Drepturi salariale (banesti). Decizia 1516/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR.700,- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR.1516
Ședința publică din data de 25 iunie 2009
PREȘEDINTE: Simona Elena Lazăr
JUDECĂTORI: Simona Elena Lazăr, Simona Petruța Buzoianu
- -
Grefier -
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursurilor declarate de intervenientul în nume propriu cu domiciliul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură în P, -.-, nr. 6, jud. P și pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților cu sediul în municipiul B, sector 5, -, nr. 17, împotriva sentinței civile nr. 139 pronunțată la data de 18 decembrie 2008 de C de APEL PLOIEȘTI, în contradictoriu cu reclamanții -, domiciliată în municipiul P,-,. 14,. 1,. 2, (fostă ), domiciliată în municipiul P,-,. 1 A2,. 66, jud. P, domiciliat în municipiul P,-, domiciliat în municipiul P,-, -, domiciliată în comuna, nr. 9, domiciliată în municipiul P,- A, -. B,. 22, domiciliată în comuna, sat, jud. P, domiciliată în municipiul P,-,. 31,. 51, domiciliată în municipiul P,-,. 52,. A,. 1 și, -, -, (fostă ) toți cu domiciliul ales la udecătoria Ploiești, str. -.-, nr.6, județ P și (fostă ) cu domiciliul ales la ribunalul Prahova, cu sediul în municipiul P, str. -.-, nr. 6, intervenienții - P, str.-. -, nr.6, județ P, la sediul Judecătoriei Ploiești, ( fostă -), cu domiciliul ales la udecătoria Ploiești, str.-. -, nr.6, județ P, cu domiciliul ales în Tîrgoviște, Calea B, nr. 3, jud. D, domiciliat în M,-, etaj 1,.41, jud. P și, domiciliat în M,-, jud. P, și pârâții Curtea de APEL PLOIEȘTI, cu sediul în municipiul P, Emile, nr. 4, Tribunalul Prahova, cu sediul în municipiul P, str. -.-, nr. 6, Ministerul Economiei și Finanțelor cu sediul în municipiul B, sector 5,- și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, cu sediul în municipiul B, sector 1, nr. 1-3.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 16.06.2009 fiind consemnate în încheierea de ședință de la această dată, care face parte integrantă din prezenta decizie,
Curtea având nevoie de timp pentru a studia actele și lucrările dosarului a amânat pronunțarea la 23.06.2009 când față de împrejurarea că nu s-a putut constitui legal completul de judecată a reamânat pronunțarea pentru astăzi, data de mai sus, când a dat următoarea decizie.
CURTEA:
Deliberând asupra recursurilor civile de față, în baza lucrărilor dosarului,
reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr- reclamanții -, (fostă ), -, foști angajați al Judecătoriei Ploiești, -, -, ( fosta ), ( fostă ), în calitate de reclamanți, au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL PLOIEȘTI, Tribunalul Prahova, Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării entrup. ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea Curții de APEL PLOIEȘTI, Tribunalului Prahova, și Ministerul Finanțelor Publice la plata drepturilor bănești reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50%, calculat la salariul de bază brut lunar începând cu aprilie 2004 și în continuare, sumele urmând a fi actualizate până la data executării hotărârii judecătorești și calculate ulterior, în faza executării silite, printr-o expertiza de specialitate; obligarea paraților sa efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă și obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății drepturilor revendicate.
În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că potrivit art. 47 din Legea ur. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, "pentru risc si suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum si personalul auxiliar de specialitate" beneficiau de "un spor de 50% din salariul de baza brut lunar". Sporul de 50% din salariul de bază brut lunar "pentru risc si suprasolicitare neuropsihică" de care beneficiau magistrații, precum si personalul auxiliar de specialitate, a fost astfel abrogat neconstituțional, cu încălcarea dispozițiilor art. 41 alin. 2 si 53 din Constituția României, măsura nefiind proporțională cu situația care a determinat-o si aducând atingere chiar existenței dreptului. Ulterior, prin OUG nr. 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților a fost abrogat acest spor, nemaifiind prevăzut în noua lege de salarizare a magistraților.
Pentru personalul auxiliar de specialitate au rămas în vigoare, însă,
dispozițiile Legii 50/1996, aceste dispoziții fiind abrogate abia la intrarea în
vigoare a /2007, ordonanță ce reglementează salarizarea personalului auxiliar
din cadrul instanțelor și parchetelor.
S-a arătat că acesta este motivul pentru care acțiunea se limitează la luna februarie 2007, data intrării în vigoare a noii legi.
Mai mult, la data stabilirii acestui drept în baza art.47 din Legea 50/1996, legiuitorul a avut în vedere anumite criterii de referință care rezidă din condițiile în care personalul din justiție își desfășoară activitatea, condiții ce sunt caracterizate de acesta ca fiind condiții de risc și suprasolicitare neuropsihică.
În opinia reclamanților, aceste condiții nu s-au schimbat, ci dimpotrivă, s-au acutizat, întrucât au crescut cerințele înfăptuirii actului de justiție în condiții de calitate și eficiență sporită.
În baza art. 41 alin. 2 din Constituția României, salariații au dreptul la măsuri de protecție socială ce privesc securitatea și sănătatea salariaților, regimul de muncă al femeilor și al tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe țară, repausul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiții deosebite sau speciale, formarea profesională, precum și alte situații specifice, stabilite prin lege, iar in temeiul art. 53 din Constituția României "exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, drepturilor și libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav". Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății. La data stabilirii acestui drept în baza art.47 din Legea 50/1996, legiuitorul a avut în vedere condițiile în care magistrații își desfășoară activitatea, caracterizate ca fiind de risc și suprasolicitare neuropsihică, existente in aceeași forma și astăzi.
Prin încheierea de la 3 iulie 2008, Tribunalul Prahovaa scos cauza de pe rol și a înaintat-o spre competentă soluționare acestei Curți de Apel.
Curtea de APEL PLOIEȘTI, ca instanță de fond a înregistrat dosarul sub nr.700,9/14 iulie 2008, iar părțile au fost legal citate.
La data de 16.10.2008 a formulat cerere de intervenție în interes propriu, grefier la udecătoria Ploiești (filele 163-167)iar la data de 20.10.2008 și - muncitor în cadrul Judecătoriei Ploiești și (fostă -) -( filele 168-172) grefier la aceeași instanță.
La 11.11.2008 a fost înregistrată și cererea de intervenție în interes propriu formulată de, portar la udecătoria Mizil (fila 235) iar la 10.11.2008 și (filele 206-207) grefier la ribunalul Dâmbovița în perioada 15.08.2004-15.02.2005-toți pretinzând aceleași drepturi ca și reclamanții din acțiunea principală.
Reclamanții și intervenienții au depus copiile carnetelor lor de muncă(filele 65-72, 80-98, 101-113, 138-150, 173-197, 208-209,239-249)
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a formulat prin Direcția Generală a Finanțelor Publice P, întâmpinare (filele 201-202) prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive cu motivarea că are în atribuții elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite și că între reclamanți și interveneienți pe de o parte și acest minister pe de alta, nu există nici un fel de raporturi de muncă care să poată justifica obligarea la plata unor sume reprezentând drepturi salariale.
Prin întâmpinare (filele 250-251) completată după depunerea cererilor de intervenție (filele 254-255 și 287-289) pârâtul Ministerul Justiției a solicitat respingerea cererilor de intervenție în interes propriu formulate în prezenta cauză ca nefiind admisibile în principiu motivând că pentru a putea hotărî asupra încuviințării în principiu a cererii de intervenție principală, în conformitate cu dispozițiile art. 52 din Codul d e procedură civilă, instanța de judecată trebuie să verifice, printre altele, dacă aceasta este admisibilă ori dacă are legătură cu cererea principală, astfel încât să se justifice judecarea lor împreună. Aceste criterii nu sunt întrunite în cauză, deoarece în materia litigiilor de muncă o terță persoană nu poate solicita stabilirea unor drepturi decurgând dintr-un raport de muncă în care subiect este persoana care figurează ca parte în cererea principală, caracterul personal al raportului de muncă impunând o astfel de interpretare.
Totodată, nr.OG8/2007 nu prevede pentru personalul conex beneficiul acordării sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că pretențiile reclamantei -, aprod, deci personal conex, sunt neîntemeiate, neexistând nici un act normativ în vigoare care să recunoască acest drept.
De asemenea, art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești face o netă distincție între personalul auxiliar de specialitate și personalul conex, așa cum a fost stabilită și prin Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și prin G nr. 8/2007.
Astfel, textul de lege a avut în vedere acordarea acestui spor doar categoriilor profesionale ale magistraților și personalului auxiliar de specialitate. Ori, aprozii și agenții procedurali nu se încadrează în aceste categorii socio-profesionale, astfel că aceștia nu pot pretinde un astfel de spor. De asemenea,acest spor se cuvine celor ce fac parte din categoria personalului auxiliar de specialitate numai până la data intrării în vigoare a OG nr.8/2007.
Cât privește decizia nr. 21 din data de 10.03.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 5/2008, aceasta are în vedere doar categoriile profesionale ale judecătorilor, procurorilor, magistraților asistenți și personalului auxiliar de specialitate, astfel că pretențiile intervenienților personal conex, precum și ale reclamanților funcționari publici sunt în mod vădit neîntemeiate.
Pentru aceste considerente, pârâtul a solicitat respingerea atât a acțiunii cât și a cererilor de intervenție ca neîntemeiate
Același pârât a mai invocat și excepția prescripției dreptului la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei anteriore celei de 3 ani socotiți de la data introducerii acțiunii,dat și excepția lipsei calității procesuale pasive pe capătul de cerere privind efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților și intervenienților, această obligație revenind unității angajatoare conform Decretului nr.92/1976.
Cererile de intervenție în interes propriu au fost admise în principiu,constatându-se îndeplinite condițiile prev. de art.49-50 proc.civ. (filele 252-253 și 303).
Prin sentința civilă nr.139 pronunțată la data de 18 decembrie 2008, Curtea de APEL PLOIEȘTI ca primă instanță a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Economiei, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice P și a respins acțiunea față de acesta ca fiind formulată față de o persoană fără calitate procesuală pasivă; admis excepția lipsei calității procesule pasive invocată de pârâtul Ministerul Justiției cu privire la capătul de cerere referitor la efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților și intervenienților și a respins acest capăt de cerere ca fiind formulat față de o persoană fără calitate procesuală pasivă.
Prin aceeași sentință, a admis excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâții Ministerul Justiției, și Curtea de APEL PLOIEȘTI și a respins ca prescrisă acțiunea reclamanților pentru perioada aprilie 2004 - 4 iunie 2005 iar cererile de intervenție ale intervenienților, (fostă -), și, pentru perioada aprilie 2004 - 20.10.2005, a respins ca prescrisă cererea de intervenție formulată de intervenienta.
A admis în parte acțiunea și în parte în fond cererile de intervenție formulate de intervenienții - și (fostă -) - față de pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL PLOIEȘTI și Tribunalul Prahova, obligându-i pe aceștia la plata către reclamanți și intervenienții sus-menționați a sporului de stres și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% lunar calculat în raport de salariul de bază brut lunar începând cu 5.06.2005 și în continuare pentru reclamanți și începând cu 21.10.2005 și în continuare pentru intervenienți, în funcție de perioada efectiv lucrată de fiecare, sume ce se vor actualiza în raport de indicele de inflație de la data scadenței fiecăreia la plata efectivă.
A dispus efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților și intervenienților.
A respins în fond în rest cererile de intervenție ale intervenienților - și - ca neîntemeiate.
Pentru a hotărî astfel, s-au reținut următoarele:
În ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul MEF-prin DGFP P, curtea admis-o întrucât această instituție are în atribuții elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, iar între reclamanți și acest minister nu există nici un fel de raporturi de muncă care să poată justifica obligarea la plata unor sume reprezentând drepturi salariale.
Raportat la disp. art.1 și 7 alin.1 din Decretul nr.167/1958 Curtea a constatat că acțiunea este prescrisă pentru pretențiile aferente perioadei aprilie2004-04.06.2005, precum și cererile de intervenție ale intervenienților -, (fostă -) -, și, motiv pentru care a admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru această perioadă. În baza acelorași dispoziții legale respins ca prescrisă cererea de intervenție formulată de intervenienta.
Față de împrejurarea că efectuarea mențiunilor în carnetele de muncă este o obligație ce revine angajatorului, a admis excepția lipsei calității procesule pasive invocată de pârâtul Ministerul Justiției cu privire la capătul de cerere referitor la efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților și intervenienților și a respins acest capăt de cerere față de pârâtul Ministerul Justiției ca fiind formulată față de o persoană fără calitate procesuală pasivă.
Pe fondul cauzei, Curtea a constatat că rin p. Decizia nr.21/10.03.2008 pronunțată de ICCJ în interesul legii, s-a stabilit că n interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Potrivit art. 329 alin. 3 din Codul d e procedură civilă această decizie este obligatorie.
Pe cale de consecință, curtea a constatat că potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, reglementat prin art. 47 din Legea nr. 50/1996 și prin art. 231din Legea nr. 56/1996, modificată și completată, a fost efectiv plătit magistraților și personalului auxiliar de specialitate, fiind evidențiat ca atare în carnetele de muncă.
Prin art. I pct. 42 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, s-a dispus că art. 47 se abrogă. Această ordonanță a Guvernului a fost aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 a fost emisă în baza art. 1 lit. Q pct. 1 din Legea nr. 125/2000, prin care Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată. La rândul ei, Legea nr. 24/2000, în vigoare la data emiterii Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, definind modificarea, completarea sau abrogarea unui act normativ, prin art. 57, 58 și 62, precizează că modificarea unui astfel de act constă în schimbarea expresă a textului unora sau mai multor articole ori alineate ale acestuia și redarea lor într-o nouă formulare, iar completarea actului normativ constă în introducerea unor dispoziții noi, cuprinzând soluții legislative și ipoteze suplimentare, exprimate în texte care se adaugă elementelor structurale existente, și, în fine, că abrogarea se referă la prevederile cuprinse într-un act normativ, contrare unei noi reglementări de același nivel sau de nivel superior, care trebuie să își înceteze aplicabilitatea.
Reiese că modificarea, completarea sau abrogarea totală sau parțială a unui act normativ reprezintă instituții juridice diferite, cu efecte distincte, or, prin Legea nr. 125/2000, Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze, iar nu să și abroge Legea nr. 50/1996, nici total și nici parțial.
Prin emiterea Ordonanței Guvernului nr. 83/2000 au fost depășite limitele legii speciale de abilitare adoptate de Parlamentul României, încălcându-se astfel dispozițiile art. 108 alin. (3), cu referire la art. 73 alin. (1) din Constituția României.
În raport de cele de mai sus, rezultă fără echivoc faptul că au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice.
Acest lucru presupune că nici în prezent dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea, drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 și ale art. 231din Legea nr. 56/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în categoriile menționate, deci și reclamanților și intervenienților care fac parte din categoria personalului auxiliar de specialitate,dar și reclamantei - care fiind aprod, este personal conex personalului auxiliar de specialitate potrivit art.2 alin.(3) din Legea nr. 567/2004 și beneficiază de același drepturi cu această ultimă categorie socio-profesională.
Pentru aceste considerente, s-a admis în parte acțiunea și în parte în fond cererile de intervenție formulate de intervenienții - și (fostă -) - fiind obligați pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL PLOIEȘTI și Tribunalul Prahova la plata către reclamanți și intervenienții sus-menționați a sporului de stres și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% lunar calculat în raport de salariul de bază brut lunar începând cu 5.06.2005 și în continuare pentru reclamanți și începând cu 21.10.2005 și în continuare pentru intervenienți, în funcție de perioada efectiv lucrată de fiecare, sume ce se vor actualiza în raport de indicele de inflație de la data scadenței fiecăreia la plata efectivă și efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților și intervenienților.
Întrucât intervenienții, portar la udecătoria Mizil și, muncitor la udecătoria Ploiești, nu se încadrează în categoriile vizate de Decizia nr.21/2008 pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, Curtea a respins în fond în rest cererile de intervenție ale acestora, în măsura în care dreptul la acțiune nu s-a prescris.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal au exercitat recursuri pârâtul Ministerul Justiției (filele 4-5) și intervenientul - (fila 7) criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Recurentul-pârât Ministerul Justiției, invocând cazurile de recurs prev.de art.304, pct.4,7 și 9 cod pr.civ, a susținut, sub un prim aspect, că prima instanță a depășit atribuțiile puterii judecătorești, consacrând prin interpretarea legii, drepturi care nu mai sunt prevăzute de legislația în vigoare, arogându-și competențe de legiferare ce aparțin în exclusivitate legiuitorului, potrivit art.1 alin.4 și art.124 alin.3 din Constituția României.
O a doua critică privește greșita aplicare a legii, în sensul că interpretând eronat dispozițiile Deciziei în interesul legii, prima instanță a ignorat faptul că nu există nici un temei legal pentru acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică după data de 1 februarie 2007 când a intrat în vigoare legea de salarizare a personalului auxiliar de specialitate.
Pe de altă parte, recurentul-pârât a mai criticat și greșita acordare a acestui spor personalului conex care nu este face parte din categoriile socio-profesionale vizate de art.47 din Legea nr.50/1996, textul făcând o netă distincție între acesta și personalul auxiliar de specialitate, așa cum rezultă din Legea nr.567/2004.
În plus, acordarea drepturilor pentru sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică pentru viitor este nelegală.
Recurentul-pârât a solicitat admiterea recursului și casarea hotărârii recurate.
Recurentul-intervenient, invocând principiile egalității și nediscriminării, a criticat sentința ca fiind nelegală deoarece s-a dat cu încălcarea art.5 din codul muncii care instituie egalitatea de tratament pentru toți salariații care pentru muncă egală trebuie să beneficieze de o plată egală.
El a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței, în sensul admiterii cererii sale, astfel cum a fost formulată la instanța de fond.
Verificând sentința recurată, prin prisma criticilor aduse, a dispozițiilor legale incidente în cauză și mijloacelor de probă administrate, dar și sub toate aspectele, astfel cum impune art.3041cod pr.civ. Curtea ca instanță de control judiciar constată că ambele recursuri sunt nefondate și urmează a fi respinse ca atare, pentru considerentele care succed:
Prin Decizia nr.21/10 martie 2008 pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr.444 din 13.06.2008, s-a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă ÎCCJ, statuându-se că în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 republicată, judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr.83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
În considerentele deciziei, s-a argumentat că normele care reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, consacrate de art.47 din Legea nr.50/1996 republicată, au supraviețuit dispozițiilor de abrogare, la care s-a făcut trimitere, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice, iar acest lucru presupune că nici în prezent dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea și efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidă incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin disp.art.47 din Legea nr.50/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipotezele la care se referă textul de lege.
Decizia nr.21/10.03.2008 a Secțiilor Unite ale ÎCCJ, pronunțată în interesul legii, este obligatorie pentru instanțe, conform at.329 alin.3 Cod pr.civilă. și constituie fundamentul juridic al interpretării și aplicării unitare a dispozițiilor legale invocate de reclamanți și intervenienți, respectiv art.47 din Legea nr.50/1996.
În aceste împrejurări niciuna dintre criticile formulate nu se mai justifică, atât chestiunea de drept legată de abrogarea sau supraviețuirea art.47 din Legea nr.50/1996 cât și cea referitoare la pretinsa depășire a atribuțiilor conferite autorității judiciare a statului, fiind dezlegate prin decizia în interesul legii sus-citată, care pentru aceste probleme de drept este, în mod irevocabil, obligatorie.
În privința criticii referitoare la personalul conex, care în opinia recurentului-pârât Ministerul Justiției nu se încadrează între categoriile socio-profesionale vizate de Decizia nr.21/2008 a J, se constată că în mod legal și temeinic, prima instanță, a interpretat și aplicat corect dispozițiile art. potrivit Legii nr.50/1996 Anexa I, Cap.III, pct.24 și art.2 alin.(3) din Legea nr. 567/2004, fiindcă aprodul-funcție îndeplinită de reclamanta-intimată --și agentul procedural au fost personal auxiliar de specialitate încă din anul 1996, statut profesional preluat ulterior și încadrat în personalul conex al instanțelor și parchetelor.
Nu aceeași este situația recurentului-intervenient, care ocupând postul de muncitor în cadrul Judecătoriei Ploiești, are un alt statut profesional decât cel al personalului auxiliar de specialitate ori conex, fiind personal contractual, exclus din categoria celor vizați de legea specială de salarizare nr.50/1996 ale cărei dispoziții privind sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică au supraviețuit normelor de abrogare, așa cum a constatat instanța supremă.
Drept urmare, principiile egalității de tratament și nediscriminării nu au relevanță juridică în cauza de față, în condițiile în care fundamentul juridic al acțiunilor îl reprezintă art.47 din Legea nr.50/1996 și Decizia în interesul legii nr.21/10.03.2008 a ICCJ, iar categoriile socio-profesionale enumerate limitativ și expres de acestea nu privesc personalul contractual din sistemul judiciar românesc.
Pe cale de consecință, Curtea va respinge ca nefondate ambele recursuri, în temeiul art.312 cod pr.civ. menținând ca legală și temeinică în totalitate sentința civilă nr.139 pronunțată la data de 18 decembrie 2008 de Curtea de APEL PLOIEȘTI.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de intervenientul în nume propriu cu domiciliul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură în P, -.-, nr. 6, jud. P și pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților cu sediul în municipiul B, sector 5, -, nr. 17, împotriva sentinței civile nr. 139 pronunțată la data de 18 decembrie 2008 de C de APEL PLOIEȘTI, în contradictoriu cu reclamanții -, domiciliată în municipiul P,-,. 14,. 1,. 2, (fostă ), domiciliată în municipiul P,-,. 1 A2,. 66, jud. P, domiciliat în municipiul P,-, domiciliat în municipiul P,-, -, domiciliată în comuna, nr. 9, domiciliată în municipiul P,- A, -. B,. 22, domiciliată în comuna, sat, jud. P, domiciliată în municipiul P,-,. 31,. 51, domiciliată în municipiul P,-,. 52,. A,. 1 și, -, -, (fostă ) toți cu domiciliul ales la udecătoria Ploiești, str. -.-, nr.6, județ P și (fostă ) cu domiciliul ales la ribunalul Prahova, cu sediul în municipiul P, str. -.-, nr. 6, intervenienții - P, str.-. -, nr.6, județ P, la sediul Judecătoriei Ploiești, ( fostă -), cu domiciliul ales la udecătoria Ploiești, str.-. -, nr.6, județ P, cu domiciliul ales în Tîrgoviște, Calea B, nr. 3, jud. D, domiciliat în M,-, etaj 1,.41, jud. P și, domiciliat în M,-, jud. P, și pârâții Curtea de APEL PLOIEȘTI, cu sediul în municipiul P, Emile, nr. 4, Tribunalul Prahova, cu sediul în municipiul P, str. -.-, nr. 6, Ministerul Economiei și Finanțelor cu sediul în municipiul B, sector 5,- și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, cu sediul în municipiul B, sector 1, nr. 1-3.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 25 iunie 2009.
Președinte JUDECĂTORI: Simona Elena Lazăr, Simona Petruța Buzoianu
--- - --- - -
Fiind în CO semnează
Președintele instanței
Grefier
Tehnored.
2 ex./20.07.2009
f--P
-
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Președinte:Simona Elena LazărJudecători:Simona Elena Lazăr, Simona Petruța Buzoianu
