Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 756/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 756/R-CM
Ședința publică din 14 Aprilie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Paulina Ghimișliu JUDECĂTOR 2: Paula Andrada Coțovanu
JUDECĂTOR 3: Nicoleta
Judecător - -
Grefier
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI, împotriva sentinței nr.121/F-CM din 22 octombrie 2008, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Având în vedere că s-a solicitat judecarea în lipsă, curtea constată recursul în stare de judecată și trece la soluționarea lui.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față:
Constată că, rin p. acțiunea înregistrată la data de 25 septembrie 2008, reclamantul a chemat în judecată pe pârâții Tribunalul București, Curtea de Apel București, Ministerul Justiției și Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, solicitând să se dispună obligarea pârâților să recunoască discriminarea, să calculeze și să plătească drepturile reprezentând creșterile salariale prevăzute de nr.OG10/2007, la art.1 alin 1, începând cu 1 ianuarie 2007 și până la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești, precum și pentru viitor, actualizate la data plății efective, în trei etape, astfel: cu 5% începând cu 1 ianuarie 2007, față de nivelul din luna decembrie 2006, cu 2% începând cu 1 aprilie 2007, față de nivelul din luna martie 2007; cu 11% începând cu data de 1 octombrie 2007, față de nivelul din luna septembrie 2007, să fie obligați pârâții să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamantului, iar pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să fie obligat să aloce fondurile necesare plății sumelor neîncasate.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că prin nr.OG6, 8, 10 și 11/2007 s-au prevăzut creșteri salariale pentru anumite categorii de salariați bugetari, iar de la aceste creșteri au fost exceptați magistrații.
Apreciază reclamantul că în acest fel s-a produs o discriminare, încălcându-se în acest fel dispozițiile nr.OG137/2000, art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art.1 din nr.1 la Convenția Europeană.
Prin întâmpinarea formulată la data de 21 octombrie 2008 (filele 13-15), pârâtul Ministerul Justiției a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, deoarece în speță nu sunt aplicabile dispozițiile Legii nr.154/1998, ale nr.OG24/2000 și ale nr.OUG27/2006.
Prin sentința nr.121/F-CM/22 octombrie 2008, Curtea de APEL PITEȘTI, Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie, a admis acțiunea formulată de reclamant, a obligat pe pârâții Tribunalul București și Ministerul Justiției să plătească acestuia dreptul salarial reprezentând creșterile salariale, după cum urmează: cu 5% începând cu data de 1 ianuarie 2007, față de nivelul din luna decembrie 2006, cu 2% începând cu data de 1 aprilie 2007, față de nivelul din luna martie 2007, cu 11% începând cu data de 1 octombrie 2007, față de nivelul din luna septembrie 2007, până la rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătorești, precum și pentru viitor, actualizate cu indicele inflației.
A fost obligat pârâtul Tribunalul București să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamantului.
Pentru a se pronunța astfel, Curtea a reținut că reclamantul este judecător în cadrul Judecătoriei Sectorului 4
rin nr.OG10/2007 au fost acordate creșteri salariale pentru personalul bugetar pe parcursul anului 2007, după cum urmează: 5% începând cu 1.01.2007, 2% începând cu 1.04.2007 și 11% începând cu data de 1.10.2007, toate procentele raportându-se la nivelul lunii anterioare.
OG nr.10/2007 reglementează creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 pentru două categorii de personal: 1. personalul bugetar salarizat potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr.24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar; 2. personalul salarizat potrivit anexelor nr. II și III la Legea nr.154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică.
Rezultă că actul normativ nu are în vedere categoria magistraților, însă eclamantul se află în situație comparabilă cu persoanele la care se referă nr.OG10/2007, în sensul că este tot persoană salariată de la bugetul de stat, ceea ce înseamnă că nu poate beneficia decât de acele creșteri salariale care le sunt acordate prin acte normative. Aceste creșteri salariale care se acordă anual urmăresc acoperirea inflației pe o anumită perioadă.
Faptul că reclamantul a beneficiat de alte creșteri salariale în anii 2006 și 2007 (creșterea coeficienților de salarizare, sporul de vechime etc.) nu poate fi considerat un scop legitim, de vreme ce acordarea acelor indexări anuale are ca scop acoperirea inflației, în timp ce prin legile de salarizare a magistraților nu s-a urmărit un astfel de scop. Prin aceste legi de salarizare s-a urmărit într-adevăr creșterea veniturilor salariale ale magistraților (indemnizații), dar aceste legi sunt emise pentru o perioadă îndelungată, deci nu pot anticipa inflația, în timp ce legea de indexare este emisă pe o perioadă determinată, perioadă în care poate fi evaluată inflația.
De altfel, ca urmare a inflației anuale neurmate de indexarea salariilor pentru magistrați, această pretinsă creștere acordată prin legea de salarizare nu mai este una reală.
Față de scopul pe care indexările anuale îl au, respectiv acela de acoperire a inflației, ele trebuie acordate tuturor bugetarilor, nu numai unora dintre ei.
În aceste condiții, Curtea a apreciat ca fiind discriminatorie prevederea legală prin care se acordă indexarea anuală doar pentru unele categorii de salariați bugetari, iar acest aspect are ca efect aplicarea unui tratament diferențiat în ceea ce privește drepturile salariaților bugetari, creându-se astfel o discriminare între salariații bugetari.
Prin neacordarea acestor creșteri salariale s-a produs o discriminare, fără a se dovedi un scop legitim care să excludă categoria magistraților de la beneficul creșterilor salariale.
Instanța a făcut aplicarea și a dispozițiilor art.161 alin.4 Codul muncii, apreciind că se impune acordarea drepturilor bănești actualizate cu rata inflației la data plății efective, întrucât este evident prejudiciul produs reclamantului prin neplata la timp a acestor sporuri, în noțiunea daunelor-interese prevăzute de lege trebuind inclusă noțiunea de actualizare.
Actualizarea cu indicele de inflație se justifică prin necesitatea realizării unei corelații între salariul real și salariul nominal de care reclamantul ar fi beneficiat la momentul în care angajatorul datora drepturile bănești și momentul în care aceste sume de bani au intrat efectiv în patrimoniul beneficiarilor, știut fiind că funcția principală a indexării este atenuarea efectelor inflației asupra nivelului de trai.
În temeiul Decretului nr.92/1976 a fost obligat pârâtul Tribunalul București să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamantului.
Împotriva sentinței a declarat recurs, în termen legal, pârâtul -Ministerul Justiției, criticând-o astfel:
O primă critică vizează încălcarea atribuțiilor puterii judecătorești prin aceea că, soluția pronunțată reprezintă de fapt o legiferare a unui drept pe care legiuitorul a înțeles să nu îl mai acorde în anul 2007.
Deosebit, s-a încălcat ori s-a aplicat greșit legea, reținându-se o situație comparabilă între categoriile de angajați supuse analizei, se susține în motivarea recursului, cu atât mai mult cu cât magistrații au lege specială de salarizare.
Soluția dată acțiunii în despăgubire pentru discriminare, este nelegală, recurentul arătând că, prin decizia nr.818/2008, Curtea Constituțională a constatat că prevederile art.1 din nr.OG137/2000, republicată, sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Reclamantul tocmai acest lucru solicită, de aceea acțiunea este inadmisibilă pentru încălcarea competenței generale a instanțelor judecătorești.
Cele două categorii profesionale supuse comparației nu sunt salarizate în baza acelorași coeficienți de multiplicare și nici pe aceeași valoare de referință sectorială.
Mai mult, pentru corpul magistraților, legiuitorul a prevăzut prin lege specială, drepturi salariale majorate periodic. În acest sens sunt dispozițiile nr.OUG27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobate prin Legea nr.45/2007.
Acceptarea soluției instanței de fond ar însemna, în opinia recurentului-pârât, echivalarea sistemelor de salarizare ale categoriilor de personal diferite și ar da posibilitatea personalului contractual să solicite sporurile și indexările salariale acordate prin lege magistraților.
În sfârșit, o altă critică este aceea că actualizarea cu rata inflației a fost dispusă în mod nelegal, câtă vreme ordonatorul principal de credite nu poate să înscrie în bugetul propriu nicio plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.
Fondurile alocate Ministerului Justiției pentru plata drepturilor de personal nu au avut în vedere indexarea, pentru rațiuni de politică financiară și bugetară a statului, neputându-se reține vreo culpă în sarcina acestui pârât.
Din acest punct de vedere, obligația actualizării apare imposibil de executat, mai mult, ea constituie un mijloc de constrângere pentru debitor și este lipsită de cauză juridică.
În drept recursul este întemeiat pe disp.art.304 pct.4 și 9 și art.3041Cod procedură civilă.
Recursul va fi reținut spre soluționare în baza art. 3 pct. 3 coroborat cu art. 2 alin. 1 lit. c) Cod procedură civilă, dată fiind declararea ca neconstituționale a prevederilor nr.OUG 75/2008 prin decizia nr. 104/20.01.2009 a Curții Constituționale, privitoare la competență în materia litigiilor de muncă, în care reclamantul are calitatea de personal salarizat prin nr.OUG 27/2006 și prin nr.OG 8/2007.
Analizând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate și având în vedere actele și lucrările dosarului de fond, Curtea constată că recursul pârâtului Ministerul Justiției nu este fondat.
Critica întemeiată pe încălcarea competenței generale a instanțelor judecătorești este nefondată.
Curtea consideră că este atributul instanței de judecată a verifica dacă aplicarea reglementărilor în domeniul salarizării personalului din autoritățile și instituțiile publice, în executarea raporturilor juridice de muncă este conformă regulilor și principiilor de drept consacrate în materie de norme interne și internaționale.
Aceleași considerente au fost avute în vedere și de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite la pronunțarea Deciziei nr.VI/2007, prin care a fost admis recursul în interesul legii declarat cu privire la aplicarea dispozițiilor art.11 alin.(1) din nr.OUG177/2002, art.28 alin.(4) din nr.OUG43/2002, modificată prin nr.OUG24/2004, modificată și aprobată prin Legea nr.601/2004.
Astfel, s-a arătat că este atributul instanței de judecată să verifice dacă aplicarea textelor de lege prin care s-au acordat sporuri la indemnizația de încadrare brută lunară judecătorilor și procurorilor care au soluționat cauze privind fapte de corupție s-a făcut cu respectarea principiului egalității cetățenilor în fața legii consacrat de art.16 alin.(1) din Constituția României, republicată, cu cel al egalității de tratament salarial pentru muncă egală instituit prin normele internaționale.
Deosebit, în analiza celei de-a doua critici, Curtea reține că interpretarea dispozițiilor art.14 referitor la interzicerea discriminării din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Fundamentale, în hotărârea dată în cazul Thlimmenos vs. din 6 aprilie 2000, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a concluzionat că dreptul de a nu fi discriminat, garantat de Convenție, este încălcat nu numai atunci când statele tratează în mod diferit persoane aflate în situații analoage, fără a oferi justificări obiective și rezonabile, dar și atunci când statele omit să trateze diferit, tot fără justificări obiective și rezonabile, persoane aflate în situații diferite, necomparabile.
Protecția egală a legii consacrată de Constituția României din 2003 - art.16 - se concretizează în următoarele obligații ale statului: de a se abține de la tratamentul diferențiat nejustificat în procesul de adoptare și aplicarea legii, de a interzice și sancționa prin lege discriminarea, de a crea remedii legale eficiente pentru victimele discriminării.
Această din urmă obligație pozitivă a statului presupune asigurarea accesului liber la justiție pentru repararea prejudiciului suferit prin discriminare.
Tratamentul diferențiat interzis de norma internațională menționată anterior trebuie să aibă ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a unui drept recunoscut de lege.
În cazul de față legea recunoaște, prin dispozițiile art.5 și art.6 alin.(3) Codul muncii, dreptul la salarizare egală pentru muncă egală și pregătire profesională egală. Principiul egalității de tratament salarial este consacrat de prevederile art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și a Libertăților.
Prin Hotărârea Frett din 2002 Curtea de la Strasbourg a rupt complet clauza de nediscriminare din art.14 de celelalte drepturi garantate prin Convenție, conferindu-i caracter autonom.
Rezultă, așa cum în mod judicios a apreciat și instanța de fond, că prezenta acțiune este întemeiată.
S-a mai susținut că nu poate fi reținută discriminarea câtă vreme drepturile solicitate de intimatul-reclamant nu sunt prevăzute de legislația în vigoare, însă prin art.1 din nr.OG10/2007 se stabilesc majorări în 3 etape ale salariilor de bază ale personalului contractual din sectorul bugetar stabilite potrivit nr.OUG24/2000, ale indemnizațiilor personalului care ocupă funcții de demnitate publică și ale celor care ocupă funcții asimilate cu funcții de demnitate publică.
Scopul acordării acestor majorări prin lege este acoperirea creșterii inflației pe o perioadă determinată.
În analiza situației de comparabilitate, trebuie pornit de la trăsătura caracteristică și comună a magistraților și categoriilor de personal nominalizate în ordonanța de guvern. Astfel, caracteristic personalului din autoritățile și instituțiile publice este că salariile, respectiv indemnizațiile, se suportă din fonduri defalcate de la bugetul de stat, cu consecința stabilirii prin lege a modului de salarizare - art.157 alin.2 Codul muncii.
Răspunderea pentru exercitarea funcției, complexitatea situațiilor, interdicțiile specifice, se reflectă în stabilirea indemnizațiilor magistraților în raport cu nivelul instanței sau parchetului, cu funcția deținută și cu vechimea în magistratură, pentru care sunt specifici coeficienții de multiplicare.
Aceasta însă nu are legătură cu stabilirea salariilor sau a indemnizațiilor în funcție de creșterea inflației.
Iar pretinsele majorări acordate magistraților potrivit art.38 din nr.OUG27/2006 nu au vizat decât anul 2006.
Pe de altă parte, raportându-ne la personalul care ocupă funcții de demnitate publică sau funcții asimilate și pentru care, de asemenea drepturile bănești se stabilesc în funcție de complexitatea atribuțiilor, interdicțiile specifice și sunt necontestat mai mari decât ale altor categorii de personal, indexările au fost acordate atât în anul 2006, cât și în anul 2007.
Creșterea costului alimentelor, al obiectelor de primă necesitate, determină scăderea salariului real pentru toate categoriile profesionale, iar acoperirea acesteia numai pentru anumite categorii de personal nu se poate justifica prin stabilirea unor salarii sau indemnizații de încadrare diferite după funcții, atribuții, interdicții, etc.
Nu este vorba numai despre capacitatea de a suporta creșterea inflației, ci despre necesitatea de a se menține în timp același raport între salariul nominal și cel real.
Or, menținerea acestui raport nu poate opera numai pentru anumite categorii de personal, fără altă justificare decât principiul diferențierii salariilor în raport cu funcția îndeplinită, care de altfel este un contraargument.
Prin urmare, corect s-a reținut că tratamentul aplicat de instituțiile având atribuții în salarizarea reclamantului este discriminatoriu și încalcă prevederile art. 14 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și ale art.5 din Codul muncii, precum și pe cele ale art.16 din Constituția României revizuită.
Simpla constatare a discriminării nu poate constitui o reparație efectivă a prejudiciului creat în executarea raporturilor de muncă de către o autoritate a statului, ceea ce înseamnă că stabilirea despăgubirilor prin raportare la procentele de indexare aplicate altor categorii profesionale pentru aceeași perioadă este legitimă.
Pentru considerentele vizând rolul indexării, se va reține că stabilirea despăgubirilor pentru neplata drepturilor salariale cuvenite, despăgubiri constând în actualizarea cu indicele de inflație reprezintă o corectă aplicare a prevederilor art.161 pct. 4 Codul muncii.
Față de cele reținute mai sus, în temeiul art. 304 pct. 9 și art.312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul declarat de pârât, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI, împotriva sentinței nr.121/F-CM din 22 octombrie 2008, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI, în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 aprilie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI, Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
,
Grefier,
Red./22.04.2009
GM/2 ex.
Jud.fond:
Președinte:Paulina GhimișliuJudecători:Paulina Ghimișliu, Paula Andrada Coțovanu, Nicoleta
