Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 1021/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA nr.1021
Ședința publică din data de 13 mai 2009
PREȘEDINTE: Ioana Cristina Țolu
JUDECĂTORI: Ioana Cristina Țolu, Traian Logojan Cristina
- - -
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor cu sediul în B, sector 5,- - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice D, prin reprezentant legal cu sediul în Târgoviște, Calea Domnească nr. 166, județul D, împotriva sentinței civile nr. 895 din 22 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamantul domiciliat în comuna P, sat, județul B, intimatele-interveniente în nume propriu, domiciliate în B,-, județul B, pârâții Direcția Generală a Finanțelor Publice cu sediul în B,-, județul B, Ministerul Justiției cu sediul în B, sector 5,-, Curtea de APEL PLOIEȘTI cu sediul în P,-, județul P, Tribunalul Buzău cu sediul în B,-, județul
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurentul-intimat Ministerul Economiei și Finanțelor Ministerul Economiei și Finanțelor - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice D, intimații pârâți Direcția Generală a Finanțelor Publice Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de APEL PLOIEȘTI, Tribunalul Buzău intimatul reclamant, intimatele-interveniente în nume propriu, .
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință,după care,
Instanța analizând actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată.
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău sub nr-, reclamantul a chemat în judecată Ministerul Justiției, Ministerul Finanțelor Publice, Curtea de APEL PLOIEȘTI, Tribunalul Buzău și Direcția Generală a Finanțelor Publice B, pentru ca în contradictoriu cu aceștia să se dispună obligarea pârâților la plata despăgubirilor salariale cuvenite reclamantului, reprezentând sporul de vechime, pentru vechimea totală în muncă, în cuantumul prevăzut de reglementările în vigoare, începând cu anul 2001 și până la data pensionării - 01.01.2006, indexate și reevaluate cu rata inflației, până la data plății.
În motivarea acțiunii s-a arătat că reclamantul a fost judecător la Judecătoria din ianuarie 1973 până în 1984, președinte la această instanță până în august 1994, vicepreședinte al Tribunalului Buzău și președinte de secție penală la ribunalul Buzău până în martie 2002 și nou președinte la Judecătoria până la 01.01.2006 când a fost pensionat la cerere, cum a rezultat din carnetul de muncă.
Până la apariția OG 83/2000, pentru modificarea Legii nr. 50/1996, magistrații au beneficiat de sporul de vechime în muncă. După apariția OG 83/2000, magistrații nu au mai primit acest spor, interpretându-se că indemnizația este unica formă de remunerare lunară corespunzătoare funcției de magistrat.
La dosarul cauzei s-au depus: sentința civilă nr. 194 din 21.02.2007 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr-, prin care s-a admis cererea formulată de judecătorii de la udecătoria Buzău, privind sporul de vechime în muncă.
În cauză, judecătorii Tribunalului Buzău au formulat cerere de abținere care a fost soluționată de Curtea de APEL PLOIEȘTI prin încheierea din 11 decembrie 2007, pronunțată în dosarul nr-, în sensul că s-a admis și s-a dispus trimiterea cauzei la ribunalul Dâmbovița spre competentă soluționare.
La ribunalul Dâmbovițas -a format dosarul nr-, la care s-a depus întâmpinare de către Direcția Generală a Finanțelor Publice, care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor. Această instituție este terț, care nu are atribuții cu privire la angajarea și salarizarea reclamanților, neavând raporturi de muncă încheiate cu aceștia. Se invocă excepția prescrierii dreptului la acțiune pentru perioada anterioară datei de 01.11.2004.
Pe fondul cauzei s-a arătat că actualizarea sumei solicitate poate fi făcută cu începere din ziua cererii de chemare în judecată.
La 29.02.2008, și, au formulat cerere de intervenție în interes propriu, solicitând obligarea pârâților la plata sporului de vechime în muncă, pe perioada 01.01.2001 - 01.10.2003, și efectuarea plății după aplicarea indexărilor intervenite și a indicelui de inflație, până la data plății efective.
S-a solicitat obligarea Tribunalului Buzău să elibereze o adeverință conform anexei nr. 4 la Legea nr. 303 pe anii 2005 - 2007, în vederea revizuirii deciziei de pensie.
În motivarea acțiunii s-a arătat că din eroare aceste interveniente nu au fost trecute în acțiunea care s-a soluționat deja prin sentința civilă nr. 194 /2007, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița.
S-a invocat aceleași motive de fapt și de drept cu cele din acțiunea principală.
La dosar s-au depus copii de pe cărțile de muncă, decizia nr. -/2007 privind acordarea pensiei de serviciu pentru.
Curtea de APEL PLOIEȘTIa depus întâmpinare la 01.04.2008 prin care a invocat excepția prescrierii dreptului la acțiune.
Pe fond s-a lăsat la aprecierea instanței ținând seama de existența unei decizii a Înaltei Curți de Casație cu privire la sporul de vechime în muncă în beneficiul magistraților.
Ministerul Economiei și Finanțelor Publice a reiterat excepția lipsei calității procesuale pasive și a prescrierii dreptului la acțiune pentru perioada anterioară datei de 01.11.2004, iar pe fond s-a precizat că actualizarea sumei nu se poate face decât de la momentul chemării în judecată.
Ministerul Justiției depus întâmpinare la 16.04.2008, prin care a invocat prescrierea dreptului la acțiune în raport cu data promovării acțiunii - 03.04.2008.
Pe fondul cauzei s-a susținut că în spiritul deciziei nr. 36 pronunțată de ICCJ în aplicarea art. 33 din Legea nr. 50/1996 atât timp cât dreptul respectiv nu a fost înlăturat printr-o dispoziție expresă, a continuat să existe.
Pe baza probatoriilor cu înscrisuri, Tribunalul Dâmbovița prin sentința civilă nr.895 din data de 22 mai 2008 a admis excepția prescrierii dreptului la acțiune pentru perioada 01.01.2001 - 31.10.2004, excepția lipsei calității procesuale pasive Ministerului Economiei și Finanțelor și a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu intimații: Ministerul Justiției, Curtea de APEL PLOIEȘTI, Tribunalul Buzău, Direcția Generală a Finanțelor Publice B și a obligat pârâtele la plata către reclamant a drepturilor salariale - sporul de vechime în muncă de la 01.11.2004 până la 01.01.2006, indexat cu rata inflației la momentul plății.
Prin aceeași sentință a respins cererile de intervenție principală formulate de intervenientele și.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin sentința civilă nr. 194 din 21.02.2007, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr- a fost admisă acțiunea formulată de judecătorii din cadrul Tribunalului Buzău, privind sporul de vechime în muncă reactualizat în raport de rata inflației.
Acțiunile din cauză au același obiect, iar potrivit art. 155 din Codul muncii, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.
După apariția OG 83/2000, dreptul la sporul de vechime în muncă nu a fost înlăturat printr-o dispoziție expresă, astfel că a continuat să existe. OG 83/2000 nu conține nicio dispoziție de abrogare a art. 31, devenit art. 33 după republicare, din Legea nr. 50/1996, pe care a modificat-o și completat- Nici nr.OG 177/2002 privind salarizarea nu conține vreo mențiune expresă de abrogare a prevederilor art. 33 alin. 1 și 2 din Legea nr. 50/1996. referitoare la drepturile personalului din organele autorității judecătorești, de a beneficia de un spor în vechime în muncă.
Prin decizia nr. XXXVI din 07 mai 2007, pronunțată de ICCJ în mai 2007, într-un recurs în interesul legii, s-a stabilit că dispozițiile art. 33 din Legea nr. 50/1996, raportat la art. 1 pct. 32 din OG 83/2000 și art. 50 din OUG 177/2002, precum și art. 6 alin. 1 din OUG 160/2000 se interpretează în sensul că judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați, precum și persoanele care au deținut funcțiile de judecători, procurori sau controlori financiar la Curtea de Conturi, beneficiau de sporul de vechime în muncă.
Față de aceste aspecte acțiunea formulată de reclamantul, a fost admisă, ținând seama de dispozițiile art. 1 și 3 din Decretul nr. 167/1958, potrivit cărora, dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termen de 3 ani de la nașterea sa.
Cum reclamantul a promovat acțiunea la 01.11.2007, dreptul său este valabil pentru perioada ulterioară datei de 01.11.2004. Pentru perioada anterioară, instanța a admis excepția prescripției extinctive. De asemenea, cererile de intervenție fost respinse ca o consecință a admiterii excepției privind prescrierea dreptului la acțiune. Cererile de intervenție au fost formulate după curgerea termenului de 3 ani de la care s-a născut dreptul la sporurile solicitate.
Instanța a admis și excepția privind lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor întrucât este terț și nu are atribuții cu privire la angajarea și salarizarea reclamanților, neavând raporturi de muncă încheiate cu aceștia.
Prin cererea înregistrată la dosarul nr- din data de 30.06.2008, Ministerul Economiei și Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice D, a solicitat îndreptarea, lămurirea și completarea sentinței civile nr. 895/22.05.2008.
S-a precizat că sentința cuprindea motive potrivnice întrucât deși instanța a luat act că Ministerul Economiei și Finanțelor nu are calitate procesuală pasivă, a obligat Direcția Generală a Finanțelor Publice B la plata drepturilor salariale solicitate de reclamant.
Examinându-se actele și lucrările dosarului, Tribunalul Dâmbovițaa reținut că prin sentința civilă nr. 895/22.05.2008, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor și pe fond s-a admis acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu, cum era și firesc, cu toate părțile chemate în judecată, a obligat pârâtele la plata drepturilor salariale solicitate.
Cum s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, este firesc că acesta nu mai este pârât în cauză, și nici reprezentanții acestuia, astfel că instanța nu a obligat această instituție în raport cu reclamantul la plata vreunor drepturi.
S-a folosit sintagma " în contradictoriu cu intimații", pentru că cererea cu care a fost investită instanța s- formulat în contradictoriu cu părțile chemate de reclamant, enumerate în dispozitivul hotărârii și s- soluționat, cum era și firesc, în contradictoriu cu toate părțile, însă cât privește obligațiile impuse, era normal să se interpreteze în sensul că, vizează pe pârâții rămași după admiterea excepției privind calitatea procesuală pasivă. Numai cu respectarea principiului contradictorialității s-a putut soluționa și excepția lipsei calității procesuale pasive. Cu toate acestea, pentru a se evita interpretările eronate, și având în vedere și dispozițiile art. 2811Cod procedură civilă, prin încheierea din data de 18 septembrie 2008, tribunalul a admis cererea de îndreptare eroare materială, în sensul că a precizat că pârâtele obligate în cauză către reclamantul sunt: Ministerul Justiției, Curtea de APEL PLOIEȘTI și Tribunalul Buzău.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice D, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate solicitând respingerea acțiunii introduse împotriva sa, care deși a admis excepția lipsei calității sale procesuale pasive nu a respins acțiunea introdusă și împotriva sa.
Curtea, analizând sentința atacată în raport de criticile formulate, actele dosarului și dispozițiile legale ce au incidență în cauză, constată că recursul este fondat.
Prima instanță, prin sentința recurată, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a recurentului cu motivarea că acesta este un terț pentru reclamant în raporturile de muncă, care cu toate acestea în dispozitiv a omis să respingă acțiunea împotriva recurentului-pârât ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă ca o consecință a admiterii excepției sus-arătate.
Așa fiind, recursul fiind fondat urmează a fi admis ca atare și în baza art. 304 și 312 Cod pr.civilă, va fi modificată în parte sentința atacată în sensul arătat mai sus, menținând restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor cu sediul în B, sector 5,- - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice D, prin reprezentant legal cu sediul în Târgoviște, Calea Domnească nr. 166, județul D, împotriva sentinței civile nr. 895 din 22 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamantul domiciliat în comuna P, sat, județul B, intimatele-interveniente în nume propriu, domiciliate în B,-, județul B, pârâții Direcția Generală a Finanțelor Publice cu sediul în B,-, județul B, Ministerul Justiției cu sediul în B, sector 5,-, Curtea de APEL PLOIEȘTI cu sediul în P,-, județul P, Tribunalul Buzău cu sediul în B,-, județul B și în consecință:
Modifică în parte sentința în sensul că respinge acțiunea față de Ministerul Economiei și Finanțelor ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Menține în rest dispozițiile sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 13 mai 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Ioana Cristina Țolu, Traian Logojan Cristina
- - - - - - -
Grefier,
Tehnored. TL/SȘ
3 ex./04.06.2009
f- Tribunalul Dâmbovița
operator date cu caracter personal,
nr.notificare 3120
Președinte:Ioana Cristina ȚoluJudecători:Ioana Cristina Țolu, Traian Logojan Cristina