Constatare nulitate act juridic. Decizia 1002/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1002/
Ședința publică din 23 octombrie 2008
PREȘEDINTE: Lucian Lăpădat JUDECĂTOR 2: Carmina Orza
JUDECĂTOR 3: Trandafir Purcarița
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de către Statul Român prin Consiliul Local și Comuna reprezentată prin Primar, împotriva deciziei civile nr. 241/A din 27 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâți intimați - -, și BRD Generale B, având ca obiect constatarea nulității absolute.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru reclamanții recurenți avocat, pentru pârâtul intimat și avocat, pentru pârâta intimată BRD Generale avocat, lipsă celelalte părți.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind formulate alte cereri și probe de administrat instanța acordă cuvântul părților, inclusiv asupra chestiunilor privind incidența, în speță, jurisdicției de fond funciar.
Reprezentanta reclamanților recurenți solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat în scris, modificarea în tot a hotărârii recurate admiterea apelului și în rejudecare pe fond admiterea acțiunii.
Reprezentantul pârâtului intimat și solicită respingerea recursului ca nefondat pentru motivele prezentate în întâmpinarea depusă la dosar, cu obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată.
Reprezentantul pârâtei intimate BRD Generale B avocat solicită respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată, apreciind cauza ca aparținând dreptului comun.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 801/25.09.2007 pronunțată în dosarul nr- Judecătoria Sânnicolau Mar espins excepția autorității de lucru judecat, a admis excepția lipsei de mandat legal a Consiliului Local, a respins excepția lipsei calității procesuale active a comunei, a respins excepția lipsei de interes a Comunei, a respins acțiunea formulată de reclamantul Statul Român, reprezentat de Comuna, reprezentată de primar, împotriva pârâților, și BRD GENERALE, având ca obiect constatarea nulității absolute, fiind obligată reclamanta la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 7.735 lei către pârâta BRD General.
Pentru a hotărâ astfel, prima instanță a reținut că, în ceea ce privește excepția lipsei de interes a reclamantului, aceasta nu este întemeiată, deoarece, prin promovarea prezentei acțiuni, reclamantul urmărește revenirea în patrimoniul său a dreptului de proprietate asupra terenului înscris în CF nr. 4871 și CF nr. 4890.
Cu privire la fondul acțiunii, instanța a constatat că, analizând procesele-verbale nr. 1213 și 1214 din 12.12.1991 încheiate de Comisia de Lichidare a patrimoniului CAP, față de disp. art. 40 din Regulamentul de constituire și funcționare a comisiilor de împroprietărire și în temeiul art. 28 alin.4 din Legea fondului funciar, au fost scoase la vânzare prin licitație construcțiile prevăzute în anexa la procesul verbal. De asemenea, la punctul 1 se specifică faptul că terenul construit și neconstruit face parte integrantă din prezenta documentație. Reclamantul a invocat faptul că se impune constatarea nulității absolute a acestor procese verbale, motivat de faptul că această Comisie de lichidare a patrimoniului CAP nu avea dreptul să înstrăineze aceste terenuri.
Analizând extrasele CF depuse la dosarul cauzei, instanța de fond a constatat că dreptul de proprietate asupra terenului aparținea Statului Român cu titlu de expropriere, iar asupra construcțiilor a fost înscris dreptul de proprietate al CAP. Potrivit dispozițiilor art. 28 din Legea nr. 18/1991 în vigoare la data încheierii procesul verbal contestat, construcțiile agrozootehnice, atelierele de industrie, mașinile, utilajele si alte asemenea mijloace fixe, ce au aparținut cooperativei de producție desființate, precum si terenurile de sub acestea, ca si cele necesare utilizării lor normale, plantațiile de vii si pomi si animalele devin proprietatea membrilor asociațiilor de tip privat, cu personalitate juridica, daca se vor înființa, iar potrivit art. 30 din același act normativ terenurile proprietatea statului aflate în exploatarea cooperativelor sunt la dispoziția comisiilor prevăzute la art. 11, în vederea atribuirii lor în proprietatea celor îndreptățiți, conform legii. Terenurile neatribuite, rămase la dispoziția comisiei, se vor prelua de către primării în vederea închirierii sau concesionarii lor la persoanele care doresc sa le exploateze. Din coroborarea celor două texte legale, instanța apreciază că prin încheierea proceselor verbale nr. 1213 și 1214 din 12.12.1991, Comisia de lichidare a patrimoniului CAP nu și-a depășit competențele și a procedat în conformitate cu dispozițiile legale în materie.
In ceea ce privește susținerea reclamantului referitoare la faptul că lipsește un elemente esențial al vânzării, prețul, instanța de fond a apreciat că nu este întemeiată. Astfel, pentru a fi valabil, prețul într-un contract de vânzare-cumpărare trebuie să îndeplinească următoarele condiții: să fie determinat sau determinabil să fie sincer și serios. Analizând aceste condiții în speța de față, instanța constată că prețul vânzării a fost determinat la momentul încheierii actului, a fost un preț sincer adică un preț real, iar în ceea ce privește condiția ca el să fi fost serios, instanța apreciază că nu a fost disproporționat în raport cu valoarea lucrului vândut, astfel la nivelul anului 1991 prețul vânzării a fost de 39.600.000 lei.
Pe de altă parte, condițiile de legalitate ale dreptului de proprietate al - General and -, actualmente - -, au fost analizate cu ocazia soluționării acțiunii formulate de către aceasta, acțiune ce a făcut obiectul dosarului nr. 1038/2004 și a fost soluționată prin sentința civilă nr. 1363 din 23.09.2006, sentință rămasă definitivă și irevocabilă. In acest sens, instanța de fond nu putea reține susținerile referitoare la nelegalitatea și netemeinicia acestei hotărâri judecătorești, întrucât a trecut în puterea lucrului judecat și este opozabilă erga omnes și prin promovarea acestei acțiuni instanța de fond nu putea reforma sau modifica hotărârea pronunțată.
Față de aceste considerente, instanța de fond a respins cererea formulată de Statul Român reprezentat de Comuna privind constatarea nulității absolute a proceselor verbale nr. 1213 și 1214 din 12.12.1991.
Ca urmare a respingerii acestui capăt de cerere, prima instanța a respins și cererea privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 8101 din 14.11.2004 și constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 323 din 18.01.2005 și revenirea la situația anterioară încheierii proceselor verbale atacate prin înscrierea dreptului de proprietate al Statului român asupra terenurilor evidențiate în CF nr. 4890 și CF nr. 4871, întrucât aceste cereri sunt subsidiare cererii principale pe care judecătoria a admis-
Astfel, chiar în motivarea acțiunii s-a arătat faptul că, în cazul constatării nulității absolute a proceselor verbale menționate, se impune constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare, ca urmare a principiului anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului inițial, fără ca reclamantul să indice alte cauze de nulitate absolută care ar afecta valabilitatea acestor contracte.
In temeiul art. 274.pr.civ. a fost obligat reclamantul, reprezentat de Comuna, la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 7735 lei către pârâta BRD Generale. In ceea ce privește cheltuielile de judecată solicitate de pârâții și, prima instanță le-a respins, întrucât nu a fost făcută dovada acestora.
Împotriva acestei hotărâri, a promovat, în termenul prevăzut de lege, cale de atac intitulată "recurs", reclamantul Statul Român și Comuna, prin Primar, solicitând modificarea în tot a hotărârii atacate și, rejudecând cauza în fond, să fie admisă cererea formulată, cerere înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș sub nr. dosar - la data de 30.11.2007.
În motivare, se arată că prima instanță a pronunțat o hotărâre cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 28 și 30 din Legea nr. 18/1991 ( 29 și 31 în actuala reglementare).
Art. 30 ( 31) din Legea nr. 18/1991 reglementează situația juridică a terenurilor proprietatea Statului aflate în exploatarea CAP, regimul lor juridic nefiind cel prevăzut de art. 28, devenit art. 29 din lege. Existența unor reglementări distincte a terenurilor proprietatea statului aflate în exploatarea CAP, duce la concluzia că este împotriva voinței legiuitorului să asimilăm cele două categorii de terenuri: cele aduse de membrii cooperativei ( art. 28) și cele care constituiau proprietatea Statului, dar erau în exploatarea CAP ( art. 30).
Art.28 din lege se referea exclusiv la bunurile ce au aparținut cooperativei agricole de producție desființate, astfel că este evident că în această categorie nu s-a dorit includerea terenurilor proprietatea Statului, cum în mod greșit a înțeles Comisia de lichidare a CAP și instanța, care a validat această licitație ilegală a terenurilor.
Terenul proprietatea statului nu putea fi adus ca aport în natură la constituirea societăților agricole de tip privat și, ca atare, nu putea forma obiectul licitației publice în condițiile art. 28 alin. 4 ( 29) din lege. Aceste dispoziții legale sunt inaplicabile vânzării prin licitație publică a terenurilor proprietatea Statului, ele privesc doar bunurile cooperativei, pentru ca, din prețul obținut, să se achite datoriile acesteia. Este inacceptabil ca o instanță de judecată să valideze o măsură contrară legii, prin care un teren proprietatea Statului a ajuns în stăpânirea unor persoane care nu au nimic cu prevederile Legii nr. 18/1991 și nr. 36/1991.
Concluzia primei instanțe, în sensul că cele două texte de lege pot fi coroborate, constituie o teză antijuridică, deoarece cele două texte conțin situații care se exclud reciproc.
Pe de altă parte, actul juridic contestat a fost săvârșit cu nesocotirea specialității capacității de folosință, Comisia de lichidare a patrimoniului CAP neavând, conform art. 34 alin. 2 din Decretul nr. 31/1954, capacitatea de a vinde la licitație un teren proprietatea statului.
În ceea ce privește prețul terenului, se arată că în lista mijloacelor fixe licitate (fila 18) sunt indicate bunurile vândute, fiecare având trecut și prețul, iar singurul bun la care nu este arătat prețul, este terenul proprietatea Statului, vândut la licitație și nici nu se face nici o referire la prețul terenului. Suma totală a prețurilor celorlalte bunuri vândute este de 39.600.000 lei, respectiv prețul plătit, astfel că este evident că pentru teren nu s-a achitat nici un preț. Lipsa prețului, ca element esențial al vânzării, duce la nulitatea vânzării terenului.
Se mai invocă faptul că, în cuprinsul publicației de vânzare nu a fost menționat terenul, că licitația trebuia să se desfășoare în condițiile Codului d e procedură civilă, dreptul comun materie, că din declarațiile de impunere, rezultă că nu s-a cumpărat terenul, că, pricina ce a făcut obiectul dosarului nr.1038/2004 are un alt obiect, astfel că nu există putere de lucru judecat cu privire la solicitarea de constatare a nulității absolute a procesului verbal de licitație, că acțiunea din dosarul arătat era inadmisibilă.
În ceea ce privește nulitatea absolută a contractelor ulterioare de vânzare-cumpărare, ele își pot păstra valabilitatea doar cu privire la construcțiile înstrăinate, ele nu puteau privi terenurile care nu erau în patrimoniul CAP, neputând fi vândute de comisia de licitație. Este o aplicare a principiului anulării actului subsecvent, ca urmare a anulării actului principal. De altfel, cumpărătorul este de rea-credință, având cunoștință de faptul că terenurile respective nu erau proprietatea societății comerciale, părțile contractante știind că se vinde, respectiv, se cumpără, doar construcțiile fermei zootehnice și nu cele 13 ha de teren.
Se arată că Statul Român, prin Consiliul Local, are calitate procesual activă, deoarece terenul se află în administrarea acestuia, conform art. 12 din Legea nr. 213/1998.
În drept, se invocă dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041Cpc.
Intimata BRD Generale a formulat întâmpinare în cauză (fila 16-17), solicitând respingerea prezentului recurs, ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, se arată că, în mod corect, prima instanță a reținut că dreptul de proprietate asupra terenurilor în litigiu, a aparținut Statului Român, cu titlul de expropriere, iar dreptul de proprietate asupra construcțiilor a aparținut CAP. Au fost respectate dispozițiile legale în vigoare la momentul licitației contestate, procesele-verbale întocmite fiind legale. Se invocă puterea de lucru judecat în ceea ce privește obiectul vânzării.
Prețul vânzării a fost serios, real și sincer, fiind plătit la data adjudecării la licitație a bunului.
Prin sentința civilă nr. 1363/23.09.2006, rămasă irevocabilă, instanța s-a pronunțat cu privire la condițiile de legalitate și la titularul dreptului de proprietate, astfel că aceste aspecte nu mai pot fi repuse în discuție.
Pârâta C SISTEM Aaf ormulat întâmpinare, solicitând, în principal, admiterea excepției lipsei calității procesuale active a Statului Român, prin Consiliul Local, admiterea excepției puterii de lucru judecat, iar, în subsidiar, solicită respingerea recursului, ca nefondat ( filele 20-26).
În motivare, se reiterează apărările invocate în fața primei instanțe, arătând că Statul Român, respectiv Primăria și Consiliul Local, nu sunt titularii dreptului pretins, că bunurile în litigiu i-au fost vândute, prețul a fost achitat integral, iar, asupra valabilității titlului său de proprietate există autoritate de lucru judecat.
În drept, se invocă dispozițiile art. 115 Cpc, art. 12 alin. 4 și 5 din Legea nr. 213/1998, art. 18 alin. 1, art. 19 alin. 2 din Legea nr. 215/2001 și Legea nr. 18/1991.
Prin întâmpinarea depusă, pârâții și au solicitat respingerea apelului, ca nefondat, cu cheltuieli de judecată ( filele 41-42).
Se solicită recalificarea căii de atac, față de valoarea imobilului litigios și se reiau argumentele invocate în fața primei instanțe, care nu vor mai fi reluate. Se mai arată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 28 și 30 din Legea nr.18/1991 la starea de fapt rezultată din probatoriul administrat în cauză, cu toate că această aplicare a fost de prisos, date fiind efectele juridice ale sentinței civile nr. 1363/23.09.2004 pronunțată de Judecătoria Sânnicolau M și intrată în puterea de lucru judecat.
La termenul de judecată din 21.02.2008, având în vedere valoarea obiectului acțiunii, precum și dispozițiile art. 2821Cpc, tribunalul a procedat la recalificarea prezentei căi de atac, ca fiind apel ( fila 60).
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor și a excepțiilor invocate, precum și în limitele prevederilor art. 295 Cpc, față de dispozițiile art. 282 și următoarele Cpc, art. 166 Cpc, tribunalul constată că prezentul apel nu este întemeiat, Judecătoria Sânnicolau M pronunțând o hotărâre temeinică și legală, pentru considerentele expuse în conținutul său și pe care instanța de apel și le însușește.
Astfel, în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a Comunei, tribunalul constată că aceasta a fost corect soluționată de prima instanță la termenul de judecată din 18.09.2007 ( fila 13).
Unitatea Administrativ teritorială, respectiv Comuna, are calitatea de a reprezenta Statul Român în litigiul de față, care are ca obiect un drept asupra unui teren ce urmează a face parte din domeniul privat al comunei, în acest sens fiind dispozițiile art.12 alin.4 și 5 din Legea nr.213/1998.
În situația admiterii acțiunii, terenul în litigiu urmează a intra în domeniul privat al Statului și sub administrarea Consiliului Local.
În ceea ce privește excepția lipsei de interes a Consiliului Local în susținerea acțiunii de față, pentru aceleași considerente, apare a fi neîntemeiată. Finalitatea urmărită prin promovarea prezentei acțiuni o constituie readucerea terenului în litigiu în patrimoniul Statului Român și în administrarea comunei, astfel că, este evident că reclamanta justifică un interes juridic, legitim și personal în prezenta cauză.
În ceea ce privește puterea de lucru judecat a sentinței civile nr.1363/23.09.2006 pronunțată de Judecătoria Sânnicolau M în dosarul nr.1038/2004, în mod corect prima instanță a constatat că în ceea ce privește condițiile de legalitate ale dreptului de proprietate al - General & -, actuala - SISTEM A, acestea au fost analizate cu ocazia soluționării dosarului sus-menționat.
Prin hotărârea judecătorească arătată, rămasă definitivă și irevocabilă, instanța de judecată a reținut că este neîntemeiată opoziția pârâtelor ( reclamantă, în cauză) cu privire la înscrierea dreptului de proprietate în favoarea reclamantei ( pârâtă, în cauză) și asupra terenului, întrucât comisia de lichidare a patrimoniului CAP era abilitată să vândă aceste terenuri, conform dispozițiilor art.29 alin.4 din Legea nr.18/1991 ( fila 37 dosar).
S-a mai reținut că, în ceea ce privește vânzarea-cumpărarea intervenită între reclamantă și comisia de lichidare a CAP, aceasta este validă, lucrul vândut a fost predat, iar cumpărătoarea a achitat integral prețul de adjudecare consemnat în procesul-verbal încheiat cu ocazia licitației.
În consecință, deși nu sunt îndeplinite cerințele art. 1201.civ pentru a exista autoritate de lucru judecat, în sensul că nu există identitate la obiect și cauză între cele două cereri de chemare în judecată, în cauză, ne aflăm în prezența puterii de lucru judecat a sentinței arătate.
Astfel, aspectele tranșate în mod irevocabil de o instanță de judecată beneficiază de prezența absolută și irefragabilă că reflectă adevărul, astfel că ele nu vor mai putea fi contrazise de o altă instanță, cu ocazia unui nou proces.
Constatările făcute de Judecătoria Sânnicolau M cuprinse în considerentele sentinței menționate se bucură de efectele acestei prezumții, sub aspectele arătate aflându-ne în puterea lucrului judecat.
În consecință, în mod corect prima instanță a înlăturat motivele invocate privind nelegalitatea și netemeinicia acestei hotărâri, ce nu poate fi reformată pe calea prezentei, cu atât mai mult cu cât a fost parte în primul proces și nu a înțeles să atace hotărârea pronunțată, necontând motivele ce au stat la baza deciziei de a nu promova cale de atac.
În consecință, în ceea ce privește primul motiv de apel, respectiv încălcarea prevederilor art. 29 din Legea nr. 18/1991, în acest sens s-a pronunțat deja, în mod irevocabil, o instanță judecătorească, reținându-se faptul că, în baza acestui text de lege, comisia de lichidare a patrimoniului CAP era abilitată să vândă terenurile în litigiu, astfel că, aplicând puterea de lucru judecat, acest motiv va fi respins, ca neîntemeiat. În ceea ce privește lipsa capacității Comisiei de a încheia actul contestat, se mențin, ca valabile, argumentele dezvoltate anterior.
Și cu privire la existența și plata prețului, instanța s-a pronunțat în dosarul anterior, astfel că nu se mai poate reține inexistența acestuia, nici nevalabilitatea sau neplata lui.
Argumentele invocate în cererea de apel în sprijinul ideii că terenul nu a făcut obiectul vânzării, vor fi înlăturate pentru considerentele expuse anterior.
În ceea ce privește inexistența unei identități între terenurile cuprinse în procesul-verbal de licitație și cele menționate în CF nr.4871 și nr.4890, tribunalul va înlătura această apărare, ca neîntemeiată, în condițiile în care din considerentele sentinței arătate rezultă că este vorba de aceleași terenuri, înstrăinate în baza proceselor-verbale de licitație contestate în prezenta cauză.
În ceea ce privește nulitatea actelor de vânzare-cumpărare încheiate ulterior cu privire la imobilele în litigiu, având în vedere că procesele-verbale de licitație ce au constituit temei al scoaterii terenurilor din patrimoniul Statului Român sunt menținute ca fiind valabil încheiate, tribunalul constată că nu se impune analizarea valabilității actelor subsecvente, deoarece Consiliul Local, prin admiterea doar a acestor petite, nu poate realiza nici un folos practic concret, astfel că nu justifică interes în susținerea cererilor. Respingerea acestor petite apare ca o consecință firească a respingerii primului capăt de cerere, astfel că se impune menținerea hotărârii primei instanțe și sub acest aspect.
Față de cele arătate Tribunalul Timiș prin decizia civilă nr. 241 din 27.03.2008 pronunțată în dosar nr.- a respins apelul declarat de Statul Român prin Consiliul Local și Comuna prin Primar împotriva sentinței civile nr. 801/25.09.2007 pronunțată de Judecătoria Sânnicolau M în dosar nr-.
A obligat reclamantul la plata către intimata BRD GENERALE a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli parțiale de judecată în apel.
Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs Statul Român prin Consiliul Local și Comuna reprezentată prin Primar, criticând hotărârea pentru netemeinicie și nelegalitate.
Recurenții au arătat că, în speță nu există autoritate de lucru judecat, deoarece prezenta acțiune are o altă cauză respectiv constatarea nulității absolute a procesului verbal de licitație iar dosarul nr.1038/2004 a avut un alt obiect.
În susținerea acestui punct de vedere recurenții au invocat dispozițiile art. 30 -31 din Legea nr. 18/1991.
În drept recurenții au invocat motivul de recurs prev. de art. 304 pct.9
La filele 16-31 intimații și, - - și BRD - au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului declarat.
Examinând recursul declarat prin prisma celor arătate și în condițiile prev, de art. 304 rap.la art. 306 și art.312 se reține că acesta este fondat în sensul celor ce se vor arăta mai jos.
Potrivit prev. art. 304 pct.9 hotărârea atacată cu recurs poate fi modificată dacă este lipsită de temei legal ori a fost dacă cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, iar potrivit art. 304 pct. 3 hotărârea atacată cu recurs poate fi casată daca s-a dat cu încălcarea competenței altei instanțe.
Motivele de ordine publică pot fi invocate si din oficiu de instanța de recurs, potrivit art. 306 alin. 2.pr.civilă.
Obiectul prezentului litigiu vizează realitatea unor dreptului reale de proprietate privată al căror izvor îl reprezintă hotărârea Comisiei de Lichidare a fostului CAP asupra terenului construit și neconstruit în suprafață de - înscris în CF nr. 4871
Modul de constituire a acestor pretinse drepturi reale îl reprezintă Legea Fondului Funciar, ale cărei dispozițiile au fost invocate în mod constant de către recurent, inclusiv prin recursul depus la 23 iulie 2008 ( a se vedea file 4-6 motive recurs).
În aplicarea, în timp, a Legii nr.18/1991, astfel cum aceasta a fost modificată, s-au născut toate raporturile juridice din prezenta speță, astfel, că, în opinia Curții, nu se poate face o delimitare nici măcar teoretică între actele juridice a căror nulitate absolută se solicită a se constata și izvorul pretinselor drepturi reale de proprietate asupra terenurilor agricole, care este dat de Legea fondului funciar.
Cu alte cuvinte, în prezenta speță întregul tablou juridic privind pretinsele drepturi reale de proprietate, se subsumează materiei fondului funciar, nefiind de conceput că îți poți justifica un drept de proprietate asupra unui teren agricol în temeiul unor acte juridice translative de proprietate, independent de baza legală inițială a pretinsului drept care, este dată de către legea fondului funciar.
Aceasta este și concepția recentă a legiuitorului român, care prin dispozițiile Titlului XIII din Legea nr. 247 /2005, a stabilit că toate raporturile juridice care privesc drepturi și obligații izvorâte din legile fondului funciar, se circumscriu materiei fondului funciar, soluția fiind justificată de necesitatea asigurării unei jurisdicții speciale, cu scopul de a asigura unitatea de practică judiciară în materie, celeritatea și accesul direct al titularilor drepturilor reale de proprietate la instanțele de fond funciar.
Ca atare, în astfel de spețe, după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, jurisdicția în această materie, presupune doar două grade respectiv primă instanță - judecătorie și recurs - tribunal.
Această jurisdicție este una specială, stabilită printr-o lege specială și este derogatorie de la dispozițiile art. 282 indice 1.
De altfel judecătoria Sânnicolau Mas esizat acest aspect, menționând că hotărârea atacată este supusă căii de atac a recursului.
Față de cele arătate și pentru a da plenitudine jurisdicției de fond funciar speciale, incidentă în speță datorită izvorului juridic al pretinselor drepturi reale asupra terenurilor agricole, Curtea va reține că această cauză este de competența instanțelor de fond funciar, iar căile de atac presupun doar două grade de jurisdicție, respectiv fond și recurs la tribunalul competent, în speță Tribunalul Timiș.
Întrucât decizia atacată cu recurs a fost pronunțată de către o instanță necompetentă, în temeiul dispozițiile art. 304 pct. 3. dar și prin trimiterea la aplicarea greșită a disp.legale în materie de fond funciar, sub aspectul jurisdicției, Curtea va admite recursul și va casa decizia atacată trimițând cauza în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.6, spre judecare instanței judecătorești competente, respectiv Tribunalului Timiș.
Instanța de trimitere respectiv Tribunalul Timiș va proceda la judecarea căilor de atac ca instanță de recurs în materia fondului funciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de către Statul Român prin Consiliul Local și Comuna reprezentată prin Primar, împotriva deciziei civile nr. 241/A din 27 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Casează decizia atacată și trimite cauza la Tribunalul Timiș în vederea judecării căilor de atac declanșate, ca instanță de recurs în materia fondului funciar.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 23 octombrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red.LL/ 21.11.2008
Dact. NF/ 21.11.2008
Ex.2
Tribunalul Timiș -
Președinte, Judecător.
Președinte:Lucian LăpădatJudecători:Lucian Lăpădat, Carmina Orza, Trandafir Purcarița
