Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 1423/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr-

DECIZIA NR. 1423

Ședința publică din data de 17 iunie 2009

PREȘEDINTE: Traian Logojan

JUDECĂTORI: Traian Logojan, Cristina Mihaela Moiceanu Ioana

Grefier -

Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de pârâții Ministerul Justiției, cu sediul în B,-, sector 5, Curtea de APEL PLOIEȘTI, cu sediul în P,-, județul P și Tribunalul Prahova, cu sediul în P, str.-.-, nr.6, județul P, împotriva sentinței civile nr.1070 din 1 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata-reclamantă --, cu domiciliul ales în P,-, județul P - la sediul Tribunalului Prahova, intimații-pârâți Ministerul Economiei și Finanțelor, cu sediul în B,-,sector 5, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, cu sediul în B, nr.1 - 3, sector 1.

Recursuri scutit de plata taxei de timbru.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurenții-pârâți Ministerul Justiției, Curtea de APEL PLOIEȘTI, Tribunalul Prahova, intimata-reclamantă --, intimații-pârâți Ministerul Economiei și Finanțelor, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează instanței că recurenții au solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit disp.art.242 Cod procedură civilă.

Curtea față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și rămâne în deliberare.

CURTEA

Deliberând asupra recursurilor civile de față,constată;

Reclamanta - a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției B, Curtea de APEL PLOIEȘTI, Tribunalul Prahova, Ministerul Economiei și Finanțelor B și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării B pentru a fi obligați la acordarea creșterilor salariale prevăzute de OG nr.10/2007 în cote de 5% de la 1 ianuarie 2007, 2% de la 1 aprilie 2007 și 11% de la 1 octombrie 2007, toate la valoarea actualizată în raport de inflație, până la data plății efective, cu efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetul de muncă.

În motivarea acțiunii s-a susținut că prin ordonanța Guvernului sus-menționată s-au prevăzut creșteri salariale pentru funcționarii publici, personalul auxiliar de la instanțe și parchete, personalul contractual din sectorul bugetar și indemnizații pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică ca și personalului didactic, mai puțin judecătorilor și procurorilor, prin discriminarea acestora în sensul disp.art. 21 din OG nr. 137/2000 modificată și completată, ceea ce justifică acordarea acestor drepturi și acestei categoriei profesionale.

Pârâții au formulat întâmpinări conform art. 115 cod pr.civilă, solicitând în esență respingerea acțiunii.

Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, prin structura sa teritorială a invocat excepția lipsei calități sale procesuale pasive deoarece nu are raporturi de muncă cu reclamanta, în sensul disp.art. 282 din Codul muncii și nu poate avea calitatea de ordonator principal de credite pentru alte ministere sau instituții centrale, iar Curtea de APEL PLOIEȘTIa susținut că prin reglementare legală, în speță, nu operează nicio discriminare față de magistrați în raport de natura atribuțiilor de serviciu care sunt diferite față de alte categorii de personal invocate prin acțiune.

În întâmpinarea sa, Tribunalul Prahovaa invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului Prahova, care revine Curții de Apel București, conform art. 36 din OUG nr. 27/2006 iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, întrucât magistrații constituie o categorie profesională din cele vizate de OG nr. 10/2007 care sunt diferite față de celelalte categorii de personal vizate de actul normativ respectiv, în speță neoperând nicio discriminare în sensul OG nr. 137/2000, invocată de reclamantă, iar pe de altă parte nu operează nicio discriminare în sensul dispozițiilor legale sus-arătate, situație în care instanța de judecată nu poate modifica aplicarea sau modificarea unor dispoziții legale imnperative, ceea ce impune respingerea acțiunii, iar în subsidiar, dacă acțiunea va fi admisă, acordarea drepturilor cerute de reclamantă să fie făcută numai pentru perioada în care reclamanta și-a desfășurat activitatea de Tribunalul Prahova, care ulterior datei de 1 octombrie 2007 a fost detașată la Ministerul Afacerilor Externe.

După administrarea probelor cu înscrisuri, Tribunalul Prahova, prin sentința civilă nr. 1070 din 1 aprilie 2008 respins excepțiile și a admis acțiunea obligând pârâții să acorde reclamantei creșterile salariale prevăzute de art. 1 alin.1 din OG nr. 10/2007.

Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut, în esență, că admiterea acțiunii reclamantei se impune deoarece în calitatea sa de judecător face parte din personalul bugetar, astfel că i se cuvine acordarea sporurilor salariale în cele 3 etape, nesubzistând o bază legală pentru neacordarea acestor drepturi printr-o discriminare vădită în raport de alte categorii de magistrați.

Curtea, analizând sentința atacată, în raport de criticile formulate și dispozițiile legale ce au incidență în cauză, constată că recursurile de față sunt fondate pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Din actul normativ invocat ca temei al acțiunii rezultă unul vădit că magistrații nu fac parte din categoriile de personal care beneficiază de cele 3 majorări instituite legal, iar referirea în considerentele sentinței atacate la celelalte categorii de magistrați de la instanțele superioare care ar beneficia de astfel de majorări, nu are nici un suport legal, nefiind instituite drepturi de această natură pentru aceștia, situație în care rezultă, fără putință de tăgadă că nu operează nici un fel de discriminare față de categorii profesionale de același fel, în sensul prevederilor OG nr. 137/2000, fiind de observat că într-o astfel de situație nu subzistă o bază legală, instanța de judecată nu poate adăuga la lege, ori să înlăture sau să modifice dispoziții legale aplicabile, sens în care a statuat cu putere obligatorie și Curtea Constituțională prin decizii succesive.

Așa fiind, pe fond prima instanță a pronunțat o sentință greșită admițând acțiunea, deoarece reclamantei, în calitate de judecător, nu i se cuvenea acordarea majorării drepturilor salariale invocate nesubsiztând o bază legală instituită de un act normativ, pretinsă de discriminare neconstituind o bază reală pentru acordarea drepturilor cerute, Curtea va admite recursurile de față și în baza art. 304, 3041și 312 Cod pr.civilă, va modifica sentința și pe fond va respinge acțiunea ca neîntemeiată, nemaiprezentând relevanță pentru analiză excepțiile nvocate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursurile declarate de pârâții Ministerul Justiției, cu sediul în B,-, sector 5, Curtea de APEL PLOIEȘTI, cu sediul în P,-, județul P și Tribunalul Prahova, cu sediul în P, str.-.-, nr.6, județul P, împotriva sentinței civile nr.1070 din 1 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata-reclamantă --, cu domiciliul ales în P,-, județul P - la sediul Tribunalului Prahova, intimații-pârâți Ministerul Economiei și Finanțelor, cu sediul în B,-,sector 5, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, cu sediul în B, nr.1 - 3, sector 1.

Modifică în tot sentința și respinge în tot acțiunea ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 17 iunie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Traian Logojan, Cristina Mihaela Moiceanu Ioana

- - - - - -

GREFIER,

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr. 3120

Red.TL

Tehnored.AV

3 ex/17.07.2009

f- Tribunalul Prahova

R -

Președinte:Traian Logojan
Judecători:Traian Logojan, Cristina Mihaela Moiceanu Ioana

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 1423/2009. Curtea de Apel Ploiesti