Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 754/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 754/R-CM
Ședința publică din 14 Aprilie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Paulina Ghimișliu JUDECĂTOR 2: Paula Andrada Coțovanu
JUDECĂTOR 3: Nicoleta
Judecător - -
Grefier
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI și CURTEA DE APEL PITEȘTI, împotriva sentinței nr.123/F-CM din 22 octombrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit recurenții-pârâți, intimatul-reclamant, intimații-pârâți Guvernul României, Tribunalul Argeș și expertul în domeniul discriminării.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Având în vedere că s-a solicitat judecarea în lipsă, curtea constată recursurile în stare de judecată și trece la soluționarea lor.
CURTEA,
Asupra recursurilor civile de față:
Prin cererea înregistrată la data de 14.07.2008, pe rolul Curții de Apel Pitești, reclamantul a chemat în judecată pe pârâții Guvernul României, Ministerul Justiției, în prezent Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de Apel Pitești, Tribunalul Argeș și cu citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând ca prin hotărârea pe care o va pronunța să fie obligați la acordarea creșterilor salariale prevăzute de nr.OG10/2007, respectiv 5% începând cu 01.01.2007, față de nivelul din luna decembrie 2006, 2% începând cu 01.04.2007, față de nivelul din luna martie 2007, 11% începând cu 01.10.2007, față de nivelul din septembrie 2007, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
În motivarea acțiunii se arată că, prin acte normative succesive, respectiv nr.OG6, nr.10 și nr.11/2007 au fost prevăzute creșteri salariale ale diferitelor categorii profesionale din sectorul bugetar, excepție făcând doar judecătorii, procurorii și personalul auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea. Prin excluderea acestor categorii de personal, reclamantul arată că s-a creat un caz de discriminare care poate fi înlăturat numai prin acordarea creșterilor salariale categoriilor profesionale care au fost exceptate.
Se menționează că prin nr.OG8 din 24 ianuarie 2007, privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, Guvernul a reglementat salarizarea și alte drepturi ale personalului de specialitate criminalistică și ale personalului care ocupă funcții auxiliare de specialitate criminalistică din cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice și al de Expertize Criminalistice, precum și ale personalului de instruire fără specialitate juridică, prin inițierea unei modalități de salarizare aprobată ulterior prin lege, fapt ce a condus la abrogarea în totalitate a Legii nr.50/1996, cu modificările ulterioare.
Drept urmare, nr.OG8/2007 stabilește salariile de bază, având în vedere valoarea de referință sectorială cuprinsă în art.39 din nr.OUG27/2006.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.21 alin.1 din nr.OG137/2000.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, invocând Decizia nr.819/03.07.2008 a Curții Constituționale, referitoare la prevederile art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1 din nr.OG137/2000.
În al doilea rând, se arată că prin nr.OG8/2007, aprobată prin Legea nr.247/2007, legiuitorul a acordat creșteri salariale pentru anul 2007, în trepte, prin majorarea coeficienților potrivit Anexei 1, b, c, încât personalul auxiliar de specialitate a beneficiat de creșterile salariale pe anul 2007, neputând beneficia și de drepturile altor categorii profesionale.
Pe de altă parte, în speța de față nu poate fi reținută existența unei discriminări între persoane aflate în situații analoage sau comparabile, în absența unei justificări obiective.
Prin întâmpinare, Guvernul României a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă, invocând lipsa capacității juridice civile a acestuia, arătând că acest pârât nu are personalitate juridică, putând sta în judecată numai în litigiile de contencios administrativ, atunci când se contestă legalitatea actelor administrative adoptate în exercitarea atribuțiilor și competențelor legale.
Pe fondul cauzei, se arată că reclamantul nu a suferit un prejudiciu și nici nu a fost pus într-o situație discriminatorie față de categoriile arătate în acțiune.
Prin sentința civilă nr.123/F-CM din 22 octombrie 2008, Curtea de Apel Piteștia admis acțiunea și cererea de chemare în garanție formulată de reclamant și a obligat pe pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de Apel Pitești și Tribunalul Argeș să acorde creșterile salariale prevăzute de Ordonanța Guvernului României nr.10/2007, astfel: cu 5% în perioada începând cu 01 ianuarie 2007, față de nivelul din luna decembrie 2006, cu 2% începând cu data de 01 aprilie 2007, față de nivelul din luna martie 2007 și cu 11%, începând cu data de 01 octombrie 2007, față de nivelul din luna septembrie 2007.
A obligat pe chematul în garanție să aloce pârâților fondurile necesare achitării drepturilor salariale menționate.
A respins acțiunea formulată împotriva pârâtului Guvernul României.
Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut că xcepția inadmisibilității acțiunii, precum și excepția lipsei calității juridice a Guvernului României sunt întemeiate, având în vedere natura colegială a acestuia, dar și faptul că această instituție poate fi chemată în judecată numai în limitele strict determinate de prevederile Constituției României și numai în legătură cu posibilitatea contestării legalității actelor administrative emise în exercitarea competențelor și atribuțiilor determinate de lege.
În ceea ce privește fondul cauzei, prima instanță a reținut că, prin nr.OG10/2007 au fost stipulate creșteri salariale ce se vor acorda pe parcursul anului 2007 personalului bugetar și celui care ocupă funcții de demnitate publică.
Conform art.1 din acest act normativ, salariile de bază ale categoriilor menționate se majorează în 3 etape, astfel: cu 5% începând cu 01.01.2007, față de nivelul din luna decembrie 2006, cu 2% începând cu data de 01.04.2007 față de nivelul din luna martie 2007 și cu 11% începând cu 01.10.2007 față de nivelul din luna septembrie 2007.
Aceste creșteri salariale nu au fost acordate și personalului conex, motivându-se, printre altele, și prin aceea că această categorie profesională beneficiat de măriri salariale substanțiale pe parcursul anilor 2006 și 2007.
Această apărare nu a fost primită întrucât creșterile salariale prevăzute de nr.OG10/2007 se acordă și persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică, în această categorie intrând, după cum riguros se arată în întâmpinarea depusă de Ministerul Justiției, menționate de anexa nr. II pct.11-13 din Legea nr.154/1998.
Pe de altă parte, unul din principiile fundamentale ale dreptului muncii este și cel al nediscriminării, stipulat de dispozițiile art.5 din cod, în raport de care, în cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii.
Din examinarea nr.OG10/2007, precum și a apărărilor formulate în cauză de către pârâți, nu s-a reținut invocarea în speța dedusă judecății sau dovedirea existenței vreunui scop legitim care să conducă la înlăturarea categoriei reclamantului de la beneficiul creșterilor salariale prevăzute de art.1 lit.a, b și c din nr.OG10/2007.
Așa fiind, instanța de fond a apreciat ca discriminatorie prevederea legală prin care se acordă creșteri salariale doar anumitor categorii de personal din sectorul bugetar și persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică.
La cele menționate anterior se adaugă și faptul că dispozițiile art.4 și art.16 din Constituția României consacră principiul egalității între cetățeni prin excluderea privilegiilor și a discriminării, iar în raport de art.20 din legea fundamentală, art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, care face parte din dreptul intern, statuează că tuturor salariaților care prestează o muncă le este recunoscut dreptul la plată egală pentru muncă egală.
aplicabile în speță sunt și dispozițiile art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului care reglementează interzicerea discriminării.
În ceea ce privește actualizarea cu indicele de inflație a acestor drepturi bănești, s-a reținut că această cerere este întemeiată, din perspectiva dispozițiilor art.161 pct.4 Codul muncii, precum și a faptului că prin aceasta se realizează o corelație între salariul real și salariul nominal de care reclamantul ar fi beneficiat, la momentul la care pârâții îi datorau drepturile bănești în cauză și momentul în care aceste sume au intrat efectiv în patrimoniul beneficiarului. Aceasta deoarece principala funcție a indexării este aceea de a atenua efectele inflației asupra nivelului de trai.
Împotriva sentinței au declarat recurs, în termen legal, pârâții Ministerul Justiției și Curtea de Apel Pitești, criticând-o astfel:
O primă critică a pârâtului Ministerul Justiției vizează încălcarea, de către prima instanță, a atribuțiilor puterii judecătorești prin aceea că, soluția pronunțată reprezintă de fapt o legiferare a unui drept pe care legiuitorul a înțeles să nu îl mai acorde în anul 2007.
Deosebit, s-a încălcat ori s-a aplicat greșit legea, reținându-se o situație comparabilă între categoriile de angajați supuse analizei, se susține în motivarea recursului, cu atât mai mult cu cât reclamantul beneficiază de o lege specială de salarizare.
Soluția dată acțiunii în despăgubire pentru discriminare, este nelegală, recurentul arătând că, prin decizia nr.818/2008, Curtea Constituțională a constatat că prevederile art.1 din nr.OG137/2000, republicată, sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Reclamantul tocmai acest lucru solicită, de aceea acțiunea este inadmisibilă pentru încălcarea competenței generale a instanțelor judecătorești.
Cele două categorii profesionale supuse comparației nu sunt salarizate în baza acelorași coeficienți de multiplicare și nici pe aceeași valoare de referință sectorială.
Mai mult, pentru personalul auxiliar și conex acestuia, legiuitorul a prevăzut prin lege specială, drepturi salariale majorate periodic.
Acceptarea soluției instanței de fond ar însemna, în opinia recurentului-pârât, echivalarea sistemelor de salarizare ale categoriilor de personal diferite și ar da posibilitatea personalului contractual să solicite sporurile și indexările salariale acordate prin lege magistraților.
În drept recursul este întemeiat pe disp.art.304 pct.4 și 9 Cod procedură civilă.
Pârâta Curtea de Apel Piteștia criticat sentința de fond ca fiind lipsită de temei legal, pentru următoarele considerente:
Potrivit OG nr.8/2007, privind salarizarea personalului auxiliar de specialitate, aceasta reglementează salarizarea și alte drepturi ale personalului auxiliar de specialitate și personalului conex, astfel cum este definit la art.3 din Legea nr.567/2004, ca fiind format din format din grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentariști, grefieri arhivari, grefieri registratori și specialiști IT.
Începând cu data intrării în vigoare a nr.OG8/2007, în temeiul noii legi de salarizare a personalului auxiliar, reclamantul a beneficiat deja de aceste creșteri salariale pe anul 2007, astfel încât, situația sa nu este rezultatul plasării sale într-o stare de discriminare prin nerespectarea dreptului la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Analizând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, care se încadrează în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 Cod procedură civilă și având în vedere actele și lucrările dosarului de fond, Curtea constată că recursurile sunt nefondate.
Astfel, critica întemeiată pe încălcarea competenței generale a instanțelor judecătorești este nefondată.
Curtea consideră că este atributul instanței de judecată a verifica dacă aplicarea reglementărilor în domeniul salarizării personalului din autoritățile și instituțiile publice, în executarea raporturilor juridice de muncă este conformă regulilor și principiilor de drept consacrate în materie de norme interne și internaționale.
Aceleași considerente au fost avute în vedere și de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite la pronunțarea Deciziei nr.VI/2007, prin care a fost admis recursul în interesul legii declarat cu privire la aplicarea dispozițiilor art.11 alin.(1) din nr.OUG177/2002, art.28 alin.(4) din nr.OUG43/2002, modificată prin nr.OUG24/2004, modificată și aprobată prin Legea nr.601/2004.
Astfel, s-a arătat că este atributul instanței de judecată să verifice dacă aplicarea textelor de lege prin care s-au acordat sporuri la indemnizația de încadrare brută lunară judecătorilor și procurorilor care au soluționat cauze privind fapte de corupție s-a făcut cu respectarea principiului egalității cetățenilor în fața legii consacrat de art.16 alin.(1) din Constituția României, republicată, cu cel al egalității de tratament salarial pentru muncă egală instituit prin normele internaționale.
Deosebit, se va observa că, cea de-a doua critică a recursului Ministerului Justiției vizează aceleași aspecte cu cea invocată de pârâta Curtea de Apel Pitești, Curtea reținând că, privitor la interpretarea dispozițiilor art.14-la interzicerea discriminării- din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Fundamentale, în hotărârea dată în cazul Thlimmenos vs. din 6 aprilie 2000, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a concluzionat că dreptul de a nu fi discriminat, garantat de Convenție, este încălcat nu numai atunci când statele tratează în mod diferit persoane aflate în situații analoage, fără a oferi justificări obiective și rezonabile, dar și atunci când statele omit să trateze diferit, tot fără justificări obiective și rezonabile, persoane aflate în situații diferite, necomparabile.
Protecția egală a legii consacrată de Constituția României din 2003 - art.16 - se concretizează în următoarele obligații ale statului: de a se abține de la tratamentul diferențiat nejustificat în procesul de adoptare și aplicarea legii, de a interzice și sancționa prin lege discriminarea, de a crea remedii legale eficiente pentru victimele discriminării.
Această din urmă obligație pozitivă a statului presupune asigurarea accesului liber la justiție pentru repararea prejudiciului suferit prin discriminare.
Tratamentul diferențiat interzis de norma internațională menționată anterior trebuie să aibă ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a unui drept recunoscut de lege.
Prin Hotărârea Frett din 2002 Curtea de la Strasbourg a rupt complet clauza de nediscriminare din art.14 de celelalte drepturi garantate prin Convenție, conferindu-i caracter autonom.
Rezultă, așa cum în mod judicios a apreciat și instanța de fond, că prezenta acțiune este întemeiată.
S-a mai susținut că nu poate fi reținută discriminarea câtă vreme drepturile solicitate de intimatul-reclamant nu sunt prevăzute de legislația în vigoare, însă prin art.1 din nr.OG10/2007 se stabilesc majorări în 3 etape ale salariilor de bază ale personalului contractual din sectorul bugetar stabilite potrivit nr.OUG24/2000, ale indemnizațiilor personalului care ocupă funcții de demnitate publică și ale celor care ocupă funcții asimilate cu funcții de demnitate publică.
Scopul acordării acestor majorări prin lege este acoperirea creșterii inflației pe o perioadă determinată.
În analiza situației de comparabilitate, trebuie pornit de la trăsătura caracteristică și comună a personalului auxiliar și conex acestuia și categoriilor de personal nominalizate în ordonanța de guvern. Astfel, caracteristic personalului din autoritățile și instituțiile publice este că salariile, respectiv indemnizațiile, se suportă din fonduri defalcate de la bugetul de stat, cu consecința stabilirii prin lege a modului de salarizare - art.157 alin.2 Codul muncii.
Răspunderea pentru exercitarea funcției, complexitatea situațiilor, interdicțiile specifice, se reflectă în stabilirea indemnizațiilor în raport cu nivelul instanței sau parchetului, cu funcția deținută și cu vechimea în muncă, pentru care sunt specifici coeficienții de multiplicare.
Aceasta însă nu are legătură cu stabilirea salariilor sau a indemnizațiilor în funcție de creșterea inflației.
Creșterea costului alimentelor, al obiectelor de primă necesitate, determină scăderea salariului real pentru toate categoriile profesionale, iar acoperirea acesteia numai pentru anumite categorii de personal nu se poate justifica prin stabilirea unor salarii sau indemnizații de încadrare diferite după funcții, atribuții, interdicții, etc.
Nu este vorba numai despre capacitatea de a suporta creșterea inflației, ci despre necesitatea de a se menține în timp același raport între salariul nominal și cel real.
Or, menținerea acestui raport nu poate opera numai pentru anumite categorii de personal, fără altă justificare decât principiul diferențierii salariilor în raport cu funcția îndeplinită, care de altfel este un contraargument.
Prin urmare, corect s-a reținut că tratamentul aplicat de instituțiile având atribuții în salarizarea reclamantului este discriminatoriu și încalcă prevederile art. 14 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și ale art.5 din Codul muncii, precum și pe cele ale art.16 din Constituția României revizuită.
Simpla constatare a discriminării nu poate constitui o reparație efectivă a prejudiciului creat în executarea raporturilor de muncă de către o autoritate a statului, ceea ce înseamnă că stabilirea despăgubirilor prin raportare la procentele de indexare aplicate altor categorii profesionale pentru aceeași perioadă este legitimă.
Față de cele reținute mai sus, în temeiul art. 304 pct. 9 și art.312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursurile declarate de pârâți, împotriva sentinței nr.123/F-CM din 22 octombrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, în dosarul nr-, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR și CURTEA DE APEL PITEȘTI, împotriva sentinței nr.123/F-CM din 22 octombrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, în dosarul nr-, intimați fiind reclamantul, pârâții GUVERNUL ROMÂNIEI și TRIBUNALUL ARGEȘ și expert în domeniul discriminării CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 14 aprilie 2009, la Curtea de Apel Pitești - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
Tehnored.
2 ex./27.04.2009
Jud.fond:
Președinte:Paulina GhimișliuJudecători:Paulina Ghimișliu, Paula Andrada Coțovanu, Nicoleta
