Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 477/2008. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 477/R-CM
Ședința publică din 10 Iunie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Nicoleta Simona Păștin JUDECĂTOR 2: Paulina Ghimișliu
Judecător - -
Judecător - -
Grefier - -
S-a luat în examinare pentru soluționare recursul declarat de reclamantele, și împotriva sentinței civile nr.37 din 18 ianuarie 2008 și a sentinței de completare a acesteia din 14 februarie 2008, ambele pronunțate de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns recurentele-reclamante, și, personal, lipsind recurentele-reclamante, -, intimații-pârâți, intimatul-pârât-chemat în garanție, intimații-reclamanți și intimații-intervenienți în nume propriu.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează că prin cererea depusă la dosar la data de 05 iunie 2008, intimatul-pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, a solicitat comunicarea motivelor de recurs formulate de reclamante și acordarea unui nou termen de judecată necesar pentru a formula apărarea, iar prin notele scrise depuse la dosar la data de 10 iunie 2008, acesta a renunțat la cererea de comunicare a recursului, întrucât la data de 09.06.2008 le-au fost comunicate motivele de recurs de către recurenți.
Curtea ia act de cererea de renunțare privind comunicarea motivelor de recurs formulată în scris de intimatul-pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.
Recurentele-reclamante prezente având cuvântul, arăt că nu mai au cereri prealabile acordării cuvântului asupra recursului.
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra lui.
Recurenta-reclamantă având cuvântul, susține oral recursul așa cum a fost formulat în scris, solicitând admiterea lui, modificarea în parte a sentinței recurate în sensul admiterii capătului de cerere privind acordarea sporului de 50 % și pentru viitor, precum și menționarea acestor drepturi bănești în carnetul de muncă.
Recurentele-reclamante și, pe rând având cuvântul, achiesează la concluziile puse de recurenta-reclamantă.
CURTEA
Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Vâlcea, reclamanții și intervenienții au chemat în judecată pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor, Ministerul Justiției, Consiliul Superior al Magistraturii, Curtea de Apel București, Curtea de Apel Suceava, Curtea de Apel Alba Iulia, Curtea de Apel Brașov, Tribunalul București, Tribunalul Prahova, Tribunalul Vâlcea, Tribunalul Ialomița, Tribunalul Suceava, Tribunalul Giurgiu, Tribunalul O l t, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, Parchetul de pe lângă Tribunalul București, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomița, Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași, Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare, Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, Direcția Națională Anticorupție, Curtea de Conturi a României, solicitând instanței ca, prin sentința ce o va pronunța, să îi oblige pe pârâți să plătească reclamanților drepturile salariale constând în sporul de 50 % pentru stres și suprasolicitare neuropsihică cu titlul de despăgubiri calculate la indemnizația brută lunară de încadrare începând cu luna octombrie 2004 și până în prezent, precum și acordarea în continuare a acestui spor, actualizat cu coeficientul de inflație al sumelor datorate începând cu data nașterii drepturilor și până la data executării hotărârii judecătorești, iar pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să fie obligat să aloce celorlalți pârâții sumele necesare plăților.
În motivarea acțiunii și a cererii de intervenție reclamanții și intervenienții au arătat că prin nr.OUG177/6 decembrie 2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, în calculul indemnizației lunare primite de magistrați s-a omis acordarea sporului de 50% prevăzut de art.47 din Legea nr.50/1996, invocându-se faptul că acest articol al Legii nr.50/1996 ar fi fost abrogat expres prin nr.OG83/2000, ceea ce nu este posibil, deoarece actul normativ care acordă acest drept magistraților și personalului auxiliar de specialitate reprezintă o lege organică, iar ordonanța de abrogare este un act normativ de grad ordinar care nu putea produce efecte, fiind în vădită contradicție cu art.114 alin.1 și art.72 alin.3 din Constituția Românie precum și cu Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.
În aceste condiții, este inadmisibil ca un drept general stipulat într-o lege organică să nu poată fi concretizat în practică din cauza unui act normativ cu putere inferioară care nu putea modifica efectele unei legi superioare lui.
Au mai arătat că, potrivit art.53 din Constituție exercițiul unor drepturi sau libertăți poate fi restrâns numai prin lege și în condițiile limitativ prevăzute, iar dacă se aplică, măsura trebuie să fie aplicată nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății, iar în considerentul de mai sus prevederile nr.OG83/2000 încalcă deopotrivă și art.1 din Protocolul nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Prin art.47 din Legea nr.50/1996 legiuitorul a stabilit că magistrații își desfășoară activitatea în condiții de risc și suprasolicitare neuropsihică, condiții existente în toată perioada de la publicarea legii și până în prezent, iar acordarea sporului de 50% este reglementată, între alte sporuri și de dispozițiile art.155, 165, 236, 239 și 241 pct.1 lit. d din Codul Muncii, cu atât mai mult cu cât în Uniunea Europeană stresul în muncă reprezintă a doua problemă de sănătate legată de activitatea profesională.
Pârâta Curtea de Conturi a României a formulat la fila 86 cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, prin care a solicitat ca în cazul în care se va admite cererea reclamanților, acest minister să aloce sumele solicitate și să asigure fondurile necesare privind cheltuielile de personal deoarece potrivit art.1 alin.3 din Legea nr.72/1996 privind finanțele publice acest minister examinează proiectele de buget și stabilește împreună cu ordonatorii principali de credite nivelul maxim al cheltuielilor bugetare.
În ceea ce privește fondul cauzei, aceeași pârâtă a solicitat respingerea acțiunii, arătând că pretențiile reclamanților se întemeiază pe dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996, abrogate în cursul lunii august 2000 prin art.1 pct.42 din Ordonanța Guvernului nr.83/2000.
Ministerul Economiei și Finanțelor a fost chemat în garanție și de către pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție prin cererea de la filele 337-339 dosar, cerere motivată pe dispozițiile art.19 din Legea 500/2002 privind finanțele publice.
Și pârâta Curtea de Apel Brașova formulat întâmpinarea de la filele 95-98 dosar prin care a solicitat respingerea acțiunii, deoarece prin nr.OG83/2000 prin care s-a abrogat art.47 din Legea nr.50/1996 nu s-a urmărit diminuarea drepturilor salariale ale magistraților, ci modificarea sistemului de salarizare a personalului din organele autorității judecătorești. Pârâta Curtea de Apel Brașova ridicat excepția lipsei calității procesuale pasive, deoarece în perioada cuprinsă între 1.10.2004 - 1.07.2005 nu a avut calitatea de ordonator secundar de credite.
Aceeași excepție a lipsei calității procesuale pasive a fost ridicată și de pârâta Curtea de Apel Alba Iulia prin întâmpinarea de la fila 316 dosar, motivată de faptul că în litigiile având ca obiect plata drepturilor salariale calitate procesuală pasivă are numai Ministerul Justiției, în calitatea sa de ordonator principal de credite și autoritate emitentă a ordinului de stabilire a indemnizației potrivit art.9 din nr.OUG27/2006.
Dintre reclamanții din prezenta cauză, numai magistratul a funcționat în cadrul Curții de Apel Alba Iulia în perioada 1 mai 2004 - 15 august 2005.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția depășirii atribuțiilor puterii judecătorești și excepția lipsei calității sale procesuale pasive.
Cu privire la prima excepție, a arătat că instanța nu poate pronunța o hotărâre prin care să se constate că art.47 din Legea nr.50/1996 a fost sau nu abrogat, iar prin sintagma "depășirea atribuțiilor puterii judecătorești" se înțelege incursiunea autorității judecătorești în spera autoritară executive sau legislative, prin săvârșirea de acte care intră în atribuțiile unor organe aparținând altei autorități constituite în stat, decât cea judecătorească.
Cu privire la excepția lipsei calității sale procesuale pasive, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a arătat că nu există raporturi de muncă între acesta și reclamanții din prezenta cauză, pretențiile acestora îndreptându-se față de unitatea angajatoare.
Pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Tribunalul Prahova au invocat, prin cererile de filele 156 dosar și respectiv 311 dosar excepția necompetenței materiale a instanței, ambii pârâți arătând că instanța competentă să judece litigiile privind drepturile salariale ale magistraților este Curtea de Apel București, astfel cum prevede nr.OUG27/2006 aprobată prin Legea nr.45/2007.
Pârâtul Ministerul Justiției a formulat la fila 317 dosar întâmpinare prin care a ridicat excepția de necompetentă teritorială a instanței motivată pe prevederile art. 284 alin.2 Codul Muncii.
Și pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinarea de la filele 149-151 dosar prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, deoarece odată cu adoptarea nr.OG83/2000, pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996, art.47 din acest act normativ a fost abrogat expres, dispărând astfel temeiul juridic al acordării sporului de risc și solicitare neuropsihică.
Pe fondul cauzei toți pârâții au solicitat respingerea acțiunii și a cererii de intervenție.
Din oficiu instanța a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Curții de Conturi a României, față de precizarea depusă la dosarul cauzei de către reclamanți prin care au fost indicate instanțele și parchetele la care aceștia au funcționat anterior detașării la, printre care Curtea de Conturi a României nu figurează, autoritate la care nu au funcționat nici intervenienții în interes propriu.
La fila 445 dosar reclamanta a formulat cerere scrisă prin care a solicitat instanței să constate că renunță la judecata cererii.
Prin sentința civilă nr.37/18.01.2008 au fost respinse excepția lipsei calității procesuale pasive ridicată de pârâții Curtea de Apel Brașov, Curtea de Apel Alba Iulia și Ministerul Economiei și Finanțelor, excepția de necompetență de ordine publică (depășirea atribuțiilor puterii judecătorești) ridicată de Ministerul Economiei și Finanțelor, excepția de necompetență materială a instanței ridicată de pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Tribunalul Prahova și excepția de necompetență a instanței ridicată de pârâtul Ministerul Justiției.
A fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Curtea de Conturi a României și au fost respinse cererea principală și cererea de intervenție împotriva acestei pârâte, ca fiind formulate împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
S-a luat act că reclamanta - renunță la judecata cererii.
Au fost admise acțiunea și cererea de intervenție.
Au fost obligați următorii pârâți la plata către reclamanți a sporului de risc și solicitare neuropsihică, în cuantum de 50% la indemnizația de încadrare brută lunară după cum urmează:
- către reclamanta pârâții Ministerul Justiției și Curtea de Apel București pentru perioada cuprinsă între 19 octombrie 2004 până la data de 15.06.2005, iar de la această dată și până la data pronunțării prezentei sentințe pârâtul Ministerul Justiției și Consiliul Superior al Magistraturii, sume actualizate în funcție de indicele de inflație de la data nașterii dreptului și până la data plății efective și integrale.
- către reclamanta pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Municipiului B pentru perioada 19 octombrie 2004 și 01.01.2006, iar de la această dată și până la data pronunțării prezentei sentințe Ministerul Justiției și Consiliul Superior al Magistraturii, sume actualizate în funcție de indicele de inflație de la data nașterii dreptului și până la data plății efective și integrale.
- către reclamanta Ministerul Justiției și Curtea de Apel București pentru perioada cuprinsă între 19 octombrie 2004 și 07.02.2005, iar de la această dată și până la data pronunțării prezentei sentințe pârâții Ministerul Justiției și Consiliul Superior al Magistraturii, sume actualizate în funcție de indicele de inflație de la data nașterii dreptului și până la data plății efective și integrale.
- către reclamanta pârâții Ministerul Justiției și Curtea de Apel București pentru perioada cuprinsă între 19 octombrie 2004 și 01.04.2005, iar de la această dată și până la data pronunțării prezentei sentințe Ministerul Justiției și Consiliul Superior al Magistraturii, sume actualizate în funcție de indicele de inflație de la data nașterii dreptului și până la data plății efective și integrale.
- către reclamanta pârâții Ministerul Justiției și Curtea de Apel București pentru perioada 19 octombrie 2004 - 7.02.2005, iar de la această dată și până la data pronunțării prezentei sentințe pârâții Ministerul Justiției și Consiliul Superior al Magistraturii, sume actualizate în funcție de indicele de inflație de la data nașterii dreptului și până la data plății efective și integrale.
- către reclamanta - pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Ialomița începând cu data de 19 octombrie 2004 și până la data de 1.12.2005, iar de la această dată și până la data pronunțării prezentei sentințe pârâții Ministerul Justiției și Consiliul Superior al Magistraturii, sume actualizate în funcție de indicele de inflație de la data nașterii dreptului și până la data plății efective și integrale.
- către reclamanta pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Ialomița pentru perioada cuprinsă între 19 octombrie 2004 și 15.06.2005, iar de la această dată și până la data pronunțării prezentei sentințe pârâții Ministerul Justiției și Consiliul Superior al Magistraturii, sume actualizate în funcție de indicele de inflație de la data nașterii dreptului și până la data plății efective și integrale.
- către reclamantul pârâții Ministerul Justiției și Curtea de Apel Suceava pentru perioada cuprinsă între 19 octombrie 2004 și 01.01.2006, iar de la această dată și până la data pronunțării prezentei sentințe pârâții Ministerul Justiției și Consiliul Superior al Magistraturii, sume actualizate în funcție de indicele de inflație de la data nașterii dreptului și până la data plății efective și integrale.
- către reclamanta pârâții Ministerul Justiției și Curtea de Apel București pentru perioada cuprinsă între 19 octombrie 2004 și 01.01.2006, iar de la această dată și până la data pronunțării prezentei sentințe pârâții Ministerul Justiției și Consiliul Superior al Magistraturii, sume actualizate în funcție de indicele de inflație de la data nașterii dreptului și până la data plății efective și integrale.
- către reclamanta pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul București pentru perioada cuprinsă între 19 octombrie 2004 și 01.01.2006, iar de la această dată și până la data pronunțării prezentei sentințe, obligă la plata aceluiași spor pârâții Ministerul Justiției și Consiliul Superior al Magistraturii, sume actualizate în funcție de indicele de inflație de la data nașterii dreptului și până la data plății efective și integrale.
- către reclamanta pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul București pentru perioada cuprinsă între 19 octombrie 2004 și 11.07.2005, iar de la această dată și până la data pronunțării prezentei sentințe, pârâții Ministerul Justiției și Consiliul Superior al Magistraturii, sume actualizate în funcție de indicele de inflație de la data nașterii dreptului și până la data plății efective și integrale.
- către reclamantul pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul București pentru perioada cuprinsă între 19 octombrie 2004 și 11.07.2005, iar de la această dată și până la data pronunțării prezentei sentințe pârâții Ministerul Justiției și Consiliul Superior al Magistraturii, sume actualizate în funcție de indicele de inflație de la data nașterii dreptului și până la data plății efective și integrale.
- către reclamanta pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul București pentru perioada cuprinsă între 19 octombrie 2004 și 11.07.2005, iar de la această dată și până la data pronunțării prezentei sentințe, pârâții Ministerul Justiției și Consiliul Superior al Magistraturii, sume actualizate în funcție de indicele de inflație de la data nașterii dreptului și până la data plății efective și integrale.
- către reclamanta - pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul București pentru perioada cuprinsă între 19 octombrie 2004 și 01.07.2006, iar de la această dată și până la data pronunțării prezentei sentințe, pârâții Ministerul Justiției și Consiliul Superior al Magistraturii, sume actualizate în funcție de indicele de inflație de la data nașterii dreptului și până la data plății efective și integrale.
- către reclamantul pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Vâlcea pentru perioada cuprinsă între 19 octombrie 2004 și 07.02.2005, iar de la această dată și până la data pronunțării prezentei sentințe, pârâții Ministerul Justiției și Consiliul Superior al Magistraturii, sume actualizate în funcție de indicele de inflație de la data nașterii dreptului și până la data plății efective și integrale.
- către reclamanta - pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul București pentru perioada cuprinsă între 19 octombrie 2004 și 15.06.2005, iar de la această dată și până la data pronunțării prezentei sentințe, pârâții Ministerul Justiției și Consiliul Superior al Magistraturii, sume actualizate în funcție de indicele de inflație de la data nașterii dreptului și până la data plății efective și integrale.
- către reclamanta pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul București pentru perioada cuprinsă între 19 octombrie 2004 și 01.01.2007, iar de la această dată și până la data pronunțării prezentei sentințe, pârâții Ministerul Justiției și Consiliul Superior al Magistraturii, sume actualizate în funcție de indicele de inflație de la data nașterii dreptului și până la data plății efective și integrale.
- către reclamantul pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Prahova pentru perioada cuprinsă între 19 octombrie 2004 și 01.01.2007, iar de la această dată și până la data pronunțării prezentei sentințe, pârâții Ministerul Justiției și Consiliul Superior al Magistraturii, sume actualizate în funcție de indicele de inflație de la data nașterii dreptului și până la data plății efective și integrale.
- către reclamanta pârâții Ministerul Justiției și Curtea de Apel Alba Iulia pentru perioada cuprinsă între 19 octombrie 2004 și 1.09.2005, de la această dată și până la data de 1.01.2007 pârâții Ministerul Justiției și Curtea de Apel Brașov și de la data de 1.01.2007 și până la data pronunțării prezentei sentințe pârâții Ministerul Justiției și Consiliul Superior al Magistraturii, sume actualizate în funcție de indicele de inflație de la data nașterii dreptului și până la data plății efective și integrale.
- către reclamanta pârâții Ministerul Justiției și Curtea de Apel București pentru perioada cuprinsă între 19 octombrie 2004 și 1.01.2007, iar de la această dată și până la data pronunțării prezentei sentințe, pârâții Ministerul Justiției și Consiliul Superior al Magistraturii, sume actualizate în funcție de indicele de inflație de la data nașterii dreptului și până la data plății efective și integrale.
- către reclamanta pârâții Ministerul Justiției și Curtea de Apel București pentru perioada cuprinsă între 19 octombrie 2004 și 01.07.2006, iar de la această dată și până la data pronunțării prezentei sentințe, pârâții Ministerul Justiției și Consiliul Superior al Magistraturii, sume actualizate în funcție de indicele de inflație de la data nașterii dreptului și până la data plății efective și integrale.
- către reclamanta pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul București pentru perioada cuprinsă între 19 octombrie 2004 și 01.01.2006, iar de la această dată și până la data pronunțării prezentei sentințe, pârâții Ministerul Justiției și Consiliul Superior al Magistraturii, sume actualizate în funcție de indicele de inflație de la data nașterii dreptului și până la data plății efective și integrale.
- către reclamanta pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul București pentru perioada cuprinsă între 19 octombrie 2004 și 01.06.2005, iar de la această dată și până la data pronunțării prezentei sentințe, pârâții Ministerul Justiției și Consiliul Superior al Magistraturii, sume actualizate în funcție de indicele de inflație de la data nașterii dreptului și până la data plății efective și integrale.
- către reclamanta pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul București pentru perioada cuprinsă între 19 octombrie 2004 și 11.07.2005, iar de la această dată și până la data pronunțării prezentei sentințe, pârâții Ministerul Justiției și Consiliul Superior al Magistraturii, sume actualizate în funcție de indicele de inflație de la data nașterii dreptului și până la data plății efective și integrale.
- către reclamantul pârâții Ministerul Justiției și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție pentru perioada cuprinsă între 19 octombrie 2004 și 17.02.2006, iar de la această dată și până la data pronunțării prezentei sentințe, pârâții Ministerul Justiției și Consiliul Superior al Magistraturii, sume actualizate în funcție de indicele de inflație de la data nașterii dreptului și până la data plății efective și integrale.
- către reclamantul pârâții Ministerul Justiției și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție pentru perioada cuprinsă între 19 octombrie 2004 și 01.01.2006, iar de la această dată și până la data pronunțării prezentei sentințe, pârâții Ministerul Justiției și Consiliul Superior al Magistraturii, sume actualizate în funcție de indicele de inflație de la data nașterii dreptului și până la data plății efective și integrale.
- către reclamanta pârâții Ministerul Justiției și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție pentru perioada cuprinsă între 19 octombrie 2004 și 16.11.2004, de la această dată și până la data de 30.06.2006 pârâții Ministerul Justiției și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de la data de 30.06.2006 și până la data pronunțării prezentei sentințe pârâții Ministerul Justiției și Consiliul Superior al Magistraturii, sume actualizate în funcție de indicele de inflație de la data nașterii dreptului și până la data plății efective și integrale.
- către reclamanta pârâții Ministerul Justiției și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru perioada cuprinsă între 19 octombrie 2004 și 17.01.2005, iar de la această dată și până la data pronunțării prezentei sentințe, pârâții Ministerul Justiției și Consiliul Superior al Magistraturii, sume actualizate în funcție de indicele de inflație de la data nașterii dreptului și până la data plății efective și integrale.
- către reclamanta pârâții Ministerul Justiției și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru perioada cuprinsă între 19 octombrie 2004 și 17.01.2005, iar de la această dată și până la data pronunțării prezentei sentințe, pârâții Ministerul Justiției și Consiliul Superior al Magistraturii, sume actualizate în funcție de indicele de inflație de la data nașterii dreptului și până la data plății efective și integrale.
- către reclamanta pârâții Ministerul Justiției și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru perioada cuprinsă între 19 octombrie 2004 și 17.01.2005, iar de la această dată și până la data pronunțării prezentei sentințe, pârâții Ministerul Justiției și Consiliul Superior al Magistraturii, sume actualizate în funcție de indicele de inflație de la data nașterii dreptului și până la data plății efective și integrale.
- către reclamanta C pârâții Ministerul Justiției și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București pentru perioada cuprinsă între 19 octombrie 2004 și 31.12.2005, iar de la această dată și până la data pronunțării prezentei sentințe, pârâții Ministerul Justiției și Consiliul Superior al Magistraturii, sume actualizate în funcție de indicele de inflație de la data nașterii dreptului și până la data plății efective și integrale.
- către reclamantul pârâții Ministerul Justiției și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București pentru perioada cuprinsă între 19 octombrie 2004 și 17.01.2005, iar de la această dată și până la data pronunțării prezentei sentințe, pârâții Ministerul Justiției și Consiliul Superior al Magistraturii, sume actualizate în funcție de indicele de inflație de la data nașterii dreptului și până la data plății efective și integrale.
- către reclamanta C pârâții Ministerul Justiției și Consiliul Superior al Magistraturii pentru perioada cuprinsă între 01.01.2007 și până la data pronunțării prezentei sentințe, sumă actualizată în funcție de indicele de inflație de la data nașterii dreptului și până la data plății efective și integrale.
- către reclamanta Ministerul Justiției și Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea pentru perioada cuprinsă între 19 octombrie 2004 - 15.02.2006, Ministerul Justiției și Parchetul de pe lângă Tribunalul București pentru perioada cuprinsă între 16.02.2006 - 1.01.2007, iar de la această dată și până la data pronunțării prezentei sentințe pârâții Ministerul Justiției și Consiliul Superior al Magistraturii, sume actualizate în funcție de indicele de inflație de la data nașterii dreptului și până la data plății efective și integrale.
- către reclamanta pârâții Ministerul Justiției și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați pentru perioada cuprinsă între 19 octombrie 2004 - 31.12.2005, iar de la această dată și până la data pronunțării prezentei sentințe pârâții Ministerul justiției și Consiliul Superior al Magistraturii, sume actualizate începând cu data nașterii dreptului și până la data plății efective și integrale.
- către reclamantul pârâții Ministerul Justiției și Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomița, pentru perioada cuprinsă între 19 octombrie 2004 - 1.07.2006, iar de la această dată și până la data pronunțării prezentei sentințe pârâții Ministerul justiției și Consiliul Superior al Magistraturii, sume actualizate începând cu data nașterii dreptului și până la data plății efective și integrale.
- către reclamantul pârâții Ministerul Justiției și Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași pentru perioada cuprinsă între 19 octombrie 2004 - 1.07.2006, iar de la această dată și până la data pronunțării prezentei sentințe pârâții Ministerul Justiției și Consiliul Superior al Magistraturii, sume actualizate începând cu data nașterii dreptului și până la data plății efective și integrale.
- către reclamantul pârâții Ministerul Justiției și Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare pentru perioada cuprinsă între 19 octombrie 2004 - 31.12.2005, iar de la această dată și până la data pronunțării prezentei sentințe pârâții Ministerul Justiției și Consiliul Superior al Magistraturii, sume actualizate începând cu data nașterii dreptului și până la data plății efective și integrale.
- către reclamanta pârâții Ministerul Justiției și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București pentru perioada cuprinsă între 19 octombrie 2004 - 01.10.2007, iar de la această dată și până la data pronunțării prezentei sentințe pârâții Ministerul Justiției și Consiliul Superior al Magistraturii, sume actualizate începând cu data nașterii dreptului și până la data plății efective și integrale.
- către reclamantul G pârâții Ministerul Justiției și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru perioada cuprinsă între 19 octombrie 2004 - 1.10.2007, iar de la această dată și până la data pronunțării prezentei sentințe pârâții Ministerul Justiției și Consiliul Superior al Magistraturii, sume actualizate începând cu data nașterii dreptului și până la data plății efective și integrale.
- către reclamanta pârâții Ministerul Justiției și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru perioada cuprinsă între 19 octombrie 2004 - 1.12.2004, pârâții Ministerul Justiției și Direcția Națională Anticorupție pentru perioada 1.12.2004 - 1.10.2007, iar de la această dată și până la data de 16.12.2007, sume actualizate începând cu data nașterii dreptului și până la data plății efective și integrale.
- către reclamanta pârâții Ministerul Justiției și Direcția Națională Anticorupție pentru perioada cuprinsă între 19 octombrie 2004 - 1.10.2007, iar de la această dată și până la data pronunțării prezentei sentințe pârâții Ministerul Justiției și Consiliul Superior al Magistraturii, sume actualizate începând cu data nașterii dreptului și până la data plății efective și integrale.
Au fost respinse cererile de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor formulate de către Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de către Curtea de Conturi a României.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a analizat cu prioritate excepțiile invocate de pârâții Curtea de Apel Brașov, Curtea de Apel Alba Iulia, pe care le-a apreciat ca neîntemeiate.
Astfel, din precizarea aflată la fila 442 dosar rezultă că reclamanta a funcționat în perioada 1.08.2004 - 1.09.2005 la Curtea de Apel Alba Iulia, iar în perioada 1.09.2005 - 1.01.2007 a Curtea de Apel Brașov, după această dată fiind detașată la Consiliul Superior al Magistraturii.
Așadar această reclamantă s-a aflat în raporturi de muncă cu cele două curți de apel pârâte, existând identitate între pârâte și debitorul obligației constând în plata despăgubirilor civile mai exact a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Instanța a considerat că este neîntemeiată și excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, deoarece potrivit art.1 din nr.OUG22/2002 aprobată prin Legea nr.188/2002, executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice în baza titlurilor executorii se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Conform art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare, astfel că, față de cererea având ca obiect alocarea fondurilor necesare sumelor ce urmează a fi plătite reclamanților și intervenienților, acesta are calitate procesuală pasivă.
Cât privește excepția depășirii atribuțiilor puterii judecătorești, astfel cum aceasta este reglementată ca o excepție de necompetență de ordine publică, de către dispozițiile art.159 pct.1 Cod procedură civilă, ridicată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, instanța a constatat că și aceasta este neîntemeiată
Astfel, potrivit art.3 alin.1 din Legea nr.188/1999 reprezintă conflicte de muncă, conflictele dintre salariați și unitățile la care sunt încadrați cu privire la drepturile cu caracter profesional, social și economic, ori cu privire la raporturile rezultate din desfășurarea relațiilor de muncă. Având în vedere obiectul acțiunii principale și al cererii de intervenție care vizează drepturi salariale cuvenite ca urmare a desfășurării de raporturi de muncă între părți, este evident că litigiul prezent are caracterul unui conflict de muncă și atrage competența de soluționare în primă instanță, în conformitate cu prevederile art.2 pct.1 lit. c Cod procedură civilă a Tribunalului.
De altfel, obiectul acțiunii constă în despăgubiri civile echivalente doar din punct de vedere valoric cu sporul de stres și solicitare neuropsihică.
Pe aceleași considerente a fost respinsă și excepția de necompetență materială a instanței ridicată de pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Tribunalul Prahova.
Instanța a respins și excepția de necompetență teritorială ridicată de pârâtul Ministerul Justiției, cu motivarea că regulile privitoare la competența teritorială sunt, în principiu, de natură dispozitivă, iar încălcarea lor atrage necompetența relativă a instanței, situație în care excepția nu poate fi invocată decât de partea în interesul căreia a fost creată.
În plus, reclamantul are domiciliul stabil în orașul, județul V, aflat în circumscripția Tribunalului Vâlcea, iar drepturile solicitate de reclamanți și intervenienți au aceeași cauză, situație în care sunt aplicabile dispozițiile art.47 Cod procedură civilă.
Tribunalul a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Curtea de Conturi a României, pe considerentul că între această pârâtă și reclamanți și intervenienți nu există raporturi de muncă, astfel că acțiunea a fost formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Cât privește fondul cauzei, instanța a reținut că reclamanții și intervenienții sunt magistrați - judecători și procurori - care au funcționat la instanțele pârâte în perioadele arătate în cererea precizată și ulterior au fost detașați la Consiliul Superior al Magistraturii și solicită acordarea sporului de risc și solicitare neuro-psihică în procent de 50 %.
Acest spor, a fost prevăzut de art.47 din Legea nr.50/1996 republicată privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, tocmai avându-se în vedere condițiile deosebite de muncă din acest domeniu de activitate.
Acest text de lege a fost abrogat prin art. I pct.42 din nr.OG83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996.
Cum nr.OG83/2000 reprezintă o ordonanță ordinară, iar domeniul referitor la salarizare nu poate fi reglementat decât printr-o lege organică, tribunalul a constatat încălcarea dispozițiilor art.114 din Constituție, în vigoare la acea dată.
Conform prevederilor textului constituțional, în forma anterioară republicării Constituției României, Parlamentul putea adopta o lege specială de abilitare a guvernului de a emite ordonanțe în domenii care nu fac obiectul legilor organice, iar art.72 alin.3 precizează în mod expres care sunt domeniile reglementate prin legea organică.
La art.72 alin.3 din Constituția României, la lit. h se regăsesc aspectele referitoare la organizarea și funcționarea Consiliului Superior al Magistraturii, instanțelor Judecătorești, Ministerului Public și Curții de Conturi.
Toate aceste aspecte trebuie interpretate prin prisma art.4 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă, care prevede că actele normative se elaborează în funcție de ierarhia lor, de categoria acestora și de autoritatea publică competentă să le emită.
Prevederile nr.OG83/2000 raportate la art.47 din Constituția României, încalcă dispozițiile constituționale dar și art.1 din protocolul nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, deoarece măsura adoptată printr-o ordonanță nu este proporțională cu situația care a determinat-o, aducând atingere existenței dreptului.
La data stabilirii acestui drept s-au avut în vedere condițiile în care magistrații își desfășoară activitatea, caracterizate prin risc și suprasolicitare neuropsihică iar acestea există și astăzi în aceeași formă.
Situația este similară celei privind sporurile de vechime în muncă, pentru care Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. XXXVI/07.05.2007, cu ocazia soluționării recursului în interesul legii, a statuat că dispozițiile art.33 alin.1 din Legea nr.50/1996, în raport cu prevederile art.1, pct.32 din nr.OG83/2000, art.50 din nr.OUG177/2002 și art.6 alin.1 din nr.OUG160/2000 se interpretează în sensul că "judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați beneficiau și de sporul pentru vechime în muncă în cuantumul prevăzut de lege".
Instanța a reținut de asemenea că există conflict între art.1 pct.42 din nr.OG83/2000 care a abrogat art.47 din Legea nr.50/1996 și art.1 din Protocolul Adițional 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, urmând a da preponderență și aplicabilitate juridică acestui din urmă text legal.
Potrivit art.20 alin.2 din Constituția României, dacă există neconcordanță între pactele și tratatele privitoare la drepturile omului la care România este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazurilor în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Față de cele reținute mai sus, instanța a admis acțiunea și cererea de intervenție în interes propriu și a obligat pârâții Ministerul Justiției și instanțele de judecată la care aceștia au funcționat, să plătească reclamanților și intervenienților, sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50% cu titlu de despăgubiri, calculate la indemnizația brută lunară de încadrare, începând cu perioada de 3 ani anterioară introducerii cererii de chemare în judecată, mai exact începând cu data de 19 octombrie 2004 și până la data detașării la iar de la această dată și până la data sentinței ce urmează a se pronunța, la plata acestor drepturi va fi obligat Ministerul Justiției și, acesta din urmă și pentru intervenienta care este detașată la Școala Națională de Grefieri deoarece aceasta deși este finanțată de la bugetul de stat, finanțarea sa se realizează prin bugetul Consiliului Superior al Magistraturii, cu precizarea că față de reclamanta C va fi obligat numai deoarece parchetul la care aceasta a funcționat anterior detașării la nu a fost chemat în judecată în calitate de pârât, pretențiile împotriva acestuia urmând a fi valorificate pe cale separată.
Instanța a considerat că despăgubirile la care pârâții urmează a fi obligați trebuie reactualizate începând cu data nașterii dreptului și până la data plății efective și integrale, dispozițiile art.161(4) Codul Muncii fiind aplicabile în cauză.
Instanța a respins cererea de obligare la plata acestor drepturi și pentru viitor, reținând că obiectul cererii fiind un conflict de muncă, angajatorul este obligat, potrivit art.269 Codul Muncii, să-l despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material din culpa angajatorului, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, situație în care prejudiciul trebuie să fie real, cert și actual.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a fost obligat să aloce celorlalți pârâți sumele necesare plăților.
Instanța a respins cererile de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor formulate de Curtea de Conturi a României, față de aceasta din urmă ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală pasivă, cât și cererea de chemare în garanție a aceluiași minister formulată de către Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, față de acesta din urmă cu motivarea că obligația Ministerului Economiei și Finanțelor este de a face, respectiv de a aloca celorlalți pârâți sumele necesare plăților și nu de a da, această obligație revenind pârâților ordonatori principali, secundari sau terțiari de credite, cu care reclamanții și intervenienții au raporturi de muncă.
Ulterior, prin sentința civilă fără număr din data de 14.02.2008, de completare a sentinței civile nr.37/18.01.2008 a fost admisă în parte cererea de completare formulată de intervenienții și și a fost completat dispozitivul sentinței, în sensul că au fost obligați pârâții Ministerul Justiției și Parchetul de pe lângă Tribunalul București ( pentru Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 B) să plătească intervenientului sporul de 50%, calculat la indemnizație de încadrare brută lunară, începând cu data de 19.10.2004 și până la data detașării la Consiliul Superior al Magistraturii, iar de la această dată și până la data pronunțării sentinței civile nr.37/18.01.2008 au fost obligați la plată Ministerul Justiției și Consiliul Superior al Magistraturii, sumele urmând a fi actualizate cu indicele de inflație până la data plății efective.
Sentința a fost completată și în ceea ce o privește pe intervenienta, pentru perioada 19 octombrie și până la data detașării la Școala Națională de Grefieri plata urmând a se face de către Ministerul Justiției și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, iar de la această dată și până la data pronunțării sentinței civile nr.37/18.01.2008 de către Ministerul Justiției și Consiliul Superior al Magistraturii (pentru Școala Națională de Grefieri), sumele urmând a fi actualizate cu indicele de inflație, la data plății efective.
De asemenea, printr-o altă sentință de completare s-a dispus ca antepenultimul, penultimul și ultimul rând de la pagina 7 din sentință, precum și rândul 14 din minută să fie completate după cum urmează: "Obligă pârâții Ministerul Justiției, instanțele de judecată și parchetele de pe lângă acestea la care reclamanții și intervenienții au funcționat să plătească acestora sporul de 50% cu titlu de despăgubiri".
În termen legal sentința a fost recurată de o parte dintre reclamanți și de intervenienți, precum și de către pârâții Consiliul Superior al Magistraturii, Direcția Națională Anticorupție, Curtea de Apel Brașov, Ministerul Justiției, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Tribunalul Prahova, Ministerul Economiei și Finanțelor.
Prin decizia civilă nr.348/R-CM/22.04.2008 a fost respinsă cererea de suspendare a executării sentinței, formulată de Tribunalul Prahova, ca rămasă fără obiect.
Au fost admise recursurile formulate de reclamanții, -, C, G, C, și de recurentul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
A fost modificată în parte sentința în sensul că s-a dispus plata sporului de 50% pentru recurenții-reclamanți și pentru viitor, iar pentru recurenta-reclamantă C și pentru perioada octombrie 2004-31.12.2006 de către Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cât și pentru viitor și au fost obligați pârâții la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă ale recurenților-reclamanți.
A fost admisă cererea de chemare în garanție formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și obligă pe chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor să plătească acestui pârât fondurile necesare achitării drepturilor bănești.
A fost menținută în rest sentința.
Au fost respinse celelalte recursuri ca nefondate.
După pronunțarea acestei decizii a fost înregistrat pe rolul Curții de APEL PITEȘTI un nou recurs, formulat de reclamantele, și - mpotriva sentințelor nr.37/18.01.2008 și a sentinței de completarea a acesteia, pronunțate de Tribunalul Vâlcea, sentințe care au fost criticate sub următoarele aspecte:
1. Prima instanță a omis să se pronunțe asupra cererii de acordare a sporului de 50% și pentru viitor, iar prin sentința de completare nr.37/18.01.2007 a respins acest capăt de cerere, deși recunoașterea dreptului de a beneficia în continuare de acest spor este consecința temeiurilor de drept care au stat la baza admiterii acțiunii, cele două capete de cerere având aceeași legitimitate.
Față de concluzia instanței de fond în sensul că prevederile art.47 din Legea nr.50/1996 au rămas în vigoare și după adoptarea nr.OG83/2000, în condițiile în care abrogarea celor dintâi s-a făcut cu încălcarea prevederilor constituționale și a normelor de tehnică legislativă, consecința nu poate fi decât aceea că dreptul de a primi sporul de 50% există și în prezent în patrimoniul reclamanților.
2. Instanța de fond a omis să se pronunțe asupra capătului de cerere privind obligarea pârâților la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților, în conformitate cu dispozițiile Decretului nr.92/1976.
În concluzie, se solicită admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței în sensul acordării în continuare a acestui spor, actualizat cu indicele de inflație, precum și în sensul efectuării mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților.
Analizând sentința recurată, în raport de criticile aduse, Curtea constată următoarele:
Primul motiv de recurs formulat de reclamante este fondat.
Așa cum corect a reținut prima instanță, abrogarea art.47 din Legea nr.50/1996 s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor constituționale și de tehnică legislativă, ceea ce înseamnă că acest articol este și în prezent în vigoare.
Acest aspect rezultă de altfel și din dispozitivul deciziei nr. XXI/10.03.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Secții Unite, în recurs în interesul legii. Astfel, în decizia sa Înalta Curtea stabilit că acest spor se cuvine și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000 aprobată prin Legea nr.324/2001, fără a stabili și o eventuală dată de la care acest spor nu s-ar mai cuveni.
Pe de altă parte, salariul este o prestație periodică, iar art.110 alin.2 Cod procedură civilă permite solicitarea înainte de termen a unei prestații periodice, instituind practic o excepție de la regula potrivit căreia drepturile solicitate printr-o acțiune trebuie să fie actuale, urmând bineînțeles ca hotărârea obținută să fie pusă în executare la împlinirea termenului.
Rezultă deci că reclamanții sunt îndreptățiți să primească acest spor și în prezent, precum și în continuare, pentru viitor.
Al doilea motiv de recurs formulat de reclamanți este de asemenea fondat.
Instanța de fond a omis într-adevăr să se pronunțe asupra capătului de cerere privind efectuarea mențiunilor în carnetele de muncă ale reclamanților, motiv pentru care, în conformitate cu dispozițiile Decretului nr.92/1976, Curtea va constata că reclamanții sunt îndreptățiți să li se efectueze în carnetele de muncă mențiunile referitoare la drepturile salariale obținute din sentința ce face obiectul prezentului recurs.
Față de aceste considerente, Curtea, în temeiul art.291 Codul Muncii și art.312 Cod procedură civilă, va admite recursurile formulate de reclamante și va modifica în parte sentința, în sensul că va dispune plata sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și pentru viitor, pentru recurentele-reclamante și va obliga pe pârâții angajatori ai recurentelor să efectueze în carnetele de muncă ale acestora mențiunile corespunzătoare referitoare la drepturile salariale acordate prin sentința Tribunalului Vâlcea și decizia Curții de APEL PITEȘTI.
Va menține în rest sentințele.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de reclamantele, și împotriva sentinței civile nr.37 din 18 ianuarie 2008 și a sentinței de completare a acesteia din 14 februarie 2008, ambele pronunțate de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr-.
Modifică sentința în sensul că dispune plata către recurente a sporului de 50% și pentru viitor, actualizată la data de plății efective.
Obligă pe pârâții angajatori la efectuarea mențiunilor cuvenite în carnetele de muncă ale reclamantelor - recurente.
Menține în rest sentințele.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 iunie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția civilă, pentru cauze privind conflictele de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Președinte, Judecător, Judecător
- - - - - - -
Grefier,
- -
Red.
TC/4 ex.
11.06.2008
jud fond. scu
Președinte:Nicoleta Simona PăștinJudecători:Nicoleta Simona Păștin, Paulina Ghimișliu