Pretentii civile. Speta. Decizia 475/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 475/R-CM
Ședința publică din 10 Iunie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Nicoleta Simona Păștin JUDECĂTOR 2: Paulina Ghimișliu
Judecător - -
Judecător - -
Grefier - -
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile declarate de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE SI JUSTIȚIE și de chematul în garanție MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANȚELOR, împotriva sentinței civile nr.324 din 07 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns consilier juridic pentru intimatul-pârât Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI, în baza împuternicirii nr.3286/III/2008 depusă la dosar, lipsind recurenții, intimații-reclamanți, intimatul-pârât Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea și intimatul-intervenient Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării
Procedura este legal îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care se constată că nu sunt cereri prealabile.
Curtea constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul asupra lor.
Consilier juridic având cuvântul pentru intimatul-pârât Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI, arată că este de acord cu admiterea recursurilor așa cum au fost formulate în scris.
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față, constată că rin p. cererea înregistrată la data de 02.10.2007, reclamanții, și au chemat în judecată pe pârâții MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligați la calculul și la plata drepturilor reprezentând sporul de confidențialitate de 15% începând cu luna octombrie 2004 la zi, precum și pentru viitor, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective și la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă.
A fost chemat în judecată și pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor pentru a fi obligat la alocarea sumelor necesare plății drepturilor bănești cuvenite.
S-a solicitat citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, în baza art.27 din nr.OG137/2000, modificată și completată.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că potrivit art.3 din Legea nr.444/2006, cadrele militare în activitate, funcționarii publici cu statut special și militarii angajați pe bază de contract beneficiază de un spor lunar de până la 15% din solda lunară pentru păstrarea confidențialității în legătură cu informațiile clasificate. Și alte categorii de funcționari publici beneficiază de acest spor, și anume, aparatul de lucru al Guvernului, din cadrul Administrației Președințiale, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Integrării Europene, Ministerul Economiei și Comerțului, Consiliul Legislativ. Aceasta rezultă din dispozițiile art. 15 alin. 1 din nr.OG 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici.
Reclamanții au mai arătat că prin art.15 alin.1 și 2 din Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr.328 din 24 august 2005 s-a instituit obligația de a nu dezvălui sau folosi pentru alte scopuri decât cele legate direct de exercitarea profesiei, informațiile pe care le-a obținut în această calitate.
Aceleași dispoziții se regăsesc și în Codul deontologic al personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea adoptat de Consiliul Superior al Magistraturii prin Hotărârea nr. 145/2005. Astfel, conform art. 9 din cap. IV referitor la confidențialitate, personalul auxiliar de specialitate are obligația de a nu dezvălui sau folosi pentru alte scopuri decât cele legate de exercitarea profesiei informațiile obținute pe parcursul desfășurării activității profesionale.
Potrivit reglementărilor menționate încălcarea acestei obligații de serviciu constituie abatere disciplinară.
Judecătorii și procurorii militari, precum și membrii Consiliului Director al beneficiază de un spor de confidențialitate de până la 15% din solda lunară sau indemnizație, iar procurorii civili și personalul auxiliar de specialitate nu beneficiază de un astfel de spor.
Acest fapt determină incidența unui tratament discriminatoriu ce are ca efect restrângerea ori înlăturarea, recunoașterii folosinței și exercitării, în condiții de egalitate a dreptului la remunerare pentru păstrarea confidențialității unor date, cu încălcarea prevederilor art. 14 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului.
În drept, acțiunea este întemeiată pe disp. art. 21 alin. 1 din nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările ulterioare.
Prin întâmpinare, pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă.
A invocat mai întâi excepția necompetenței materiale a tribunalului arătând că instanța competentă potrivit dreptului comun, la care face trimitere nr.OG 137/2000 prin art. 27 alin. 1, este judecătoria.
Fiind o acțiune în pretenții acesta trebuie timbrată la valoarea obiectului, obligație ce urmează a fi stabilită în sarcina reclamanților.
Pe de altă parte, se susține, dacă s-ar da curs unei asemenea acțiuni, instanța ar depăși atribuțiile puterii judecătorești adăugând la lege.
Reclamanții nu aparțin niciuneia dintre categoriile profesionale cărora le este recunoscut prin lege dreptul la sporul de confidențialitate iar instituțiile în care funcționează fac parte din organele autorității judecătorești și nu sunt aceleași cu instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională.
Principiul egalității în fața legii nu înseamnă uniformitate, așa încât dacă la situații egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situații diferite tratamentul nu poate fi decât diferit.
Același pârât a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice pentru ca, în cazul în care se va admite acțiunea, să se dispună prin hotărâre ca acesta să ia act de obligativitatea adoptării unui proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public pe anul 2007, care să includă alocarea sumelor ce reprezintă pretențiile reclamanților.
Motivând cererea, pârâtul a arătat că potrivit art. 19 din Legea finanțelor publice nr. 500/2002, rolul Ministerului Finanțelor Publice este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, precum și de proiectele de rectificare a acestor bugete
Conform art. 131 pct. (1) din Legea nr. 304/2004 republicată activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat iar MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, în calitate de ordonator principal de credite, în lipsa unei rectificări bugetare este în imposibilitate de a dispune de fonduri bugetare pentru plata diferențelor bănești solicitate.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, prin întâmpinare, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, cu motivarea că între părțile în litigiu și acest minister nu există raporturi juridice de muncă în baza cărora să poată fi obligat la plată. Pârâtul MINISTERUL PUBLIC are obligația să prevadă în bugetul său propriu veniturile din care să poată fi acoperite cheltuielile privind drepturile bănești solicitate de reclamanți.
Ministerul Economiei și Finanțelor nu se confundă cu bugetul de stat iar rolul său este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite și a proiectelor bugetelor locale, respectând procedura reglementată de Legea nr. 500/2002.
Pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se impună elaborarea bugetului sub o anumită formă și conținut este o imixtiune în atribuțiile puterii legislative.
Același pârât solicită respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată, pe considerentul că reclamanții nu urmăresc aplicarea unor drepturi stabilite prin lege și neacordate de către angajator, ci solicită pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună extinderea dispozițiilor legale ale actelor normative criticate. Judecătorii și procurorii au obligația de a păstra confidențialitatea lucrărilor și informațiilor pe care le-au obținut în această calitate. Nici un alt text de lege nu prevede și dreptul acestora la un spor de confidențialitate ca urmare a exercitării acestei profesii.
Aceleași apărări au fost formulate și față de cererea de chemare în garanție.
Prin sentința civilă nr.324/07.04.2008, Tribunalul Vâlceaa respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor și excepția necompetenței materiale a instanței.
A admis acțiunea și a obligat pe pârâții MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție B, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI și Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea să calculeze și să plătească reclamanților drepturile salariale reprezentând sporul de confidențialitate de 15% începând cu data de 02.10.2004, până la data rămânerii irevocabile a sentinței, precum și pe viitor, actualizate la data plății efective, conform încadrării evidențiate în tabelul de la fila 94 dosar.
A obligat pe pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății sumelor neîncasate.
A respins ca rămasă fără obiect cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, sub aspectul elaborării proiectului de rectificare a bugetului pe anul 2007.
A obligat pe pârâtul Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă.
Examinând în prealabil excepțiile invocate instanța de fond a reținut că Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează, potrivit Legii nr.500/2002 și nr.HG208/2005, acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, cum ar fi pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Astfel, rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete.
Calitatea procesuală a Ministerului Economiei și Finanțelor rezultă și din dispozițiile art.1 din nr.OG22/2002, aprobată prin Legea nr. 288/2002, potrivit cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Ca nefondată a fost privită și excepția de necompetență materială a Tribunalului Vâlcea. S-a considerat că în speță este vorba despre acordarea unor despăgubiri bănești pentru drepturi salariale încălcate, ca urmare a tratamentului diferențiat la care au fost supuși reclamanții, în calitate de procurori, respectiv despre un conflict de drepturi, dreptul comun în materie fiind art.2 lit. c) Cod procedură civilă. Așadar, competența de soluționare a cauzei aparține tribunalului.
Pe fond s-a reținut că reclamanților le-a fost impusă prin lege o obligație profesională imperativă, de confidențialitate - art.99 lit.d din Legea nr.303/2004 și art.4 alin.1 din Legea nr.303/2004 raportat la art.15 din Codul deontologic și art.78 alin.1 din Legea nr.567/2004 și art.9 din Codul deontologic - care se îndeplinește în cadrul executării raporturilor de muncă. Prin însăși natura sa, activitatea judiciară desfășurată de reclamanți implică administrarea sau cel puțin contactul cu informații confidențiale, unele chiar clasificate sau secrete de serviciu, constând, de exemplu, în date privind: arestări, interceptări ale convorbirilor telefonice, martori sub acoperire, protecția victimelor, datele cu caracter personal ale justițiabililor și colegilor de serviciu - art.2 alin.4 și alin.5 din Legea nr.677/2001- sesizările adresate organelor statului, de pildă, cele făcute conform art.18 lit.c din Legea nr.108/1999, veniturile salariale, protecția minorilor, secretul bancar, secretul economic, drepturile de proprietate intelectuală, etc.
În celelalte unități bugetare, faptului îndeplinirii obligației de confidențialitate, i-a fost recunoscut si dreptul corelativ salarial.
Astfel, conform art.13 din nr.OUG57/2000, art.30 alin.3 din nr.OG137/2000, art.3 din nr.OG38/2003, art.13 alin.1 din nr.OUG123/2003, art.3 din nr.OG19/2006, art.15 alin.1 din nr.OG6/2001, art.20 alin.3 din Legea nr.656/2002, art.15 din nr.OG64/2006, art.13 din nr.OG10/2007, debitorii obligației de confidențialitate au fost recunoscuți, în mod firesc creditori ai dreptului corelativ la sporul de confidențialitate.
Conform art.26 raportat la art.1 și art.295 alin.2 din Codul muncii, indiferent de categoria socio-profesională, perioada în care o persoană prestează munca îi revine obligația de confidențialitate.
Raportul de muncă, indiferent dacă este tipic sau atipic, are întotdeauna un caracter juridic sinalagmatic. Din acest motiv, obligația și prestația de confidențialitate de "non facere" reprezintă cauza juridică expresă și indiscutabilă a obligației sinalagmatice și a contraprestației unității bugetare de plată a drepturilor salariale corelative îndeplinirii prestației de confidențialitate de către reclamanți.
Instituind obligația sinalagmatică profesională de confidențialitate, implicit legiuitorul a instituit și o obligație de plată, lacunar fiind doar aspectul privind cuantumul procentual al acestui drept salarial.
Reclamanții se află, sub aspectul analizat, într-o situație identică, nu doar comparabilă, cu celelalte categorii de personal din unitățile bugetare, ba chiar și cu personalul din unitățile private, deoarece și reclamanții sunt parte a unui raport de muncă și îndeplinesc o obligație de confidențialitate.
Principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă.
Pe de altă parte, nu există nicio justificare obiectivă și rezonabilă excluderii reclamanților de la acordarea acestui spor.
Pârâții invocă elementul categoriei socio-profesionale pentru a justifica tratamentul diferit.
Singurele criterii care pot duce la o diferențiere în sistemul de salarizare sunt nivelul studiilor, treapta sau gradul profesional, calitatea și cantitatea muncii, condițiile de muncă, dar cu sublinierea în mod deosebit a faptului că această diferențiere se poate reflecta numai în salariul/ indemnizația de bază, parte fixă a salariului, nu și în sporurile salariale, care întotdeauna au obiective și elemente cu totul speciale de acordare.
Reclamanții sunt discriminați în sensul art.2 alin.1și 3 și art.6 din nr.OUG137/2000, întrucât le-a fost refuzat sporul de confidențialitate nu datorită faptului că nu ar îndeplini condiția existenței obligației legale de confidențialitate, ci sub pretextul că aparțin unei anumite categorii socio-profesionale, criteriu declarat în mod expres de lege ca fiind discriminatoriu.
Existența discriminării directe a reclamanților a fost reținută și din perspectiva dispozițiilor art.7 și art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art.7 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Economice, Sociale și Culturale, ratificat prin Decretul nr.212/1974, art.14 din Convenția Europeană privind Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, respectiv Protocolul nr.12 la această Convenție, art.4 din Carta socială europeană revizuită ratificată prin Legea nr.74/1999, art.5, art.6, art.8, art.39 alin.1 lit.a, art.40 alin.2 lit.c și f, art.54 alin.3, art.65 și art.155 raportat la art.1 din Legea nr.53/2003, art.20, art.16 alin.1, art.53 și art.41 din Constituție.
Pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamanților, instanța a aplicat, prin analogie, procentul sporului de confidențialitate prevăzut de art.13 alin.I din nr.OUG123/2003, întrucât numai astfel se poate realiza principiul unei juste și integrale despăgubiri, iar pe de altă parte, art.3 din Codul civil oprește instanța să invoce lacuna legislativă.
S-a arătat că acordarea despăgubirilor solicitate nu se confundă cu o adăugare la lege, ci reprezintă o aplicare a prevederilor art.269 Codul muncii, care garantează dreptul la despăgubire, inclusiv pentru discriminările în muncă.
Cererea de actualizare a drepturilor salariale cuvenite cu indicele de inflație a fost admisă în temeiul art.161 alin. (4) din Codul muncii. Instanța a reținut pentru aceasta că pârâții sunt în culpă pentru neacordarea sporurilor, precum și pentru neinițierea unor măsuri care să aibă ca finalitate eliminarea acestor discriminări.
Prin obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor la alocarea fondurilor necesare achitării drepturilor bănești cuvenite reclamanților, ca urmare a admiterii acțiunii, considerentele fiind cele menționate în analiza excepției lipsei calității procesuale pasive, cererea de chemare în garanție a aceleiași părți a rămas fără obiect.
Împotriva sentinței au declarat recurs, în termen legal, pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și pârâtul-chemat în garanție Ministerului Economiei și Finanțelor.
În recursul declarat de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție se arată că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței altei instanțe.
Pornind de la temeiul de drept al acțiunii, art. 27 alin. 1 din nr.OG 137/2000, instanța competentă potrivit dreptului comun la care trimite textul de lege este judecătoria.
De altfel, se impune ca cererea de chemare în judecată să fie timbrată la valoare pentru că instanța de fond a fost învestită cu o acțiune în pretenții.
Într-o altă critică se arată că în mod nelegal s-a dispus plata sporului de confidențialitate și pe viitor. Critica are același argument cu cea privitoare la soluția asupra cererii principale. Astfel, se arată, obligând recurentul-pârât la plata sporului de confidențialitate, tribunalul a adăugat la legea specială de salarizare a magistraților și a depășit atribuțiile puterii judecătorești.
În cazul reclamanților lipsește orice dispoziție legală imperativă de acordare a sporului de confidențialitate. În plus, există o diferențiere radicală între veniturile nete lunare ale reclamanților și veniturile nete lunare ale funcționarilor care beneficiază de acest spor.
Dispozițiile Legii nr. 444/2006, care reglementează drepturile salariale ale altor categorii profesionale, au fost aplicate retroactiv deoarece sporul de confidențialitate a fost acordat în baza acestora începând cu anul 2004.
Pe de altă parte, s-a reținut greșit existența tratamentului discriminatoriu câtă vreme reclamanții nu sunt nici funcționari publici cu statut special, nici personal civil într-o instituție militară. Așa cum a reținut și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, nu sunt întrunite elementele art. 2 alin. 1 din nr.OG137/2000 deoarece reclamanții nu se află în situații comparabile cu beneficiarii acestui spor salarial. Aceștia fac parte din alte instituții publice, mai mult, potrivit Hotărârii nr. 387/2005 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară a instanțelor judecătorești, personalul auxiliar de specialitate nu are acces și nu operează cu informații clasificate de natura celor prevăzute de Legea nr. 182/2002 și nu exercită atribuții similare personalului militar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională sau funcționarilor publici din aparatul de lucru al Guvernului, Administrației Prezidențiale,
Un alt motiv de recurs este acela potrivit căruia instanța de fond a dispus în mod nelegal actualizarea drepturilor bănești solicitate cu indicele de inflație. MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, ca instituție bugetară, nu poate să înscrie în bugetul propriu nicio plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.
Greșit a fost respinsă cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor în condițiile în care acțiunea a fost admisă. Obligația de garanție dintre pârât și chematul în garanție rezultă din dispozițiile art. 131 pct. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, potrivit cărora activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Art. 19 din Legea nr. 500/2002 prevede că Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, prin pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, în calitate de ordonator principal de credite, este în imposibilitate de a dispune de fonduri bugetare pentru plata diferențelor bănești solicitate.
În drept, recursul este întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.3, 4 și 9, art. 3041Cod procedură civilă.
Recurentul-pârât Ministerul Economiei și Finanțelor critică sentința pentru nelegalitate sub următoarele aspecte:
Soluția de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive este nelegală deoarece, din interpretarea sistematică a prevederilor art. 28, 35 și 36 din Legea nr. 500/2002 rezultă că rolul Ministerului Economiei și Finanțelor, anume acela de a întocmi proiectul legii bugetare pe baza documentației ordonatorilor principali de credite, este unul pur tehnic și nu de aprobare. Aprobarea se realizează de către Parlament.
Astfel, instanța nu se poate substitui legiuitorului obligând ministerul la aprobarea unui proiect de buget sau de rectificare bugetară.
Ministerul Economiei și Finanțelor nu are calitatea de ordonator principal de credite nici față de reclamanți, nici față de pârâți, situație în care măsura adoptată este nelegală.
Pe fond, contrar susținerilor instanței, nu s-a făcut dovada existenței unor discriminări.
În drept, recursul este întemeiat pe dispozițiile 304 pct. 8 și 9 și art. 3041Cod procedură civilă.
Recursurile nu sunt fondate.
Tribunalul a fost sesizat cu o cerere având ca obiect plata drepturilor salariale decurgând din executarea raporturilor de muncă ale procurorilor și ale personalului auxiliar de specialitate al parchetelor de pe lângă instanțele judecătorești, cererea fiind întemeiată pe normele legale care interzic și sancționează discriminarea.
Pornind de la acest temei de drept și de la natura litigiului - conflict de drepturi sau litigiu de muncă - instanța de fond a soluționat cauza cu respectarea normelor care reglementează competența materială.
Aceasta deoarece art. 27 alin.1 din nr.OG 137/2000, modificată și completată, trimite la dreptul comun aplicabil în speță atunci când stabilește instanța care poate fi sesizată cu o cerere în despăgubiri pentru discriminare.
Or, în speța constituind conflict de drepturi, dreptul comun este dreptul muncii, iar potrivit art. 2 alin. 1 lit. c) pr.civ. conflictele de muncă se soluționează în primă instanță de tribunal.
Legat de motivul de recurs vizând soluționarea cauzei cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, curtea constată următoarele:
Caracteristic personalului din autoritățile și instituțiile publice, este că salariile se suportă din fonduri defalcate de la bugetul de stat, cu consecința stabilirii prin lege, a modului de salarizare - art.157 alin.2 Codul muncii.
Este însă atributul instanței de judecată a verifica dacă aplicarea reglementărilor în domeniul salarizării, în executarea raporturilor juridice de muncă, este conformă regulilor și principiilor de drept consacrate în materie de normele interne și internaționale.
Aceleași considerente au fost avute în vedere și de ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție la pronunțarea deciziei nr.VI/2007, prin care a fost admis recursul în interesul legii declarat cu privire la aplicarea dispozițiilor art.11 alin.1 din nr.OUG177/2002, art.28 alin.4 din nr.OUG43/2002, modificată prin nr.OUG24/2004, modificată și aprobată prin Legea nr.601/2004.
Astfel, s-a arătat că este atributul instanței de judecată să verifice dacă aplicarea textelor de lege prin care s-au acordat sporuri la indemnizația de încadrare brută lunară judecătorilor și procurorilor care au soluționat cauze privind acte de corupție, s-a făcut cu respectarea principiului egalității cetățenilor în fața legii, consacrat de art.16 alin.1 din Constituția României, republicată, cu cel al egalității de tratament salarial pentru muncă egală, instituit prin normele internaționale.
În ceea ce privește fondul cauzei, din actele și lucrările dosarului rezultă neîndoios că reclamanții funcționează ca procurori și grefieri în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, iar potrivit dispozițiilor art.99 lit.d) din Legea nr.303/2004, art.4 din lege raportat la art.15 din Codul deontologic, art.78 alin.1 din Legea nr.567/2004 și art.9 din Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr.145/2005 pentru aprobarea Codului deontologic al personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea au obligația de a păstra secretul profesional, confidențialitatea în legătură cu faptele și informațiile despre care iau cunoștință în exercitarea funcției, cu privire la procese aflate în curs de desfășurare sau asupra unor cauze cu care a fost sesizat parchetul.
Mai mult, nerespectarea secretului profesional sau a confidențialității lucrărilor care au acest caracter constituie abatere disciplinară potrivit art.84 lit.e) din Legea nr.567/2004.
Și în cazul altor categorii de personal, legea instituie obligativitatea păstrării secretului profesional însă pentru asigurarea confidențialității datelor, lucrărilor și informațiilor dobândite în exercițiul atribuțiilor conferite de lege, acestea beneficiază de un spor de confidențialitate de până la 15% din salariul/indemnizația de încadrare.
În acest sens instanța a făcut referire la funcționarii publici cu statut special și militarii angajați pe bază de contract, funcționarii publici care constituie aparatul de lucru al Guvernului, cei din Administrația Președințială, din cadrul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Integrării Europene, Ministerului Economiei și Comerțului, Consiliului Legislativ.
În această situație se pune problema dacă procurorii și personalul auxiliar de specialitate al parchetelor de pe lângă instanțele judecătorești se află în situația comparabilă cu persoanele amintite, pentru a concluziona dacă neacordarea acestui spor în beneficiul lor constituie o discriminare sub acest aspect, prima instanță făcând corect trimitere la Directiva 2000/CE/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile angajării.
Tot astfel, a motivat că prin art.26 din Codul muncii se instituie obligația de confidențialitate a oricărei persoane care prestează o muncă, aceasta fiind o clauză a raporturilor juridice de muncă care având caracter sinalagmatic presupune și obligația corelativă a unității bugetare de a plăti o contraprestație.
S-a reținut corect că reclamanții se află într-o situație comparabilă cu celelalte categorii de personal care beneficiază de sporul în discuție, prin prisma faptului că și în sarcina acestora este prevăzută de lege obligația de confidențialitate, având, în general, același conținut. Ca și pentru categoriile profesionale beneficiare ale sporului în discuție, obligația de confidențialitate nu vizează numai informațiile clasificate.
Iar excluderea lor de la plata acestui drept nu este justificată de către pârâți decât prin reglementarea diferențiată a salariilor.
Așa cum s-a arătat și la judecata în fond, diferențierea salariilor se face numai în raport de nivelul studiilor, de treptele și gradele profesionale, calitatea și cantitatea muncii, iar aceasta se reflectă în partea fixă a salariului, respectiv în indemnizația de încadrare lunară sau în salariul de încadrare lunar, neavând nicio legătură cu sporurile salariale, care alcătuiesc partea variabilă a salariului/indemnizației și au drept scop recompensarea muncii prestate în anumite condiții.
Diferențierea salariilor, cu privire la care s-a reținut că nu justifică tratamentul deosebit, conduce mai degrabă la criteriul de discriminare al categoriei socio-profesionale menționat expres în dispozițiile legale la care s-a făcut referire în motivarea sentinței - art.2 alin.1 din nr.OG137/2000.
De aici rezultă existența discriminării directe a reclamanților și încălcarea normelor interne și internaționale care consacră dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitatea de tratament în salarizare, fără nicio distincție.
Față de cele arătate, acordarea sporului de confidențialitate are suport legal pentru magistrați și pentru personalul auxiliar de specialitate.
În privința cuantumului stabilit de instanța de fond, a fost avută în vedere stabilirea prin legile amintite în considerente a aceluiași procent de 15% din indemnizația de încadrare lunară, precum și lipsa criteriilor după care să fie justificată de către angajator acordarea unui procent mai mic decât maximul prevăzut de lege.
Plata pe viitor a sporului de confidențialitate, componentă a salariului potrivit dispozițiilor art.155 din Codul muncii, este justificată de trăsătura contractului individual de muncă de contract cu executare succesivă, salariatul fiind plătit pentru munca prestată la anumite intervale de timp.
Potrivit art.110 alin.(2) Cod procedură civilă se poate cere înainte de termen executarea la termen a unei prestații periodice, respectiv a obligației de plată a salariului cu toate componentele sale.
Aspectele de ordin administrativ sau financiar, respectiv problemele legate de execuția bugetară anuală, nu pot afecta existența sau cuantumul drepturilor prevăzute de dispozițiile legale.
Dată fiind prioritatea stabilită de art.156 Codul muncii drepturilor salariale, a se vedea în acest sens prevederile art.161 pct.(4) din Capitolul III - Plata salariului, acestea trebuind să fie plătite înaintea oricăror obligații bănești, problemele invocate privesc în realitate fundamentarea bugetului din care se fac plățile.
În conformitate cu prevederile art.19 și următoarele din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare astfel că, față de cererea având ca obiect alocarea fondurilor necesare achitării drepturilor bănești cuvenite angajaților altui minister, în mod corect tribunalul a reținut, fără a adăuga la lege, calitatea procesuală pasivă a acestuia.
Admiterea pretențiilor formulate împotriva acestui pârât prin acțiune a determinat respingerea cererii de chemare în garanție având același obiect tocmai pentru realizarea acestuia. Practic, ordonatorul principal de credite nu are interesul de a formula motivul de recurs constând în greșita respingere a cererii de chemare în garanție câtă vreme prin soluția criticată, în ansamblul său, s-a dispus alocarea fondurilor care îi sunt necesare pentru achitarea drepturilor bănești cuvenite reclamanților.
Reținând că nu se regăsesc în cauză motivele de nelegalitate prevăzute de art.304 pct.3, 4 și 9 și art.3041Cod procedură civilă, în care se încadrează criticile formulate de către pârâți, în baza dispozițiilor art.312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondate recursurile declarate de aceștia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenții-pârâți MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, împotriva sentinței civile nr.324 din 07 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, intimați fiind reclamanții, și, pârâții PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL PITEȘTI, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL VÂLCEA, respectiv intervenientul CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 10 iunie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
Tehnored.
2 ex./19.06.2008
Jud.fond: /
Președinte:Nicoleta Simona PăștinJudecători:Nicoleta Simona Păștin, Paulina Ghimișliu
