Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 1152/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
România
Curtea de Apel Timișoara
Secția de litigii de muncă și asigurări sociale
Dosar nr-
Decizia civilă nr. 1152
Ședința publică din 16 iulie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Raluca Panaitescu
JUDECĂTOR 2: Maria Ana Biberea
JUDECĂTOR 3: Aurelia
Grefier:
Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de către reclamantul și pârâta SC România SRL împotriva sentinței civile nr. 293 pronunțată la 16 februarie 2009 de către Tribunalul Arad în dosarul nr-, având ca obiect contestație împotriva deciziei de concediere disciplinară.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru pârâta recurentă avocat, lipsă fiind reclamantul recurent.
Procedura completă.
Recursurile sun scutite de taxă de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța constată că prin serviciul registratură al instanței, la 9 iulie 2009, reclamantul a depus întâmpinare la recursul pârâtei.
Reprezentanta pârâtei recurente depune la dosar concluzii scrise și o copie după recursul reclamantului.
Constatând că nu mai sunt alte cereri sau probe de administrat, instanța consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.
Reprezentanta pârâtei recurente a solicitat respingerea recursului reclamantului, admiterea recursului pârâtei, modificarea în tot a sentinței recurate în sensul respingerii contestației, cu cheltuieli de judecată.
Instanța
Deliberând asupra recursurilor de față a constatat următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Arad la 27 noiembrie 2008 sub nr. 5010/108, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta SC România SRL solicitând instanței ca, prin hotărârea judecătorească pe care o va pronunța, să anuleze decizia de concediere nr. 31394/31 octombrie 2008 emisă de pârâtă, să dispună reintegrarea lui în postul deținut anterior desfacerii contractului de muncă, respectiv cel de controlor calitate, să oblige pârâta la plata unor despăgubiri egale cu venitul de care a fost lipsit până la reîncadrarea efectivă, cu cheltuieli de judecată.
In motivarea acțiunii arată că decizia de concediere a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor imperative prevăzute de art. 267 Codul Muncii și 268 pct. 2 lit. a,c, f Codul Muncii, deoarece în data de 31 octombrie, în timpul programului de lucru, i s-a adus la cunoștință că urmează a i se desface contractul de muncă și i s-a solicitat să părăsească unitatea fără a i se da vreo explicație în legătură cu motivul real al desfacerii contractului de muncă; că nu a fost convocat la vreo cercetare disciplinară și nici nu i s-a adus la cunoștință de ce este învinuit; că în decizie se menționează doar un referat întocmit la 31 octombrie 2008, fără a se menționa și ce conține; că nu sunt indicate în concret modul de încălcare a prevederilor din regulament; că în decizie nu se face nici un fel de mențiune cu privire la cercetarea disciplinară și nu este indicat tribunalul la care se va introduce contestația.
Mai arată că decizia este și netemeinică, deoarece nu a săvârșit nici o abatere disciplinară, nu a absentat nemotivat de la serviciu, și-a îndeplinit atribuțiile prevăzute în fișa postului; că la 10 noiembrie 2008 și soției i-a fost desfăcut contractul de muncă, fapt care este de natură a-i prejudicia, rămânând fără venituri și în imposibilitate de a-și întreține fiica minoră.
In drept invocă dispozițiile art. 267, 268 pct. 2 lit. a,f, 268 alin. 5 Codul Muncii, art. 7 alin. 2, art. 12, art. 274 cod procedură civilă.
Prin sentința civilă nr. 293 pronunțată la 16 februarie 2009, instanța a admis excepția nulității deciziei de concediere nr. 31394/31 octombrie 2008 pentru neîndeplinirea cerințelor prevăzute de art. 268 alin. 2 lit. a și c Codul Muncii, a admis acțiunea reclamantului, a anulat decizia de concediere nr. 31394/31 octombrie 2008 emisă de pârâtă, a dispus reintegrarea reclamantului în postul deținut anterior concedierii și a obligat pârâta să plătească reclamantului drepturile salariale ce i se cuveneau cu începere de la data desfacerii contractului individual de muncă până la reîncadrarea efectivă, obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 500 lei cheltuieli de judecată parțiale.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că excepția nulității deciziei de concediere întemeiată pe dispozițiile art. 267 alin. 1 și 2 Codul Muncii nu este întemeiată în condițiile în care reclamantul a recunoscut în cuprinsul cererii de chemare în judecată că a fost convocat în data de 31 octombrie 2008, în timpul programului de lucru, iar efectuarea cercetării disciplinare rezultă din procesul verbal nr. 31384/31 octombrie 2008 și că refuzul reclamantului de a-l semna nu înlătură valabilitatea acestui înscris, atâta timp cât acesta a fost semnat și de un martor asistent, semnătura acestuia nefiind contestată de reclamant.
Instanța a apreciat întemeiată parțial excepția nulității absolute a deciziei de concediere pentru neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 268 alin. 2 literele a,c și f Codul Muncii, în condițiile în care în cuprinsul deciziei de concediere, pârâta face referire la referatul de abateri nr. 31381/31.10.2008, fără a descrie fapta ce a constituit abatere disciplinară, această descriere a faptei neregăsindu-se nici în referatul de cercetare disciplinară, ceea ce contravine art. 268 alin. 2 litera a Codul Muncii.
In decizia contestată, pârâta nu a evidențiat în cadrul deciziei motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de reclamant în timpul cercetării disciplinare concretizate în procesul verbal nr. 31381/31 octombrie 2008, încălcându-se prevederile art. 268 alin. 2 litera c Codul Muncii.
A apreciat că dispozițiile art. 268 alin. 2 litera f Codul Muncii nu au fost încălcate de intimată, în decizie fiind indicată ca instanță tribunalul d e reședință al contestatorului, care este unul singur și identificabil, dovadă că contestatorul a introdus acțiunea la instanța competentă.
A apreciat că onorariul avocațial este prea M în raport cu munca depusă și a redus onorariul avocațial de la 1500 lei la 500 lei.
In termen legal, împotriva sentinței civile menționate, au declarat recurs contestatorul și pârâta România SRL, recursuri înregistrate la Curtea de Apel Timișoara sub nr-.
Prin recursul declarat, pârâta solicită modificarea în tot a sentinței recurate în sensul respingerii contestației, cu cheltuieli de judecată.
Recursul este întemeiat în drept pe dispozițiile art. 3041raportat la art. 304 pct. 9 cod procedură civilă.
Arată că în mod greșit instanța de fond a soluționat cauza pe excepția nulității, deoarece decizia de sancționare prevede faptele săvârșite, abaterile constând în nerespectarea repetată a procedurilor de lucru și calitate; că Tribunalul Suprem, prin deciziile nr. 1157/1964 și 122/1969, a apreciat că decizia este valabilă dacă nu detaliază faptele imputate, ci le indică cu destulă claritate pentru a cunoaște temeiurile măsurii luate.
In ce privește fondul litigiului arată că gravitatea faptei care reprezintă abatere disciplinară este foarte M; că fiind vorba de o acțiune repetată, gravitatea este mai M; că nici în cursul cercetării disciplinare, contestatorul nu a înțeles să se apere și să explice motivul săvârșirii faptelor de neîndeplinire a procedurilor de lucru și de calitate; că aplicarea măsurii celei mai aspre a fost luată atât datorită gravității faptei, cât și indiferenței cu care contestatorul a continuat să trateze importanța acțiunilor sale.
Prin recursul declarat, reclamantul a solicitat modificarea în parte a sentinței recurate în sensul obligării intimatei la plata integrală a cheltuielilor de judecată.
Arată că deși acțiunea a fost admisă în totalitate, în mod nelegal intimata a fost obligată la cheltuieli de judecată parțiale, că reducând onorariul de avocat, prima instanță nu a motivat care au fost considerentele pentru care a procedat astfel, că soluționarea cauzei pe excepție nu diminuează volumul M de muncă al avocatului, care a avut în vedere inclusiv apărările de fond în momentul formulării contestației; că suportarea cheltuielilor de către reclamant a fost un efort în condițiile în care și soției lui i-a fost desfăcut contractul de muncă.
Pârâta a depus întâmpinare la recursul reclamantului prin care solicită respingerea recursului ca neîntemeiat.
Arată că raportat la situația de fapt existentă, situație care a fost învederată atât în fața instanței de fond, cât și în cuprinsul recursului, recursul reclamantului se impune a fi respins.
Reclamantul a depus întâmpinare la recursul pârâtei, arătând că în mod corect a soluționat instanța de fond cauza pe excepția nulității.
Arată că din decizie nu rezultă fapta care constituie abatere disciplinară și că nu este suficient să se indice prevederile din regulament care ar fi fost încălcate; că descrierea generală a faptei nu permite verificarea acestuia; că în cuprinsul deciziei de sancționare nu se face referire nici la eventualele apărări, nici la motivul pentru care ar fi fost înlăturate acestea; că toate elementele prevăzute de art. 268 Codul Muncii trebuie să se regăsească în mod obligatoriu în conținutul deciziei de concediere și nu în alte acte întocmite de angajator anterior sau ulterior aplicării sancțiunii disciplinare.
Sub aspectul fondului arată că nu a săvârșit nici o abatere disciplinară, el îndeplinind atribuțiile în baza unui plan de lucru pe care i l-a predat angajatorul și care a fost respectat în totalitate.
Pârâta a depus la dosar concluzii scrise prin care a solicitat admiterea recursului declarat de ea, modificarea sentinței recurate în sensul respingerii contestației, respingerea recursului declarat de către reclamant.
Arată că contestatorul in îndeplinirea atribuțiilor specifice postului a săvârșit o abatere disciplinară gravă, motiv pentru care atitudinea sa a fost sancționată, în urma procedurii de cercetare disciplinară cu desfacerea contractului individual de muncă, pentru motive disciplinare; că aplicarea sancțiunii celei mai dure s-a dispus nu numai datorită efectelor negative foarte grave pe care societatea le-a suferit, ci mai ales datorită caracterului repetat al abaterilor de la normele de calitate și de lucru; că reclamantul a continuat să trateze cu indiferență importanța acțiunilor sale, dând dovadă de dezinteres total față de importanța procedurii de cercetare disciplinară și față de gravitatea faptelor săvârșite; că datorită abaterii săvârșite o serie de salariați au fost puși în situația imposibilității desfășurării activității.
A mai arătat că reclamantul nu a contestat cu ocazia cercetării săvârșirea abaterii disciplinare, că a respectat toate normele legale imperative referitoare la efectuarea cercetării disciplinare prealabile, precum și cele referitoare la procedura aplicării unei sancțiuni disciplinare; că au fost respectate dispozițiile art. 268 lit. a și c Codul Muncii, fapta constând în "nerespectarea procedurilor de lucru și de calitate"; că existând abaterea disciplinară nu poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.
Analizând recursul pârâtei prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 3041cod procedură civilă, instanța a apreciat recursul acesteia neîntemeiat, urmând a-l respinge cu următoarea motivare:
In mod corect prima instanță a soluționat cauza pe excepția nulității absolute a deciziei de concediere, motivat de faptul că sub aspect formal aceasta nesocotește dispozițiile art. 268 alin. 2 lit. a și c Codul Muncii.
Pentru a fi legală este necesar ca decizia de sancționare să cuprindă toate elementele enumerate de dispozițiile art. 268 alin. 2 Codul Muncii, lipsa unuia dintre ele atrăgând nulitatea absolută a măsurii dispuse de angajator.
Privind mențiunea de la litera a, în decizie trebuie descrisă în concret fapta pentru care reclamantul a fost sancționat, descrierea amănunțită și detaliată a faptei fiind necesară pentru a se aprecia în concret, circumstanțiat și riguros asupra legalității măsurii de sancționare, apreciere care nu se poate realiza în absența menționării amănunțite a elementelor de descriere a faptei ce a fost apreciată de angajator, ca fiind de natură a atrage măsura sancționării.
Formularea "nerespectarea repetată a procedurilor de lucru și de calitate" nu este de natură a preciza în ce constat această nerespectare și în ce mod au fost încălcate dispozițiile art. 5.1 lit. g din Regulamentul de ordine interioară și raportat la aceasta nu permite verificarea existenței unei abateri disciplinare.
Nici cerințele art. 268 alin. 2 lit. c Codul Muncii nu sunt îndeplinite în speță.
Chiar dacă apărările salariatului ar consta doar în negarea faptelor ce i se impută, decizia de sancționare trebuie să cuprindă mențiunea ca angajatul săvârșirea faptelor reținute de comisia de cercetare ca fiind abateri disciplinare, fără a argumenta această negare și fără a propune probe în apărarea sa.
Față de cele de mai sus, în baza art. 312 alin. 1 cod procedură civilă, urmează a respinge recursul pârâtei ca neîntemeiat.
Analizând recursul declarat de către reclamant prin prisma motivelor invocate, a dispozițiilor art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 3041cod procedură civilă, instanța a apreciat recursul întemeiat, urmând a-l admite, cu următoarea motivare:
In mod greșit instanța de fond a dispus reducerea onorariului avocațial cu motivarea că este prea M în raport cu munca depusă de avocat.
Conform prevederilor art. 274 alin. 3 cod procedură civilă, " judecătorii au dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în onorariilor minimale, ori de câte ori va constata motivat că sunt nepotrivite de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat".
Aceste condiții pentru reducerea onorariului avocațial nu sunt îndeplinite în speță, în condițiile în care contestația a fost motivată atât pe excepția nelegalității, cât și pe aspecte de netemeinicie, avocatul a formulat răspuns la întâmpinare la care a anexat extras din practica judiciară, cauza a avut mai multe termene de judecată la care reprezentantul reclamantului s-a prezentat și a combătut verbal apărările pârâtei, volumul de activitate care justifică onorariul perceput, onorariu care a și fost achitat în totalitate de reclamant.
Față de cele de mai sus, în baza art. 312 alin. 1 cod procedură civilă, va admite recursul reclamantului și va modifica în parte sentința recurată în sensul obligării pârâtei la plata integrală a onorariului avocațial în cuantum de 1500 lei.
Va menține în rest dispozițiile sentinței recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de către pârâta SC România SRL M împotriva sentinței civile nr. 293 pronunțată la 16 februarie 2009 de către Tribunalul Arad în dosarul nr-.
Admite recursul declarat de către reclamantul împotriva aceleiași sentințe.
Modifică în parte sentința recurată menționată mai sus, în sensul că:
Obligă pârâta la plata către reclamant a cheltuielilor integrale de judecată constând în onorariu de avocat în cuantum de 1500 lei.
Menține în rest dispozițiile sentinței recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, 16 iulie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
Grefier,
Red. MB/dact. MB
2 ex.
4.09.2009
Primă instanță:
, - Tribunalul Arad
Președinte:Raluca PanaitescuJudecători:Raluca Panaitescu, Maria Ana Biberea, Aurelia
