Constatare nulitate act juridic. Decizia 1966/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIAOperator date 3918
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR.1966/
Ședința publică din 17 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Corina Pincu Ifrim JUDECĂTOR 2: Veronica Șerbănoiu Bădescu
Judecător: - ---
Judecător: - -
Grefier:
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de intimații, și, domiciliați în comuna C, jud.V, împotriva deciziei civile nr.165/A/18 iunie 2009, dată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, intimat fiind revizuientul, domiciliat în B,-,.A,.9, jud.
Recursul, legal timbrat cu taxă judiciară de timbru de 5 lei, conform chitanței nr.-/7 sept.2009, a Primăriei Municipiului Pitești și timbru judiciar de 0,50 lei.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data de 10 2009, încheierea de la această dată, ce consemnează susținerile părților, făcând parte integrantă din prezenta decizie,iar în urma deliberării, s-a dat următoarea soluție.
CURTEA:
Deliberând, în condițiile art.256 Cod proc.civ. asupra recursului de față:
Constată că, prin cererea înregistrată sub nr-, revizuientul, în contradictoriu cu intimații, G și, a solicitat revizuirea deciziei civile nr.76/1 martie 2004, Tribunalului Vâlcea, în dosarul nr.2037/2003.
În motivare, arată că, prin decizia civilă nr.1394/18 oct.2007 s-a constatat nulitatea absolută a înscrisului sub semnătură privată ce a stat la baza încheierii contractului de vânzare-cumpărare a cărei nulitate s-a soluționat prin decizia a cărei retractare o cere.
Totodată, prin sentința civilă nr.2524 din 19 noiembrie 1998 și prin decizia civilă nr.1613/25 mai 1999 s-a constatat că nu a intervenit niciodată vânzarea-cumpărarea terenului care a format obiectul chitanței.
Revizuientul a mai solicitat să se dispună întoarcerea executării silite a deciziei civile nr.76/2004 și obligarea intimaților la plata sumei de 11.000.000 lei ROL primită ca urmare a executării, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
Prin decizia civilă nr.47/A/4 martie 2008, Tribunalul Vâlcea a respins cererea de revizuire, reținând că soluția dată prin decizia considerată act nou nu are caracter determinant pentru soluționarea cauzei, nefiind în măsură să schimbe soluția atacată.
Prin decizia civilă nr.260/R/30 iunie 2008, Curtea de APEL PITEȘTI a admis recursul declarat de revizuient, a casat decizia și a trimis cauza, spre rejudecare, aceluiași tribunal, reținând că înscrisul sub semnătură privată care a fost considerat actul cu care Gad obândit dreptul de proprietate înstrăinat, apoi, către intimații din prezenta cauză, a fost declarat nul absolut în mod irevocabil, astfel încât, are caracter determinant pentru soluționarea litigiului privind constatarea nulității absolute a acestui din urmă contract de vânzare-cumpărare autentic.
Instanța de recurs a mai reținut că, deși prin decizia civilă nr.76/2004 s-a reținut ca dovadă a dreptului de proprietate al intimaților asupra terenului în litigiu, situat în pct."", uzucapiunea, nu au fost analizate condițiile cerute pentru dobândirea dreptului în acest mod. Cum de la data încheierii chitanței defăimate drept falsă, nu s-a împlinit termenul de 30 de ani, s-a concluzionat că nu ar fi operantă nici prescripția de scurtă durată, fondată pe acest înscris, ce ar fi servit drept just-titlu, odată ce el a fost constatat nul absolut.
Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Vâlcea sub nr-, care, prin decizia civilă nr. 291/A/4 2008, admis cererea de revizuire, a desființat decizia civilă nr.76/2004, a respins apelul declarat de apelanții, -. G și împotriva sentinței civile nr.580 din 25 aprilie 2003 Judecătoriei Horezu și i-a obligat pe intimați la plata sumei de 630 lei, cheltuieli de judecată, către revizuient.
În considerente, s-a reținut că, față de obligativitatea dezlegărilor date de instanța de recurs, decizia civilă nr.1394/2007 are caracter determinant, în sensul că înscrisul sub semnătură privată constatat nul nu poate fi considerat just titlu pentru dobândirea, de către G, a dreptului de proprietate asupra terenului transmis ulterior, intimaților, prin contractul autentic.
Întrucât nici condițiile pentru uzucapiunea de 30 de ani nu sunt îndeplinite, potrivit aceleiași decizii de casare, rezultă că, la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentic, vânzătorii nu aveau calitatea de proprietari, terenul aparținând autoarei revizuientului-reclamant.
Împotriva deciziei au declarat recurs toate părțile.
Curtea de APEL PITEȘTI, prin decizia civilă nr.338/R/25 februarie 2009, admis recursurile, a casat decizia și a trimis cauza spre rejudecare aceluiași tribunal, reținând că instanța de apel a omis să analizeze cererea revizuientului având ca obiect întoarcerea executării silite a deciziei civile nr.76/2004, fără a mai cerceta celelalte motive de recurs ce s-a dispus a fi analizate cu ocazia rejudecării cauzei.
Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Vâlcea sub nr-, iar prin decizia nr.165/A/18 iunie 2009, s-a admis cererea de revizuire și s-a desființat decizia civilă nr.76/2004 a Tribunalului Vâlcea, respingându-se apelul declarat de pârâții, -.G și, împotriva sentinței civile nr.580 din 25 aprilie 2003, pronunțată de Judecătoria Horezu.
S-a admis cererea de întoarcere a executării silite formulată de revizuient și a fost obligat intimatul G la plata sumei de 768 lei, către revizuientul, reprezentând suma primită în urma executării silite.
Au fost obligați intimații, G și la plata sumei de 731 lei, cheltuieli de judecată, către revizuientul.
În adoptarea acestei soluții, tribunalul a reținut în esență că, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2453/30.12.1997, vânzătorii G și au vândut cumpărătorilor -.G și descendenții vânzătorilor, un teren în suprafață de 13.962m.p., situat în comuna C, pct."", asupra căruia, vânzătorii s-au declarat proprietari în baza unor chitanțe de vânzare-cumpărare, precum și prin stăpânirea de peste 45 de ani.
Chitanța folosită drept titlu a stat la baza mai multor litigii purtate între părți, având ca obiect revendicare sau confecționare de act, soluționate irevocabil. Astfel, acțiunea în revendicare formulată de reclamant împotriva pârâților a fost respinsă prin sentința civilă nr.1737 din 8 octombrie 1999, devenită irevocabilă, reținându-se că, prin chitanța din anul 1968 mama reclamantului a vândut lui G, terenul.
Decizia civilă nr.1394/R/18 octombrie 2007, reținută ca act nou, a constatat nulitatea absolută a cesteia, ca urmare a stabilirii, prin expertiza scrisului, că a fost semnată numai de către vânzătoare, mama revizuientului, iar nu și de către cumpărătorul care, apoi, și-a fondat titlul în vânzarea, la rândul său, către pârâții din prezenta cauză, pe acest înscris.
Așa cum a statuat instanța de recurs, soluția ar avea caracter determinant în cauză, întrucât se referă la un element de valabilitate al convenției sub semnătură privată, ca și la caracterul de just titlu al acesteia, în vederea dobândirii prin posesiunea de scurtă durată, or, actul fiind nul ca act de vânzare, nu putea sluji nici ca just titlu al uzucapiunii invocate de către pârâți în cadrul litigiului în care s-a pronunțat decizia civilă nr.76/2004. Totodată, nici cât privește posesiunea de lungă durată, s-a constatat că ea nu era împlinită, la data promovării acțiunii, începând de la cea a încheierii acestui înscris.
Pe cale de consecință, tribunalul a apreciat că actul nou invocat în revizuire întrunește cerințele prevăzute de art.322 pct.5 Cod procedură civilă, asupra cărora s-a statuat irevocabil prin decizia de casare menționată, fiind de natură să înlăture toate considerentele deciziei civile nr. 76/2004 ce urmează a fi desființată.
Apelul declarat de intimați împotriva aceleiași sentințe a fost constatat nefondat, reținând că existența calității procesuale active presupune existența unei identități între titularul dreptului și persoana care a formulat cererea de chemare în judecată, or, obiectul cererii îl constituie nulitatea absolută a unui act civil care poate fi invocată de orice persoană, indiferent dacă a avut sau nu calitatea de parte a actului contestat. De aceea, excepția lipsei interesului a fost corect respinsă, cu motivarea că acesta se constituie în folosul practic urmărit, apărarea contra fraudării intereselor celui ce invocă nulitatea actului.
Privitor la certificatele de moștenitor și adeverințele invocate de către intimați, s-a constatat că ele nu constituie dovada dreptului de proprietate, acesta transmițându-se în modurile prevăzute de art.644 din Codul civil, certificatul de moștenitor având rolul de a dovedi doar calitatea de moștenitor și cotele succesorale.
La fel, hotărârile judecătorești, nu au aptitudinea de a dovedi proprietatea vânzătorilor, întrucât, pronunțarea lor având la bază tot chitanța din 1968.
Constatând că a fost desființat titlul executoriu supus executării silite în dosarul nr.244/2005 al executorului judecătoresc, în temeiul 4041.pr.civ. s-a admis cererea de întoarcere a executării și a fost obligat -.G să plătească revizuientului suma primită în urma executării.
Împotriva deciziei, în termen, au formulat recurs pârâții, G și, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, în temeiul art.304 pct.7-9 Cod procedură civilă.
Astfel, cu nerespectarea îndrumărilor obligatorii date de decizia de casare, în sensul ca revizuirea să se judece pe fond, tribunalul, s-a mulțumit să invoce ca unic motiv de revizuire actul sub semnătură privată din 28 iunie 1968, ignorând analizarea stării de fapt supuse atenției instanței, pe întreg parcursul procesului, în sensul că posesiunea terenului a fost exercitată de autorii titlului lor cu mult înainte de încheierea înscrisului sub semnătură privată, încă de la data deschiderii succesiunii autorului semnatarei necontestate a acestuia, care a locuit totdeauna în orașul B, nestăpânind vreodată bunul. de la acel moment a fost relevată și prin probele testimoniale administrate într-o altă pricină, depuse în copie la dosar.
De aceea, instanța de trimitere avea obligația să analizeze și celelalte împrejurări care au stat la baza întocmirii actului de vânzare-cumpărare din 30 1977, act prin care se face mențiunea obținerii dreptului de vânzător asupra terenului și prin uzucapiune de peste 45 de ani, așa cum s-a declarat la notar. În cercetarea posesiunii, instanța putea observa că, prin testamentul autentic din 12 iunie 1941, (bunica revizuientului) în manifestarea calității de proprietar, sub care poseda, anterior anului 1968, lăsat autorului recurenților, vânzător către recurenți, toată averea sa, inclusiv terenul din pct."", certificatul de moștenitor din 26 ian.1962 atestând că autorul recurenților este unicul moștenitor al acesteia. La fel, cu un număr de 10 adeverințe eliberate de Primăria C, s-a probat că atât autorul, cât și intimații-recurenți au achitat impozitele pentru terenul în litigiu încă din anul 1959, terenul în litigiu neaflându-se niciodată în rolul revizuientului sau a mamei acestuia.
Se mai critică interpretarea certificatului de moștenitor eliberat în anul 1962 cu motivarea că greșit s-a stabilit că acesta nu constituie dovadă a dreptului de proprietate, ci doar a calității părților și cotelor ce le revin, or, tocmai, acesta era temeiul pentru care s-a formulat apărarea potrivit căreia niciodată terenul nu a intrat în patrimoniul autoarei revizuientului, ea neacceptând moștenirea din care terenul provenea.
Împrejurarea că mama revizuientului nu a avut terenuri pe raza comunei C este dovedită și cu certificatul de moștenitor nr.54/1997, care atestă că mama revizuientului a avut la data decesului pe raza comunei C un singur teren cu pădure, dobândit conform Legii nr.18/1991.
În plus, prin decizia civilă nr.1737/1992 a Tribunalului Vâlceas -a statuat irevocabil că nici mama revizuientului nici acesta nu au avut și nu au calitatea de proprietari cu privire la vreun bun ce a aparținut lui, motiv pentru care, acesta este lipsit de calitate procesuală.
Pentru același argument, este relevantă respingerea acțiunii prin care revizuientul a solicitat partajarea bunurilor bunicei sale, printre care și terenul din pct."", anularea testamentului din 1941, cât și anularea certificatului de moștenitor din 21 ianuarie 1962.
Împrejurarea că actul din 1968 fost anulat nu avea nicio relevanță esențială pentru valabilitatea actului de vânzare-cumpărare din 30 1997, întrucât vânzătorii deveniseră proprietari cu mult înainte de încheierea acestui înscris, actul nou trebuind să fie determinant, hotărâtor, ceea ce nu este cazul, în speță.
Pe de altă parte, nu s-a observat că, încă o dată, revizuientul a primit, pentru terenul în litigiu, de la autorul recurenților, la 5 martie 1994, sumei de 3.000.000 lei așa cum a recunoscut prin act sub semnătură privată, deși în anii 40, autoarea acestuia primise încă o dată prețul, fără a fi fost, la acel timp, încheiat un înscris doveditor.
Recurenții-intimați solicită ca, la soluționarea recursului de față, să fie avute în vedere și motivele invocate și în celelalte recursuri declarate anterior, împotriva deciziilor pronunțate în cauză.
Ca efect al respingerii cererii de revizuire, se solicită a se înlătura obligarea intimaților-recurenți la restituirea cheltuielilor de executare și a cheltuielilor de judecată.
Curtea, examinând decizia prin prisma criticilor aduse, ca și a soluțiilor obligatorii date asupra revizuirii, constată recursul ca fiind fondat, după cum se va arăta:
În ceea ce privește valoarea de probă determinantă a înscrisului sub semnătură privată a cărui nulitate s-a constatat într-o altă judecată, tribunalul era lipsit de putere de a mai analiza acest caracter al contractului, față de dezlegările obligatorii, potrivit art.315 Cod procedură civilă, ale deciziei prin care în recursul soluționat în cadrul cererii de revizuire s-a statuat că un asemenea caracter există.
De aceea, tribunalul trebuia să se mărginească numai la examinarea celorlalte critici aduse prin soluția de apel și care nu aveau ca fundament vânzarea prin acest înscris sub semnătură privată, constatată invalidă, nu ca urmare a lipsei semnăturii vânzătoarei, așa cum s-a pretins în acea pricină de către partea ce a invocat nulitatea - respectiv revizuientul din prezenta cauză - ci pentru lipsa semnăturii cumpărătorului.
În examinarea probatoriului sub această limitare, instanța trebuia să observe că pârâții au mai invocat și recunoașterea făcută de către persoana ce s-a obligat prin înscrisul sub semnătură privată, sub aspectul exercitării anterioare a posesiei de către autorilor recurenților, cu încă 27 ani față de data actului, respectiv anul 1968.
Înlăturând caracterul determinant al înscrisului sub semnătură privată ca titlu translativ de proprietate, Curtea de Apel în decizia de recurs asupra revizuirii a arătat că, pe de o parte, deși vânzătoarea, mama revizuientului, era proprietara terenului, deci nu existau și nu există contestări asupra dreptului acesteia, actul său nu poate servi ca just titlu pentru prescripția de scurtă durată. . în examinarea prescripției de scurtă durată se are în vedere o vânzare valabilă, făcută însă de un neproprietar.
Această calitate de proprietar a semnatarei veritabile a înscrisului nu este contestată nici de către recurent.
În examinarea prescripției de lungă durată, aceeași instanță de recurs a luat în discuție, ca moment de pornire a termenului, pe cel al semnării înscrisului, data de 28 iulie 1968, dată de la care reține că nu s-a întrunit termenul de 30 de ani, defipt de lege.
Potrivit însă regulilor de interpretare a actelor, interpretul trebuie să procedeze în acest demers la acordarea către acestea a oricărei valori permise de lege, chiar dacă ea nu a fost intenționată de către părțile actului, potrivit principiului interpretării în sensul ca actele să producă efecte, iar nu în acela de a nu produce.
Astfel, odată ce contractul defăimat s-a constatat a nu putea transmite proprietatea, ca urmare a lipsei semnăturii cumpărătorului, dar și a fiului proprietarei, tribunalul era obligat ca, în limitele apărărilor apelanților, să cerceteze acest act pentru a vedea dacă el poate sau nu să constituie o recunoaștere, din partea celei care a semnat chitanța, respectiv proprietara, a stării de fapt a exercitării posesiunii, anterior încheierii actului, așa cum s-a pretins de către apelanți (fila 4 dosar apel).
Or, sub acest aspect, instanța deși era datoare ca, urmare a retractării soluției în măsura în care ea se fonda pe vânzarea-cumpărarea apreciată ca dovedită cu actul defăimat, pe uzucapiunea de scurtă durată și respectiv pe cea de lungă durată cu începerea termenului de la data actului, să purceadă la rejudecarea cauzei, așa cum a fost ea dedusă judecății prin apelul adresat, inclusiv prin stabilirea stării de fapt asupra unui eventual alt moment de începere a posesiei continue, neîntrerupte, netulburată, publică și sub nume de proprietar, potrivit dispozițiilor art.1847 - 1862 și art.1890 Cod civil, din partea autorilor pârâților.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât, după ce mai întâi instanța constată, prin hotărârea a cărei retractare s-a solicitat, că autorul pârâților a dobândit proprietatea prin înscrisul sub semnătură privată, în continuare arată că, în plus, acesta a dobândit și prin uzucapiune, deși cele două instituții se exclud una pe cealaltă, afară numai dacă pentru cea de-a doua, judecătorul are în vedere prescripția de scurtă durată în baza unui just titlu, așa cum prevăd dispozițiile art.1895-1901 Cod civil.
Apărarea potrivit căreia posesiunea este mai lungă de un termen de 30 de ani, a fost formulată încă în fața instanței de fond, prin cererea de intervenție în interes propriu de către recurenții prezenți, care au arătat că terenul a fost în posesiunea mai întâi a numitei, apoi a lui G, or, instanța de recurs s-a mărginit la a analiza posesia de lungă durată numai de la data încheierii înscrisului sub semnătură privată, fără a analiza și perioada anterioară încheierii acestuia, deși părțile au înțeles să invoce înscrierea la rolul încă din anul 1941.
Cum însă tribunalul nu s-a aplecat asupra interpretării actului ce s-a stabilit că nu are putere de a transmite proprietatea, prin prisma principiilor de interpretare sus arătate, instanța constată că, într-adevăr, aceasta nu a examinat fondul cauzei.
Criticile vizând lipsa transmisiunii dreptului de proprietate către autoarea revizuientului, dincolo de faptul că vin în contradicție tocmai cu apărarea potrivit căreia actul din anul 1968 fost semnat chiar de către aceasta, în calitate de proprietară, nici nu au fost invocate în cadrul motivelor de apel, așa încât, nici în prezentul recurs ele nu pot fi avute în vedere în analiza soluției dată după primirea, în principiu, a cererii de retractare.
Față de toate acestea, întrucât, tribunalul, așa cum s-a arătat, nu a intrat în cercetarea fondului motivelor de apel, ceea ce face imposibilă exercitarea controlului jurisdicțional în recurs, în sensul verificării corectitudinii interpretării actului sub semnătură privată drept un act recognitiv al unei stări de fapt anterioare, urmează ca, în temeiul art.312 pct.5 Cod procedură civilă, decizia să fie casată și cauza trimisă, spre rejudecare, aceluiași tribunal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de intimații, și, domiciliați în comuna C, județul V, împotriva deciziei civile nr.165/A/18 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, intimat fiind revizuientul, domiciliat în B,-,.A,.9, județul
Casează decizia și trimite cauza, spre rejudecare, aceluiași tribunal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 17 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - secția civilă pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Președinte, Judecător, Judecător,
- --- - --- - -
Grefier,
Red. /-/13.01.2010
/8 ex.
Jud. apel: /
Jud. fond:
Președinte:Corina Pincu IfrimJudecători:Corina Pincu Ifrim, Veronica Șerbănoiu Bădescu
