Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 4082/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA
DECIZIE Nr. 4082
Ședința publică de la 05 Iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Sorin Pascu
JUDECĂTOR 2: Tamara Carmen Bunoiu
JUDECĂTOR 3: Cristina
Grefier
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamanții și, împotriva sentinței civile nr.28/14.01.2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA, Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor, având ca obiect, drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică, părțile nu au răspuns.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează că recursul este declarat și motivat în termenul legal și că s- solicitat judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 cod procedură civilă.
Instanța, apreciind cauza în stare de soluționare a trecut la deliberări.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr.28 din 14.01.2008 pronunțată în dosarul nr- s-a respins acțiunea formulată de reclamanții, împotriva pârâților PARCHETUL DE PE LÎNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, PARCHETUL DE PE LÎNGĂ ÎNALTA CURTE DE APEL CRAIOVA, PARCHETUL DE PE LÎNGĂ TRIBUNALUL MEHEDINȚI, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII.
A respins cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Reclamanții, în calitate de procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia d e A, au arătat că dispun și supraveghează exercitarea unor activități prin care se obțin informații confidențiale, ori le dau efectele juridice prevăzute de lege, dețin avize de securitate în conformitate cu Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii sunt obligați să nu dezvăluie și să folosească pentru alte scopuri decât cele legate de exercitarea profesiei informațiile pe care le-au obținut în această calitate ( nerespectarea confidențialității lucrărilor care au avut caracter constituind abatere disciplinară - L 303/2004 ) și că sunt astfel, îndreptățiți să primească sporul de confidențialitate de 15% acordat altor categorii de persoane, care exercită funcții ce implică păstrarea confidențialității, iar prin neacordarea acestuia, sunt discriminați în raport cu categoriile de persoane cărora li se acordă acest spor.
Statutul personalului din sistemul autorității judecătorești (judecători, procurori), precum și drepturile de care aceștia beneficiază, formează obiectul unor reglementări speciale.
Atât în art. 73 și 74 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor care constituie actul normativ aplicabil în perioada de referință și nici în OG 27/2006, aprobată prin modificări și completări prin Legea nr. 45/2007 care creează cadrul legislativ pentru salarizarea acestor categorii profesionale (actualmente în vigoare), nu există dispoziții în sensul acordării drepturilor solicitate de reclamanți.
Față de prevederile Ordonanței nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, se reține că nu orice diferență de tratament semnifică discriminare. Pentru a putea fi reținut tratamentul diferențiat injust, este necesar să se stabilească că persoane aflate în situații analoage sau comparabile, în materie, beneficiază de un tratament preferențial, iar dacă o asemenea distincție există, ea nu-și găsește nici o justificare obiectivă sau rezonabilă.
Conținutul concret diferit al atribuțiilor de serviciu ale magistraților față de alte categorii profesionale, precum și sistemele diferite de salarizare ale diverselor categorii profesionale fac să nu poată fi reținută o situație comparabilă între categorii profesionale distincte - magistrați, funcționari publici, demnitari, alți salariați. Diferența de tratament are o justificare obiectivă prin raportare la deosebirile dintre aceste grupuri.
In consecință, în mod greșit consideră reclamanții că s-ar afla într-o situație comparabilă cu alte categorii socio-profesionale. Această situație nu este comparabilă cu cea a altor categorii socio-profesionale, atâta vreme cât pe lângă obligațiile specifice funcției, salariații din sistemul judiciar se bucură de o serie de drepturi și beneficii suplimentare care li se adresează numai lor, nefiind aplicabile altor categorii de salariați, indicate de reclamanți.
Pe de altă parte, Curtea Constituțională a statuat în esență că sporurile, premiile și alte stimulente acordate demnitarilor și altor salariați prin acte normative, reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate și garantate de Constituție.
Diferențierea indemnizațiilor și a salariilor de bază pentru demnitari și alți salariați din sectorul bugetar, reprezintă opțiunea liberă a legiuitorului, ținând seama de importanța și complexitatea diferitelor funcții. Legiuitorul este în drept totodată să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, premii periodice și alte stimulente pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula. Astfel, principiul egalității în drepturi și a nediscriminării se aplică doar situațiilor egale ori analoage, tratamentul juridic diferențiat, stabilit de legiuitor în considerarea unor situații obiectiv diferite, nu reprezintă nici privilegii și nici discriminări.
In consecință, în raport de considerentele expuse, nu se poate reține existența unei discriminări a procurorilor în materie de salarizare în ceea ce privește lipsa beneficiului unui spor de confidențialitate, astfel că acțiunea va fi respinsă și de asemenea și cererea de chemare în garanție.
In această situație nu se mai impune discutarea excepțiilor invocate de pârâta Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții, apreciind hotărârea instanței de fond ca nelegală și netemeinică.
Potrivit dispozițiilor legale în vigoare art.3 din Legea 444/2006 pentru aprobarea OG nr.19/2006, arată recurenții, a fost prevăzut sporul de confidențialitate cadrelor militare în activitate, funcționarilor publici cu statut special, militarilor angajați pe bază de contract și personalul civil din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională pentru păstrarea confidențialității în legătură cu informațiile clasificate. Prin OG 6/2007 s-a lărgit categoria angajaților ce beneficiază de respectivul spor, fiind incluși în această categorie funcționarii publici din aparatul de lucru al Guvernului, din cadrul Administrației Prezidențiale, Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerului Integrării Europene, Ministerul Economiei și Comerțului, Consiliul Legislativ, iar prin Legea 656/2002 modificată prin Legea 405/2002, respectivul spor s-a acordat și membrilor plenului și unor categorii de personal din cadrul Oficiului Național de Prevenire și Combaterea a Spălării Banilor.
Față de dispozițiile legale arătate, reiese rațiunea legiuitorului de a acorda sporul de confidențialitate tuturor categoriilor de persoane din cadrul instituțiilor publice care gestionează și manipulează informații clasificate.
Ori, în condițiile în care recurenții fac parte din componența acestor instituții și nu li se acordă sporul de confidențialitate, aceștia au fost discriminați prin neacordarea respectivului spor.
Pârătul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat întâmpinare, apreciind hotărârea instanței de fond ca temeinică și legală.
Se invocă în acest sens, hotărârea 437 din 05.11.2007 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, hotărâre în care s-a constatat că nu există discriminare în condițiile în care nu s-a prevăzut sporul de confidențialitate pentru personalul din autoritatea judecătorească.
De asemenea, se arată de către același pârât că reclamanții nu fac parte din categoria personalului calificat cerut de legile arătate, dispozițiile legale ce reglementează sporul de confidențialitate și se arată totodată că între reclamanți și personalul ce beneficiază de sporul de confidențialitate există situații diferite ce reclamă un tratament diferențiat.
Analizând motivele de recurs cât și hotărârea instanței de fond, se constată că recursul este fondat, astfel încât în temeiul art.304 pct.9 pr.civ. raportat la art.312 pr.civ. va modifica sentința în sensul că va admite acțiunea și cererea de chemare în garanție.
Va obliga pârâtele Parchetul de pe lângă M; Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA și Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA și Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți la plata drepturilor bănești reprezentând sporul de confidențialitate de 15 % începând cu luna iunie 2004 pentru reclamantul și septembrie 2006 pentru reclamanta, și până la data rămânerii irevocabile a hotărârii, sumă ce urmează fi reactualizată în raport coeficientul de inflație la data executării efective.
Va obligă pârâții să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă și va obliga chematul în garanție să aloce sumele necesare plății drepturilor bănești.
Se apreciază de către instanța de recurs că sunt întemeiate criticile recurenților în ceea ce privește fondul cauzei având în vedere următoarele:
Potrivit art.13 din OG 57/2000 privind salarizarea salariaților CNSAS, pentru păstrarea confidențialității în legătură cu faptele, informațiile sau documentele de care iau cunoștință în exercitarea funcției, personalul din aparatul Consiliului, primește lunar un spor de confidențialitate de până la 20 % calculat din salariul de bază brut.
OG 137/2000, în art.30 alin.3 prevede că pentru păstrarea confidențialității în legătură cu faptele, informațiile sau documentele de care iau cunoștință în exercitarea funcției, personalul din aparatul, primește lunar un spor de confidențialitate de 15% calculat la salariul de bază brut, iar art.13 din OG 123/2003 stipulează că sporul de confidențialitate se acordă personalului contractual din aparatul de lucru al Guvernului în cuantum de până 15 %, precum și personalului contractual din instituțiile și autoritățile publice pentru care, prin acte normative specifice, se prevede acordarea acestui spor.
În același sens sunt și prev. art.13 din OG 10/2007.
Față de reglementările legale arătate, pe de o parte, pe de altă parte se constată că obligația de confidențialitate a fost impusă prin lege și altor categorii de salariați, cum este cazul reclamanților de față, fără însă ca, de această dată obligația legală să fie însoțită de sporul de confidențialitate.
Astfel, art.99 lit.d din Legea 303/2004 și art.4 alin.1 din legea 302/2004 rap. la art.15 din Codul deontologic al magistraților, precum și art.78 alin.1 din Legea 567/2004, art.9 din Codul deontologic și art.2 din Legea 677/2001 și art.18 lit.c din Legea 108/1999, impun reclamanților ca obligația profesională imperativă, obligația de confidențialitate.
Se mai reține că reclamanții încadrați în unitățile de justiție fac parte din categoria personalului bugetar cum, din aceeași categorie fac parte și toate celelelate categorii socio-profesionale enumerate anterior și care prin lege le-a fost stabilită obligația de confidențialitate și dreptul corelativ, acordarea sporului de confidențialitate.
Ori, se observă că deși atât categoria reclamanților cât și categoriile socio- profesionale enumerate fac parte din unități bugetare, având cu toții prevăzute în mod imperativ, obligația de confidențialitate, totuși tratamentul aplicat acestora în ceea ce privește drepturile salariale este diferit, reclamanților nu li se acordă sporul de confidențialitate, criteriul folosit fiind acela al apartenenței la o anume categorie socio- profesională.
Pentru ca această diferențiere să nu aibă caracter discriminator, se cere ca aceasta să fie susținută de o justificare obiectivă și rezonabilă, în condițiile în care acordarea sporului de confidențialitate este generată de obligația de confidențialitate.
Ori, atâta timp cât obligația de confidențialitate este prevăzută pentru toate categoriile de personal analizate, inclusiv categoriile magistraților, dreptul de acordarea sporului va fi privit în raport cu obligația ce l-a născut, și nu în raport de statutul diferitelor categorii socio-profesionale ce tind să aibă un regim juridic diferențiat, prin discriminarea operată.
Discriminarea astfel realizată vine să înfrângă o serie de dispoziții constituționale și ca atare urmează a fi înlăturată, căci prin ea pentru situații identice se creează o situație mai favorabilă unor categorii de personal în raport de alte categorii, aflate în aceeași situație.
Art.4 și art.16 din Constituția României, precum și art.20 sunt dispozițiile ce reglementează egalitatea între cetățeni, prin excluderea discriminării, aceste principii fiind în acord cu principiile ce guvernează materia drepturilor omului, Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
De asemenea, principiul enunțat se regăsește în mod imperativ și în Codul muncii, dispoz. art.6 alin.3, potrivit cărora pentru munca egală sau de valoare egală, este interzisă orice discriminare, principiul fiind reluat și de art.1 alin,2 lit.i din OG 137/2000, aprobată prin Legea 48/2002, modificată prin Legea 27/2004 și Legea 324/2006, ce garantează egalitatea între cetățeni prin excluderea privilegiilor și discriminării, subliniindu-se dreptul la un salariu egal pentru munca egală.
De asemenea, în aceeași materie se regăsesc și dispozițiile Directivei Consiliului Europei 2000/78/CE din 21.11.2000 pentru crearea unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă, interzicând orice fel de discriminare inclusiv în materia salarizării.
Discriminarea presupune un tratament mai puțin favorabil, o situație comparabilă și existența unei legături directe și strânse între tratamentul mai puțin favorabil și temeiurile de nediscriminare, astfel cum s-a arătat în directiva enunțată, ori toate aceste elemente se regăsesc în speța de față.
categorii de personal aparținând unităților bugetare cărora li se impune obligația de confidențialitate.
un tratament diferențiat în cadrul acestor categorii de personal, drepturile salariale sunt diferite, deși obligația există pentru toate categoriile de personal.
Și, în sfârșit, avem categoria personalului, din care fac parte și reclamanții cauzei de față, afectați de tratamentul mai puțin favorabil și discriminatoriu, în condițiile în care acestora nu li se acordă dreptul ce însoțește obligația principală.
Astfel, așa cum s-a interpretat în practica Curții Europene, dreptul prevăzut de art.14 din Convenție prin care statele sunt obligate să nu discrimineze cetățenii se traduce prin obligația acestora de a asigura egalitatea de tratament a cetățenilor.
În raport de considerentele expuse mai sus, se apreciază ca fiind discriminatoriu criteriul de diferențiere a acordării sporului de confidențialitate, personalului din instituțiile bugetare în raport de categoria socio-profesională, în condițiile existenței unei situații identice, aceea a obligației de confidențialitate.
Pe cale de consecință, ca urmare a admiterii acțiunii formulată de reclamanți împotriva pârâtelor, va fi admisă și cererea de chemare în garanție formulată împotriva Ministerului Finanțelor Publice, aceasta din urmă potrivit art.19 din Legea 19/2002, având ca atribuții nu numai de control a execuției bugetare ci și de analiză a propunerii de buget, etapele de elaborare a bugetului, cât și monitorizarea execuției bugetare.
Astfel, Ministerul Finanțelor are obligația de a asigura instituțiilor bugetare, care nu au venituri proprii, sursele financiare necesare pentru desfășurarea corespunzătoare a activității, surse prevăzute, fie prin bugetele anuale, fie prin rectificările bugetare.
Se reține totodată că potrivit art.27 din OG 127/2000, ce vine în respectarea principiilor ce guvernează statul de drept, decizia CNCD-ului nu are caracter obligatoriu, instanțele judecătorești supunându-se legii și fiind independente.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanții și, împotriva sentinței civile nr.28/14.01.2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA, Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor.
Modifică sentința în sensul că admite acțiunea și cererea de chemare în garanție.
Obligă pârâtul Parchetul de pe lângă M; Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA și Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA și Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți la plata drepturilor bănești reprezentând sporul de confidențialitate de 15 % începând cu luna iunie 2004 pentru reclamantul și septembrie 2006 pentru reclamantul, și până la data rămânerii irevocabile a hotărârii sumă, ce urmează fi reactualizată în raport coeficientul de inflație la data executării efective.
Obligă pârâții să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă.
Obligă și chematul în garanție, Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce sumele necesare plății drepturilor bănești.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 05 Iunie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - |
Grefier, |
Red.jud.TB
Ex.4/MC/04.07.2008
Jud.fond.
Președinte:Sorin PascuJudecători:Sorin Pascu, Tamara Carmen Bunoiu, Cristina
