Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 1826/2009. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR.1826/R-CM
Ședința publică din 30 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ion Rebeca JUDECĂTOR 2: Georgiana Nanu
JUDECĂTOR 3: Veronica Șerbănoiu
Judecător: - --
Grefier:
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul civil declarat de pârâtul MUNICIPIUL CURTEA DE A PRIN PRIMAR, cu sediul în Curtea de A,-, județul A, împotriva sentinței civile nr.626/CM din 25 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit recurentul-pârât Municipiul Curtea de A-prin primar, intimatul-reclamant Sindicatul Învățământ Preuniversitar Curtea de A, în numele membrilor de sindicat, G, - și, intimații-pârâți Școala cu Clasele I-VIII nr.4 cel Curtea de A, Centrul Bugetar Colegiul Național - și intimații-chemați în garanție Ministerul Educației, Cercetării și, Ministerul Finanțelor Publice, Direcția -ă a Finanțelor Publice A, Directorul Direcției -e a Finanțelor Publice A, Inspectoratul Școlar A și Consiliul Județul
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recursul este tardiv declarat.
Având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit dispozițiilor art. 242 pct.2 Cod procedură civilă, constată recursului în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra lui.
CURTEA
Constată că la data de 26.11.2008 Sindicatul Învățământ Preuniversitar Curtea de A în numele și pentru reclamanții-membri de sindicat, G, -, a chemat în judecată pe pârâții Școala cu Clasele I-VIII nr.4 cel Curtea de A, Centrul Bugetar Colegiul Național -, Municipiul Curtea de A prin Primar, chemați în garanție fiind Ministerul Educației Cercetării și, Ministerul Economiei și Finanțelor, Direcția -ă a Finanțelor Publice A, Directorul Direcției -e a Finanțelor Publice A, Inspectoratul Școlar A, Consiliul Județean A, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acestora la plata retroactivă a diferențelor de drepturi salariale reprezentând contravaloarea sporului de 10% din salariul de bază, pentru condiții penibile pentru personalul nedidactic: îngrijitori, fochiști, paznici, bucătari etc. pe o perioadă de 3 ani anterioare introducerii acțiunii, actualizate în funcție de coeficientul de inflație, defalcat pe fiecare lună, până la data plății efective.
În motivare s-a arătat de către reclamant că, la data de 31.01.2005 a fost înregistrat la. cu nr.2001 Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național pe anii 2005-2006, publicat și în din 22.02.2005.
Potrivit acestuia la art.40 alin.3 lit.a, salariații beneficiază de un spor de 10% din salariul de bază, pentru condiții deosebit de muncă, grele, periculoase sau penibile.
De asemenea, conform art.41 alin.3 lit.a din CCM Unic la Nivel Național pe anii 2007-2010 înregistrat la. sub nr.2895/29.12.2006 salariații beneficiază de un spor de 10% din salariul de bază, pentru condiții deosebite de muncă, grele, periculoase sau penibile.
Potrivit art.3 alin.1 lit.a din același contract colectiv, clauzele acestuia produc efecte pentru toți salariații încadrați în unitățile din țară, indiferent de forma de capital social (de stat sau privat, român sau străin/mixt).
Notificarea nr.44990/28.12.1999 a Ministerului Educației Naționale - Direcția -ă a Finanțelor evidențiază criteriile de normare a personalului nedidactic din învățământul preuniversitar și categoriile de personal nedidactic care îndeplinesc condițiile pentru acordarea unui spor de 10% din salariul de bază pentru condiții penibile.
În unele județe, B, C, I, M și Municipiul B acest spor se acordă îngrijitorilor în baza hotărârii comisiei paritare - / - sindicate reprezentative din învățământ.
Municipiul Curtea de A, la data de 20.01.2009 a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Educației, Cercetării și, Ministerului Economiei și Finanțelor, Direcției -e a Finanțelor Publice A, Directorului Direcției -e a Finanțelor Publice A, Consiliului Județean A, Inspectoratului Școlar A, arătând că potrivit art.167 din Legea nr.84/1995, unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale, iar cheltuielile de personal ce intră în categoria finanțării de bază se asigură din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat. Art.7 alin.5 din Legea nr.388/2007 prevede că repartizarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată prevăzute la art.7 alin.4 pe comune, municipii, orașe se face prin decizie a directorului Direcției -e a Finanțelor Publice Județene după consultarea consiliului județean și a primarilor și cu asistența tehnică de specialitate a inspectoratului școlar sau a direcției de muncă, solidaritate socială și familie, după caz, în funcție de numărul de beneficiari ai serviciilor respective și de alte criterii specifice. Pe de altă parte, Ministerul Educației, Cercetării și este ordonator principal de credite pentru unitățile de învățământ, având atribuții și răspunzând de salarizarea personalului din învățământul preuniversitar.
Prin întâmpinare, Ministerul Educației, Cercetării și a solicitat respingerea cererii de chemare în garanție, arătând în esență că între el și pârâtă nu există nici un raport juridic de coordonare sau subordonare, având în vedere dispozițiile Legii nr.215/2001, iar potrivit art.13 din nr.OUG32/2001 și art.14 din Legea nr.500/2002 ordonatorul principal de credite pentru salariile cadrelor didactice din învățământul preuniversitar este consiliul local, prin care se realizează finanțarea cheltuielilor de personal pe unități școlare; unitățile de învățământ au obligația să își întocmească bugetul propriu, dacă pe parcursul execuției bugetare consiliul județean, la solicitarea consiliilor locale constată că fondurile pentru plata salariilor sunt insuficiente solicită la Ministerul Finanțelor Publice suplimentarea de fonduri.
Consiliul Județean Aaf ormulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, arătând, în esență că nu are calitatea de ordonator de credite față de Municipiul Curtea de A, aceștia fiind în speță chiar acest pârât și directorul Direcției -e a Finanțelor Publice, neavând atribuții în a distribui de la bugetul său ori a prelua de la bugetul de stat fonduri pentru achitarea drepturilor salariale, ci numai un rol consultativ și, pe de altă parte nu are calitatea de angajator al cadrelor didactice în sensul prevederilor art.14 alin.2 Codul Muncii.
Prin întâmpinare, Direcția -ă a Finanțelor Publice și Ministerul Finanțelor Publice,prin Direcția -ă au invocat excepția lipsei calității lor procesuale pasive și a inadmisibilității cererii de chemare în garanție.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive chemații în garanție au arătat că potrivit art.167 din Legea nr.84/1995 finanțarea de bază a unităților de învățământ preuniversitar se realizează din bugetele locale ale primăriilor de care acestea aparțin, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale. Totodată, potrivit legilor privind bugetele pe anii 2005-2008 s-a dispus alocarea unor sume din taxa pe valoarea adăugată de la bugetul de stat. În ceea ce privește inadmisibilitatea cererii de chemare în garanție s-a arătat, în esență că nu există nicio reglementare legală sau convenție între chemații în garanție și Municipiul Curtea de A în baza cărora să poată fi obligați să aloce din bugetul propriu fondurile necesare finanțării învățământului preuniversitar. Faptul că Ministerul Finanțelor Publice elaborează proiectul de lege și proiectul de rectificare a bugetului nu poate conduce la concluzia că pe această cale se naște o obligație de garanție față de primării. Fondurile prevăzute de Legea bugetară nr.388/2007 au fost repartizate prin deciziile nr.5/2008, 332 și 399/2008 ale Directorului Direcției -e a Finanțelor Publice A, astfel că obligarea lor la alocarea unor sume suplimentare ar presupune alocarea de către aceștia din bugetul propriu, ceea ce este inadmisibil potrivit dispozițiilor art.47 alin.4 din Legea nr.500/2002, iar pe de altă parte având în vedere că nu au atribuții în alocarea acestor sume de la bugetul de stat o eventuală obligare a chemaților în garanție în acest sens de către instanță ar însemna reglementarea printr-o hotărâre judecătorească în sensul stabilirii în sarcina unor instituții publice și, pe cale de consecință, depășirea atribuțiilor puterii judecătorești.
Prin întâmpinare, Directorul Executiv al Direcției -e a Finanțelor Publice Aai nvocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive și a inadmisibilității cererii de chemare în garanție, arătând că motivele de fapt și de drept ale cererii sunt cele expuse de către Ministerul Finanțelor Publice prin întâmpinare.
Prin sentința civilă nr.636/CM/25 martie 2009, Tribunalul Argeș, Secția civilă a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Județean A, a Directorului Executiv al A, a Ministerului Finanțelor Publice și a
S-a admis acțiunea formulată de reclamant în numele și pentru reclamnații membrii de sindicat și au fost obligați pârâții Grădinița cu Program Normal nr.4 Curtea de A și Centrul Bugetar Grup Școlar Forestier să plătească reclamantelor sporul de 10% pentru condiții penibile, pentru intervalul 26.11.2005 - 26.11.2008, raportat la perioada efectiv lucrată de fiecare dintre reclamanți, drepturi ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
A fost respinsă cererea de chemare în garanție și obligat pârâtul Municipiul Curtea de A să vireze celorlalți pârâți fondurile necesare achitării acestor drepturi.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Potrivit art.19 lit.a și c din Legea nr.500/2002 și art.3 pct.6 din nr.HG34/2009 Ministerul Finanțelor Publice elaborează pe bază de metodologii proprii, menținând în permanență un echilibru bugetar corespunzător, proiectul bugetului de stat, al legii bugetului de stat și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare; întocmește și propune spre aprobare Guvernului, în condițiile legii, bugetele de venituri și cheltuieli ale operatorilor economici aflați sub autoritatea ministerului însă nu are și atribuția de a plăti, vira și aloca fondurile din bugetul de stat. Potrivit art.167 din Legea nr.84/1995 și art.13 din nr.OUG32/2001 finanțarea de bază a unităților de învățământ preuniversitar se realizează din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte venituri ale bugetelor locale, astfel că xcepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice s-a considerat întemeiată și a fost admisă.
Și xcepția lipsei calității procesuale a Direcției -e a Finanțelor Publice A și a Directorului direcției -e a Finanțelor Publice s-a considerat întemeiată, deoarece această structură aflată în subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală asigura doar asistența tehnică privind elaborarea și executarea bugetelor locale, colaborând în acest scop cu autoritățile administrativ-teritoriale.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Județean A s-a apreciat tot întemeiată, întrucât așa cum rezultă din dispozițiile art.7 alin.5 din Legea nr.388/2007 în repartizarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pe unități administrative teritoriale Consiliul Județean are doar un rol consultativ, iar pe de altă parte nu este nici angajatorul reclamanților.
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție formulată împotriva Ministerului Educației, Cercetării și T instanța a apreciat că este neîntemeiată întrucât potrivit art.12 din Legea nr.84/1995 planurile de învățământ sunt elaborate de către, iar modificarea și punerea în practică a acestora ține tot de activitatea acestui minister, însă în ceea ce privește plata drepturilor salariale solicitate nu are nicio atribuție, nu există raporturi de muncă între acesta și reclamanți și nu este nici ordonator de credite pentru unitățile de învățământ preuniversitar.
De asemenea și cererea de chemare în garanție a Inspectoratului Școlar Județean A s-a considerat neîntemeiată, întrucât acesta nu este ordonator de credite, iar în aplicarea dispozițiilor art.7 alin.5 din Legea nr.388/2007, rolul său este doar de a asigura asistență tehnică de specialitate.
Calitate procesuală și atribuții în virarea fondurilor necesare achitării drepturilor bănești solicitate prin acțiune are doar Municipiul Curtea de A potrivit dispozițiilor art.167 din Legea nr.84/1995, art.16 din nr.HG2192/2004 și art.13 din nr.OUG32/2001.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut următoarele:
Potrivit adeverințelor eliberate de către unitatea angajatoare, respectiv Școala cu Clasele I-VIII nr.4 cel Curtea de A coroborate cu copia cărților de identitate și a carnetelor de muncă, reclamanții în calitate de membri de sindicat își desfășoară activitatea în calitate de îngrijitori, paznici și mecanici.
Prin hotărâri ale Comisiei Paritare / - sindicate reprezentative din învățământ s-a dispus să se acorde sporul de 10% calculat la salariul de bază, personalului nedidactic-îngrijitori care lucrează în unitățile de învățământ ce funcționează pe un singur schimb, potrivit art.36 lit.d din CCM la nivel teritorial ramură învățământ.
Sporul solicitat de către reclamanți se află reglementat la art.40 alin.3 lit.a, din CCM la Nivel Național pe anii 2007-2010 potrivit cu care, salariații beneficiază de un spor de 10% din salariul de bază, pentru condiții deosebit de muncă, grele, periculoase sau penibile.
De asemenea, conform art.41 alin.3 lit.a din CCM Unic la Nivel Național pe anii 2007-2010 înregistrat la. sub nr.2895/29.12.2006 salariații beneficiază de un spor de 10% din salariul de bază, pentru condiții deosebite de muncă, grele, periculoase sau penibile.
Potrivit art.3 alin.1 lit.a din același contract colectiv, clauzele acestuia produc efecte pentru toți salariații încadrați în unitățile din țară, indiferent de forma de capital social (de stat sau privat, român sau străin/mixt).
Notificarea nr.44990/28.12.1999 a Ministerului Educației Naționale - Direcția -ă a Finanțelor evidențiază criteriile de normare a personalului nedidactic din învățământul preuniversitar și categoriile de personal nedidactic care îndeplinesc condițiile pentru acordarea unui spor de 10% din salariul de bază pentru condiții penibile.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recursul Municipiul Curtea de A, criticând-o pentru greșita respingere a cererii de chemare în garanție pe care a formulat-o împotriva Ministerului Educației, Cercetării și, a Ministerului Economiei și Finanțelor prin Direcția -ă a Finanțelor Publice A, a Consiliului Județean A și a Inspectoratului Școlar A, solicitând modificarea hotărârii în sensul obligării chemaților în garanție să aloce și să vireze către recurent fondurile necesare efectuării plăților pretinse de reclamanți.
Analizând cu prioritate excepția de tardivitate a declarării recursului, Curtea reține următoarele:
Cererea de recurs a fost înregistrată la Tribunalul Argeș în data de 11.06.2009, cu depășirea termenului de 10 zile reglementat de art. 80 din Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă pentru declararea căii de atac.
Hotărârea instanței de fond a fost comunicată recurentului-pârât, potrivit dovezii de la fila 108 din dosar, în ziua de 29.06.2009, sub semnătură de primire a reprezentantului acestuia și ștampilă.
Nerespectarea termenului de recurs atrage sancțiunea decăderii părții din dreptul de a mai exercita calea de atac potrivit art. 103 alin. 1 Cod procedură civilă.
Pentru aceste motive, recursul va fi respins ca tardiv formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca tardiv, recursul formulat de pârâtul MUNICIPIUL CURTEA DE A prin PRIMAR, cu sediul în Curtea de A,-, județul A, împotriva sentinței civile nr.626/CM/25 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, intimați fiind reclamantul SINDICATUL ÎNVĂȚĂMÂNT PREUNIVERSITAR CURTEA DE, cu sediul în Curtea de A,-, județul A, în numele și pentru membri de sindicat, G, -, pârâții ȘCOALA CU CLASELE I-VIII NR.4. C CURTEA DE A, cu sediul în Curtea de A,-, județul A, CENTRUL BUGETAR COLEGIIUL NAȚIONAL, cu sediul în Curtea de A, str.--- nr.131, județul A și chemații în garanție MINISTERUL EDUCAȚIEI, CERCETĂRII ȘI, cu sediul în B,--30, sector 1, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B,-, sector 5, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A, DIRECTORUL DIRECȚIEI GENERALE A FINANȚELOR PUBLICE A, ambii cu sediul în Pitești,-, INSPECTORATUL ȘCOLAR A, cu sediul în Pitești,--6 și CONSILIUL JUDEȚEAN, cu sediul în Pitești, P-ța - - nr.1.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 30 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI, Secția civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Red./17.12.2009
GM/12 ex.
Jud.fond:
Președinte:Ion RebecaJudecători:Ion Rebeca, Georgiana Nanu, Veronica Șerbănoiu