Anulare act. Decizia 704/2008. Curtea de Apel Bacau

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

Secția Civilă, Minori și familie, Conflicte de muncă și asigurări sociale

DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR.704/2008

ȘEDINȚA DIN CAMERA DE CONSILIU DIN 8 OCTOMBRIE 2008

PREȘEDINTE: Niculina Țiț judecător

- - - - judecător

- - - - JUDECĂTOR 2: Elena Pașcan

GREFIER -

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

La ordine a venit spre soluționare recursul civil declarat de reclamantul împotriva deciziei civile nr.104/AC din 6.05.2008, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul-reclamant, lipsă fiind intimații-pârâți.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a expus referatul oral al cauzei de către grefier, în sensul că recurentul-reclamant a depus la dosar, prin compartimentul arhivă, concluzii scrise.

La solicitarea instanței, recurentul-reclamant arată că nu mai are alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în cadrul dezbaterilor.

Recurentul-reclamant, având cuvântul, solicită admiterea recursului, desființarea sentinței și a deciziei pronunțate și pe fond admiterea acțiunii, cu cheltuieli de judecată, reprezentând cheltuielile de transport. Arată că au fost încălcate dispozițiile art.21 alin.3 din Legea nr.114/1996 prin schimbarea acestuia din funcția de președinte, motivată de faptul că și-a depășit atribuțiile.

Dezbaterile fiind terminate, instanța a trecut la deliberare.

CURTEA

- deliberând -

Asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.1046 din 12.03.2007 a Judecătoriei Piatra Neamț, instanța a respins ca neîntemeiată acțiunea de anulare act formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții Asociația de proprietari nr.26 și Consiliul Local al Municipiului P

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a constatat că reclamantul a solicitat în contradictoriu cu pârâtele Asociația de Proprietari Nr. 26 P N și respectiv Consiliul Local al Municipiului PNa se dispune anularea hotărârii adunării generale extraordinare a asociației de proprietari nr.26 PNd in data de 27.06.06, precum și a efectelor ei apreciind că aceasta a fost convocată și constituită ilegal prin aceea că nu s-a îndeplinit cvorumul legal în vederea desfășurări ei și că procesul verbal încheiat cu această ocazie este lovit de nulitate, nefiind semnat de nici unul dintre membrii propuși și aleși în ședință, ci numai de administratorul asociației, prin toate acestea săvârșindu-se infracțiunea de fals în acte oficiale, solicitând instanței să se sesizeze din oficiu și cu privire la acest aspect.

S-a mai reținut că, în realitate, în vara anului 2006, reclamantul, care îndeplinea la data respectivă funcția de președinte în cadrul asociației de proprietari nr. 26 P N, a fost eliberat din funcția respectivă.

Motivele invocate de reclamant de natură a atrage anularea hotărârii respective au fost găsite nefondate, în condițiile în care, pentru alegerea comitetului executiv și a președintelui asociației, proprietarii care compun asociația au procedat în conformitate cu dispozițiile art.18 pct.2 din nr.HG400/03 privind asociațiile de proprietari, adunarea generală a proprietarilor așa cum ea a fost reprogramată la data de 27.06.06 desfășurându-se cu respectarea întocmai a dispozițiilor legale aplicabile în această materie, în urma căreia s-a votat și ales cu majoritatea zdrobitoare de voturi un nou președinte și un nou comitet al asociației, fapt cu care reclamantul nu a fost de acord, acesta fiind și considerentul pentru care a și promovat prezenta acțiune.

Împotriva sentinței civile nr. 1046 din 12.03.2007 a Judecătoriei Piatra Neamța formulat recurs reclamantul, cererea a motivată ulterior, la data de 11.09.2007 fiind calificată corect ca apel la termenul de judecată din 30.10.2007, când tribunalul a reținut că obiectul acțiunii "anulare act" nu se înscrie în categoria celor evaluabile în bani care să determine aplicarea dispozițiilor art.2821Cod procedură civilă.

Prin decizia civilă nr.104/C/2008, Tribunalul Neamța respins ca nefondat apelul reclamantei.

A reținut tribunalul că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală în baza stabilirii concrete a situației de fapt.

Astfel, s-a reținut că proprietarii, membri ai Asociației de Proprietari nr.26 din P N, au convocat legal (filele 36 - 50 din dosar) Adunarea Generală a Asociației pentru data de 21.06.2006, dată la care, nefiind întrunit cvorumul de J plus unu din numărul de proprietari, cerut de art.7 din HG400/2003 menținut prin HG1386/2003 în vigoare la acea dată, s-a stabilit reconvocarea Adunării pentru data de 27.06.2006 cu respectarea termenului legal de 5 zile prevăzut de art.9 al.5 din actul normativ menționat. La data de 27.06.2006, cu votul majorității proprietarilor prezenți la adunare, ale căror semnături au fost depuse la dosar la filele 65-74, acestea fiind contestate neîntemeiat doar de reclamant, care nu a produs, conform dispozițiilor art.1169 Cod civil, nicio probă concretă în susținerea afirmației privind falsitatea acestora, Adunarea generală a dispus înlocuirea reclamantului din funcția de președinte al Asociației de Proprietari, motivat de neregulile constatate în activitatea sa și alegerea unui nou comitet director.

Împotriva acestei decizii reclamantul a declarat în termen și motivat prezentul recurs.

În motivare, se critică decizia instanței de apel, care a pronunțat o hotărâre nelegală, neavându-se în vedere dispozițiile Legii nr.114/1996, prin adoptarea de către adunarea generală a Asociației de Proprietari a unei hotărâri nelegale; adunarea generală nu a fost convocată cu respectarea termenului prevăzut de lege; s-a mai arătat că instanța de apel nu a verificat modalitatea de convocare, fiind astfel nelegal constituită.

Curtea, față de motivele recursului, încadrabile în dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, reține următoarele:

Instanța de apel a reținut corespunzător, convocarea legală a adunării generale a Asociației de Proprietari pentru data de 21.06.2006, dată la care, nefiind întrunit cvorumul de J plus unu din numărul de proprietari conform dispozițiilor actelor normative, în vigoare acea dată, s-a stabilit reconvocarea adunării, pentru 27.06.2006, cu respectarea termenului de 5 zile.

În consecință, cum nu s-a dovedit nelegalitatea actelor întocmite de această adunare generală, curtea, potrivit art.312 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul civil declarat de recurentul-reclamant împotriva deciziei civile nr.104/AC din 6.05.2008, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-pârâți Asociația de Proprietari nr.26 P N și Consiliul Local al Municipiului P

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 8 octombrie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Niculina Țiț, Elena Pașcan, Camelia Viziteu

- - - -

- - GREFIER,

red.sent.

red.dec../

red.dec.rec./5.10.2008

tehnored./6.10.2008/2 ex.

Președinte:Niculina Țiț
Judecători:Niculina Țiț, Elena Pașcan, Camelia Viziteu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Anulare act. Decizia 704/2008. Curtea de Apel Bacau