Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 442/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 442/R-CM
Ședința publică din 27 Mai 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Paulina Ghimișliu JUDECĂTOR 2: Laura Ioniță
JUDECĂTOR 3: Nicoleta Simona
Judecător - -
Grefier
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile declarate de pârâții STATUL ROMÂN prin MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR la DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE și CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII împotriva sentinței civile nr.321 din 07 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit recurenții-pârâți, intimații-reclamanți, și intimatul-pârât Tribunalul București.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Având în vedere că s-a solicitat judecarea în lipsă, curtea constată recursurile în stare de judecată și trece la soluționarea lor.
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față:
Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr.351/90/1.02.2008 reclamanții și au chemat în judecată pe pârâții Consiliul Superior al magistraturii, Tribunalul București și Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea în sensul de a se recunoaște discriminarea, să se calculeze și să li se plătească drepturile reprezentând creșterile salariale prevăzute de art.1 alin.1 din nr.OG10/2007 începând cu data de 1.01.2007 și până la data rămânerii irevocabile a hotărârii, precum și în viitor, în trei etape: cu 5% începând cu data de 1.01.2007, față de nivelul din luna decembrie 2006, cu 2% începând cu data de 1.04.2007, față de nivelul din luna martie 2007 și cu 11%, începând cu data de 1.10.2007, față de nivelul din luna septembrie 2007, respectiv, să fie actualizate sumele astfel stabilite cu indicele aferent de inflație și dobânda legală; obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare efectuării plății sumelor neîncasate; obligarea pârâtului Tribunalul București să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că prin Ordonanțele Guvernului României nr.6, 8, 10 și 11/1997 s-au prevăzut creșteri salariale ale funcționarilor publici, ale personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, personal salarizat potrivit nr.OUG24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalul salarizat potrivit anexelor nr.II și III la Legea nr.154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, precum și pentru personalul didactic potrivit Legii nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic.
Prin toate aceste acte normative s-au prevăzut creșteri salariale pentru personalul din sectorul bugetar, cu excepția judecătorilor și procurorilor, astfel că, prin excluderea acestora din urmă de la creșterile salariale acordate celorlalte categorii s-a creat un caz de discriminare.
În baza art.21 alin.1 din nr.OUG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările aduse prin Legea nr.48/2002, nr.OG77/2003 și Legea nr.27/2004, în toate cazurile de discriminare prevăzute în Ordonanță, persoanele discriminate au dreptul să ă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, precum și restabilirea situației anteriore sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun, cererea formulată fiind scutită de taxa judiciară de timbru.
În ceea ce privește actualizarea sumelor de bani cu indicele de inflație și dobânda legală, reclamanții au pretins că sunt incidente dispozițiile art.1073 și 1088.civ. actualizarea unei sume de bani cu indicele de inflație asigurând creditorului încasarea unei sume de bani echivalentă cu cea de la data când era exigibilă, iar dobânda legală este solicitată în plus față de prejudiciul real ca urmare a reactualizării.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat respingerea pretențiilor reclamanților ca neîntemeiate, întrucât drepturile magistraților, inclusiv cele salariale, sunt stabilite în mod expres prin lege specială, respectiv nr.OUG27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, fără ca aceste drepturi să fie prevăzute în acest act normativ.
Mai mult, nr.OG10/2007 privește, după cum o arată chiar titlul ordonanței, creșterile salariale care se vor acorda personalului bugetar salarizat potrivit O: nr.24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalul salarizat potrivit anexelor nr.II și III la Legea nr.154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică. Pârâtul consideră că magistrații nu sunt incluși între aceste categorii enumerate de lege, nu pentru a se crea o discriminare, ci tocmai datorită faptului că drepturile acestora sunt stabilite într-un act normativ cu caracter special față de nr.OG10/2007, deci în considerarea Statutului magistratului, statut care este diferit față de cel al unui funcționar public.
Totodată, atâta timp cât nu există o dispoziție legală care să prevadă dreptul la aceste creșteri salariale și în favoarea judecătorilor, procurorilor și personalului auxiliar asimilat, pârâtul nu poate fi obligat la plata către reclamanți a drepturilor solicitate, neexistând temei legal pentru efectuarea acestei plăți.
Referitor la cererile privind acordarea creșterilor salariale actualizate, a arătat că sunt incidente prevederile art.1082 civ. potrivit cărora "debitorul este osândit de se cuvine, la plata de daune interese sau pentru neexecutarea obligației, sau pentru întârzierea executări, cu toate că nu este de rea-credință din parte-i, afară numai dacă nu va justifica că neexecutarea provine din cauză străină, care nu îi poate fi imputată", iar în cauza de față nu poate fi reținută nicio culpă în sarcina pârâtului în neacordarea drepturilor solicitate.
Pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive în cauză și respingerea în fond a pretențiilor formulate de către reclamanți.
Prin sentința civilă nr.321 din 7.04.2008, Tribunalul Vâlceaa admis în parte acțiunea formulată de reclamanți și a obligat pe pârâții Consiliul Superior al Magistraturii și Tribunalul București, în solidar, să plătească reclamanților drepturile salariale reprezentând creșteri salariale constând în procentul de 5%, începând cu 1.01.2007, față de nivelul față de nivelul din luna decembrie 2006, respectiv cu 2%, începând cu data de 01.04.2007, față de nivelul din luna martie 2007 și cu 11%, începând cu 01.10.2007, față de nivelul din luna septembrie 2007, până la data rămânerii irevocabile a sentinței, așa cum s-a solicitat prin cererea introductivă de instanță, sume care vor fi calculate și actualizate la zi cu indicele aferent de inflație de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii.
A fost obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, în calitate de reprezentant al Statului Român să aloce fondurile necesare plății sumelor respective neîncasate de către reclamanți și pârâtul Tribunalul București să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților.
S-a reținut de instanța de fond la pronunțarea acestei sentințe că excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român, invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor, este neîntemeiată.
În reglementarea actuală, în virtutea prerogativelor conferite de art.2 alin.(2) lit.c din nr.HG386/25.04.2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei și Finanțelor, acesta din urmă îndeplinește și funcția -"de reprezentare, prin care se asigură, în numele Statului Român și al Guvernului României, reprezentarea pe plan intern și extern în domeniul său de activitate", iar potrivit cu dispozițiile art.3 alin.(1), pct.48, în realizarea funcțiunilor cu care acesta este învestit, Ministerul Economiei și Finanțelor -"reprezintă Statul, ca subiect de drepturi și obligații, în fața instanțelor, precum și în orice alte situații în care acesta participă nemijlocit, în nume propriu, în raporturile juridice, dacă legea nu stabilește în acest scop un alt organ".
În privința calității de reprezentant al Statului Român, față de obiectul acțiunii și atribuțiile avute de acesta în conformitate cu nr.HG208/2005 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice și a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor are calitate procesuală pasivă, iar aceasta independent de faptul că litigiul se poartă de reclamanți și cu alte persoane juridice, dat fiind că această instituție este singura care poate să aloce fondurile necesare efectuării plăților drepturilor solicitate de reclamanți, ca și organ specialitate la nivel național, care răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor celorlalți ordonatori de credite, precum și de elaborarea proiectelor de rectificare bugetară.
În concret, conform prevederilor art.3 din nr.HG208/2005, în realizarea funcțiilor sale, între atribuțiile legale principale, Ministerul Economiei și Finanțelor o are și pe aceea de elaborare a proiectului bugetului și a legii bugetare anuale, pe baza proiectelor de buget ale ordonatorilor principali de credite la nivel național, și pe aceea de transmitere spre adoptare Parlamentului.
În fapt, reclamanții, ca și angajați ai altei instituții publice, nu au solicitat obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor la plata de salarii sau a altor drepturi salariale, ci doar să vireze resursele necesare efectuării plății drepturilor salariale în discuție, urmând ca ordonatorul principal de credite să ceară în prealabil deschiderea de credite pentru executarea plăților din prezenta acțiune.
Analizând în fond pretențiile deduse judecății, prin raportare la dispozițiile normative invocate în cauză de către ambele părți, instanța a reținut că potrivit art.155 din Legea 53 din 24 ianuarie 2003 - Codul muncii, act normativ care este aplicabil și petiționarilor - reclamanți, noțiunea de "salariu" cuprinde atât salariul de bază, indemnizațiile, cât și sporurile, respectiv și alte adaosuri.
În accepțiunea Codului muncii și pe temeiul art.41 din Constituția României, dreptul la salariu reprezintă un drept fundamental și principalul drept al oricărei persoanei salariate, noțiune generică în cadrul căreia, făcându-se delimitările de rigoare, se includ și petiționarii-reclamanți din prezenta acțiune.
Salariul sau indemnizația, se impun a fi luate ca atare în considerare și în cazul în speță, tocmai pentru a nu se ajunge altfel la golirea de sens a acestei noțiuni juridice, alături de toate sporurile și adaosurile statuate de către legiuitor.
Față de această situație, relativ la afirmațiile din acțiunea introductivă de instanță, se reține că prin Ordonanța Guvernului nr.10/2007, au fost stipulate creșteri salariale care se vor acorda pe parcursul anului 2007, atât personalului bugetar, cât și personalului care ocupă în Stat funcții de demnitate publică.
Conform art.1 din actul normativ premenționat, salariile de bază ale categoriilor menționate se majorează în 3 etape, în mod succesiv, după cum urmează: cu 5 % începând cu 01.01.2007, față de nivelul din luna decembrie 2006, cu 2 % începând cu data de 01.04.2007, față de nivelul din luna martie 2007, precum și cu 11 % începând cu 01.10.2007, față de luna septembrie 2007.
Din datele dosarului se verifică faptul învederat de reclamanți, și anume că, în perioada în litigiu, aceste creșteri salariale nu au mai fost acordate magistraților judecători și procurori din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea.
Din economia actelor normative invocate, rezultă în mod evident că salariile reclamanților nu au fost indexate corespunzător pe perioada indicată în cerere, rezultând astfel o discriminare în raport de majorările salariale prevăzute pentru celelalte categorii de personal.
În aceste condiții, pornind de la definiția dată prin art.2 2 (a) din Directiva 2000/78 a, instanța apreciază ca fiind certă existența în cauză a unei discriminări directe (un tratament mai puțin favorabil petenților și o situație comparabilă), cu precizarea că reglementările legale au contravenit, în ceea ce îi privește pe reclamanți, atât principiului egalității de tratament (art.15 din Directiva 43 și art.16 din Directiva 78.), cât și principiului nediscriminării, fiind încălcate și dispozițiile art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care prevede că: "diferența de tratament devine discriminare, numai atunci când autoritățile statale introduc distincții între situații omoloage și comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă."
Împrejurarea că aceste categorii sociale de personal bugetar au beneficiat de măriri salariale pe parcursul anilor 2006-2007 nu este de natură a-i discrimina pe aceștia în sensul neacordării majorărilor salariale prevăzute prin nr.OG10/2007, iar aceasta întrucât, unul din principiile fundamentale ale dreptului muncii, expres statuat la art.5 din Codul muncii, este și cel al nondiscriminării.
În definitiv, așa cum a statuat și Curtea Constituțională, principiile nediscriminării sunt cele cuprinse în articolul 4 alin.2 din Constituție, însă ele pot fi extinse potrivit art.20 din Constituție, care permite corelarea dispozițiilor constituționale cu tratatele și pactele internaționale la care România este parte.
Aceleași principii sunt extinse prin art.7 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art.26 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și prin art.2 alin.2 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, iar art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului este indisolubil legat de exercitarea drepturilor și libertăților garantate de Convenție și de protocoalele la aceasta, în data de 26 iunie 2000, Comitetul de miniștri al Consiliului Europei adoptând și Protocolul 12 la Convenție privitor la interdicția generală a oricărei forme de discriminare (intrat în vigoare 1.04.2005), Protocol care, la art.1 statuează că exercitarea oricărui drept prevăzut de legea națională este asigurată fără discriminare (întemeiată pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine socială sau națională, apartenența la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație) și că nimeni nu poate face obiectul unei discriminări din partea unei autoritari publice dacă aceasta ar fi întemeiată pe unul dintre motivele arătate.
Se constată că cererea pentru obligarea pârâtului la plata dobânzii legale, cât și cererea privind obligarea pârâților la plata de cheltuieli de judecată nu sunt întemeiate, prima fiind înlăturată datorită faptului că, față de natura drepturilor bănești solicitate, numai indicele de inflație poate calculat fi acordat, cu atât mai mult cu cât acest pârât nu a fost pus în întârziere înainte de formularea pretențiilor în justiție, în conformitate cu prevederile art.1079 civ. text potrivit cu care: "Dacă obligația consistă în a da sau în a face, debitorul se va pune în întârziere printr-o notificare -, una din condițiile obligării la plata dobânzii este aceea ca debitorul să nu-și fi executat obligația față de creditor său, iar a doua cerere pentru motivul că în cauza de față nu sunt întrunite condițiile și cerințele impuse de textul art.274 Cod procedură civilă, petiționarii - reclamanți neprezentând dovezi justificative în sensul că ar fi suportat și astfel de cheltuieli.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs în termen legal pârâții Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor B și Consiliul Superior al Magistraturii
În recursul declarat de Consiliul Superior al Magistraturii se critică sentința instanței de fond ca nelegală și netemeinică întrucât instanța de fond nu a avut în vedere că drepturile magistraților, inclusiv cele salariale sunt expres prevăzute în Norma Specială, respectiv OUG nr.27/2006, privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobată prin Legea nr.45/2007.
Mai mult OUG nr.10/2007 privește creșterile salariale ce se vor acorda personalului bugetar, salarizat potrivit OUG nr.24/2000, privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sistemul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor 2 și 3 la Legea nr.154/1998.
Atâta timp cât nu există o dispoziție legală care să prevadă dreptul la aceste creșteri salariale și în favoarea judecătorilor, procurorilor și personalului asimilat acestora, pârâtul nu putea fi obligat la plata către magistrați a drepturilor salariale solicitate, neexitând temei legal pentru efectuarea acestor plăți.
Referitor la acordarea creșterilor salariale actualizate, în cauză sunt incidente prev. art.1082 Cod civil, situație în care nu se impunea actualizarea, ci numai plata de daune interese.
Față de cele arătate solicită admiterea recursului și modificarea sentinței instanței de fond în sensul respingerii acțiunii reclamanților.
Pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor critică sentința instanței de fond față de motivele de casare prev. de art.304 pct.8 și 9 Cod procedură civilă.
1.În mod greșit a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, fără a se avea în vedere că între acesta și reclamanți nu există niciun raport de muncă.
Pe de altă parte, pârâtul Ministerul Justiției, ca ordonator principal de credite avea obligația să prevadă în bugetul său propriu, veniturile din care să poată fi acoperite cheltuielile privind drepturile salariale solicitate de reclamanți, iar Ministerul Finanțelor obligația de a cuprinde în proiectul legii bugetare și le transmite Parlamentului spre adoptare.
2.Pe fond acțiunea reclamanților este nefondată, întrucât aceștia sunt salarizați în temeiul unei legi speciale, neputând beneficia de alte drepturi, neprevăzute în favoarea lor, ci în favoarea altor categorii de bugetari.
Prin art.1 din OG nr.10/2007 se stabilesc expres categoriile de funcționari cărora li se acordă majorările salariale, reclamanții neîncadrându-se în acestea.
Pe de altă parte, în raport cu alte categorii profesionale nu poate fi reținută discriminarea, întrucât reclamanții nu se află într-o situație similară sau comparabilă cu a acestora.
Față de motivele arătate solicită admiterea recursului și modificarea sentinței instanței de fond în sensul respingerii acțiunii reclamanților.
Recursul declarat de Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor este tardiv.
Potrivit art.80 din Legea nr.168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă cu modificările ulterioare, recursul împotriva hotărârilor pronunțate în aceste conflicte se formulează în termen de 10 zile.
În speță, sentința civilă nr.321 din 7.04.2008, atacată, fost comunicată recurentului la data de 17.04.2008.
Cum recursul nu s-a declarat în termenul de 10 zile prevăzut de lege, ci cu întârziere la data de 29.04.2008, urmează a se constata ca fiind tardiv.
Recursul declarat de Consiliul Superior al Magistraturii este nefondat.
Prin nr.OG10/2007 au fost acordate creșteri salariale pentru personalul bugetar pe parcursul anului 2007, după cum urmează: 5% începând cu 1.01.2007, 2% începând cu 1.04.2007 și 11% începând cu data de 1.10.2007, toate procentele raportându-se la nivelul lunii anterioare.
Aceste creșteri salariale nu au fost însă acordate și judecătorilor, motivându-se că această categorie profesională a beneficiat de măriri salariale substanțiale în anii 2006 și 2007.
Potrivit art.2 alin1 din nr.OG137/2000, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.
Conform alin.2 sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin.1, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare. În speță nu s-a invocat și nici nu s-a dovedit existența unui scop legitim, care să justifice această discriminare.
Pe de altă parte, art.4 și art.16 din Constituția României consacră principiul egalității între cetățeni, prin excluderea privilegiilor și discriminării.
Art.20 din legea fundamentală a statului stipulează că dispozițiile constituționale privind drepturile și privilegiile cetățenilor trebuie interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte, or art.23 din declarație prevede că tuturor salariaților care prestează o muncă la sunt recunoscute dreptul la plată egală pentru muncă egală. În acest sens sunt și dispozițiile art.6 alin.3 din Codul muncii, în conformitate cu care pentru munca egală sau de valoare egală este interzisă orice discriminare.
Acest principiu este reluat și de art.1 alin.2 lit. e (i) din nr.OG137/2000, aprobată prin Legea nr.48/2002, modificată prin Legea nr.27/2004, care garantează egalitatea între cetățeni, prin excluderea privilegiilor și discriminării, subliniindu-se dreptul la un salariu egal pentru muncă egală.
recurenții că în speță nu poate fi vorba despre o discriminare, apărare pe care curtea, ca și tribunalul, nu o poate reține.
Trebuie observat în primul rând că nr.OG10/2007 reglementează creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 pentru două categorii de personal: 1. personalul bugetar salarizat potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr.24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar; 2. personalul salarizat potrivit anexelor nr. II și III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică.
Rezultă că actul normativ nu are în vedere categoria magistraților.
Reclamanții se află însă în situații comparabile cu persoanele la care se referă nr.OG10/2007, în sensul că sunt tot persoane salariate de la bugetul de stat, ceea ce înseamnă că nu pot beneficia decât de acele creșteri salariale care le sunt acordate prin acte normative. Aceste creșteri salariale care se acordă anual urmăresc acoperirea inflației pe o anumită perioadă.
Faptul că reclamanții au beneficiat de alte creșteri salariale în anii 2006 și 2007 (creșterea coeficienților de salarizare, sporul de vechime etc.) nu poate fi considerat un scop legitim în sensul art.2 alin.2 din nr.OG137/2000, de vreme ce, așa cum am arătat, acordarea acelor indexări anuale are ca scop acoperirea inflației, în timp ce prin legile de salarizare a magistraților nu s-a urmărit un astfel de scop. Prin aceste legi de salarizare s-a urmărit într-adevăr creșterea veniturilor salariale ale magistraților (indemnizații), dar aceste legi sunt emise pentru o perioadă îndelungată, deci nu pot anticipa inflația, în timp ce legea de indexare este emisă pe o perioadă determinată, perioadă în care poate fi evaluată inflația.
De altfel, ca urmare a inflației anuale neurmate de indexarea salariilor pentru magistrați, această pretinsă creștere acordată prin legea de salarizare nu mai este una reală.
Mai mult, aceste indexări au fost acordate reclamanților în fiecare an, inclusiv în anul 2008, de la beneficiul acestor creșteri salariale reclamanții fiind excluși numai în anul 2007.
Față de scopul pe care indexările anuale îl au, respectiv acela de acoperire a inflației, ele trebuie acordate tuturor bugetarilor, nu numai unora dintre ei.
În aceste condiții, Curtea apreciază ca fiind discriminatorie prevederea legală prin care se acordă indexarea anuală doar pentru unele categorii de salariați bugetari, iar acest aspect are ca efect aplicarea unui tratament diferențiat în ceea ce privește drepturile salariaților bugetari, creându-se astfel o discriminare între salariații bugetari.
Prin neacordarea acestor creșteri salariale s-a produs o discriminare, fără a se dovedi un scop legitim care să excludă categoria magistraților de la beneficul creșterilor salariale, cu toate că art.2 alin.2 din nr.OUG137/2000 prevede cerința ca criteriile sau practicile discriminatorii să fie justificate de un scop legitim.
Se constată de asemenea că, pârâtul Consiliul Superior al magistraturii a fost obligat împreună cu Tribunalul București de a plăti reclamanților drepturile salariale respective, urmând ca fiecare să achite drepturile pentru perioada în care aceștia au lucrat la instituțiile respective.
Față de cele arătate, sentința pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică, motiv pentru care în baza art.312 al.1 Cod procedură civilă se va respinge ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E I E
Respinge ca tardiv recursul declarat de pârâtul STATUL ROMÂN prin MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR - DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE V, împotriva sentinței civile nr.321 din 07 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr-.
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII, împotriva aceleiași sentințe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi 27.05.2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Grefier,
Red.
Tehnored.
2 ex/28.05.2008
Jud. fond:
Președinte:Paulina GhimișliuJudecători:Paulina Ghimișliu, Laura Ioniță, Nicoleta Simona
