Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 563/2009. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR. 563

Ședința publică de la 18 mai 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Doru Octavian Pîrjol Năstase

JUDECĂTORI: Doru Octavian Pîrjol Năstase, Camelia Liliana

- - -

GREFIER -

La ordine a venit spre soluționare recursul civil declarat de reclamantul împotriva încheierii de suspendare din 19.09.2008 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurentul și avocat, cu delegație pentru intimată.

S-a expus referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că:

- procedura de citare legal îndeplinită;

- obiectul cauzei - calcul drepturi salariale;

- stadiul procesual - recurs la primul termen de judecată;

Avocat depune la dosar împuternicirea avocațială și chitanța de plată a onorariului de avocat; arată că nu are alte cereri de formulat.

Recurentul se legitimează cu CI seria - nr. - eliberat de Poliția municipiului R la data de 10.11.1999; procedează la semnarea cererii de recurs și depune la dosar precizări la care atașează un set de înscrisuri, respectiv diplome de absolvire a facultății, de studii postuniversitare, de conferire a titlului de doctor, foii matricole, contract colectiv de muncă pentru perioada aprilie 2007-aprilie 2008, toate într-un singur exemplar.

La solicitarea instanței, recurentul arată că a formulat recurs cu privire atât la suspendare cât și la cererea prin care i s-a respins repunerea pe rol.

Apărătorul intimatei arată că el a înțeles că recurs s-a formulat împotriva încheierii prin care s-a respins repunerea pe rol. Precizează că sentința civilă a fost recurată și are termen la Înalta Curte de Casație și Justiție. Nu solicită termen pentru a lua cunoștință de actele depuse de recurent.

Nefiind alte cereri de formulat și/sau excepții de invocat, Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul părților.

Recurentul, având cuvântul, arată că a formulat recurs împotriva încheierii de suspendare, care este nefondată, instanța dispunând suspendarea, considerând că soluționarea prezentei cauze are legătură cu dosarul în care a fost contestată decizia de reorganizare a unității. În mod greșit s-a consemnat în încheierea de suspendare că el nu s-a opus la această măsură. Mai arată că la data reorganizării societății avea funcția de inginer șef, ulterior nefiindu-i oferit un alt post deși el a solicitat și a considerat că este îndreptățit să obțină un alt post, având în vedere că are o pregătire superioară, conform actelor de studii depuse la dosar. Cu privire la decizia de concediere arată că nu au fost respectate dispozițiile art. 74 Codul Muncii și 56 din Contractul Colectiv de Muncă. Solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

Avocat, având cuvântul pentru intimată, arată că la tribunal ambele părți au fost de acord cu suspendarea față de existența celuilalt dosar. Solicită respingerea recursului, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.

Recurentul, în replică, arată că în speță este vorba despre un litigiu de muncă, care se judecată cu celeritate, instanța urmând a avea în vedere că de circa un an nu are loc de muncă iar la data de 18 oct. 2008 s-a validat statul de funcții. Nu solicită cheltuieli de judecată.

S-au declarat dezbaterile închise trecându-se la deliberare.

CURTEA

- deliberând -

Asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Pe rolul Tribunalului Neamț, a fost înregistrată contestația formulată de contestatorul împotriva Deciziei nr. 19 din 25.02.2008, prin care i s- desfăcut contractul individual de muncă de către intimata Stațiunea de Cercetare Dezvoltare Agricolă Secuieni.

La termenul din 19.09.2008 s-a dispus suspendarea judecării contestației, în temeiul art. 244 al.1 pct. 1 Cod pr. civilă, până la soluționarea cauzei ce face obiectul dosarului nr- aflat pe rolul Curții de APEL BACĂU.

S-a reținut de către tribunal că în dosarul nr.- s-a contestat hotărârea Consiliului de Administrație privind reorganizarea societății, decizie în baza căreia s-a emis decizia care face obiectul contestației dosarului nr-, astfel încât soluția ce urmează a se pronunța în respectivul dosar este de natură a avea o înrâurire directă asupra prezentului litigiu.

Contestatorul a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei, depunând în sprijinul cererii sentința civilă nr. 11/23.01.2009 pronunțată de Curtea de APEL BACĂU.

Tribunalul a respins cererea de repunere pe rol întrucât hotărârea pronunțată în dosarul nr- nu era irevocabilă.

Împotriva încheierii de suspendare precum și a încheierii de respingere a cererii de repunere pe rol a declarat recurs contestatorul.

Recursul este nefondat.

În ceea ce privește încheierea de suspendare se constată că aceasta s-a pronunțat sub incidența dispozițiilor art. 244 al.1 Cod procedură civilă, constatându-se în mod corect că dezlegarea pricinii ce face obiectul cauzei de față este determinată de soluția ce se va pronunța în dosarul nr-.

Cererea de repunere pe rol a dosarului a fost temeinic și legal respinsă, atâta timp cât la data soluționării acesteia nu erau îndeplinite cerințele impuse prin art. 244(2) Cod procedură civilă, respectiv hotărârea pronunțată în dosarul nr- nu era irevocabilă.

Pentru aceste considerente, Curtea în temeiul art. 312 cu referire la art. 244 al.1 și art. 244(2) Cod procedură civilă va respinge recursul ca nefondat.

În temeiul art. 274 Cod procedură civilă recurentul va fi obligat să plătească intimatei cheltuielile de judecată din recurs, reprezentând onorariul avocat oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul împotriva încheierii de suspendare și încheierii de respingere a cererii de repunere pe rol pronunțate de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.

Obligă recurentul să plătească intimatului 500 lei cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 18.05.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

GREFIER,

red.înch. /

red. dec. /12.06.

tehnored. / 2 ex./12.06.

Președinte:Doru Octavian Pîrjol Năstase
Judecători:Doru Octavian Pîrjol Năstase, Camelia Liliana

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 563/2009. Curtea de Apel Bacau