Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 1020/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA nr.1020
Ședința publică din data de 13 mai 2009
PREȘEDINTE: Ioana Cristina Țolu
JUDECĂTORI: Ioana Cristina Țolu, Cristina Pigui Simona
- - -
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de pârâții Ministerul Justiției cu sediul în B,-, sector 5 și Curtea de Apel Ploiești cu sediul în P,-, județul P, împotriva sentinței civile nr.98 din 23 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamantele, domiciliate în B,-, județul B, pârâții Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice cu sediul în B, str.-, nr.17, sector 5 și Tribunalul Buzău, dul - - nr.8, județul
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit recurenții pârâți Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de Apel Ploiești, intimatele-reclamante, intimații-pârâții Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice și Tribunalul Buzău.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință,după care,
Instanța analizând actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor civile de față, în baza lucrărilor dosarului, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată inițial la ribunalul Buzău sub nr-, reclamantele și au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Ploiești, Tribunalul Buzău și Ministerul Economiei și Finanțelor solicitând obligarea acestora la plata drepturilor bănești reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% calculate la indemnizația de bază pentru perioada 1.01.2003-31.12.2005, data pensionării, eliberarea anexei nr.4 pentru anii 2005 și 2006, actualizarea sumelor cuvenite cu indicele de inflație și plata dobânzii legale, precum și efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele lor de muncă.
În motivarea acțiunii, reclamantele au susținut că potrivit art.47 din Legea nr.50/1996 era reglementat sporul de 50% pentru stres și suprasolicitare neuropsihică calculat la indemnizația brută lunară pentru magistrați și care a fost apoi abrogat implicit prin art.50 din OUG nr.177/2002; ulterior, prin art.41 lit.a din OUG nr.27/2006 s-a abrogat OUG nr.177/2002, astfel că dreptul la sporul de 50% pentru stres și suprasolicitare neuropsihică, au afirmat reclamantele, este și a rămas în vigoare așa cum a fost stabilit prin art.47 din Legea nr.50/1996.
Au mai susținut reclamantele că prin neacordarea acestui drept, au fost și sunt discriminate față de funcționarii publici și de alte categorii profesionale (lucrători din poliție, personalul din penitenciare, etc.) care primesc acest spor substanțial și au invocat drept temei al acțiunii, dispozițiile.137/2000, susținând că au fost încălcate art.7 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și art.1 din Protocolul nr.12 al Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Legal citat, Ministerului Finanțelor Publice, prin Direcția Finanțelor Publice a județului B, a invocat prin întâmpinarea depusă (filele 41-42) lipsa calității procesuale în sensul că nu trebuie confundat cu statul român și bugetul de stat al acestuia și că i se poate imputa politica salarială a magistraților precum și faptul că nu are raporturi de serviciu cu reclamantul al cărui angajator nu este.
Pârâtul Ministerul Justiției a formulat întâmpinare (filele 35-38) prin care a susținut, pe de o parte că art.47 din Legea nr.50/1996 a fost abrogat total și expres prin OG nr.83/2000, aceasta fiind opțiunea legiuitorului, singurul care are dreptul de a reglementa salariile în sistemul judiciar, iar pe de altă parte, că pretinsa discriminare invocată de reclamante nu există în condițiile în care diferența de tratament a fost instituită prin lege, are justificare obiectivă, așa încât lipsa beneficiului unui drept suplimentar de natură salarială recunoscut altor categorii profesionale nu presupune plasarea într-o situație discriminatorie.
Pentru aceste argumente, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibile.
Pârâta Curtea de Apel Ploieștia susținut, prin întâmpinarea depusă (filele 39-40) că urmare abrogării exprese a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 care prevedea sporul de 50%, dreptul reclamantelor nu mai există, așa încât acțiunea acestora trebuie respinsă ca neîntemeiată.
Urmare admiterii cererilor de abținere formulate de toți judecătorii tribunalului, prin încheierea din 16 octombrie 2007 Curții de Apel Ploiești, cauza a fost trimisă spre competentă soluționare la ribunalul Dâmbovița.
La această instanță dosarul a fost înregistrat sub nr- iar părțile au fost legal citate, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice reiterând excepția lipsei calității sale procesuale pasive.
Prin sentința civilă nr.98 pronunțată la 23 ianuarie 2008, Tribunalul Dâmbovițaa admis excepția lipsei calității procesuale a Ministerului Finanțelor Publice și a respins cererea de chemare în judecată față de acesta, a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 1.01.2003-28.08.2004, iar în fond, a admis în parte acțiunea reclamantelor, obligând pârâții la plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50% din indemnizația brută lunară, actualizat cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului până la cea a plății efective, precum și la eliberarea anexei 4 în vederea revizuirii pensiei, respingând ca neîntemeiat capătul de cerere privitor la plata dobânzilor legale aferente sumei cuvenite.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță cercetând excepția lipsei calității procesuale a Ministerului Finanțelor Publice a hotărât că acesta nu are atribuții directe legate de plata drepturilor rezultate din fostele raporturi de serviciu ale reclamantelor și față de care nu are calitatea de angajator, astfel ca a admis excepția și a respins cererea acestora ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală.
Invocând din oficiu excepția prescripției dreptului material la acțiune, instanța de fond a constatat că, raportat la data introducerii acțiunii, 28. august 2007, aceasta este parțial prescrisă, pentru perioada 1.01.2003-28.08.2007, în conformitate cu dispozițiile art.283 din codul muncii și cele ale Decretului nr.167/1958, respingând acțiunea ca prescrisă pentru perioada sus-arătată.
În fondul dreptului, tribunalul a reținut că art.47 din Legea nr.50/1996 potrivit căruia pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar, a fost abrogat conform art.42 din 83/2000 însă acest din urmă act normativ este de nivel inferior legii și în vădită contradicție cu prevederile constituționale și ale Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă, fiind nelegală, astfel că pretențiile reclamantelor, întemeiate pe art.47 din Legea nr.50/1996, au fost considerate întemeiate și acțiunea acestora admisă în parte pentru aceste motive.
În termen legal, împotriva acestei sentințe au exercitat recursuri pârâții Ministerul Justiției și Curtea de Apel Ploiești (filele 4-9) care, invocând motivul de recurs prev. de art.304 pct.9 cod pr.civ. au susținut în esență greșita aplicare a legii în sensul că OG nr.83/2000 a mărit în realitate în mod substanțial indemnizațiile magistraților și salariile personalului auxiliar de specialitate, finalitatea modificării legislative fiind aceea a creșterii iar nu a diminuării veniturilor, astfel că aceștia nu au pierdut drepturile aferente sporului de risc decât formal, deoarece acesta a fost inclus în indemnizația unică.
În plus, recurentul-pârât Ministerul Justiției a invocat și cazul de recurs prev.de art.304, pct.4 cod pr.civ. cu motivarea că prin admiterea acțiunii, prima instanță a depășit atribuțiile puterii judecătorești, deoarece abrogarea unei dispoziții legale, adică a art.47 din Legea nr.50/1996 reprezintă o chestiune de legiferare care revine exclusiv puterii legiuitoare iar nu celei judecătorești care, prin modul în care a interpretat actele normative, a readus în vigoare prevederi legale expres abrogate, ceea ce este inadmisibil.
Referitor la obligarea sa de a elibera reclamantelor anexa 4 pentru revizuirea pensiei reclamantelor, recurentul-pârât a criticat soluția instanței susținând că nu are calitatea de angajator și drept urmare, acest capăt de cerere a fost greșit admis în privința sa.
Pentru aceste motive, s-a cerut admiterea recursului, modificarea sentinței și în fond respingerea acțiunii ca neîntemeiate.
Intimatele-reclamante au depus întâmpinare (fila 50) prin care au solicitat respingerea recursurilor ca nefondate.
Curtea, verificând sentința recurată, prin prisma criticilor aduse, a dispozițiilor legale incidente în cauză și mijloacelor de probă administrate, dar și sub toate aspectele, astfel cum impune art.3041cod pr.civ. constată că recursurile exercitate sunt nefondate și urmează a fi respinse ca atare, pentru considerentele care succed:
Prin decizia nr.21/10 martie 2008 pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr.444 din 13.06.2008, s-a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă ÎCCJ, statuându-se că în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 republicată, judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr.83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
În considerentele deciziei, s-a argumentat că normele care reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, consacrate de art.47 din Legea nr.50/1996 republicată, au supraviețuit dispozițiilor de abrogare, la care s-a făcut trimitere, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice, iar acest lucru presupune că nici în prezent dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea și efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidă incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin disp.art.47 din Legea nr.50/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipotezele la care se referă textul de lege.
Decizia nr.21/10.03.2008 a Secțiilor Unite ale ÎCCJ, pronunțată în interesul legii, este obligatorie pentru instanțe, conform at.329 alin.3 Cod pr.civilă.
În aceste împrejurări niciuna dintre criticile formulate prin cele două recursuri nu se mai justifică, atât chestiunea de drept legată de abrogarea sau supraviețuirea art.47 din Legea nr.50/1996 cât și cea referitoare la pretinsa depășire a atribuțiilor conferite autorității judiciare fiind dezlegate prin decizia în interesul legii sus-citată, care pentru aceste probleme de drept este în mod irevocabil obligatorie.
Pe cale de consecință, Curtea va respinge ca nefondate ambele recursuri, în temeiul art.312 cod pr.civ. menținând ca legală și temeinică în totalitate sentința civilă nr. 98 pronunțată la data de 23 ianuarie 2008 de Tribunalul Dâmbovița.
Instanța de fond, admițând capătul principal din acțiunea reclamantului referitor la acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică calculat la indemnizația brută lunară, a stabilit că cererile din petitele 2 și 3 privind actualizarea sumelor cuvenite și plata dobânzii legale aferente acestora, se justifică prin faptul că acesta a fost lipsit de beneficiul drepturilor bănești la care avea dreptul, în perioada 1 august 2005-1 decembrie 2005, impunând-se ca prejudiciul creat de pârâți prin neacordarea acestui drept să fie reparat atât prin indexarea cu indicele de inflație a respectivelor sume, de la data nașterii dreptului la cea a plății efective ca și prin plata dobânzii legale aferente sumelor respective.
Faptul de a nu exista în bugetul pe anul 2008 al recurentului sumele necesare plății drepturilor bănești stabilite în favoarea reclamantului prin sentință și nici a celor rezultate din actualizare, așa cum s-a susținut în recursul de față, nu constituie motiv de recurs în sensul art.304 cod pr.civ. fiindcă această critică nu vizează în realitate aspecte de nelegalitate sau netemeinicie ci o împrejurare legată de executarea efectivă a dispozițiilor hotărârii judecătorești, care excede controlului judiciar al Curții, astfel că această critică nu este justificată.
Curtea reține însă că în mod greșit prima instanță a acordat reclamantului și dobânda legală, admițând capătul 3 din acțiune fără nicio motivare care să permită exercitarea controlului de legalitate și temeinicie al Curții în privința corectei aplicări a dispozițiilor legale aplicabile.
Astfel cum în mod justificat a susținut recurentul, potrivit art.1 din nr.9/2000, părțile sunt libere să stabilească în convenții, rata dobânzii pentru întârzierea în plata unei obligații bănești, însă în pricina dedusă judecății dreptul reclamantului nu izvorăște dintr-un contract astfel ca pentru întârzierea executării clauzelor sale, debitorul să fie sancționat prin plata de dobânzi, cu caracter moratoriu, ci, așa cum în mod legal și temeinic s-a hotărât prin sentință, sumele cuvenite reclamantului au drept fundament dispoziții legale interpretate unitar prin decizia în interesul legii nr.21 din 10 martie 2008 Secțiilor Unite ale J, ceea ce face ca textul legal referitor la justificarea dobânzii legale să nu fie incident în cauză.
Drept consecință, pentru considerentele care preced, Curtea va admite recursul și în temeiul art.312 cod pr.civ. va modifica în parte sentința în sensul că rejudecând capătul 3 din acțiune privind plata dobânzii legale la sumele cuvenite reclamantului, îl va respinge ca neîntemeiat, menținând în rest dispozițiile sentinței recurate ca legale și temeinice.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții Ministerul Justiției cu sediul în B,-, sector 5 și Curtea de Apel Ploiești cu sediul în P,-, județul P, împotriva sentinței civile nr.98 din 23 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamantele, domiciliate în B,-, județul B, pârâții Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice cu sediul în B, str.-, nr.17, sector 5 și Tribunalul Buzău, dul - - nr.8, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 13 mai 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Ioana Cristina Țolu, Cristina Pigui Simona
- - - - - - -
Grefier,
red./MI
2 ex./12.06.2009
f- Tribunalul Dâmbovița
jf.,
Președinte:Ioana Cristina ȚoluJudecători:Ioana Cristina Țolu, Cristina Pigui Simona
