Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 770/2008. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILĂ, CAUZE MINORI, FAMILIE,CONFLICTE DE
MUNCĂ, ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 770
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 27 octombrie 2008
COMPLETUL DE JUDECATĂ A FOST FORMAT DIN:
PREȘEDINTE: Liliana Ciobanu judecător
- - - -judecător
- - - -JUDECĂTOR 2: Daniela Părău
GREFIER: -
La ordine a venit spre soluționare recursul civil promovat de pârâta ""- GRUP B împotriva sentinței civile nr.342 din 9 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, s-a prezentat pentru recurenta-pârâtă avocat, iar pentru intimații-reclamanți avocat.
Procedura a fost legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Apărătorul recurentei-pârâte depune la dosar în xerocopie dovada contractului de asistență juridică așa cum s-a dispus la termenul anterior și motivat de faptul că nu mai are de formulat cereri noi, solicită judecarea cauzei.
Apărătorul intimaților-reclamanți solicită judecarea cauzei, neavând alte cereri de formulat.
Nemaifiind probe de administrat și cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în cadrul dezbaterilor.
Avocat având cuvântul pentru recurenta-pârâtă, cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune consideră că în mod nelegal și neîntemeiat instanța de fond a respins această excepție motivat de faptul că așa cum rezultă și din Codul muncii salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului de muncă și cuprinde salariul de bază, îndemnizațiile, precum și adaosurile și sporurile plătibile în raport cu performanțele individuale. Reclamanții au solicitat acordarea unor prime cu ocazia sărbătorilor de Paști și C, dar din reglementarea diferită a Contractului Colectiv de muncă într-un capitol distinct de cel al salarizării, rezultă că acestea nu sunt drepturi salariale în înțelesul dispozițiilor Codului muncii, ci sunt drepturi fără caracter periodic. Față de aceste considerente, solicită a se constata că la data formulării prezentei acțiuni, termenul de prescripție era împlinit, dreptul la acțiune fiind astfel prescris. Cu privire la fondul cauzei, consideră că hotărârea atacată este netemeinică și nelegală, motiv pentru care solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și respingerea acțiunii întrucât societatea recurentă a achitat toate drepturile salariale intimaților. Cu ocazia negocierilor colective din anul 2003 s-a agreat introducerea acestor drepturi salariale suplimentare în salariile de bază ale angajaților,chiar dacă redactarea textului rezultat a fost deficitară. Ulterior anului 2003, negocierile anuale au privit exclusiv majorarea salariului de bază ca întreg, și de atunci salariul de bază mediu a crescut în fiecare an. Instanța de fond a obligat pârâta la plata unor sume de bani, care nu se cuvin în totalitate reclamanților, în condițiile în care aceste sume sunt impozabile, iar valorile pretinse de reclamanți indicau valori brute. Față de aceste aspecte, solicită admiterea recursului, casarea sentinței civile atacate și respingerea acțiunii reclamanților ca neîntemeiată, fără cheltuieli de judecată.
Avocat având cuvântul pentru intimații-reclamanți, solicită respingerea recursului, menținerea hotărârii instanței de fond ca temeinică și legală. Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune, arată că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art.283 lit. care se referă la un termen de prescripție special, ci dispozițiile art.283 lit.c care stabilesc termenul de prescripție general de 3 ani de zile. Consideră că poziția recurentei este neserioasă susținând că s-a prescris dreptul material la acțiune, iar pe de altă parte face plata în mod voluntar către intimați a primelor de Paști și Solicită respingerea prescripției dreptului material la acțiune. Cu privire la al doilea motiv de recurs solicită a fi respins și menținerea hotărârii instanței de fond, motivat de faptul că deși instanța de fond din oficiu a dispus efectuarea unei expertize contabile, pârâta a refuzat să plătească acest onorariu, astfel că urmează a fi respinse criticile referitoare la calculul eronat al sumelor. La instanța de fond pârâta nu a contestat baza de calcul și modalitatea de calcul deși reclamanții au depus anexele cu sumele solicitate și nici nu a formulat vreo apărare cu privire la cuantumul sumei și la baza de calcul ci doar cu privire la faptul dacă aceste drepturi se cuvin sau nu. Depune la dosar note scrise și arată că nu solicită cheltuieli de judecată.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
- deliberând -
Asupra recursului de față reține următoarele:
Prin sentința civilă nr.342/09.08.2008 formulată de Tribunalul Bacău în dosarul nr- s-a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune;
S-a admis acțiunea principală așa cum a fost precizată și acțiunea conexă formulată de reclamanții. A fost obligată pârâta să plătească reclamanților sumele de bani ce reprezintă suplimentările salariale de C și de Paști, cuvenite în temeiul art.168 din contractul colectiv de muncă pentru anii 2004 -2006 actualizate la data de 09.05.2008 ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
A fost obligată pârâta să plătească reclamanților suma de 2000 lei reprezentând onorariu de avocat cu titlu de cheltuieli de judecată câte 100 lei fiecărui reclamant.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținu următoarele:
Prin cererea înregistrata sub nr.6704/110/30.11.2007 la Tribunalul Bacău, reclamantul a chemat în judecata pârâta SC "" SA solicitând obligarea prin hotărâre judecătorească a acesteia din urmă a drepturilor salariale cuvenite și neacordate - în valoare de 8460 lei pentru fiecare reclamant în valoare actualizată cu indicele de inflație.
Motivând în fapt acțiunea lor au arătat că au fost angajații pârâtei până la începutul anului 2007 și în conformitate cu prevederile art.168 (1) din Contractul Colectiv de Muncă pe anii 2004, 2005, 2006 ar fi trebuit să beneficieze de prima de Paști si C - suplimentări salariale ce nu le-au fost plătite - suferind astfel un prejudiciu.
Au solicitat plata sumelor respective în valoare actualizată - ținând seama de devalorizarea monedei naționale.
In drept acțiunea a fost motivata pe prevederile art.161 alin.4, 238 si 269 din Codul muncii si art.168 (1) din Contractul Colectiv de muncă încheiat la nivelul societății renegociat si reeditat în anii 2004,2005,2006.
Pârâta prin întâmpinarea depusă la dosar a susținut că în baza art.168 din Contractul Colectiv de Muncă aplicabil în 2003 - suplimentările salariale de Paști si de C au fost incluse în salariul de baza al fiecărui salariat, susținând că prin actul adițional încheiat la CCM /2003 - părțile semnatare ale CCM au prevăzut că suplimentările de drepturi salariale (primele de Paști si de C) vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat. Pentru anul 2004 - textul art.168 alin.2 din CCM a fost reflectat într-o manieră identică celei din 2003.
Cu prilejul negocierilor colective din anul 2005 - în scopul exprimării intenției reale a părților prevederile CCM au fost modificate. Intenția a fost ca noua reglementare să prevadă fără echivoc faptul că operațiunea includerii drepturilor salariale (cerute de reclamanți prin acțiune) nu a avut aplicabilitate doar pentru anul 2003- ci a continuat să producă efecte si anii ce au urmat.
Astfel a fost prevăzut în mod expres că în anul 2003 suplimentările salariale au fost introduse în salariul de baza al fiecărui salariat.
Prin decizia nr.5140/2007 Comisia Paritară a tras concluzia ca intenția reală a părților semnatare ale CCM a fost ca începând cu anul 2003 - suplimentările salariale prevăzute la art.168 alin.1 să fie incluse în salariul lunar de baza al angajatului - astfel că începând cu anul 2003 - prin voința părților semnatare ale CCM - art.168 alin.1 a rămas fără obiect - primele nu mai erau individualizate în mod distinct ci au fost incluse în salariul de bază iar în conformitate cu prevederile art. 9 din 130/1996 - prevederile CCM produc efecte pentru toți salariații - indiferent de data angajării sau afilierii lor la o organizație sindicală.
Pârâta a mai susținut că promovarea acțiunii este prematură în raport de prevederile art.168 din CCM întrucât nu au avut loc negocierile pentru stabilirea valorii concrete a modalității de acordare a criteriilor si condițiilor pentru suplimentările salariale.
A mai fost invocată de către pârâtă si excepția prescripției dreptului material la acțiune în raport de prevederile art.283 alin.1 lit.e din Codul muncii deoarece obiectul cererii de chemare în judecata îl constituie neexecutarea obligațiilor prin contractul colectiv de muncă - iar termenul în care se poate introduce acțiunea este de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune.
Această excepție a fost respinsă prin încheierea din 9 aprilie 2008 considerându-se că sumele solicitate intră în calculul drepturilor salariale chiar daca primele de Paști si C nu sunt prevăzute expres și ca atare nominalizate în Codul muncii - astfel că în cauză sunt incidente prevederile de art.283 lit.c din Codul muncii iar în termenul de prescripție pentru promovarea unei astfel de acțiuni este de 3 ani.
Prin aceeași încheiere s-a admis excepția conexității dosarelor -,-, -,-, -, -, -, -, -, -, -, -, -, -, -, -, -, -,- și -,
având același obiect si o cauză identică (obținerea acelorași drepturi salariale) reclamanți fiind G, Condret, a, -, Cipca,. Pentru reclamanți a fost depus calculul drepturilor pretinse în acțiunea principală si cea conexă.
Din actele si lucrările dosarului tribunalul a reținut următoarele:
- având în vedere că în speță a fost invocata excepția prematurității acțiunii - instanța a apreciat că aceasta, fata de motivația invocata, nu este propriu zis o excepție procesuala ci o apărare de fond privind cuantumul pretențiilor solicitate practic invocându-se că acestea nu reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă apărare ce nu a fost reținută față de împrejurarea că prima de C și de Paști reprezentând un salariu de bază mediu la nivelul SNP "" este simplul determinabilă si determinată ca atare.
Pe fondul cauzei - tribunalul a apreciat că acțiunea este întemeiată și a fost admisă din următoarele considerente:
Contractul Colectiv de Muncă pe unitate pentru anul 2004 stabilește în art.168 că angajații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu la nivel de SNP "" - cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C, iar la alin.2 al acestui articol se stipulează că pentru anul 2003, suplimentările prevăzute la alin.1 au fost introduse în salariul de baza al fiecărui salariat.
Pentru anii care au urmat CCM pe unitate, negociate si aplicabile la nivel de societate în anii 2004, 2005,2006,2007 - au menținut doar alin.1 al art.168 - iar alin.2 făcea referire tot la împrejurarea că aceste drepturi pentru anul 2003 au fost incluse în salariu.
Ca urmare a acestor modificări ale al.2 al art.168 din CCM - în cursul anilor 2004-2007 - suplimentările salariale prevăzute de alin.1 al art.168 nu au mai fost acordate.
Coroborând dispozițiile art.168 din CCM/2004 cu dispozițiile art. 168 din CCM la nivelul SNP "" SA, pentru anii următori, se poate concluziona că părțile semnatare ale CCM au înțeles să păstreze pentru salariați beneficiul suplimentărilor salariale prevăzute de art.168 alin.8 din CCM și pentru anii 2004-2007 - aceste prime fiind incluse în salariul de bază al fiecărui salariat numai pentru anul 2003.
Având în vedere susținerile din întâmpinare formulate de pârâtă - instanța,în conformitate cu preved.art.129 alin.5 din codul procedura civilă a ordonat din oficiu efectuarea unei expertize contabile - având între obiective și verificarea includerii primelor respective în salariul de baza ulterior anului 2003, dacă acestea au fost corect calculate și dacă reclamanților li se mai cuvine vreo sumă de bani cu acest titlu.
Pârâta a refuzat achitarea onorariului de expert stabilită în sarcina sa, astfel că instanța a decăzut-o din această probă.
În ce privește decizia 5140/2007 a Comisiei Paritare invocată de pârâtă pentru a dovedi apărările sale și pentru a combate acțiunea, instanța apreciază că nu pot fi avute în vedere concluziile ei întrucât ar însemna să se accepte retroactivitatea prevederilor acesteia ceea ce nu ar fi legal.
Întrucât pârâta nu și-a respectat obligația de a achita suplimentările salariale potrivit dispozițiile art.168 alin.1 din CCM - tribunalul a admis acțiunea principală și cea conexă astfel cum au fost precizate, aferent perioadei 2004 -2006, în valoare actualizată pentru o justă despăgubire a reclamanților având în vedere fenomenul inflației.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta ""SA, recurs promovat și motivat în termen, legal scutit de plata taxei de timbru și înregistrat pe rolul Curții de Apel Bacău sub nr-.
În esență s-a criticat sentința pentru următoarele considerente:
- dreptul la acțiune este prescris, în cauză fiind aplicabile dispozițiile art.283 alin.1 lit.i din Codul muncii;
- evoluția în timp a dispozițiilor a fost în sensul includerii drepturilor salariale suplimentare în salariu, începând cu anul 2003, voința părților a fost aceea de a include primele de Paști și de în salariu, dovada fiind și consemnările Comisiei Paritare;
- așa cum rezultă din adresa 2919/12.11.2007 salariul de bază mediu pe a crescut în fiecare an, ori instanța de fond a apreciat eronat cuantumul sumelor datorate, înlăturând neîntemeiat valorile salariilor de bază mediu prezentate prin adrese depuse la dosar; nu s-a ținut cont că valorile pretinse de reclamanți indicau valori brute.
Examinând recursul în raport de motivele invocate, de actele și lucrările dosarului și față de dispozițiile art.304, 3041,312 Cod procedură civilă curtea constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
În speță nu suntem în prezența neexecutării unei clauze sau a contractului colectiv de muncă, reclamanții adresându-se instanței pentru plata unor drepturi salariale. În aceste condiții sunt aplicabile dispozițiile art.283 al.1 lit.c din Codul muncii conform cărora "cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat", dispoziții ce urmează a fi corelate și cu textul art.166 alin.1 din Codul muncii referitor la dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor de plată a salariilor, prin care se stabilește termenul de 3 ani, care curge de la data când aceste drepturi erau datorate.
Referitor la criticile formulate pe fondul cauzei și anume că sumele pretinse nu sunt datorate întrucât ar fi fost cuprinse începând cu anul 2003 în salariul de bază al fiecărui salariat, acestea nu pot fi reținute.
Astfel, contractul colectiv de muncă la nivelul anului 2004 prevăzut în art.168 alin.2 că:
"Pentru anul 2003 suplimentările de la alin.1(de Paști și de C) vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, conform modalității și în condițiile negociate cu.
În anii următori același aliniat al art.168 a căpătat forma"În anul 2003 suplimentările salariale de la alin.1 al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat".
Având în vedere faptul că redactarea este rodul negocierilor părților transpusă în clauze contractuale cel mai probabil de juriști, din interpretare teleologică rezultă că, în realitate, doar în anul 2003 cele două drepturi au fost incluse în salariu.
Deși s-a invocat și concluzia comisiei paritare, înregistrată sub nr.5140 din 31.08.2007 încheiată între "" SA și Federația Sindicatelor Libere Independente, acesta nu poate avea caracter radioactiv, astfel fiind respinsă și această susținere a recurentei.
Un ultim motiv de recurs a vizat greșita reținere a cuantumului sumelor datorate, reținere greșită, susține recurenta ca urmare a calculării acestora raportat la salariul de bază brut și nu mediu. Și acest motiv de recurs va fi înlăturat întrucât prima instanță a dat dovadă de rol activ punând în discuția părților necesitatea efectuării unei expertize contabile și stabilind în sarcina pârâtei(recurenta în speța dată) obligația de plată a onorariului de expert, ori, aceasta nu s-a conformat acestei obligații.
Mai mult nu a prezentat în instanță un calcul propriu zis care să evidențieze o altă modalitate de calcul care să poată fi verificate de instanță pentru a se aprecia asupra susținerilor recurentei.
Indicarea de către recurentă a adresei nr.2919/2007 prin care s-a stabilit și comunicat în anul 2007 salariul de bază mediu retroactiv pe anii 2003 - 2007 nu poate fi reținută în sprijinul susținerilor că ar fi fost eronat calculate sumele în cauză, întrucât cele menționate în adresă sunt contradictorii în raport de adresele comunicate anual, așa cum de altfel în mod corect a reținut și instanța de fond.
Privitor la faptul că sumele stabilite ca fiind datorate de recurentă sunt impozabile, nici această susținere nu poate fi reținută, atât timp cât recurenta nu și-a făcut aceste apărări la fondul cauzei și nu a probat aceste susțineri prin administrarea probei cu expertiză contabilă.
Față de cele arătate, sentința instanței de fond fiind legală, nefiind date motive de nelegalitate, și nici motive de casare de ordine publică, în temeiul dispozițiilor legale sus-menționate recursul urmează a fi respins ca nefondat.
Se va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
Respinge recursul civil promovat de pârâta ""- GRUP B împotriva sentinței civile nr.342 din 9 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, ca nefondat.
Ia act că intimații nu solicită cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 27 octombrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - -
- -
Red.sent.-/
Red.dec.rec.- /6.11.2008.
Tehn.- /2 ex.
6.11.2008/17.11.2008.
Președinte:Liliana CiobanuJudecători:Liliana Ciobanu, Daniela Părău, Sorina Ciobanu