Anulare act. Decizia 667/2008. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
Secția Civilă, Minori și familie,Conflicte de muncă și asigurări sociale
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR.667/2008
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA - 2008
PREȘEDINTE: Sorina Ciobanu judecător
- - - - JUDECĂTOR 2: Liliana Ciobanu
- - - - JUDECĂTOR 3: Sorina Romașcanu
GREFIER -
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare recursul civil declarat de reclamanta împotriva deciziei civile nr.114/24.03.2008, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns mandatar pentru recurenta-reclamantă și intimatul-pârât, lipsă fiind intimata.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral al cauzei de către grefier, în sensul că recurenta-reclamantă a depus la dosar, prin compartimentul arhivă, precizări scrise și un set de acte, după care:
Se detașează de la dosar copia înscrisurilor depuse de recurentă și se înmânează intimatului prezent.
Intimatul arată că a luat cunoștință de actele depuse la dosar și nu solicită termen pentru studierea lor. Depune la dosar copia unei ordonanțe de scoatere de sub urmărire penală dată în dosarul nr.387/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Pașcani și adresa nr.3866/2008 a Primăriei
Se prezintă spre observare actele depuse mandatarului recurentei-reclamante.
Mandatar arată că nu dorește să ia cunoștință de actele depuse.
Mandatar solicită instanței acordarea unui nou termen de judecată pentru a lua legătura cu expertul sancționat -.
Se pune în discuție cererea de amânare formulată.
Intimatul arată că se opune cererii de amânare.
Instanța respinge cererea de amânare formulată de mandatar.
La solicitarea instanței, părțile prezente arată că nu mai au alte cereri de formulat. Mandatar precizează că nu are studii superioare juridice.
Instanța pune în vedere mandatarului că nu poate pune concluzii orale dar are posibilitatea să depună concluzii scrise în susținerea recursului. Nemaifiind alte cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în cadrul dezbaterilor.
Mandatar depune la dosar concluzii scrise și solicită admiterea recursului conform acestor concluzii, cu obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând taxele judiciare de timbru.
Intimatul, având cuvântul, invocă nulitatea recursului pentru nemotivarea acestuia conform dispozițiilor art.304 pct.1-9 Cod procedură civilă iar în subsidiar respingerea recursului ca nefondat. Arată că intimații sunt cumpărători de bună-credință. Adresa depusă la acest termen dovedește faptul că sunt vecini cu recurenta. Aceasta nu era proprietară la data când ei au intrat în posesia terenului.
Solicită a se avea în vedere practica internă și hotărârile privind menținerea actelor subsecvente încheiate cu bună-credință.
În concluzie, solicită respingerea recursului, cu menținerea deciziei din apel și a sentinței de la fond și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând cheltuieli de transport. Depune la dosar concluzii scrise și acte doveditoare în susținerea cererii de cheltuieli de judecată.
Dezbaterile fiind terminate, instanța a trecut la deliberare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului civil de față, instanța reține următoarele:
Prin decizia civilă nr.114/2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bacăua fost respins apelul civil declarat de apelanta-reclamantă prin procurator împotriva sentinței civile nr. 1957/14.11.2006 pronunțată de Judecătoria Pașcani în dosarul nr.2380/2006, în contradictoriu cu intimații-pârâți și, ca nefondat. A fost obligată apelanta să plătească intimatului 204,75 lei cheltuieli de judecată.
În motivarea deciziei, instanța de apel a arătat că:
Prin sentința civilă nr.1957/14.11.2006 pronunțată de Judecătoria Pașcani județul I în dosarul nr.2380/2006 a fost respinsă ca neîntemeiată cererea reclamantei prin mandatar în contradictoriu cu pârâții și pentru constatarea nulității parțiale a contractului de vânzare-cumpărare nr.1669/15 mai 2001 încheiat la BNP " și ".
A fost obligată reclamanta la plata sumei de 300 lei cheltuieli de judecată către pârât.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut următoarele:
La data de 15 mai 2001 între, si, în calitate de vânzători, și pârâții și, soți, în calitate de cumpărători, a intervenit contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1669 din 15.05.2001, la., având ca obiect terenul proprietatea vânzătorilor în suprafața de 47.041,92 mp teren arabil, situat în extravilanul., jud. I, în tarlaua 1, parcela 1(1/1).
Terenul în cauză a fost dobândit de către vânzători prin reconstituirea dreptului de proprietate asupra acestuia conform Legii nr. 18/1991, eliberându-se titlul de proprietate nr. 150.272 din 10.06.1999.
Potrivit adeverinței eliberate de către și a celei eliberate de către Primăria comunei înainte de încheierea contractului de vânzare-cumpărare, cu privire la obiectul vânzării s-a îndeplinit procedura privind dreptul de preemțiune.
Dreptul de proprietate dobândit de către pârâți asupra terenului în suprafață de 47,041,92 mp teren a fost întabulat în Cartea funciară.
Din probele administrate în cauză s-a observat ca la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, titlul de proprietate în baza căruia s-a procedat la înstrăinarea terenului era valabil, nemodificat și nu făcea obiectul vreunui litigiu, astfel, pârâții, ca de altfel și vânzătorii, au fost de bună-credință la momentul încheierii contractului de vânzare cumpărare.
B-credință a cumpărătorilor, pârâți în prezenta cauză, decurge în primul rând din valabilitatea titlului de proprietate nr. 150.272 din 10.06.1999 și apoi din îndeplinirea procedurii privind dreptul de preemțiune.
Faptul că ulterior titlul de proprietate nr.150.272 din 10.06.1999, prin care s-a reconstituit terenul ce a reprezentat obiectul contractului de vânzare-cumpărare, a fost anulat parțial nu este în măsura să înfrângă principiul securității raporturilor juridice.
Împotriva sentinței de declarat apel reclamanta pentru următoarele considerente:
- instanța nu a luat în considerație actele pe care le-a depus la dosar și cu care a probat nelegalitatea actului de vânzare-cumpărare;
- cu adeverința nr.247/5.03.2001 a dovedit că în momentul încheierii certificatului de preemțiune de către familia ea solicita punerea în posesie pentru 0,50 ha conform sentinței civile nr.5270/21.12.2000 pe vechiul amplasament conform art.2 alin.1 din Legea nr.1/2000 care la acea dată era liber și că familia deținea teren având alt amplasament decât cel actual;
- după eliberarea certificatului de preemțiune titlul de proprietate nr.- al familiei a fost modificat la solicitarea primarului comunei deși se judeca în dosarul nr.2022/2001;
- actul de vânzare-cumpărare a avut la bază un titlu de proprietate modificat nelegal așa cum se reține și în decizia civilă nr.1532/28.11.2003 iar familia cunoștea existența acestui litigiu;
- pârâții nu au făcut dovada certificatului de preemțiune pe care nu l-au depus la dosar;
- nu s-a ținut cont de cererile sale privind atașarea dosarului nr.2022/2001 de unde rezultă că terenul era în litigiu și nr.1266/2002 de unde rezultă că nimeni nu cunoștea la acea dată de existența actului de vânzare-cumpărare.
Cererea de apel a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Iași sub numărul -.
Prin întâmpinare intimații-pârâți și au solicitat respingerea apelului ca nefondat arătând că sunt cumpărători de bună credință, că au efectuat toate demersurile pentru a afla situația juridică a terenului cumpărat, că vânzătorii au respectat dreptul de preemțiune iar la data încheierii actului de vânzare-cumpărare titlul de proprietate al vânzătorului nu era anulat și nici contestat.
Prin încheierea din 23.02.2007 Tribunalul Iașia calificat calea de atac ca fiind apelul în temeiul art.282 Cod procedură civilă.
Prin încheierea din 30.03.2007, în temeiul art.40 Cod procedură civilă, Tribunalul Iașia dispus scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea dosarului la Tribunalul Bacău spre soluționare având în vedere încheierea nr. 2611/22.03.2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr- în soluționarea cererii de strămutare formulată de reclamantă.
Apelul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Bacău sub nr-.
La solicitarea apelantei-reclamante s-a dispus ca BNP și să înainteze la dosar actele care au stat la baza emiterii contractului de vânzare-cumpărare nr.1669/15.05.2001.
Părțile au depus la dosar înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța de apel a reținut următoarele:
Prin sentința civilă nr.5270/21.12.2000 a Judecătoriei Pașcani pârâta Comisia Cominală pentru aplicarea Legii 18/1991 județul I a fost obligată să pună în posesie pe reclamanta cu suprafața de 0,50 ha teren situat pe raza comunei în punctul "" fără ca amplasamentul acestui teren să fie determinat sub aspectul coordonatelor topo-cadastrale.
La fila 48 dosar apel se află adresa nr.247/5.03.2001 emisă de Primăria comunei județul I în care se precizează că la Comisia comunală pentru aplicarea Legii 18/1991 s-a luat act de hotărârea Judecătoriei Pașcani nr.5270/21.12.2000 iar reclamanta urmează a fi pusă în posesie cu 0,50 ha dar nu pe vechiul amplasament, acest lucru nefiind posibil.
Așadar, contrar susținerilor apelantei-reclamante, din conținutul adresei nr.247/5.03.2001 nu rezultă că la data emiterii acesteia amplasamentul solicitat ar fi fost liber.
Din prevederile Legii nr.54/1998 rezultă că obligațiile privind procedura exercitării dreptului de preemțiune revine coproprietarilor, în speță vânzătorilor din contractul de vânzare-cumpărare nr.1669/15.05.2001 și nu cumpărătorilor respectiv intimaților-pârâți.
S-a făcut dovada exercitării dreptului de preemțiune conform adeverinței nr.1081/27.03.2001 emisă de Primăria comunei, coordonatele topo-cadastrale ale aliniamentului fiind identice cu cele din contractul de vânzare-cumpărare și titlul de proprietate în temeiul căruia s-a efectuat vânzarea-cumpărarea.
De altfel în cazul încălcării dreptului de preemțiune sancțiunea nu este nulitatea absolută astfel cum a solicitat reclamanta ci nulitatea relativă care poate fi invocată pe calea acțiunii în justiție numai de titularii dreptului de proprietate ( prezumtivii cumpărători).
Titlul de proprietate nr.-/10.06.1999 al vânzătorului a fost anulat parțial ulterior eliberării certificatului de preemțiune și încheierii actului de vânzare-cumpărare prin decizia nr.1532/28.11.2003 a Curții de Apel Iași în raport de care nu se poate reține reaua credință a intimaților-pârâți care nu au fost părți în acest litigiu. Cu privire la existența acestui litigiu privind dreptul de preemțiune al vânzătorilor nu au existat mențiuni în cartea funciară astfel cum rezultă din certificatul de sarcini emis la 21.05.2001 în care se precizează că pentru terenul care a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1669/15.05.2001 nu figurează transcrise sarcini, perioada verificată fiind 1991-15.05.2001.
În ceea ce privește dosarele Judecătoriei Pașcani nr.2022/2001 și 1266/2002 acestea privesc litigii în care intimații-pârâți din prezenta cauză nu au fost părți, soluționate ulterior încheierii actului de vânzare-cumpărare așa încât nu prezintă relevanță raportat la obiectul prezentului litigiu.
Constatând că față de probatorul administrat corect a reținut prima instanță că nu s-a dovedit reaua credință a intimaților-pârâți la încheierea actului de vânzare-cumpărare, văzând și prevederile art.296 Cod procedură civilă tribunalul a respins apelul ca nefondat.
În temeiul art.274 Cod procedură civilă a fost obligată apelanta să plătească intimatului-pârât cheltuieli de judecată reprezentând contravaloarea cheltuielilor efectuate cu transportul în vederea prezentării în instanță avându-se în vedere distanța și prezența la instanță.
Împotriva acestei decizii a promovat recurs apelanta care au criticat hotărârea ca fiind nelegală, invocând în esență, următoarele:
- ambele instanțe (de apel și de fond) au aplicat greșit legea și nu au luat în considerare probatoriul pe care l-a administrat în cauză; astfel, acestea au ignorat adeverința nr.247/05.03.2001 prin care a dovedit că la data solicitării așa-zisului certificat de preempțiune, revendica suprafața de 0,50 ha teren, pe de o parte, iar pe de altă parte, că la aceeași dată, avea o hotărâre judecătorească irevocabilă prin care primarul comunei era obligat să o pună posesie pe vechiul amplasament;
- instanțele au ignorat decizia civilă nr.1532/28.11.2003 prin care s-a anulat parțial P -/1991, precum și faptul că vânzătorii, care au înstrăinat terenul în litigiu, dețineau în proprietate teren pe un alt amplasament; instanțele au ignorat existența dosarului nr.2022/2001 al Judecătoriei Pașcani; totodată, înscrisul pe care l-au depus la dosar atestă faptul că vecinii menționați în titlul de proprietate și în actul de vânzare-cumpărare nu corespund cu realitatea, împrejurare pe care o poate dovedi cu martori;
- dobânditorii aveau cunoștință că între ei și vânzători există un litigiu în legătură cu terenul înstrăinat, ca urmare a memoriului înregistrat cu nr.1146/05.10.2000 la. I, fapt pe care, de asemenea, îl poate dovedi cu martori;
- instanțele nu au ținut cont de probele pe care le-au solicitat, în condițiile în care la baza autentificării contractului de vânzare-cumpărare au stat două procuri care conform legii sunt nule, pentru că nu au menționat prețul vânzării, iar amplasamentul terenului este altul decât cel menționat în contract;
- la baza autentificării contractului nu a existat certificatul de preempțiune conform Legii nr.54/1998;
- nu s-au luat în considerare adresele nr.1367/11.01.2006, conform căreia i-a comunicat că TP nr.- a fost înaintat Primăriei comunei și nr.1944/23.04.2001 în baza căruia TP a fost modificat.
În susținerea recursului, recurenta a depus o serie de înscrisuri.
În cauză, intimații-pârâți au formulat întâmpinare, solicitând:
- constatarea nulității recursului, în temeiul art.306 Cod procedură civilă, în condițiile în care acesta nu indică motivele de nelegalitate a hotărârii atacate, astfel cum prevăd dispozițiile art.304 Cod procedură civilă, în mod limitativ conform pct.1-9;
- pe fond, respingerea acestuia, întrucât, din probatoriul pe care l-au administrat în apărare au făcut dovada indubitabilă a faptului că sunt dobânditori de bună-credință, context în care, în speță, nu se poate vorbi de o nulitate a contractului de vânzare-cumpărare; au mai invocat intimații că la data încheierii actului de dobândire a terenului, titlul de proprietate invocat de recurenți nu era modificat, că acesta a fost eliberat anterior însăși cererii de reconstituire a dreptului de proprietate a recurentei, că vânzătorii au respectat dreptul de preempțiune conform dispozițiilor Legii nr.54/1998 (abrogată ulterior prin Legea nr.247/2005) iar dreptul de proprietate al terenului nu era grevat de sarcini, astfel cum relevă și extrasul de carte funciară; că dosarele indicate în motivarea recursului nu au legătură cu obiectul cauzei, iar decizia civilă nr.1532/2003 nu le este opozabilă în condițiile în care nu au fost părți în proces; memoriul la care face referire recurenta se referă la o situație conflictuală avută cu numitul, din satul jud.I, neavând incidență asupra cauzei de față; procura din 10.11.2004 a fost autentificată și utilizată la încheierea contractului nr.1669/15.05.2001, iar în ceea ce privește cele două procuri folosite la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, în formă autentică, acestea nu au fost contestate de vânzători sau cumpărători, nu au fost anulate sau revocate, context în care acestea sunt valabile.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, instanța reține următoarele:
1) Referitor la apărarea intimaților privind nulitatea recursului având în vedere faptul că acesta nu cuprinde motivele de critică a hotărârii recurate, astfel cum sunt expres și limitativ prevăzute de art.304 pct.1-9 Cod procedură civilă, aceasta urmează a fi înlăturată, întrucât, deși recurentul face referire la ignorarea probatoriului de către instanța de fond și apel, critica hotărârii atacate vizează și nelegalitatea acesteia prin prisma interpretării condițiilor de nulitate absolută a convenției de vânzare-cumpărare atacate.
2) Referitor la fondul recursului, instanța apreciază că, criticile aduse hotărârii sunt nefondate.
Astfel, prin acțiunea introductivă, recurenta a solicitat în contradictoriu cu intimații și, constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. 1668/15.05.2001 de BNP " " I, prin care aceștia, în calitate de cumpărători, au dobândit de la numiții, în nume propriu și ca mandatar al vânzătorilor și, suprafața de 47.041,92 mp teren situat în extravilanul comunei, jud.
Motivele de nulitate invocate în argumentarea acțiunii au fost acela că, la data autentificării actului de înstrăinare, terenul, obiect al contractului, se afla în litigiu, suprafața de 0,50 ha situată în pct. "" fiind proprietatea sa.
Ulterior, acțiunea este precizată în sensul constatării nulității parțiale a contractului de vânzare-cumpărare (12 dosar fond), întrucât, la data autentificării, nu s-au respectat o serie de hotărâri judecătorești (sentința civilă nr.1867/10.04.1994, 5270/21.12.2000, decizia civilă nr.1532/28.11.2003), precum și procesul-verbal de punere în posesie nr.1966/20.10.2005, eliberat de Primăria comunei - Comisia de aplicare a Legii nr.18/1991; totodată, a mai arătat recurenta prin precizarea la acțiune că, prin sentința civilă nr. 5049/05.12.2002 a Judecătoriei Pașcani, jud.I, rămasă irevocabilă, nr.-/10.06.1999, emis pe numele vânzătorilor a fost anulat parțial pentru suprafața de 5000 mp, care face parte din terenul obiect al contractului de vânzare-cumpărare atacat; a mai învederat, de asemenea, nerespectarea normelor legale referitoare la circulație terenurilor.
Din ansamblul probator administrat în cauză, rezultă că motivele de nulitate absolută invocată de recurentă, atât în motivarea acțiunii, cât și în cea a recursului nu sunt de natură să conducă la sancțiunea nulității contractului de vânzare-cumpărare atacat.
Astfel, la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, respectiv 15.05.2001, nr.-/10.06.1999 emis în baza Legii nr.18/1991, titlu în temeiul căruia vânzătorii au efectuat înstrăinarea, era valabil și nu forma obiectul unui litigiu.
Hotărârile invocate de recurentă, în acțiune și motivele de recurs, nu pot avea incidență în cauză asupra contractului, întrucât vizează, pe de o parte alte situații decât cele strict legate de modificarea parțială a titlului de proprietate, iar pe de altă parte, sunt ulteriore emiterii acestuia.
Astfel, prin sentința civilă nr.1867/1995, pronunțată în dosarul nr.1409/1995 al Judecătoriei Pașcani, a fost admisă plângerea recurentei împotriva Hotărârii nr.4597/1995 a Comisiei județene I de aplicare a Legii nr.18/1991, soluționată în contradictoriu cu această instituție, în sensul desființării hotărârii și stabilirii, în favoarea recurentei a dreptului de proprietate pentru suprafața de 0,50 ha teren agricol situat pe raza comunei, jud. I, amplasamentul nefiind delimitat.
Prin sentința civilă nr.5270/2000, pronunțată în dosarul nr.5148/2000 al aceleiași instanțe, a fost admisă acțiunea recurentei formulată împotriva Comisiei Județene de aplicare a Legii nr.18/1991 I și a Comisiei Locale a comunei, jud. I de aplicare a Legii nr.18/1991, pârâtele fiind obligate la punerea în posesie a recurentei pentru suprafața de 0,50 ha teren situată pe raza comunei, jud.I, pct. "", respectiv, la emiterea titlului de proprietate pentru aceeași suprafață de teren.
Este de reținut, în speță, faptul că, în dosarele anterior menționate, niciunul dintre contractanții actului de vânzare-cumpărare nu au figurat ca părți, hotărârile nefiindu-le în consecință opozabile.
În ce privește decizia civilă nr.1532/28.11.2003 a Curții de APEL BACĂU, prin care s-a admis acțiunea recurentei împotriva vânzătorilor și a Comisie județene de aplicare a Legii nr.18/1991 I, s-a dispus anularea parțială a nr.-/10.06.1999 pentru suprafața de 5000 mp, incluși în terenul înstrăinat intimaților, s-a respins acțiunea promovată împotriva Comisie comunale, se reține că aceasta a survenit ulterior vânzării atacate în speță, împrejurare ce relevă faptul că, atât vânzătorii, titulari ai dreptului de proprietate conform titlului de proprietate anterior menționat, cât și terții achizitori, în speță intimații, au fost de bună-credință la încheierea contractului de vânzare-cumpărare încheiat în mai 2001.
Împrejurarea că, ulterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare, titlul de proprietate al vânzătorilor, emis în 1999, fost parțial anulat în noiembrie 2003, că a fost emis procesul-verbal de punere în posesie în data de 20.10.2005 pe numele recurentei, că la data eliberării adeverințelor invocate de recurentă în recurs și a certificatului de preempțiune, primarul comunei, jud.I fusese obligat prin hotărâre judecătorească la punerea în posesie a recurentei cu teren, pe vechiul amplasament, nu este de natură la nulitatea contractului de vânzare-cumpărare, cât timp, la data autentificării, titlul de proprietate al vânzătorilor era valabil, părțile contractante nu se aflau în nicio situație litigioasă cu recurenta, iar parte din înscrisurile invocate de aceasta (inclusiv procesul-verbal de punere în posesie) sunt ulteriore încheierii actului atacat.
În esență, prin acțiune și motivele de recurs, recurenta-reclamantă invocă drept temei al nulității: nerespectarea dreptului de preempțiune conform Legii nr.54/1998 (abrogată ulterior prin Legea nr.247/2005), vânzarea lucrului altuia.
Astfel, potrivit art.5 din Legea nr.54/1998, înstrăinarea prin vânzare a terenurilor agricole din extravilan se face cu respectarea dreptului de preempțiune al coproprietarilor, al vecinilor ori arendașilor.
Din probatoriul administrat în cauză, rezultă că acestă obligație a fost îndeplinită la data înstrăinării, prin afișare șa 01.02.2001 la sediul Primăriei comunei și eliberării certificatului de preempțiune.
Referitor la motivul de nulitate vizând înstrăinarea lucrului altuia rezultă că nici acesta nu poate fi reținut.
În principiu, în dreptul românesc, vânzarea lucrului altuia nu este prohibită de lege, fiind în consecință supusă principiilor generale ce guvernează convențiile.
Pentru încheierea unui contract de vânzare-cumpărare este necesar ca vânzătorul să fie titularul dreptului ce se înstrăinează, întrucât, în caz contrar, vânzătorul nu poate transmite cumpărătorului dreptul ca re face obiectul contractului.
Așa fiind, chiar dacă înstrăinarea unui bun se face între un vânzător care nu este proprietarul bunului și un terț în calitate de cumpărător, bunul respectiv nu iese din patrimoniul adevăratului proprietar care este liber să dispună de dreptul său.
În ceea ce privește actul de înstrăinare intervenit între vânzătorul neproprietar și terțul-cumpărător, adevăratul proprietar poate cere constatarea nulității absolute a acestuia, în condițiile și cazurile expres și limitativ prevăzute de lege (încălcarea dispozițiilor referitoare la capacitatea persoanelor, lipsa totală a consimțământului, nevalabilitatea obiectului actului juridic, nevalabilitatea cauzei, încălcarea ordinii publice, fraudarea legii).
În speță, se constată că niciuna dintre cauzele de nulitate absolută nu subzistă, inclusiv cea referitoare la fraudarea legii (motiv astfel cum transpare din argumentarea recursului, conform căruia ambele părți ale contractului cunoșteau împrejurarea că terenul vândut este litigios) întrucât, pentru a se vorbi despre fraudarea legii în încheierea actului de vânzare, este necesar a se dovedi concertul fraudulos al părților, ceea ce în cauză nu a fost probat.
Neîntemeiată este critica hotărârii și cu privire la neexercitarea de către instanțe a rolului activ prin administrarea întregului probatoriu necesar soluționării cauzei, întrucât, din lucrările dosarului, rezultă, pe de o parte că părțile au depus la instanță toate înscrisurile de care au înțeles să se prevaleze în atestarea susținerilor lor, iar, pe de altă parte, însăși instanța de apel, în virtutea rolului activ, a solicitat înscrisurile de natură a verifica susținerile părților (ex. documentația notarială care a stat la baza încheierii actului autentic).
Se reține, totodată, că, în speță, recurenta, în acțiunea promovată de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare a chemat în judecată numai pe unele din părțile contractului, respectiv cumpărătorii, nu și pe vânzători, astfel că, invocarea, prin motivele de recurs, a nulității procurilor de înstrăinare este neavenită.
Având în vedere cele anterior reținute, prin prisma motivelor de recurs invocate, constatându-se că, în cauză, motivele de nulitate nu au fost dovedite, că adevăratul proprietar are deschisă calea unei alte acțiuni pentru apărarea dreptului său, instanța, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul.
În temeiul art.274 Cod procedură civilă se va obliga recurenta să plătească intimaților cheltuieli de judecată, respectiv cheltuieli de transport și servicii poștale.
PETNRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul civil declarat de reclamanta împotriva deciziei civile nr.114/24.03.2008, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-pârâți și.
Obligă recurentul să achite intimatului suma de 410 RON cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 29 septembrie 2008.
Președinte, Judecători,
- - - -
- - Grefier,
red.sent.
red.dec.. /
red.dec.rec./29.10.2008
tehnored./29.10.2008/2 ex.
Președinte:Sorina CiobanuJudecători:Sorina Ciobanu, Liliana Ciobanu, Sorina Romașcanu
