Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 443/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 443/R-CM
Ședința publică din 27 Mai 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Paulina Ghimișliu JUDECĂTOR 2: Laura Ioniță
JUDECĂTOR 3: Nicoleta Simona
Judecător - -
Grefier
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin DIRECȚIA GENERALĂ FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr.309 din 07 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit recurenții-pârâți, intimații-reclamanți și intimații-pârâți Tribunalul Vâlcea și Curtea de APEL PITEȘTI.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Având în vedere că s-a solicitat judecarea în lipsă, curtea constată recursurile în stare de judecată și trece la soluționarea lor.
CURTEA
Constată că prin acțiunea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Vâlcea reclamanții, și au solicitat în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Justiției, Curtea de APEL PITEȘTI, Tribunalul Vâlcea și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, să se dispună obligarea pârâților la recunoașterea și plata unor despăgubiri bănești, reprezentând o sumă egală cu valoarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din salariu, conform dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996, actualizate cu indicele de inflație, începând cu data de 1 august 2004 și până la zi și apoi în continuare; obligarea pârâților să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă și obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății sumelor neîncasate.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că potrivit dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea personalului din organele autorității judecătorești "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar". Acest text legal a fost abrogat expres prin art. I pct.42 din nr.OG83/2000, începând cu data de 1 octombrie 2000, abrogare pe care reclamanții au considerat-o ca fiind neconstituțională și discriminatorie, întrucât dreptul la sporul în discuție le-a fost acordat printr-o lege organică, așa cum se dispune prin art.72 pct.3 lit. h și i din Constituția României în forma aflată în vigoare la vremea respectivă, iar Ordonanța nr.83/2000 este o ordonanță ordinară emisă cu încălcarea art.114 alin.1 din Constituția în vigoare la data respectivă.
Sub acest aspect s-a încălcat și principiul ierarhiei actelor juridice consacrat în art.51, art.72, art.74 și art.114 din Constituția în vigoare la data respectivă, în Legea nr.24/2000, precum și în constituția revizuită, deoarece ordonanța menționată a reglementat într-un domeniu de nivel superior.
Reclamanții au apreciat că neacordarea sporului solicitat este și discriminatorie, întrucât este acordat unei largi categorii socio-profesionale, respectiv, prin art.25-27 din Legea nr.138/1999 este reglementată acordarea unor sporuri pentru activități cu un grad ridicat de risc ori pentru activități care solicită o încadrare psihică foarte ridicată, sporul cuprins între 16% - 50% pentru personalul militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică, siguranță națională și personalul civil din aceste instituții; pentru funcționarii publici cu statut principal din sistemul administrației penitenciare, pentru polițiști, pentru personalul din serviciile de probațiune, care potrivit fișei postului desfășoară activități în penitenciar, pentru personalul didactic ce beneficiază la fiecare tranșă de vechime în învățământ de un spor de 3% din salariul de bază, etc.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Ministerul Justiției a solicitat respingerea ca neîntemeiata a acțiunii, pe considerentul că temeiul juridic invocat de către reclamanți, art.47 din Legea nr.50/1996 a fost abrogat total și explicit prin nr.OG83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești. Susținerile reclamanților, conform cărora au fost încălcate prevederile constituționale, sunt vădit neîntemeiate, deoarece potrivit art.115 din Constituția revizuită, Guvernul are competența legislativă delegată de a interveni prin ordonanțe simple în baza unei legi speciale de abilitare în materii ce nu fac obiectul legilor organice; Legea nr.50/1996 nu face parte din categoria legilor organice, considerent care conduce la ideea inadmisibilității promovării prezentei acțiuni.
A mai arătat pârâtul că finalitatea modificării legislației de salarizare a magistraților din cadrul instanțelor judecătorești și parchetelor, precum și a personalului de specialitate juridică asimilat magistraților nu a fost în nici un caz diminuarea drepturilor salariale, ci, dimpotrivă, creșterea acestora, însă în cadrul unui nou sistem de salarizare bazat pe principii noi, prin includerea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică și a altor sporuri în indemnizația unică de care beneficiau reclamanții la acel moment.
Pentru aceste argumente, pârâtul a concluzionat că reclamanții nu se afla în situația de discriminare, nefiind aplicabile dispozițiile nr.OG137/2000.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamanți ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, cu motivarea că între reclamanți și Statul Român nu există raportul de muncă care să justifice calitatea procesuală pasivă a Statului Român. Pe fondul cauzei, acest pârât a solicitat respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată, întrucât, ordonatorul principal de credite al reclamanților nu a prevăzut acordarea acestor sporuri de stres calculate la salariul de bază. Prin notele scrise depuse la dosarul cauzei, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a invocat și excepția depășirii atribuțiilor puterii judecătorești, ca excepție peremptorie și dirimantă, în sensul că se realizează o imixtiune a autorității judecătorești în sfera activității autorității executive sau legislative și își depășește atribuțiile prin pronunțarea unei hotărâri prin care să constate sau nu că un text de lege este în vigoare. În consecință, a solicitat respingerea acțiunii ca fiind inadmisibilă.
Prin sentința civilă nr.309/7.04.2008 a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor.
A fost admisă acțiunea și au fost obligați pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL PITEȘTI și Tribunalul Vâlcea să plătească reclamanților drepturile salariale reprezentând sporul de suprasolicitare neuropsihică de 50% din salariul de bază brut lunar, începând cu data de 1 august 2004 și în continuare, sume ce urmează a fi actualizate cu indicele de inflație începând cu data scadenței și până la data plății efective.
Au fost obligați aceiași pârâți să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților.
A fost obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce pârâților fondurile necesare achitării drepturilor bănești menționate mai sus.
A fost respinsă acțiunea promovată de reclamantul.
Pentru a pronunța această soluție, instanța analizat cu prioritate, în temeiul art.137 Cod procedură civilă excepțiile invocate de pârâți.
Astfel, instanța a apreciat că excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor nu este întemeiată, motivat de faptul că, în temeiul dispozițiilor art.1 din nr.OUG22/2002 aprobată prin Legea nr.188/2002, executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice în baza titlurilor executorii se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă, iar conform art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Finanțelor Publice elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare, astfel că, față de cererea având ca obiect alocarea fondurilor necesare sumelor ce urmează a fi plătite reclamanților, acesta are calitate procesuală pasivă.
Prin urmare, pentru plata drepturilor salariale este necesară includerea sumelor datorate cu acest titlu în bugetul Ministerului Justiției, în calitate de ordonator principal de credite, având obligația potrivit art.2 din același act normativ, să dispună toate măsurile necesare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetul propriu al Ministerului și al instituțiilor din subordine a creditelor necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
De asemenea, excepția inadmisibilității invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a fost apreciată ca neîntemeiată, întrucât în cauza dedusă judecății prin soluția ce urmează a se pronunța instanța nu pătrunde în sfera de autoritate și de competență a legiuitorului, ci verifică temeinicia sau netemeinicia pretențiilor deduse judecății. Aceeași soluție juridică a fost pronunțată și față de excepția inadmisibilității promovării prezentei acțiuni față de statuările Înaltei Curți de Casație și Justiție prin Decizia în interesul legii nr.21/10 martie 2008.
În ceea ce privește fondul cauzei, instanța a reținut că reclamanții au calitate de judecători și personal auxiliar de specialitate ai Judecătoriei Horezu și că au formulat acțiune privind acordarea sporului de risc și solicitare neuropsihică în procent de 50%, astfel cum a fost prevăzut de art.47 din Legea nr.50/1996.
Art. 47 din Legea nr. 50/1996 prevede dreptul reclamanților de a se acorda un spor de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Legea este actul juridic al Parlamentului elaborat în conformitate cu Constituția potrivit unei proceduri prestabilite și care reglementează relațiile sociale cele mai generale și mai importante, are forță juridică superioară tuturor celorlalte acte normative și emană de la organul suprem al puterii în stat. Noțiunea de supremație juridică a legii constă în faptul că norma stabilită de ea trebuie să corespundă celor cuprinse în Constituția României și toate celelalte acte juridice emise de organele statului nu pot să o abroge, să o modifice sau să deroge de la ea, fiindu-i subordonate din punct de vedere al eficacității juridice.
Potrivit dispozițiilor Constituției României în vigoare la acea dată, respectiv art.114 alin.1, Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanțe în domenii care nu fac obiectul legilor organice, iar potrivit art.72 pct.3 lit. h și i din acea Constituție, printr-o lege organică se reglementează organizarea și funcționarea Consiliului Superior al Magistraturii, a instanțelor judecătorești, a Ministerului Public și a Curții de Conturi, precum și regimul general privind raporturile de muncă. Or, un element esențial al raportului de muncă îl reprezintă tocmai salariul și ca atare, trebuia să fie reglementat numai printr-o lege organică.
Potrivit art.47 din Legea nr.50/1996 republicată, în temeiul art. VI din nr.OG9/1997 și modificată prin nr.OG56/1997, nr.OUG75/1997 și Legea nr.154/1998: pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar.
Textul art.47 din Legea nr.50/1996 a fost abrogat expres prin art.1 pct.41 din nr.OG83/2003. Totodată, prin art.50 alin.2 din nr.OUG177/2002 a fost abrogat art.11, precum și celelalte dispoziții referitoare la salarizarea și alte drepturi ale magistraților și personalului de specialitate juridică asimilat acestora din Legea nr.50/1996.
La rândul său, nr.OUG177/2000 a fost abrogată prin art.41 lit. a din G nr.27/2007.
Susținerea reclamanților că în acest mod dreptul reglementat de art.47 din Legea nr.50/1996 a rămas în vigoare după data abrogării exprese prin nr.OG83/2000 și până la data de 1.02.2007 este întemeiată, întrucât acest articol a fost abrogat printr-un act normativ cu o forță juridică de eficiență inferioară cu actul normativ prin care a fost acordat. Aceleași statuări au fost reținute de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia în interesul legii nr. 21/10 martie 2008, conform cărora "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, constată că judecătorii, procurorii, magistrații - asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001".
Pe de altă parte, art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale prevede că: "orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional".
Sporul de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică solicitat de reclamanți este un drept de creanță, un bun în sistemul european, susceptibil de a fi protejat de art.1 din primul Protocolul adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale ratificată de România prin Legea nr.30/18 mai 1994. Prin abrogarea art.47 din Legea nr.50/1996, reclamanții au fost lipsiți de proprietatea asupra acestui bun, or o privare de proprietate nu poate fi justificată decât dacă se demonstrează, în special, că a intervenit pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege. În acest sens trebuie precizată opinia constantă a Curții de la Strasbourg, conform căreia trebuie menținut un just echilibru între cerințele interesului general al comunității și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului.
Din cuprinsul nr.OG83/2000 prin care s-a abrogat art.47 din Legea nr.50/1996 nu se poate desprinde care a fost utilitatea publică a lipsirii magistraților și a personalului auxiliar de specialitate asupra sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică,
Potrivit art.20 alin.2 din Constituția României, dacă există neconcordanță între pactele și tratatele privitoare la drepturile omului la care România este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazurilor în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Astfel, instanța a reținut că există conflict între art.1 pct.42 din nr.OG83/2000 care a abrogat art.47 din Legea nr.50/1996 și art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția Europeană a drepturilor omului urmând a da preponderență și aplicabilitate juridică acestui din urmă text legal.
Referitor la cererea reclamanților de a se acorda acest spor și pentru viitor, tribunalul a constatat că rațiunile care justifică acordarea acestui drept sunt actuale și subzistă și pentru viitor astfel încât se impune acordarea acestui drept și în continuare.
Față de considerentele expuse, instanța a admis în parte acțiunea.
În ceea ce privește acțiune promovată de reclamantul, tribunalul a constatat că aceasta nu este întemeiată. Astfel, potrivit dispozițiilor art.3 alin.3 din Legea nr.567/9 decembrie 2004, modificată prin Legea nr.17/2006, astfel cum a intrat in vigoare la data de 3.02.2007, începând cu această dată șoferul a devenit personal conex personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești. Cum Legea nr.50/1996 conferea dreptul la sporul de risc și suprasolicitate neuropsihică doar magistraților și personalului auxiliar este cert faptul că până la data de 3.02.2007 nu este îndreptățit. Nici după această dată nu i se cuvine acest spor, față de dispozițiile art.901din Legea nr.567/2004, conform cărora prevederile prezentei legi se aplică în mod corespunzător și personalului conex al instanțelor judecătorești, cu excepția pensiei de serviciu, or, dreptul la sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică este acordat în temeiul unui alt act normativ.
În termen legal sentința a fost recurată de pârâții Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor.
Ministerul Justiției a criticat sentința, invocând dispozițiile art.304 pct.4 și 9 Cod procedură civilă, după cum urmează:
1. Hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Susține recurentul că art.47 din Legea nr.50/1996, aplicat de instanța de fond, a fost abrogat expres prin art.I pct. 42 din nr.OG83/2000, iar această ordonanță a fost emisă cu respectarea prevederilor constituționale (art.107 alin.1 și 3) și a prevederilor art.1 lit. q pct.1 din Legea nr.125/2000.
Astfel, dispozițiile art.73 alin.3 din Constituție prevăd reglementarea prin lege organică numai a organizării și funcționării instanțelor judecătorești, nu și a salarizării magistraților, ceea ce duce la concluzia că Legea nr.50/1996 este o lege ordinară, iar nu organică, iar în consecință asupra ei se poate interveni pe calea ordonanțelor de guvern.
De asemenea, guvernul a avut abilitare să modifice și să completeze Legea nr.50/1996, adoptând nr.OG83/2000 care a fost aprobată prin Legea nr.334/2001.
Abrogarea dispozițiilor legale care prevedeau acordarea sporului de 50% reprezintă o problemă de legiferare, legiuitorul fiind singurul în drept să stabilească dacă și ce anume sporuri sau adaosuri se acordă anumitor categorii de salariați.
2. Dreptul material la acțiune pentru perioada anterioară celei de 3 ani dinaintea introducerii acțiunii este prescris, față de dispozițiile art.1, 3, 7 și 8 din Decretul nr.167/1958 și art.283 din Codul muncii, motiv pentru care acțiunea trebuia respinsă, iar drepturile solicitate trebuiau respinse pentru perioada 1.08.2004-17.09.2004.
3. În mod greșit instanța de fond a dispus acordarea sporului de 50% și pe viitor, deși dreptul nu este născut.
4. Obligația de a efectua mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților nu incumbă Ministerului Justiției, ci tribunalului.
De altfel, sumele solicitate prin prezenta acțiune nu reprezintă drepturi salariale recunoscute de lege, astfel că este nelegală înscrierea lor în carnetele de muncă.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a criticat sentința sub următoarele aspecte:
1. Acțiunea reclamantei este lipsită de interes, întrucât prin decizia nr. XXI/2008 Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat, în recurs în interesul legii, că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, iar reclamanții nu au dovedit încălcarea de către pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a dreptului lor de a obține acest spor.
2. În mod greșit instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, fără a invoca un temei legal în acest sens.
Arată recurentul că între el și reclamantă nu există raporturi de muncă, acțiunile promovate în contradictoriu cu terții față de raportul de dreptul muncii fiind inadmisibile, și că este prematură chemarea în judecată a acestui recurent, de vreme ce ordonatorul principal de credite Ministerul Justiției nu a solicitat deschiderea de credite pentru reclamantă conform legii bugetului de stat.
Analizând sentința recurată în raport de criticile aduse, Curtea reține următoarele:
Primul motiv de recurs formulat de pârâtul Ministerul Justiției este nefondat.
Sporul de 50% solicitat prin prezenta acțiune a fost reglementat de art.47 din Legea nr.50/1996, text în conformitate cu care " pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".
Este adevărat că prin art. I pct.42 din nr.OG83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996 a fost abrogat expres art.47 din Legea nr.50/1996, dar în mod corect tribunalul a constatat că abrogarea s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor constituționale și de tehnică legislativă.
Astfel, pe de o parte, potrivit art.107 alin.3 din Constituția în vigoare la acea dată, ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele și în condițiile prevăzute de aceasta. În baza acestei dispoziții constituționale, prin art.1 lit. Q pct.1 din Legea nr.125/13.07.2000 (publicată în nr.331/17.07.2000) Guvernul a fost abilitat ca până la reluarea lucrărilor Parlamentului în cea de-a doua sesiune ordinară a anului 2000, să emită ordonanțe în diverse domenii, inclusiv cu privire la modificarea și completarea Legii nr.50/1996.
Cu toate acestea, prin nr.OG83/2000 s-a procedat nu numai la completarea și modificarea Legii nr.50/1996, ci și la abrogarea unor dispoziții ale acestui act normativ. În acest fel au fost încălcate prevederile art.56-62 ale Legii nr.24/2000 (modificată și completată prin Legea nr.189/2004) privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, dispoziții care reglementează modificarea, completarea și abrogarea ca pe evenimente legislative distincte.
Rezultă așadar că, în absența unei abilitări privind emiterea unei ordonanțe cu privire la abrogarea vreunei dispoziții din Legea nr.50/1996, Guvernul nu putea să procedeze la abrogarea vreunei prevederi legale din acest act normativ. Abilitarea de a abroga anumite texte de lege trebuie prevăzută expres în cuprinsul legii de abilitare.
Ulterior Legea nr.334/2001 a aprobat nr.OG83/2000, însă aprobarea a avut loc în temeiul limitelor delegării legislative stabilite prin art.1 lit. Q pct.1 menționat mai sus.
Pe de altă parte, se observă că Legea nr.50/1996, deși lege organică, a fost abrogată printr-o ordonanță de guvern, aspect ce contravine Constituției.
Astfel, potrivit dispozițiilor Constituției României în vigoare la acea dată, respectiv art. 114 alin.1, Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanțe în domenii care nu fac obiectul legilor organice.
De asemenea, potrivit art.72 pct.3 lit. h și l din Constituție, organizarea și funcționarea instanțelor judecătorești, precum și regimul general privind raporturile de muncă trebuie reglementate printr-o lege organică și, întrucât un element esențial al raporturilor de muncă îl reprezintă tocmai salariul, rezultă că Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești este o lege organică.
În concluzie, abrogarea prin nr.OG83/2000 a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor constituționale și a celor de tehnică legislativă, motiv pentru care ea nu poate produce efecte.
Nu în ultim rând, Curtea constată că prin Decizia nr. XXI/10.03.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, s-a statuat că acest spor se cuvine și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000, atât magistraților cât și personalului auxiliar, iar deciziile pronunțate în interesul legii sunt obligatorii pentru instanțe, în conformitate cu dispozițiile aert.329 alin.3 teza a II-a Cod procedură civilă.
Al doilea motiv de recurs formulat de pârâtul Ministerul Justiției este fondat.
Conform art.283 alin.1 lit.c din Codul muncii, prezenta acțiune trebuie formulată în termen de 3 ani de la nașterea dreptului la acțiune, ceea ce înseamnă că pentru perioada anterioară celei de 3 ani, dreptul material la acțiune este prescris, situație în care acțiunea trebuia respinsă pentru drepturile bănești aferente perioadei 1.08.2004-16.09.2004, în condițiile în acer acțiunea a fost promovată la data de 17.09.2007.
Al treilea motiv de recurs este nefondat.
Așa cum corect a reținut prima instanță, abrogarea art.47 din Legea nr.50/1996 s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor constituționale și de tehnică legislativă, ceea ce înseamnă că acest articol este și în prezent în vigoare.
Acest aspect rezultă de altfel și din dispozitivul deciziei nr. XXI/10.03.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Secții Unite, în recurs în interesul legii. Astfel, în decizia sa Înalta Curtea stabilit că acest spor se cuvine și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000 aprobată prin Legea nr.334/2001, fără a stabili și o eventuală dată de la care acest spor nu s-ar mai cuveni.
Pe de altă parte, salariul este o prestație periodică, iar art.110 alin.2 Cod procedură civilă permite solicitarea înainte de termen a unei prestații periodice, instituind practic o excepție de la regula potrivit căreia drepturile solicitate printr-o acțiune trebuie să fie actuale, urmând bineînțeles ca hotărârea obținută să fie pusă în executare la împlinirea termenului.
Rezultă deci că reclamanții sunt îndreptățiți să solicite acest spor și pentru viitor, în mod corect instanța de fond dispunând în acest sens.
Al patrulea motiv de recurs formulat de același pârât este nefondat.
Reclamanții fiind judecători și personal auxiliar la udecătoria Horezu, carnetele lor de muncă sunt deținute de Tribunalul Vâlcea, instituție căreia îi revine obligația de a face modificări în acestea.
Din dispozițiile art.1 alin.1 și 2 ale Decretului nr.92/1976, rezultă că în carnetul de muncă se înscriu, printre altele datele cu privire la retribuția tarifară de încadrare și alte drepturi ce se includ în aceasta, recompensele și orice alte situații care, potrivit dispozițiilor legale, se menționează în carnetul de muncă.
Pe de altă parte conform art.155 Codul muncii salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile precum și alte adaosuri.
Rezultă așadar că, față de dispozițiile arătate mai sus, în carnetele de muncă ale reclamanților trebuie inclus și sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, ce face obiectul prezentei acțiuni, astfel că în mod corect prima instanță a admis și acest capăt de cerere.
Primul motiv de recurs declarat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor este nefondat.
Întrucât drepturile solicitate prin cererea de chemare în judecată nu au fost acordate reclamantei, interesul în promovarea prezentei acțiuni este născut și actual.
Invocându-se neacordarea drepturilor salariale, reclamanta nu poate face dovada unui fapt negativ, fiind sarcina părții adverse de a proba faptul pozitiv contrar.
Pe de altă parte, rezultă din cuprinsul acțiunii că reclamanta nu a pretins nici o clipă că Ministerul Economiei și Finanțelor este cel care i-a încălcat dreptul la obținerea acestui spor, ci acest pârât a fost chemat în judecată numai pentru a fi obligat să aloce celorlalți pârâți fondurile necesare plății drepturilor bănești, această plată fiind pretinsă de la ceilalți pârâți
Al doilea motiv de recurs este de asemenea nefondat.
Este de remarcat în primul rând că Tribunalul Vâlcea nu a reținut calitatea procesuală pasivă a acestui pârât în considerarea vreunui raport de muncă pe care reclamanta l-ar avea cu acesta.
Este un lucru evident și necontestat că reclamanta nu este salariata acestui minister, atribuții privind angajarea și salarizarea având ceilalți pârâți, așa cum corect susține recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor.
Totuși în mod corect instanța de fond a apreciat că Ministerul Finanțelor Publice are calitate procesuală pasivă.
Astfel, în conformitate cu prevederile art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare. De asemenea, onform art.3 alin.1 pct.2 din nr.HG208/2005 această instituție gestionează și proiectul legii de rectificare bugetară.
De asemenea, în temeiul dispozițiilor art.1 din nr.OUG22/2002 aprobată prin Legea nr.188/2002, executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice în baza titlurilor executorii se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Prin urmare, pentru plata drepturilor salariale este necesară includerea sumelor datorate cu acest titlu în bugetul Ministerului Justiției, în calitate de ordonator principal de credite, având obligația potrivit art.2 din același act normativ, să dispună toate măsurile necesare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetul propriu al Ministerului și al instituțiilor din subordine a creditelor necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
Rezultă așadar că, față de cererea având ca obiect alocarea fondurilor necesare sumelor ce urmează a fi plătite reclamantei, în mod corect tribunalul a reținut calitatea procesuală pasivă a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor.
În lipsa rectificării bugetului cu sumele necesare, Ministerul Justiției se află în imposibilitate de a dispune de fonduri pentru plata sumelor cerute de reclamanți și intervenient.
Față de aceste considerente, Curtea, în temeiul art.291 Codul muncii și art.312 Cod procedură civilă, va admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției și va modifica în parte sentința în sensul că va respinge ca prescrisă acțiunea pentru perioada 1.08.2004-16.09.2004, menținând în rest sentința. Va respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI împotriva sentinței civile nr.309 din 7 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr-.
Modifică în parte sentința în sensul că respinge ca prescrisă acțiunea pentru perioada 1.08.2004 - 16.09.2004.
Menține în rest sentința.
Respinge recursul declarat de pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin DIRECȚIA GENERALĂ FINANȚELOR PUBLICE
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 mai 2008, la Curtea de Apel Pitești - Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Red.
TC/GM/4 ex.
28.05.2008
Jud. fond. E
Președinte:Paulina GhimișliuJudecători:Paulina Ghimișliu, Laura Ioniță, Nicoleta Simona
