Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Sentința 112/2008. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE
SENTINȚA CIVILĂ NR. 112/
Ședința publică de la 27 octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Anamaria Monica Busuioc
JUDECĂTOR 2: Petrina Manuela Aștefănesei
ASISTENȚI JUDICIARI -
-
GREFIER -
La ordine a venit spre soluționare acțiunea civilă pentru drepturi salariale formulată de reclamanții, în contradictoriu cu pârâții PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BACĂU, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BACĂU, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns avocat pentru reclamanți, consilie juridic pentru pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂU, lipsă fiind reclamanții și ceilalți pârâți.
Procedura a fost legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care;
consilier juridic depune la dosar delegația de reprezentare.
Avocat arată că are de susținut o cauză la altă instanță și nu poate rămâne la strigarea cauzelor directe.
Doamna consilier arată că are de invocat excepția prescripției dreptului la acțiune pentru anii 2003-2004 și a necompetenței materiale a instanței pentru capătul de cerere privind completarea carnetelor de muncă.
Avocat precizează că, întrucât cauza a fost strigată în timpul ședinței de recursuri - la cererea sa, solicită ca la reluare, în situația în care se va soluționa pe fond, să-i fie primite concluziile în sensul respingerii excepțiilor invocate și admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.
Cauza a fost lăsată pentru a fi strigată la ordine, în ședința cauzelor directe.
La reluarea cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns consilier juridic, cu delegație pentru pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂU,lipsă fiind celelalte părți.
Nefiind alte cereri de formulat, curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe excepții și pe fond.
Consilier juridic, având cuvântul, a solicitat admiterea excepției prescripției acțiunii pentru perioada 2003-2005; admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Statului Român; admiterea excepției necompetenței materiale a instanței, conform art. 8 al.2 din 92/1976 cu privire la punctul 3 din acțiune; admiterea excepției necompetenței materiale instanței invocată de Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție; admiterea excepției inadmisibilității acțiunii. Pe fond solicită respingerea acțiunii ca nefondată.
S-au declarat dezbaterile închise trecându-se la deliberare.
CURTEA
-deliberând-
Asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Sub nr- s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Bacău acțiunea formulată de reclamanții, și în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂU și Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BACĂU prin care au solicitat:
- să se constate discriminarea lor cauzată de prevederile G- 146/2007 pentru aprobarea plății primelor de concediu suspendate în perioada 2001-2006 în raport de art. 2 lit."e" pct."i" și art.27 din OG137/2000 republicată.
- să se anuleze situația creată prin discriminare prin acordarea unei despăgubiri echivalente cu sumele reprezentând primele de concediu pe anii 2003-2006 inclusiv, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății.
- să fie obligați ultimii doi pârâți să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă.
În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că au fost și sunt procurori la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buhuși - cu excepția reclamantului care a fost pensionat la 1.01.2004, calitate în care sunt în continuare discriminați față de alte categorii de salariați din sectorul bugetar, inclusiv personal auxiliar de specialitate din instanțe și parchete, sub aspectul acordării primelor de concediu.
Astfel, au arătat că, ste adevărat că dreptul a fost abrogat prin nr.OUG 177/6.12.2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, lucru recunoscut inclusiv în considerentele deciziei în interesul legii, XXIII/2005, dar în speță există o discriminare vădită între ei și celelalte categorii de personal, inclusiv personalul auxiliar.
Astfel, prezenta acțiune se întemeiază pe o altă cauză ( respectiv discriminarea în raport cu dispozițiile nr.OUG 146/2007), iar nu pe textul art. 411al. 1 din Legea nr. 50/1996 asupra căruia instanța supremă s-a pronunțat în anul 2005.
Prin acest act normativ s-au încălcat prevederile art. 1 al. 2 lit. e pct. i din nr.OG 137/2000, în sensul că se aplică un tratament diferențiat și discriminatoriu între magistrații din cadrul puterii judecătorești și celelalte categorii de salariați din sectorul bugetar, el nefiind justificat în mod obiectiv de un scop legitim, iar de atingere a acestuia este inadecvată.
Justificarea acestei măsuri, respectiv îmbunătățirea salarizării personalului bugetar și a persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică, este subiectivă și arbitrară dacă se are în vedere excluderea majorității salariaților ce fac parte din sistemul judiciar cu prilejul acordării majorărilor salarial, iar scopul urmărit prin adoptarea acestor acte normative nu este legitim din moment ce drepturile salariale ale tuturor magistraților sunt reglementate prin aceleași dispoziții legale.
de atingere a scopului urmărit prin acordarea majorărilor salariale în mod selectiv este și ea inadecvată întrucât se ajunge la o diferențiere nejustificată între magistrați, respectiv între noi, reclamanții, și ceilalți bugetari.
În același sens este și practica Curții Constituționale care în considerentele deciziei nr. 20/2.02.2000 a reținut jurisprudența îndelungată a Curții Europene a Drepturilor Omului ( cazul Marks contra Belgiei, 1979) ce statuează că "în aplicarea prevederilor art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, reprezintă o încălcare a acestor prevederi, orice diferență de tratament săvârșită de stat între indivizi aflați în situații analoage, fără o justificare obiectivă și rezonabilă" iar prin decizia nr. 1/8.02.1994 a stabilit că "un tratament diferit nu poate fi doar o expresie a aprecierii exclusive a legiuitorului ci trebuie să se justifice rațional, în respectarea principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice ".
Tot astfel, prin decizia nr. 135/5.11.1996, Curtea Constituțională a reținut că " principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite".
Mai mult decât atât, prin nr.OG 10/31.01.2007, pentru anul 2007, s-au
aplicat numai în favoarea unei minorități din cadrul puterii judecătorești
dispozițiile recomandării R (94) 12 Comitetului de Miniștri ai Consiliului
Europei către statele membre cu privire la independența, eficiența și rolul
judecătorilor care prevede că " remunerarea judecătorilor trebuie garantată de
lege" și " trebuie să fie corespunzătoare demnității profesiei și ar trebui să reprezinte o compensare suficientă pentru povara de responsabilități. "
De asemenea, Carta Europeană privind statutul judecătorilor aprobată în totalitate de E și obligatorie pentru România conține o recunoaștere importantă, pragmatică și realistă a rolului unei remunerări corespunzătoare, fiind esențial să se elaboreze prevederi egale specifice, care să garanteze salariile judecătorilor împotriva diminuărilor și să asigure cel puțin o prevedere privind mărirea salariilor în raport cu creșterea prețurilor.
Independența judecătorilor reprezintă un pilon important al aplicării regulii de drept iar nevoia de a promova nu se reduce exclusiv la personalul auxiliar și la ceilalți bugetari. Astfel, judecătorul trebuie să primească o remunerare corespunzătoare care să-i asigure o independență economică reală.
Situațiile mai sus prezentate își găsesc aplicabilitate și în cazul nostru, al
reclamanților, întrucât în conformitate cu Constituția României și procurorii fac
parte din categoria magistraților.
Faptul că legiuitorul s-a grăbit - în ceea ce îi privește - să abroge textul art. 411, în condițiile în care dispozițiile art. 31 al. 2 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, ale art. 37 al. 2 din nr.OUG38/2003, privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 353/2003, ale art. 21 din Legea nr. 495/2004, privind salarizarea și alte drepturi bănești ale personalului din administrația centrală a Ministerului d e Interne și de la misiunile diplomatice, oficiile consulare și institutele culturale românești din străinătate și ale art. 34 lit. f din Legea nr. 293/2004 privind statutul funcționarilor publici din administrația națională a penitenciarelor, precum și a prevederilor referitoare la acordarea primei respective din alte acte normative privind salarizarea unei categorii de personal au fost suspendate, este încă o dovadă în plus că discriminarea a existat și se perpetuează și în prezent, până la înlăturarea ei, prin obligarea pârâților la aceste prime de concediu.
Mai mult decât atât, o dovadă în plus a faptului că au vocație la acest drept prevăzut de nr.OUG 146/2007, este faptul că prin art. 241din nr.OUG 27/2006, s-a reintrodus această primă de concediu.
S-a învederat faptul că în speță nu a intervenit prescripția dreptului la acțiune câtă vreme nr.OUG 146/2007 pentru aprobarea plății primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001-2006, în raport de art. 2 lit. e pct. i și ale art. 27 din nr.OG 137/2000, a recunoscut dreptul, întrerupând prescripția.
Pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă a formulat întâmpinare ( fl. 24-29 ) solicitând respingerea acțiunii ca: - inadmisibilă întrucât începând cu 1.01.2003 dreptul la primă de vacanță al magistraților a fost abrogat prin art. 50 din Legea 177/2002; mai mult, prin Decizia nr. XXIII/2005 pronunțată în recurs în interesul legii, a stabilit cu caracter obligatoriu că prima se acordă numai pentru perioada anilor 2001-2002, drepturi ce s-au achitat în noiembrie 2005 ( fl. 30 ):
- nefondată întrucât raportat la dispozițiile art.16 din Constituția României, astfel cum a fost modificată prin Legea nr.429/2003, potrivit căror, "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări", Curtea Constituțională a statuat constant în jurisprudența sa că prin lege nu pot fi instituite tratamente juridice diferite, în raport nu natura deosebită a raporturilor reglementate.
Astfel, s-a arătat că principiul egalității în fața legii nu însemnă o uniformitate, așa încât dacă la situații egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situații diferite tratamentul nu poate fi decât diferit.
Discriminarea presupune tratament inegal pentru persoanele aflate în aceeași situație, în baza unora din criteriile enumerate de art.2 din Ordonanța de Guvern nr.137/2000, respectiv rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alte criterii, care au ca scop restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege.
De altfel, și practica Curții Europene a Drepturilor Omului este constantă în a aprecia că a distinge nu înseamnă a discrimina și că diferența de tratament devine discriminare numai dacă intervine în cazuri similare.
Prin urmare ar exista discriminare dacă doar o parte din procurorii de la parchetele din țară ar beneficia de aceste prime de vacanță, iar alții nu, ceea ce nu este cazul în speță.
Ceea ce solicită de fapt reclamanții este ca instanța să le acorde prime de vacanță pe anii 2001-2006.
Acest lucru nu este posibil întrucât instanța investită cu un litigiu nu poate decât să interpreteze legea și să o aplice și în nici un caz să adauge la lege.
Acordarea drepturilor salariale solicitate este de competența exclusivă a puterii legislative.
În concluzie este evidentă voința legiuitorului de a acorda aceste prime doar anumitor categorii de personal, iar emiterea unui alt act prin care să se extindă acordarea acestui drept nu se poate face decât de către legiuitor.
S-a mai invocat și excepția necompetenței materiale a instanței față de temeiul pe care și-au fondat reclamanții acțiunea, apreciindu-se că Judecătoria Buhuși este competentă conform art. 27 alin.1 din OG137/2000.
Același pârât a solicitat chemarea în garanție a Ministerului Finanțelor Publice ( fl. 32 tribunal ) pentru ca în cazul în care se va admite acțiunea să fie obligat acesta adopta un proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public care să includă și sumele reprezentând pretențiile reclamanților. La termenul din 27.06.2008, în temeiul art. II alin.2 din OUG75/2008 cauza a fost scoasă de pe rol și trimisă Curții de APEL BACĂU spre competentă soluționare.
Pe rolul Curții de APEL BACĂU cauza s-a înregistrat sub nr-.
La termenul din 15.09.2008 ( fl. 14-17 ) pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă a mai invocat în susținerea inadmisibilității acțiunii și Decizia Curții Constituționale 821/2008 prin care s-a constatat că dispozițiile art. 2 alin.2 și 11, art. 27 din OG137/ 2000 sunt neconstituționale în măsura în care sunt interpretate în sensul că instanțele au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Din oficiu, instanța a solicitat relații de la Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BACĂU privind perioada în care a activat fiecare reclamant în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buhuși.
Cu adresa 4720/VI/14 ( fl. 26 ) s-a comunicat că reclamanții au fost și sunt - cu excepția reclamantului pensionat la 1.01.2004 - procurori la Parchetului de pe lângă Judecătoria Buhuși.
fondului, la termenul din 27.10.2008, reprezentantul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BACĂUa invocat excepția prescrierii dreptului la acțiune pentru anii 2003-2004 și necompetența materială a instanței în soluționarea capătului de cerere privind efectuarea de mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților.
Apărătorul reclamanților a solicitat respingerea excepțiilor fără a motiva această opinie.
Examinând cauza inițial în raport de excepțiile invocate, conform art. 137.pr.civ. se rețin următoarele: -1- Sub aspectul necompetenței materiale a instanței de conflicte de muncă, justificat de dispozițiile art. 27.alin.1 OG137/2000 republ. excepția nu este întemeiată întrucât textul indicat nu trimite la judecătorie în primă instanță, ci la instanța de drept comun; ori acesta poate fi diferită în funcție de natura raportului juridic în care-și are izvorul pretenția dedusă judecății; Astfel, sub acest aspect, în cauză impunându-se analizarea unei situații discriminatorii decurgând din raporturi de muncă, în temeiul textului de lege invocat raportat la art.2 pct.1 lit."c" din proc.civ. și art. 1 din OUG75/2008, instanța constată că caracterul său de instanță de drept comun, și drept urmare competența sa în soluționarea cauzei.
În sprijinul acestei interpretări stă și o decizie de speță pronunțată de în dosar - -. civ. 747/2007. - 2 - Referitor la excepția necompetenței materiale a prezentei instanțe cu privire la soluționarea capătului de cerere vizând efectuarea de mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților față de dispozițiile art. 8 din Decretul 92/1976, se constată caracterul său nefondat justificat de faptul că: - potrivit dispozițiilor art. 17.pr.civ. cererile accesorii și incidentale sunt în căderea instanței competente să judece cererea principală; cum capătul de cerere având ca obiect efectuarea de mențiuni în carnetele de muncă are caracter accesoriu celui privind constatarea discriminării și anularea sa prin acordarea de despăgubiri, în virtutea textului amintit a operat o prorogare legală de competență în favoarea prezentei instanțe.
Drept urmare ambele excepții vor fi respinse. - 3 - Excepția lipsei calității procesual pasive a Statului Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor este întemeiată având în vedere că nu s-a motivat nici în fapt și nici în drept care este obligația acestuia în raportul juridic dedus judecății;
Doar Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂU și Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BACĂU, în calitate de ordonatori de credite, sunt ținuți să răspundă în speță.
Nu trebuie omis nici faptul că situațiile în care Statul stă în judecată prin Ministerul Economiei și Finanțelor sunt limitativ prevăzute prin lege ( HG386/2007) - iar cea de față nu se regăsește printre acestea.
Drept urmare această excepție va fi admisă, iar acțiunea față de acest pârât respinsă ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă. - 4- Sub aspectul prescrierii dreptului material la acțiune se constată caracterul întemeiat al excepției față de faptul că dreptul reclamanților s-a născut la 1.01.2003 când a intrat în vigoare actul normativ discriminatoriu ( OUG177 /2002 ), începând să curgă însă la plecarea în concediu a fiecăruia, moment când această sumă putea fi acordată ( art. 7 alin.3 /1958, coroborat cu art. 41/1 alin.1 Legea 50/96 republ.cu modif.).
Ori acțiunea a fost promovată la 1.02.2008, caz în care conform art. 166 alin.1 Codul muncii. coroborat cu art. 3 din Decretul 167/1958, pentru anii 2003, 2004 dreptul la acțiune era prescris.
Nu se poate reține susținerea reclamanților cum că OUG146/2007 a întrerupt prescripția întrucât pentru a surveni o astfel de situație trebuie să nu se fi împlinit termenul de prescripție, ori, așa cum s-a arătat anterior pentru anul 2003 acesta s-a împlinit în 2006, iar pentru anul 2004 s-a împlinit în anul 2007; de asemenea, actul întrerupător trebuie să se regăsească în una din situațiile prevăzută de art. 16 din Decretul 167/1958, ceea ce nu este cazul - OUG146/2007 reglementând plata primelor de concediu suspendate pe anii 2001-2006 și nu al celor abrogate.
Mai mult data intrării în vigoare a acestui act normativ nu constituie momentul de la care curge termenul de prescripție pentru reclamanți, întrucât acest act nu refuză reclamanților drepturi recunoscute în mod discriminatoriu altor categorii de bugetari, ci reglementează modalitatea de plată a primelor de concediu suspendate.
Drept urmare, excepția va fi admisă, iar acțiunea vizând perioada anilor 2003-2004 respinsă ca prescrisă. Pe fondul cauzei ( ocazie cu care implicit se analizează și excepția inadmisibilității acțiunii ), în raport de actele și lucrările dosarului, de susținerile părților, se rețin următoarele:
* Inadmisibilitatea, ca excepție de fond peremtorie, trebuie analizată în strânsă legătură cu exercițiul dreptului la acțiune, iar sub acest aspect trebuie avute în vedere dispozițiile art. 20,21 din Constituție, art. 4 alin.2 din Legea 303/2004 republ. cu modif. și art. 6 CEDO.
Este adevărat că prin Deciziile 818-821/2008 Curtea Constituțională constatat că dispozițiile art.1, 2 alin.3 și 27 alin.1 din OG137/2000 - act normativ pe care se întemeiază și pretențiile reclamanților - sunt neconstituționale,dar numai în măsuraîn care sunt interpretate în sensul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Acest fapt nu echivalează însă - așa cum lasă de înțeles pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă în susținerea excepției - cu imposibilitatea persoanei care se consideră discriminată de a se mai adresa instanței naționale în baza art. 27 alin.1 din OG137/2000, pentru că s-ar încălca dreptul acesteia de acces efectiv la o instanță și s-ar lipsi OG137/2000 de efect în lipsa unei abrogări - fie și tacite, fapt de neconceput.
Mai mult, deciziile menționate au în vedere cazul în care instanțele de judecata ar înlocui norme cu putere de lege cu norme create pe cale judiciară sau norme cuprinse în alte acte normative, ceea ce nu este cazul în speță, întrucât prin cererea dedusa judecății reclamanții au solicitatdespăgubiri,iar nu drepturile cuprinse în alt act normativ. Ea nu înlătura dreptul si obligația instanței de a acorda despăgubiri. De vreme ce art. 2 alin. 11 din OG137/2000 este in vigoare si prevede răspunderea civila in cazul existentei unei discriminări, in lipsa unei dezdăunări, noțiunea de răspundere civila ar fi golita de conținut si fără efecte juridice.
Prin urmare instanța de judecată investită cu astfel de cereri este în singura în măsură să aprecieze dacă speța implică sau nu interpretarea menționată de Curtea Constituțională, funcție de care se va pronunța asupra temeiniciei acesteia și nu a admisibilității.
* Acțiunea reclamantului vizând perioada anilor 2005, 2006 este neîntemeiată din moment ce raporturile sale de muncă au încetat ca urmare a pensionării la 1.01.2004; ori de la această dată, încetându-i calitatea de salariat, nu se mai putea pune problema acordării concediului de odihnă; și, drept consecință, nu mai putea solicita nici să se constate că în raport de alți angajați din sectorul bugetar este discriminat prin neacordarea primei de concediu.
În acest context, acțiunea sa - în limitele precizate - va fi respinsă ca nefondată. * Acțiunea celorlalți doi reclamanți - aflați încă în activitate - este întemeiată pentru anii 2005, 2006 justificat de considerentele ce se vor dezvolta.
Reclamanții au solicitat platade despăgubiriechivalente cu sumele reprezentând prime de concediu pe anii 2003-2006 invocând discriminarea față de alte categorii sociale, respectiv personalul auxiliar din cadrul instanțelor, funcționarii publici, polițiștii, funcționarii publici din administrația penitenciarelor.
Instanța apreciază că, într-adevăr, față de bugetarii salarizați potrivit Legii 188/1999 ( art. 31 al. 2 ), OG 38/2003 ( art. 37 al. 2 ), legea nr. 495/2004 ( art. 21 ), legea nr. 293/2004 ( al. 34 lit. f ) și legea nr. 50/1996 ( în vigoare până la apariția OUG nr. 8/2007 ) reclamanții au fost discriminați prin abrogarea art. 411din OUG 83/2000; astfel, deși dreptul la primă a fost recunoscut inițial tuturor acestor bugetari - printre care și magistraților - în considerarea acelorași valori și pentru un scop unic -beneficiind astfel de un tratament egal-, abrogarea sa doar pentru magistrați fără o justificare legitimă, obiectivă și rezonabilă ( Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Decizia din 26 sept.2002, Ducez contra Franței, Decizia din 6 decembrie 2997, Beian contra României ) apare ca vădit discriminatorie, inechitabilă în raport de ceilalți bugetari,cu precădere personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor,cărora doar lis-a suspendatdreptul la primele de vacanță (drept de altfel și plătit ca urmare a apariției OUG 146/2007).
Un argument în plus în sprijinul ideii că magistrații trebuiau să beneficieze de același tratament este și faptul că, prin OUG 27/2006 a fost reintrodus dreptul la prima de vacanță, dar fără o reparare a prejudiciului suferit prin abrogarea dreptului începând cu 1.01.2003.
Mai mult, despăgubirile se cuvin în temeiul OG137/2000, și în considerarea faptului că reclamanții dobândiseră și un bun în accepțiunea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, iar lipsirea lor de acest drept nu a survenit ca ingerință acceptată de practica CEDO.
Trebuie arătat că OUG146/2007 nu va constitui temei al admiterii acțiunii - astfel încât să se justifice analizarea situațiilor reglementate de acest act normativ, respectiv categoriile de salariați din sectorul bugetar vizate de acesta,ci, alături de dispozițiile Legii 45/2007, va fi considerat ca un act de recunoaștere implicită a justificării dreptului la primă de concediu a salariaților bugetari pentru perioadele cât acest drept le-a fost suspendat ori nu le-a mai fost recunoscut.
Referitor la deciziile Curții Constituționale menționate, trebuie semnalat că și în situația în care acestea ar fi interpretate în sensul ca instanțele de judecata nu ar putea acorda despăgubiri în caz de discriminare între salariați, aceasta ar contraveni normelor convenționale. Aceasta întrucât deciziile Curtii Constitutionale au caracterul uneilegi, general obligatorii, reprezentând astfel normă internă. Interpretând-o conform art. 20 din Constituție în raport de norma internațională - reprezentată de Art.14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale - se constată existența unei neconcordanțe, instanța urmând a da prevalență normei de drept internațional.
Față de toate aceste considerente, se va reține caracterul întemeiat al acțiunii.
Cu privire lacuantumul despăgubirilor:
Reclamanții au solicitat plata unei despăgubiri - este vorba despre o despăgubire materială - pentru acoperirea "prejudiciului material" rezultat ca urmare a situației discriminatorii.
Instanța apreciază că doar echivalentul sumelor reprezentând prime de concediu ( în cuantum reactualizat ) constituie nu numai singura modalitate de evaluare raportată la un criteriu obiectiv, ci și o despăgubire justă pentru reclamanți.
În același sens a statuat și contenciosul constitutional atunci când a constatat prin. 447/2005: "Astfel, numai legiuitorul poate aprecia și stabili dacă și ce anume sporuri sau adaosuri acordă anumitor categorii de salariați, cu singura condițieca de sporurile sau adaosurile prevăzute să beneficieze toți salariații care se află în situații identice sub toate aspectele funcțiilor în care sunt încadrați, ale naturii și volumului activității pe care o desfășoară, ale importanței și riscurilor muncii lor și în privința oricăror alte elemente specifice."
Drept urmare vor fi obligați pârâții Parchetul de pe lângă, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂU și Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BACĂU să plătească reclamanților și despăgubiri materiale echivalente cu primele de vacanță aferente anilor 2005-2006 în cuantum actualizat cu indicele de inflație la data plății efective.
Totodată, vor fi obligați ultimii doi pârâți să efectueze mențiunile corespunzătoare acestei sentințe în carnetele de muncă ale reclamanților având în vedere dispozițiile Legii 19/2000 cu modif. privind principiul contributivității și modul de dovedire a stagiilor de cotizare.
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție a pentru a fi obligată să aloce și să vireze în bugetul Parchetului de pe lângă sumele necesare plății drepturilor bănești acordate prin hotărâre se reține caracterul său întemeiat față de următoarele:
- legitimarea sa procesuală este dată de interpretarea dispozițiilor art. 4 alin.2 din Legea 500/2002,modif.- conf. cărora sumele aprobate, la partea de cheltuieli, prin bugetele prevăzute laart. 1alin. (2), în cadrul cărora se angajează, se ordonanțează și se efectuează plăți, reprezintă limite maxime care nu pot fi depășite - în coroborare cu cele ale art. 19 din același act normativ - ce reglementează rolul Ministerului Finanțelor Publice ( respectiv alin. 1 lit." a, g, i" ) și cu expunerea de motive a OUG146/2007 ( precum și a tuturor actelor normative ce au reglementat drepturi salariale categoriilor profesionale bugetare ).
- sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 60 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția necompetenței materiale.
Admite excepția lipsei calității procesuale a Statului Român și în consecință respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu acest pârât.
Admite excepția prescripției și respinge ca prescrisă acțiunea pentru perioada anilor 2003-2004.
Respinge acțiunea formulată de reclamantul pentru anii 2005-2006, ca nefondată.
Admite acțiunea formulată de reclamanții și și obligă pârâții Parchetul de pe lângă, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂU și Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BACĂU să plătească reclamanților despăgubiri (materiale)echivalente cu primele de vacanță aferente anilor 2005-2006 în sumă reactualizată cu indicele de inflație la data plății efective.
Obligă Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂU și Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BACĂU să facă mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților.
Admite cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor pe care-l obligă să includă în bugetul Parchetului de pe lângă sumele necesare despăgubirilor acordate.
Definitivă și executorie.
Cu recurs în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 27 octombrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
ASISTENȚI JUDICIARI, GREFIER,
Red.sent.A
Tehnored.-10 ex.
5.11/10.11.
Președinte:Anamaria Monica BusuiocJudecători:Anamaria Monica Busuioc, Petrina Manuela Aștefănesei
