Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 1446/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1446/R/2009
Ședința publică din 9 iunie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Laura Dima
JUDECĂTORI: Laura Dima, Ioan Daniel Chiș Sergiu
-
GREFIER:
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI și B-N în numele MINISTERULUI ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR împotriva sentinței civile nr. 205/F din 24.04.2008 a Tribunalului Bistrița -N, pronunțată în dosar nr-, privind și pe reclamanții, G, pe intervenienții în nume propriu, precum și pe pârâtele CURTEA DE APEL CLUJ, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII și TRIBUNALUL BISTRIȚA -N, vând ca obiect calcul drepturi salariale- indemnizații DNA DIICOT.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de taxă judiciară de timbru și de timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, la prima strigare a cauzei, instanța constată lipsa părților și lasă cauza la a doua strigare, pentru a da părților posibilitatea să se prezinte la dezbateri.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică, nu se prezintă nimeni.
Instanța constată că prin memoriile de recurs, în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 pr.civ. pârâții recurenți au solicitat judecarea cauzei și în lipsă. De asemenea, constată că recursurile au fost formulate în termen legal, au fost motivate și comunicate intimaților.
În baza actelor de la dosar, Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.205/F din 24 aprilie 2008, pronunțată de TRIBUNALUL BISTRIȚA -, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerului Economiei și Finanțelor.
S-a admis, ca fiind întemeiată, acțiunea formulată de reclamanții, G, -,precum și cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienții, împotriva pârâților MINISTERUL JUSTIȚIEI 5, CURTEA DE APEL CLUJ, TRIBUNALUL BISTRIȚA -N și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR REPREZENTAT DE DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B-N, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării și în consecință pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL CLUJ și TRIBUNALUL BISTRIȚA -N au fost obligați să calculeze și să plătească sumele de bani ce reprezintă diferența dintre indemnizația determinată conform coeficienților de multiplicare ce se aplică procurorilor de la DNA și DIICOT și indemnizația efectiv încasată de fiecare reclamant, după cum urmează;
- reclamanților, G, - și intervenientei începând cu data de 01.04.2006 până la 31.03.2008 și în continuare până la încetarea stării de discriminare, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței și până la plata efectivă a acestora;
- reclamantului și intervenientei începând cu data de 10.05.2006 până la 31.03.2008 și în continuare până la încetarea stării de discriminare, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței și până la plata efectivă a acestora;
- reclamantei pentru perioada 15.08.2006 - 16 ianuarie 2008, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței și până la plata efectivă a acestora;
- intervenientei începând cu 10.05.2006 și până la intrarea acesteia în concediu pentru îngrijirea copilului, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței și până la plata efectivă a acestora;
- intervenientei pentru perioada 01.04.2006-31.07.2006 și 11.04.2007-31.03.2008 și în continuare până la încetarea stării de discriminare, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței și până la plata efectivă a acestora;
Pârâtul TRIBUNALUL BISTRIȚA -N a fost obligat să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților.
Pârâtul Ministerul Finanțelor și Economiei a fost obligat să aloce fondurile necesare pentru plata drepturilor bănești solicitate de reclamanți.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul MEF, că se impune respingerea acesteia, chiar în ipoteza inexistenței unor raporturi juridice inexistente dintre acest pârât și reclamanți, potrivit art. 3 alin.1 litera A, pct.2 din HG nr.386/2007 privind organizarea și funcționarea, acesta elaborează proiectul bugetului de stat, a legii bugetului de stat și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat iar, potrivit art.22 din Legea nr.388/2007 privind bugetul de stat pentru anul 2008, Ministerul Economiei și Finanțelor trebuie să acopere cheltuielile privind despăgubirile stabilite ca fiind datorate în nume propriu sau în reprezentarea interesului statului pe baza hotărârii definitive ale instanțelor judecătorești, din sumele prevăzute cu această destinație în bugetul de stat pe anul 2008.
Examinând în fond pretenția reclamanților și intervenienților s-a reținut că aceștia fac parte din categoria magistraților ce își desfășoară activitatea în raza Tribunalului Bistrița -N, respectiv la Judecătoria Năsăud și Judecătoria Beclean, salarizați în baza OUG nr.27/2006, raporturile juridice de muncă ale acestora fiind guvernate de Codul muncii, conform dispozițiilor art.1 și art.295 alin.2 din acest cod.
Conform art. 11 alin.1 din G nr. 27/2006 și a art. II din Legea nr. 45/2007, procurorilor din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și celor din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism li se acordă o salarizare corespunzătoare Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (nr. 6-13 de la lit. A din anexă), precum și toate celelalte drepturi de salarizare stabilite numai pentru aceștia, prin alte acte normative.
În realitate, salarizarea procurorilor din și are ca și criteriu de bază domeniul specializat de activitate (urmărirea penală a faptelor de corupție și criminalitate organizată), iar nu nivelul instanțelor sau parchetelor, deoarece acest din urmă criteriu este imposibil de disociat de elementele sale constitutive, și anume: vechimea minimă necesară posibilității de a accede la respectivul nivel al instanței sau parchetului și, implicit, la nivelul corespunzător de salarizare; numirea efectivă și reală în aparatul propriu al instanței sau parchetului respectiv; numirea reală și definitivă în instanța sau parchetul de nivelul respectiv, cu păstrarea definitivă a gradului profesional corespunzător nivelului.
Or, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat prin Decizia nr. VI/2007, cu forța obligatorie dispusă de art. 329 alin.3 Cod procedură civilă, următoarele: "folosirea drept criteriu de diferențiere a tratamentului salarial pentru magistrați doar apartenența la anumite segmente restrânse de realizare a justiției, pe considerentul că domeniile în care ar activa, ar reclama o specializare particularizată și un risc deosebit, nu se poate justifica atât timp cât varietatea infinită a situațiilor de coliziune cu legea ce se pot ivi și a timpului de reacție necesară pentru asigurarea ordinii de drept presupune eforturi chiar mai importante și riscuri profesionale mai accentuate în multe alte cazuri decât cele pentru care s-a instituit tratamentul salarial preferențial", iar " distincția care se face, ținându-se seama de apartenența magistraților la categoria celor implicați în soluționarea cazurilor privind faptele de corupție sau de criminalitate organizată și de terorism, ori doar includerea lor în anumite structuri pe scara ierarhică este lipsită de justificare obiectivă și rezonabilă, fiind astfel discriminatorie în senul art. 2 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și al art. 14 din Convenție pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece nu se poate demonstra existența unui raport acceptabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat, cu toate particularitățile lui specifice ".
Deci, instanța supremă a statuat că sunt discriminatorii criteriile de diferențiere de tratament salarial constând în apartenența la categoria celor implicați în soluționarea unor cazuri de o anumită natură (cum sunt cazurile privind faptele de corupție sau de criminalitate organizată și terorism) ori în doar includerea în anumite structuri pe scara ierarhică sau în anumite segmente restrânse de realizare a justiției.
Tocmai acest lucru s-a produs în cazul procurorilor din cadrul și CO. care sunt salarizați prin asimilare, datorită criteriului implicării în soluționarea unor cauze de o anumită natură, precum și datorită includerii lor temporare în anumite structuri pe scara ierarhiei corespunzător anumitor segmente restrânse de realizare a justiției. Cu alte cuvinte, unul și același element constând în obligația de îndeplinire a sarcinilor de serviciu (care revine întregului personal salarizat în baza G nr.27/2006), produce efecte juridice diferențiate în sistemul de salarizare al personalului, în funcție de apartenența la o anumită categorie socio-profesională și de locul de muncă.
Existența discriminării directe rezultă și din dispozițiile: art.2 alin.1-3 și art.6 din OG nr.137/2000, art. 7 și art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului (care garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare); art. 7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr. 212/1974 (care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare, fără nici o distincție); art. 14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv Protocolul nr.12 la această Convenție (care interzic discriminările); art.4 din Carta socială europeană revizuită (ratificată prin Legea nr.74/1999) care garantează dreptul la o salarizare echitabilă; art.5, art. 6, art. 8, art. 39 alin.1 lit.a, art. 40 alin. 2 lit. c și lit.f, art. 154 alin. 3, art. 165 și art.155 raportat la art. 1 din Legea nr. 53/2003 (care garantează plata integrală a drepturilor de natură salarială, fără discriminări, restrângeri sau limitări); art. 20, art.16 alin. 1, art.53 și art. 41 din Constituție (care garantează aplicarea principiului nediscriminării și în raport cu dreptul la salariu, drept care face parte din conținutul complex al dreptului constituțional la muncă și care nu poate face obiectul unor limitări discriminatorii).
Or, criteriul după care s-a făcut distincția, în cauză, este categoria socio - profesională și locul de muncă (loc de muncă specializat prin natura cauzelor instrumentate) criterii de diferențiere injuste a personalului salarizat în baza G nr.27/2006 și cu vechime în funcțiile deținute de cel puțin 6 ani, față de procurorii și CO.
Este cert că în multe situații, legiuitorul a prevăzut acordarea unor sporuri bazate pe, calificare profesională, dar acestea au într-adevăr justificare reală, sunt nediscriminatorii însă, în speță, simplul fapt că se soluționează un alt gen de cauze nu justifică inegalitatea de tratament, prin asimilări preferențiale și privilegiate de salarizare.
Pe de altă parte, este total impropriu și injust a considera că procurorii ce instrumentează cauze de corupție al căror prejudiciu este, de exemplu, 200 EURO, sunt supuși unor presiuni și pericole mai mari față de cei care soluționează o cerere de restituire a unor case naționalizate, în baza Legii nr.10/2001 cu o valoare de peste 1.000.000 EURO, un litigiu de reorganizare judiciară cu o valoare foarte mare, un litigiu fiscal, etc. Chiar și în cadrul domeniului cauzelor penale, nu se poate pune semnul egalității între un litigiu privind o infracțiune de corupție cu un prejudiciu mic, față de o infracțiune contra vieții sau economico-financiară cu un prejudiciu imens. Activitatea judiciară desfășurată de personalul judiciar este caracterizată în mod constant de riscuri profesionale sporite la adresa persoanei reclamanților, a familiilor acestora și a bunurilor lor, precum și de o suprasolicitare neuropsihică evidentă. Activitatea judiciară vizează tranșarea unor conflicte judiciare cu implicații deosebite, cum ar fi conflictele sociale extinse și foarte tensionate inerente conflictelor de muncă (concedieri colective, greve, etc.), cauzele penale cu fapte de periculozitate mărită și consecințe deosebite, litigiile patrimoniale cu valori ridicate etc. Aceste împrejurări atrag un cortegiu de nemulțumiri, adversități, șicane și presiuni la adresa celor care desfășoară activități judiciare.
Dacă legiuitorul ar fi prevăzut că, pentru a beneficia de asimilarea salarială superioară în speță, este necesară o calificare superioară, un volum de muncă ridicat, s-ar fi justificat diferența de tratament, dar aceste condiții nu au fost prevăzute de legiuitor pentru procurorii sau
Potrivit art.6 alin.2 din Codul muncii, pentru muncă egală este obligatorie o remunerație egală, aspect ce se află în contradicție cu situația de față.
Acest aspect atrage incidența dispozițiilor art.27 alin.1 din G nr.137/2000 coroborat cu art.269 Codul muncii, dispoziții legale în baza cărora acțiunea a fost considerată întemeiată.
Ca urmare a discriminării s-a creat un prejudiciu în persoana magistraților judecători, prejudiciu al cărui cuantum îl reprezintă diferența dintre indemnizația determinată conform coeficientului de multiplicare aplicabil procurorilor de la DNA și DIICOT prevăzut în art.11 alin.1 din G nr.27/2007 și indemnizația efectiv încasată de fiecare reclamant. Acordarea despăgubirilor în discuție nu se confundă cu o adăugare la lege, ci reprezintă o aplicare a prevederilor art. 269 Codul muncii, care garantează dreptul la despăgubire, inclusiv pentru discriminările în muncă.
Obligația pârâților angajatori, MJ, Curtea de APEL CLUJ și Tribunalul BN, de plată a drepturilor bănești, solicitate, este o obligație solidară deoarece, conform art.295 din Codul muncii, raportul juridic dedus judecății este guvernat de prevederile Codului muncii, completate cu cele ale legislației civile or,Codul civil reglementează solidaritatea pasivă între debitori (art.1039 Cod civil), completând prevederile Codului muncii. În materia dreptului muncii, ori de câte ori în plata drepturilor bănești sunt implicate mai multe unități, regula este că acestea răspund solidar.
Reclamanții au solicitat actualizarea prejudiciului suferit conform indicelui de inflație, cerere pe care instanța a găsit admisibilă, ținând cont și de prevederile art.1082 din Codul civil și art.161 alin.4 din Codul muncii, potrivit căruia debitorul este osândit, de se cuvine, la plata unor daune interese, pentru neexecutarea obligației sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este de rea credință din partea sa, afară numai dacă nu va justifica faptul că neexecutarea provine dintr-o cauză străină ce nu-i poate fi imputată. În prezenta cauză pârâții sunt în culpă pentru neacordarea sporurilor precum și pentru neinițierea unor măsuri care să aibă finalitate, eliminarea acestor discriminări.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR.
Ministerul Justiției a solicitat casarea sentinței și respingerea cererii formulate.
În motivare a arătat că prin hotărârea pronunțată, tribunalul a dispus obligarea ordonatorilor de credite la plata în favoarea reclamanților a unor drepturi salariale în alt cuantum decât cel stabilit de actul normativ incident în materia salarizării magistraților, respectiv nr.OUG27/2006.
Invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției, deoarece acesta nu deține atribuții în domeniul stabilirii politicii salariale sau în domeniul corelării salariale solicitate de către reclamanți.
Pe fond arată că prin Hotărârea nr.355/1.08.2007 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării s-a statuat că faptele prezentate nu constituie discriminare potrivit OG137/2000. Reglementarea prin lege sau printr-un alt act normativ a unor drepturi în favoarea unor persoane excede cadrului legal stabilit prin nr.OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
Potrivit art.3 alin.1 din nr.OUG27/2006 "judecătorii,procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații-asistenți au dreptul pentru activitatea desfășurată la o indemnizație de încadrare brută lunară stabilită în raport cu nivelul instanțelor sau parchetelor, cu funcția deținută și cu vechimea în magistratură prevăzută de art.86 din Legea nr.303/2004.
Din examinarea dispozițiilor acestui articol se constată că legiuitorul nu stabilește care dintre aceste criterii este definitoriu, în plus, același act normativ stabilește că drepturile salariale ale procurorilor din cadrul și sunt similare cu cele ale procurorilor de la Parchetul de pe lângă instanța supremă, pe durata numirii, iar conform art.83 alin.9 din Legea nr.304/2004, la data încetării activității din cadrul procurorul revine la parchetul de unde provine.
Prin soluția dată, instanța a eludat dispozițiile art.11 alin.1 din OUG26/2007, instituind un sistem de salarizare paralele cu cel stabilit de legiuitor, ceea ce nu poate fi permis, deoarece solicitarea reclamanților de a li se acorda, prin hotărâri judecătorești indemnizațiile de încadrare brute lunare corespunzătoare procurorilor și determină o răsturnare a sistemului de salarizare instituit prin nr.OUG27/2006.
Pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a acestui pârât.
În motivare a arătat că între părțile în litigiu și Ministerul Finanțelor nu există raporturi juridice de muncă, astfel nu are nici obligația de a plăti reclamanților drepturile bănești solicitate.
Consideră că nici faptul că Ministerul Economiei și Finanțelor elaborează proiectul bugetului de stat nu îi conferă acestuia calitate procesuală pasivă, întrucât reclamanții nu se pot adresa direct acestuia pentru alocarea sumelor solicitate.
Rolul este de a răspunde elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, însă cu respectarea procedurii reglementată prin dispozițiile Legii 500/2002, art.14 și art.33-34.
Consideră că nu poate fi obligat la plata unor sume de bani reprezentând drepturi bănești pentru salariații unui alt minister, care are calitatea de ordonator principal de credite și care își va cuprinde în bugetul propriu sau în proiectul de rectificare bugetară sumele necesare efectuării plății către reclamanți.
Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea de Apel va respinge recursurile ca nefondate pentru următoarele considerente:
Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct.4 Cod procedură civilă se reține că tribunalul nu a depășit atribuțiile puterii judecătorești deoarece obiectul prezentei cauze îl reprezintă acordarea unor despăgubiri echivalente cu prejudiciul material suferit prin discriminare. Deci nu s-a solicitat instanței: să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege și nici să le înlocuiască cu alte norme. Prin acțiune s-au cerut despăgubiri potrivit dreptului comun al muncii ( art. 269 raportat la art. 295 alin. 2 și art. 1 din Codul muncii, conform art. 1 alin. 5 raportat la art. 21 alin. 1-3 din Constituție. Deci, dreptul la acțiunea în despăgubiri nu poate fi îngrădit de nici o decizie a Curții Constituționale. În ceea ce privește aspectul secundar al stabilirii cuantumului despăgubirilor cuvenite, instanța apreciază că, doar prin analogie, ca simplu reper, este aplicabil cuantumul recunoscut altor persoane aflate în situație comparabilă cu reclamanții (dar refuzată în mod discriminatoriu reclamanților), întrucât numai astfel se poate realiza principiul unei juste și integrale despăgubiri a reclamantului, în condițiile în care art. 3 din Codul civil oprește instanța să invoce lacuna legislativă.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât instanțele române sunt obligate în mod imperativ să facă aplicarea prioritară și peremptorie a dispozițiilor Protocolului nr.12 la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, cu respectarea art.20 din Constituție, în sensul verificării existenței unui act de discriminare, indiferent de natura lui. Subliniem că, în cauza de față, actele de discriminare s-au produs prin acte unilaterale interne de salarizare.
În concluzie, acțiunea dedusă judecății este admisibilă, mai ales prin prisma dispozițiilor art. 6 paragraful 1 al Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, care garantează "dreptul la acces la instanță". Deci instanța română trebuie să dea dovadă de o jurisdicție deplină, fiind obligată să aplice competența sa de a analiza toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei ( în acest sens Hotărârile contra Olandei și Rotaru contra României ).
Trebuie subliniat faptul că același raționament judiciar, ca și cel expus anterior, a fost consacrat recent, cu forța obligatorie dispusă de art.329 alin.3 Cod procedură civilă, prin Decizia nr.XXXVI/7 mai 2007, de către Înalta Curte de Casație și Justiție, în situația similară a dreptului complementar la sporul de vechime. Este foarte important de remarcat faptul că, în considerentele acestei hotărâri judecătorești, a fost reținută existența unei decizii a Curții Constituționale prin care s-a considerat nediscriminatorie eliminarea sporului de vechime, în raport de dispozițiile art.16 alin.1 din Constituție (Decizia nr. 284/2001). Și totuși instanța supremă a statuat în sensul existenței și înlăturării discriminării, întemeindu-se direct pe dispozițiile Codului muncii (lege organică) și ale Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale. Într-adevăr, conform art.124 din Constituție, instanțele judecătorești sunt independente în stabilirea stării de fapt și aplicarea legii în cauzele deduse judecății, existența sau inexistența unui tratament discriminatoriu concret fiind o chestiune de fapt lăsată de lege la suverana apreciere a instanțelor de judecată. De asemenea, instanțele de judecată sunt independente în aplicarea dispozițiilor art.5, art.1 alin.2 și art.295 alin.1 din Codul muncii, ale art.14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale și ale Protocolului nr.12 la această convenție, acestea din urmă având prioritate față de legile interne (inclusiv față de deciziile Curții Constituționale), conform art.11 și art.20 din Constituție.
Ca atare, instanțelor de judecată le revine deplina competență de a face aplicarea principiului egalității în drepturi, în situațiile concrete supuse judecății, și de a aplica prevederile art.5 din Codul muncii, precum și dispozițiile prevalente ale art.14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, împreună cu cele ale Protocolului nr. 12 la aceasta, aceste instanțe nefiind condiționate de Curtea Constituțională, pentru a putea pronunța hotărâri în acest sens al aplicării principiului egalității în drepturi. Competența instanței de contencios constituțional se rezumă doar la soluționarea unor aspecte de drept (stabilirea compatibilității doar cu Constituția a unor acte normative, potrivit art.2 din Legea nr.47/1992), iar nu la interpretarea și aplicarea legilor și convențiilor internaționale în cauzele deduse judecății (această competență revenind exclusiv instanțelor de judecată, potrivit art.126 alin.1 și alin.3 din Constituție).
Pentru aceste considerente, Curtea apreciază că primul motiv de recurs invocat de Ministerul Justiției este neîntemeiat.
În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct.9 Cod procedură civilă referitor la aplicarea greșită a dispozițiilor OG nr.137/2000, se reține că în mod corect tribunalul a apreciat că vechimea în magistratură reprezintă criteriul definitoriu, omniprezent și esențial în stabilirea salarizării personalului prevăzut de G nr.27/2006, acest element explicit sau implicit, de la caz, aflându-se în corelație directă, necesară și obligatorie cu celelalte două criterii: nivelul instanțelor sau parchetelor, respectiv funcția deținută. n cazul procurorilor din și, a fost în mod privilegiat eliminată corelație obligatorie dintre criteriul nivelului instanțelor sau parchetelor și criteriul vechimii minime necesare accesului la respectivul nivel al parchetelor, deoarece aceștia sunt salarizați la nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, chiar dacă nu au vechimea minimă (de 8 ani prevăzută de art.44 alin.1 lit.c din Legea nr. 303/2004) corespunzătoare acestui nivel, ci dispun de o vechime de doar 5 ani (potrivit art.87 alin.2 și art.75 alin.4 din Legea nr.304/2004).
Ca urmare a acestui fapt, s-a instituit, sub aspectul criteriilor de salarizare, un dublu sistem de salarizare, atât în raport cu interiorul aceluiași nivel al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cât și în raport cu personalul de la celelalte nivele, nemairespectându-se criteriile de tratament egal în salarizare, deoarece procurorilor din cadrul și li s-a acordat în mod privilegiat o salarizare corespunzătoare nivelului Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu toate că nu îndeplinesc condiția de vechime minimă necesare acestui nivel.
Din acest motiv, restul personalului, salarizat prin OUG nr.27/2006, este pus în imposibilitate, în mod discriminatoriu, de a beneficia de această salarizare majorată, sub pretextul că nu are vechimea necesară pentru a accede la nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, dar în același timp, pentru alte persoane (procurorii din cadrul și ) li se recunoaște această salarizare majorată, deși nu li se mai solicită vechimea minimă necesară pentru acest nivel.
Întrucât nu au fost asimilați în ceea ce privește salarizarea deoarece aparțin la o anumită categorie socio-profesională și au un anumit loc de muncă (loc de muncă specializat prin natura cauzelor instrumentate), Curtea apreciază că reclamanții sunt discriminați în sensul art.14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv Protocolul nr.12 la această Convenție,
Existența discriminării directe a reclamanților rezultă și din dispozițiile: art.16 alin.1 și 2 din Constituția României, art.7 și art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului (care garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare); art.7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr.212/1974 (care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare, fără nicio distincție); art.14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv Protocolul nr.12 la această Convenție (care interzic discriminările); art.4 din Carta socială europeană revizuită (ratificată prin Legea nr.74/1999) care garantează dreptul la o salarizare echitabilă; art.5, art.6, art.8, art.39 alin.1 lit.a, art.40 alin.2 lit.c și lit.f, art.154 alin.3, art.165 și art.155 raportat la art.1 din Legea nr.53/2003 (care garantează plata integrală a drepturilor de natură salarială, fără discriminări, restrângeri sau limitări); art.20, art.16 alin.1, art.53 și art.41 din Constituție (care garantează aplicarea principiului nediscriminării și în raport cu dreptul la salariu, drept care face parte din conținutul complex al dreptului constituțional la muncă și care nu poate face obiectul unor limitări discriminatorii).
De asemenea, contrar celor invocate de Ministerul Justiției dacă legiuitorul ar fi prevăzut că, pentru a beneficia de asimilarea salarială superioară în speță, este necesară o calificare superioară, un volum de muncă ridicat, s-ar fi justificat diferența de tratament, dar aceste condiții nu au fost prevăzute de legiuitor pentru procurorii sau
Cât privește calitatea procesuală pasivă a Ministerul Justiției, acesta are calitatea de ordonator principal de credite și are atribuții în domeniul politicii de personal, ceea ce este suficient pentru a sta în proces pentru a asigura punerea în executare a hotărârilor judecătorești pentru că fără concursul său acestea nu pot fi puse în executare.
Referitor la ultimul aspect invocat de Ministerul Justiției se reține că reclamanții justifică un interes actual și numai prin acordarea despăgubirilor și pentru viitor se poate realiza principiul unei juste și integrale despăgubiri. De asemenea, dacă s-ar admite punctul de vedere al pârâtului ar însemna ca reclamanții să promoveze lunar acțiuni, pe măsura derulării raporturilor de muncă, ceea ce în mod evident nu este acceptabil.
Ministerul Economiei și Finanțelor în motivarea recursului mai arată că nu are calitate procesuală pasivă în cauză întrucât între contestator și acest minister nu există raporturi juridice, astfel ca acesta să fie îndreptățit să formuleze cererea direct împotriva pârâtului, plata drepturilor solicitate fiind în sarcina Casei Județene de Pensii B-
În domeniul finanțelor publice Ministerul Economiei și Finanțelor are potrivit art. 3 alin. 1 lit. A pct. 9 din nr.HG 386/2007 atribuția de a elabora proiectul bugetului asigurărilor sociale de stat, al legii bugetului asigurărilor sociale de stat, precum și proiectul legii de rectificare a acestuia, plata unor drepturi bănești solicitate și acordate de instanțele de judecată, de natura celor solicitate de reclamant, nefiind cuprinse în categoria cheltuielilor bugetului asigurărilor sociale de stat.
Curtea reține că această critică nu poate fi primită drepturile bănești solicitate și acordate de instanțele de judecată, drepturi care trebuiau să fie plătite benevol din bugetul asigurărilor sociale, vor fi plătite finalmente de către Casa Județeană de Pensii B-N din acest buget. Cum Ministerul Economiei și Finanțelor are atribuția de a elabora proiectul bugetului asigurărilor sociale de stat, al legii bugetului asigurărilor sociale de stat, precum și proiectul legii de rectificare a acestuia, rezultă că are și calitate procesuală pasivă.
Legitimarea procesuală a pârâtului MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR în ipoteza în care se formulează pe calea unei acțiuni oblice un petit pentru ca în virtutea obligației ce-i revine de a aproba bugetul să pună la dispoziția angajatorilor sau să prevadă în buget sumele necesare pentru ca angajatorul să poată plăti drepturile salariale nu poate fi analizată strict din perspectiva raporturilor juridice de muncă, ci trebuie raportată și la dispozițiile legale menționate care stabilesc obligația sa de a suporta toate cheltuielile efectuate de către Ministerul Justiției, așadar și cheltuielile de personal care includ drepturile salariale cuvenite reclamanților.
Celelalte motive din recursul pârâtului MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR sunt apropiate celor din recursul pârâtului MINISTERUL JUSTIȚIEI prin urmare acestor critici le sunt valabile motivele de mai sus.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de Apel în temeiul art. 312 alin. 3.pr.civ. va respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR împotriva sentinței civile nr. 205/F din 24.04.2008 a Tribunalului Bistrița -N, pronunțată în dosar nr-.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR împotriva sentinței civile nr. 205/F din 24.04.2008 a Tribunalului Bistrița -N, pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 09 iunie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI: Laura Dima, Ioan Daniel Chiș Sergiu
- - --- - -
GREFIER
de, dactilografiat de Sz.
În 2 ex. la data de 16.06.2009
Judecător fond -, - TRIBUNALUL BISTRIȚAN
Președinte:Laura DimaJudecători:Laura Dima, Ioan Daniel Chiș Sergiu
