Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 582/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 582/R-CM
Ședința publică din 24 Martie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Paulina Ghimișliu judecător
JUDECĂTOR 2: Georgiana Nanu
JUDECĂTOR 3: Nicoleta Simona
Grefier
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR și CURTEA DE APEL PITEȘTI, împotriva sentinței nr.20/F-CM din 14 ianuarie 2009, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit recurenții-pârâți, intimații-reclamanți și expertul în domeniul discriminării.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Având în vedere că s-a solicitat judecarea în lipsă, curtea constată recursurile în stare de judecată și trece la soluționarea lor.
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față,
Constată că, rin p. acțiunea înregistrată la data de 10 decembrie 200 pe rolul Curții de APEL PITEȘTI, reclamantele: C, G () și C au chemat în judecată pe pârâții: Ministerul Justiției, Curtea de APEL PITEȘTI cu citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să-i oblige pe pârâți la plata drepturilor salariale reprezentând 25% din valoarea salariului de bază, pentru perioada 2005-2008, până la data pronunțării hotărârii și pentru viitor, sume actualizate în raport cu rata inflației la data plății efective și să dispună efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamantelor.
În motivarea acțiunii, reclamantele au arătat că în perioada 2005-2008 au avut un program de permanență, ce presupune prezența la instanță după orele de program și în zilele nelucrătoare, pentru a participa la ședințele de judecată a unor cauze penale ce presupun urgență.
Fiind obligate să nu părăsească localitatea, reclamantelor le-a fost restrâns dreptul la libertatea de mișcare și le-a fost adusă atingere relațiilor sociale privind viața de familie și în societate.
Întrucât asigurarea permanenței este obligatorie, conform Statutului grefierului și Regulamentului de Ordine Interioară al instanțelor judecătorești, această obligație trebuie să aibă un corelativ în obținerea unor drepturi corespunzătoare.
Au mai arătat reclamantele că se consideră discriminate față de alte categorii de salariați, de exemplu polițiștii, care sunt remunerați pentru serviciul de permanență în baza nr.OG38/2003, și că în acest fel au fost încălcate dispozițiile art.14 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, art.1 din Protocolul nr.12 la Convenție și art.13 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Ministerul Justiției a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că reclamantele își fundamentează acțiunea pe prevederile OG.nr.38/2003 privind salarizarea polițiștilor, astfel încât, prin această cerere se solicită acordarea altor drepturi decât cele stabilite prin Legea specială de salarizare a personalului auxiliar sau se tinde la modificarea actelor normative, ceea ce este inadmisibil.
În continuare, s-a arătat că prin decizia nr.819/2008, Curtea Constituțională a constatat că prevederile art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1 din nr.OG137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte nromative.
O altă susținere a pârâtului Ministerul Justiției a fost în sensul că nu poate fi reținută existența unei discriminări, întrucât reclamantele nu se află într-o situație similară sau comparabilă cu a lucrătorilor de poliție sau a altor bugetari și că asigurarea permanenței reprezintă o obligație de serviciu a reclamantelor, asumată de acestea odată cu ocuparea funcției. În cazul de față legiuitorul a dispus restrângerea dreptului la liberă circulație potrivit cerințelor impuse de Constituție, întrucât măsura este necesară și proporțională cu scopul urmărit: înfăptuirea actului de justiție și apărarea drepturilor și libertăților cetățenilor față de care se dispun măsuri procesuale cu caracter urgent.
Același pârât a arătat că nu se poate dispune efectuarea măsurilor corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamantelor, deoarece obiectul prezentei acțiuni se referă la drepturi salariale neprevăzute de lege.
În urma probelor administrate în cauză, Curtea de APEL PITEȘTI, prin sentința civilă nr.20/F-CM/14 ianuarie 2009, a admis acțiunea formulată de reclamante și a obligat pe pârâți să plătească acestora sporul de 25% din indemnizația de încadrare brută lunară, pentru perioada: 10.12.2005 - la zi și pentru viitor, sume actualizate la data plății efective.
A fost obligată pârâta Curtea de APEL PITEȘTI să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamantelor.
S-a reținut de instanța de fond la pronunțarea acestei sentințe că reclamantele fac parte din personalul auxiliar al Curții de APEL PITEȘTI, fiind încadrate ca grefiere la secția penală a acestei instanțe.
Potrivit art.54 și următoarele din Hotărârea nr.387/2005 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești, reclamantele au îndatorirea de a asigura prin activitatea desfășurată respectarea legii, de a participa la ședințele de judecată stabilite potrivit legii, de a soluționa într-un termen rezonabil cauzele deduse judecății.
În cauzele penale a căror soluționare presupune urgență, cum sunt cele în care se solicită luarea, înlocuirea sau revocarea măsurilor preventive, reglementate sub aspect procedural de dispozițiile art.136 și următoarele din Codul d e procedură penală, participarea la ședințele de judecată în completele de judecată stabilite potrivit legii impune reclamantelor o obligație suplimentară, respectiv pe aceea de a nu părăsi localitatea în zilele stabilite în planificarea de permanență.
Potrivit art.88 din Hotărârea nr.387/2005 a Consiliului Superior al Magistraturii pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești, programul de lucru la instanțe este de 8 ore zilnic, timp de 5 zile pe săptămână și începe de regulă la ora 800încheindu-se la ora 1600. Acest program este prevăzut pentru întreg personalul din justiție, inclusiv pentru personalul auxiliar.
Participarea la cauzele penale a căror soluționarea presupune urgență, impune practic reclamantelor o obligație suplimentară, respectiv aceea de a asigura permanența la instanță și în afara programului de lucru de 8 ore instituit de regulament, în timpul săptămânii, precum și în zilele de sâmbătă și duminică.
Acest program de permanență excede duratei normale a timpului de muncă, ceea ce înseamnă că interdicția de a părăsi localitatea vizează timpul de odihnă dintre două zile de muncă, repausul săptămânal și chiar vacanța judecătorească.
În acest fel, este îngrădit pentru reclamante dreptul la liberă circulație și este afectat dreptul la viața familială și privată, reclamantele aflându-se în imposibilitate de a-și organiza petrecerea timpului liber în condiții normale.
Prezența în localitate la dispoziția instanței le îngrădește reclamantelor exercitarea drepturilor fundamentale consacrate de dispozițiile art.25 și art.26 din Constituție. Art.53 din Constituție prevede posibilitatea restrângerii exercițiului acestor drepturi fundamentale, însă măsura poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică și ea trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății trebuie să fie nediscriminatorie.
Potrivit art.59 din Legea nr.567/2004, tabilirea drepturilor și îndatoririlor personalului auxiliar se face ținându-se seama de locul și rolul acestuia în desfășurarea activității de justiție, de răspunderea și complexitatea fiecărei funcții, de interdicțiile și incompatibilitățile prevăzute de lege pentru persoanele care sunt încadrate în instituțiile publice, iar conform art.3 din nr.OG8/2007, salariile de bază pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare, pe grade sau trepte profesionale, în raport de funcția deținută, de nivelul studiilor, de vechimea în specialitate, precum și de nivelul instanței sau al parchetului. În același sens sunt și dispozițiile art.60 din Legea nr.567/2004, potrivit cărora entru p. activitatea desfășurată, personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea are dreptul la o salarizare stabilită în raport cu nivelul instanței sau parchetului, cu funcția deținută, cu vechimea în muncă și în specialitate, precum și cu alte criterii prevăzute de lege.
Personalul auxiliar beneficiază și de alte sporuri care compensează efortul suplimentar pe care îl presupune activitatea acestora, cum este spre exemplu, sporul de 15% pentru condiții deosebite de muncă, prevăzut de art.22 alin.1 din nr.OG8/2007 sau sporul de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică.
din secția penală care asigură permanența la instanțe, se află într-o situație diferită față de ceilalți grefieri din perspectiva efortului suplimentar pe care îl presupune îndeplinirea sarcinilor de serviciu, însă cu toate acestea tratamentul salarial a fost stabilit prin lege în mod similar pentru toți grefierii.
Pe de altă parte, pentru aceeași obligație de asigurare a permanenței, altor categorii profesionale - de exemplu polițiștii, conform art.11 din nr.OG38/2003 - le-a fost recunoscut prin lege dreptul la un spor din salariu.
Nu se poate pretinde că acest efort suplimentar a fost avut în vedere de către legiuitor atunci când a stabilit pentru această categorie profesională salariul de bază lunar, întrucât acest salariu este acordat de regulă în funcție de nivelul studiilor, calificarea și pregătirea profesională, importanța postului și competențele profesionale.
S-a concluzionat astfel că reclamantele au fost supuse unui tratament salarial discriminatoriu, cu încălcarea dispozițiilor art.6 din Codul muncii, art.4, 16, 25 și art.26 din Constituția României, art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art.2 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, Pactul privind drepturile economice, sociale și culturale, art.14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și art.119 din Tratatul d l Roma asupra Comunităților Europene.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs în termen legal pârâții Curtea de APEL PITEȘTI și Ministerul Justiției și Libertăților.
În recursul declarat de pârâta Curtea de APEL PITEȘTI se critică sentința instanței de fond ca nelegală și netemeinică, întrucât:
1. Instanța de fond a pronunțat o soluție fără probe în dosar, stabilind drepturi ipotetice pentru reclamante. Nu s-a solicitat reclamantelor depunerea planificărilor pe perioada 10 decembrie 2005, până la pronunțarea sentinței, din care să rezulte calitatea de grefier la secția penală a Curții de APEL PITEȘTI, cât și faptul că au fost planificate cu program de permanență în instanță, după orele de program și în zilele nelucrătoare.
Pe de altă parte, unele reclamante lucrau la executări penale și în arhivă și prin atribuțiile concrete de serviciu erau excluse de la planificările de permanență.
Instanța de fond a acordat reclamantei C spor de permanență și pentru viitor deși în prezent aceasta este pensionată.
2. La pronunțarea sentinței de mai sus, instanța de fond a încălcat atribuțiile puterii judecătorești, motiv de casare prevăzut de art.304 pct.4 Cod procedură civilă.
Prin acordarea sporului de 25% reclamantelor, instanța și-a depășit limitele puterii judecătorești arogându-și atribuții de legiferare.
Curtea Constituțională s-a pronunțat în acest sens prin deciziile nr.818, 819 și nr.820/3 iulie 2008, referindu-se la nr.OG137/2000, arătând că "un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței în care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul lor alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative este neconstituțional, întrucât încalcă principiul separațiilor puterilor consacrat de art.1 alin.4 din Constituție".
Cum reclamantele invocă instituirea unei discriminări în raport cu alte categorii profesionale, cu care nu se află în situație similară sau comparabilă, respectiv lucrătorii de poliție sau alți bugetari, nejustificat instanța de fond a admis acțiunea acestora.
Față de motivele arătate, solicită admiterea recursului și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Argeș.
În recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților se critică sentința instanței de fond ca nelegală și netemeinică față de motivele de casare prevăzute de art.304 pct.4, 7 și 9 Cod procedură civilă.
1. Instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești.
Acțiunea formulată de reclamante are ca obiect acordarea altor drepturi decât cele stabilite prin lege, fiind o acțiune prin care se tinde la modificarea actelor normative și care este inadmisibilă în considerarea principiului separației puterilor în stat.
O asemenea cerere nu putea fi soluționată de instanțele de judecată care prin acordarea unor drepturi neprevăzute de lege au depășit limitele puterii judecătorești și și-au arogat atribuții de legiferare, imixtiune de nepermis în sfera de atribuții a autorității legiuitoare.
2. Hotărârea instanței de fond nu cuprinde motivele pe care se sprijină, nerezultând care este temeiul de drept al acordării sporului de permanență de 25%.
3. Hotărârea instanței de fond este dată cu aplicarea greșită a legii.
Nu s-a avut în vedere că dreptul la sporul de permanență pentru grefieri nu este cunoscut de lege, nefiind reglementat prin nici un act normativ în vigoare și nu face obiectul art.14 al Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, întrucât Protocolul 12 la Convenție, ratificat de România consacră în mod expres că "exercitarea oricărui drept prevăzut de lege trebuie să fie asigurată fără nici o discriminare bazată în special pe sex, rasă, culoare etc." și ca urmare nu poate fi aplicat în speță unde nu există un text legal care să recunoască dreptul la un spor de permanență.
Față de motivele arătate se solicită admiterea recursului și modificarea sentinței instanței de fond, în sensul respingerii acțiunii reclamantelor ca neîntemeiată.
Examinând recursurile formulate de pârâți, instanța constată că primul motiv de recurs formulat de pârâta Curtea de Apel, este întemeiat.
Obiectul acțiunii de față îl formează obligarea pârâților la plata către reclamante a drepturilor salariale reprezentând 25% din valoarea salariului de bază pentru perioada 2005-2008 până la data pronunțării hotărârii și pentru viitor, reclamantele arătând că în această perioadă au avut un program de permanență ce presupune prezența la instanță după orele de program și în zilele nelucrătoare pentru a participa la ședințele de judecată a unor cauze penale, ce presupun urgență.
S-a apreciat astfel că asigurarea permanenței fiind obligatorie, conform Statutului grefierului și Regulamentului de ordine interioară a instanțelor judecătorești, această obligație trebuie să aibă un corelativ în obținerea unor drepturi corespunzătoare.
Instanța de fond nu a solicitat reclamantelor depunerea la dosar a planificărilor pentru perioada solicitată din care să rezulte calitatea de grefier a acestora în cadrul Secției penale a Curții de APEL PITEȘTI, cât și faptul că au fost planificate în program de permanență în instanță după orele de program și în zilele nelucrătoare pentru a participa la ședințele de judecată a unor cauze penale ce presupun urgență.
De asemenea, instanța de fond nu a solicitat reclamantelor depunerea la dosar a atribuțiilor concrete de serviciu pentru a se clarifica dacă în cadrul acestor atribuții le revine asigurarea obligatorie a permanenței și pe de altă parte nici nu a clarificat câte zile din lună acestea sunt obligate să asigure permanență și cât au fost la serviciu pentru aceasta.
Nu se precizează dacă toate reclamantele care au calitate de grefier la Secția penală au îndeplinit programul de permanență în instanță după orele de program în mod egal pentru a li se aplica același procent de 25%, și dacă acest mod de lucru a avut continuitate în toată perioada solicitată pentru a justifica sporul acordat.
Neprocedând în acest mod și acordând tuturor reclamantelor sporul de 25% pentru simplul fapt că ar fi cuprinse într-un program de permanență și ar fi discriminate față de alte categorii profesionale, cum ar fi polițiștii, instanța nu a intrat în cercetarea fondului cauzei.
Potrivit art.82 din Legea nr.168/1999, dispozițiile acestei legi referitoare la soluționarea conflictelor de drepturi se completează în mod corespunzător cu prevederile Codului d e procedură civilă.
Din această prevedere rezultă că în caz de admitere a recursului, instanța de control judiciar nu poate să procedeze la soluționarea în fond a cauzei nu numai în situațiile precizate prin dispozițiile de exceptare înscrise în art.81 alin.2 din Legea nr.168/1999, ci și atunci când prin judecarea în fond a cauzei de însăși instanța care a admis recursul ar fi încălcate și alte prevederi ale Codului d e procedură civilă, care completează potrivit art.82 dispozițiile acelei legi referitoare la procedura de soluționare a conflictelor de drepturi.
Prin art.312 alin.5 din Codul d e procedură civilă, se prevede că "în cazul în care instanța a cărei hotărâre este recurată, a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată, instanța de recurs, după casare, trimite cauza spre rejudecare instanței care a pronunțat hotărârea casată sau alte instanțe de același grad".
Rezultă astfel că pe lângă cele două cazuri enumerate de art.81 alin.2 lit.a și b din Legea nr.168/1999, se impune trimiterea cauzei spre rejudecare și atunci când prima instanță nu s-a pronunțat asupra fondului cauzei.
A considera altfel, ar însemna ca recursul să se transforme în calea de atac a apelului, iar instanței de recurs să i se acorde contrar spiritului legii atribuția de a se ocupa la stabilirea situației de fapt și de a se pronunța asupra fondului procesului, fără ca această chestiune să fi fost rezolvată mai întâi de către instanța de fond, ceea ce ar contraveni prevederilor art.305 din Codul d e procedură civilă.
În speță, așa cum s-a arătat mai sus, întrucât instanța nu a clarificat fondul cauzei, impunându-se administrarea de noi probe, urmează a se admite recursul declarat de Curtea de APEL PITEȘTI, a se casa hotărârea instanței de fond și a se trimite spre rejudecare cauza către Tribunalul Argeș, urmare a recăpătării competenței materiale în această materie prin decizia nr.104/20 ianuarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite.
Cu ocazia rejudecării va fi avut în vedere și recursul formulat de Ministerul Justiției și Libertăților și celălalt motiv formulat de Curtea de APEL PITEȘTI.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
CU MAJORITATE
DECIDE
Admite recursurile formulate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR și CURTEA DE APEL PITEȘTI, împotriva sentinței nr.20/F-CM din 14 ianuarie 2009, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI, în dosarul nr-, intimați fiind reclamantele C, G () și
Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Argeș.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 martie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI, Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
,
Grefier,
Red./27.03.2009
GM/4 ex.
Jud.fond:
Opinie separată
Apreciez că se impune admiterea recursurilor, modificarea sentinței în sensul respingerii ca nefondată a acțiunii pentru argumentele ce se vor arăta în continuare:
Hotărârea pronunțată este dată cu aplicarea greșită a legii; pentru perioada pentru care se solicită prin acțiune plata drepturilor salariale nu există nici un act normativ care să prevadă sporul de permanență de 25% din salariu pentru personalul auxiliar de specialitate sau pentru alte categorii profesionale din sistemul justiției. Sistemul de salarizare pentru justiție trebuie să se stabilească prin lege, iar legile în vigoare ce reglementează acest sistem nu prevăd sporul de permanență de 25% solicitat de reclamanți.
În consecință, un asemenea spor nu poate fi acordat reclamanților întrucât nu există temeiul legal, respectiv actul normativ privind sistemul de salarizare al personalului auxiliar de specialitate, care să-l prevadă.
Nefiind recunoscut de legea română, acest spor de permanență de 25% nu poate fi apreciat ca fiind discriminatoriu dacă nu ar fi acordat și nici nu poate fi invocat faptul că reclamanților li s-a restrâns dreptul fundamental privind libertatea de mișcare garantat de legislația internă și internațională, deoarece în domeniul penal activitatea de permanență este specifică acestui sector și se exercită chiar conform atribuțiilor de serviciu cuprinse în fișa postului personalului auxiliar de specialitate, al altor categorii profesionale din sistemul justiției, care lucrează în secțiile penale; Statutul grefierului și Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești prevăd "asigurarea permanenței" ca obligație de serviciu a reclamantelor.
Altfel, s-ar ajunge la situația de a se plăti un drept care nu este prevăzut de lege.
Nu poate fi reținută nici existența unei discriminări invocată de către reclamante, în raport cu alte categorii profesionale întrucât reclamantele nu se află într-o situație nici similară și nici comparabilă cu cea a lucrătorilor de poliție ori a altor bugetari, statutul acestora fiind diferit și reglementat de legi diferite de organizare și salarizare fiind exclusă astfel ideea unei situații similare sau comparabile pentru a se putea aprecia astfel asupra existenței tratamentului discriminatoriu invocat.
Pentru toate aceste considerente, apreciez că se impune admiterea recursurilor cu consecința respingerii acțiunii ca nefondată.
Judecător,
Red./3.04.2009
GM/4 ex.
Președinte:Paulina GhimișliuJudecători:Paulina Ghimișliu, Georgiana Nanu, Nicoleta Simona
