Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 1155/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
România
Curtea de Apel Timișoara
Secția de litigii de muncă și asigurări sociale
Dosar nr-
Decizia civilă nr. 1155
Ședința publică din 16 iulie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Raluca Panaitescu
JUDECĂTOR 2: Maria Ana Biberea
JUDECĂTOR 3: Aurelia
Grefier:
Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de către pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor, prin DGFP T, Consiliul Local L, Primăria L, Grup Școlar " " L, Inspectoratul Școlar al județului T împotriva sentinței civile nr. 1093 pronunțată la 2 aprilie 2009 de către Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat Sindicatul Învățământului Preuniversitar T, având ca obiect drepturi bănești - plata primei de vacanță.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru reclamantul intimat avocat, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura completă.
Recursurile sunt scutite de taxă de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța, constatând că nu mai sunt alte cereri sau probe de administrat, consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.
Reprezentantul reclamantului intimat a solicitat respingerea recursurilor ca neîntemeiate, fără cheltuieli de judecată.
Instanța
Deliberând asupra recursurilor de față a constatat următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Timiș la 4 decembrie 2008 sub nr. 9668/30, reclamantul Sindicatul Învățământului Preuniversitar T, afiliat la Federația Educației Naționale, a chemat în judecată pe pârâții Grup Școlar " " L, Primăria L, Consiliul Local L, Inspectoratul Școlar al județului T și Ministerul Economiei și Finanțelor solicitând instanței ca, prin hotărârea judecătorească pe care o va pronunța, să oblige pârâții la plata primelor de vacanță cuvenite și neacordate pe perioada ultimilor trei ani, anterioară cererii de chemare în judecată, prime ce urmează a fi actualizate cu indicele de inflație până la data plății efective.
În motivarea acțiunii arată că prin OUG nr. 146/2007 și Legea nr. 172/2008 s-a aprobat plata primelor de concediu de odihnă, prime care au fost suspendate în perioada anilor 2001-2006; că prin art. 48 alin. 1 și 2 din Legea nr. 128/1997 se stabilesc drepturile salariale de care beneficiază categoriile de personal didactic, personal didactic auxiliar și personal nedidactic; că art. 50 alin. 12 prevede că personalul didactic beneficiază de premii și alte drepturi bănești prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă; că art. 37 litera g din contractul colectiv de muncă la nivelul județului T pe ramura învățământ stipulează dreptul la plata primelor de concediu.
In drept invocă dispozițiile art. 155, 165, 241, 243, 269, 281, 282, 283 Codul Muncii, art. 30 alin. 1 și 2 din Legea nr. 130/1996, art. 8 alin. 2 din contractul colectiv de muncă la nivel național 2007-2010, art. 37 litera g din contractul colectiv de muncă la nivelul județului T pe ramura învățământ, art. 48 și 50 alin. 12 din Legea nr. 128/1997, OUG nr. 146/2007, Legea nr. 172/2008, art. 28 din Legea nr. 54/2003.
Prin sentința civilă nr. 1093 pronunțată la 2 aprilie 2009, instanța a admis acțiunea, a obligat pârâții la plata către membrii sindicatului reclamant, menționați în tabelul nominal, care își desfășoară activitatea în cadrul Grupului Școlar Lad repturilor bănești cuvenite și neacordate acestora, aferente ultimilor trei ani, anterior introducerii acțiunii, reprezentând primă de vacanță, sume actualizate cu indicele de inflație de la scadenței fiecărei prime și până la data efectuării plății.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că potrivit art. 59 alin. 3 și 4 din contractele colective de muncă unice la nivel național aferente anilor 2003-2007, prin contractele colective de muncă de la celelalte niveluri se poate stabili că, în raport cu posibilitățile economico-financiare ale unității, pe lângă indemnizația de concediu să se plătească și o primă de vacanță, primă care se plătește înainte de plecarea în concediu.
Dreptul invocat de reclamanți a fost recunoscut și prin art. 37 litera g din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură învățământ pentru anii 2003-2004, contract care produce efecte față de toți angajații.
Existența dreptului nu a fost supusă vreunei modalități, iar contractul de muncă are forță obligatorie.
A apreciat ca fiind lipsit de relevanță faptul că OUG nr. 146/2007 nu-i vizează și că legiuitorul nu a definit noțiunea de venituri proprii, pârâții având obligația să cuprindă și să prevadă în bugetul de venituri și cheltuieli și cheltuielile cu primele de concediu; că existența sau inexistența resurselor financiare nu poate avea vreo influență asupra stabilirii sau recunoașterii drepturilor salariale prevăzute în contractul colectiv de muncă, ci doar asupra modului de executare a hotărârii.
In termen legal, împotriva sentinței civile menționate mai sus, au declarat recurs pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor, prin DGFP T, Consiliul Local L, Primăria L, Grup Școlar " " L, Inspectoratul Școlar al județului T, recursuri înregistrate la Curtea de Apel Timișoara sub nr-.
Prin recursul declarat, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, prin DGFP T, a solicitat modificarea în parte a sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii față de Ministerul Economiei și Finanțelor pentru lipsa calității procesuale pasive.
Recursul este întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 cod procedură civilă.
Arată că în mod greșit instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice pe prevederile art. 5 din Legea nr. 379/2005 și ale art. 167 alin. 3 și 5 din Legea nr. 84/1995, deoarece în conformitate cu prevederile art. 28 din Legea nr. 500/2002 modificată, elaborarea bugetelor, proiectelor legilor bugetare anuale și ale bugetelor se elaborează de către Guvern prin Ministerul Economiei și Finanțelor Publice, pe baza propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite; că Ministerul Economiei și Finanțelor are rol de ordonator de credite bugetare la fel ca și Ministerul Finanțelor Publice, astfel încât pentru sumele necesare acoperirii cheltuielilor pentru primele de concediu, nu poate fi obligat la plata un alt coordonator de credite, respectiv Ministerul Finanțelor Publice.
A mai arătat că atribuții privind salarizarea sau acordarea de astfel de sume o au instituțiile în atribuțiile cărora funcționează ca salariați membrii sindicatului învățământului preuniversitar al județului T; că Ministerul Finanțelor Publice nu poate fi obligat la plata în locul altor instituții care au calitate de ordonatori principali de credite.
Pârâții Consiliul Local L și Primăria L, prin recursul declarat, au solicitat casarea cu trimitere spre rejudecare.
Arată că deși a invocat în fața primei instanțe excepția lipsei calității procesuale pasive, aceasta nu a fost analizată de către prima instanță.
Mai arată că Consiliul Local este o autoritate publică deliberativă, fără personalitate juridică civilă, putând sta în justiție doar în litigiile ce vizează acte administrative ale acesteia și nu sunt capete de cerere cu implicații patrimoniale; că primăria este o structură funcțională fără personalitate juridică.
Apreciază că în mod greșit a fost stabilit cadrul procesual, deoarece litigiul își are izvorul în perimetrul legislativ reglementat în dreptul muncii, fiind astfel un litigiu ce poartă între angajator și angajat; că simplul fapt că fondurile din care se fac aceste plăți se derulează prin bugetul local, nu creează premisa că în cauzele în care se încearcă lămurirea unei stări conflictuale ce are legătură cu raportul de muncă îndreptățește instanța la a reține calitatea lor procesuală pasivă.
Recursul este întemeiat în drept pe dispozițiile art. 309 pct. 9 și 10 cod procedură civilă.
Prin recursul declarat, pârâtul Grup Școlar Las olicitat modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii.
Arată că în mod greșit unitatea de învățământ a fost obligată la plata primei de vacanță, deoarece aceasta nu realizează venituri proprii; că instanța de fond nu a avut în vedere că personalul contractual din instituțiile de învățământ din sectorul bugetar este salarizat potrivit prevederilor Legii nr. 128/1997, în care nu este prevăzută acordarea primei de vacanță și chiar Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă menționează în art. 12 supremația legii în raport cu contractul colectiv de muncă.
Mai arată că nu poate aplica contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, deoarece acest drept nu a fost prevăzut în Legea nr. 128/1997 cu modificările și completările ulterioare; că atâta timp cât legea specială în baza căreia este salarizat personalul din învățământ este Legea nr. 128/1997, care nu prevede acordarea primei de vacanță, aceasta nu poate fi acordată, neavând suport legal.
Recursul este întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 cod procedură civilă, coroborat cu art. 3041cod procedură civilă.
Prin recursul declarat, pârâtul Inspectoratul Școlar al județului Tas olicitat modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii reclamantului.
În motivarea cererii de recurs se arată că, potrivit Legii nr. 128/1997 și art. 13 din G nr. 32/2001, Inspectoratul Școlar al Județului T nu are atribuții și competențe în ceea ce privește salarizarea personalului didactic și didactic auxiliar din unitățile de învățământ,astfel că in mod eronat instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesual pasive a recurentului in discuție.
Pe de altă parte, prima instanță a avut în vedere doar dispozițiile contractului colectiv de muncă la nivel de ramură învățământ aplicabil, care prevăd acordarea drepturilor salariale în litigiu fără a lua în considerare faptul că, pentru salariații din instituțiile finanțate de la bugetul statului, orice drept prevăzut în contract este condiționat de includerea sa în acte normative aferente, astfel încât în contractele colective de muncă nu se pot negocia clauze referitoare la drepturi a căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale, fiind necesară constituirea surselor de finanțare pentru includerea lor în bugetul de stat.
În drept, se invocă dispozițiile art. 304 pct. 8 și pct. 9, art. 3041Cod procedură civilă, Legea nr. 128/1997, Legea nr. 84/1985.
In deliberare asupra recursurilor declarate in prezenta cauză,analizând motivele de recurs ale părților,care presupun discutarea in prealabil a legitimării procesual pasive a Inspectoratului Școlar Județean T, Consiliului Local al Municipiului L și Primarului Municipiului L, precum și a Ministerului Economiei și Finanțelor, in considerarea actelor procedurale efectuate in prima faza a litigiului, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 304 pct. 5, 8, 9, art. 304 ind.1 și art. 312 alin.1/pr.civ. instanța reține următoarele:
In mod greșit prima instanță a soluționat cauza fără a se pronunța asupra excepției lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâții Consiliul Local L și Primăria L, prin întâmpinarea depusă la dosarul instanței de fond.
Având în vedere însă că prezenta cauză reprezintă un litigiu de muncă,care atrage incidența dispozițiilor Legii nr. 168/1999, instanța apreciază că nu se impune casarea cu trimitere spre rejudecare a acestei excepții, ci rejudecarea cauzei de către însăși instanța de recurs.
Instanța observă că asupra legitimării procesual pasive a Consiliului Local al Municipiului L și Primarului Municipiului L pledează conținutul art. 39 și 40 din Normele metodologice aprobate prin HG nr. 2192/2004, prin care a fost atribuit unităților administrativ teritoriale un rol decizional in aprobarea bugetelor de venituri și cheltuieli lunare ale fiecărei unități de învățământ din raza sa teritorială. Altfel spus,repartizarea fondurilor necesare plății către reclamanți a drepturilor salariale solicitate nu este posibilă in lipsa unei decizii de aprobare a proiectelor de buget întocmite anual de unitățile de învățământ, chiar dacă in speță este vorba numai de veniturile proprii ale angajatorului.
Pârâtul recurent Inspectoratul Județean T are calitate procesuală pasivă, calitate ce decurge din atribuțiile pe care acesta le are în ceea ce privește angajarea personalului didactic.Astfel,art. 11 alin. 5 din Legea nr. 128/1997 și Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură învățământ dau in sarcina Inspectoratului Școlar atribuția de angajare a cadrelor didactice, angajarea acestora pe post făcându-se prin dispoziția inspectorului școlar general.
Pe de altă parte,chiar dacă raportul de muncă supus analizei este derulat între cadrele didactice și unitatea de învățământ conform art. 11 alin. 5 din Legea nr. 128/1997, Curtea reține potrivit art. 167 alin. 1 din Legea nr. 84/1995, unitățile de învățământ sunt finanțate in principal prin bugetele locale ale autorităților administrative și, în același sens, prevăd și dispozițiile art. XIII din nr.OUG 32/2001.
Dacă motivele de fapt și de drept menționate mai sus susțin calitatea procesual pasivă a Inspectoratului Județean T și a unității administrativ teritoriale,nu același lucru se întâmplă in privința legitimării Ministerului Finanțelor Publice,de a figura ca subiect pasiv in raportul juridic supus analizei.
Asupra calității procesual pasive a recurentului Ministerul Economiei și Finanțelor, prin DGFP T, instanța reține că,intr-adevăr, drepturile solicitate de autorii cererii principale sunt drepturi de natură salarială, potrivit art. 282 Codul Muncii, context in care părți în proces sunt in principiu numai reclamanții și pârâții (angajatorul și organele ierarhic superioare) care au atribuții în ceea ce privește salarizarea acestora, având în vedere că într-un proces, calitatea de pârât poate aparține numai persoanei despre care se afirmă că a încălcat sau nu a recunoscut un drept.
Instanța nu identifică nici o dispoziție legală menită să justifice nașterea unui raport juridic intre reclamanți,pe de-o parte, și Ministerul Finanțelor Publice,de cealaltă parte. In afara atribuțiilor răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete, legiuitorul nu a prevăzut in sarcina acestui minister atribuții legate de angajarea ori salarizarea personalului didactic,cu atât mai mult cu cât reclamanții invocă drepturi salariale pe care partenerii sociali s-au obligat să le plătească din fondurile proprii ale unităților de învățământ. Prin urmare,Ministerul Finanțelor Publice nu are calitate procesuală pasivă.
Asupra fondului acțiunii reclamanților, instanța observă că,așa cum corect a reținut instanța de fond,dreptul reclamanților la prima de concediu este consacrat in mod evident de art. art. 37 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Învățământ pentru anii 2003-2004, prelungit succesiv până în anul 2007, in care părțile contractante au convenit "ca personalul din învățământ să beneficieze de următoarele premii: g) o primă de vacanță din venituri proprii, în condițiile legii", precum și că "prima se acordă o dată cu indemnizația de concediu". Potrivit art. 7 alin. 2 și art. 11 alin. 1 lit. c din Legea nr. 130/1996, respectiv, art. 5 alin. 1 din contractul in discuție,norma contractuală mai sus citată produce efecte pentru toți salariații din învățământ.
Instanța nu va putea reține argumentele pârâților recurenți potrivit cărora reclamanților nu li se cuvin primele de concediu ce fac obiectul demersului judiciar supus astăzi analizei pe considerentul că acordarea lor nu este prevăzută prin Legea nr. 128/1997 care reglementează salarizarea și statutul personalului didactic,precum și că in speță și-ar găsi aplicarea norma conținută de art. 12 din Legea nr. 130/1996.
Intr-adevăr in conformitate cu art. 12 din Legea nr. 130/1996 prin contractele colective de muncă nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale,insă tot atât de real este și faptul că textul menționat trebuie interpretat in sensul că normele contractului colectiv de muncă aplicabil pot fi înlăturate doar atunci când ele contravin unor prevederi legale exprese care reglementează un anumit cuantum al unui spor salarial ori al indemnizației de bază,nu însă și atunci când conferă salariatului bugetar drepturi suplimentare,care nu sunt prevăzute de lege. Un argument in plus in sensul arătat este faptul că însăși legea specială referitoare la stabilirea sistemului de salarizare al reclamanților conferă personalului didactic prin art.50 alin.12 din Legea nr. 128/1997 facultatea de a beneficia de premii și de alte drepturi bănești prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă.
In strânsă legătură cu cele mai sus menționate, instanța reține că,in lipsa unei dispoziții legale exprese care să condiționeze in vreun fel acordarea drepturilor salariale sub forma primelor de concediu, ori să statueze asupra cuantumului acestora,clauzele contractului individual de muncă încheiate la nivelul ramurii de învățământ nu ar putea fi in vreun fel înlăturate. Prevederea cuprinsă in art. 12 din Legea nr. 130/1996 nu este aplicabilă in cauză.
În ce privește lipsa veniturilor proprii, instanța reține că pârâta Grup Școlar L, căreia îi revenea sarcina probei, nu a făcut nici o dovadă din care să rezulte că nu realizează venituri proprii.
Pentru considerentele de fapt și de drept mai sus expuse,in baza art. 304 pct.5, 8, 9,art. 304 ind.1 și art. 312 alin.1 pr.civ., instanța va admite recursul declarat de Consiliul Local L, Primăria L și recursul Ministerului Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T, va respinge recursurile Inspectoratului Școlar Județean T, Grup Școlar L,va casa sentința recurată și rejudecând cauza în fond va respinge acțiunea formulată de reclamantul Sindicatul Învățământului Preuniversitar T împotriva pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor și va obliga pârâții Grup Școlar L, Inspectoratul Școlar Județean T, Consiliul Local al Municipiului L și Primarul Municipiului L la plata primelor de vacanță cuvenite și neacordate membrilor sindicatului reclamant pe perioada ultimilor trei ani anteriori depunerii cererii de chemare în judecată, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de către pârâta Grup Școlar L și Inspectoratul Școlar al județului T împotriva sentinței civile nr. 1093 pronunțată la 2 aprilie 2009 de către Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Admite recursurile declarate de către pârâții DGFP T, în numele Ministerului Economiei și Finanțelor, Consiliul Local L și Primăria L împotriva aceleiași sentințe.
Casează sentința civilă menționată mai sus și rejudecând cauza în fond:
Respinge acțiunea formulată de reclamantul Sindicatul Învățământului Preuniversitar T împotriva pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor.
Admite acțiunea îndreptată împotriva pârâților Grup Școlar L, Consiliul Local L, Primăria L și Inspectoratul Școlar al județului
Obligă pârâții la plata către membrii (menționați în tabel) sindicatului reclamant a drepturilor bănești cuvenite și neacordate acestora, aferente ultimilor trei ani, anterior introducerii acțiunii, reprezentând prima de vacanță, sume actualizate cu indicele ratei inflație de la data scadenței fiecărei prime și până la data efectuării plății.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, 16 iulie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
Grefier,
Red. MB/dact. MB
2 ex.
15.09.2009
Primă instanță:
, - Tribunalul Timiș
Președinte:Raluca PanaitescuJudecători:Raluca Panaitescu, Maria Ana Biberea, Aurelia
