Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 1450/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1450/R/2009
Ședința publică din 9 iunie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Laura Dima
JUDECĂTORI: Laura Dima, Ioan Daniel Chiș Sergiu
-
GREFIER:
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții MINISTERUL APĂRĂRII, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR și MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE-SECȚIA PARCHETELOR MILITARE, împotriva sentinței civile nr. 670 din 15 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul civil nr-, privind și pe reclamanții, -, și, precum și pe pârâtul CONSILIUL NATIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINARII, vând ca obiect calcul drepturi salariale - spor de risc.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentantul pârâtului recurent Ministerul Apărării, consilier juridic, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de taxă judiciară de timbru și de timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, la prima strigare a cauzei, instanța pune în vedere reprezentantului pârâtului recurent Ministerul Apărării să precizeze care sunt funcțiile deținute de reclamanți.
Reprezentantul pârâtului recurent Ministerul Apărării arată că reclamanții sunt procurori, respectiv personal auxiliar de specialitate la Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar. De asemenea, arată că nu are de formulat alte cereri în probațiune sau excepții de invocat.
Nefiind de formulat alte cereri în probațiune sau excepții de invocat, Curtea, după deliberare, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursurilor.
Reprezentantul pârâtului recurent Ministerul Apărării solicită admiterea recursului declarat de Ministerul Apărării așa cum a fost formulat în scris. Referitor la recursul declarat de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Parchetelor Militare, arată că în ce privește critica adusă soluției primei instanțe referitoare la competență, aceasta nu este temeinică, iar pe fondul cauzei arată că este de acord cu celelalte motive prezentate de acest pârât.
CURTEA
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.670 din 15.04.2008 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, a fost respinsă excepția inadmisibilității invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor și excepția necompetenței materiale invocată de către pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
A fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor invocate de acest pârât și respinge acțiunea față de acesta.
A fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanții -, -, -, -, - în contradictoriu cu pârâții Ministerul Apărării Naționale, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Parchetelor Militare precum și cererea de chemare în garanție.
Au fost obligați pârâții, în solidar, la plata actualizată, a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50%, calculat la indemnizația brută de încadrare, pentru perioada 01.09.2004-01.01.02.2007, iar pentru reclamanta, pentru perioadele 01.09.2004-04.12.2004 și 01.10.2006-01.02.2007.
A fost obligat chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății sumelor de încasat cu acest titlu.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamanții au calitatea de magistrați și personal auxiliar de specialitate la Parchetul Militar d e pe lângă Tribunalul Militar C.
În Legea nr.50/1996 era prevăzut sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în art.47, care a fost abrogat de Guvernul României prin OG 83/2000.
În conformitate cu Titlul IV din Legea nr. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă, pentru elaborarea actelor normative, completarea, modificarea, abrogarea actelor normative sunt evenimente distincte care pot fi dispuse și efectuate prin acte normative ulterioare de același nivel sau de nivel superior, având ca obiect exclusiv evenimentul respectiv.
Prin urmare, abrogarea parțială a unui act normativ prin OG nr. 83/2000 reprezintă o modificare a acestuia efectuată printr-un act normativ de nivel inferior legii, respectiv printr-o ordonanță de guvern și nu se încadrează în limitele stabilite prin Legea nr. 125/2000.
Această intervenție a Guvernului României a prejudiciat magistrații și personalul auxiliar, deoarece ca urmare a specificului activității aceștia erau îndreptățiți să primească sporul de risc și suprasolicitare. Chiar dacă ulterior acestei intervenții au fost alte acte normative care au majorat indemnizațiile reclamanților, ele nu au privit acest spor, ci au adaptat în context general salariile persoanelor care lucrează în activitatea judiciară la situația economică a statului.
Întrucât toate aspectele avute în vedere la data adoptării prevederilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 se regăsesc și în prezent în activitatea persoanelor vizate inclusiv a reclamanților, aceștia fiind și în prezent expuși riscului și suprasolicitării neuropsihice, dreptul reclamanților este actual și evident.
În acest sens, sunt de amintit și prevederile Directivei nr. 89/391/CEE, implementată în sistemul legislativ românesc prin Legea nr. 319/2006, care prin art. 6 prevăzut obligația generală a angajatorilor de a asigura securitatea și sănătatea angajaților sub toate aspectele legate de muncă. Ca urmare, art. 47 din Legea nr. 50/1996 se constituie într-un echivalent bănesc privind asigurarea securității și sănătății, iar sporul salarial indicat, fiind o compensație (în sensul îndeplinirii de către angajator obligației imperativ prevăzute de art. 6 alin. 1 în actul normativ amintit), pentru risc și suprasolicitare neuropsihică la care sunt supuși magistrații, se impune a fi menținut, cu atât mai mult cu cât pentru evitarea riscului magistrații sunt nevoiți să suporte cheltuieli suplimentare, cheltuieli interzise expres prin alin. 3 al art. 6 din Legea nr. 319/2006 și art. 7 alin. 6, care prevede că: "Măsurile privind securitatea, sănătatea și igiena în muncă nu trebuie să comporte în nicio situație obligații financiare pentru lucrători". Acest spor trebuie acordat tocmai ca o măsură eficientă pentru combaterea riscurilor în profesie și pentru evitarea consecințelor negative ale suprasolicitării neuropsihice.
Așadar, afirmativa abrogare a art. 47 din Legea nr. 50/1996, dispusă prin OG nr. 83/2000 nu poate produce efecte juridice, deoarece guvernul nu avea abilitare legală pentru a interveni în această modalitate asupra Legii nr. 50/1996. Prin Legea nr. 125/2000 Guvernul a fost împuternicit să completeze sau să modifice actul normativ indicat, dar nu și să abroge dispoziții ale acestuia, iar abrogarea s-a efectuat cu încălcarea principiului stabilit de art. 56 din Legea nr. 24/2000, în sensul că această operațiune s-a efectuat printr-un act normativ inferior textului inițial;
Raportat la art.57 din Legea nr. 24/2000, dispozițiile OG nr. 83/2000 nu au produs efectele juridice asupra textului cuprins în art. 47 din Legea nr. 50/1996. Nici ulterior aceste dispoziții legale nu au fost legal abrogate, expres sau implicit.
În consecință, excepțiile ridicate de pârâți nu sunt întemeiate. Astfel, excepția lipsei calității procesuale pasive și inadmisibilității chemării in judecată a Ministerului Economiei și Finanțelor a fost ridicată în considerarea faptului că acest pârât ar fi obligat la plata sumelor din bugetul propriu ceea ce nu este real, deoarece atât în acțiune cât și in chemarea în garanție acest minister a fost chemat pentru a efectua toate demersurile legale ce se impun în vederea asigurării acestor drepturi salariale.
Excepția prescripției invocată de Ministerul Justiției nu poate fi luată in considerare, deoarece față de prevederile art.41 alin.2 și 53 din Constituția României abrogarea unui text legal făcută cu încălcarea Constituției nu a produs nici un efect în afară de acela al suspendării cursului prescripției extinctive.
Potrivit Deciziei 21 din 10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție -secțiile unite, în dosar nr.5/2008 s-a statuat faptul că magistrații și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la sporul de 50% calculat la indemnizația brută, respectiv la salarul de bază brut lunar și după intrarea in vigoare a OG 83/2000 aprobată prin Legea nr. 334/2001, decizie care conform art.329 alin.3 pr.civ. este obligatorie pentru instanțele judecătorești.
Fiind vorba de drepturi salariale considerate ca stabilite și actuale, excepția necompetenței materiale invocată de pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost respinsă, nefiind aplicabile prevederile art.36 alin.2 din OUG 27/2006. Totuși, drepturile salariale vor fi acordate până la data pronunțării, întrucât obligația angajatorului de a plăti salariul este stabilită în baza unei legi pe care Înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat-o ca deplin valabilă și nu în baza hotărârii judecătorești care trebuie să se raporteze la legislație, în vigoare la data pronunțării, neputând constitui bază pentru un drept salarial în viitor.
În consecință, apreciind că drepturile salariale solicitate sunt întemeiate, tribunalul a admis în parte atât acțiunea reclamanților cât și cererea de chemare în garanție și în conformitate cu prevederile art.47 din Legea nr.50/1996, raportat la art.155 muncii și urm. a obligat pârâții în solidar, la plata actualizată, a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50%, calculat la indemnizația brută de încadrare, pentru perioada 01.09.2004-01.01.02.2007, iar pentru reclamanta, pentru perioadele 01.09.2004-04.12.2004 și 01.10.2006-01.02.2007, perioadă în care aceasta și-a desfășurat activitatea cu excepția perioadelor în care s-a aflat in concediul pentru creșterea și îngrijirea copilului, iar chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor a fost obligat să aloce fondurile necesare plății sumelor de încasat cu acest titlu.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții Ministerul Apărării, Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Prin recursul declarat de pârâtul Ministerul Apărării s-a solicitat modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii invocându-se abrogarea art.47 din Legea nr.50/1996 prin UG nr.83/2000.
Prin recursul declarat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor s-a solicitat modificarea sentinței în sensul respingerii cererii de chemare în garanție, invocându-se lipsa rolului recurentei în procesul de adoptare a bugetului, conform art.18 din Legea nr.500/2002 precum și lipsa calității sale de ordonator de credite.
Prin recursul declarat de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a solicitat casarea sentinței și trimiterea cauzei spre competentă soluționare Judecătoriei Cluj -
În acest sens s-a invocat motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.3 pr.civ. arătându-se că în temeiul art.36 alin.2 din OUG nr.26/2007 competența de soluționare a litigiilor privind drepturile salariale ale magistraților este Curtea de Apel București.
S-a criticat admiterea acțiunii în temeiul Deciziei nr.21/10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care, nefiind publicată în Monitorul Oficial, nu era obligatorie conform art.329 alin.3 pr.civ.
S-a invocat motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.4 pr.civ. susținându-se că instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești prin acordarea unui spor consacrat de un act normativ abrogat.
În fine, s-a criticat dispoziția de plată actualizată cu rata inflației a drepturilor bănești în raport de imposibilitate a recurentului de înscriere în bugetul propriu a unei asemenea plăți.
Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea de Apel va respinge ca nefondate recursurile pentru următoarele considerente:
Motivul de recurs privind abrogarea art.47 din Legea nr.50/1996 prin OUG nr.83/2000, invocat de pârâții Ministerul Apărării și Ministerul Public nu este întemeiat în raport de caracterul obligatoriu al Deciziei nr.21/2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, care soluționând un recurs în interesul legii, a statuat în sens contrar constatând că art.47 din Legea nr.50/1996 este în vigoare.
Chiar dacă această decizie a fost publicată în Monitorul Oficial ulterior pronunțării sentinței atacate obligativitatea sa nu este generată de publicarea sa în Monitorul Oficial, deoarece art.329 pr.civ. nu statuează în acest sens, cu atât mai mult cu cât are caracter interpretativ și urmărește unificarea practicii judiciare, ceea ce impune recunoașterea efectelor sale însă de la pronunțare în măsura în care dispozitivul este suficient de lămuritor.
Susținerile recurentului Ministerul Economiei și Finanțelor referitoare la încălcarea Legii nr.500/2002 sunt nefondate din prisma următoarelor considerente:
De asemenea, art.118 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, stipulează că activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Totodată, potrivit art.19 din Legea nr.500/2002, privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție iar potrivit art.3 alin.1 pct.2 din HG nr. 34/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei și Finanțelor și a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, în realizarea funcțiilor sale, Ministerul Finanțelor Publice are, în principal, următoarele atribuții: " elaborează proiectul bugetului de stat al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare".
Ministerul Apărării, în calitate de ordonator principal de credite (art. 131 alin. 4 din Legea nr. 304/2004), în lipsa aprobării rectificării bugetului cu sumele necesare, se află în imposibilitatea de a dispune de fonduri pentru plata diferențelor bănești solicitate.
Ministerul Economiei și Finanțelor este cel care are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborare a proiectelor de rectificare a acestor bugete.
Totodată, legea instituie răspunderea Ministerului Economiei și Finanțelor pentru realizarea bugetului de stat după aprobarea acestuia de Parlament, precum și pentru luarea măsurilor pentru asigurarea echilibrului bugetar și aplicarea politicii financiare a statului.
Pe cale de consecință, Ministerul Economiei și Finanțelor are calitatea procesuală pasivă în virtutea calității sale de instituție publică cu rol, de sinteză în activitatea privind finanțele publice și nu în calitate de ordonator principal de credite.
Într-adevăr, Ministerul Economiei și Finanțelor este și ordonator principal de credite pentru bugetul de venituri și cheltuieli proprii și ale unităților subordonate, la fel ca și Ministerul Apărării, calitate care nu îi permite utilizarea creditelor bugetare aprobate pentru finanțarea cheltuielilor altui ordonator principal de credite conform prevederilor art.47 alin.4 din Legea nr.500/2002 respectiv plata salariilor altei instituții publice.
Însă Ministerul Economiei și Finanțelor este chemat în judecată în considerarea calității sale de instituție publică cu rol de sinteză în activitatea privind finanțele publice, în temeiul căreia exercită anumite funcții specifice referitoare la derularea procedurii bugetare (întocmirea proiectului bugetului de stat, executarea și încheierea exercițiului bugetar).
În privința motivului de recurs referitor la necompetența materială a primei instanțe, Curtea reține că în mod corect a fost sesizată prin hotărârea recurată, diferența dintre prezenta acțiune, având ca obiect nu stabilirea unui drept de natură salarială, ci acordarea sa, și acțiunea prevăzută de art.36 alin.1 și 2 din OUG nr.27/2006 care are ca obiect modul de determinare, de stabilire a drepturilor salariale.
Astfel, Curtea de Apel constată că sub acest aspect, hotărârea recurată a respectat normele de competență prevăzute de art.2 alin.1 lit. c pr.civ. care atribuie tribunalelor competența soluționării litigiilor de muncă.
Cum motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 4.pr. civ. se bazează pe pretinsa abrogare a art. 47 din Legea nr. 50/1996, Curtea îl va înlătura pentru identitate de rațiune având în vedere Decizia nr. 21/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În fine, este irelevantă apărarea recurentului referitoare la imposibilitatea înscrierii plății actualizate a drepturilor bănești pretinse în bugetul propriu, deoarece aspectele invocate privesc modul de executare a hotărârii și nu dreptul reclamanților la plata sporului menționat.
Pentru considerentele expuse anterior, C de Apel, în temeiul art. 312.pr.civ. va respinge ca nefondate recursurile declarate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâțiiMinisterul Apărării, Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justițieîmpotriva sentinței civile nr. 670 din 15 aprilie 2008 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 09 iunie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI: Laura Dima, Ioan Daniel Chiș Sergiu
- - --- - -
GREFIER
Red./
2 ex./25.06.2009
Președinte:Laura DimaJudecători:Laura Dima, Ioan Daniel Chiș Sergiu
