrucât atâta vreme cât s-a recunoscut implicit că prăbușirea gardului a condus la ocuparea terenului nu se disting considerentele logice pentru care nu s-a admis și cererea prin care s-a solicitat ca pârâtul să fie obligat să-și ridice gardul.
De asemenea sentința primei instanțe este nelegală întrucât raportul depus la dosarul cauzei reprezintă un exemplar înmânat de expert reclamantului și nu depus de expert în condițiile codului d e procedură civilă.
Nu s-a dat posibilitatea părților de a pune concluzii față de acest raport de expertiză întrucât cauza a rămas în pronunțare iar pronunțarea a fost amânată pentru depunerea de concluzii scrise, așa încât orice obiecțiuni au putut fi formulate doar prin concluziile scrise.
Apelul nu a fost motivat în drept dar a fost corespunzător timbrat.
În apelul formulat de pârât se arată că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, respectiv vinovăția autorului faptei ilicite după cum nu este dovedită nici existența unei fapte ilicite.
Susține pârâtul că prăbușirea gardului s-a datorat exclusiv faptei reclamantului care a săpat un șanț la baza gardului, șanț cu adâncime de circa 40 cm. și pe care frecvent l-au umplut cu apă.
Mai arată pârâtul că vinovăția autorului a fost dovedită cu ordonanțele emise de Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina și prin care reclamantul a fost sancționat pentru fapta comisă.
Prin urmare în mod nelegal prima instanță a reținut că s-ar face vinovat de prăbușirea gardului și implicit de prejudiciul reclamantului cauzat prin imposibilitatea de exploatare a terenului ocupat de resturile construcției.
Apelul a fost întemeiat în drept pe dispoz.art.282-298 Cod procedură civilă.
Prin decizia civilă nr.123 din 23 august 2008 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, s-a admis apelul formulat de apelantul pârât domiciliat în comuna, Sat Linia din V, județul O împotriva sentinței civile nr.7154/17.12.2007 pronunțată de Judecătoria Slatina în dosar nr-.
S-a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul reclamant, cu domiciliul în comuna, sat Linia din V, județul O împotriva sentinței civile nr.7154/17.12.2007 pronunțată de Judecătoria Slatina în dosar nr-.
S-a schimbat în totalitate sentința apelată în sensul că s-a respins ca neîntemeiată acțiunea promovată de reclamant.
S-a reținut că reclamantul invocă faptul că a fost prejudiciat prin ridicarea de pârât a unui gard pe linia despărțitoare a proprietăților lor așa încât gardul prin umbrire l-a împiedicat să-și cultive în mod corespunzător terenul.
S-a mai susținut de asemenea că respectivul gard a fost ridicat fără autorizații și avize iar ulterior a căzut și s-a prăbușit peste terenul reclamantului, porțiunea ocupată de resturile construcției punându-l de asemenea în imposibilitatea de a-și valorifica terenul.
Față de actele și lucrările dosarului de fond s-a constatat că atât reclamantul cât și pârâtul au sesizat organele de urmărire penală cu plângeri pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere.
Prin ordonanța pronunțată la data de 16 noiembrie 2006 în dosarul nr.2370/P/2006 s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului pentru fapta de distrugere aplicându-i-se acestuia amenda cu caracter administrativ în cuantum de 600 lei (fila 76 dosar fond).
Această soluție a fost atacată cu plângere de ambele părți.
Prin sentința penală nr.900/15 nov.2007 Judecătoria Slatinaa respins plângerile formulate de părți și a menținut ordonanța parchetului (fila 17 dosar apel).
S-a reținut de instanța de apel că în mod corect în raport de probele administrate în cursul urmăririi penale procurorul a reținut că sunt întrunite elementele infracțiunii de distrugere atât sub aspectul laturii obiective cât și sub aspectul laturii subiective.
Astfel fapta de distrugere se poate realiza atât prin acțiuni omisive cât și din acțiuni comisive iar în cauză fapta reclamantului - învinuit - a constat în săparea unui șanț la baza gardului aparținând pârâtului șanț care a fost în permanență alimentat cu apă, faptă ce a avut drept consecință afectarea fundației și demolarea construcției.
S-a statuat de instanța de apel că acțiunile reclamantului au afectat în mod indirect integritatea gardului ceea ce a determinat căderea acestuia (fila 18 dosar apel).
Prin aceeași sentință s-a reținut că în măsura în care acest șanț nu ar fi fost săpat și alimentat cu apă rezultatul - dărâmarea gardului - nu s-ar mai fi produs, fiind astfel pe deplin dovedită legătura de cauzalitate dintre faptă și rezultatul acesteia.
Cât privește vinovăția reclamantului s-a reținut că acesta a prevăzut că prin săparea șanțului chiar la baza gardului urmată de umplerea șanțului cu apă pentru irigarea grădinii va fi implicit afectată structura de rezistență a gardului.
Mai mult decât atât reclamantul și-a manifestat încă de la început dezacordul cu privire la ridicarea gardului amenințând în mod repetat cu distrugerea acestuia, rezultatul faptelor sale respectiv a celor de erodare a structurii de rezistență a gardului fiind totalmente previzibile.
Prin urmare a fost menținută ordonanța Parchetului prin care reclamantul a fost sancționat penal cu amendă administrativă pentru distrugerea gardului.
Soluția pronunțată de Judecătoria Slatinaa devenit irevocabilă, aspect confirmat de părți în ședința publică.
Potrivit art. 22 din Codul d procedură penală: "Hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judecă acțiunea civilă, cu privire la existența faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia."
Prin urmare instanța civilă nu are posibilitatea de a statua asupra faptei de distrugere a gardului, a autorului distrugerii și nici a vinovăției acestuia câtă vreme printr-o hotărâre penală cu caracter definitiv s-a statuat deja asupra acestor trei elemente.
Instanța civilă este ținută de statuările instanței penale iar soluția acestei instanțe i se impune cu autoritate de lucru judecat.
Față de soluția instanței penale se constată că fapta de dărâmare a gardului a fost săvârșită de reclamant, iar acesta a săvârșit fapta cu vinovăție.
În consecință singurul vinovat de imposibilitatea de exploatare a terenului ocupat de construcția dărâmată este chiar reclamantul atâta vreme cât gardul s-a prăbușit din culpa acestuia și ca urmare a acțiunii directe de erodare a structurii de rezistență reținută în persoana acestuia prin sentința penală.
Cât privește susținerea reclamantului potrivit căreia prin respectiva construcție i-a fost umbrit terenul așa încât nu a mai putut fi exploatat corespunzător se reține din actele și lucrările dosarului de fond că aceste alegații nu au fost dovedite.
Pe cale de consecință urmare a faptului că prin fapta sa culpabilă a dărâmat gardul reclamantul este obligat să-și elibereze terenul de resturile construcției căci ocuparea terenului de aceste resturi este consecința directă și imediată a dărâmării gardului și prin urmare pârâtul nu poate fi obligat să suporte cheltuielile generate de ridicarea materialelor ce acoperă terenul reclamantului.
În termenul legal reglementat de art.301 Cod pr.civilă a declarat recurs reclamantul solicitând modificarea deciziei în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.
În motivarea recursului recurentul a susținut că în apel a fost invocată nulitatea raportului de expertiză întrucât nu a fost depus la dosar conform legii, respectiv s-a depus o copie după rămânerea în pronunțare a dosarului și nu a existat posibilitatea de a formula obiecțiuni. Deși instanța de apel a încuviințat refacerea expertizei, expertul a depus la dosar același raport de expertiză fără să mai convoace părțile, încălcând în acest mod dispozițiile date de instanța de apel. Deși a fost criticat acest lucru instanța a respins cererea fără nici o motivare, încălcându-și propria dispoziție.
Decizia recurată este fundamentată pe motive contradictorii, respectiv având la baza doar considerentele sentinței penale în cadrul căreia s-a menținut o ordonanță a parchetului de scoatere de sub urmărire penală și aplicarea unei sancțiuni administrative. Greșit s-a reținut culpa exclusivă a reclamantului în prăbușirea gardului câtă vreme din expertiza tehnică s-a stabilit că aceasta a fost rezultatul și a unor greșeli de execuție tehnică precum și a consistenței solului pe care a fost edificat.
Întrucât operează o culpă comună concurentă recurentul a solicitat admiterea acțiunii atât în ce privește obligația de a face cât și cea privind despăgubirile civile datorate de pârât pentru faptul că gardul prăbușit ocupă în mod nejustificat terenul reclamantului.
Recursul este nefondat.
Vinovăția recurentului reclamant în prăbușirea gardului ce desparte proprietățile părților, construit de pârât, a fost stabilită cu autoritate de lucru judecat în dosarul penal soluționat prin sentința nr.900/2007 a Judecătoriei Slatina.
Susținerea recurentului cum că gardul a fost edificat fără respectarea în totalitate a normelor tehnice a fost de asemenea reținută ca fiind reală, de către instanța penală. Nu s-a stabilit însă în acel litigiu, și nici în dosarul de față recurentul nu a dovedit, că nerespectarea în totalitate a normelor tehnice de edificare a gardului precum și amplasarea acestuia pe un sol care nu ar avea consistența necesară pentru o asemenea lucrare au constituit cauze care au dus la prăbușirea gardului în noaptea de 13-14 mai 2006.
Astfel fiind în mod just s-a apreciat că prăbușirea gardului la data menționată este consecința exclusivă a faptei recurentului reclamant de a săpa un șanț la baza gardului și de a-l umple frecvent cu apă. În raport de starea de fapt reținută nu poate fi obligat pârâtul la înlăturarea consecinței acestei fapte, respectiv de a ridica gardul distrus de pe terenul reclamantului și de a achita acestuia contravaloarea lipsei de folosință a terenului pe care a căzut gardul.
Cât privește expertiza întocmită în cauză Curtea constată că tribunalul a dispus refacerea raportului de expertiză, nu expertizei, situație în care această obligație a fost îndeplinită de expert prin depunerea la dosar a raportului de expertiză în condițiile legii. Cât privește obiecțiunile la raportul de expertiză acestea au fost respinse motivat de către instanța de apel.
Constatând că nu se verifică motivele de recurs invocate de reclamant, încadrate în drept în prevederile art. 304 pct. 7 - 9 Cod pr. civilă, urmează a fi respins recursul.
Văzând și dispozițiile art.274 Cod pr. civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de împotriva deciziei civile nr.123 din 23 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul O l t, în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul pârât.
Obligă recurentul la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată către intimatul pârât.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 25 August 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.
Tehn.2 ex
18.09.2008
Președinte:Paraschiva BelulescuJudecători:Paraschiva Belulescu, Sorin Drăguț, Stela Popa
