Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 1196/2009. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - drepturi bănești -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA NR. 1196

Ședința publică din data de 15 Octombrie 2009

PREȘEDINTE: Ciută Eugenia

JUDECĂTOR 2: Maierean Ana

JUDECĂTOR 3: Timofte Cristina

Grefier - -

Pe rol judecarea recursului formulat de reclamanta Regia Națională a Pădurilor - ROMSILVA prin Direcția Silvică B, cu sediul în mun. B,-, județul B, împotriva sentinței nr. 886 din 24 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani în dosarul nr-.

La apelul nominal a răspuns consilier juridic pentru recurentă, lipsă fiind pârâtul-intimat.

Procedura este completă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța constatând recursul în stare de judecată a acordat cuvântul la dezbateri.

Reprezentantul reclamantei recurente depune o serie de acte respectiv: certificat de înregistrare la Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul Botoșani, adresa B de înștiințare de scoatere din evidență ca plătitor de taxa pe valoarea adăugată, adresa nr. l /816 din 28 martie 2007 emisă de, vizând datele de identificare ale angajatorului/reclamant și concluzii scrise, solicitând admiterea recursului și casarea sentinței și trimiterea spre competentă soluționare a cauzei la Tribunalul Botoșani.

Declarând dezbaterile închise, după deliberare,

CURTEA

Asupra recursului de față, constată:

Prin cererea adresată Tribunalului Botoșani - secția civilă la 23 octombrie 2008, reclamanta Regia Națională a Pădurilor ROMSILVA - prin Direcția Silvică B a chemat în judecată pârâtul solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 863,95 lei reprezentând pagubă produsă unității.

În motivare a arătat că pârâtul a fost pădurar în cadrul Ocolului Silvic și, potrivit fișei postului și pct. 12 din Regulament, avea obligația să asigure paza și să apere integritatea fondului forestier împotriva sustragerii de material lemnos. Pârâtul a încheiat procese-verbale de constatare numiților și și, deosebit, numiților și, acte ce au fost infirmate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Săveni. Deoarece, potrivit art. 12 din Regulamentul pentru paza fondului forestier, pădurarul răspunde material dacă a încheiat acte de constatare a infracțiunii declarate ca neîntemeiate de organele de cercetare penală, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata contravalorii arborilor tăiați ilegal pentru care a încheiat actele de constatare sus arătate.

În dovedire, reclamanta a depus înscrisuri și a solicitat proba cu interogatoriul pârâtului și proba cu martori, probe admise și administrate în instanță.

Prin încheierea de ședință din 4 februarie 2008 dată în dosarul nr- Tribunalul Botoșani - secția civilă a dispus scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea dosarului Secției comerciale și de contencios administrativ a Tribunalului Botoșani.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul secției comerciale sub nr-.

La rândul său, secția comercială, contencios administrativ și fiscal a înaintat cauza secției civile a Tribunalului Botoșani - complet specializat conflicte de muncă și asigurări sociale, apreciind că, potrivit art. 58 din OUG nr. 59/2000 și art. 3 din HG nr. 1009/2000, pârâtul nu face parte din nici o categorie de funcționari publici, iar art. 109 din Legea nr. 188/1999 limitează competența instanței de contencios administrativ doar la cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public.

Dosarul a fost reînregistrat la secția civilă sub nr-. Prin încheierea din 26 noiembrie 2008 secția civilă a Tribunalului Botoșani - complet specializat în conflicte de muncă și asigurări sociale a constatat că la data de 03.11.2008 Președintele Tribunalului Botoșania stabilit competența materială în favoarea secției comerciale, contencios administrativ și fiscal, motiv pentru care a pus în discuție excepția necompetenței materiale în soluționarea cauzei cu trimiterea cauzei Secției comerciale a Tribunalului Botoșani.

Dosarul a fost reînregistrat pe rolul secției comerciale, contencios administrativ și fiscal sub nr-.

Prin sentința nr. 255 din 19 februarie 2009, Tribunalul Botoșania respins acțiunea ca inadmisibilă.

In motivarea soluției, s-a reținut că pârâtul a fost angajat în funcția de pădurar la Ocolul Silvic, Cantonul Silvic 15 în baza unui contract individual de muncă, iar conform art. 58 din OG nr. 59/2000, personalului silvic i se aplică dispozițiile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, în măsura în care are și calitatea de funcționar public, corelarea gradelor profesionale prevăzute în prezenta ordonanță de urgență cu categoriile, gradele, clasele și treptele aferente aferentei carierei funcționarilor publici, prevăzute în Legea nr. 188/1999 se face prin Hotărâre a Guvernului, în termen de 30 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență. Hotărârea de Guvern emisă în aplicarea acestei legi a stabilit persoanele care au calitatea de funcționar public. Astfel, conform art. 3 din HG nr. 109/2000 au calitatea de funcționar public categoriile de personal silvic care au fost numite, în condițiile legii, în funcții publice de conducere și de execuție, în direcția și compartimentele de specialitate în domeniul gospodăririi pădurilor, din aparatul propriu al Ministerului Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului; respectiv inspectoratele silvice teritoriale pentru controlul aplicării regimului silvic în Fondul forestier național, precum și din cadrul oficiilor cinegetice. Pârâtul nu se încadrează în niciuna din categoriile prevăzute la lit. a și b, și conform precizărilor reclamantei, nu a fost numit în funcție de conducere sau de execuție, deci nu are calitatea de funcționar public.

Împotriva sentinței menționate a declarat recurs -ROMSILVA, arătând că nu a fost pusă în discuție excepția necompetenței materiale și că în mod greșit a fost respinsă acțiunea ca inadmisibilă, soluția corectă fiind aceea de declinare a cauzei către instanța competentă.

Curtea de Apel Suceava, prin Decizia nr. 923 din 14 mai 2009 admis recursul declarat de reclamanta - ROMSILVA Direcția Silvică B, a casat sentința recurată și a trimis cauza spre soluționare Tribunalului Botoșani -secția civilă - complet specializat de litigii muncă.

A reținut că potrivit art. 58 din OUG nr. 59/2000, personalului silvic i se aplică dispozițiile Legii nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici, în condițiile în care prezenta ordonanță (OUG 59/2000) nu dispune altfel. S-a mai reținut că pârâtul nu are calitatea de funcționar public, neîndeplinind condițiile prevăzute de art. 3 din HG nr. 1009/2000, fiind angajat în temeiul unui contract individual de muncă. În plus, potrivit dispozițiilor art. 6 din OUG nr. 85/2006, personalul cu atribuții de pază a pădurilor, răspunde patrimonial, în conformitate cu prevederile Codului muncii, astfel încât competența soluționării cauzei revenea secției civile a Tribunalului Botoșani.

Reinvestit cu soluționarea cererii, prin sentința civilă nr. 886 din 24 iunie 2009, Tribunalul Botoșani - Secția civilă, complet specializat de litigii de muncă și asigurări sociale, a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că, potrivit art. 315 Cod procedură civilă, problemele de drept rezolvate de instanța superioară sunt obligatorii pentru judecătorii fondului, astfel că a reținut în cauză incidența OUG 85/2006, deși actul normativ a fost publicat în Monitorul Oficial la 15.11.2006, iar faptele ce au determinat prejudiciul în opinia reclamantei s-au petrecut în decembrie 2005 și respectiv martie 2006, înainte de a intra în vigoare OUG 85/2006.

În ceea ce privește modalitatea de investire a instanței de judecată, instanța a avut în vedere faptul că, prin adresa nr. 3979 din 26.06. 2009, Direcția Silvică Baf ăcut dovada calității sale de reprezentant pentru Regia Națională a Pădurilor ROMSILVA. Aceasta din urmă a precizat că directorii unităților din structura Romsilva reprezintă interesele și îndeplinesc atribuțiile acesteia pe raza teritorială în care sunt organizate aceste unități și că Direcția Silvică B este împuternicita ei, prin director și consilierul juridic. Față de această precizare, instanța a constatat că reclamantă în cauză este Regia Națională a Pădurilor Romsilva, Direcția Silvică B fiind doar împuternicita acesteia, prin director și consilier.

Cu privire la natura litigiului dedus judecății, s-a reținut că prin decizia civilă nr. 923 din 14.05.2009 a Curții de Apel Suceavas -a stabilit că natura cauzei este acea de litigiu de muncă. În raport de natura astfel determinată, instanța trebuind să analizeze prevederile speciale din materia dreptului muncii, reglementate prin Legea 53/2003, astfel că, la termenul din data de 10 iunie 2009 instanța a pus în discuție, din oficiu, excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Botoșani în soluționarea cauzei, față de art. 158 Cod procedură civilă raportat la art. 284 din Legea 53/2003.

În soluționarea acestei excepții, a reținut că sediul reclamantei, conform mențiunilor din împuternicirea dată și specificat de către consilierul juridic prezent la termenul din 10 iunie 2009, este în Municipiul Potrivit art. 284 al. 2 din Codul muncii, cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanței competente în a cărei circumscripție își are reclamantul domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul. Rezultă că textul, prin termenii imperativi pe care îi întrebuințează, a instituit, în domeniul conflictelor de muncă, un caz de competență teritorială exclusivă, iar nu alternativă, astfel încât părțile nu au posibilitatea de a stabili competența altei instanței. Față de aceste dispoziții, instanța a apreciat că este competent să soluționeze cererea reclamantei Tribunalul București - secția conflicte de muncă și asigurări sociale.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta - Romsilva prin Direcția Silvică B, arătând că cerința prevăzută de art. 284 al. 4 din Legea 53/2003 este îndeplinită în prezenta cauză, întrucât Anexa 2 din nr.HG 1105/2003, respectiv Anexa nr. 2 din nr.HG 229/2009 indică sediul Direcției Silvice B care, în conformitate cu dispozițiile art. 9 al. 2 din Anexa nr. 1 la HG nr. 1105/2003, respectiv art. 6 al. 9 din Anexa nr. 1 la HG nr. 229/2009, are atribuții delegate prin aceste acte normative pentru îndeplinirea atribuțiilor - Romsilva pe raza teritorială a județului B, în municipiul

Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, motive care se încadrează la art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă, Curtea apreciază că este neîntemeiat.

Așa cum a reținut și instanța de fond, potrivit art. 284 al. 2 din Codul muncii, cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul.

Rezultă că textul, prin termenii imperativi întrebuințați, a instituit, în domeniul conflictelor de muncă, un caz de competență teritorială exclusivă și nu alternativă, astfel că părțile nu au posibilitatea de a stabili competența altei instanțe.

Așa cum a stabilit instanța de fond, calitatea de reclamantă în cauză o are Romsilva, al cărei sediu se află în B, aspect ce impune ca prezenta cauză să fie soluționată de Tribunalul București, conform dispozițiilor legale mai-sus menționate.

Faptul că - Romsilva este reprezentată de Direcția Silvică B, care dispune de sediul prevăzut la pct. 7 din Anexa nr. 2 din nr.HG 229/2009 în municipiul B, județul B, nu este de natură să atragă competența de soluționare a prezentei cauze de către Tribunalului Botoșani. Conform dispozițiilor art. 15 lit. e din Regulamentul de organizare și funcționare a Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva, directorul general al regiei "reprezintă și angajează Romsilva prin semnătură, în relațiile cu terțe persoane fizice sau juridice din țară ori din străinătate, în limita competențelor aprobate de consiliul de administrație și în condițiile legii." Promovarea unei acțiuni civile, ca act de dispoziție, nu poate fi exercitată decât de organul ce reprezintă în relațiile cu terții persoana juridică reclamantă, astfel încât, în raport de sediul principal al persoanei juridice se stabilește competența de soluționare a eventualelor litigii, în conformitate cu dispozițiile din Codului muncii.

Așa fiind, față de considerentele mai sus expuse, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.

Pentru aceste motive,

În numele Legii

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Regia Națională a Pădurilor - ROMSILVA prin Direcția Silvică B, cu sediul în mun. B,-, județul B împotriva sentinței nr. 886 din 24 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția civilă - în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 15 octombrie 2009.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red.

2 ex./12.11.2009

Președinte:Ciută Eugenia
Judecători:Ciută Eugenia, Maierean Ana, Timofte Cristina

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 1196/2009. Curtea de Apel Suceava