Asigurări sociale. Decizia 1515/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ

DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA NR. 1515

Ședința publică din data de 25 iunie 2009

PREȘEDINTE: Vera Andrea Popescu

JUDECĂTORI: Vera Andrea Popescu, Cristina Pigui Violeta

- -

Grefier -

Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de reclamantul, domiciliat în P,-,.10, județ P, împotriva sentinței civile nr.609 din 17 aprilie 2007 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatele-pârâte Casa de Asigurări a Avocaților cu sediul în B,--5,.3, sector 5 și Casa de Asigurări a Avocaților - Filiala P, cu sediul în P,-, județ

Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din 16.06.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la această dată, care face parte integrantă din prezenta decizie.

Curtea, pentru a da posibilitatea recurentului-reclamant, să depună la dosar concluzii scrise a amânat pronunțarea la data de 23.06.2009 când față de împrejurarea că nu s-a putut constitui legal completul de judecată, unul din membrii completului fiind în concediu legal de odihnă, a reamânat pronunțarea pentru astăzi data de mai sus, când a dat următoarea decizie:

CURTEA

Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. 1541/2006, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta Casa de Asigurări a Avocaților B, contestând decizia nr.477/7.12.2005 emisă de pârâtă și solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se constate nulitatea deciziei atacate cu privire la anularea deciziei nr.62/03.11.2000.

S-a mai solicitat suspendarea judecării cauzei până la pronunțarea de către Înalta Curte de Casație și Justiție, într-un alt dosar având nr.3117/2005, privind o contestație în anulare, admiterea excepției de nelegalitate privind aplicarea în speță a modificării art.47 (devenit art.48) din Regulamentul aprobat în Congresul avocaților din iunie 2005, prin introducerea alin.3 cu scopul de a eluda aplicarea art.101din Legea nr.452/2001, care a modificat prevederile inițiale ale OUG nr.221/2000, constatarea că din decizia nr.906/28.10.2004, respectiv din datele care au condus la stabilirea dreptului de pensie, rezultă că s-a avut ca bază de calcul exclusiv decizia nr.76/30.10.1985 emisă de, ceea ce reprezintă o substituire ilicită în raport cu art.101din Legea nr.452/2001, iar prin decizia nr.4/2005 s-a simulat o revizuire aproximativă a stagiului de cotizare, adăugându-se circa 6 ani fără a se schimba drepturile de pensie.

De asemenea, s-a cerut a se constata că în continuarea aceleiași rezoluții de privare a reclamantului de pensia cuvenită, nu a acceptat propunerile de protocol pentru stingerea unui alt litigiu întrucât prin decizia nr.477/7.12.2005 a recunoscut numai în parte drepturile reclamantului, care izvorăsc din raportul juridic ce s-a creat prin substituirea ilicită a deciziei bazate pe venituri liberalizate cu o alta anterioară, bazată pe venituri plafonate, faptă care a cauzat reclamantului un prejudiciu proporțional cu raportul matematic ce reprezintă creșterea celor liberalizate și impune repararea lui începând cu data de 28.11.2001, cerându-se repararea integrală a prejudiciului rezultat din fapta ilicită de substituire a pensiei existente la data intrării în vigoare a legii de aprobare cu cea vădit mai mică, al cărei cuantum rezultă din decizia nr.62/2000.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că sunt fără sens concesiile anterioare privind datele bazei de calcul a drepturilor de pensie, în fișa de calcul acesta luând media veniturilor nete care sunt cel puțin cu 10% mai mici decât veniturile brute, ce se iau în calcul după noua legislație, iar pentru restanțele achitate după intrarea în vigoare a noului Cod fiscal la 1.01.2005, se plătesc impozite care se ridică la 16%, reclamantul fiind îndreptățit la repararea integrală a prejudiciului adus prin fapta ilicită a substituirii, apoi a simulației și prin frauda la lege rezultând din decizia nr.477/2005, pârâta perseverând în a nu aplica disp.art.101din Legea nr.452/2001, singurul text care rezolvă acest unic litigiu atipic dintre părți.

Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a instanței, motivându-se că în speță, competența teritorială aparține Tribunalului București, întrucât competența materială și teritorială a litigiilor privind pensiile din sistemul avocaților se realizează, în condițiile prevăzute de lege și de statutul Casei de Asigurări a Avocaților, stipulându-se la art.138 alin.1 din acest statut că litigiile se soluționează la instanțele de la domiciliul pârâtului, în alin.2 al art.138 prevăzându-se că dispozițiile prezentului statut referitor la jurisdicția asigurărilor sociale se completează cu cele ale Codului d e procedură civilă și ale Legii nr.92/1992 pentru organizarea judecătorească, în cauză nefiind aplicabile dispozițiile Legii nr.19/2000.

La data de 06.03.2006 reclamantul a depus la dosarul cauzei noi precizări și anexe în completarea acțiunii, solicitând obligarea pârâtei și la plata de daune morale în sumă de 60.000 euro.

Judecarea pricinii a fost suspendată la termenul din 7.03.2006, în temeiul art.242 alin.1 pct.1 Cod pr.civilă, fiind repusă pe rol, la cererea reclamantului, pentru termenul din 3 aprilie 2007.

Prin cererea de repunere pe rol, reclamantul și-a completat acțiunea, arătând că solicită daune morale în sumă de 120.000 euro, invocând excepția de neconstituționalitate și, în subsidiar, pe cea de nelegalitate, a plafonării la 3 puncte în loc de 5, veniturilor din perioada plafonată, cerând totodată să i se plătească și suma corespunzătoare pensiei suplimentare, omisă arbitrar, solicitând prin aceeași cerere chemarea în judecată și a Filialei Pa C asei de Asigurări a Avocaților, care are personalitate juridică proprie și patrimoniu comun cu, pentru ca hotărârea să-i fie opozabilă.

Pe baza probatoriilor cu înscrisuri administrate în cauză, prin sentința civilă nr.609 din 17.04.2007, Tribunalul Prahovaa respins excepția de necompetență teritorială invocată de către pârâta Casa de Asigurări a Avocaților și a respins acțiunea precizată și completată, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că prin decizia nr. 62/03.11.2000 reclamantului i s-a stabilit o pensie de 4.133.587 ROL, după care în baza altor decizii, expres indicate, reclamantului i s-a stabilit o pensie de 12.190.000 ROL, în urma revizuirii stagiului de cotizare ținându-se seama de stagiul total de cotizare de 51 ani 7 luni și 9 zile, luându-se în considerare și perioada studiilor universitare.

S-a mai reținut că potrivit deciziei nr.477/07.12.2005 au fost anulate deciziile de pensionare nr. 76/1985, 62/2000, 4/2005 și i s-a stabilit reclamantului o pensie de retragere definitivă din profesia de avocat de 1620 lei luându-se în calcul stagiul total de cotizare de 51ani, 7 luni și 9 zile.

Totodată, s-a arătat că potrivit art.76 și urm. din Legea nr.19/2000, la stabilirea pensiei pentru limită de vârstă se ține seamă de stagiul total de cotizare, de numărul de puncte realizate în total,de punctajul mediu anual, de vechimea în muncă, iar din analiza probelor administrate în cauză, a reieșit că la stabilirea pensiei reclamantului s-au avut în vedere toate criteriile stabilite de art. 76 și urm. din 19/2000 și anume: stagiul de cotizare, sporurile de care a beneficiat ținându-se seama de numărul total de puncte realizate și de punctajul mediu anual.

S-a concluzionat că decizia a fost emisă cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare, astfel încât orice pretenție a reclamantului privind recalcularea pensiei este nefondată.

Așa fiind, constatând că au fost respectate dispozițiile Legii nr.19/2000, instanța a respins acțiunea precizată și completată ca neîntemeiată, reținând și că nu există nicio dovadă la dosar că pârâții i-ar fi cauzat reclamantului vreun prejudiciu moral pentru a se justifica acordarea unor daune morale.

Excepția de necompetență teritorială a fost respinsă pe motiv că în speță, calitatea de pârâtă o are și Casa de Asigurări a Avocaților P, iar domiciliul reclamantului este în raza teritorială de activitate a Tribunalului Prahova.

Împotriva sentinței primei instanțe reclamantul a declarat recurs, criticând-o ca nelegală și netemeinică, invocând disp.art.304 pct.5, 7 și art.3041Cod pr.civilă.

Susține recurentul că prin sentința pronunțată instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art.105 alin.2 Cod pr.civilă, în esență încălcând grav principiul contradictorialității.

Se arată că dosarul a fost luat la amânare, fiind solicitat de către recurentul-reclamant, care observase că procedura de citare este nelegal îndeplinită cu pârâta Casa de Asigurări a Avocaților P, iar în raport de mențiunile de pe dovada de primire a citației cu această pârâtă, în mod greșit s-a considerat că procedura este legal îndeplinită.

Se mai învederează că prin notele de ședință depuse la dosar se solicitase de către reclamant comunicarea cererii formulate împotriva Casei de Asigurări a Avocaților P, precum și a unor acte de procedură către Casa de Asigurări a Avocaților B, reclamantul venind cu precizări și completări la acțiune ce se impuneau a fi comunicate și care cereau formularea unei întâmpinări, obligatorie pentru fixarea punctelor litigioase, însă instanța nu a dat atenție acestor note de ședință, ci a acordat recurentului cuvântul pe fond într-un dosar cerut la amânare, iar în acest context, recurentul a părăsit sala de ședință, fiindu- clar că finalitatea procesului este ratată.

Instanța de fond, arată recurentul, a omis a acorda acestuia cuvântul asupra notelor pe care le prezentase în scris și care justificau cererea acestuia de amânare, încălcând și disp.art.137 Cod pr.civilă prin nerezolvarea prealabilă a excepției de necompetență teritorială, precum și prin judecarea pricinii în condițiile în care procesul trebuia lăsat la ordine și cum toate părțile lipseau, fără a se solicita judecata în lipsă, judecata trebuia suspendată.

O altă critică se referă la nemotivarea sentinței prin contradicții ori considerente străine de natura pricinii, susținându-se că din motivarea sentinței rezultă că instanța a fost străină de pricină, necunoscând obiectul acțiunii, care consta în nelegalitatea anulării deciziei nr.62/2000, nesolicitându-se anularea acesteia.

De asemenea, se învederează că respingerea daunelor morale de 120.000 euro de la pârâți a fost motivată lapidar, prin lipsa dovezilor de la dosar cu privire la prejudiciul moral pentru justificarea acordării acestora, lipsa dovezilor datorându-se exclusiv neexercitării rolului activ de către instanță, care nu s-a pronunțat asupra unor probe cerute de reclamant a fi administrate.

S-a solicitat pentru aceste motive admiterea recursului, depunându-se la dosar și o serie de înscrisuri.

Intimata-pârâtă Casa de Asigurări a Avocaților a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și judecarea cauzei în lipsă.

La termenul de judecată din 28 august 2007, recurentul a invocat excepția de neconstituționalitate, susținând că mai multe texte din Legea nr.51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, republicată cu modificările și completările ulterioare, precum și din OUG nr.221/2000 privind pensiile și alte drepturi de asigurări sociale ale avocaților aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.452/2001 și din Statutul Casei de Asigurări a Avocaților, contravin unor prevederi din Constituția României.

Prin încheierea din data de 1.10.2007, Curtea de APEL PLOIEȘTIa respins cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de recurent, reținând că Statutul Casei de Asigurări a Avocaților nu este un act normativ de nivelul legii sau al Ordonanței Guvernului în sensul prevăzut de Legea nr.47/1992, astfel că excepția de neconstituționalitate, potrivit art.29 alin.1 și 6 din legea nr.47/1992, este inadmisibilă.

În legătură cu Legea nr.51/1995 și OUG nr.221/2000, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.452/2001, s-a reținut că prin decizia nr.311/8.07.2004 Curtea Constituțională a stabilit că dispozițiile ce le conțin sunt constituționale, iar din conținutul înscrisurilor depuse în susținerea excepției, s-a constatat că recurentul nu a concretizat ce dispoziții constituționale sunt încălcate prin adoptarea actelor normative sus-menționate și argumentele în susținerea unei neconstituționalități a acestora.

Împotriva încheierii din 1.10.2007 reclamantul a declarat recurs, iar prin decizia civilă nr.1773/17.03.2008 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul și a casat încheierea, admițând cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de recurentul-reclamant și dispunând suspendarea judecării cauzei până la soluționarea excepției de neconstituționalitate.

S-a reținut în considerentele acestei decizii, pentru argumentele expuse în conținutul acesteia, că este necesară sesizarea Curții Constituționale pentru examinarea excepției de neconstituționalitate a Legii nr.51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, a OUG nr.221/2000 privind pensiile și alte drepturi de asigurări sociale ale avocaților aprobată prin Legea nr.452/2001, chiar dacă prin decizia nr.311/8.07.2004 Curtea Constituțională a respins o excepție ce viza aceleași acte normative, ținând cont de prev.art.29 alin.3 din Legea nr.47/1992.

Cu privire la Statutul Casei de Asigurări a Avocaților, s-a reținut că în mod corect Curtea de APEL PLOIEȘTIa stabilit că acesta nu poate forma obiect al controlului de constituționalitate conform Legii nr.47/1992.

Prin decizia nr.995/7.10.2008, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii nr.51/1995 și ale OUG nr.221/2000.

Ulterior, prin încheierea nr.7162 din 17.11.2008, irevocabilă, Înalta Curte de Casație și Justiție a trimis dosarul la Curtea de APEL PLOIEȘTI pentru continuarea judecății, reținând că judecata recursului declarat de reclamant împotriva sentinței nr.609/17.04.2007 a Tribunalului Prahova aflat pe rolul Curții de APEL PLOIEȘTIs -a suspendat până la soluționarea excepției de neconstituționalitate, iar Curtea Constituțională, prin decizia nr.995/7.10.2008 a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii nr.51/1995 și ale OUG nr.221/2000.

Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursul este fondat, potrivit considerentelor ce urmează:

În ceea ce privește procedura de citare a intimatei-pârâte Casa de Asigurări a Avocaților P pentru termenul de fond din 17 aprilie 2007, contrar susținerilor recurentului, procesul-verbal de îndeplinire a procedurii de citare cu această pârâtă (fila 105 dosar fond) întrunește cerințele prev. de art.100 Cod pr.civilă, prima instanță constatând în mod corect că procedura de citare este legal îndeplinită întrucât pe dovada de citare a acestei pârâte sunt trecute numele și datele de identitate ale secretarei pârâtei.

Se constată, însă, că prin nota de ședință depusă la dosar la același termen de judecată (fila 106 dosar fond), reclamantul solicitase ca intimatei Casa de Asigurări a Avocaților - Filiala P să îi fie comunicată cererea prin care acesta solicitase chemarea în judecată și a acestei instituții.

Această cerere fusese depusă la dosar de către reclamant odată cu cererea de repunere a cauzei pe rol, după suspendarea dispusă prin încheierea din 7.03.2006, prin care reclamantul și-a completat și obiectul acțiunii, indicând pe larg, în cuprinsul acesteia, obiectul și motivele solicitărilor sale, inclusiv în ceea ce privește chemarea în judecată a Filialei Pa C asei de Asigurări a Avocaților, cererea respectivă rămânând în trei exemplare la dosar, din care unul cu mențiunea specială "copie pentru filială".

Tot prin nota de ședință depusă la dosar la data de 17.04.2007, reclamantul a solicitat, în același sens, comunicarea și către pârâta Casa de Asigurări a Avocaților Baa celeiași completări la acțiune depusă la dosar, un exemplar al acestei cereri completatoare regăsindu-se la dosar cu mențiunea specială "copie pentru ".

De asemenea, s-a cerut de către reclamant, prin aceeași notă de ședință, comunicarea către pârâta Casa de Asigurări a Avocaților și a precizărilor sale la acțiune și anexelor în completare, ce fuseseră depuse la dosar de către reclamant pentru termenul din 7.03.2006, când cauza s-a suspendat în temeiul art.242 alin.1 pct.1 Cod pr.civilă, fără a se dispune de către instanță comunicarea lor către pârâtă (o copie în plus a acestor precizări regăsindu-se în dosar).

În condițiile în care, așa cum rezultă din cuprinsul dosarului de fond, celor două intimate-pârâte nu li s-au comunicat aceste cereri ale reclamantului, era pe deplin justificată solicitarea acestuia exprimată prin notele de ședință depuse la dosar la termenul din 17.04.2007- ce nu au fost puse însă în discuție- de comunicare către intimatele-pârâte a cererilor sale, în mod evident pentru respectarea principiului contradictorialității ce guvernează procesul civil și pentru ca pârâtele să-și poată exprima punctul de vedere cu privire la aceste cereri, instanța neputând proceda în acest context la judecarea cauzei.

Mai mult, în cuprinsul completării la acțiune depusă de reclamant la dosar odată cu cererea de repunere pe rol a pricinii - necomunicată, după cum s-a arătat mai sus, celor două intimate, reclamantul solicitase instanței și administrarea de probatorii, expres indicate de acesta în cuprinsul cererii, însă instanța de fond nu a pus în discuție la vreun termen de judecată care sunt probatoriile cerute de reclamant în susținerea acțiunii, constatând în mod greșit la termenul din 17.04.2007 pricina în stare de judecată, fără a solicita intimatei Casa de Asigurări a Avocaților B nici documentația care a stat la baza emiterii deciziei nr.477/7.12.2005, contestată în prezenta cauză.

Așa cum susține și recurentul, în considerentele sentinței atacate s-au reținut în mod greșit unele cereri ale acestuia - prin primul capăt de cerere al acțiunii acesta nesolicitând constatarea nulității deciziei nr.62/3.11.2000, în sensul anulării acesteia, după cum a reținut instanța, ci contestând legalitatea și temeinicia deciziei nr.477/7.12.2005 emisă de Casa de Asigurări a Avocaților pentru a se hotărî "constatarea nulității deciziei atacate cu privire la anularea deciziei nr.62/3.11.2000".

Pe lângă această cerere, reclamantul solicitase prin acțiunea introductivă suspendarea judecării cauzei până la pronunțarea de către Înalta Curte de Casație și Justiție, într-un alt dosar având nr.3117/2005, privind o contestație în anulare, admiterea excepției de nelegalitate privind aplicarea în speță a modificării art.47 (devenit art.48) din Regulamentul aprobat în Congresul avocaților din iunie 2005, prin introducerea alin.3 cu scopul de a eluda aplicarea art.101din Legea nr.452/2001, care a modificat prevederile inițiale ale OUG nr.221/2000, constatarea că din decizia nr.906/28.10.2004, respectiv din datele care au condus la stabilirea dreptului de pensie, rezultă că s-a avut ca bază de calcul exclusiv decizia nr.76/30.10.1985 emisă de, ceea ce reprezintă o substituire ilicită în raport cu art.101din Legea nr.452/2001, iar prin decizia nr.4/2005 s-a simulat o revizuire aproximativă a stagiului de cotizare, adăugându-se circa 6 ani fără a se schimba drepturile de pensie.

De asemenea, s-a cerut a se constata că în continuarea aceleiași rezoluții de privare a reclamantului de pensia cuvenită, nu a acceptat propunerile de protocol pentru stingerea unui alt litigiu întrucât prin decizia nr.477/7.12.2005 a recunoscut numai în parte drepturile reclamantului, care izvorăsc din raportul juridic ce s-a creat prin substituirea ilicită a deciziei bazate pe venituri liberalizate cu o alta anterioară, bazată pe venituri plafonate, faptă care a cauzat reclamantului un prejudiciu proporțional cu raportul matematic ce reprezintă creșterea celor liberalizate și impune repararea lui începând cu data de 28.11.2001, cerându-se repararea integrală a prejudiciului rezultat din fapta ilicită de substituire a pensiei existente la data intrării în vigoare a legii de aprobare cu cea vădit mai mică, al cărei cuantum rezultă din decizia nr.62/2000.

Se mai constată că prin completarea la acțiune depusă la dosar pentru termenul din 7.03.2006 reclamantul solicitase obligarea pârâtei Casa de Asigurări a Avocaților la plata de daune morale în sumă de 60.000 euro, pentru motivele arătate în cuprinsul acestei cereri, iar prin completarea la acțiune depusă la dosar odată cu cererea de repunere pe rol a cauzei, reclamantul și-a completat din nou acțiunea, solicitând nu numai daune morale în sumă de 120.000 euro, ci invocând și excepția de neconstituționalitate și, în subsidiar, pe cea de nelegalitate a plafonării la 3 puncte în loc de 5 veniturilor din perioada plafonată, cerând totodată să i se plătească și suma corespunzătoare pensiei suplimentare, ce a fost omisă în mod arbitrar, cereri cu privire la care nu se face referire în integralitate în considerentele sentinței deși prin dispozitiv instanța a respins acțiunea precizată și completată a reclamantului.

În conformitate cu disp.art.261 pct.5 Cod pr.civilă, hotărârea trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Considerentul principal pentru care prima instanță a respins acțiunea precizată și completată a reclamantului a fost acela că la stabilirea pensiei acestuia s-au avut în vedere toate criteriile stabilite de art.76 și urm. din Legea nr.19/2000, ce au fost enumerate și că s-au respectat dispozițiile acestui act normativ.

Recurentul-reclamant nu este însă pensionat în baza Legii nr.19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale.

Acesta este pensionar-avocat, iar prin decizia nr.477/7.12.2005 emisă de Casa de Asigurări a Avocaților, ce a fost contestată în cauză, s-a stabilit în favoarea reclamantului, începând cu data de 1.07.2005, o pensie de retragere definitivă din profesia de avocat, în cuantum de 1620 lei, anulându-se deciziile nr.76/3.10.1985, 62/3.11.2000 și nr.4/27.01.2005

S-a reținut în cuprinsul deciziei nr.477/7.12.2005 că recurentul-reclamant îndeplinește condițiile de retragere definitivă din profesia de avocat, conform art.47 alin.3 din Regulamentul de Organizare de Funcționare a, la emiterea deciziei fiind avute în vedere și dispozițiile OUG 221/2000 aprobată prin Legea nr.452/2001 privind pensiile și ale drepturi de asigurări sociale ale avocaților, precum și Statutul Casei de Asigurări a Avocaților.

De menționat, că în conformitate cu disp.OUG nr.221/2000 privind pensiile și alte drepturi de asigurări sociale ale avocaților, astfel cum a fost aprobată cu modificări prin Legea nr.452/2001, dreptul la pensie și alte drepturi de asigurări sociale ale avocaților se exercită în condițiile acestei ordonanțe de urgență, prin sistemul unic, propriu și autonom de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, gestionat de Casa de Asigurări a Avocaților, organizarea și funcționarea Casei de Asigurări a Avocaților stabilindu-se în condițiile prevăzute de lege și de Statutul Casei de Asigurări a Avocaților. Actul normativ respectiv cuprinde și dispoziții finale și tranzitorii, stipulându-se la art.14 alin.2 că într-un anumit termen de la publicarea ordonanței de urgență se vor elabora și aproba Statutul și Regulamentul Casei de Asigurări a Avocaților, care au fost ulterior adoptate, conținând și dispoziții privitoare la pensii, inclusiv pensia de retragere definitivă din profesie, calculul pensiilor, stabilirea și plata acestora.

Ca atare, în fundamentarea soluției, prima instanță a avut în vedere argumente străine de natura pricinii, de vreme ce recurentul-reclamant nu este pensionat în baza Legii nr.19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, fără a răspunde, practic, motivelor invocate de recurentul-reclamant în cuprinsul acțiunii precizate și completate, făcând în acest fel imposibilă exercitarea controlului judiciar.

Concluzionând, pentru considerentele ce preced, Curtea constată că prima instanță nu a intrat practic în cercetarea fondului cauzei, motiv pentru care privește recursul ca fondat, astfel încât în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă îl va admite, iar conform art.312 alin.2, 3 și 5 Cod pr.civilă va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de reclamantul, domiciliat în P,-,.10, județ P, împotriva sentinței civile nr.609 din 17 aprilie 2007 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatele-pârâte Casa de Asigurări a Avocaților cu sediul în B,--5,.3, sector 5 și Casa de Asigurări a Avocaților - Filiala P, cu sediul în P,-, județ P și în consecință:

Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 25 iunie 2009.

Președinte JUDECĂTORI: Vera Andrea Popescu, Cristina Pigui Violeta

--- - - - -

fiind în concediu odihnă,

prezenta se semnează de

președintele instanței /VS

3 ex./06.07.2009

f--Trib. Grefier

,

Operator de date cu caracter personal,Nr.notificare3120

Președinte:Vera Andrea Popescu
Judecători:Vera Andrea Popescu, Cristina Pigui Violeta

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Asigurări sociale. Decizia 1515/2009. Curtea de Apel Ploiesti