Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 981/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 981/R-CM
Ședința publică din 20 Mai 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Lică Togan JUDECĂTOR 2: Maria Ploscă
JUDECĂTOR 3: Irina Tănase
Judecător: - -
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul civil declarat de reclamanții și, împotriva sentinței civile nr.84/F-CM din data de 14 octombrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns consilier juridic, pentru intimatul-pârât Ministerul Finanțelor Publice, în baza delegației de la dosar, lipsind recurenții-reclamanți și, intimații-pârâți Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de Apel Pitești și Tribunalul Vâlcea și expertul în domeniul discriminării Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că la dosar s-au depus, prin serviciul de registratură: întâmpinare, din partea intimatului-pârât Ministerul Justiției și Libertăților, precum și o cerere de amânare a cauzei, din partea aceluiași intimat-pârât, în vederea comunicării motivelor de recurs.
Având în vedere faptul că intimatul-pârât Ministerul Justiției și Libertăților a formulat întâmpinare la recursul reclamanților, constată neîntemeiată cererea acestuia de amânare a cauzei, în vederea comunicării motivelor de recurs, urmând aor espinge.
Consilier juridic, pentru intimatul-pârât Ministerul Finanțelor Publice, arată că nu mai are cereri de formulat în cauză.
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Consilier juridic, pentru intimatul-pârât Ministerul Finanțelor Publice, solicită respingerea recursului față de instituția pe care o reprezintă, ca fiind introdus împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă și menținerea sentinței instanței de fond.
CURTEA:
Asupra recursului civil de față:
Prin acțiunea înregistrată la data de 11.07.2008, la Curtea de Apel Pitești, reclamantele și au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Pitești, Tribunalul Vâlcea și Ministerul Economiei și Finanțelor, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să-i oblige pe primii trei pârâți să le plătească drepturile salariale restante reprezentând diferența dintre coeficienții de multiplicare ce se aplică grefierilor cu studii medii (grefieri-informaticieni, grefieri-statisticieni și grefieri-documentariști) și coeficienții de multiplicare ce se aplică grefierilor-arhivari și grefierilor-registratori începând cu luna ianuarie 2007, să fie obligați să le acorde în continuare aceste drepturi până când vor fi reglementate prin legea specială de salarizare, să fie obligați aceiași pârâți să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților și să fie obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare achitării acestor drepturi.
În motivarea acțiunii, reclamantele au arătat că îndeplinesc funcția de grefier-arhivar și respectiv grefier-registrator la Judecătoria Drăgășani și că se consideră discriminate față de alte categorii de personal auxiliar cu studii medii, respectiv grefier, grefier-informatician, grefier-statistician și grefier-documentarist, având în vedere că prin actul normativ de salarizare, respectiv nr.OG8/2007, s-au prevăzut coeficienți de multiplicare diferiți.
Au mai arătat reclamantele că se află în aceeași situație cu persoanele care îndeplinesc funcțiile arătate mai sus, în sensul că activitatea prestată de reclamante în cadrul funcției lor este egală cu activitatea prestată de ceilalți grefieri cu studii medii. Pe de altă parte, din dispozițiile art.33, art.36 și art.38 din Legea nr.567/2004, rezultă că singura cerință solicitată în plus pentru numirea unui grefier față de numirea unui grefier-arhivar sau grefier-registrator este aceea de a avea cunoștințe de operare pe calculator sau de dactilografiere, or reclamantele îndeplinesc și această cerință legală.
Prin această modalitate de salarizare diferită au fost încălcate dispozițiile art.6 alin.2 din Codul muncii, art.20 din Constituția României, dispozițiile nr.OG137/2000 și art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a invocat lipsa calității sale procesuale pasive, arătând că nu se află în raport de muncă cu reclamantele, angajatori fiind ceilalți pârâți, cărora le revine obligația de plată a drepturilor salariale. Acest pârât are atribuția ca, la propunerea ordonatorului principal de credite să introducă modificările corespunzătoare în structura bugetului de stat și în volumul și structura bugetului Ministerului Justiției.
Pârâtul Ministerul Justiției a formulat întâmpinare prin care a arătat că prin decizia Curții Constituționale s-a statuat că prevederile art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1 din nr.OG137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze sau să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
De asemenea, acest pârât a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, arătând că obiectul acțiunii este obligarea pârâților la repararea pagubelor cauzate prin discriminare, iar Ministerul Justiției nu are nici o atribuție în acest sens, atribuțiile sale fiind reglementate prin nr.HG83/2005. Nu se poate reține culpa Ministerului Justiției pe considerentul că dispozițiile legale ce reglementează salarizarea și alte drepturi ale personalului auxiliar de specialitate sunt apreciate de reclamante ca discriminatorii, știut fiind că activitatea de legiferare aparține Parlamentului.
În ceea ce privește fondul cauzei, pârâtul Ministerul Justiției a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că potrivit art.59 și art.60 din Legea nr.567/2004 și art.3 din nr.OG8/2007, drepturile și îndatoririle personalului auxiliar de specialitate, inclusiv dreptul la salariu sunt stabilite în raport, printre altele, cu funcția deținută. De asemenea, condițiile de numire în funcție pentru grefierii-arhivari și grefierii-registratori sunt diferite de condițiile prevăzute pentru numirea în funcție a celorlalte categorii de grefieri față de care reclamantele se consideră discriminate.
A mai susținut pârâtul Ministerul Justiției că reglementarea prin lege sau printr-un alt act normativ a unor drepturi în favoarea unor persoane, excede cadrului legal stabilit prin nr.OG137/2000, fiind o opțiune a legiuitorului, astfel că nu poate fi reținută discriminarea.
Prin sentința civilă nr.84/F-CM din 14 octombrie 2008, Curtea de Apel Piteștia respins acțiunea formulată de reclamante, reținând următoarele:
"Instanța a apreciat că excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiției este neîntemeiată, având în vedere că acest pârât este ordonator principal de credite față de reclamanți, iar obiectul prezentului dosar îl reprezintă acordarea unor drepturi salariale restante, având ca temei discriminarea.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor a fost apreciată însă ca întemeiată, ntre reclamante și pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor neexitând raporturi juridice de muncă, calitatea de angajator având-o ceilalți pârâți.
Potrivit art.131 alin.1 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, ctivitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat, însă onform prevederilor art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este numai acela de a elabora proiectul bugetului de stat, al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare. De asemenea, onform art.3 alin.1 pct.2 din nr.HG208/2005 această instituție gestionează și proiectul legii de rectificare bugetară.
Pentru aceste considerente, Curtea a apreciat că acest pârât nu are calitate procesuală pasivă.
În ceea ce privește admisibilitatea unei acțiuni în discriminare, Curtea a reținut următoarele:
Art.4 și art.16 din Constituția României consacră principiul egalității între cetățeni, prin excluderea privilegiilor și discriminării, iar art.20 din legea fundamentală a statului stipulează că dispozițiile constituționale privind drepturile și privilegiile cetățenilor trebuie interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte, iar acă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
În ceea ce privește dreptul intern, principiul nediscriminării este reglementat de dispozițiile art.6 alin.3 din codul muncii, în conformitate cu care pentru muncă egală sau de valoare egală este interzisă orice discriminare, precum și de nr.OG137/2000, aprobată prin Legea nr.48/2002, modificată prin Legea nr.27/2004, care în art.1 alin.2 lit. e punct (i) garantează egalitatea între cetățeni, prin excluderea privilegiilor și discriminării, subliniindu-se dreptul la un salariu egal pentru muncă egală.
Art.2 alin.3 ale aceluiași act normativ prevede că unt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanțe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin.1, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
În fine conform art.27 alin.1 din aceeași ordonanță, persoana care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun. Cererea este scutită de taxă judiciară de timbru și nu este condiționată de sesizarea Consiliului.
Prin deciziile Curții Constituționale nr.818, nr.819, nr.820 și nr.821 din 3 iulie 2008, dispozițiile art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1din nr.OG137/2000, redate mai sus au fost declarate neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Rezultă așadar că, aceste dispoziții legale fiind declarate neconstituționale, ele nu mai pot fi aplicate în speță, însă, așa cum s-a arătat mai sus, dispozițiile constituționale privind drepturile și privilegiile cetățenilor trebuie interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte, iar acă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale.
Astfel, art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului prevede că toți oamenii au dreptul, fără nici o discriminare, la salariu egal pentru muncă egală. Este interzisă orice discriminare și prin art. 2 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, Pactul privind drepturile economice, sociale și culturale (adoptate de Adunarea Generală a și ratificate de România în anul 1974), precum și prin art.14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (ratificată de România prin Legea nr.30/1994).
Aceste acte internaționale își găsesc aplicabilitatea în speță.
De altfel, n interpretarea dispozițiilor art.14 referitor la interzicerea discriminării din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Fundamentale, în hotărârea dată în cazul Fredin c/, Hoffman c/, Scalambrino c/Italie, autres c/-, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că diferența de tratament devine discriminare atunci când se induc distincții între situații analoage și comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare obiectivă sau rezonabilă, ceea ce înseamnă că, pentru ca o asemenea încălcare să se producă, trebuie stabilit că persoane aflate în situații analoage sau comparabile beneficiază de un tratament preferențial și că această distincție nu își găsește nici o justificare obiectivă sau rezonabilă.
Deși art.14 conține o clauză de nediscriminare care nu are o existență de sine stătătoare, aplicându-se doar drepturilor și libertăților garantate de convenție, Curtea a extins atât de mult domeniul de incidență al acestui articol (ca răspuns la refuzul multor state europene de a ratifica Protocolul nr.12 ce stabilește o interdicție generală a discriminării, în raport de exercițiul oricărui drept prevăzut prin legea internă), încât acest text a ajuns să conțină o clauză de nediscriminare generală.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a făcut pasul decisiv de a rupe complet clauza de nediscriminare din art.14 de celelalte drepturi garantate prin Convenție, prin hotărârea Frette din 2002 prin care a acceptat să discute de violarea art.14 într-o cerere referitoare la adopție, deși a admis că dreptul la adopție nu intră în domeniul de aplicabilitate al art.8 din Convenție.
În altă ordine de idei, instanța a reținut că în aplicarea art.119 din Tratatul d l Roma asupra Comunităților Europene care consacră principiul remunerării egale pentru muncă egală, în cauza Defrenne//1976 Curtea Europeană de Justiție a interpretat norma comunitară în sensul că interdicția discriminării în materia remunerării salariaților are caracter imperativ, se impune autorităților publice.
A concluzionat instanța internațională că principiul remunerării egale din acest articol este susceptibil de a fi invocat în fața instanțelor naționale și că acestea au datoria de a asigura protecția drepturilor pe care această dispoziție le conferă justițiabililor, în special în cazul discriminărilor care își au originea în mod direct în dispoziții legislative sau convenții colective de muncă.
Pentru toate aceste considerente, Curtea a apreciat că prezenta acțiune este admisibilă.
În ceea ce privește fondul cauzei, Curtea a reținut că reclamantele îndeplinesc funcția de grefier-arhivar și respectiv grefier-registrator în cadrul Judecătoriei Drăgășani și, conform anexei 1b din nr.OG8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor și parchetelor, au un coeficient de multiplicare egal.
Reclamantele pretind că trebuie să fie salarizate la fel ca grefierul-informatician, grefierul-statistician și grefierul-documentarist, considerându-se discriminate față de aceste categorii profesionale, pentru care anexa 1b din nr.OG8/2007 prevede alți coeficienți de multiplicare.
Reclamantele au susținut că se află într-o situație identică cu persoanele care îndeplinesc funcțiile arătate mai sus, din punct de vedere al condițiilor de numire în profesie și din punct de vedere al activității prestate.
Condițiile de numire în funcție sunt reglementate în Capitolul IV din Legea nr.567/2004 privind Statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor și parchetelor, respectiv în art.33-41.
Astfel, conform art.38 alin.1 poate fi numit în funcția de grefier-arhivar și grefier-registrator persoana care are studii medii și îndeplinește condițiile prevăzute de art.33 alin.1 lit.a-d, iar conform alin.2 al aceluiași articol, numirea pe postul de grefier-arhivar și grefier-registrator se face pe bază de concurs organizat la nivelul instanțelor sau parchetelor arătate în text.
Art.33 alin.1 lit.a-d la care face trimitere art.38 alin.1 prevede următoarele condiții: a) cetățenie română, domiciliul în România și capacitatea deplină de exercițiu; b) lipsa antecedentelor penale, a cazierului fiscal și o bună reputație; c) cunoașterea limbii române; d) aptitudine din punct de vedere medical pentru exercitarea funcției.
Pe de altă parte, în ceea ce privește funcția de grefier (față de care reclamantele se consideră discriminate), art.33 alin.1 prevede că poate fi numit în funcția de grefier persoana care îndeplinește condițiile de la lit.a-f, ceea ce înseamnă că pentru grefier textul de lege introduce două condiții suplimentare: lit.e - studii superioare de specialitate sau studii medii, cunoștințe de operare pe calculator sau dactilografiere; lit.f - absolvirea Școlii Naționale de Grefieri.
Rezultă din toate textele arătate mai sus că pentru grefierii cu studii medii se cer cunoștințe de operare pe calculator sau de dactilografiere, însă în condițiile în care instanțele au fost informatizate, în prezent cunoștințe de operare pe calculator are întregul personalul auxiliar, deci și reclamantele, astfel că din acest punct de vedere nu există o diferență între acestea și grefierii de ședință.
O altă condiție suplimentară prevăzută de art.33 lit.f este absolvirea Școlii Naționale de Grefieri, însă art.36 prevede în mod excepțional posibilitatea recrutării grefierilor și fără absolvirea Școlii Naționale de Grefieri, prin concurs organizat la nivelul acelorași instanțe și parchete la care face referire și art.38 alin.2. Rezultă că din acest punct de vedere nu există diferență dintre reclamante și grefierii de ședință.
Art.33 alin.3 prevede că pentru numirea în funcția de grefier-statistician, îndeplinirea condiției reglementată de art.33 lit.e presupune absolvirea de studii superioare economice, studii superioare juridice sau studii medii economice, ceea ce înseamnă că textul impune o anumită condiție de studii pe care grefierii-arhivari și grefierii-registratori nu o îndeplinesc.
Art.33 alin.4 prevede că pentru numirea în funcția de grefier-documentarist îndeplinirea condiției reglementată de art.33 lit.e presupune absolvirea de studii superioare juridice, studii superioare de administrație publică sau filologice ori studii medii, ceea ce înseamnă că, permițând absolvirea de studii medii, între reclamante și grefierul-documentarist nu există nici o diferență.
În fine, art.34 prevede că pentru numirea în funcția de grefier informatician, se cere absolvirea de studii superioare de specialitate, condiție pe care grefierii-arhivari și grefierii-registratori nu o îndeplinesc.
Concluzionând, Curtea a constatat că din punct de vedere al condițiilor de numire, reclamantele se află într-o situație similară cu grefierii de ședință și cu grefierul-documentarist, însă nu și cu grefierul-statistician și cu grefierul-informatician.
Al doilea argument al reclamantelor în susținerea discriminării este "activitatea egală" cu a grefierilor, grefierilor-statisticieni, grefierilor-documentariști și grefierilor-informaticieni.
Curtea a constatat că activitatea și atribuțiile personalului auxiliar al instanțelor judecătorești este reglementată prin Hotărârea nr.387/2005 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară a instanțelor judecătorești, adoptată de Consiliului Superior al Magistraturii.
Actul normativ reglementează distinct activitatea fiecărui compartiment din cadrul instanței de judecată, în secțiunea a VII-a Cap. II, evidența activității instanței în secțiunea a VIII-a a aceluiași capitol, iar în Cap. III reglementează pe larg desfășurarea activității administrativ-judiciare a instanțelor.
Atribuțiile grefierilor arhivari și registratori sunt reglementate de art.62 din Hotărârea nr.387/2005: a) primesc, înregistrează și repartizează la secții și la celelalte compartimente actele de sesizare a instanței, dosarele de la celelalte instanțe și restul corespondenței; b) expediază dosarele soluționate și corespondența; c) primesc și înregistrează dosarele intrate, ține evidența acestora și a circulației lor; d) întocmesc conceptele pentru citarea părților din procese, întocmesc citațiile pentru primul termen și urmăresc expedierea acestora; e) pun dosarele la dispoziția publicului și țin evidența persoanelor care primesc dosarele spre studiu; f) pregătesc dosarele pentru ședințele de judecată și asigură circulația acestora în cadrul instanței, precum și trimiterea lor la alte instanțe etc.
Pe de altă parte, atribuțiile grefierilor, ale grefierilor-informaticieni, ale grefierilor-statisticieni și ale grefierilor-documentariști sunt reglementate de alte articole din Hotărârea nr.387/2005 și sunt total diferite de cele ale grefierului arhivar și registrator.
Astfel, atribuțiile grefierilor sunt reglementate de art.54-59 (participă la ședințele de judecată, întocmește concepte pentru citarea părților din proces, întocmește acte de procedură dispuse de completul de judecată, completează borderourile și predă corespondența pentru expediere, efectuează înregistrări în cadrul compartimentelor executări silite, executări contravenționale, executări penale, evidența persoanelor juridice), atribuțiile grefierului-statistician sunt reglementate de art.60 (efectuează înregistrările de statistică judiciară, completează fișele inculpaților, exploatează aplicația de statistică judiciară, efectuează lucrări de statistică judiciară dispuse de Consiliul Superior al Magistraturii etc.), ale grefierului-documentarist de art.61 (ține evidența legislației, jurisprudenței și doctrinei, informează periodic despre necesarul de carte sau de alte publicații, ține evidența și gestiunea bibliotecii), iar ale grefierului-informatician de art.67 (asigură inițierea personalului instanței în exploatarea aplicațiilor, realizează aplicații la nivelul instanțelor judecătorești, coordonează și controlează activitatea de informatică juridică la nivelul instanțelor judecătorești etc.).
Rezultă așadar că atribuțiile prevăzute de hotărârea nr.367/2005 pentru grefierul-arhivar și grefierul-registrator sunt diferite față de atribuțiile reglementate de același act pentru celelalte categorii de personal auxiliar față de care reclamantele se consideră discriminate.
Nu în ultimul rând, instanța constată că potrivit art.59 din Legea nr.567/2004, stabilirea drepturilor și îndatoririlor personalului auxiliar se face ținându-se seama de locul și rolul acestuia în desfășurarea activității de justiție, de răspunderea și complexitatea fiecărei funcții, de interdicțiile și incompatibilității prevăzute de lege pentru persoanele care sunt încadrate în instituțiile publice, iar conform art.60 alin.1 din Legea nr.567/2004, personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești are dreptul la o salarizare stabilită în raport cu nivelul instanței sau parchetului, cu funcția deținută, cu vechimea în muncă și în specialitate, precum și cu alte criterii prevăzute de lege.
Pe de altă parte, conform art.3 din nr.OG8/2007, salariile de bază pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare, pe grade sau trepte profesionale, în raport de funcția deținută, de nivelul studiilor, de vechimea în specialitate, precum și de nivelul instanței sau al parchetului.
Rezultă așadar, că drepturile personalului auxiliar, inclusiv dreptul la salariu se stabilește, printre altele, în raport de funcția deținută.
În concluzie, Curtea a apreciat că atribuțiile reclamantelor specifice funcției pe care au fost încadrate sunt diferite față de atribuțiile exercitate de celelalte categorii de personal auxiliar față de care se pretind a fi discriminate și că, într-o anume măsură, și condițiile de numire a acestora sunt diferite, în speță neputându-se reține existența discriminării, nefiind în prezența unor situații identice sau comparabile."
Împotriva acestei sentințe, în termen legal au formulat recurs reclamantele, susținând că este netemeinică și nelegală pentru că în mod greșit le-a fost respinsă acțiunea.
Se arată că s-au interpretat greșit dispozițiile prevăzute de Hotărârea nr.367/2005 pentru grefierul arhivar și grefierul registrator, respectiv dispozițiile art.1, 3, 21, 60, 70, precum și art.5, 6, 39, 40 și 154 din Codul muncii.
Se mai arată că soluția este discriminatorie în raport cu situația celorlalți grefieri, întrucât în cauză grefierii arhivari au salarii mai mici decât grefierii de ședință, deși actele normative care reglementează drepturile salariale nu fac asemenea distincții.
Se invocă dispozițiile art.1 și 2 din nr.OG137/2000 și pe fond se solicită modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii.
Recursul nu este încadrat în drept, însă expunerea acestuia face posibilă încadrarea în art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Verificând sentința recurată în raport cu dispozițiile legale invocate de recurente, Curtea constată că recursul este nefondat și urmează a fi respins.
Instanța de fond în mod corect a reținut că acțiunea reclamantelor este nefondată pentru că nu se poate reține existența discriminării, nefiind în prezența unor situații identice sau comparabile, având în vedere atribuțiile de serviciu ale reclamantelor specifice funcției pe care au fost încadrate, care sunt diferite față de atribuțiile exercitate de celelalte categorii de personal auxiliar față de care se pretind a fi discriminate.
În speță au fost respectate dispozițiile legale cu privire la administrarea și interpretarea probatoriului, cât și a textelor legale aplicabile în cauză și nu se impune modificarea soluției sub acest aspect.
Se constată de asemenea că acțiunea reclamantelor este întemeiată pe dispozițiile nr.OG137/2000 și față de deciziile nr.818, 819, 820 și 821 din 3 iulie 2008 și nr.1325 din 4 decembrie 2008, pronunțate de Curtea Constituțională, prin care s-a statuat că dispozițiile acestei ordonanțe privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative, în mod corect s-a dispus respingerea acțiunii.
În raport de considerentele expuse anterior, în temeiul art.312 (1) Cod procedură civilă, urmează a se respinge ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de reclamantele și, împotriva sentinței civile nr.84/F-CM din data de 14 octombrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Pitești.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 20 mai 2009, la Curtea de Apel Pitești - Secția Civilă, pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și pentru Cauze cu Minori și de Familie.
, Pl.,
Grefier,
Red. Pl.
Tehnored.
Ex.2/04.06.2009.
Jud.fond:.
.
Președinte:Lică ToganJudecători:Lică Togan, Maria Ploscă, Irina Tănase
