Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 662/2008. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR- DECIZIE NR. 662/R-CM

Ședința publică din 04 2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Laura Ioniță judecător

JUDECĂTOR 2: Nicoleta Simona Păștin

JUDECĂTOR 3: Paulina

Grefier

S-a luat în examinare pentru soluționare recursul declarat de pârâtul ORASUL -PRIN PRIMAR împotriva sentinței civile nr.665/CM din 16 iulie 2008 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr-.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns profesor pentru reclamanții, și, reprezentați de Sindicatul Personalului din Învățământul Preuniversitar în baza delegației de la dosar, lipsind recurentul-pârât Orașul, intimații-pârâți Centrul Bugetar-Grup Școlar Construcții de Mașini Colibași, Liceul Teoretic, Școala cu clasele I-VIII și Școala cu clasele I-VIII și intimații-chemați în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP A și Județul

Procedura este legal îndeplinită.

Recursul este scutit de plata taxei de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează că la dosar s-au depus întâmpinare din partea Consiliului Județean A și concluzii scrise din partea intimatului-chemat în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor.

Reprezentanta Sindicatului Personalului din Învățământul Preuniversitar arată că nu are cereri de formulat.

Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra lui.

Reprezentanta intimatului-reclamant Sindicatul Personalului din Învățământul Preuniversitar, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței pronunțate de instanța de fond.

CURTEA

Asupra recursului civil de față constată că prin acțiunea înregistrată la data de 05.03.2008, reclamanții, și, reprezentați de Sindicatul Personalului din Învățământul Preuniversitar au chemat în judecată pe pârâții Școala cu clasele I -VIII, Liceul Teoretic, Școala cu clasele I - VIII, Centrul Bugetar - Grup Școlar Construcții de Mașini Colibași, Orașul - reprezentat prin primar, chemați în garanție fiind Județul A și Ministerul Economiei și Finanțelor, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați pârâții să asigure reducerea normei didactice de predare cu 2 ore suplimentar, să plătească drepturile salariale reprezentând contravaloarea muncii prestate în plus cu 2 ore suplimentar față de norma didactică începând cu octombrie 2001 la zi, actualizate în funcție de creșterea indicelui de inflație, până la data efectuării plății, să se dispună efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă și plata cheltuielilor de judecată.

În fapt, se arată, reclamanții sunt încadrați în funcții didactice la Școala cu clasele I -VIII, Liceul Teoretic, Școala cu clasele I - VIII.

Potrivit art.45 din Legea nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic "personalul didactic de predare și instruire practică cu o vechime în învățământ de peste 25 de ani cu gradul didactic I, beneficiază de reducerea normei didactice cu 2 ore săptămânal fără diminuarea salariului".

Cu toate că norma didactică a personalului didactic din învățământul primar se stabilește pe clasă sau clase simultane și nu pe ore, fără a se distinge între tipul de învățământ sau funcția didactică de predare și de instruire practică, art.45 alin.1 instituie beneficiul reducerii normei didactice cu două ore săptămânal fără diminuarea salariului impunând două condiții: o vechime în învățământ de peste 25 de ani și gradul didactic I, condiții care se regăsesc și în cuprinsul unor ordine ale Ministrului Educației, Cercetării și T, respectiv: nr.3343/2002, anexa nr.2, cap.II, art.9 alin.1, nr.4209/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a unor prevederi din statutul personalului didactic referitoare la calculul salariilor pentru personalul didactic din învățământ; nr.3541/2006, anexa 1, pct.II.2, art.17; al nr.OG103/1998 și al Precizărilor Generale nr.19388/1997.

Deși există cadrul legal pentru diminuarea normei didactice și pentru educatori și învățători, reclamanții nu au beneficiat de acest drept și nici de plata celor două ore efectuate în plus față de norma didactică. În acest sens au fost discriminați față de celelalte categorii de personal didactic, încălcându-li-se și dreptul prevăzut de art.6 alin.2 din Legea nr.53/2003.

Precizează reclamanții că drepturile solicitate li se cuveneau încă din anul 1997, din momentul intrării în vigoare a Legii nr.128/1997 și că prin Acordul încheiat între Guvernul României și Federațiile Sindicale din Învățământ la 28 2005 s-au recunoscut aceste drepturi și s-a promis plata tuturor diferențelor salariale rezultate din aplicarea prevederilor Legii nr.128/1997 pentru perioada octombrie 2001 - octombrie 2004.

Prin întâmpinare, pârâtul Orașul a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive arătând că nu are calitatea de angajator al cadrelor didactice. Potrivit art. 28 alin. 2 din Legea nr. 511/2004 privind bugetul de stat pe anul 2005, sumele destinate finanțării cheltuielilor de învățământ preuniversitar sunt repartizate din sumele defalcate din taxa pe valoare adăugată de către consiliul județean cu avizul inspectoratului școlar județean.

La data de 07.05.2008, Orașul a formulat cerere de chemare în garanție a Județului A și a Ministerului Economiei și Finanțelor, arătând că Ministerul Economiei și Finanțelor, prin direcțiile generale ale finanțelor publice județene repartizează bugetelor locale sumele necesare finanțării cheltuielilor de învățământ, iar potrivit art.165 alin.5 din Legea nr.83/1995, "fondurile necesare pentru salarizarea personalului didactic, didactic - auxiliar și administrativ din unitățile și instituțiile de învățământ preuniversitar sunt asigurate din bugetul de stat și defalcate în bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale.

Județul Aaf ormulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, pe motiv că repartizarea sumelor defalcate din taxa pe valoare adăugată se face prin decizie a directorului general al finanțelor publice județene după consultarea acestei instituții, în conformitate cu dispozițiile din Legea bugetului de stat pe anul 2008.

La data de 14.07.2008 s-a precizat acțiunea, în sensul că sunt chemați în judecată pârâții Școala cu clasele I -VIII, Școala cu clasele I - VIII, Centrul Bugetar - Grup Școlar Construcții de Mașini Colibași, Orașul, iar la 16 iulie 2008 acțiunea a fost restrânsă, sub aspectul obiectului, în sensul obligării pârâților de mai sus la plata drepturilor salariale neacordate, reprezentând contravaloarea muncii prestate în plus, de câte 2 ore săptămânal față de norma didactică, începând cu data îndeplinirii condițiilor prevăzute de art.45 alin.(1) din Legea nr.128/1997 către fiecare reclamant pentru perioada octombrie 2001 - octombrie 2003, sume ce urmează a fi actualizate în funcție de rata inflației la data plății efective și integrale.

La 16.07.2008, Orașul a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune pentru drepturile salariale solicitate pe perioada 2001-2003.

Analizând cu prioritate excepțiile invocate potrivit art.137 Cod procedură civilă, tribunalul a apreciat ca întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Județul

A reținut pentru aceasta că potrivit Legii nr.388/2007, a bugetului de stat pe anul 2008, Județul A nu mai are calitatea de ordonator de credite, repartizarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată făcându-se prin decizie a directorului general al finanțelor publice județene, după consultarea consiliului județean.

Cadrele didactice nu sunt angajate de către Județul A, neexistând astfel raporturi de muncă între reclamanți și acest pârât.

În schimb, municipiul, orașul sau comuna, după caz, sunt ordonatori secundari de credite, motiv pentru care s-a reținut calitatea procesuală pasivă a pârâtului Orașul.

În ceea ce privește cererea de chemare în garanție îndreptată împotriva Ministerului Economiei și Finanțelor, tribunalul a apreciat-o ca nefondată pe considerentul că acest minister nu are calitate de angajator al reclamanților și nu este nici ordonator de credite.

A fost respinsă și excepția prescrierii dreptului material la acțiune, avându-se în vedere dispozițiile art.16 și 17 din Decretul nr.167/1958, privind întreruperea prescripției extinctive prin recunoașterea dreptului pretins, așa cum rezultă din Acordul încheiat la 28.11.2005 de Comisia de negociere a Guvernului României și președinții federațiilor sindicale reprezentative din învățământ.

Pe fond, din examinarea înscrisurilor depuse la dosar, instanța a reținut în fapt următoarele:

Reclamanții au calitatea de personal didactic intrând sub incidența Legii nr.128/1997 privind statutul personalului didactic.

Norma didactică de predare-învățare, de instruire practică și de evaluare curentă a preșcolarilor și elevilor se stabilește potrivit art.43 alin.1 lit.a din Legea nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic.

Față de prevederile art.43 alin.1 lit.c din lege norma didactică a preșcolarilor și elevilor se stabilește pe grupă sau grupe combinate și nu pe ore, ca în cazul profesorilor din învățământul preuniversitar.

Dispozițiile următoare acestui text de lege, prin care se reglementează conținutul normei didactice se referă și la învățământul preșcolar și școlar.

Cu toate că norma didactică a personalului didactic din învățământul preșcolar și școlar se stabilește pe grupă sau grupe combinate, și nu pe ore, legiuitorul a prevăzut la art.45 pct.1, fără a distinge între tipul de învățământ sau funcția didactică de predare și de instruire practică, că personalul didactic de predare și de instruire practică, cu o vechime în învățământ de peste 25 de ani și cu gradul didactic I, beneficiază de reducerea normei didactice cu două ore săptămânal, fără diminuarea salariului.

Punctele 2 și 3 ale acestui articol de lege constituie cazuri speciale sau excepții de la norma generală prevăzută la punctul 1.

Că prevederile art.45 pct.1 din Legea nr.128/1997 se aplică tuturor categoriilor de personal didactic rezultă și din topografia textelor de lege amintite.

Faptul că personalul didactic care îndeplinește condițiile de vechime în învățământ și de grad didactic I, cum este și cazul reclamanților, beneficiază de reducerea normei didactice cu două ore săptămânal, nu înseamnă reducerea activității de predare-învățare, de instruire practică și de evaluare cu două ore săptămânal, dată fiind stabilirea normei didactice pe grupă sau pe grupe combinate, ci presupune efectuarea plății drepturilor salariale pentru cele două ore săptămânale, care depășesc norma didactică redusă la care au dreptul, prin plata cu ora conform art.51 pct.8 coroborat cu art.49 pct.1 și art.43 alin.1 lit.a din lege.

Ca urmare, prin sentința civilă nr.665/CM/16.07.2008, Tribunalul Argeșa admis în parte acțiunea precizată și a obligat pe pârâții Școala cu clasele I-VIII și Centrul Bugetar Grup Școlar Construcții de Mașini Colibași să plătească reclamantei diferențele de drepturi salariale, reprezentând plata cu ora a două ore efectuate suplimentar săptămânal în perioada octombrie 2001 - 18.10.2003, drepturi ce urmează a se actualiza în funcție de rata inflației la data plății efective.

Actualizarea cu indicele de inflație al drepturilor bănești a fost dispusă în baza art.161 pct.4 din Codul muncii.

Totodată, a obligat pe pârâta Școala cu clasele I-VIII și Centrul Bugetar Grup Școlar Construcții de Mașini Colibași să plătească celorlalți reclamanți diferențele de drepturi salariale reprezentând plata cu ora a două ore efectuate suplimentar săptămânal în perioada octombrie 2001 - 18.10.2003, drepturi ce urmează a se actualiza în funcție de rata inflației la data plății efective.

Pârâtul Orașul a fost obligat să vireze pârâților de mai sus fondurile necesare achitării drepturilor solicitate prin prezenta acțiune.

A fost respinsă cererea privind reducerea normei didactice.

Împotriva sentinței a declarat recurs, în termen legal, pârâtul Orașul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie astfel:

- În mod greșit instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive.

Orașul nu are calitatea de angajator al cadrelor didactice, ci doar calitatea de ordonator secundar de credite, ceea ce rezultă din prevederile art.21 alin.2 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice.

În această calitate, repartizează creditele bugetare aprobate de către ordonatorul principal de credite școlilor care funcționează pe raza sa teritorială.

C care s-ar putea îndrepta împotriva Orașului este Grupul Școlar Construcții Mașini Colibași, nicidecum reclamanții, care nu niciun fel de raporturi obligaționale cu pârâtul.

- Tribunalul a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, reținând în mod greșit că Acordul încheiat între Guvernul României și președinții federațiilor sindicale reprezentative din învățământ la data de 28.11.2005 constituie o recunoaștere a dreptului pretins de reclamanți.

Întreruperea nu operează împotriva Orașului deoarece acesta nu a făcut niciun act de recunoaștere a dreptului invocat.

Mai mult, se arată, acordul nu face referire la drepturile salariale decurgând din reducerea normei didactice, ci la repararea prejudiciilor salariale produse în perioada octombrie 2001 - octombrie 2005, prin calculul greșit al salariilor cadrelor didactice din învățământul preuniversitar de stat.

- O ultimă critică este aceea potrivit căreia în mod netemeinic instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a județului A și a Ministerului Economiei și Finanțelor, chemați în garanție.

Nu au fost observate pentru aceasta prevederile art.6 alin.4 lit.a din Legea nr.338/2007 a bugetului de stat pe anul 2008, potrivit cărora repartizarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată destinate finanțării cheltuielilor de personal ale unităților de învățământ preuniversitar de stat se face prin decizie a directorului direcției generale a finanțelor publice județene, după consultarea consiliului județean.

Au fost ignorate de asemenea dispozițiile art.167 alin.5 din Legea nr.84/1995 care prevăd că fondurile necesare pentru salarizarea personalului didactic, didactic auxiliar și administrativ din unitățile și instituțiile de învățământ preuniversitar sunt asigurate din bugetul de stat.

În drept, recursul este întemeiat pe dispozițiile art.3041Cod procedură civilă.

Recursul nu este fondat.

Prima instanță a admis acțiunea reclamanților și față de recurentul-pârât, care a fost obligat să vireze celorlalți pârâți fondurile necesare achitării drepturilor bănești reclamanților.

Este adevărat că drepturile salariale pentru personalul din învățământul preuniversitar sunt calculate de ordonatorii terțiari de credite, respectiv de unitățile de învățământ preuniversitar de stat, iar calcularea și acordarea efectivă a acestora este obligația angajatorului propriu.

Potrivit dispozițiilor art.6 lit. b coroborat cu art. 7 alin. 4 lit. a și alin. 5 din Legea nr. 388/2007 a bugetului de stat pe anul 2008, finanțarea cheltuielilor de personal pentru instituțiile de învățământ preuniversitar de stat se efectuează din taxa pe valoarea adăugată, iar repartizarea sumelor pe comune, orașe, municipii, se face prin decizie a directorului direcției generale a finanțelor publice județene, după consultarea consiliului județean, cu asistența tehnică de specialitate a inspectoratului școlar județean.

Potrivit Legii nr.215/2001 a administrației publice locale, în cadrul prerogativelor conferite de art.38 lit. și e, consiliul local are obligația de a face toate demersurile pentru a asigura repartizarea sumelor necesare pe comune, orașe, municipii, așa cum s-a arătat mai sus, în vederea salarizării personalului din învățământul preuniversitar.

În același context, municipiul urmează să se preocupe să-i fie puse la dispoziție sumele respective, chiar dacă nu le calculează și nu le plătește efectiv, iar această obligație vine în concordanță cu ceea ce susține și pârâtul în recurs.

Legat de calitatea procesuală pasivă a acestui pârât mai trebuie reținut că, potrivit art.167 din Legea învățământului nr.84/1995, cu modificările ulterioare, finanțarea de bază cuprinzând și cheltuielile de personal, se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale.

De altfel, din anul 2001, potrivit art.XIII din nr.OUG32/2001 pentru reglementarea unor probleme financiare, cu modificările ulterioare, finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază acestea își desfășoară activitatea.

Soluționând excepția prescripției dreptului material la acțiune, instanța de fond a avut în vedere Acordul semnat la data de 28.11.2005, de reprezentanți ai Guvernului și ai federațiilor sindicale reprezentative din învățământ pentru reparația prejudiciilor salariale produse personalului didactic din învățământul de stat în perioada octombrie 2001-septembrie 2004 în aplicarea prevederilor Legii nr.128/1997, la calculul drepturilor salariale.

Cum nr.OUG17/2006 emisă în baza acestui Acord nu distinge, după tipul drepturilor salariale atunci când stabilește plata diferențelor salariale pentru perioada octombrie 2001-septembrie 2004, iar prezenta acțiune are ca obiect plata diferențelor salariale decurgând din aplicarea dispozițiilor Legii nr.128/1997, în mod corect a considerat instanța că a operat întreruperea termenului de prescripție de 3 ani prin recunoașterea debitului, conform art.16 alin.(1) din Decretul nr.167/1958, privind prescripția extinctivă.

În ceea ce privește cererea de obligare a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor la virarea fondurilor necesare achitării acestor drepturi bănești, se rețin următoarele:

Potrivit dispozițiilor art.18 și 20 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, ordonatorii principali de credite sunt miniștrii de resort, iar Guvernul asigură realizarea politicii fiscal-bugetare, elaborând proiectele legilor bugetare anuale și examinând periodic execuția bugetară.

Atribuțiile Ministerului Economiei și Finanțelor, enumerate de art.19 din lege, constau în pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare și ale legilor privind aprobările contului general de execuție, în luarea măsurilor necesare pentru aplicarea politicii fiscal-bugetare.

Cu toate acestea pregătirea proiectelor amintite și măsurile de aplicare a politicii fiscal-bugetare au ca punct de pornire proiectele ordonatorilor principali de credite și se înscriu în limitele stabilite prin legile bugetare anuale sau prin legile de rectificare, astfel că în mod corect s-a reținut lipsa calității procesuale pasive a acestui minister.

Dat fiind rolul consultativ al consiliului județean în repartizarea fondurilor de la bugetul de stat necesare cheltuielilor de personal și întrucât astfel de cheltuieli nu se suportă din bugetul județului, soluția respingerii cererii de chemare în garanție a Județului A pentru lipsa calității procesuale pasive este dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale amintite.

Întrucât nu se regăsesc cu privire la hotărârea atacată motivele de nelegalitate și netemeinicie prevăzute de art. 304 pct. 9 și art. 3041pr.civ. în care se încadrează criticile formulate, în baza art. 312 pr.civ. recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-pârât ORAȘUL - prin primar, împotriva sentinței civile nr.665/CM din 16 iulie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, intimați fiind reclamanții, și, reprezentați de Sindicatul Personalului din Învățământul Preuniversitar și pârâții ȘCOALA CU CLASELE I - VIII, LICEUL TEORETIC, ȘCOALA CU CLASELE I - VIII, CENTRUL BUGETAR - GRUP ȘCOLAR CONSTRUCȚII DE MAȘINI COLIBAȘI și chemații în garanție JUDEȚUL A și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 04 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.

,

Grefier,

Red.

Tehnored.

2 ex./04.12.2008

Jud.fond: /

Președinte:Laura Ioniță
Judecători:Laura Ioniță, Nicoleta Simona Păștin, Paulina

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 662/2008. Curtea de Apel Pitesti