Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 1445/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1445/R/2009
Ședința publică din 9 iunie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Laura Dima
JUDECĂTORI: Laura Dima, Ioan Daniel Chiș Sergiu
-
GREFIER:
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții TRIBUNALUL SĂLAJ, S în numele MINISTERULUI ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR și MINISTERUL JUSTIȚIEI, împotriva sentinței civile nr. 2357 din 19.11.2007 a Tribunalului Sălaj, pronunțată în dosar nr-, privind și pe reclamanții intimați
, precum și pe pârâta intimată CURTEA DE APEL CLUJ, având ca obiect calcul drepturi salariale - stimulente.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de taxă judiciară de timbru și de timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, la prima strigare a cauzei, instanța constată lipsa părților și lasă cauza la a doua strigare, pentru a da părților posibilitatea să se prezinte la dezbateri.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică, nu se prezintă nimeni.
Instanța constată că prin memoriile de recurs, în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2.pr.civ. pârâții recurenți au solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Curtea, din oficiu, pune în discuție excepția tardivității recursului formulat de S în numele Ministerului Economiei și Finanțelor și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 2357 din 19.11.2007 a Tribunalului Sălaj, pronunțată în dosar nr-, s-a espins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor.
S-a admis acțiunea reclamanților, și și au fost obligați pârâții TRIBUNALUL SĂLAJ, Curtea de APEL CLUJ și Ministerul Justiției la plata către reclamanți a câte 1700 lei reprezentând drepturi salariale, reactualizate cu indicele de inflație la data plății efective și la înscrierea în carnetul de muncă a mențiunilor corespunzătoare.
A fost obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății sumelor de mai sus către reclamanți.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că, conform art. 19 lit. a si g din Legea nr. 500/2002, reclamantul Ministerul Finanțelor Publice are, în principal, următoarele atribuții:,coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție, și,analizează propunerile de buget în etapele de elaborare a bugetelor, Văzând acestea, instanța urmează să respingă excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor.
Prin Hotărârea nr. 15 din 23.01.2006 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării s-a stabilit că acordarea unor prime pentru magistrați cu vechime cuprinsă între 0 - 3 ani constituie acte de discriminare conform art. 2, alin. 2, art. 6 lit. c, art. 8 alin. 3, art. 19 alin. 4 din OG 137/2000, cu modificările și completările ulterioare.
Conform Codului muncii, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile precum și alte adaosuri (art. 155).
Astfel salariul nu este reprezentat numai de partea fixă și principală - salariul de bază ci și de adaosuri și sporuri - partea variabilă.
Art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului instituie principiul potrivit căruia tuturor salariaților care prestează o muncă le este recunoscut dreptul la plata egală pentru muncă egală, iar OG 137/2000prevede la art. 1 alin. 2 principiul egalității între cetățeni prin excluderea privilegiilor și discriminării, fiind garantată exercitarea unor drepturi, inclusiv dreptul la salariu egal pentru muncă egală (art. 1 alin. 2 lit. i).
De asemenea, conform art. 20 din Constituția României, dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor trebuie interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.
Prin Ordinul Ministerului Justiției nr. 1921/C/2005, au fost acordate stimulente financiare judecătorilor din cadrul judecătoriilor, care au o vechime cuprinsă între 0 și 3 ani, în sumă de 1700 lei.
A avut astfel loc o discriminare din punct de vedere al salarizării, discriminare ce încalcă dispozițiile legale în materie și anume art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și OG 137/2000.
Instituirea unor astfel de stimulente în favoarea numai a unor categorii de magistrați conduce la aplicarea unui tratament diferențiat care rezidă într-o inegalitate și a unui tratament diferit în ceea ce privește drepturile salariale, creându-se astfel o discriminare în cadrul aceleiași profesii.
Art. 16 alin. 1 din Constituția României a stabilit că "cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări".
Această egalitate include domeniile în care persoanele își desfășoară activitatea, în aceste domenii nici prin legi sau alte acte normative, nici prin acte de aplicare a normelor juridice nu se poate face vreo discriminare între salariații care trebuie, în condiții identice, tratați în mod identic.
Această discriminare a fost reținută, așa cum mai sus s-a arătat, prin titlu executoriu, de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, consiliu care are rolul de a implementa principiul egalității între cetățeni, prevăzut în Constituția României, în legislația internă în vigoare și în documentele internaționale la care România este parte.
Față de aceste considerente, instanța de fond a admis acțiunea și a obligat pârâții să plătească reclamanților câte 1700 lei cu titlu de despăgubiri.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul TRIBUNALUL SĂLAJ, solicitând admiterea acestuia și respingerea ca nefondată a acțiunii reclamanților.
În motivare pârâtul arată că, sentința pronunțată de instanța de fond este nelegală și netemeinică.
Plata sumei de 1700 lei solicitată de reclamanți a fost efectuată, în favoarea magistraților cu vechime cuprinsă între 0-3 ani, pe baza ordinului Ministerului Justiției nr.1921/C/2005.
Acest ordin, ca act administrativ emis de o autoritate centrală, a fost valid la data efectuării sumei de 1700 lei.
Prin urmare, atâta timp cât reclamanții nu au contestat la instanța de contencios administrativ ordinul, acțiunea prin care se solicită modificarea efectelor juridice ale acestuia, apare ca fiind neîntemeiată.
Pe de altă parte, sporurile și adaosurile la salariul de bază se stabilesc și se acordă potrivit prevederilor legale. Acordarea pe cale judecătorească a unui drept trebuie să se întemeieze pe normele de drept, să respecte voința legiuitorului și principiul separației puterilor în stat.
Prin recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice S, s-a solicitat admiterea acestuia și desființarea sentinței atacate ca netemeinică și nelegală în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor și necompetența materială Tribunalului Sălaj, iar pe fond respingerea acțiunii formulate de reclamanți.
În motivare pârâta arată că, sentința atacată este netemeinică și nelegală deoarece instanța nu era competentă material să soluționeze cauza conform art.36 din OUG nr.27/2006 și a respins în mod greșit excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor în cauza ce face obiectul dosarului de față.
Pe fondul cauzei s-a învederat că acțiunea reclamanților, greșit admisă de prima instanță de acordare a creșterii salariale este netemeinică și nelegală întrucât nici un act normativ în vigoare nu le conferă acest drept.
Acordarea pe cale judecătorească a unui drept trebuie făcută în temeiul unei norme de drept și fără înfrângerea voinței legiuitorului și încălcarea puterilor în stat.
Împotriva aceleiași sentințe a declarat recurs și pârâtul Ministerul Justiției, solicitând admiterea acestuia și pe cale de consecință, modificarea sentinței pronunțate de instanța de fond, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
În motivare pârâtul arată că, nu există nici un act normativ care să prevadă ori să garanteze dreptul de a primi stimulente fiecărui judecător, ori unui alt salariat din sistemul justiției. Legea nr.146/1997 prevede la art.25 alin.2 numai modalitatea de constituire a fondului cu destinație specială pentru stimularea personalului din sistemul justiției, fără să instituie reguli privind eventualele categorii de beneficiari ai stimulentelor, care urmau a fi stabilite în baza unor norme interne aprobate prin ordin al ministrului justiției.
Spre deosebire de indemnizația de încadrare lunară brută, salariile de bază ori premiul anual, al căror cuantum este determinabil potrivit legii, stimulentele acordate depind de o multitudine de factori, dintre care enumerăm, în primul rând, existența unor sume în fondul cu destinație specială, apoi obiectivele urmărite de Ministerul Justiției în politica de reformare a sistemului judiciar, numărul personalului, calitatea activității desfășurate, criterii de performanță apreciate ca prioritate etc.
În acest sens, așa cum prevăzut Ordinul nr.1921/C/2005, stimulentele financiare au fost acordate cu respectarea prevederilor aplicabile la acea dată, respectiv ale art.4 alin.1 și 3 din Normele Interne privind repartizarea fondului constituit potrivit art.25 alin.2 din Legea nr.146/1997, aprobate prin Ordinul Ministrului Justiției nr.2404/C/2004 publicat în Of. nr.824 din 7 septembrie 2004.
Astfel, potrivit art.4 alin.1 din Normele Interne, principalele dar nu singurele criterii de repartizare individuală stimulentelor au fost rezultatele meritorii obținute în activitate, respectarea îndatoririlor prevăzute de lege, calificativele anuale "foarte bine" sau "bine", complexitatea sarcinilor de serviciu potrivit fișei postului și modul de realizare a acestora, celeritatea în îndeplinirea sarcinilor de serviciu, lipsa sancțiunilor disciplinare.
Astfel, nu se poate reține nici faptul că criteriul vechimii este discriminatoriu, câtă vreme aplicarea lui de către ordonatorul de credite s-a făcut în conformitate cu Normele Interne, și, după cum am arătat mai sus, nu există un drept la acordarea de stimulente ori a unui "drept de a fi premiat" conferit sau garantat prin vreun act normativ.
Ca atare, stimulentul financiar nu este un drept conferit de lege cu caracter absolut, inevitabil, nu se confundă cu salariul, el depinzând de o multitudine de factori: existența însăși a unei sume (având în vedere sursa fondului: amenzi judiciare și cheltuieli avansate de stat și recuperate de la participanții la procesul penal), obiectivele urmărite de Ministerul Justiției, la un moment dat, în politica sa de reformă a justiției, numărul personalului, calitatea activității desfășurate de acesta (performanțe individuale), criterii de performanță apreciate ca prioritare. Existența acestei game atât de largi de factori ce determină acordarea/neacordarea premiului îi conferă acestuia un caracter incert, imposibil de prevăzut, astfel încât nu se poate vorbi de un drept - creanță lichidă, exigibilă.(cauza Kopecky Slovaciei, hotărârea din 7 ianuarie, de hotărâri și decizii 2004-IX, paragraf 52, cauza Rafinăriile și Stratis, hotărârea din 9 decembrie 1994, de hotărâri și decizii nr.-B, p. 84, paragraf 59).
Nu poate fi vorba de practici discriminatorii câtă vreme ulterior, măsurile de recompensare având ca sursă fondurile prevăzute de Legea nr.146/1997 au vizat în continuare și personalul din sistemul autorității judecătorești care nu s-a încadrat în criteriul avut în vedere de către ordonatori. Cu titlu exemplificativ, menționează faptul că ordinul ministerului Justiției nr.1744/C/13.07.2006 a aprobat, de asemenea, repartizarea unui fond destinat stimulării judecătorilor din cadrul instanțelor judecătorești, în raport cu gradul de colectare a sumelor la nivelul ordonatorilor secundari și terțiari de credite.
În ceea ce privește Hotărârea nr.15/23.01.2006, învederează faptul că hotărârile Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării nu sunt obligatorii pentru instanțe, acestea fiind suverane în aprecierea temeiniciei sau netemeiniciei acțiunilor deduse judecății. În aceeași ordine de idei, arată că în confirmate cu dispozițiile OG nr.137/2000, persoana care se consideră discriminată se poate adresa direct instanței de judecată.
Examinând hotărârea recurată prin prism amotivelor invocate, Curtea de Apel constată că recursurile sunt nefondate, urmând să le respingă pentru următoarele considerente:
Referitor la recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice, Curtea reține că în conformitate cu dispozițiile art.27 alin.1 din G nr.137/2000, în calitatea reclamanților de persoane discriminate, aceștia au dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, potrivit dreptului comun. Având în vedere că faptele de discriminare directă sunt săvârșite de instituțiile la care sunt încadrate în muncă, în cadrul raporturilor de muncă, despăgubirile trebuie solicitate potrivit dreptului comun al muncii și nu prin contestarea ordinului pe calea contenciosului administrativ.
De asemenea, relativ la modul de soluționare a excepției calității procesuale pasive conform art.118 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, stipulează că activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Totodată, potrivit art.19 din Legea nr.500/2002, privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție, iar potrivit art.3 alin. 1 pct. 6 din HG 34/2009 privind organizarea și funcționara Ministerului Finanțelor Publice (dispoziție care este similară cu reglementarea anterioară din HG 386/2007) "elaborează pe bază de metodologii proprii, menținând în permanență un echilibru bugetar corespunzător, proiectul bugetului de stat, al legii bugetului de stat și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare".
Ministerul Justiției, în calitate de ordonator principal de credite, în lipsa aprobării rectificării bugetului cu sumele necesare, se află în imposibilitatea de a dispune de fonduri pentru plata diferențelor bănești solicitate.
Ministerul Economiei și Finanțelor este cel care are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborare a proiectelor de rectificare a acestor bugete.
Totodată, legea instituie răspunderea Ministerului Economiei și Finanțelor pentru realizarea bugetului de stat după aprobarea acestuia de Parlament, precum și pentru luarea măsurilor pentru asigurarea echilibrului bugetar și aplicarea politicii financiare a statului.
Într-adevăr, Ministerul Economiei și Finanțelor este și ordonator principal de credite pentru bugetul de venituri și cheltuieli proprii și ale unităților subordonate, la fel ca și Ministerul Public, calitate care nu îi permite utilizarea creditelor bugetare aprobate pentru finanțarea cheltuielilor altui ordonator principal de credite conform prevederilor art.47 alin.4 din Legea nr.500/2002 respectiv plata salariilor altei instituții publice.
Însă Ministerul Economiei și Finanțelor este chemat în judecată în considerarea calității sale de instituție publică cu rol de sinteză în activitatea privind finanțelor publice, în temeiul căreia exercită anumite funcții specifice cu privire la derularea procedurii bugetare (întocmirea proiectului bugetului de stat, executarea și încheierea exercițiului bugetar).
Pe cale de consecință, Ministerul Economiei și Finanțelor are calitatea procesuală pasivă în virtutea calității sale de instituție publică cu rol, de sinteză în activitatea privind finanțele publice și nu în calitate de ordonator principal de credite.
Drept urmare, se apreciază că interpretând corect dispozițiile legale menționate anterior, tribunalul a respins judicios excepția invocată, în cauză nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 Cod procedură civilă.
Întrucât recurenții au invocat motive similare referitoare la fondul cauzei, acestea nu vor fi analizate separat. Astfel, se apreciază că în mod judicios a reținut tribunalul că stimulentele salariale solicitate de reclamanți sunt drepturi de natură salarială în sensul art. 155 din Codul muncii, acestea fiind cheltuieli de personal potrivit art.25 din Legea nr.146/1997. Mai mult, art.2 alin. (1), art.6 lit. a) și c) și art.8 din OG 137/2000 ocrotesc în mod egal toate drepturile sociale acordate în temeiul raportului de muncă.
Așa cum a reținut și prima instanță pârâții au operat o selecție arbitrară între criteriile de acordare a stimulentelor considerând prioritar și peremptoriu criteriul vechimii în funcție până la 3 ani a beneficiarilor, în detrimentul criteriilor de performanță profesională. Acest criteriu exclusivist și discriminatoriu a fost aplicat însă numai judecătorilor, nu și celorlalte categorii de personal, stimulentele acordându-se următoarelor categorii socio-profesionale: pentru întregul personal din aparatul propriu al Ministerului Justiției, indiferent de funcție sau vechime; din cadrul personalului instanțelor judecătorești, numai pentru judecătorii cu o vechime de 0-3 ani, consilierii de reintegrare, funcționarii publici, personalul contractual (aceștia din urmă fără deosebire de vechime).
Drept urmare, în mod legal și temeinic s-a apreciat de către prima instanță că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 3 alin. (2) din OG 137/2000, respectiv art.5 lin. (4) din Codul muncii fiind nelegal nu numai tratamentul discriminatoriu, care presupune intenția directă de a discrimina, dar și impactul discriminatoriu, care presupune o atitudine neutră, care are însă consecințe discriminatorii. Astfel, criteriile după care s-au acordat stimulentele au fost categoria socio-profesională și vechimea în muncă, însă acest din urmă criteriu a fost utilizat numai cu referire la judecători. În același sens s-a statuat și prin Hotărârea nr.15/23.01.2006 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
În consecință, în mod legal tribunalul constatând existența unei discriminări între reclamanți (judecători cu o vechime mai mare de 3 ani) și judecătorii cu o vechime de până la 3 ani, respectiv celelalte categorii socio-profesionale a dispus în temeiul art.27 din OG 137/2000 obligarea pârâților la despăgubiri în cuantum de 1700 lei pentru fiecare reclamant.
Pentru aceste considerente, reținând că prima instanță a aplicat corect dispozițiile legale incidente în cauză, Curtea apreciază că motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 Cod procedură civilă (invocat de toți recurenții) nu este întemeiat și, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior și a art. 312 alin. (1) Cod procedură civilă urmează să respingă ca nefondate recursurile declarate în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții TRIBUNALUL SĂLAJ, Direcția Generală a Finanțelor Publice în numele Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 2357 din 19.11.2007 a Tribunalului Sălaj, pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 9 iunie 2009.
PREȘEDINTE JUDECATORI GREFIER
- - --- - -
Red.D/Dact.
2 ex./29.06.2009
Jud.fond: și
Președinte:Laura DimaJudecători:Laura Dima, Ioan Daniel Chiș Sergiu
