Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 580/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 580/R-CM
Ședința publică din 24 Martie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Paulina Ghimișliu judecător
JUDECĂTOR 2: Georgiana Nanu
JUDECĂTOR 3: Nicoleta Simona
Grefier
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE reprezentat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE și CURTEA DE APEL PITEȘTI, împotriva sentinței nr.13/F-CM din 14 ianuarie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit recurenții-pârâți Ministerul Justiției și Libertăților, Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice A și Curtea de Apel Pitești, intimatul-reclamant Sindicatul A pentru membri de sindicat, și, intimatul-intervenient, intimații-pârâți Tribunalul Argeș și Guvernul României și expertul în domeniul discriminării Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Având în vedere că s-a solicitat judecarea în lipsă, curtea constată recursurile în stare de judecată și trece la soluționarea lor.
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față,
Constată că, prin cererea înregistrată la data de 6.12.2007 pe rolul Tribunalului Argeș, reclamanții, și, reprezentați de Sindicatul A, au chemat în judecată pe pârâții Guvernul României, Ministerul Justiției, Curtea de Apel Pitești, Tribunalul Argeș și Ministerul Finanțelor, cu citarea obligatorie a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligați la acordarea creșterilor salariale prevăzute de nr.OG10/2007 la art.1 alin.(1), în cele trei etape, astfel: cu 5% începând cu data de 01 ianuarie 2007, față de nivelul din luna decembrie 2006, cu 2% începând cu data de 01 aprilie 2007, față de nivelul din luna martie 2007 și cu 11% începând cu data de 01 octombrie 2007, față de nivelul din luna septembrie 2007, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că prin ordonanțele Guvernului României nr.6, 10, 11/2007 s-au prevăzut creșteri salariale ale funcționarilor publici, personalului salarizat potrivit nr.OUG24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalul salarizat potrivit anexelor nr.II și III din Legea nr.154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, precum și pentru personalul didactic din învățământ salarizat potrivit Legii nr.128/1997 privind statutul personalului didactic.
Așadar, prin toate aceste acte normative s-au prevăzut creșteri salariale pentru personalul din sectorul bugetar, astfel că, prin excluderea reclamanților de la creșterile salariale acordate celorlalte categorii de personal din cadrul sectorului bugetar s-a creat un caz de discriminare.
Se precizează faptul că, prin Ordonanța nr.8/24.01.2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, Guvernul nu a făcut altceva decât să reglementeze salarizarea și alte drepturi ale personalului de specialitate criminalistică și ale personalului care ocupă funcții auxiliare de specialitate criminalistică din cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice și al laboratoarelor de expertize criminalistice, precum și ale personalului de instruire fără specialitate juridică și ale personalului care ocupă funcții auxiliare din cadrul Institutului Național al Magistraturii și al Școlii Naționale de Grefieri, prin inițierea unei modalități de salarizare, aprobată ulterior prin lege, fapt ce a făcut să abroge în totalitate Legea nr.50/1996, cu modificările ulterioare, lege ce reglementa salarizarea personalului sus amintit.
În concluzie, Ordonanța nr.8/2007 stabilește salariile de bază pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, pe baza valorii de referință sectorială cuprinsă în art.39 din nr.OUG27/29.03.2006, în cuantum de 280,64 lei, nemodificată până în prezent și a coeficienților de multiplicare, pe grade sau trepte profesionale, în raport e funcția deținută, de nivelul studiilor, de vechimea în specialitate, precum și de nivelul instanței sau al parchetului, astfel modificându-se doar coeficienții de multiplicare.
Prin întâmpinare, Guvernul României a invocat excepția necompetenței materiale a instanței, arătând că instanțele de contencios administrativ sunt competente să soluționeze cererile persoanelor vătămate prin ordonanțe sau, după caz, prin dispoziții din ordonanțe declarate neconstituționale.
Potrivit art.1 din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea cauzei ce i-a fost cauzată.
Totodată, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând că acest organ colegial, fără personalitate juridică, care este alcătuit din Primul Ministru, miniștri și alți membrii stabiliți prin legea organică, poate sta în justiție, în calitate de pârât, numai în litigiile de contencios administrativ, atunci când este contestată legalitatea actelor administrative pe care le adoptă în exercitarea atribuțiilor și competențelor sale legale, în acest caz fiind în prezența unei capacități juridice speciale de drept public, fundamentată pe prevederile constituționale menționate anterior și pe dispozițiile legii speciale de organizare și funcționare. Acordând acestui organ al administrației de stat dreptul de a adopta acte administrative, implicit legea îi acordă și capacitatea de a sta în judecată în calitate de pârât, dar numai atunci când instanțele judecătorești specializate exercită, în condițiile stabilite de Constituție și de Legea nr.554/2004, controlul legalității actelor sale.
Pe fondul cauzei, reclamanții solicită, în realitate, extinderea dispozițiilor legale ale ordonanțelor care prevăd majorările salariale ale altor categorii profesionale salarizate de la bugetul de stat și pentru judecători și procurori, așadar pentru alte situații decât cele avute în vedere prin dispozițiile acestor acte normative, situații neprevăzute în cuprinsul lor.
Instanța judecătorească nu are competența de a crea, de a abroga sau de a modifica dispozițiile unei legi, devenind astfel un legislator pozitiv și nici nu se poate substitui legiuitorului pentru adăugarea unor noi prevederi celor deja existente, întrucât ar fi încălcate dispozițiile art.61 alin.1 din Constituția României, republicată, care stabilesc că unica autoritate legiuitoare a țării este Parlamentul României. Pentru aceleași considerente, nu este admis nici ca prin interpretarea normelor juridice instanțele judecătorești să adauge consecințe contrare legii.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând că rolul acestuia este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite ai acestui buget, precum și a proiectelor bugetelor locale, respectând procedura reglementată în Legea finanțelor publice nr.500/2002 - art.19-35.
Totodată, ministrul economiei și finanțelor este ordonator principal de credite, așa cum este și ministrul justiției, primul neputând fi obligat la plată pentru salariații altor instituții.
De asemenea, atribuții în angajarea și salarizarea reclamanților are, așa cum aceștia menționează, Ministerul Justiției, Curtea de Apel Pitești și Tribunalul Argeș, iar reporturile de muncă există între reclamanți și instituțiile pârâte, fără ca Ministerul Economiei și Finanțelor să fie implicat în vreun fel.
A mai invocat și excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție, întrucât între Ministerul Economiei și Finanțelor și reclamanți nu există nicio obligație de garanție, iar simplul fapt că în speță Ministerul Justiției nu ar fi acordat reclamanților drepturile salariale cuvenite, nu-i conferă nici Ministerului Justiției și cu atât mai puțin reclamanților, nicio garanție legală din partea Ministerului Economiei și Finanțelor pentru eventualele sume ce ar fi trebuit să i le plătească acestora, într-un raport de muncă izvorât din contractul individual de muncă.
Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Justiției a susținut că acțiunea are ca obiect acordarea altor drepturi decât cele stabilite prin lege sau acțiunea prin care se tinde la modificarea actelor normative este inadmisibilă, în considerarea principiului separației puterilor în stat.
În acest sens sunt prevederile art.124 alin.3 din Constituția României, conform cărora judecătorii sunt independenți și se supun numai legii.
În aceste condiții, se apreciază că cererea nu poate fi soluționată de către instanțele de judecată, care prin acordarea unor drepturi neprevăzute de lege ar depăși limitele puterii judecătorești și și-ar aroga atribuții de legiferare, imixtiune de nepermis în sfera de atribuții a autorității legiuitoare.
În caz contrar, s-ar aduce o încălcare gravă principiului constituțional al separației și echilibrului puterilor statului în cadrul democrației constituționale.
Văzând și temeiul acțiunii reclamanților, se arată că atribuția de a analiza un tratament discriminatoriu instituit prin dispoziții legale aparține altor organe, potrivit dispozițiilor din Constituția României, însă precizează că nici Curtea Constituțională nu are competența de a se pronunța asupra lipsei unei reglementări, stabilind constant în jurisprudența sa că "potrivit art.2 alin.(3) din Legea nr.47/1992, Curtea constituțională nu poate modifica sau completa prevederile legale supuse controlului de constituționalitate. Astfel, Curtea Constituțională nu este legislator pozitiv și nici nu are dreptul de a impune legiuitorului introducerea în textul legii în vigoare a unei alte dispoziții decât cele existente în cuprinsul acesteia" (Decizia nr.171/28 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial nr.316/07.04.2006).
La data de 26.03.2008 a formulat cerere de intervenție în interes propriu numitul, prin care a solicitat obligarea pârâților la plata drepturilor salariale cuvenite, întocmai ca și cele solicitate prin cererea principală.
Prin încheierea din 11.07.2008 Tribunalul Argeș, în temeiul dispozițiilor art.I alin.1 coroborat cu art.II alin.2 din nr.OUG75/2008 a scos cauza de pe rol și a înaintat-o Curții de Apel Pitești, spre competentă soluționare.
Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 18.07.2008.
La data de 1 octombrie 2008 pârâtul Ministerul Justiției a depus note scrise, prin care a solicitat respingerea cererii de intervenție în interes propriu, cerere asupra căreia instanța s-a pronunțat prin admitere, la termenul de judecată din data de 15 octombrie 2008, în conformitate cu dispozițiile art.52 Cod procedură civilă, apreciind că se justifică judecarea împreună cu acțiunea principală.
S-a apreciat că xcepția necompetenței materiale a instanței invocată de pârâtul Guvernul României este neîntemeiată.
Curtea a reținut că art.155 din Legea nr.53/2003, act normativ aplicabil și reclamanților, prevede că noțiunea de "salariu" cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.
Dreptul la salariu este, în accepțiunea Codului muncii și Constituției României, un drept fundamental și principalul drept al salariatului, noțiune generică în cadrul căreia, cu delimitările de rigoare, sunt incluși și reclamanții.
Salariul, indemnizația în speța dedusă judecății, se impune a fi luat în considerare alături de sporurile și adaosurile statuate de legiuitor pentru a nu se ajunge astfel la golirea de sens a acestei noțiuni.
Față de acest aspect, relativ la cererea introductivă de instanță, Curtea a reținut că prin Ordonanța de Guvern nr.10/2007, au fost stipulate creșteri salariale ce se vor acorda pe parcursul anului 2007 personalului bugetar și celui care ocupă funcții de demnitate publică.
Conform art.1 din acest act normativ salariile de bază ale categoriilor menționate se majorează în 3 etape, după cum urmează: cu 5% începând cu 1.01.2007, față de nivelul din luna decembrie 2006, cu 2% începând cu data de 1.04.2007 față de nivelul din luna martie 2007 și cu 11% începând cu 1.10.2007 față de nivelul din luna septembrie 2007.
Aceste creșteri salariale nu au fost acordate și magistraților, personalului auxiliar ori personalului contractual din instanțe generând conflicte de muncă, ale căror competență materială de soluționare revine instanțelor stabilite conform Codului d e procedură civilă - art.2pct.1 lit.c și nr.OUG75/2008.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Guvernul României a fost apreciată ca întemeiată.
S-a precizat că Guvernul României este un organ colegial, fără personalitate juridică, care este alcătuit din Primul Ministru, miniștri și alți membrii stabiliți prin legea organică și poate sta în justiție, în calitate de pârât, numai în litigiile de contencios administrativ, atunci când este contestată legalitatea actelor administrative pe care le adoptă în exercitarea atribuțiilor și competențelor sale legale.
În acest caz suntem în prezența unei capacități juridice speciale de drept public, fundamentată pe prevederile constituționale și pe dispozițiile legii speciale de organizare și funcționare.
Acordând acestui organ al administrației de stat dreptul de a adopta acte administrative, implicit legea îi acordă și capacitatea de a sta în judecată în calitate de pârât, dar numai atunci când instanțele judecătorești specializate exercită, în condițiile stabilite de Constituție și de Legea nr.554/2004, controlul legalității actelor sale, ori, în cauză, este vorba de un litigiu de natură civilă și nu administrativă.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, Curtea s-a constatat că Ministerul Economiei și Finanțelor are calitate procesuală pasivă.
Potrivit Legii nr.500/2002 și a nr.HG208/2005 și a nr.HG386/2007, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar: pregătirea proiectelor legilor anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Astfel, rolul Ministerului Economiei și Finanțelor, este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete.
Calitatea procesuală a Ministerului Economiei și Finanțelor se justifică și prin dispozițiile art.1 din G nr.22/2002, aprobată prin Legea nr.288/2002, potrivit cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Neîntemeiată a fost apreciată și excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție, având în vedere faptul că nu s-a solicitat de la acesta plata directă, către reclamanți, a sumelor de bani reprezentând drepturi salariale, ci s-a solicitat ca acesta să pună la dispoziția celorlalți pârâți cu care aceștia au raporturi de muncă, chiar dacă în formă atipică, sumele de bani ce li s-ar cuveni.
În ceea ce privește admisibilitatea unei acțiuni în discriminare, s-a precizat că rt.4 și art.16 din Constituția României consacră principiul egalității între cetățeni, prin excluderea privilegiilor și discriminării, iar art.20 din legea fundamentală a statului stipulează că dispozițiile constituționale privind drepturile și privilegiile cetățenilor trebuie interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte, iar acă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
În dreptul intern, principiul nediscriminării este reglementat de dispozițiile art.6 alin.3 din Codul muncii, în conformitate cu care, pentru muncă egală sau de valoare egală, este interzisă orice discriminare, precum și de nr.OG137/2000, aprobată prin Legea nr.48/2002, modificată prin Legea nr.27/2004, care în art.1 alin.2 lit.e pct.(i) garantează egalitatea între cetățeni, prin excluderea privilegiilor și discriminării, subliniindu-se dreptul la un salariu egal pentru muncă egală.
Art.2 alin.3 al aceluiași act normativ prevede că unt discriminatorii, potrivit acestei ordonanțe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin.1, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
Conform art.27 alin.1 din aceeași ordonanță, persoana care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun. Cererea este scutită de taxă judiciară de timbru și nu este condiționată de sesizarea Consiliului.
În interpretarea dispozițiilor art.14 referitor la interzicerea discriminării din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Fundamentale, în hotărârea dată în cazul Fredin c/, Hoffman c/, Scalambrino c/Italie, autres c/-, Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a apreciat că diferența de tratament devine discriminare atunci când se induc distincții între situații analoge și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare obiectivă sau rezonabilă.
Aceasta înseamnă că, pentru ca o asemenea încălcare să se producă, trebuie stabilit că persoane aflate în situații analoge sau comparabile beneficiază de un tratament preferențial și că această distincție nu își găsește nici o justificare obiectivă sau rezonabilă.
Pe de altă parte, s-a reținut că, în aplicarea art.119 din Tratatul d l Roma asupra Comunităților Europene care consacră principiul remunerării egale pentru muncă egală, în cauza Defrenne//1976 Curtea Europeană de Justiție a interpretat norma comunitară în sensul că interdicția discriminării în materia remunerării salariaților are caracter imperativ, se impune autorităților publice.
Instanța internațională a concluzionat că principiul remunerării egale din acest articol este susceptibil de a fi invocat în fața instanțelor naționale și că acestea au datoria de a asigura protecția drepturilor pe care această dispoziție le conferă justițiabililor, în special în cazul discriminărilor care își au originea în mod direct în dispoziții legislative sau convenții colective de muncă.
Prin urmare, Curtea a apreciat că acțiunea este admisibilă.
Cu privire la fondul cererii, prin care s-au solicitat creșterile salariale reglementate de nr.OG10/2007, instanța a constatat că prin acest act normativ au fost acordate creșteri salariale pentru personalul bugetar pe parcursul anului 2007, după cum urmează: 5% începând cu 1.01.2007, 2% începând cu 1.04.2007 și 11% începând cu data de 1.10.2007, toate procentele raportându-se la nivelul lunii anterioare.
OG nr.10/2007 reglementează creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 pentru două categorii de personal: 1. personalul bugetar salarizat potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr.24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar; 2. personalul salarizat potrivit anexelor nr. II și III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică.
Asemenea creșteri salariale, pentru aceleași persoane au fost acordate și prin nr.OG3/2006.
Art.4 și art.16 din Constituția României consacră principiul egalității între cetățeni, prin excluderea privilegiilor și discriminării.
Art.20 din legea fundamentală a statului stipulează că dispozițiile constituționale privind drepturile și privilegiile cetățenilor trebuie interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte, or art.23 din declarație prevede că tuturor salariaților care prestează o muncă la sunt recunoscute dreptul la plată egală pentru muncă egală. În acest sens sunt și dispozițiile art.6 alin.3 din Codul muncii, în conformitate cu care pentru munca egală sau de valoare egală este interzisă orice discriminare.
Acest principiu este reluat și de art.1 alin.2 lit.e(i) din nr.OG137/2000, aprobată prin Legea nr.48/2002, modificată prin Legea nr.27/2004, care garantează egalitatea între cetățeni, prin excluderea privilegiilor și discriminării, subliniindu-se dreptul la un salariu egal pentru muncă egală.
S-a apreciat că reclamanții și intervenientul se află în situații comparabile cu persoanele la care se referă nr.OG3/2006 și nr.OG10/2007, în sensul că sunt tot persoane salariate de la bugetul de stat, ceea ce înseamnă că nu pot beneficia decât de acele creșteri salariale care le sunt acordate prin acte normative. Aceste creșteri salariale care se acordă anual urmăresc acoperirea inflației pe o anumită perioadă.
Faptul că reclamanții ar fi beneficiat de alte creșteri salariale în anii 2006 și 2007 nu poate fi considerat un scop legitim în sensul art.2 alin.2 din nr.OG137/2000, de vreme ce, acordarea acelor indexări anuale are ca scop acoperirea inflației, în timp ce prin legile de salarizare nu s-a urmărit un astfel de scop.
Mai mult, aceste indexări au fost acordate reclamanților în fiecare an, inclusiv în anul 2008, de la beneficiul acestor creșteri salariale reclamanții fiind excluși numai în anii 2006 și 2007.
Față de scopul pe care indexările anuale îl au, respectiv acela de acoperire a inflației, ele trebuie acordate tuturor bugetarilor, nu numai unora dintre ei.
În aceste condiții, Curtea a apreciat ca fiind discriminatorie prevederea legală prin care se acordă indexarea anuală doar pentru unele categorii de salariați bugetari, iar acest aspect are ca efect aplicarea unui tratament diferențiat în ceea ce privește drepturile salariaților bugetari, creându-se astfel o discriminare între aceștia.
Împotriva acestei sentințe, au declarat recurs în termen legal pârâții Curtea de Apel Pitești, Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Finanțelor Publice.
Se arată în recursul declarat de Curtea de Apel Pitești că sentința instanței de fond este nelegală și netemeinică față de motivul de casare prevăzut de art.304 alin.1 pct.9 Cod procedură civilă.
1. Cu privire la cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul, sentința instanței de fond este dată cu aplicarea greșită a legii.
Potrivit dispozițiilor art.49 alin.1 Cod procedură civilă, intervenția principală se poate face de un terț care urmărește realizarea sau conservarea unui drept al său și trebuie îndreptată împotriva părților din proces, condiție care nu este îndeplinită în prezenta cauză.
În materia litigiilor de muncă, o terță persoană nu poate solicita stabilirea de drepturi ce decurg dintr-un raport de muncă al cărui subiect este persoana care figurează ca parte în cererea principală.
2. Referitor la fondul cauzei, hotărârea instanței de fond este dată cu aplicarea greșită a legii.
Instanța de judecată trebuia să constate că prin nr.OG8/2007 aprobată prin Legea nr.247/2007, legiuitorul a acordat personalului auxiliar de specialitate, creșteri salariale pentru anul 2007, în trepte prin majorarea coeficienților potrivit anexei 1a, b și c, astfel încât personalul auxiliar de specialitate a beneficiat deja de creșteri salariale pe anul 2007, neputând beneficia și de drepturile altor categorii profesionale.
Personalul auxiliar de specialitate beneficiază de drepturile stabilite prin legea specială de salarizare, fără a putea pretinde în afara legii alte drepturi reglementate în beneficiul altor categorii, așa cum ceilalți bugetari se bucură exclusiv de drepturile stabilite prin lege de beneficiul lor și nu de alte drepturi.
3. Instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești, motiv de casare prevăzut de art.304 alin.1 pct.4 Cod procedură civilă.
Acțiunea reclamanților are ca obiect acordarea altor drepturi decât cele stabilite prin lege și tinde astfel la modificarea actelor normative, fără a ține seama de principiul separației puterilor în stat.
Modul de stabilire prin lege a unor drepturi în favoarea unor categorii profesionale în mod diferit față de alte categorii, ori reglementarea de către legiuitor a anumitor aspecte care țin de statutul profesional al unei categorii nu este o problemă care poate fi apreciată din punctul de vedere al discriminării, întrucât se depășește cadrul legal reglementat prin nr.OG137/2000.
Dacă o dispoziție cuprinsă într-o lege sau ordonanță în vigoare este în contradicție cu dispozițiile art.16 din Constituție, există posibilitatea ca într-un litigiu de competență a instanțelor judecătorești cei interesați să invoce excepția de neconstituționalitate a respectivelor prevederi legale.
Față de aceste motive solicită admiterea recursului și modificarea sentinței instanței de fond în sensul respingerii acțiunii reclamanților.
În recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților se critică soluția instanței de fond ca nelegală și netemeinică, întrucât:
1. Instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, motiv de casare prevăzut de art.304 pct.4 Cod procedură civilă.
Nu s-a avut în vedere că prin nr.OG8/2007 aprobată prin Legea nr.247/2007, legiuitorul a acordat personalului auxiliar de specialitate creșteri salariale pentru anul 2007 în trepte, și în consecință acest personal nu mai poate beneficia și de drepturile altor categorii profesionale.
Prin admiterea acțiunii reclamanților, instanța de fond a reținut incidența unor dispoziții care reglementează drepturi salariale ale altor categorii de personal stabilind existența unor discriminări create prin lege, fără a se avea în vedere că dispozițiile art.1 și 2 din nr.OUG137/2000 au fost declarate neconstituționale în ședința din 3 iulie 2008 a Curții Constituționale.
2. Hotărârea este dată cu aplicarea greșită a legii, motiv de casare prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Nu s-a avut în vedere de instanța de fond că reglementarea prin lege sau printr-un alt act normativ a unor drepturi în favoarea unor persoane ori nereglementarea anumitor drepturi excede cadrului legal stabilit prin nr.OG137/2000, și în afara legii nu putem vorbi de discriminare.
Personalul auxiliar de specialitate beneficiază de drepturile stabilite prin legea specială de salarizare, fără a putea pretinde în afara legii alte drepturi reglementate în beneficiul altor categorii, tot astfel cum ceilalți bugetari se bucură exclusiv prin drepturile stabilite de lege în beneficiul lor și nu de alte drepturi care sunt recunoscute personalului auxiliar.
Cererea reclamanților nu putea fi soluționată de instanța de judecată care prin acordarea unor drepturi neprevăzute de lege și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești arogându-și atribuții de legiferare.
Și jurisprudența Curții Constituționale s-a exprimat constant în sensul că principiul egalității în fața legii, consacrat de art.16 din Constituția României presupune instituirea unui tratament egal pentru situații în care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite.
În cazul de față însă, nu poate fi vorba de existența unei comparabilități sau analogii unde situația personalului auxiliar de specialitate și celelalte categorii de personal din sectorul bugetar ar beneficia de majorări salariale în temeiul nr.OG10/2007.
Față de aceste motive solicită admiterea recursului și modificarea sentinței instanței de fond în sensul respingerii acțiunii reclamanților.
În recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice se critică sentința instanței de fond ca nelegală față de motivul de casare prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Se arată astfel că instanța de judecată în mod greșit nu a reținut excepția lipsei calității procesuale pasive a acestei instituții și nu a avut în vedere că între aceasta și reclamanți nu există nici o obligație de garanție.
Atribuții privind angajarea și salarizarea reclamanților au celelalte instituții pârâte care au raporturi de muncă cu aceștia, fără ca Ministerul Finanțelor Publice să fie implicat în vreun fel și că Guvernul răspunde de realizarea prevederilor bugetare și repartizează ordonatorilor principali de credite sume de la bugetul de stat.
Întrucât față de Ministerul Finanțelor care nu are calitate de angajator al reclamanților nu exista vreun raport de drept material care să poată fi valorificat în prezenta acțiune, se solicită admiterea recursului și modificarea sentinței instanței de fond, în sensul respingerii acțiunii reclamanților față de acesta.
Recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice este întemeiat.
Curtea constată că, Ministerul Economiei și Finanțelor nu are calitate procesuală pasivă în ceea ce privește capătul de cerere prin care se solicită să fie obligat la alocarea sumelor necesare efectuării plății datorate cu acest titlu de către instituția la care sunt angajați reclamanții. Aceasta, întrucât, potrivit art.28 din Legea nr.500/2002 privind finanțelor publice, HG nr.208/2005 privind organizarea și funcționarea și Agenției Naționale de Administrare Fiscală și nr.HG386/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei și Finanțelor, acest minister are atribuții în ce privește elaborarea proiectului bugetului de stat, iar nu alocarea sumelor respective, anterior adoptării Legii bugetului de stat.
Pe de altă parte, acesta nu poate avea calitatea de ordonator principal de credite pentru alte instituții sau ministere, care la rândul lor sunt ordonatori principali de credite și nu repartizează sume de la buget acestora, aceste sume fiind alocate conform destinațiilor bugetare în conformitate cu Legea bugetului de stat.
Împrejurarea că ordonatorul principal de credite, nu a corectat indemnizațiile cuvenite reclamanților, neacordându-le sporul solicitat, nu poate conduce la obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor la plata unor sume de bani aferente unor raporturi de muncă, Guvernul fiind cel răspunzător de realizarea prevederilor bugetare și repartizarea către ordonatorul principal de credite a sumelor de la bugetul de stat, conform destinațiilor bugetare stabilite în conformitate cu legea bugetară anuală.
Față de cele arătate, cererea de chemare în judecată și cererea de intervenție în interes propriu a Ministerului Finanțelor Publice trebuia să fie respinsă.
În recursul declarat de Curtea de Apel Pitești se critică sentința instanței de fond cu privire la admisibilitatea cererii de intervenție în interes propriu formulată de.
Curtea constată că acesta a formulat cerere de intervenție în interes propriu în fața instanței de fond la data de 26 martie 2008, solicitând obligarea pârâților la plata drepturilor salariale cuvenite întocmai ca și cele solicitate în cererea principală.
Potrivit art.49 din Codul d e procedură civilă, oricine are interes poate interveni într-o pricină ce se urmează între alte persoane.
Intervenția este în interes propriu, când cel care intervine invocă un drept al său.
Art.50 Cod procedură civilă, prevede că cererea de intervenție în interes propriu se face în forma prevăzută pentru cererea de chemare în judecată și numai în fața primei instanțe și înainte de închiderea dezbaterilor.
Rezultă astfel că intervenția principală are o sferă restrânsă de aplicare în materia raporturilor privind starea și capacitatea persoanelor, deoarece în acest domeniu acțiunile civile au caracter personal și pot fi exercitate numai de titularul dreptului dedus judecății.
Prevederile art.49-56 Cod procedură civilă nu limitează însă formularea cererii de intervenție numai la numite materii. Astfel, cererea de intervenție accesorie se poate face în orice fel de acțiune, fără nici un fel de deosebire.
Cum în speță, nu este vorba de o acțiune cu caracter personal formulată de reclamanți (divorț, tăgadă, paternitate etc.), ci este vorba de o acțiune privind plata unor drepturi salariale, între reclamanți și pârâți fiind aceleași raporturi de muncă ca și între intervenienți și pârâți, în mod corect instanța de fond a admis această cerere alături de acțiunea principală.
De altfel, soluționarea cererii de intervenție nu a necesitat alte probe noi și nu a tergiversat soluționarea cauzei, fiind soluționată odată cu acțiunea principală.
C de-al doilea motiv de recurs formulat de pârâta Curtea de Apel Pitești, vizează aplicarea greșită a legii, iar cel de-al treilea motiv de recurs depășirea de către instanță a atribuțiilor puterii judecătorești, motive de recurs invocate și de Ministerul Justiției și Libertăților în recursul formulat, situație în care vor fi analizate împreună.
În ceea ce privește depășirea atribuțiilor puterii judecătorești de către instanță la pronunțarea sentinței de mai sus, se constată că motivul de recurs este nefondat.
Este de remarcat în primul rând că instanța de fond nu a depășit atribuțiile puterii judecătorești, deoarece nu a făcut decât să analizeze incidența unor dispoziții legale. Este atributul instanței de judecată să verifice dacă acordarea indexărilor doar pentru anumite categorii de salariați bugetari s-a făcut cu respectarea principiului egalității cetățenilor în fața legii.
De altfel, chiar Înalta Curte de Casație și Justiție, atunci când a soluționat un recurs în interesul legii (Decizia nr.VI/2007), a statuat că este atributul instanței de judecată să verifice dacă aplicarea textelor de lege prin care s-au acordat anumite sporuri la indemnizația de încadrare brută lunară doar anumitor magistrați (sporul acordat numai judecătorilor și procurorilor care au soluționat cauze privind fapte de corupție) s-a făcut cu respectarea principiului egalității cetățenilor în fața legii consacrat de art.16 alin.1 din Constituția României, republicată, și cu cel al egalității de tratament salarial pentru muncă egală instituit prin normele internaționale.
Apare astfel ca nefondată susținerea pârâților, în sensul că instanța ar fi depășit atribuțiile judecătorești, intrând în sfera legislativului.
De asemenea este nefondată susținerea recurentei Curtea de Apel Pitești în sensul că reclamanții, invocând o dispoziție contrară unei norme constituționale, aveau doar posibilitatea de a invoca excepția de neconstituționalitate a dispoziției legale respective, fără a putea să invoce existența vreunei discriminări.
La data formulării acțiunii de către reclamanți, art.27 alin.1 din nr.OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare prevedea că ersoana p. care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun, iar potrivit alin.4 al aceluiași articol persoana interesată are obligația de a dovedi existența unor fapte care permit a se presupune existența unei discriminări directe sau indirecte, în timp ce persoanei împotriva căreia s-a formulat sesizarea îi revine sarcina de a dovedi că faptele nu constituie discriminare.
Rezultă așadar că actul normativ reglementează posibilitatea formulării unei acțiuni în justiție de către persoana care se consideră discriminată, fără a condiționa o atare acțiune de eventuala invocare în prealabil a excepției de neconstituționalitate. Această prevedere este de altfel în concordanță cu principiul accesului liber la justiție.
Și cel de-al doilea motiv de recurs invocat de Curtea de Apel și primul motiv invocat de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților este de asemenea nefondat.
Prin nr.OG10/2007 au fost acordate creșteri salariale pentru personalul bugetar pe parcursul anului 2007, după cum urmează: 5% începând cu 1.01.2007, 2% începând cu 1.04.2007 și 11% începând cu data de 1.10.2007, toate procentele raportându-se la nivelul lunii anterioare.
Aceste creșteri salariale nu au fost însă acordate și judecătorilor, și personalului auxiliar de specialitate, motivându-se că această categorie profesională a beneficiat de măriri salariale substanțiale în anii 2006 și 2007.
Art.4 și art.16 din Constituția României consacră principiul egalității între cetățeni, prin excluderea privilegiilor și discriminării.
Art.20 din legea fundamentală a statului stipulează că dispozițiile constituționale privind drepturile și privilegiile cetățenilor trebuie interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte, or art.23 din declarație prevede că tuturor salariaților care prestează o muncă la sunt recunoscute dreptul la plată egală pentru muncă egală. În acest sens sunt și dispozițiile art.6 alin.3 din Codul muncii, în conformitate cu care pentru munca egală sau de valoare egală este interzisă orice discriminare.
Acest principiu este reluat și de art.1 alin.2 lit.e(i) din nr.OG137/2000, aprobată prin Legea nr.48/2002, modificată prin Legea nr.27/2004, care garantează egalitatea între cetățeni, prin excluderea privilegiilor și discriminării, subliniindu-se dreptul la un salariu egal pentru muncă egală.
recurenții că în speță nu poate fi vorba despre o discriminare, apărare pe care curtea, nu o poate reține.
Trebuie observat în primul rând că nr.OG10/2007 reglementează creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 pentru două categorii de personal: 1. personalul bugetar salarizat potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr.24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar; 2. personalul salarizat potrivit anexelor nr. II și III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică.
Rezultă că actul normativ nu are în vedere categoria magistraților și personalului auxiliar de specialitate.
Reclamanții se află însă în situații comparabile cu persoanele la care se referă nr.OG10/2007, în sensul că sunt tot persoane salariate de la bugetul de stat, ceea ce înseamnă că nu pot beneficia decât de acele creșteri salariale care le sunt acordate prin acte normative. Aceste creșteri salariale care se acordă anual urmăresc acoperirea inflației pe o anumită perioadă.
Faptul că reclamanții au beneficiat de alte creșteri salariale în anii 2006 și 2007 (creșterea coeficienților de salarizare, sporul de vechime etc.) nu poate fi considerat un scop legitim în sensul art.2 alin.2 din nr.OG137/2000, de vreme ce, așa cum am arătat, acordarea acelor indexări anuale are ca scop acoperirea inflației, în timp ce prin legile de salarizare a magistraților nu s-a urmărit un astfel de scop. Prin aceste legi de salarizare s-a urmărit într-adevăr creșterea veniturilor salariale ale magistraților (indemnizații), dar aceste legi sunt emise pentru o perioadă îndelungată, deci nu pot anticipa inflația, în timp ce legea de indexare este emisă pe o perioadă determinată, perioadă în care poate fi evaluată inflația.
De altfel, ca urmare a inflației anuale neurmate de indexarea salariilor pentru magistrați și personal auxiliar, această pretinsă creștere acordată prin legea de salarizare nu mai este una reală.
Mai mult, aceste indexări au fost acordate reclamanților în fiecare an, inclusiv în anul 2008, de la beneficiul acestor creșteri salariale reclamanții fiind excluși numai în anul 2007.
Față de scopul pe care indexările anuale îl au, respectiv acela de acoperire a inflației, ele trebuie acordate tuturor bugetarilor, nu numai unora dintre ei.
În aceste condiții, Curtea apreciază ca fiind discriminatorie prevederea legală prin care se acordă indexarea anuală doar pentru unele categorii de salariați bugetari, iar acest aspect are ca efect aplicarea unui tratament diferențiat în ceea ce privește drepturile salariaților bugetari, creându-se astfel o discriminare între salariații bugetari.
Prin neacordarea acestor creșteri salariale s-a produs o discriminare, fără a se dovedi un scop legitim care să excludă categoria magistraților de la beneficul creșterilor salariale, cu toate că art.2 alin.2 din nr.OUG137/2000 prevede cerința ca criteriile sau practicile discriminatorii să fie justificate de un scop legitim.
Față de cele arătate recursurile formulate de pârâții Curtea de Apel Pitești și Ministerul Justiției și Libertăților sunt nefondate și în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, urmează a fi respinse.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
CU MAJORITATE
DECIDE
Admite recursul declarat de MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței nr.13/F-CM din 14 ianuarie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, în dosarul nr-, intimați fiind reclamanții, și.
Modifică în parte sentința în sensul că respinge acțiunea și cererea de intervenție în interes propriu față de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice.
Menține în rest sentința.
Respinge, ca nefondate, recursurile formulate de pârâții CURTEA DE APEL PITEȘTI și MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR împotriva aceleiași sentințe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 martie 2009, la Curtea de Apel Pitești, Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
,
Grefier,
Red./27.03.2009
GM/4 ex.
Jud.fond:
Opinie separată
Apreciez că se impune respingerea și a recursului declarat de Ministerul Finanțelor Publice, ca nefondat, pentru argumentele ce se vor arăta în continuare:
Instanța de fond a aplicat corect legea atunci când a dispus obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare plății sumelor solicitate.
Astfel, potrivit Legii nr.500/2002 și a nr.HG208/2005 și nr.HG386/2007, acest minister coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, cum ar fii: pregătirea proiectelor legilor anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Așadar, rolul Ministerului Finanțelor Publice este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete.
Calitatea procesuală pasivă a acestui pârât se justifică și prin dispozițiile art.1 din nr.OG22/2002 aprobată prin Legea nr.288/2002, potrivit cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora, cu titlu de cheltuieli, la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Potrivit dispozițiilor art.18 și 20 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice ordonatorii principali de credite sunt miniștrii de resort, iar Guvernul asigură realizarea politicii fiscal-bugetare, elaborând proiectele legilor bugetare anuale și examinând periodic execuția bugetară.
În baza atribuțiilor Ministerului Finanțelor Publice legate de execuția bugetară prevăzute de art.19 din Legea nr.500/2002, mai sus enumerate, acest minister dispune măsuri pentru alocarea de la bugetul de stat a fondurilor necesare achitării drepturilor bănești cuvenite angajaților de către ministerul d e resort.
Interesul chemării în judecată a direcției județene a finanțelor publice, respectiv considerentul de opozabilitate rezultă din reglementarea plății cheltuielilor bugetare. Acestea se fac, potrivit pct.4 din Anexa la Ordinul nr.1792/2002, privind aprobarea normelor emise în baza art.19 lit.d din Legea nr.500/2002, în limita creditelor bugetare și destinațiilor aprobate în condițiile legii, prin unitățile de trezorerie și contabilitate publică la care instituția publică își are contul deschis.
Pentru aceste considerente, apreciez că Ministerul Finanțelor Publice are calitate procesuală pasivă și pe fond se impune ca acesta să fie obligat să aloce fondurile necesare plății drepturilor salariale solicitate.
Judecător,
,
Red./3.04.3009
GM/4 ex.
Președinte:Paulina GhimișliuJudecători:Paulina Ghimișliu, Georgiana Nanu, Nicoleta Simona
