Contestație la executare. Jurisprudență. Decizia 786/2008. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-.
DECIZIA NR. 786
Ședința publică din data de 16 sept. 2008.
PREȘEDINTE: Marin Eliza
JUDECĂTOR 2: Duboșaru Rodica
JUDECĂTOR 3: Gherasim Elisabeta
GREFIER - - -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de contestatoarea - SRL, cu sediul în Târgoviște, str. -. -, nr. 41, județul D, împotriva deciziei civile nr. 126/24 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul, domiciliat în Târgoviște, str. -. -, nr. 37,.39, județul D, contestatoarea - -, cu sediul în Târgoviște, Calea Domnească, nr. 612, județul
Cerere de recurs timbrată cu taxă judiciară de timbru de 10,00 lei conform chitanței fiscale cu nr. -/2008, timbru judiciar de 0,15 lei, anulate la dosar.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenta-contestatoare - SRL prin avocat ( fără împuternicire avocațială la dosar), intimatul reprezentat de avocat conform împuternicirii avocațiale cu nr. 110/2008( Baroul Dâmbovița ), lipsă fiind intimata-contestatoare - -.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Avocat și avocat având pe rând cuvântul arată că alte cereri nu mai au de formulat.
Curtea, ia act că alte cereri nu mai sunt de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat având cuvântul, invocă motivele de recurs prev. de art. 304 Cod procedură civilă. În opinia sa decizia atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină. În cuprinsul motivării deciziei, instanța menționează numai faptul că " apreciază că nu sunt îndeplinite cerințele art. 399 Cod procedură civilă, care se referă la lămurirea înțelesului și întinderii hotărârii ce se execută". Nu s-a argumentat cu nimic necesitatea lămuririi sau netemeinicia solicitării recurentei de azi.
S-a arătat în acțiune și s-a făcut dovada și cu expertiză, că hotărârea a cărei lămurire s-a solicitat și anume, sentința civilă nr. 6377/1997 a fost pronunțată în dosarul nr. 7403/1995 după doi ani de judecată.
Judecătorul fondului, după ce a observat probele administrate, a pronunțat sentința reproducând în sentință vecinătățile din titlu ca și când cei doi ani de judecată nici nu ar fi avut loc.
Prin sentința pronunțată de judecătorie în contestația la executare, judecătorul fondului a lămurit întinderea și înțelesul dispozitivului sentinței, pentru că a efectuat probe, inclusiv cu expertiza, care au condus la constatarea situației reale a parcelei de teren ce face obiectul litigiului.
Tribunalul Dâmbovițaa desființat cu totul greșit această sentință și fără fundament legal, fără a motiva în ce constă greșeala judecății de la fond.
Urmează ca la pronunțarea deciziei în recurs să se aibă în vedere filele 29-36 de la dosarul Tribunalului Dâmbovița.
Mai susține avocat că recurenta-contestatoare - SRL are o proprietate înscrisă în Cartea Funciară. Cei 148 mp se află în curtea recurentei, ei provin dintr-o suprafață de 600 mp. Decizia civilă nr. 1421/20 dec. 2007 pronunțată de Tribunalul Dâmbovițaa lămurit în mod irevocabil această situație. S-a stabilit cu autoritate de lucru judecat.
Solicită admiterea recursului, desființarea deciziei civile nr. 126/24 martie 2008 Tribunalului Dâmbovița și menținerea sentinței de fond. Fără cheltuieli de judecată.
Avocat având cuvântul solicită respingerea recursului ca neîntemeiat. Cu cheltuieli de judecată.
În speță este vorba de o contestație la executare pentru un titlu din anul 1997. Tot s-a încercat să se pună în executare acest titlu și au trecut 11 ani de atunci. Tribunalul Dâmbovița în mod corect a admis apelul declarat de,a schimbat în parte sentința în sensul că a respins contestația la executare pentru ambele capete de cerere. Nu poate fi primită susținerea recurentei - SRL, în sensul că prin decizia civilă nr. 1421/2007 tribunalul ar fi stabilit că suprafața de 600 mp în litigiu, le-ar aparține, întrucât în cauză, având ca obiect constatarea nulității absolute a titlului de proprietate nr. 1562/2003 emis pe numele lui pentru suprafața de 363 mp. s-a statuat că nu se impune anularea titlului de proprietate și că terenul pe care-l revendică - SRL de 148 mp face parte din suprafața de 600 mp reconstituit prin titlul de proprietate a cărei nulitate se solicită, însă face parte din terenul proprietatea recurentei, că pârâții au acaparat o altă suprafață de teren decât cea reconstituită prin titlul de proprietate nr. 1562 și din care s-au vândut cei 148 mp, terenurile de 600 mp și de 148 mp, având amplasamente diferite. Instanța de fond a apreciat în mod greșit, raportul de expertiză pentru a ajunge la soluția pronunțată, deoarece expertul a concluzionat inițial că suprafața de 600 mp se suprapune peste suprafața de 1493 mp, rezultând diminuarea acesteia cu 893 mp. În răspunsul la obiecțiuni a precizat că suprafața în litigiu de 600 mp nu a făcut obiectul Legii 18/1991 și că ea trebuie identificată în afara suprafeței de 1493 mp.
Mai susține avocat că nu a formulat întâmpinare în prezenta cauză pentru că nu are la ce.
Avocat având cuvântul în replică arată că intimatul încearcă să facă instanța de recurs să mențină decizia de apel. a vândut numiților 148 mp și ca să-l poată înstrăina a spus că provine dintr-un alt titlu de proprietate. Titlul intimatului nu are legătură cu titlul contestatoarei.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin sentința civilă nr. 3377/27.09.2007 pronunțată de Judecătoria Târgoviște în dosarul nr- s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a - -, s-a admis contestația la executare formulată de contestatoarea - SRL, cu sediul în Târgoviște, împotriva intimaților și - - și s-a lămurit înțelesul, întinderea și aplicarea sentinței civile nr. 6377/1997 pronunțată de Judecătoria Târgoviște în dosarul nr. 7403/1995 în sensul că terenul de 600 mp menționat în această sentință privind locul situării, categoria de folosință și vecinătăți nu este cuprins în proprietatea - SRL.
Prin aceeași sentință s-a dispus anularea formelor de executare întocmite de executorul judecătoresc în dosarul de executare nr. 90/2006.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că intimata - - are calitate procesuală pasivă atât pentru opozabilitate, cât și pentru faptul că în cadrul litigiului ce a format obiectul dosarului nr. 7403/1995 al Judecătoriei Târgoviștea avut calitatea de pârâtă.
Referitor la fondul cauzei s-a reținut că prin sentința civilă nr. 6377/1997 a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul și au fost obligate pârâtele - - și - SRL să respecte dreptul de proprietate și posesie asupra terenului de 600 mp, situat în Târgoviște, cu vecinătățile menționate în titlul de proprietate nr. 1562/1993 emis de Comisia Județeană D pentru aplicarea legii fondului funciar.
S-a reținut că prin sentința nr. 6024/2000 pronunțată de Judecătoria Târgoviștea fost admisă acțiunea în constatare și s-a constatat că între - SRL și - - a intervenit contractul de vânzare-cumpărare pentru terenul în suprafață de 1492, 50 mp și a construcțiilor existente, că între cele două părți a intervenit și un contract de vânzare-cumpărare autentificat pentru suprafața de 1493 mp și pentru construcțiile amplasate pe acesta însoțit de planul de amplasament și delimitare autorizat de Oficiul de cadastru pentru terenul în suprafață de 1493 mp.
Instanța de fond a arătat că a obținut încuviințarea executării sentinței civile nr. 6377/1997, că între părți s-au purtat mai multe litigii pentru a se stabili amplasamentul terenului de 600 mp, însă vecinătățile au fost reproduse astfel cum acestea rezultă din titlul de proprietate nr. 1562/1993, că din raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expert reiese că terenul proprietatea contestatoarei în suprafață de 1493 mp respectă vecinătățile, categoriile de folosință, suprafața, iar terenul de 600 mp al intimatului trebuie identificat în afara suprafeței proprietatea - SRL, apreciind că sunt îndeplinite prevederile art. 402 alin.3 din Codul d e procedură civilă.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel intimatul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub mai multe aspecte:
- S-a ajuns la situația în care expertiza din prezentul dosar emite concluzii diferite față de expertiza din dosarul în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 4312/2004 și chiar față de expertizele efectuate în dosarul în care s-a pronunțat titlul executoriu, aceasta datorându-se faptului că s-au folosit acte ulterioare obținerii titlului executoriu;
- Sentința de fond este netemeinică și pentru că nu lămurește în nici un fel dispozitivul rezumându-se să constate că cei 600 mp menționați în titlul sau nu sunt cuprinși în proprietatea intimatei - SRL, aspect care nu își găsește locul în dispozitivul unei acțiuni în revendicare, care se referă la posesia ce trebuie exercitată de către pârâți și nu la un titlu de proprietate pe care a avut posibilitatea să-l exhibe în timpul acțiunii în revendicare.
Prin decizia civilă nr: 126/24 martie 2008, tribunalul a admis apelul declarat de apelantul - intimat, împotriva sentinței civile nr.3377/27.09.2007 pronunțată de Judecătoria Târgoviște în dosarul nr.6687/2006, în contradictoriu cu intimatul - contestator - SRL, și intimatul - -, cu sediul în Târgoviște, Calea Domnească, nr.612, județul
S-a schimbat în parte sentința în sensul că s-a respins contestația la executare pentru ambele capete de cerere.
Pentru a pronunța această soluție tribunalul a reținut că nu este fondată critica privind greșita respingere de către instanța de fond a excepției autorității de lucru judecat, deoarece prin sentința nr. 4312/09.12.2004 pronunțată de Judecătoria Târgoviștes -a respins contestația la executarea propriu-zisă introdusă de - SRL Târgoviște împotriva formelor de executare întocmite de executorul judecătoresc G în dosarul de executare nr. 31/2003, iar în prezenta cauză s-a formulat o contestație la titlu prin care s-a solicitat lămurirea înțelesului și întinderii hotărârii ce se execută, precum și anularea formelor de executare ca o consecință a lămuririi titlului executoriu.
Ca atare, nu a fost îndeplinită tripla identitate de obiect, părți, cauză prevăzută de art. 1201 cod civil pentru a opera autoritatea de lucru judecat.
Astfel,prin sentința civilă nr. 6367/08.09.1997 s-a admis acțiunea în revendicare formulată de către împotriva - - Târgoviște și - SRL Târgoviște, precum și cererea reconvențională a - - fiind obligate pârâtele să lase liber terenul de 600 mp situat în intravilanul orașului Târgoviște,-, județul D, identificat potrivit vecinătăților din titlul de proprietate nr. 1562/25.03.1993 eliberat de Comisia Județeană D de aplicare a legii 18/1991, având ca vecini: N- rest proprietate, E- iazul, S - - - Târgoviște, Moara și Grădina de, V - rest proprietate.
Prin aceeași sentință a fost obligat reclamantul să plătească pârâtei - - Târgoviște suma de 82.546.500 lei despăgubiri civile reprezentând contravaloare clădiri și platforme executate de acesta.
Apelul declarat de pârâta - - a fost respins astfel că sentința a rămas definitivă și irevocabilă nemaifiind recurată.
Dispozitivul sentinței este clar, terenul revendicat fiind bine identificat prin amplasament, suprafață, laturi și vecinătăți.
Lămurirea sa s-ar fi impus dacă ar fi generat dificultăți la executare legate de lipsa elementelor de identificare sau a existenței unor contradicții în cuprinsul său.
S-a mai reținut că în cadrul contestației având ca obiect lămurirea înțelesului și întinderii dispozitivului nu se poate ajunge la o soluție care să înfrângă obligativitatea hotărârii a cărei lămurire se cerere.
În speță, însă instanța de fond a ajuns la concluzia că terenul de 600 mp, proprietatea apelantului, conform sentinței civile nr. 6377/08.09.1997 nu este cuprins în proprietatea - SRL, concluzie total opusă celei din titlul executor.
Instanța de fond a interpretat, greșit raportul de expertiză pentru deoarece expertul a concluzionat inițial că suprafața de 600 mp se suprapune peste suprafața de 1493 mp, rezultând diminuarea acesteia la 893 mp.
În răspunsul la obiecțiuni a precizat că suprafața în litigiu de 600 mp nu a făcut obiectul legii 18/91 și că ea trebuie identificată în afara suprafeței de 1493 mp.
Acesta nu înseamnă că terenul de 600 mp cu vecinătățile și amplasamentul din titlul de proprietate, s-ar identifica în afara terenului intimatei - SRL, expertul încercând să arate că reconstituirea dreptului de proprietate pentru apelantul este greșită, deoarece terenul de 600 mp nu ar fi făcut obiectul legii 18/1991, împrejurare atestată de o adresă a Primăriei Târgoviște.
Tribunalul Dâmbovița nu a reținut nici susținerea intimatei - s SRL, în sensul că prin decizia 1421/20.12.2007 Tribunalul Dâmbovița ar fi stabilit că suprafața de 600 mp în litigiu, le-ar aparține, pe motiv că în acea cauză, având ca obiect constatarea nulității absolute a titlului de proprietate nr. 1562/25.03.93 emis pe numele lui pentru suprafața de 363 mp, s-a statuat că nu se impune anularea titlului de proprietate și că terenul pe care-l revendică - SRL de 148 mp nu face parte din suprafața de 600 mp reconstituită prin titlul de proprietate a cărei nulitate de solicită, însă face parte din terenul proprietatea - SRL, că pârâții au acaparat o altă suprafață de teren decât cea reconstituită prin titlul de proprietate nr. 1562 și din care s-au vândut cei 148 mp, terenurile de 600 mp și de 148 mp, având amplasamente diferite.
Tribunalul a mai apreciat că nu sunt îndeplinite prevederile art. 399 alin.1 teza a II-a din Codul d e procedură civilă care se referă la lămurirea înțelesului și întinderii hotărârii ce se execută, că prin sentința pronunțată de instanța de fond a repus în discuție titlul executoriu, respectiv sentința civilă nr. 6377/08.09.1997 pronunțată de Judecătoria Târgoviște, în ce privește aspecte de fond ale acesteia, respectiv obligarea - SRL să lase în deplină proprietate și posesie lui teren de 600 mp, împrejurări care nu mai pot fi examinate în cadrul procesual prevăzut de articolul menționat.
În ce privește modul în care instanța de fond a soluționat excepția lipsei calității procesuale pasive a - -, tribunalul apreciat că este corectă față de împrejurarea că în cadrul contestației la executare au calitate procesuală toate părțile care au participat în procesul finalizat cu pronunțarea titlului executoriu.
Împotriva deciziei civile nr. 126/24 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, a declarat recurs contestatoarea - SRL, înregistrat la această instanță sub nr-, invocând motivele de recurs pre văzute de art. 304 Cod procedură civilă.
În motivarea recursului, aceasta invederează că nu s-a argumentat cu nimic necesitatea lămuririi sau netemeinicia solicitării sale.
Astfel, a arătat în acțiune și s-a făcut dovada cu expertiză că hotărârea a cărei lămurire a solicitat-o și anume, sentința civilă nr. 6377/1997 a fost pronunțată în dosarul nr. 7403/1995 după doi ani de judecată.
Acest răstimp de doi ani, a fost necesar tocmai pentru a identifica parcela din titlul de proprietate a lui și vecinătățile acestuia, care în titlu sunt greșite, iar judecătorul fondului, după ce a observat probele administrate în decurs de doi ani, a pronunțat sentința reproducând în aceasta vecinătățile din titlu, ca și când cei doi ani de judecată nici nu ar fi avut loc.
Motivează recurenta că, sentința care reproduce titlu, trebuie la rândul său lămurită, așa cum și titlu de proprietate s-a încercat să fie lămurit, iar prin sentința pronunțată de judecătorie în contestația la executare, judecătorul fondului a lămurit întinderea și înțelesul dispozitivului sentinței pentru că a efectuat probe, inclusiv cu expertiză, care au condus la constatarea situației reale a parcelei de teren ce face obiectul litigiului.
În final, se invederează că Tribunalul Dâmbovițaa desființat cu totul greșit sentința și fără fundament legal, fără a motiva în ce constă greșeala judecății de la fond, bazându-se pe o apreciere subiectivă și nu pe probele dosarului.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, urmează să respingă recursul ca nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Prin sentința civilă nr. 3377/27 sept. 2007 Judecătoria Târgoviștea stabilit că terenul în suprafață de 600 mp menționați în sentința civilă nr. 6377/1997 a Judecătoriei Târgoviște, nu este cuprins în proprietatea - SRL și a anulat formele de executare întocmite de executorul judecătoresc,în dosarul de executare nr. 90/2006.
Cum bine a motivat instanța de apel, prin sentința civilă nr. 6377/8 sept. 1997 Judecătoria Târgoviștea stabilit clar întinderea, înțelesul și aplicarea dispozitivului sentinței, iar ceea ce a hotărât prima instanță în cadrul contestației la executare a fost tocmai rejudecarea fondului, unei hotărâri irevocabile.
Astfel, prin sentința civilă nr. 6377/8 sept. 1997, Judecătoria Târgoviștea obligat pe pârâtele - - Târgoviște și - SRL Târgoviște să respecte dreptul de proprietate și posesie al reclamantului asupra suprafeței de 600 mp teren agricol, situat în intravilanul Municipiului Târgoviște,-, județul D, potrivit titlului de proprietate nr. 1562/25 martie 1993 eliberat de Comisia Județeană D de aplicare a Legii 18/1991, indicându-se totodată și vecinătățile.
Prin aceeași sentință, pe cale de cerere reconvențională, s-a obligat reclamantul să plătească pârâtei - - Târgoviște și despăgubiri civile reprezentând c/val clădirilor situate pe teren.
astfel, înțelesul, întinderea și aplicarea titlului executoriu, s-a ajuns la o situație confuză și contradictorie.
Astfel, pe de o parte în sentința civilă nr. 3377/27 sept. 2007 Judecătoriei Târgoviște nu s-a dispus nimic cu privire la terenul - - Târgoviște, iar pe de altă parte, cererea reconvențională din titlul executoriu ( sentința civilă nr. 6377/1997 a Judecătoriei Târgoviște ) referitor la plata despăgubirilor este strâns legată de posesia celor 600 mp teren.
În atare situație, Tribunalul Dâmbovița în mod corect a procedat la admiterea apelului, motivând bine că în cazul de față nu s-au generat dificultăți
la executare, legate de lipsa elementelor de identificare sau a existenței unor contradicții în cuprinsul titlului executoriu.
Așa fiind, Curtea va constata că motivele formulate sunt nefondate, și văzând și dispozițiile art. 399, art. 404 și art. 312(1) Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
În baza art. 274 Cod procedură civilă, va obliga pe recurenta - SRL la plata sumei de 750 lei cheltuieli de judecată către intimatul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de contestatoarea - SRL, cu sediul în Târgoviște, str. -. -, nr. 41, județul D, împotriva deciziei civile nr. 126/24 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul, domiciliat în Târgoviște, str. -. -, nr. 37,.39, județul D, contestatoarea - -, cu sediul în Târgoviște, Calea Domnească, nr. 612, județul D, ca nefondat.
Obligă recurentul -contestator la 750 lei cheltuieli de judecată către intimatul.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 16 sept. 2008.
Președinte, Judecători,
Grefier,
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Red./
Tehnored,/grefier
2 ex./ 3 oct. 2008.
f-- Judecătoria Târgoviște
a-- Tribunalul Dâmbovița
G,.
Președinte:Marin ElizaJudecători:Marin Eliza, Duboșaru Rodica, Gherasim Elisabeta