Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 583/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 583/R-CM
Ședința publică din 24 Martie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Paulina Ghimișliu judecător
JUDECĂTOR 2: Georgiana Nanu
JUDECĂTOR 3: Nicoleta Simona
Grefier
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR REPREZENTAT PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANTELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr.568/CM din 16 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit recurentul-pârât, Intimații-reclamanți și intimații-pârâți Curtea de Apel București, Curtea de Apel Craiova, Ministerul Justiției, Tribunalul București, Tribunalul Dolj, Tribunalul Mehedinți și Tribunalul O l
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Având în vedere că s-a solicitat judecarea în lipsă, curtea constată recursul în stare de judecată și trece la soluționarea lui.
CURTEA
Constată că, prin cererea înregistrată la data de 25.09.2006 pe rolul Tribunalului Dolj, reclamanții, -, -, a, ătru, a, în calitate de judecători la Judecătoria Craiova au chemat in judecată pe pârâții Tribunalul Dolj, Tribunalul Mehedinți, Tribunalul București, Tribunalul O l t, Curtea de Apel Craiova, Curtea de Apel București, Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor, solicitând obligarea pârâților, în solidar, la plata diferențelor de drepturi salariale reprezentând sporul de vechime î muncă începând cu data de 25.09.2003 și până la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii, în cuantum actualizat în funcție de indicele de inflație.
Au mai solicitat obligarea pârâților la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă și obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că în cauză sunt incidente dispozițiile art.33 alin.1 din Legea nr.50/1996, ale nr.OG83/2000, nr.OUG177/2002 în ceea ce privește sporul de vechime în muncă de către au beneficiat magistrații, dar care nu a mai fost acordat, precum și dispozițiile art.38 alin.2 din Constituția României.
Pârâtul Ministerul Justiției a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, susținând că sporul de vechime în muncă acordat magistraților a fost abrogat implicit prin Legea nr.50/1996, în urma modificărilor aduse prin nr.OG83/2000. Au fost invocate dispozițiile art.65 alin.1 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnica legislativă, arătându-se că indemnizațiile de încadrare lunară au fost astfel stabilite încât să cuprindă sporul de vechime în muncă, judecătorii și procurorii fiind avantajați în principal față de alte grupuri socio-profesionale. Cele introduse prin nr.OG83/2000 au fost menținute și prin nr.OUG177/2002, prevăzându-se ca unica formă de remunerare lunară a activității funcției de magistrat este indemnizația lunară cu un adaos la aceasta în raport de vechimea efectivă în funcțiile prevăzute de art.42 și art.43 din Legea nr.92/1992.
În ceea ce privește actualizarea sumelor solicitate prin cererea de chemare in judecată, pârâtul susține ca potrivit art.1088 Cod civil, reclamanții nu ar putea pretinde drept echivalent al prejudiciului încercat prin întârziere la executare decât dobânda stabilită de lege, aceasta fiind acordată numai cu începere din ziua cererii de chemare în judecată, dată la care Ministerul Justiției a fost pus în întârziere cu privire la obligația de executat.
De asemenea, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, motivat de faptul că este ordonator principal de credite, așa cum este și Ministrul Justiției, însă primul nu poate fi obligat la plată pentru salariații altor instituții.
A fost invocata si excepția necompetentei materiale a Tribunalului Dolj în soluționarea cauzei, apreciindu-se că în temeiul art.36 din nr.OUG27/29.03.2006, competenta de soluționare a unor astfel de litigii aparține Curții de Apel București.
O ultima excepție invocată a fost cea a inadmisibilității acțiunii, având în vedere aceleași dispoziții ale art.36 din nr.OUG27/29.03.2006, deoarece reclamanții nu au parcurs procedura prealabilă prevăzută de lege, adresându-se direct instanței.
Prin sentința civilă nr.2135/27.11.2006 pronunțată în dosarul nr.2090/CM/2006, Tribunalul Dolja admis excepția de necompetență materială invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București Secția contencios Administrativ și Fiscal.
În urma declinării de competență, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București sub nr-.
Prin sentința civilă nr.2040 din 6.09.2007, Curtea de Apel Bucureștia admis excepția de necompetență materială și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și, constatând ivit conflictul negativ de competenta, a dispus înaintarea dosarului către pentru pronunțarea regulatorului de competenta.
Prin decizia nr.4362 din 13.11.2007, a constatat că în cauză reclamanții nu contestă modul de stabilire a drepturilor salariale și nici nu se atacă un act administrativ sau un refuz al autorităților pârâte, astfel cum prevăd dispozițiile Legii nr.554/2004.
În speța dedusă judecății, Curtea a constatat că se aplică dreptul comun în materie, respectiv dispozițiile Codului muncii, astfel că, în temeiul dispozițiilor art.2 pct.1 lit.c Cod procedură civilă, competența de solutionare a cauzei revine tribunalului. Față de prevederile art.101-110 din Legea nr.161/2003, a trimis cauza spre competentă soluționare Tribunalului Argeș.
Anterior, reclamanții formulaseră recurs împotriva sentinței nr.2135/27.11.2006 pronunțată de Tribunalul Dolj, criticând-o pentru nelegalitate.
Curtea de Apel Craiova, prin decizia nr.626 din 13.03.2007 pronunțată în dosarul nr- a respins recursul reclamanților.
Pe data de 10.07.2007, reclamanții și-au completat acțiunea, învederând instanței că solicită obligarea pârâților la plata de despăgubiri, în temeiul nr.OG137/2000, care constau în contravaloarea sporului de vechime în muncă pentru perioada ianuarie 2001 - 12 martie 2003.
Reclamanta și-a precizat acțiunea, arătând că solicită sporul de vechime pe perioada 1.09.2000 - 1.06.2004, în cuantum actualizat în funcție de rata inflației la data executării obligațiilor de plată.
Prin încheierea din data de 12.06.2008, a fost respinsa excepția lipsei calității procesuale pasive formulată de Ministerul Economiei și Finanțelor.
Tribunalul Argeș, prin sentința civilă nr.568/CM din 16 iunie 2008 a admis în parte acțiunea completată formulată de reclamanți și a obligat pe pârâții Tribunalul Dolj, Tribunalul Mehedinți, Tribunalul București, Tribunalul O l t, Curtea de Apel Craiova, Curtea de Apel București și Ministerul Justitiei să plătească reclamanților, proporțional cu timpul lucrat de aceștia la fiecare dintre instanțele indicate, sporul de vechime în muncă corespunzător perioadei 25.09.2003 - 12.03.2007, actualizat cu indicele de inflație la data plății efective.
Au fost obligați pârâții Tribunalul Dolj, Tribunalul Mehedinți, Tribunalul București, Tribunalul O l t, Curtea de Apel Craiova, Curtea de Apel București să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților pentru perioadele în care aceștia au funcționat în cadrul lor.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că reclamanții au calitatea de judecători în cadrul Judecătoriei Craiova.
Prin art.12 alin.1 din Legea nr.52/1991 cu privire la salarizarea personalului din organele puterii judecătorești, republicată, s-a prevăzut că "persoanele salarizate potrivit prevederilor prezentei legi beneficiază de un spor de vechime în muncă de până la 15%, calculat la salariul de bază, corespunzător timpului efectiv lucrat în program normal de lucru", diferențiat în raport cu tranșele de vechime.
În urma modificării ce i s-a adus prin Legea nr. 55/1993, textului de lege menționat i s-a dat următorul conținut: "persoanele salarizate potrivit prevederilor prezentei legi beneficiază, la funcția de bază, de un spor de vechime în muncă de până la 25%, calculat la salariul de bază, corespunzător timpului efectiv lucrat în program normal de lucru" diferențiat, de asemenea, de tranșe de vechime.
Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești a abrogat Legea nr.52/1991, precum și orice alte dispoziții contrare cu privire la salarizarea personalului din organele puterii judecătorești, instituind prin art. 31 (devenit art.33 după republicare) reglementarea potrivit căreia "pentru vechimea în muncă, personalul beneficiază de un spor de vechime de până la 25%, calculat la salariul de bază brut corespunzător timpului efectiv lucrat în program normal de lucru", diferențiat tot pe tranșe de vechime în muncă.
Este adevărat că, ulterior, prin Ordonanța Guvernului nr.83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, a fost introdus, la art.33 din această lege, un nou alineat, devenit alin.(3), cu următorul conținut: "Prevederile alin.(1) și (2) nu sunt aplicabile magistraților."
În raport cu această din urmă modificare, precum și cu explicația ce s-a dat conținutului expresiei de "indemnizație de încadrare lunară" în art.2 din aceeași ordonanță, s-a considerat că prin instituirea unui nou sistem de salarizare pentru magistrați, în conținutul căruia au fost incluse indemnizația de încadrare lunară stabilită pe funcții, potrivit nivelului instanțelor și parchetelor, precum și vechimea în magistratură, fără a se mai menționa și criteriul vechimii în muncă, s-ar fi înlăturat această ultimă componentă din salarizarea magistraților.
Ordonanța menționată a fost adoptată în temeiul art.108 alin.(1) și (3) din Constituția României, republicată, precum și al art.1 lit.Q pct.1 din Legea nr.125/2000 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, iar Curtea Constituțională, prin Decizia nr.294 din 1 noiembrie 2001, respingând excepția de neconstituționalitate a art.33 alin.(3) din Legea nr.50/1996, introdus prin Ordonanța Guvernului nr.83/2000, a reținut că "principiul egalității în fața legii, consacrat de art.16 alin.(1) din Constituția României, republicată, nu înseamnă uniformitate, așa încât, dacă la situații egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situații diferite tratamentul juridic nu poate fi decât diferit".
Tot în sprijinul acestui punct de vedere, întemeiat pe dispozițiile privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, au mai fost invocate reglementările adoptate succesiv, în materia salarizării magistraților și a stabilirii vechimii acestora, în cadrul ordonanțelor de urgență ale Guvernului nr.177/2002 și nr.27/2006. De asemenea, făcându-se referire la dispozițiile Legii nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, la cele ale Legii nr.50/1995 cu privire la salarizarea membrilor și personalului Curții de Conturi, ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr.160/2000 privind salarizarea controlorilor financiari din cadrul Curții de Conturi precum și la dispozițiile Legii nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, s-a apreciat că magistraților, precum și persoanelor care au îndeplinit funcția de judecător financiar, procuror financiar sau de controlor financiar în cadrul Curții de Conturi nu li se mai cuvin sporuri pentru vechime în muncă din momentul modificărilor și completărilor aduse art.33 din Legea nr.50/1996 prin Ordonanța Guvernului nr.83/2000.
Or, toate aceste dispoziții, invocate în argumentarea punctului de vedere potrivit căruia, pentru categoriile profesionale menționate, nu ar mai fi existat temei legal să li se acorde dreptul la sporul de vechime în muncă, după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, sunt lipsite de justificare atât timp cât dreptul respectiv, nefiind înlăturat printr-o dispoziție expresă, a continuat să existe.
În acest sens, este de observat că Ordonanța Guvernului nr.83/2000 nu conține nicio dispoziție de abrogare a art.31 (devenit 33 după republicare) din Legea nr.50/1996, pe care a modificat-o și completat-
De asemenea, nici Ordonanța de urgență a Guvernului nr.177/2002, privind salarizarea, nu conține vreo mențiune expresă de abrogare a prevederilor art.33 alin.1 și 2 din Legea nr.50/1996 referitoare la dreptul personalului din organele autorității judecătorești de a beneficia de un spor de vechime în muncă.
Stabilirea indemnizației lunare, ca unică formă de remunerare, nu poate înlătura un drept cu caracter general, dobândit pentru vechimea în muncă, din moment ce valoarea procentuală la care se referă nu a fost înlăturată printr-o dispoziție expresă a legii, adoptată în forma impusă prin normele de tehnică legislativă instituite prin Legea nr.24/2000.
Acest drept salarial, de natură personală, este generat de activitatea desfășurată în muncă, indiferent de funcția ocupată, cu condiția să fie acordat printr-o dispoziție legală, iar beneficiarul să îndeplinească cerințele prevăzute în acea dispoziție.
Or, prin Ordonanța Guvernului nr.83/2000, sporul de vechime în muncă nu a mai fost prevăzut pentru magistrați, fără să se abroge însă art.31 (devenit art.33) din Legea nr.50/1996, care îl prevedea, iar acordarea sporului respectiv nu este incompatibilă cu raporturile de muncă ale acestei categorii profesionale, deoarece au devenit incidente dispozițiile art.16 alin.3 și ale art.295 din Codul muncii.
Mai este de observat că dispoziția din Ordonanța Guvernului nr.83/2000, prin care nu a mai fost prevăzut sporul de vechime în muncă pentru magistrați, ci numai pentru personalul auxiliar, nu poate avea relevanță câtă vreme dispoziția de la art.31 (devenit art.33) din Legea nr.50/1996 nu poate fi considerată abrogată expres și nici implicit prin art.1 sau art.9 alin. ultim, din acea ordonanță, pentru că nu constituie o prevedere contrară, ci una complementară.
Așa fiind, în raport și cu dispozițiile art. 137 alin.1 din Codul muncii anterior, ce erau aplicabile cu titlu de drept comun și raporturilor juridice ce nu erau întemeiate pe un contract individual de muncă, activitatea prestată de magistrați le conferea vechime în muncă pentru care trebuiau să beneficieze de sporurile cuvenite ca orice alți salariați.
Ca urmare, interpretarea sistematică a art.31 (33) din Legea nr.50/1996, după ieșirea lui din vigoare, în raport cu alte dispoziții legale, impune menținerea aplicabilității prevederii ce a acordat dreptul la sporul de vechime în muncă și pentru magistrați, iar nu doar pentru personalul auxiliar de specialitate.
A considera că puteau beneficia de dispozițiile art.33 din Legea nr.50/1996 numai salariații din categoria personalului auxiliar, iar nu și magistrații, ar însemna să se încalce principiul egalității în drepturi, ceea ce ar face incidente dispozițiile Ordonanței Guvernului nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
De aceea, ar fi de neconceput ca magistrații să nu beneficieze de sporul pentru vechime în muncă atât timp cât personalului auxiliar din unitățile unde el își desfășoară activitatea i s-a menținut acest spor, iar toate celelalte categorii de salariați au vocație la un asemenea spor.
În acest sens a statuat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr.XXXVI/7.05.2007 asupra recursului în interesul legii declarat de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs în termen legal pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor reprezentat prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie întemeiate pe dispozițiile art.304 pct.9 și art.3041Cod procedură civilă astfel:
În conformitate cu dispozițiile art.25 din Decretul nr.31/1954 și art.3 alin.1 pct.48 din nr.HG386/2007, recurentul poate fi citat în justiție să reprezinte interesele statului numai când reprezintă statul ca subiect de drepturi și obligații în fața organelor de justiție, precum și în orice alte situații, în care participă nemijlocit în nume propriu în raporturile juridice.
Rolul recurentului este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite ai acestui buget, precum și a proiectelor bugetelor locale, fiind ordonatori principali de credite ca și Ministerul Justiției, dar neputând fi obligat la plata pentru salariații altor instituții.
Între Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Justiției nu există obligație de garanție, iar creditele bugetare aprobate unui ordonator principal de credite prin legea bugetară anuală nu pot fi utilizate pentru finanțarea unui alt ordonator principal de credite.
Se solicită admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii ca neîntemeiată a acțiunii față de recurent.
Recursul urmează a fi respins ca lipsit de interes pentru argumentele ce se vor arăta în continuare.
Prin acțiunea introductivă, reclamanții au chemat în judecată alături de ceilalți pârâți și pe pârâtul Ministerul Finanțelor Publice.
Prin încheierea de dezbateri din 12 iunie 2008, tribunalul a analizat excepția lipsei calității procesuale pasive formulată de pârâtul-recurent prin întâmpinarea depusă la dosar și a respins-o ca neîntemeiată, arătându-se că în calitatea sa de ordonator principal de credite și față de rolul său principal în elaborarea proiectului bugetului de stat, are calitate procesuală pasivă în cauză.
Prin dispozitivul sentinței însă, tribunalul a dispus obligarea doar a pârâților Tribunalul Dolj, Tribunalul Mehedinți, Tribunalul București, Tribunalul O l t, Curtea de Apel Craiova, Curtea de Apel București și Ministerul Justiției la plata drepturilor salariale solicitate și totodată a dispus obligarea acestor pârâți cu excepția Ministerului Justiției de a efectua mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților.
Se constată așadar că prin niciuna dintre dispozițiile cuprinse în dispozitivul hotărârii recurate nu a fost obligat față de reclamanți, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor.
Faptul că prin considerentele încheierii de dezbateri din 12 iunie 2008 s-a apreciat că acest pârât are calitate procesuală pasivă, nu echivalează cu obligarea acestuia la executarea vreunei obligații corelative drepturilor reclamanților, câtă vreme dispozitivul sentinței pronunțate nu conține dispoziții care să oblige pe pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor.
Calitatea procesuală presupune justificarea dreptului sau a obligației unei persoane de a participa - ca parte - în procesul civil. Legitimarea procesuală reprezintă o condiție ce trebuie să fie îndeplinită în orice proces civil, însă aceasta nu se raportează, cu necesitate, la raportul juridic dedus în judecată, ci la dreptul de a reclama în justiție și la obligația de a răspunde față de pretențiile formulate prin actul de investire al instanței.
Așadar, calitatea procesuală pasivă nu trebuie analizată în cerința existenței unei identități între persoana pârâtului și persoana celui obligat în raportul de drept substanțial, căci s-ar consacra îndreptățirea de a fi parte în proces numai titularilor obligațiilor ce formează obiectul raportului de drept material.
În consecință, pârâtul-recurent nu justifică interesul de a formula recursul împotriva sentinței pronunțate de tribunal, ca și condiție de exercitare a căii de atac.
În consecință, în temeiul dispozițiilor art.312, art.316 raportat la art.298 Cod procedură civilă și art.109 Cod procedură civilă, urmează să se respingă recursul ca lipsit de interes.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca lipsit de interes, recursul formulat de pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR reprezentat prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANTELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr.568/CM din 16 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 martie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI, Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
,
Grefier,
Red./22.04.2009
GM/2 ex.
Jud.fond:
Președinte:Paulina GhimișliuJudecători:Paulina Ghimișliu, Georgiana Nanu, Nicoleta Simona
