Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 332/2009. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 332/R-CM
Ședința publică din 24 Februarie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Laura Ioniță judecător
JUDECĂTOR 2: Paulina Ghimișliu
JUDECĂTOR 3: Teodora Gheorghe G-
Grefier
S-a luat în examinare pentru soluționare recursul declarat de pârâta PITEȘTI împotriva sentinței civile nr.1253/CM din 10 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns intimata-reclamantă, lipsind recurenta-pârâtă.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Intimata-reclamantă arată că nu are cereri prealabile de formulat.
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra lui.
Intimata-reclamantă, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței pronunțată de instanța de fond.
CURTEA
Constată că prin acțiunea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Argeș, reclamanta a chemat în judecată pe pârâta, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să o oblige pe pârâtă să îi plătească drepturile salariale reprezentând primele de paște și C, stabilite conform art.158 alin.1 din contractul colectiv de muncă al nivel de unitate, pentru anii 2005-2007, actualizate la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că, potrivit art.158 alin.1 din contractul colectiv de muncă pe unitate, urma ca de Paști și C să beneficieze de o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe, însă aceste drepturi salariale nu i-au fost acordate începând cu anul 2004.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, având în vedere că în cauză sunt incidente dispozițiile art.283 alin.1 lit.e din Codul muncii. Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, cu motivarea că și după anul 2003 aceste prime de Paști și de C au continuat să fie introduse în salariul de bază.
În temeiul art.137 alin.1 Cod procedură civilă, tribunalul, la termenul de judecată din data de 20.02.2008, a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, reținând că, potrivit art.168 alin.1 din Contractul colectiv de muncă încheiat între părți, cu ocazia sărbătorilor de Paști și C, salariații vor beneficia de o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe, și, având în vedere că drepturile solicitate au caracter de supliment al drepturilor salariale, a apreciat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art.283 alin.1 lit.c din Codul muncii, care instituie un termen de 3 ani.
.e a art.283 alin.1 din Codul muncii se referă la neexecutarea contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, dar altele decât cele referitoare la drepturile salariale pentru care există în mod expres lit.c a aceluiași text legal.
Prin sentința civilă nr.1253/CM/10.11.2008 a fost admisă acțiunea și a fost obligată pârâta să plătească reclamantei drepturile salariale suplimentare prevăzute de art.157 alin.1 din, în cuantum de un salariu de bază mediu, din care vor fi deduse contribuțiile corespunzătoare impozitului și bugetelor de asigurări sociale (CAS,CASS și șomaj), pentru perioada 5.10.2004-18.01.2007, potrivit expertizei întocmite de, drepturi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective. A fost respinsă cererea privind acordarea dobânzii legale. A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 200 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că eclamanta a fost salariată a societății pârâte, așa cum rezultă din mențiunile înscrise în carnetul de muncă al acesteia.
Contractul colectiv de muncă pe unitate pentru anul 2004 stabilește în cuprinsul art.157 alin.1: cu ocazia sărbătorilor de Paști și C salariații or beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe
2 al respectivului articol precizează că pentru anul 2003 suplimentările de la alin.1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.
Contractele colective de muncă pe unitate e p. anii 2004, 2005, 2006 au menținut dispozițiile art.157 alin.1, însă lin.2 al respectivului articol a fost modificat în forma: "în anul 2003 suplimentările salariale de la alineatul 1al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat".
Urmare a acestor modificări ale alin.2 al art.157 din contractul colectiv de muncă, societatea pârâtă nu a mai acordat salariaților, în cursul anilor 2004, 2005, 2006 și 2007, suplimentările salariale prevăzute de alin.1 al art.158 din contractul colectiv de muncă.
A reținut instanța că, potrivit art.969 Cod civil, voința părților semnatare ale Contractului colectiv de muncă a fost aceea de a păstra salariaților beneficiul suplimentărilor salariale prevăzute de alin.1 al art.157 din acest contract și în cursul anilor 2004, 2005, 2006 și 2007, respectivele suplimentări fiind introduse în salariul de bază al fiecărui salariat numai pentru anul 2003, nu și în următorii ani.
Pe de altă parte, părțile nu au consemnat în contractul colectiv de muncă pe anii 2004-2007 faptul că aceleași suplimentări salariale au fost incluse în salariile de bază pe anii precedenți.
Analizând gramatical textul alin.2 al art.158, tribunalul a constatat că s-a specificat "în anul 2003" și nu "din anul 2003", ceea ce denotă intenția părților de includere a suplimentului salarial doar pentru anul 2003, iar nu începând cu anul 2003, pentru viitor. Și verbul folosit, "au fost introduse" în locul verbului "vor fi introduse", denotă aceeași manifestare de voință a părților că acele suplimente s-au inclus în salariul de bază exclusiv în anul 2003 și nu și în anii următori.
A mai reținut instanța că la dosar există o "Notă asupra precizării situației primelor de Paște și C, prevăzute în art. 157 din Contractul colectiv de muncă al ", emisă de Comisia Paritară, care este însă nedatată și nesemnată de toate părțile ce ar fi participat la elaborarea acesteia.
Tribunalul a apreciat că nu poate să o aibă în vedere din moment ce, potrivit art.31 alin.2 din Legea nr.130/1996, coroborat cu art.244 Codul muncii, nu s-a făcut dovada că modificările aduse contractului colectiv de muncă au fost aduse, în scris, la cunoștința organului la care se păstrează, devenind aplicabile de la data înregistrării sau la o altă dată ulterioară, potrivit convenției părților.
După cum rt.157 alin.2 prevăzut în fiecare din contractele colective de muncă ulterioare anului 2003, că suplimentările de la alin.1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat doar pe anul 2003, este indubitabil faptul că aceleași drepturi nu au fost incluse în salariul de bază al salariaților și pe anul în curs, câtă vreme s-a menținut în același timp și textul alin.1.
Instanța a considerat că nu poate reține argumentul pârâtei privind inexistența dreptului reclamantei în lipsa parcurgerii etapelor indicate în Contractului Colectiv de muncă, dat fiind că dreptul s-a născut în momentul în care părțile au convenit asupra acestuia și a fost inserat în cuprinsul Contractului colectiv de muncă începând cu anul 2003, fiind preluat în toate contractele colective de muncă ale anilor următori, ce au fost înregistrate conform art.31 alin.2 din Legea nr.130/1996.
prevăzute vizează doar stabilirea concretă a cuantumului, fiind indicat chiar în cuprinsul contractului colectiv de muncă modul de determinare, respectiv un salariu de bază mediu pe, care este altul în fiecare an, și nicidecum însăși nașterea dreptului.
De asemenea, a reținut instanța că nu există dubii în privința beneficiarilor acestor suplimentări salariale, aceștia neputând fii alții decât toți salariații, cărora le este opozabil contractul colectiv de muncă din momentul înregistrări acestuia.
În concluzie, ipsa oricăror negocieri asupra cuantumului sumelor și modalității de acordare nu se poate nega dreptul salariaților, asumat de părți prin contractele colective de muncă, de a beneficia de aceste suplimentări salariale.
Mai mult, pârâta nu a produs dovezi din care să reiasă că pentru anii 2004-2007 aceste suplimentări au fost incluse în salariul de bază al fiecărui salariat ca în cazul anului 2003, deși sarcina probei îi incumba acesteia, potrivit art. 287. muncii.
Și prin noile modificări aduse contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, prin actul adițional nr.1090/22.02.2008 la nivel de s-au menținut drepturile salariale reprezentând primele de Paște și
Deși se încearcă să se dea o altă interpretare art.157 din contractul colectiv de muncă invocat, art.7 din contractul colectiv de muncă pe 2008 la nivel de prevede la alin.1 că drepturile salariaților, inclusiv cele salariale, prevăzute în contractul colectiv de muncă, nu pot să reprezinte cauza reducerii altor drepturi colective sau individuale, care au fost recunoscute anterior.
Conform alin.2 al aceluiași articol, dacă pe cale legală sau convențională anterior încheierii acestui contract au fost prevăzute drepturi mai mari pentru salariați, se vor aplica acestea.
Acest text se coroborează cu art.9 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anul 2008 în care se stipulează că "interpretarea clauzelor din prezentul contract colectiv de muncă se va face prin consens. Dacă nu se realizează consensul clauza se interpretează, conform principiilor dreptului muncii, în favoarea salariatului."
Astfel, prin actul adițional de modificare a contractului colectiv de muncă invocat nu s-a renunțat la suplimentările salariale de Paște și C, acestea fiind menținute și pentru anul 2008.
Deoarece nu s-a făcut dovada includerii suplimentărilor salariale în salariul lunar, tribunalul nu a reținut apărările pârâtei în acest sens.
Majorarea sau indexarea salarială nu echivalează cu acordarea primelor ca urmare a includerii acestora în salariu.
Instanța de fond a apreciat că este neîntemeiată cererea privind acordarea dobânzii legale în raport de nr.OG9/2000, având în vedere că reclamantei i-au fost acordate drepturile salariale actualizate în raport de indicele de inflație la data plății efective, iar acordarea dobânzii în raport de textul invocat ar determina o îmbogățire fără justă cauză.
Pentru aceste considerente, instanța a admis acțiunea conform celor arătate mai sus.
În termen legal pârâta a declarat recurs împotriva acestei sentințe pe care a criticat-o pentru netemeinicie, invocând dispozițiile art.304 pct.9 și art.3041Cod procedură civilă, după cum urmează:
1. În mod greșit instanța de fond a respins excepția de prescripție, apreciind că sunt aplicabile dispozițiile art.283 litera c din Codul muncii, deși suplimentările de Paști și C nu sunt drepturi salariale. Aceste suplimentări nu au caracter periodic și nu sunt cuprinse în Contractul individual de muncă al fiecărui salariat și nici înscrise în carnetele de muncă ale acestora.
Textul de lege aplicabil în speță este art.283 litera e din Codul muncii, întrucât în speță este vorba de neexecutarea unei clauze din contractul colectiv de muncă.
2. Prima instanță a soluționat greșit și fondul cauzei, interpretând gramatical textele din contractul colectiv de muncă, cu excluderea interpretării logice susținute de recurenta-pârâtă.
Astfel, art.158 alin.2 din, conform potrivit căruia în anul 2003 primele de Paște și C au fost introduse în salariul fiecărui angajat, nu ar mai fi avut nici un rost în anii următori dacă părțile semnatare ale contractului nu ar fi urmărit un anume scop prin menținerea ei în contract: acela de a indica modalitatea de urmat în privința acordării acestor prime pentru anii 2004-2006.
Această argumentație este întărită și de actul adițional din 25.10.2007, care cuprinde voința reală a părților.
Prima de Paște se regăsește fragmentată în cele 12 salarii lunare încasate de reclamantă.
3. În mod greșit recurenta-pârâtă a fost obligată să plătească reclamantei prima de C pe anul 2007, în condițiile în care prin actul adițional din 25.10.2007 s-a reglementat această problemă a primelor.
Analizând sentința recurată în raport de criticile aduse, curtea constată următoarele:
Primul motiv de recurs este nefondat.
Conform art.154 alin.1 și art.155 din Codul muncii, salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă și cuprinde salariul de bază, indemnizații, sporuri, precum și alte adaosuri.
Salariul de bază reprezintă partea fixă și principală a salariului și în același timp un element de referință în raport de care se calculează celelalte drepturi ale angajaților, iar adaosurile și sporurile formează partea variabilă a salariului și se plătesc numai în raport de performanțele individuale ale fiecărui salariat, pentru timpul în care munca este prestată în anumite condiții deosebite sau speciale, etc.
Art.158 alin.1 din prevede pentru reclamanți suplimentarea drepturilor salariale cu ocazia sărbătorilor de Paști și C, ceea ce înseamnă că însuși semnatarii acestui contract au recunoscut caracterul de drept salarial al primelor de Paști și
Fiind vorba de drepturi salariale, în mod corect instanța a apreciat că sunt aplicabile dispozițiile art.283 alin.1 litera c din Codul muncii, care instituie un termen de prescripție de 3 ani pentru acțiunile privind plata unor drepturi salariale neacordate, fără a distinge între drepturile salariale cuprinse în contractul individual de muncă și cele cuprinse în contractul colectiv de muncă.
Într-un cât art.283 alin.1 lit.c instituie un termen special de prescripție în cazul acțiunilor având ca obiect plata unor drepturi salariale, rezultă că termenul de prescripție de 6 luni reglementat de art.283 alin.1 lit.e se aplică în cazul nerespectării unor clauze din contractul colectiv de muncă, altele decât cele referitoare la salarii.
Al doilea motiv de recurs este, de asemenea, nefondat.
Art.158 alin.1 din contractul colectiv de muncă a prevăzut pentru reclamanți "suplimentarea drepturilor salariale" cu ocazia sărbătorilor de Paști și
Art.158 alin.2 din contractul colectiv de muncă pentru anul 2003 stipulat că pentru anul 2003 suplimentările de la alin.1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.
În Contractele colective de muncă pentru anii 2004, 2005 și 2006, art.158 alin.1 a fost menținut, iar art.158 alin.2 a prevăzut că "în anul 2003" suplimentările salariale pentru Paște și C au fost introduse în salariul de bază. Această formulare este neechivocă, astfel că textul nu poate fi interpretat gramatical în sensul că suplimentarea ar fi inclusă "din anul 2003", iar în fiecare din contractele colective de muncă din anii următori nu s-a consemnat faptul că suplimentările salariale au fost incluse în salariile de bază pentru fiecare din anii precedenți.
Pe de altă parte este sarcina pârâtei, care invocă neconcordanța dintre conținutul art.158 alin.2 și voința reală a semnatarilor contractului colectiv de muncă, să facă dovezi în sensul celor pretinse, ceea ce înseamnă că recurenta trebuia să dovedească împrejurările în care s-a încheiat contractul, tratativele și discuțiile care au fost purtate, adică elemente extrinseci contractului, deoarece în speță nu există elemente intrinseci care să ducă la această concluzie.
Actul adițional din 25.10.2007 prevede că art.158 alin.1 și 2 va fi interpretat în sensul că începând cu anul 2003 și până la data când părțile convin în mod expres altfel, suplimentările salariale reprezentând prime vor fi incluse în salariul lunar de bază al angajaților, sub această formă.
Un astfel de înscris însă nu respectă dispozițiile art.244 din Codul muncii și art.31 din Legea nr.130/1996, texte de lege potrivit cărora lauzele contractului colectiv de muncă pot fi modificate pe parcursul executării lui, în condițiile legii, ori de câte ori părțile convin acest lucru, iar modificările aduse contractului colectiv de muncă se comunică, în scris, organului la care se păstrează și devin aplicabile de la data înregistrării sau la o dată ulterioară, potrivit convenției părților.
Interpretarea dată prin acest act adițional, după încetarea efectelor contractelor colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2004-2007 este lipsită de eficiență și nu-și produce efecte decât pe viitor, fără să afecteze drepturile cuvenite reclamanților pe perioada 2004-2007.
Mai mult, chiar și în situația în care s-ar reține că s-a convenit această modalitate de acordare a suplimentărilor și pentru anii următori, nu s-a făcut dovada plății lor de către angajator.
nu se regăsește în veniturile salariale ale reclamanților, așa cum sunt evidențiate în carnetele de muncă, știut fiind că includerea acesteia în salariul de bază determină o creștere considerabilă a salariului brut (toate sporurile aplicându-se la această bază mărită) și, pe cale de consecință, a salariului net, ceea ce nu este cazul în speță.
De altfel, chiar apărătorul recurentei a precizat, în ședința publică din 21.10.2008, la solicitarea instanței, că mărirea din anul 2004 față de anul 2003 o reprezintă indexarea salariului (cuprinzând și primele de paște și C).
Pe de altă parte, în cazul în care intenția părților ar fi fost aceea de a se recunoaște că suplimentarea a fost inclusă în salariile de bază așa cum sunt ele consemnate în carnetul de muncă, Curtea apreciază că această interpretare invocată de recurentă ar echivala cu o renunțare ulterioară la drepturile cuvenite conform contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, interzisă de dispozițiile art.38 Codul muncii coroborat cu art.236 alin.4 Codul muncii.
În aceste condiții, curtea apreciază ca fiind corectă concluzia instanței de fond în sensul că prima de Paște și de Caf ost inclusă în salariul de bază numai în anul 2003, iar nu și în anii 2004, 2005, 2006 și 2007, așa cum greșit a susținut pârâta.
Al treilea motiv de recurs este de asemenea nefondat, având în vedere că prin sentința recurată pârâta nu a fost obligată la plata primei de C pe anul 2007, ci doar până la Cul anului 2006.
Față de aceste considerente, în temeiul art.312 cod procedură civilă și art.291 Codul muncii, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de pârâta PITEȘTI împotriva sentinței civile nr.1253/CM din 10 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 februarie 2009, la Curtea de Apel Pitești - Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - G-
Grefier,
Red.
Ex.2/27.02.2009
Jud. fond:
.
Președinte:Laura IonițăJudecători:Laura Ioniță, Paulina Ghimișliu, Teodora Gheorghe