Contestație la executare. Jurisprudență. Decizia 9291/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA

DECIZIE Nr. 9291

Ședința din Camera de Consiliu din data de 27 Octombrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Daniela Vijloi

JUDECĂTOR 2: Ionela Vîlculescu

JUDECĂTOR 3: Marin Covei

Grefier - -

Pe rol pronunțarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în ședința publică din data de 13 octombrie 2008, privind recursul declarat de pârâta UNIVERSITATEA " ", împotriva sentinței civile nr.4230/18.06.2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr-, în contradictoriu cu intimatul, având ca obiect contestație act.

Procedura este legal îndeplinită, fără citarea părților.

Dezbaterile și concluziile părților în cauza de față, au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 13 noiembrie 2008.

În urma deliberării, s-a pronunțat următoarea soluție.

CURTEA

Asupra recursului de față.

Prin contestația înregistrată la data de 30 01 2008, pe rolul Tribunalului Dolj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, contestatorul a chemat în judecată intimata Universitatea Târgu - J, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie anulată decizia nr. 424/ 27 12 2007, respectiv art. 2 din decizia menționată.

In motivare, contestatorul a arătat că prin sentința civilă 526/ 05 04 2007 Tribunalului Dolja fost anulată decizia nr. 333/ 12. 12. 2006, dispunându-se reintegrarea contestatorului pe postul deținut anterior concedierii, iar prin decizia nr. 2803/16 11 2007 Curții de Apel Craiovas -a dispus reintegrarea contestatorului la Facultatea de Litere și Științe Sociale.

A mai arătat că intimata nu s-a conformat indicațiilor sentințelor pronunțate neîncălcându-se pe contestator în postul deținut de acesta, anume acela care acoperea disciplinele istoria și, discipline ce presupuneau predarea de cursuri în cadrul Facultății de Litere și Științe Sociale, încadrându-l pe un post ce presupune numai susținerea de seminarii în cadrul facultății de Inginerie, Facultății de Științe Economice și Facultății de Educație Fizică și Arte Plastice.

In susținere, contestatorul a depus la dosarul cauzei stat de funcții, cererea nr. 1236 din 28 04 2005, decizia nr. 424 din 27 12 2007, decizia nr. 2522 Curții de Apel Craiova, sentința civilă nr.526/05 04 2000 Tribunalului Dolj, decizia nr. 2803 / 16 11 2007 Curții de Apel Craiova.

La doar, intimata a depus întimpinare prin care a solicitat instanței respingerea acțiunii ca neîntemeiată și nelegală arătând prin decizia nr 39/13 02 2008 s-a decis ca începând cu data de 13 02 2008, să înceteze raporturile de muncă dintre contestator și intimată datorită săvârșirii abaterilor disciplinare.

Prin întimpinare, intimata a arătat care sunt atribuțiile personalului didactic din învățământul superior așa cum prevede art. 79 din Legea nr. 128/1997- Statutul Personalului Didactic și totodată a arătat ce cuprinde norma didactică așa cum este prevăzută de art. 80,81 și 84 din aceeași lege.

La termenul din 02 04 2008, contestatorul a depus la dosarul cauzei cererea din 18 12 2007, cererea din 03 01 2008,plan de învățământ 2008 - 2009, decizia nr 125/19 07 2005, stat de funcții 2007 - 2008, carnet de muncă.

S-au mai depus la dosar și planurile de învățământ anul II,III 2003 - 2006, anul I 2005 - 2006 și anul II 2006 - 2007.

Hotărârea nr 35 din 21 12 2007 Senatului, ștat de funcții de personal didactic pentru anul universitar 2007/2008, adresa nr. 901/01 02 008.

La termenul din 11 06 2008, contestatorul a formulat o precizare la acțiunea introductivă în sensul că solicită anularea parțială a deciziei nr. 424/27 12 2007, respectiv a poziției nr. 34 ce apare in cadrul art. 2 deciziei și obligarea unității intimate la emiterea unei noi decizii în care să se indice poziția 11 din Statul de funcții de personal didactic pentru anul universitar 2007 - 2008.

A mai depus la dosar decizia nr. 309/20 09 2007, contract individual de muncă nr.407/01 10 2007 pe numele, cererea nr.2975/19 04 2007.

Prin sentința nr.4230 din 18 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul cu nr-, s-a admis contestația precizată de, cu domiciliul în C,-,. 3,. B,. 4, jud. D, în contradictoriu cu intimata UNIVERSITATEA TG.J, cu sediul în Tg. J,-, jud.

S-a anulat parțial decizia nr.424/27 12 2007 emisă de intimată,în sensul anulării art.2 din această decizie și a fost obligată intimata să emită o nouă decizie de reintegrare pe postul deținut de contestator, de lector universitar,în cadrul Facultății de Litere și Științe Sociale - poziția 11.

S-a reținut că prin Decizia nr. 2803/16.11.2007 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr-, a fost admis recursul contestatorului împotriva sentinței nr. 897/01.06.2007 pronunțată de Tribunalul Dolj, modificată sentința în sensul admiterii contestației formulate de acesta împotriva deciziei de concediere nr. 234/09.10.2006 emisă de intimata UNIVERSITATEA TG.J și a fost anulată această decizie. Intimata a fost obligată să reintegreze pe contestator la Facultatea de Litere și Științe Sociale din cadrul intimatei.

Intimata a pus în executare decizia Curții de Apel Craiova, emițând decizia nr. 424/27.12.2007 prin care a dispus reintegrarea contestatorului în funcția de lector universitar în cadrul Facultății de Litere și Științe Sociale, de Litere și Științe Sociale, poziția 34.

Potrivit art. 78 Codul Muncii, dacă se constată nelegală sau netemeinică decizia de concediere, instanța - la solicitarea salariatului - poate dispune repunerea părților în situația anterioară concedierii, respectiv reintegrarea acestuia pe postul deținut anterior concedierii.

Instanța a reținut că, anterior concedierii dispuse prin decizia nr. 234/09.10.2006, contestatorul era angajat al intimatei, în funcția de lector universitar la Facultatea de Litere și Științe Sociale, conform deciziei nr. 125/19.09.2005 emisă de rectoratul intimatei, dată de la care acesta a asigurat cursurile și seminarile la disciplinele: engleze, limbii engleze și engleză. Conform deciziei de reintegrare contestate, acesta a fost desemnat să asigure seminarile pentru .

Intimata a susținut că nu a putut reintegra efectiv pe contestator pe postul deținut anterior concedierii, ca urmare a promovării și ocupării acestui post prin concurs, de către o altă persoană ( ).

Codul Muncii prevede că, în situația admiterii unei cereri de reintegrare, a unei persoane concediate nelegal, în funcția ocupată de un salariat, ulterior concedierii acestuia, contractul individual de muncă al salariatului încetează de drept ( art. 56 alin. 1 lit. f Codul Muncii ).

Ca urmare, susținerea intimatei nu este întemeiată, aceasta având obligația executării întocmai a titlului executoriu prin care s-a dispus reintegrarea salariatului concediat nelegal sau netemeinic.

Împotriva sentinței a formulat recurs pârâta Universitate " " susținând că în mod greși a reținut instanța de fond că reclamantul nu a fost încadrat pe postul deținut anterior desfacerii contractului individual de muncă, deoarece acesta a fost reîncadrat la Facultatea de Litere și Științe Sociale pe postul prevăzut în satul de funcții pe anul2007/2008.

Că, reclamantul nu a putut fi integrat efectiv pe postul deținut anterior concedierii deoarece postul a fost ocupat, prin concurs de către o altă persoană.

Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, a probelor existente la dosar și a dispozițiilor art. 304/1 Cod procedură civilă, Curtea apreciază că este neîntemeiat pentru considerentele ce vor fi expuse.

Prin decizia nr.2803/16.11.2007 Curtea de Apel Craiovaa anulat decizia nr. 234/09.10.2007 emisă de pârâta Universitatea " " și a dispus reintegrarea reclamantului pe postul anterior desfacerii contractului individual de muncă.

Recurenta pârâta a pus în executare decizia Curții de Apel Craiova în sensul că prin decizia nr. 424/27.12.2007 a dispus reintegrarea reclamantului în funcția de lector universitar în cadrul Facultății de Litere și Științe Sociale, de Litere și Științe Sociale, poziția 34, respectiv pe un alt post decât cel pe care a funcționat anterior desfacerii contractului individual de muncă.

În motivarea recursului pârâta arată că nu a putut să repună pe reclamant în postul anterior desfacerii contractului individual de muncă deoarece a fost ocupat de o altă persoană prin concurs.

Or, potrivit art. 78 din Codul muncii "dacă se constată nelegală sau netemeinică decizia de concediere, instanța - la solicitarea salariatului - poate dispune repunerea părților în situația anterioară concedierii".

Cum prin hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Craiovas -a dispus angajarea reclamantului pe postul deținut anterior desfacerii contractului individual de muncă, în mod greșit, pârâta l-a angajat pe un alt post, motivând că cel pe care a funcționat anterior a fost ocupat de o altă persoană.

Conform dispozițiilor art. 56, lit. f din Codul muncii contractul individual de muncă încetează de drept "ca urmare a admiterii cererii de reintegrare în funcția ocupată de salariat a unei persoane concediate nelegal sau pentru motive neîntemeiate, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de reintegrare".

Față de dispozițiile legale sus menționate, pârâta este obligată să dispună reintegrarea reclamantului, pe postul deținut anterior, întrucât angajarea altei persoane pe acest post nu este un impediment ce poate avea consecințe juridice de natură a implica răspunderea juridică față de persoana care a fost încadrată ulterior pe postul ocupat de reclamant.

În considerarea celor prezentate recursul este nefundat și va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâta UNIVERSITATEA " ", împotriva sentinței civile nr.4230/18.06.2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr-, în contradictoriu cu intimatul.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 13 Octombrie 2008

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red.-/07.11.2008

Tehn.2 ex

Președinte:Daniela Vijloi
Judecători:Daniela Vijloi, Ionela Vîlculescu, Marin Covei

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Contestație la executare. Jurisprudență. Decizia 9291/2008. Curtea de Apel Craiova