Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 462/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 462/R-CM
Ședința publică din 11 Martie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Irina Tănase JUDECĂTOR 2: Lică Togan
JUDECĂTOR 3: Maria Ploscă
Judecător: - -
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul civil declarat de pârâta. cu sediul în B,-, sector 1, împotriva sentinței civile nr.50/CM din data de 16.01.2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns avocat, pentru recurenta-pârâtă, în baza împuternicirii avocațiale nr.143 din data de 3.09.2008, emisă de " și Asociații", lipsind intimatul-reclamant.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat, pentru recurenta-pârâtă, arată că nu mai are cereri de formulat în cauză.
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Apărătorul recurentei-pârâte, avocat, solicită admiterea recursului, așa cum a fost formulat.
CURTEA:
Asupra recursului civil de față:
Prin acțiunea înregistrată la data de 9 iulie 2008, la Tribunalul Vâlcea, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta pârâta B, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 8880 lei, reprezentând despăgubiri salariale cuvenite și neacordate și la plata sumei de 592,46 lei - actualizarea drepturilor salariale cu indicele de inflație, reprezentând un cuantum un valoare totală de 9472,46 lei, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a fost salariatul pârâtei în perioada iunie 2002 - februarie 2007 și, pe lângă salariul de bază pentru munca prestată, urma să beneficieze de toate drepturile acordate în baza contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de societate. Astfel, potrivit art.168 alin.l din CCM, cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, salariații SA vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SA, însă reclamantul nu a beneficiat de aceste drepturi.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta a solicitat respingerea acțiunii reclamantului ca neîntemeiată, arătând că între și salariații săi reprezentați prin Federația Sindicatelor Libere și Independente -, la începutul anului 2000 s-au purtat negocieri pentru încheierea unui contract colectiv de muncă aplicabil la nivelul unității. Acest proces a fost finalizat prin înregistrare la Direcția Solidarității Sociale și Familiei - Bac ontractului colectiv de muncă la nivel. Potrivit art.9 din Legea nr.130/1996 acest CCM, a produs efecte pentru toți salariații din unitate indiferent de data angajării lor sau de a afilierea lor la o organizație sindicală din unitate.
A mai arătat că începând cu anul 2003 s-a convenit ca pentru toți salariații drepturile salariale suplimentare de C și Paște menționate în art.168, alin.1, să fie incluse în salariul de bază al fiecărui salariat, în acest sens fiind negociat și înserat în CCM, prin art.168 alin.2. În anul 2004, textul art.168, alin. 2 fost reflectat într-o manieră identică celei din 2003, pentru ca în anul 2005 părțile să modifice acest text în sensul că includerea drepturilor salariale mai sus menționate a fost o operațiune efectuată în 2003 și care a continuat să producă efecte și în anii următori.
Mai mult, cele două părți semnatare ale contractului colectiv de muncă la nivel de unitate și au urmat ulterior procedura prevăzută de CCM și s-au întrunit în cadrul Comisiei Paritare care a confirmat prin decizia nr.3793/18.06.2007 intenția părților cu privire la includerea bonusurilor cuvenite fiecărui salariat în salariul de bază, atât pentru anul 2003, cât și pentru anul următor.
Ulterior, la data de 31.08.2007, Comisia Paritară a adoptat decizia înregistrată sub nr.5140/2007 intitulată "Notă asupra precizării situației primelor de Paște și C, prevăzute în art. 168 din CCM al SA", prin care a fost complinită orice deficiență de ordin formal, decizia fiind semnată de toți membrii Comisiei Paritare. Pârâta susține că astfel a fost confirmată intenția reală a părților semnatare a CCM, în sensul că începând cu 2003 suplimentările salariale prevăzute la alin.l ale art. 168 să fie incluse în salariul lunar de bază al angajaților.
În subsidiar, pârâta a apreciat că acțiunea reclamantului ar trebui să fie respinsă ca prematură, întrucât chiar dacă s-ar accepta punctul de vedere potrivit căruia aceste drepturi nu au fost achitate, conform art.168 teza finală, aceste suplimente nu se acordă automat la nivelul unui salariu de bază mediu pentru fiecare dintre salariați, ci doar subsecvent negocierilor anuale ce ar avea loc cu 15 zile calendaristice anterior fiecăruia dintre cele două evenimente. Or, cât timp nu au avut loc aceste negocieri care să stabilească valoarea lor concretă și modalitatea de acordare, nu se pot pretinde aceste sume.
Pârâta a invocat de asemenea, excepția prescripției dreptului material la acțiune, pe considerentul că salariatul pretinde acordarea unor drepturi menționate în contractul colectiv de muncă,fiind încălcate dispozițiile art. 283 alin. l lit. e Codul muncii.
Prin sentința civilă nr.50 din 16 ianuarie 2009, Tribunalul Vâlceaa respins excepția prescripției dreptului material la acțiune pe anii 2006 și 2007 și excepția prematurității introducerii acțiunii invocate de pârâta
A fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamant și a fost obligată pârâta la plata drepturilor salariale constând în câte un salariu de bază mediu brut la nivel de unitate cu ocazia sărbătorilor de Paște și C pe anii 2006 și 2007, sume ce vor fi reactualizate.
A fost respinsă acțiunea pentru anii 2004 și 2005 ca prescrisă.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune instanța a constatat că aceasta nu este întemeiată față de următoarele considerente:
Potrivit art.168 alin.l din CCM la nivelul SA pe anul 2004, "Cu ocazia sărbătorilor de Paști și C, salariații SNP SA vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SNP SA. Cu minim 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările vor începe negocierile cu în vederea stabilirii valorii concrete, modalității de acordare, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor".
Prin alin.2 s-a menționat că "Pentru anul 2003 suplimentările de la alin.1 vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, conform modalității și în condițiile negociate cu SA ".
Așadar, părțile indică aceste suplimentări de Paști și de C folosind sintagma drepturi salariale.
Potrivit art.283 Codul muncii, cererile în vederea soluționării conflictelor de muncă pot fi formulate: în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat; în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.
Întrucât părțile au utilizat noțiunea de drepturi salariale, tribunalul constată că în speță, sunt incidente dispozițiilor art.283 alin.l lit.c Codul muncii și, deci, acțiunea dedusă judecății este prescriptibilă în termenul de 3 ani de la data nașterii dreptului. Această interpretare este în consens și cu intenția comună a părților contractante, respectiv SA și și nu numai după sensul literar al termenilor, față de susținerea constată a pârâtei, în sensul că s-a convenit ca pentru toți salariații, drepturile salariale suplimentare de C și Paște menționate prin art.168 alin.l CCM, să fie incluse în salariul de bază, în acest sens fiind negociat și înserat și alin.2 al acestui articol.
În sprijinul acestei susțineri vin și regulile de interpretare a unui contract, în sensul dispozițiilor și a principiilor codului muncii, respectiv faptul că cei ce fac interpretarea vor da clauzelor înțelesul care să fie mai favorabil salariaților atunci când nici după ce s-a încercat interpretarea potrivit regulilor dreptului comun, nu s-a ajuns la nici un rezultat.
Față de aceste considerente a fost respinsă excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de către pârâtă.
Pe fondul cauzei, tribunalul a constatat că, potrivit art.168 alin. l din CCM la nivelul SA pe anul 2004, "Cu ocazia sărbătorilor de Paște și C, salariații SNP SA vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SNP SA. Cu minim 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările vor începe negocierile cu în vederea stabilirii valorii concrete, modalității de acordare, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor".
Prin alin.2 s-a menționat că "Pentru anul 2003 suplimentările de la alin.1 vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, conform modalității și în condițiile negociate cu SA ".
Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anul 2005 menține textul alin. l al art.168, aducând o modificare de conținut a alin.2, în sensul consemnării că "în anul 2003 suplimentările salariale de la alin.l al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat ".
Același text se regăsește, în ultima formă menționată în contractul colectiv de muncă pe anul 2006, cum de altfel și în anul 2007 textul păstrează același conținut ca în contractele precedente.
Actul adițional la CCM al SA nr.8080/23.05.2000, înregistrat la Direcția Solidarității Sociale și familiei - B sub nr.2643/11.05.2005 a conferit art. 168 alin.2 forma menționată în CCM la nivelul anului 2005.
Prin adresa Comisiei Paritare din 18.06.2007 se arată că părțile semnatare confirmă faptul că în redactarea art.168 alin l și 2, la momentul negocierilor colective, voința comună a părților a fost aceea ca începând cu anul 2003 primele de Paști și de C să fie introduse în salariile de bază ale fiecărui angajat.
Conform art.1 alin.l din Legea nr.130/1999, contractul colectiv de muncă este convenția încheiată între patron sau organizația patronală, pe de o parte, și salariați reprezentați prin sindicate ori în alt mod prevăzut de lege de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă salarizarea precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă. Art.31 din același act normativ dispune că poate interveni modificarea clauzelor contractului colectiv de muncă pe parcursul executării lui, în condițiile legii, ori de câte ori părțile convin acest lucru, însă aceste modificări se comunică înscris organului la care se păstrează și devin aplicabile de la data înregistrării sau la o dată ulterioară, potrivit convenției părților.
În sprijinul acestor susțineri, vin și dispozițiile art.236 alin.4 din Codul muncii, conform cărora contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților.
În speța dedusă judecății, astfel cum rezultă din istoricul prevederilor art.168 din CCM la nivelul SA pe anii 2003 - 2007, înscrisurile depuse de societatea pârâtă au vizat o reinterpretare a clauzei cuprinse în art.168 alin.l și 2 din CCM, realizată după momentul încetării efectelor fiecărui contract colectiv anual și în vădită contradicție cu textul neechivoc al prevederii.
Astfel, art.168 alin.2 prevăzut, în fiecare din aceste contracte, că suplimentările de la alin.l au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat doar pe anul 2003, fiind fără dubiu faptul că aceleași drepturi nu au fost incluse în salariul de bază al salariaților și pe anii 2004, 2005, 2006, 2007, câtă vreme în CCM pe acești ani, s-a menținut în același timp și textul alin.
Pe de altă parte, părțile semnatare nu au consemnat în contractul colectiv de muncă pe anii 2005 și 2006, faptul că aceleași suplimentări salariale au fost incluse în salariile de bază pe anii precedenți, o asemenea interpretare fiind făcută abia în anul 2007.
S-a reținut astfel, că interpretarea clauzei peste termenul pentru care a fost încheiat contractul și cu încălcarea dispozițiilor art.31 din Legea nr.130/1999 nu poate produce efecte care să înlăture conținutul neexplicit al prevederilor invocate.
Mai mult, tribunalul a reținut că potrivit dispozițiilor art.287 Codul muncii, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare. Așa fiind, în conflictele de drepturi, sarcina probei este răsturnată, cum de altfel este firesc să fie așa întrucât documentația ce stă la baza pretenției reclamanților se află la sediul acesteia. În speță, tribunalul a acordat societății pârâte două termene de judecată pentru a se produce dovezi în sprijinul susținerii conform căreia drepturile salariale solicitate de reclamanți au fost incluse în salariul de bază brut al fiecăruia dintre reclamanți, însă aceasta nu s-a conformat dispozițiilor legale.
Referitor la apărarea societății pârâte în sensul prematurității formulării acțiunii, tribunalul constată că angajatorul nu poate aprecia că acest drept nu s-a născut în absența negocierilor dintre patronat și sindicat. Lipsa oricăror negocieri, care de altfel ar fi trebuit să fie inițiate de către patronat, și deci nu poate invoca în apărare propria sa culpă, asupra cuantumului sumelor și modalității de acordare nu poate nega dreptul salariaților, asumat de părți prin contractele colective de muncă.
Pe cale de consecință, această apărare a fost respinsă.
Sub aspectul modalității de stabilire a cuantumului drepturilor reprezentând suplimentări salariale, tribunalul reține că prin clauza art.168 alin.l acesta se raportează la salariul de bază mediu lunar la nivelul societății pârâte, drepturi ce vor fi acordate pentru anul 2007, însă în raport cu perioada lucrată efectiv de către fiecare reclamant în parte.
Față de aceste considerente, instanța a admis acțiunea și a obligat pârâta la plata către reclamant a drepturilor salariale corespunzătoare sărbătorilor de Paște și de C pentru anii 200 și 2007, calculate la nivelul salariului de bază mediu la nivelul societății și indexate cu indicele de inflație la data plății efective, drepturi ce vor fi acordate în raport cu perioada lucrată efectiv de reclamanți în cadrul pârâtei.
În ceea ce privește acordarea de daune, instanța a reținut că reclamantul este îndreptățit și la plata sumelor indexate în raport de indicele de inflație la data achitării lor efective pentru acoperirea prejudiciului produs urmare neachitării drepturilor la scadență.
A fost respinsă acțiunea reclamantului privind plata de despăgubirilor salariale pe anii 2004 și 2005 ca fiind prescrisă.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs pârâta "" B, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, motive prevăzute de art.304 pct.9 Cod procedură civilă și art.3041Cod procedură civilă, sub următoarele aspecte:
- Apreciind că drepturile solicitate au natura de drepturi salariale, în mod greșit instanța a respins excepția prescripției dreptului la acțiune.
În condițiile în care drepturile bănești în discuție au fost negociate prin contract colectiv de muncă, nu prin contract individual de muncă, ca forme de sprijin social pentru acoperirea nevoilor de sărbători, ele nu pot fi asimilate sporurilor la salariu.
Drepturile salariale sunt clar configurate în cuprinsul art.154 Codul muncii, ele constituie contravaloarea muncii prestate și sunt menționate în contractul individual de muncă.
Prin urmare, se solicită a se constata că obiectul judecății îl constituie neexercitarea obligațiilor asumate prin contractul colectiv de muncă, acestuia fiindu-i aplicabil termenul de prescripție reglementat de dispozițiile art.283 alin.1 Codul muncii. Astfel, se arată, drepturile solicitate în cauză, raportat la data introducerii acțiunii, sunt prescrise.
- O altă critică este aceea potrivit căreia în mod greșit nu s-a reținut inadmisibilitatea acțiunii pentru formularea acesteia înainte de parcurgerea procedurii prealabile la care face trimitere art.168 alin.1 din contractul colectiv de muncă.
Această procedură constă în negocieri care au loc între salariați și angajator cu 15 zile înainte de sărbătorile menționate în text pentru stabilirea valorii concrete a drepturilor bănești, a modalității de acordare, a condițiilor, a criteriilor și mai ales a beneficiarilor.
De aceea, sumele pretinse nu îndeplinesc condițiile unei creanțe certe, lichide și exigibile, iar reclamantul nu poate face proba calității de titular al dreptului pretins.
- În ciuda faptului că nu s-au negociat toate aceste elemente, se arată în al treilea motiv de recurs, în anul 2005 a fost inclusă în contractul colectiv de muncă prevederea referitoare la faptul că în anul 2003 suplimentările salariale în discuție au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.
Contrar celor reținute la judecata în primă instanță, interpretarea dată de Comisia Paritară alin.2 din art.168 al are valoarea unei interpretări autentice provenind de la semnatarii actului juridic în cauză, ceea ce demonstrează că din anul 2004, intenția reală a părților a fost introducerea drepturilor salariale suplimentare în salariile de bază, cum s-a și procedat.
În interpretarea dispozițiilor art.168 alin.2 instanța de fond trebuia să aibă în vedere natura contractuală a acestor dispoziții, să stabilească voința internă a părților.
- În mod eronat a analizat instanța de judecată din punct de vedere gramatical textul art.168 alin.2 din contractul colectiv de muncă.
Clauza cuprinsă în art.168 alin.2 din contractele colective de muncă pe anii 2004-2006 este o clauză îndoielnică, de aceea se interpretează în sensul în care aceasta produce un efect.
Menținerea alineatului 2 cu aceeași formulare în contractele colective nu se poate interpreta decât în sensul că începând cu anul 2003 suplimentările de la alineatul 1 au fost incluse în salariul de bază, deoarece numai în acest sens clauza ar avea efect.
Aceeași interpretare a fost dată și de Comisia Paritară, ale cărei hotărâri sunt obligatorii pentru părțile semnatare ale contractului colectiv de muncă.
Examinând decizia recurată în raport cu actele dosarului și textele de lege aplicate în cauză, Curtea constată că recursul este nefondat și urmează a fi respins.
salariale solicitate prin acțiune se încadrează în partea variabilă a salariului, respectiv în categoria adaosurilor la salariu, reglementată de dispozițiile art.155 Codul muncii.
Precizând și lărgind sfera acestor drepturi salariale, contractul colectiv de muncă la nivel național pe anii 2005-2006, enumeră la art.41 adaosurile la salariul de bază, printre care se află și alte adaosuri, convenite la nivelul unităților.
Aceste adaosuri au ca premisă prestarea muncii pentru că ele se adaugă sau constituie o suplimentare, o mărire a drepturilor salariale obținute de angajat. Nu se confundă însă cu premierea în funcție de rezultatele muncii deoarece sunt legate de sărbătorile legale, iar negocierea prevăzută în alineatul 1 teza a doua al art.168 din la nivel de unitate pentru stabilirea condițiilor de plată, a criteriilor și a beneficiarilor, nu a avut loc, așa cum a rezultat din susținerile părților.
În lipsa unor astfel de negocieri, așa cum a arătat și recurenta, suplimentările salariale de Paște și de C, nu puteau fi incluse doar în salariul de bază al unora dintre angajați pentru anul 2003, ci în salariul de bază al tuturor salariaților, ceea ce s-a recunoscut de către angajator.
Odată stabilită natura drepturilor bănești solicitate de drepturi salariale, s-a reținut corect la judecata în primă instanță incidența dispozițiilor art.283 alin.1 lit.c) Codul muncii, care reglementează termenul de prescripție de 3 ani.
În contractul colectiv de muncă la nivelul pe anul 2004 s-a prevăzut la art.168 alin.2 că pentru anul 2003 suplimentările salariale de Paște și C convenite la alin.1 vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, conform modalității și în condițiile negociate.
Recunoscând practic lipsa negocierilor pe condiții și criterii de acordare a acestor suplimentări salariale, părțile contractului colectiv de muncă pe unitate pentru anul 2005 au preluat alineatul 2 cu un alt conținut: "în anul 2003 suplimentările salariale de la alin.1 al art.168 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat".
Acest alineat se regăsește în această ultimă formă și în pe 2006.
Din înscrisurile aflate la dosar a rezultat că respectiva condiție a unei noi negocieri a cuantumului suplimentărilor salariale și a criteriilor de acordare este superfluă, nu constituie un impediment în sesizarea instanței de judecată.
Aceasta deoarece creanța este lichidă - sunt stabilite elemente clare în funcție de care poate fi determinată - suplimentarea are cuantumul de un salariu de bază mediu pe unitate.
Sunt stabilite și momentele la care se acordă, dar și motivele.
Mai mult, a rezultat că în anul 2003 s-a inclus această suplimentare în salariul tuturor angajaților. Așa cum a arătat recurenta- pârâta în apărare, odată inclusă în salariul de bază, suplimentarea salarială sau prima a încetat să mai aibă o identitate distinctă.
Prin urmare, față de salariul de bază mărit în anul 2003 prin includerea în acesta a suplimentărilor de Paște și C, părțile au negociat o nouă suplimentare a drepturilor salariale menținând respectiva clauză.
Dacă intenția părților ar fi fost ca această obligație de acordare a suplimentărilor salariale să rămână fără obiect după sfârșitul anului 2003, salariul de bază fiind mărit deja, nu ar fi reiterat clauza privitoare la aceste suplimentări.
Este relevantă sub acest aspect și stabilirea acestor suplimentări salariale în funcție de salariul de bază mediu pe unitate, care diferă de la an la an.
O interpretare prin consens a acestor clauze contractuale - art.168 alin.1 și 2 - de altfel suficient de clare - este inutilă.
Mai mult, o astfel de interpretare nu poate determina o modificare a contractului colectiv de muncă ulterior încetării perioadei de aplicabilitate, căci ar fi încălcate prevederile art.30 și 31 din Legea nr.130/1996 privind contractul colectiv de muncă, republicată.
Ca urmare, devin incidente regulile de interpretare de drept comun, având prioritate intenția comună a părților contractante.
Or, tocmai reiterarea clauzei privind acordarea suplimentărilor salariale de Paște și de C, în condițiile în care salariul de bază era mărit din anul anterior prin operația analizată mai sus, denotă intenția părților de a adăuga la un salariu de bază mărit suplimentări sau prime cu ocazia sărbătorilor respective.
Pe de altă parte, în cazul în care intenția părților ar fi fost aceea de a se recunoaște că suplimentarea a fost inclusă în salariile de bază așa cum sunt ele consemnate în carnetul de muncă, nemodificate, interpretarea ar echivala cu o renunțare ulterioară la drepturile cuvenite conform contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, interzisă de dispozițiile art.38 Codul muncii coroborat cu art.236 alin.(4) Codul muncii.
Pentru considerentele expuse anterior, rezultă că nu se regăsesc, cu privire la hotărârea criticată, cazurile de nelegalitate și netemeinicie invocate, care se încadrează în prevederile art.304 pct.9 și art.3041Cod procedură civilă, urmând ca recursul să fie respins ca nefondat în conformitate cu dispozițiile art.312 (1) Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta "" B, împotriva sentinței civile nr.50 din 16 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, intimat fiind reclamantul .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 11 martie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
, Pl.
Grefier,
Red.Pl.
Tehnored.
Ex.2/20.03.2009.
Jud.fond:.
.
Președinte:Irina TănaseJudecători:Irina Tănase, Lică Togan, Maria Ploscă
