Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 732/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 732/R-CM
Ședința publică din 09 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Paulina Ghimișliu judecător
JUDECĂTOR 2: Laura Ioniță
JUDECĂTOR 3: Nicoleta Simona
Grefier
S-a luat în examinare pentru soluționare recursul declarat de pârâta împotriva sentinței civile nr.756 din 16 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns avocat pentru recurenta-pârâtă, în baza împuternicirii avocațiale de la dosar emisă de Cabinet individual-Baroul A, lipsind intimata-reclamantă.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Apărătorul recurentei-pârâte arată că nu are cereri prealabile de formulat.
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra lui.
Apărătorul recurentei-pârâte, având cuvântul, susține oral recursul așa cum este motivat în scris, solicitând admiterea lui și modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului civil de față, constată că:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea sub nr. 927/90/24.03.2008, reclamanta a chemat în judecată pe pârâta SC SA pentru ca, prin hotărârea care se va pronunța, să fie obligată să-i plătească drepturile salariale cuvenite și neacordate în cuantum de 1.400 lei, reprezentând suplimentări salariale pentru sărbătorile de Paște pentru anul 2005, precum și suma de 169,96 lei daune reprezentând coeficientul de inflație aplicat sumei menționate.
În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că, în calitate de salariată a pârâtei la punctul de lucru V (fosta Sucursala V ), astfel cum rezultă din înscrierile în carnetul de muncă pe lângă salariul de bază pentru munca prestată urma să beneficieze, în conformitate cu prevederile contractului colectiv de muncă încheiate la nivel de societate, potrivit cărora, cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C, salariații vor beneficiat de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SA.
Cu toate că în contractul colectiv de muncă au fost prevăzute aceste obligații pentru angajator, în anul 2005 reclamanta nu a beneficiat de suplimentările salariale de Paști, în sumă totală de 1400 lei.
Reclamanta a susținut de asemenea că, pentru neacordarea la timpul cuvenit a acestor suplimentări salariale, pârâta îi datorează și daune în sumă de 169,96 lei reprezentând corecția cu indicele de inflație a drepturilor salariale cuvenite și neacordate pentru perioada pentru care nu s-a plătit prima de Paște.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, în temeiul dispozițiilor art.283 alin.l lit.e Codul muncii, potrivit cărora, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.
În susținerea acestei excepții s-a motivat că dreptul la suplimentările salariale solicitate reprezintă o aplicare expresă a textelor art.168 din contractul colectiv de muncă, în considerarea faptului că dreptul la cerere se naște în lunile, respectiv mai ale anilor 2004,2005 și 2006, iar în raport cu data introducerii cererii se remarcă intervenția prescripției extinctive reglementată prin dispozițiilor art.283 alin.l lit.e Codul muncii.
Cu privire la fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată, arătând că înainte de promovarea acțiunii, reclamanta ar fi trebuit să urmeze o procedură prealabilă în sensul că prevederile art. 168 alin.1 ale contractului colectiv de muncă obligau la efectuarea de negocieri cu 15 zile înainte de evenimentele de Paști și de C, iar reprezentantul angajaților - -nu a participat la nici o acțiune în acest sens.
S-a susținut că prin finalizarea negocierii, în baza textelor art. 168 alin.1 din contractul colectiv de muncă, trebuia să se stabilească valoarea concretă a sumei, modalitatea de acordare, condițiile, criteriile și beneficiarii acesteia.
Sub acest aspect s-a invocat faptul că valoarea creanței nu este stabilită cum de altfel nici modalitatea și condițiile de acordare, nu sunt cunoscute criteriile de acordare și nu au fost stabiliți beneficiarii sumei, astfel că reclamanta nu poate afirma că are sau nu calitatea de beneficiar.
S-a invocat totodată că la nivelul anului 2005 fost inclusă în contractul colectiv de muncă prevederea referitoare la faptul că în anul 2003 suplimentările salariale de la art.168 alin.l au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.
Mai mult decât atât s-a susținut că prin contractul colectiv de muncă au fosta stabilite mecanisme specifice pentru soluționarea conflictelor ivite între salariați și angajator în ceea ce privește executarea acestui contract, respectiv interpretarea clauzelor lui.
Cât privește modalitatea de calcul invocată prin acțiune pârâtul a susținut că aceasta este greșită.
Sub aspectul daunelor solicitate, pârâtul a susținut că inexistența debitului conduce implicit la inexistența oricăror daune, situație față de care a solicitat respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată.
În urma probelor administrate în cauză, Tribunalul Vâlcea prin sentința civilă nr.756/16.09.2008 a respins excepția privind prescripția dreptului material la acțiune invocată de către pârâtă.
A admis acțiunea formulată de reclamanta și a obligat pârâta să plătească acesteia drepturile salariale reprezentând prima de Paște aferentă anului 2005, actualizată cu indicele de inflație până la data pronunțării hotărârii, precum și suma de 50 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
S-a reținut de instanța de fond la pronunțarea acestei sentințe în ceea ce privește prescripția dreptului material la acțiune că potrivit dispozițiilor art. 283 alin.1 lit.e Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.
Potrivit prevederilor art. 283 alin.1 lit.c Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat.
Pârâta și-a întemeiat invocarea prescripției dreptului material la acțiune pe disp.art. 283 alin.1 lit.e Codul muncii.
Chiar dacă dispozițiile legale invocate de către reclamant drept temei al acțiunii, respectiv cele ale art. 168 alin.1 sunt prevăzute în CCM la nivelul societății pârâte, aceasta nu trebuie să fie interpretată ca făcând trimitere la disp.art. 283 alin.1 lit.e Codul muncii.
Prin neexecutarea contractului colectiv de muncă sau a unor clauze ale acestuia nu s-au avut în vedere drepturile salariale pentru care, astfel cum s-a prevăzut prin dispozițiile art. 283 alin.1 lit.c Codul muncii, există o reglementare expresă în temeiul căreia cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune.
În ceea ce privește fondul cauzei, tribunalul a reținut că, astfel cum rezultă din conținutul mențiunilor cuprinse în carnetul de muncă al reclamantei, pe întreaga perioadă dedusă judecății acesta a avut calitatea de angajat al societății pârâte.
În aceste condiții îi erau aplicabile dispozițiile art. 168 alin.1 din CCM încheiat la nivelul societății pârâte prin care s-a prevăzut că salariații SA vor beneficia, cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C, de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu la nivel de SA.
Această dispoziție legală din art. 168 alin.1 apare în contractele colective de muncă încheiate la nivelul pârâtei pentru toată perioada dedusă judecății.
Potrivit dispozițiilor art. 236 alin.1 Codul muncii, contractul colectiv de muncă este convenția încheiată în formă scrisă între angajator sau organizația patronală, pe de o parte, și salariați, reprezentați prin sindicate ori în alt mod prevăzut de lege, pe de altă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă.
Contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților.
Având în vedere aceste reglementări legale, prevederea din dispozițiile art. 168 alin.2 din CCM încheiat la nivelul societății pârâte a consfințit voința părților cu privire la plata sumelor de bani reprezentând primele pentru sărbătorile de Paști și de C pentru salariații societății pârâte.
Nu poate fi acceptat punctul de vedere invocat de către pârâtă în sensul că prin decizia nr. 3793/18-06.2007 Comisia Paritară a confirmat intenția părților cu privire la includerea primelor pentru sărbătorile de Paști și de C cuvenite fiecărui salariat în salariul de bază, atât pentru anul 2003, cât și pentru anii următori.
O astfel de apărare nu poate fi susținută deoarece, față de data la care s-a luat decizia menționată a Comisiei Paritare, această decizie nu produce efecte retroactive, ci ea poate avea incidență doar pentru viitor.
Nici apărarea formulată de către pârât în sensul că pretenția dedusă judecății, reprezentând o creanță nu este lichidă și exigibilă, nu este întemeiată.
Astfel, după cum rezultă din prevederile exprese ale art.168 alin.1 din CCM la nivelul societății pârâte s-a prevăzut în mod expres că drepturile salariale reprezentând suplimentarea pentru sărbătorile de Paști și de C se plătesc în cuantum de un salariu de bază mediu pe SNP SA.
În aceste condiții, creanța este ușor determinabil și posibil de executat având în vedere că salariul de bază mediu la nivel de SNP SA este cunoscut și aparte în evidențele societății pârâte.
Drept consecință, va fi obligată pârâta să plătească reclamantei drepturile salariale reprezentând prima de Paști aferentă anului 2005, actualizată cu indicele de inflație aplicat până la data pronunțării hotărârii.
Cât privește actualizarea solicitată pentru aceste sume de bani, tribunalul reține că potrivit disp.art. 161 alin.4 Codul muncii, întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.
Reținând că reclamantei i-a fost produs un prejudiciu prin neplata la momentul la care drepturile salariale reprezentând prime de Paști și de C se cuveneau pentru anul 2005, în cauză sunt aplicabile disp.art. 161 alin.4 Codul muncii, reclamantei fiind îndreptățit să solicite actualizarea cu indicele de inflație a acestor drepturi salariale neachitate, o reparare integrală a prejudiciului produs presupunând și plata acestor daune.
Daunele reprezentând actualizarea cu indicele de inflație se impun și față de considerentul că de la data la care sumele reprezentând drepturi salariale erau datorate și până la data plății efective a acestora a intervenit o devalorizare a monedei naționale, puterea de cumpărare a acesteia fiind notoriu că a scăzut în timp.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal pârâta SC SA
Se arată, în motivarea recursului formulat că sentința instanței de fond este nelegală față de motivul de casare prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, solicitându-se reanalizarea cauzei sub aspectul prevăzut de art.3041Cod procedură civilă.
1. Sentința este nelegală sub aspectul respingerii excepției prescripției dreptului la acțiune.
Nu s-a avut în vedere că drepturile bănești solicitate de reclamantă rezidă dintr-un contract colectiv de muncă și nu un contract individual, fiind acordate ca și formulă de sprijin social în vederea acoperirii nevoilor de sărbători, situație în care nu pot fi asimilate cu sporurile de salariu.
Astfel, obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă o neexecutare a obligațiilor asumate prin contractul colectiv de muncă, situație în care este aplicabil în speță art.283 alin.1 lit.e din Codul muncii, potrivit căruia cererea trebuia formulată în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune.
2. Promovarea acțiunii de către reclamantă este prematură, în raport cu prevederile contractuale ce impuneau o procedură prealabilă care avea drept consecință însăși nașterea dreptului pretins. Deși art.168 alin.1 din contractul colectiv de muncă obliga părțile la procedura prealabilă a efectuării de negocieri cu 15 zile înainte de evenimentele de Paște și de C, reprezentantul angajaților nu a participat la nicio acțiune în acest sens.
Ca urmare, sumele pretinse ca drept salarial de reclamant nu îndeplinesc condițiile unei creanțe certe, lichide și exigibile și pe de altă parte, acesta nu poate face dovada calității de titular al dreptului pretins.
3. Instanța de fond nu a avut în vedere că părțile au recunoscut că pentru anul 2003, suplimentările salariale solicitate de reclamant au fost introduse în salariul de bază și interpretarea dată de Comisia Paritară alin.2 din art.168 din contractul colectiv de muncă are valoarea unei interpretări autentice, demonstrând că din anul 2004, intenția reală a părților a fost introducerea drepturilor salariale suplimentare în salariile de bază, cum de altfel s-a și procedat.
4. În mod eronat instanța a analizat textul art.168 alin.2 din contractul colectiv de muncă, în sensul că numai în anul 2003 suplimentările salariale de la alin.1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.
Nu s-a avut în vedere că prevederile sus arătate au fost menținute și în contractul colectiv de muncă aplicabil pe anul 2004, pentru anul 2005 nu s-a încheiat un nou contract colectiv de muncă, fiind prelungit prin act adițional C existent, iar în anii 2006 și 2007 fost reluată aceeași formulare a art.168 alin.2.
Comisia Paritară a interpretat clauza art.168 alin.2 din contractul colectiv de muncă în sensul că, la momentul negocierilor colective, voința comună a părților a fost aceea ca, începând cu anul 2003, primele de Paște și de C să fie introduse în salariile de bază ale fiecărui angajat.
Față de motivele arătate se solicită admiterea recursului și modificarea sentinței civile atacate, în sensul respingerii acțiunii reclamantei.
Recursul declarat de pârâtă este nefondat.
Primul motiv de recurs vizează respingerea excepției prescripției dreptului la acțiune.
Instanța constată că potrivit art.283 lit.c din Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi soluționate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, iar potrivit art.283 lit.e, în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.
În speță, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale neacordate.
Conform art.154 alin.1 și art.155 din Codul muncii, salariul reprezintă contraprestația muncii depusă de salariat în baza contractului individual de muncă și cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.
Salariul de bază reprezintă partea fixă și principală a salariului și este un element de referință în raport de care se calculează celelalte drepturi ale angajaților, iar adaosurile și sporurile formează partea variabilă a salariului și se plătesc numai în raport de performanțele individuale ale fiecărui salariat pentru timpul în care munca este prestată în anumite condiții deosebite sau speciale, etc.
Rezultă astfel că art.154 alin.1 din Codul muncii nu condiționează salariul de cuprinderea acestuia în contractul individual de muncă, ci doar îl definește ca fiind contraprestația muncii, aceasta din urmă fiind executată în baza contractului individual de muncă.
Drepturile salariale ale angajaților pot fi cuprinse și în contractul colectiv de muncă, ale căror clauze sunt obligatorii pentru părțile semnatare, iar în speță, recurenta pretinde că aceste suplimentări salariale au fost plătite reclamantului atunci când au fost incluse în salariu, ceea ce înseamnă că reprezintă drepturi salariale.
Pe de altă parte, art.168 alin.1 din contractul colectiv de muncă prevede pentru angajați "suplimentarea drepturilor salariale" cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, ceea ce înseamnă că prin folosirea acestui termen, chiar semnatarii acestui contract au recunoscut caracterul de drept salarial al primelor respective.
Față de cele arătate, fiind vorba de drepturi salariale, așa cum au recunoscut și părțile când le-au introdus în salariul de bază, în mod corect instanța de fond a apreciat că sunt aplicabile dispozițiile art.283 alin.1 lit.c din Codul muncii, care instituie un termen de prescripție de 3 ani pentru acțiunile privind plata unor drepturi salariale neacordate.
Referitor la de-al doilea motiv de recurs privind prematuritatea formulării acțiunii, se constată că, într-adevăr, potrivit art.168 alin.1 din contractul colectiv de muncă, cu minimum 15 zile înainte de Paște sau de C vor începe negocierile cu în vederea stabilirii valorii concrete a modalității de acordare, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor. Același articol precizează că beneficiarii drepturilor salariale suplimentare sunt salariații, ceea ce înseamnă că este vorba despre toți salariații cărora le este opozabil contractul colectiv de muncă din momentul înregistrării acestuia. Reclamantul, fiind fost salariat al pârâtei și deci parte în contractul colectiv de muncă, putea formula acțiune împotriva societății pârâte.
Dreptul la primele de C și de Paște s-a născut astfel pentru reclamant odată cu înscrierea acestui drept în contractul colectiv de muncă, iar pârâta nu poate invoca neparcurgerea procedurii prealabile deoarece și-ar invoca propria culpă.
De altfel, pe de o parte recurenta susține că acțiunea formulată este prescrisă, iar pe de altă parte că nu trebuia formulată.
C de-al treilea motiv de recurs se referă la faptul că sentința instanței de fond este greșită, întrucât nu s-a avut în vedere că sumele solicitate au fost încorporate în salariul de bază în toată perioada 2003-2005, iar C de-al patrulea motiv de recurs se referă la interpretarea gramaticală a textului art.168 alin.2 din contractul colectiv de muncă, în sensul că trebuia interpretat că încă din anul 2003 suplimentările salariale de Paște și de C să fie introduse în salariul de bază.
Fiind vorba de motive care se referă la aceeași situație de fapt și încălcarea contractului colectiv de muncă, urmează a fi analizate împreună.
Curtea constată că în contractele colective de muncă pentru anii 2005, 2006 și 2007, art.168 alin.2 cuprinde aceeași mențiune ca în contractul din 2004, în sensul că "în anul 2003" suplimentările salariale pentru Paște și C au fost introduse în salariul de bază. Această formulare este neechivocă, astfel că textul nu poate fi interpretat gramatical în sensul că suplimentarea ar fi inclusă "din anul 2003". Interpretarea gramaticală reprezintă o interpretare a legii civile în funcție de metoda de interpretare folosită și constă în lămurirea unei dispoziții pe baza regulilor gramaticii, ținând cont, printre altele, de semantica termenilor utilizați.
Este corectă susținerea recurentei-pârâte în sensul că potrivit art.977 cod civil "interpretarea contractelor se face după intenția comună a părților contractante, iar nu după sensul literal al termenilor", iar conform art.978 Cod civil "clauzele îndoielnice se interpretează în înțelesul în care ele pot produce un efect".
Nu rezultă însă că aceste reguli au prioritate față de interpretarea gramaticală, care nu poate fi înlăturată, așa cum eronat susține pârâta în recursul său.
Pe de altă parte, este sarcina pârâtei, care invocă neconcordanța dintre conținutul art.168 alin.2 și voința reală a semnatarilor contractului colectiv de muncă, să facă dovezi în sensul celor pretinse, ceea ce înseamnă că recurenta trebuia să dovedească împrejurările în care s-a încheiat contractul, tratativele și discuțiile care au fost purtate, adică elemente extrinseci contractului, deoarece în speță nu există elemente intrinseci care să ducă la această concluzie.
Dispozițiile art.168 din contractul colectiv de muncă prevăd clar că, "cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe ".
Potrivit art.7 (2) din Legea nr.130/1996, republicată, privind contractul colectiv de muncă, "contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților", iar art.30 precizează că "executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți".
Recurenta a arătat că părțile au convenit includerea acestor compensații în salariul de bază, astfel că salariații și-au primit drepturile salariale în totalitate.
Într-adevăr, în contractul colectiv de muncă pe anul 2003, la art.168 alin.2 apare mențiunea că pentru anul 2003 suplimentările vor fi introduse în salariul de bază.
Astfel de mențiuni nu apar însă în contractul colectiv de muncă pe anii 2004, 2005 și 2006, iar instanța nu poate reține apărările recurentei, în sensul că această clauză, astfel cum a fost modificată în 2003, a fost valabilă și în perioada următoare deoarece mențiunea apare doar pentru anul 2003.
Așa cum rezultă din dispozițiile art.25 alin.1 și 3 din Legea nr.130/1996, contractul colectiv de muncă se depune și înregistrează la direcția generală de muncă și protecție socială județeană și se aplică de la data înregistrării. Și modificările aduse contractului colectiv de muncă își produc efectele tot la data înregistrării sau de la o altă dată ulterioară convenită de părți, conform art.31 din aceeași lege.
Precizările recurentei sunt valabile numai pentru anul 2003, dar drepturile aferente acestui an nu au făcut obiectul judecății.
În ceea ce privește interpretarea contractului în concordanță cu dispozițiile art.978 Cod civil, Curtea apreciază că faptul cuprinderii în art.168 alin.2 din contractul colectiv de muncă a mențiunii că în anul 2003 drepturile suplimentare de Paște și de C au fost incluse în salariul de bază, nu poate fi interpretat în nici un caz în sensul că includerea în salariul de bază s-ar fi făcut începând cu anul 2003, de vreme ce termenii folosiți în text sunt alții și, așa cum am arătat, o interpretare gramaticală a acestuia nu poate fi înlăturată.
În speță, interpretarea făcută de Comisia Paritară că suplimentările salariale au fost introduse din anul 2003, s-a făcut în iunie 2007, deci nu poate fi aplicabilă unei perioade anterioare, iar pe de altă parte, din înscrisul depus de pârâtă nu rezultă contractul colectiv de muncă la care se referă această interpretare, în speță fiind în discuție contractele colective de muncă pe anii 2005, 2006 și 2007.
Mai mult, la data de 18.06.2007 (data emiterii deciziei comisiei paritare) contractele colective de muncă la nivelul pe anii 2004, 2005 și 2006 își încetaseră deja efectele.
Nu în ultimul rând este de remarcat contradicția dintre susținerile pârâtei făcute în motivele 2 și 3 de recurs. Astfel, pe de o parte, în C de-al doilea motiv de recurs se susține că nu au fost stabilite cuantumul și calitatea reclamanților de beneficiari ai acestor drepturi, iar pe de altă parte, prin de-al treilea motiv de recurs se pretinde că drepturile salariale ce fac obiectul prezentei acțiuni au fost deja achitate reclamantului, fiind incluse în salariul de bază al acestuia.
Deci pârâta are o poziție contradictorie, fie în sensul că nu datorează aceste drepturi, fie în sensul că deja le-a achitat, dovedind rea-credință în executarea obligațiilor asumate prin contractul colectiv de muncă.
Față de cele arătate în temeiul art.291 Codul muncii și art.312 alin.1 Cod pr.civilă, se vor respinge recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta împotriva sentinței civile nr.756 din 16 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr-, intimată fiind.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 09 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
,
Grefier,
Red.
/2 ex./10.12.2008
Jud.fond:;
Președinte:Paulina GhimișliuJudecători:Paulina Ghimișliu, Laura Ioniță, Nicoleta Simona
