Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 476/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 476/R-CM
Ședința publică din 10 Iunie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Nicoleta Simona Păștin JUDECĂTOR 2: Paulina Ghimișliu
Judecător - -
Judecător - -
Grefier - -
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile declarate de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE și de pârâtul-chemat în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR B prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr.329 din 07 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns consilier juridic pentru intimatul-pârât Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI, în baza împuternicirii nr.3290/III/5/2008, lipsind recurentul-pârât, recurentul-pârât-chemat în garanție, intimații-reclamanți, intimatul-pârât Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea și intimatul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care se constată că nu sunt cereri prealabile acordării cuvântului asupra recursurilor.
Curtea constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul asupra lor, punând în discuție și excepția privind tardivitatea declarării recursului de către recurentul-pârât-chemat în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice
Consilier juridic pentru intimatul-pârât Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI, solicită admiterea recursului Parchetului de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiției așa cum a fost formulat în scris, iar cu privire la recursul formulat de recurentul-pârât-chemat în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice V, arată că lasă la aprecierea instanței.
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față:
La data de 2.11.2007 petiționarii-reclamanți, - procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, în calitate de soție supraviețuitoare a fostului procuror - decedat, - procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, G - procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brezoi, G - procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bălcești, - procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Horezu, - procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Drăgășani, au chemat în judecată pe pârâții MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție B, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea și Ministerul Economiei și Finanțelor, în calitate de chemat în garanție - reprezentant al Statului Român, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați la plata sumelor reprezentând stimulente financiare neacordate în luna decembrie 2005, prin Ordinul Ministerului Justiției nr.1921/C/2005 (1700 lei) și actualizarea acestora cu indicele de inflație, de la data de 1.01.2006 și până la executarea sentinței, iar Ministerul Economiei și Finanțelor să fie obligat la asigurarea fondurilor necesare efectuării plății.
Reclamanții au solicitat citarea în cauză și a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, cu sediul în B,--3, sector 1.
În motivarea acțiunii, petiționarii-reclamanți au arătat că prin Ordinul Ministerului Justiției nr.1921/C/2005 a fost aprobat un fond de stimulente financiare judecătorilor din cadrul judecătoriilor care au o vechime cuprinsă între 0-3 ani, în sumă de 1700 lei.
Prin Hotărârea nr.15/23.01.2006, a constatat existența unei discriminări indirecte, potrivit art.2 alin.1 și 2, art.6 lit.c, art.8 alin.3, art.19 alin.4 din nr.OG137/2000 privind combaterea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, în ceea ce privește acordarea stimulentelor doar unor categorii de magistrați.
Reclamanții au pretins că stimulentele respective au fost acordate în mod discriminatoriu, preferențial unei anumite categorii socio-profesionale (cea a judecătorilor cu o vechime între 0-3 ani), preferință care a condus la excluderea de la primirea stimulentelor financiare a celorlalți magistrați, judecători și procurori cu vechime în muncă de peste 3 ani.
Acest tratament a fost de natură să aducă atingere folosinței drepturilor economice ale judecătorilor și procurorilor cu o vechime mai mare de 3 ani, recunoscute prin art.6 lit.c din nr.OG137/2000 -"acordarea altor drepturi sociale decât cele reprezentând salariul".
Prin dispozițiile art.74 alin.(1) din Legea nr.303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor s-a prevăzut că, pentru activitatea desfășurată, judecătorii și procurorii au dreptul la o remunerație stabilită în raport cu nivelul instanței, cu funcția deținută, cu vechimea în magistratură și cu alte criterii prevăzute de lege, în categoria generală de "remunerație" intrând și stimulentele ca remunerație specială, altele decât drepturile salariale.
OUG nr.177/2002, cu modificările și completările ulterioare privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților se referă într-un capitol distinct la "alte drepturi ale magistraților", iar art.21 din acest act normativ prevede că "pentru activitatea desfășurată, magistrații și personalul de specialitate salarizați potrivit prezentei Ordonanțe de urgență beneficiază de un premiu anual".
Din cuprinsul Ordinului nr.1921/C/2005, precum și Ordinul nr.2404 din 23.08.2004, rezultă că în cazul judecătorilor criteriul de acordare a stimulentelor în decembrie 2005 fost vechimea în funcție cuprinsă între 0-3 ani, deși criteriul vechimii nu este prevăzut în nici unul din actele normative care stau la baza acordării de stimulente salariale pentru magistrați (criterii conform art.21 alin.3 din nr.OUG177/2002 și art.4 din Ordinul nr.2404/2004).
Potrivit reglementărilor cuprinse la art.2 alin.1 și 2 coroborate cu cele ale art.6 lit.c și art.8 din nr.OG137/2000, "este interzisă discriminarea în acordarea altor drepturi sociale decât cele reprezentând salariul, precum și în raport cu prestațiile sociale acordate angajaților de către angajator".
În acest fel, prin raportare la dispozițiile art.21 și 22 ale nr.OUG177/2002 a textelor legale premenționate, este cert că la acordarea stimulentelor nu s-a avut în vedere respectarea principiului egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminărilor, principii care sunt extinse prin art.16 alin.1 din Constituția României, art.7 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art.26 din Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice și art.2 alin.2 din Pactul Internațional cu privire la drepturile economice sociale și culturale, ambele ratificate de România prin Decretul nr.212/1974, judecătorii și procurorii cu o vechime mai mare de 3 ani fiind astfel dezavantajați.
În justificarea în drept a acțiunii, considerând că au suferit un prejudiciu care nu poate fi înlăturat decât prin acordarea de despăgubiri în sensul solicitat, reclamanții au invocat și dispozițiile art.286 alin.(1) din Codul muncii, art.998, 996 din Codul civil, solicitând judecarea cauzei în lipsă, în baza art.242 Cod procedură civilă.
În mod distinct, prin acțiunea înregistrată sub nr.4431/90/5.11.2007, petiționarul-reclamant, care a ocupat anterior, în perioada 1.08.1994 - 4.04.2007, funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Horezu, în prezent pensionat pentru cauze de invaliditate (potrivit deciziei nr.-/10.04.2007 emisă de Casa Județeană de Pensii V) a solicitat ca în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție B, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea și Ministerul Economiei și Finanțelor, să se dispună obligarea primilor trei pârâți la plata sumelor reprezentând stimulente financiare neacordate în luna decembrie 2005 prin Ordinul nr.1921/C/2005 în cuantum de 1700 lei și să i se calculeze aceste drepturi actualizate cu indicele de inflației de la data de 1.01.2006 și până la data executării hotărârii, iar pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să fie obligat să aloce fondurile necesare efectuării plății respectivelor sume de bani.
În motivarea acțiunii, prevalându-se de aceeași Hotărâre nr.15/23.01.2006 a, reclamantul a invocat, în esență, aceleași temeiuri de fapt și de drept indicate de petiționarii-reclamanți care au formulat acțiunea ce face obiectul dosarului nr.4392/2007, prezentând la filele 4-27 din dosarul nr.4431/2007 copie de pe carnetul de muncă seria nr.- și decizia nr.-/10.04.2007.
Ulterior, prin cererea din 3.01.2008, depusă la fila 35 din același dosar, petentul a invocat excepția de litispendență și a solicitat reunirea celor două cauze, în temeiul dispozițiilor art.163 Cod procedură civilă.
În cauza înregistrată sub nr.4392/2007, prin cererea de intervenție depusă în interes propriu la fila 162 dosar, petentul, procuror șef la Biroul Teritorial Vâlcea, a solicitat ca în contradictoriu cu MINISTERUL PUBLIC, Parchetul de pe lângă - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și Ministerul Economiei și Finanțelor - să i se recunoască și să i se acorde plata sumei de 1700 lei reprezentând stimulente financiare neacordate pe luna decembrie 2005, conform nr.1921/C/2005, sumă reactualizată cu indicele de inflație până la plata efectivă.
Având în vedere că între cele două cauze există o strânsă legătură, pretențiile deduse judecății de reclamanți fiind de aceeași natură, iar litigiile ce fac obiectul acțiunilor introductive de instanță sunt îndreptate împotriva acelorași pârâți, în motivarea cererilor de chemare în judecată invocându-se aceleași principii și norme de drept, găsind că sunt întrunite cerințele art.163 alin.(1) Cod procedură civilă, text conform căruia "nimeni nu poate fi chemat în judecată pentru aceeași cauză, același obiect și de aceeași parte înaintea mai multor instanțe", la data de 7.04.2008, a fost admisă excepția ridicată de reclamantul și s-a dispus conexarea dosarului înregistrat sub nr-, la dosarul înregistrat anterior sub nr-.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție a solicitat respingerea în fond a acțiunii reclamanților ca fiind inadmisibilă, invocând totodată excepția necompetenței materiale a instanței sesizate, cât și excepția lipsei calității procesuale pasive, învederând totodată că înțelege să cheme în garanție pe pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor.
Asupra fondului cauzei, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă întrucât pretinsa discriminare a procurorilor este utilizată de reclamanți printr-un raționament juridic lipsit de fundament legal, în speță neexistând nici un fel de discriminare, decât numai în condițiile în care în baza acelorași dispoziții normative, două persoane, aflate în aceeași situație și în aceleași circumstanțe, primesc un tratament juridic diferit, iar diferența nu poate fi susținută cu argumente obiective. Or, cum a precizat, Ordinul nr.1921/C/2005 nu are forța probantă a unui act normativ, ci este un veritabil act administrativ, iar în ceea ce privește Hotărârea nr.15/23.01.2006 a invocată în cauză, nu există nicio prevedere legală care să acorde acestor hotărâri statutul de izvor de drept, ele nefiind obligatorii pentru instanță.
Pe de altă parte, reclamanții au solicitat acordarea de despăgubiri în temeiul art.21 din nr.OG137/2000, însă pentru perioada la care ei fac referire, actul normativ în baza căruia se făcea salarizarea magistraților și - implicit în baza căruia s-au acordat respectivele stimulente - era nr.OUG177/2002, în cuprinsul căreia se regăsesc doar două texte de lege prin care se reglementează acordarea unor premii și constituirea unui fond de premiere în anumite condiții.
Astfel, potrivit art.22 din nr.OUG177/2002, "în cazul în care ordonatorul principal de credite realizează economii prin reducerea cheltuielilor cu salariile, acesta poate acorda premii în cursul anului, în limita de 5% din fondul de salarii prevăzut în bugetul de venituri și cheltuieli, personalului care asigură realizarea activității ce revenea posturilor din care au provenit economiile". De asemenea, în conformitate cu art.23 din același act normativ, "Ministerul Justiției și Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție pot constitui un fond de premiere lunar prin aplicarea unei cote de până la 2% asupra fondului de salarii prevăzut în bugetele de venituri și cheltuieli ale fiecărei unități. Din acest fond pot fi acordate premii în cadrul anului personalului care a realizat sau a participat direct la obținerea unor rezultate în activitate apreciate ca valoroase."
În aceste condiții, arată în continuare pârâtul, în care legiuitorul stabilea, așa cum o face și prin dispozițiile art.18-21 din nr.OUG27/2006, aprobată prin Legea nr.45/2007, o posibilitate acordată ordonatorului principal de credit, fie el MINISTERUL PUBLIC, Ministerul Justiției sau Consiliul Superior al Magistraturii, de a constitui fonduri de premiere și de a acorda premii în anumite condiții și anumitor angajați, este evident că nu s-a produs nicio discriminare, în cauză nefiind aplicabile dispozițiile art.2 alin.(2) din nr.OG137/2000, cu modificările și completările ulterioare.
Întrucât capătul de cerere principal nu este întemeiat, în opinia pârâtului, nu se justifică nici capătul de cerere privind reactualizarea sumelor pretinse.
Pârâtul a chemat în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor, solicitând ca, în cazul în care se va admite cererea reclamanților, să se dispună ca acesta din urmă să ia act de obligativitatea adoptării unui proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public pe anul 2008, care să includă alocarea sumelor ce reprezintă pretențiile reclamanților.
În motivarea cererii de chemare în garanție, pârâtul a arătat că potrivit nr.HG736/2003 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, instanțele judecătorești sunt instituții publice finanțate integral de la bugetul de stat, că potrivit art.131 pct.1 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat, iar conform art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, precum și de proiectele de rectificare a acestor bugete, altfel MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție este în imposibilitate de a dispune de fonduri bugetare pentru plata diferențelor bănești solicitate.
Invocând și dispozițiile art.3 din nr.OG22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii, conform cărora, "în procesul executării sumelor datorate de către instituțiile publice în baza unor titluri executorii, trezoreria statului poate efectua numai operațiuni privind plăți dispuse de către ordonatorii de credite, în limita creditelor bugetare și a destinațiilor aprobate potrivit legii", același pârât a arătat că există interesul de a formula cererea de chemare în garanție, pentru a se dispune în sensul solicitat.
Prin întâmpinare, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a invocat, pe cale de excepție, că, în măsura în care reclamanții îl cheamă în judecată în calitate de pârât, nu are calitate procesuală pasivă în cauză, deoarece conform art.16-20 din nr.OG137/2000, Consiliul este instituția abilitată și investită prin lege să aplice dispozițiile legislației în materie de nediscriminare pe teritoriul României, având competența să se pronunțe cu privire la săvârșirea faptelor de discriminare prin orice metodă și în orice domeniu de activitate, iar, în situația în care instanța înțelege să citeze Consiliul în spiritul art.27 din OG nr.137/2000, republicată, față de cererea formulată de către reclamanți, acesta nu poate participa decât în calitatea sa de expert în această materie.
La rândul său, și pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului V, a formulat întâmpinare, solicitând în principal respingerea acțiunii, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, iar în subsidiar, ca neîntemeiată.
În final, a arătat că acțiunea este și neîntemeiată, întrucât reclamanții nu solicită recunoașterea unor drepturi stabilite prin lege și neacordate de angajator, ci pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună extinderea dispozițiilor legale ale actelor normative menționate, ceea ce este inadmisibil.
Mai mult, Ordinul nr.1921/C/2005 fiind un ordin intern, se adresează angajaților acestui minister, creând drepturi și obligații în sarcina acestuia, deci nefiind opozabil pârâtului Ministerului Economiei și Finanțelor, care este un terț și nu poate interveni în aceste raporturi contractuale de muncă.
În urma probelor administrate în cauză, Tribunalul Vâlcea, prin sentința civilă nr.329 din 07 aprilie 2008, a respins excepția necompetenței materiale a acestei instanțe invocată de către pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție B, cât și excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de către pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, reprezentant al Statului Român, precum și de către primul pârât.
A fost admisă acțiunea formulată de petiționarii-reclamanți și cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul.
A fost admisă cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, formulată de MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție
Au fost obligați pârâții MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție B, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI și Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea la plata sumelor reprezentând stimulente financiare neacordate în luna decembrie 2005, potrivit Ordinului Ministrului Justiției nr.1921/C/2005, în cuantum de câte 1700 lei pentru fiecare dintre petiționarii-reclamanți.
Totodată, s-a dispus actualizarea sumelor respective cu indicele de inflație aferent începând cu data de 01.01.2006 și până la data executării efective a sentinței.
A fost obligat pârâtul - chemat în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare efectuării plăților sumelor mai sus menționate, prin luarea în calcul la rectificarea bugetară, în cursul anului 2008.
S-a reținut de instanța de fond, la pronunțarea acestei sentințe, că, față de natura juridică a pretențiilor formulate de reclamanți, întrucât este în discuție neplata unor drepturi reprezentând stimulente financiare neacordate în luna decembrie 2005, prin Ordinul Ministerului Justiției nr.1921/C/2005 în cuantum de 1700 lei și actualizarea acestora cu indicele de inflație, drepturile solicitate decurgând din derularea unor raporturi de muncă și în legătură cu munca desfășurată de către reclamanți, în calitatea de procurori avută pe perioada în litigiu, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea (inclusiv Biroul Teritorial - ) sau la celelalte Parchete locale din județul V, fiind incidente dispozițiile și principiile de drept al muncii, în principal cele care rezultă din economia Legii nr.53/2003 - Codul muncii, prin raportare la principiile și reglementările în materia nondiscriminării (OG nr.137/31.08.2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare), în temeiul dispozițiilor art.2 alin.1 pct.1 lit.c pr.civ. prin coroborare cu cele ale art.27 alin.(1) din nr.OG137/2000, republicată, competența materială de soluționare în primă instanță revine tribunalului, iar nu judecătoriei, cum în mod eronat susține primul pârât.
Referitor la excepția lipsei de calitate procesuală pasivă a celor doi pârâți, conform legislației actuale în vigoare, și anume în virtutea prerogativelor conferite de art.2 alin.(2) lit.c din nr.HG386/25.04.2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei și Finanțelor, acesta din urmă îndeplinește și funcția "de reprezentare, prin care se asigură, în numele Statului Român și al Guvernului României, reprezentarea pe plan intern și extern în domeniul său de activitate", iar în temeiul art.3 alin.(1), pct.48, în realizarea funcțiunilor cu care acesta este învestit, pârâtul (și garantul) Ministerul Economiei și Finanțelor "reprezintă Statul, ca subiect de drepturi și obligații, în fața instanțelor, precum și în orice alte situații în care acesta participă nemijlocit, în nume propriu, în raporturile juridice, dacă legea nu stabilește în acest scop un alt organ".
Așadar, asupra calității în care acest pârât a fost chemat în judecată, față de obiectul acțiunii și atribuțiile avute în conformitate cu prevederile nr.HG208/2005 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice și a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, s-a reținut că Ministerul Economiei și Finanțelor se legitimează din punct de vedere procesual pasiv, independent de faptul că litigiul de față se poartă de reclamanți și cu alte persoane juridice care au obligații de natura celor solicitate, fiind vădit că această instituție publică este singura care poate să aloce fondurile afectate plății sumelor solicitate în cauză, ca și organ specialitate la nivel național, care răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor celorlalți ordonatori de credite, precum și de elaborarea proiectelor de rectificare bugetară.
În acest fel, chiar dacă între pârât și reclamanți nu există în mod strict raporturi juridice de muncă, deoarece acesta a fost chemat în judecată pentru a se conforma cerinței din petitul acțiunii, respectiv de efectuare a demersului pentru alocarea fondurilor necesare plăților stabilite în sarcina celorlalți pârâți, atât capătul de cerere din acțiune îndreptat împotriva, cât și cererea de chemare în garanție formulată de MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă justifică pe deplin existența calității sale procesuale pasive în dosar, respectivele cereri demonstrând și un interes juridic cert și actual în materializarea practică a posibilității de rezolvare a însuși fondului pretențiilor solicitate de reclamanți.
De altfel, prin acțiunea principală, chiar și reclamanții au făcut trimitere la calitatea de "garant" (în același sens) a Ministerului Economiei și Finanțelor.
S-a apreciat ca neîntemeiată și excepția ridicată de primul pârât, căruia îi incumbă obligativitatea deschiderii de credite pentru asigurarea plății.
În ceea ce privește poziția în proces a, așa cum rezultă și din petitul acțiunii introductive, față de obiectul pretențiilor și motivarea în drept a cererii, în baza trimiterilor făcute de reclamanți la existența unei discriminări în legătură cu neacordarea sumei de 1700 lei, la Hotărârea nr.15/23.01.2006 a Colegiului Director al și la prevederile nr.OG137/2000 privind combaterea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, este evident că petenții au solicitat citarea în cauză a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, nu în calitate de "pârât", în sensul generic al acestei noțiuni, și nici pentru valorificarea unor drepturi litigioase de la această instituție publică.
Este fără îndoială că, pe de o parte, în aplicarea art.16-20 din nr.OG137/2000, republicată, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării este instituția abilitată și învestită prin lege să aplice dispozițiile legislației în materie de nediscriminare pe teritoriul României, să constate și să sancționeze în mod direct contravențiile prevăzute de acest act normativ, având și competența materială de a se pronunța în toate cauzele, cu privire la săvârșirea faptelor de discriminare, fie ele săvârșite prin orice metodă și în orice domeniu de activitate.
Pe de altă parte, în temeiul prevederilor art.27 din nr.OG137/2000, posibila victimă a discriminării poate introduce acțiune direct în instanță, prin care să solicite despăgubiri și restabilirea situației anterioare, cu privire la existența unei fapte discriminatorii, ipoteză în care judecarea pricinii are loc cu citarea obligatorie a, în scopul stabilirii caracterului discriminatoriu al faptei.
Prin urmare, în spiritul art.27 din nr.OG137/2000, în cadrul procesual de față, între reclamanți și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării nu există nici un fel de raporturi juridice de drept material, iar aceasta întrucât poziția sa în astfel de procese este expres stabilită prin însuși textul de lege menționat.
Cât privește poziția exprimată de prin Hotărârea nr.15/2006, ea a fost avută în vedere cu ocazia analizei în fond a pretențiilor formulate în cauză.
Astfel, prin respectiva hotărâre nr.15/23.01.2006, Consiliul Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării a stabilit că prin Ordinul nr.1921/C/2005, au fost acordate stimulente financiare și judecătorilor din cadrul judecătoriilor care au o vechime cuprinsă între 0 și 3 ani, în sumă de 1.700 Ron, criteriul avut în vedere - vechime în magistratură - fiind un criteriu aparent neutru ce dezavantajează pe judecătorii care au o vechime mai mare de trei ani și îndeplinesc criteriile prevăzute de lege pentru a beneficia de drepturile salariale, respectiv că acest fapte constituie acte de discriminare, conform prevederilor art.2 alin.(1) și (2), art.6 lit.c), art.8 alin.(3) și art.19 alin.(4) din nr.OG137/2000, cu modificările și completările ulterioare (7-14 dosar).
În speță, este vorba de aplicarea unor criterii în acordarea unor stimulente în concordanță cu natura acestor stimulente și cu actul normativ care le prevede, raportat la destinatarii care au anumite performanțe individuale, și nu la un anumit grup de destinatari care îndeplinesc un criteriu abstract și nu concret.
S-a reținut că fondul constituit potrivit art.25 din Legea nr.146/1997 este destinat stimulării personalului din sistemul justiției, fără distincție, cu excepția stimulentelor nominale care se acordă în condiții expres stabilite și că respectivul criteriu al vechimii avut în vedere de Ordinul nr.1921/C/2005 la acordarea stimulentelor nu este un criteriu în sensul art.4 alin.(1) din Normele Interne, criterii care sunt enumerate exemplificativ și care indică, în esență, o evaluare a activității și performanței magistratului, indiferent de vechimea acestuia în muncă, ci este un criteriu abstract de grup care vizează o anumită categorie de magistrați care au o anumită vechime în muncă în raport cu magistrații care au o vechime mai mare în muncă.
În rezumat, prin Ordinul nr.1921/C/2005 au fost acordate stimulente financiare judecătorilor din cadrul judecătoriilor, cu o vechime între 0 și 3 ani, în sumă de 1700 lei, impunerea vechimii (între 0 și 3 ani) în funcția de judecător, având ca efect direct împărțirea categoriei socio-profesionale a judecătorilor în două subcategorii, în funcție de vechimea în muncă, cea a judecătorilor cu vechime între 0-3 ani și cea a judecătorilor cu o vechime de peste 3 ani, iar fundamentarea măsurii de acordare a stimulentelor a fost bazată pe prevederile art.4 din Normele Interne privind repartizarea fondului constituit potrivit art.25 din Legea 146/1997, Norme aprobate prin Ordinul nr.2404/C/2004.
Raportat la Ordinul nr.1921/C/15.12.2005, potrivit art.2, "stimulentele se acordă cu ocazia sărbătorilor de iarnă, reglementate legal, pentru salariații ministerului, personalului care își desfășoară activitatea în aparatul propriu al acestuia, precum și unor categorii din cadrul instanțelor, potrivit art.4 alin.1 și 3 din Normele interne".
Deși textul art.4 alin.(1) din Norme nu prevede în mod limitativ criteriile ce stau la baza acordării stimulentelor, enumerarea lor indică în esență o evaluare a activității și performanței judecătorului, iar pentru acordarea lor, ordonatorul principal de credite trebuia să țină obligatoriu cont de aceste criterii, la care mai putea adăuga, motivat, în strictă legătură cu ele, și altele, vechimea în magistratură neconstituind însă un criteriu prevăzut de art.4 alin.(1).
Această preferință a condus la excluderea altei categorii de magistrați (cea cu vechime de peste 3 ani) de la primirea stimulentelor financiare și a fost de natură a aduce atingere folosinței drepturilor economice ale judecătorilor cu vechime în muncă mai mare de 3 ani, recunoscute prin art.6 lit.c) -"acordarea altor drepturi sociale decât cele reprezentând salariul".
Eliminarea unor categorii de magistrați de la acordarea stimulentelor din fondul constituit potrivit art.25 alin.(2) din Legea nr.146/1997, pe considerente abstracte de grup sau categorie profesională, în funcție de vechime, în condițiile în care vechimea în magistratură reprezintă unul dintre elementele în baza căruia se stabilește indemnizația prevăzută de art.3 și 4 din nr.OG27/2006 și în raport de care se face promovarea potrivit Legii nr.303/2004, și nu pe criterii de repartizare individuală pe considerente de performanță profesională, așa cum se menționează în art.4 din Normele Interne, este discriminatorie și în discordanță cu scopul pentru care s-au stabilit aceste stimulente, și anume premierea performanțelor profesionale individuale, indiferent de nivelul instanței unde magistrații își desfășoară activitatea, și de vechimea acestora în magistratură.
Și în temeiul dreptului comun, respectiv art.998-999 și art.1003 Cod civil, cel care a cauzat prin fapta sa ilicită un prejudiciu altei persoane este obligat să repare prejudiciul în totalitate, iar în situația când delictul este imputabil mai multor persoane, toate acestea sunt ținute în solidar pentru plata despăgubirii.
În privința capătului de cerere având ca obiect actualizarea sumelor solicitate, instanța a reținut că, potrivit art.1082 Cod civil, debitorul este obligat, de se cuvine, să plătească daune-interese pentru neexecutarea obligației sau executarea cu întârziere, chiar dacă fapta nu este săvârșită cu intenție, afară numai dacă nu se va dovedi că neexecutarea sa provine dintr-o cauză străină.
Pretenția reclamanților de actualizare a acestor drepturi bănești, cu indicele de inflație aferent, a fost apreciată ca justificată și din perspectiva dispozițiilor art.161 pct.4 din Codul muncii, dat fiind și pentru că prin această operațiune se realizează o corelație între salariul real și salariul nominal de care aceștia ar fi beneficiat la momentul la care pârâții le datorau drepturile bănești solicitate și momentul în care aceste sume intră efectiv în patrimoniul lor.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor.
În recursul declarat de MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție se critică sentința instanței de fond ca nelegală și netemeinică:
1. În mod greșit s-a respins excepția necompetenței materiale a instanței.
Reclamanții și-au întemeiat solicitările pe dispozițiile nr.OG27/2000, iar potrivit art.27 alin.1 din aceasta, persoana care se consideră discriminată poate formulata în fața instanței de judecată o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare potrivit dreptului comun, în cauză fiind astfel competentă aos oluționa Judecătoria Râmnicu Vâlcea.
2. În mod greșit instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Public - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, fără a se avea în vedere că Ordinul Ministrului Justiției nr.1921/C/2005 aparține Ministerului Justiției și nu Ministerului Public, care are atribuții de gestiune doar asupra bugetului propriu și unităților subordonate.
3. Întrucât reclamanții și-au întemeiat solicitările pe Ordinul Ministrului Justiției nr.1921/C/2005, acțiunea formulată este tardivă.
Potrivit art.7 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ, persoanele vătămate printr-un act administrativ unilateral trebuie să solicite autorității publice emitente, în termen de 30 de zile, revocarea în tot sau în parte a acestuia.
Cum Ordinul Ministrului Justiției invocat a fost emis în anul 2005, iar reclamanții au formulat acțiunea în luna octombrie 2007, după depășirea acestui termen, apare ca tardivă.
4. În mod nelegal instanța de fond a dispus obligarea Ministerului Public la plata drepturilor bănești solicitate, depășind atribuțiile puterii judecătorești.
În cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art.2 alin.2 din nr.OG137/2000, întrucât acordarea stimulentelor numai anumitor categorii de salariați nu constituie o discriminare.
5. Instanța de fond a dispus în mod nelegal plata drepturilor bănești solicitate actualizate cu indicele de inflație, fără a avea în vedere că MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, ca instituție bugetară, nu poate să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.
Nu s-a avut în vedere că potrivit Legii nr.500/2002 privind finanțele publice, cheltuielile prevăzute în capitole și articole au destinație precisă și limitată și angajarea acestor cheltuieli din bugetul de stat se poate face numai în limita creditelor bugetare anuale aprobate în care nu este cuprins și indicele de inflație.
Față de motivele arătate se solicită admiterea recursului și modificarea sentinței instanței de fond, în sensul respingerii acțiunii formulate ca inadmisibilă.
În recursul declarat de chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor se critică sentința instanței de fond ca netemeinică și nelegală, față de motivul de casare prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
În mod greșit instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a acestui pârât și l-a obligat să vireze fondurile necesare achitării acestor drepturi bănești.
Nu s-a avut în vedere că Ministrul Economiei și Finanțelor este ordonator principal de credite, însă nu poate fi obligat la plată pentru salariații altor instituții, Guvernul fiind cel răspunzător de realizarea prevederilor bugetare și repartizează ordonatorilor principali de credite sumele de la bugetul de stat, conform legii bugetare anuale.
Se arată de asemenea că, în mod eronat instanța de fond a admis acțiunea reclamanților pentru plata stimulentelor financiare, fără a se avea în vedere că potrivit Ordinului Ministrului Justiției nr.1921/C din 15 decembrie 2005, s-a stabilit acordarea acestor stimulente doar judecătorilor cu o vechime cuprinsă între 0 și 3 ani, neîncălcându-se dispozițiile nr.OG137/31 august 2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
Față de cele arătate, se impune admiterea recursului și modificarea sentinței instanței de fond, în sensul respingerii acțiunii reclamanților.
Recursul declarat de chematul în garanție este tardiv.
Prin recursul de față, chematul în garanție a atacat sentința civilă nr.329 din 7 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea.
Așa cum rezultă din dovada de comunicare a acestei sentințe către chematul în garanție, pe care există aplicată ștampila și semnătura de primire a serviciului de registratură, sentința de mai sus i-a fost înaintată la data de 29 aprilie 2008.
Potrivit art.80 din Legea nr.168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, termenul de recurs împotriva sentințelor pronunțate în această materie este de 10 zile de la comunicare.
Cum în speță pe ștampila existentă pe plicul de înaintare a recursului către Tribunalul Vâlcea este menționată data de 19 mai 2008, termen la care au fost depășite cele 10 zile prevăzute de lege, recursul declarat este tardiv și urmează a fi respins ca atare.
Recursul declarat de MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție este nefondat.
Referitor la primul motiv de recurs privind excepția de necompetență materială a instanței, se constată că obiectul cauzei de față îl formează obligarea pârâților la plata sumelor reprezentând stimulente financiare neacordate în luna decembrie 2005.
Într-adevăr reclamanții și-au întemeiat solicitările pe dispozițiile nr.OG27/2000, iar instanța în mod corect a apreciat că prin acordarea stimulentelor financiare doar anumitor categorii de personal din sistemul justiției s-a aplicat discriminatoriu prevederile Ordinului nr.1921/C din 15 decembrie 2005.
În mod corect instanța de fond a stabilit că este competentă a soluționa cauza având în vedere că este vorba de neplata unor drepturi reprezentând stimulente financiare neacordate în luna decembrie 2005 prin Ordinul nr.1921/C/2005, drepturile respective decurgând din derularea unor raporturi de muncă și în legătură cu munca desfășurată de reclamanți în calitate de procurori avută în perioada în litigiu fiind incidente dispozițiile și principiile de drept al muncii, în principal cele care rezultă din economia Legii nr.53/2003 - Codul muncii prin raportare la principiile și reglementările în materia discriminării.
Prin urmare, solicitarea reclamanților de a fi obligat angajatorul să le plătească sume de bani în directă legătură cu executarea contractului de muncă încheiat între părți, cu referire la unul din elementele esențiale ale acestui contract-salariul, indemnizația datorată de angajator, nu poate fi calificat decât litigiu de muncă, iar nu de natură civilă.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât premisa acțiunii reclamanților o constituie încălcarea de către angajator a unui principiu fundamental al dreptului muncii care conferă tuturor salariaților ce prestează o muncă dreptul la plată egală pentru o muncă egală.
Văzând și dispozițiile art.2 pct.1 lit.c Cod procedură civilă, la care face trimitere art.284 alin.1 Codul muncii, Curtea reține că în mod corect prezenta acțiune a fost soluționată în primă instanță de tribunal, competent din punct de vedere material, chiar dacă în susținerea acțiunii, reclamanții au indicat ca temei de drept acte normative speciale.
Chiar art.21 alin.1 din nr.OUG137/2000, prevede o procedură de soluționare de drept comun care în speță potrivit celor sus arătate este tot dreptul muncii.
În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de recurs, referitor la lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Public - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, se constată însă că raportul de muncă fiind între reclamanți și acesta care are atribuții de gestiune asupra bugetului propriu și unităților subordonate, justificat instanța a apreciat calitatea procesuală pasivă a acestui pârât.
Cea de-a treia critică privind tardivitatea acțiunii formulate, este de asemenea nefondată.
Așa cum s-a arătat mai sus, obiectul acțiunii de față îl formează obligarea pârâților la plata stimulentelor neacordate pe luna decembrie 2005.
Fiind vorba de drepturi salariale ce decurg din raporturile de muncă ale reclamanților cu pârâții, în cauză sunt incidente dispozițiile art.283 lit.c din Codul muncii, potrivit cărora cererile privind plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune.
Așa cum arată și pârâtul în recursul formulat, în cauză s-au aplicat discriminatoriu prevederile Ordinului nr.1921/C din 15 decembrie 2005, în mod corect instanța de fond a apreciat că dreptul la acțiune al reclamanților se prescrie în termen de 3 ani de la data nașterii acestuia care a fost în luna decembrie 2005.
Cum acțiunea s-a formulat la 2 noiembrie 2007, înăuntrul acestui termen, justificat s-a admis acțiunea formulată.
Referitor la excepția ridicată de pârât privind depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, se constată că și aceasta este neîntemeiată, întrucât în cauza dedusă judecății, prin soluția pronunțată nu s-a pătruns în sfera de autoritate și de competență a legiuitorului, ci s-a verificat temeinicia sau netemeinicia pretențiilor deduse judecății.
Tribunalul Vâlcea, nu a făcut decât să interpreteze dispozițiile legale aplicabile în cauză, fără a intra în domeniul puterii legislative, situație în care nu se poate pretinde că a depășit atribuțiile puterii judecătorești.
S-a apreciat astfel că prin Ordinul nr.1291/C din 15 decembrie 2005, s-a aprobat repartizarea unui fond de stimulente financiare pentru personalul din sistemul justiției, iar potrivit art.25 alin.2 din Legea nr.146/1997, privind taxele judiciare de timbru, fondul pentru stimularea personalului din sistemul justiției reprezintă 75% din sumele obținute din recuperarea cheltuielilor judiciare avansate de stat pentru desfășurarea proceselor penale, precum și din amenzile judiciare.
Repartizarea veniturilor pe beneficiari se face conform art.25 alin.3 din Legea nr.146/1997, în baza unor norme interne aprobate prin ordin al ministrului justiției, la momentul respectiv fiind în vigoare Ordinul Ministerului Justiției nr.2404/C/2004.
Din analiza dispozițiilor cuprinse în aceste norme rezultă că, criteriile de repartizare a stimulentelor au un caracter exemplificativ și nu limitativ, iar pentru acordarea acestor stimulente, ordonatorul principal de credite trebuie să țină, în mod obligatoriu, cont de aceste criterii, vechimea în magistratură nefiind un criteriu prevăzut de art.4 alin.1 din Norme.
În ceea ce privește însă categoria procurorilor, s-a stabilit prin anexa la Ordinul nr.1921/C din 15 decembrie 2005, că aceste stimulente vor fi acordate numai procurorilor, cu o vechime cuprinsă între 0 și 3 ani, aspect care a determinat crearea unui regim discriminatoriu între o categorie de personal cu atribuții similare.
Potrivit art.2 din nr.OG137/2000 alin.1, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere sau preferință pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, etc. care are ca scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a drepturilor omului și libertăților fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege, iar potrivit alin.2 sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane față de altele, în afara cazului când sunt justificate obiectiv.
Coroborând prevederile art.2 alin.1 și 2, art.6 lit.c și art.8 din nr.OG137/2000 sus arătată, rezultă că legislația în domeniu anti discriminare interzice discriminarea în acordarea altor drepturi sociale decât cele reprezentând salariul, precum și în raport cu prestațiile sociale acordate angajaților de către angajatori.
Rezultă astfel că stimulentele acordate de către pârâtul-recurent trebuie să aibă în vedere respectarea principiului egalității între cetățeni și al excluderii privilegiilor și discriminării.
Cum, în speță, acordarea stimulentelor salariale pentru procurori, potrivit criteriului de vechime (0-3 ani) reprezintă o discriminare indirectă, potrivit art.2 alin.2 din nr.OG137/2000, fiind dezavantajați astfel procurorii cu o vechime mai mare de 3 ani ce îndeplinesc criteriile obiective pentru a beneficia de aceste stimulente, în mod corect instanța de fond a admis acțiunea formulată de reclamanți.
Și cel de-al cincilea motiv de recurs formulat este nefondat.
În cauză, tribunalul a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art.161 alin.4 Codul muncii, apreciind că se impune acordarea drepturilor bănești actualizate cu rata inflației la data plății efective, întrucât este evident prejudiciul produs reclamanților prin plata cu întârziere a sporului de 30% și, respectiv, 40%,în noțiunea daunelor-interese prevăzute de lege trebuind inclusă noțiunea de actualizare, în speță, cu indicele de inflație.
Actualizarea cu indicele de inflație se justifică prin necesitatea realizării unei corelații între salariul real și salariul nominal de care reclamanții ar fi beneficiat la momentul în care angajatorul datora drepturile bănești și momentul în care aceste sume de bani au intrat efectiv în patrimoniul beneficiarilor, știut fiind că funcția principală a indexării este atenuarea efectelor inflației asupra nivelului de trai.
Prin acest mod se menține constantă paritatea dintre salariul real și salariul nominal, primirea de către salariați cu întârziere, a drepturilor bănești la care erau îndrituiți în virtutea raportului lor de muncă, neîmpietând asupra cantității de bunuri și servicii pe care persoana fizică angajată le poate dobândi în această situație.
Față de cele arătate, în temeiul dispozițiilor art.312 Cod procedură civilă, raportat la art.291 Codul muncii, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul MINISTERUL PUBLIC -Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE și ca tardiv declarat recursul chematului în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, împotriva sentinței civile nr.329 din 7 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 10 iunie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red./20.06.2008
/GM/2 ex.
Jud.fond:
Președinte:Nicoleta Simona PăștinJudecători:Nicoleta Simona Păștin, Paulina Ghimișliu
