Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 1241/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
Operator date: 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 1241/R-CM
Ședința publică din 26 August 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Lică Togan JUDECĂTOR 2: Maria Ploscă
JUDECĂTOR 3: Irina Tănase
Judecător: - -
Grefier: - -
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile declarate de reclamanta - la sediul CURȚII DE APEL BRAȘOV și de pârâții MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE- PRIN DGFP B, CURTEA DE APEL BRAȘOV și MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, împotriva sentinței civile nr. 927/CM din 11 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, curtea constată recursurile în stare de judecată și trece la soluționarea acestora, pronunțându-se următoarea decizie.
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față:
Constată că, prin acțiunea înregistrată sub nr-, reclamanta -- a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL BRAȘOV, Tribunalul Brașov și Ministerul Finanțelor Publice pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună să fie obligați la:
l)calculul și plata unor despăgubiri egale cu prejudiciul suferit ca urmare a neacordării sporului de vechime în muncă începând cu data de 01.01.2001 și până la zi, în cuantum actualizat în funcție de dobânda de referință a BNR, calculat începând de la data nașterii drepturilor și până la data executării hotărârii pentru fiecare lună în parte;
2)efectuarea mențiunilor cuvenite potrivit celor de mai sus în carnetul de muncă;
3)includerea în bugetul de stat a sumelor necesare plății drepturilor salariale solicitate.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că începând cu data de 01.12.1999 și-a desfășurat activitatea ca judecător în cadrul Tribunalului Brașov, iar începând cu data de 15.02.2006 a fost promovată în funcția de judecător la Curtea de APEL BRAȘOV.
Pentru categoria profesională din care reclamanta face parte, sporul de vechime în muncă a fost recunoscut și acordat imediat după 1989 prin Decretul - Lege nr.140/1990 privind încadrarea și salarizarea personalului din unitățile de justiție și procuratură. În conformitate cu prevederile art.10 din acest act normativ, toate categoriile de personal beneficiau de sporuri de vechime în condițiile prevăzute de lege. Dispozițiile respective au fost preluate ulterior de Legea nr.52/1991 cu privire la salarizarea personalului din organele puterii judecătorești, în cuprinsul art.l2 stipulându-se că persoanele salarizate potrivit prevederilor acestei legi beneficiau de un spor de vechime în muncă de până la 15 %, calculat la salariul de bază, corespunzător timpului efectiv lucrat în program normal de lucru pe 5 tranșe procentuale. Totodată se reglementează expres faptul că sporul de vechime se lua în calcul la stabilirea pensiei și a indemnizațiilor pentru incapacitate temporală de munca. Drepturile bănești pentru vechimea în muncă au fost acordate în continuare prin intermediul art.33 din Legea nr.50/1996, judecătorii beneficiind de sporul în cauză într-o manieră similară, cu diferența că plafoanele procentuale au fost crescute până la un nivel maxim de 25%. Odată cu apariția nr.OG83/2000, magistraților nu le-a mai fost recunoscută vechimea în muncă, aceste drepturi fiind acordate în continuare numai personalului auxiliar de specialitate (pct.32 prin care s-a introdus un alineat nou la art.33 din Legea nr.50/1996-republicată). Este de reținut în egală măsură că și alte drepturi bănești (cum ar fi de exemplu salariul de merit etc.) au fost menținute numai pentru grefieri, fără însă ca pierderea lor de către magistrați să fie compensată în vreun mod. În acest context trebuie remarcat că art.54 alin.2 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă interzice modificarea unui act normativ superior (lege) printr-unul de nivel inferior (Ordonanța Guvernului), ceea ce face ca evenimentul legislativ survenit odată cu intrarea în vigoare a nr.OG83/2000 să contravină principiilor stabilite de puterea legislativă, fapt absolut inadmisibil. în egală măsură, chiar și dacă s-ar reține ca atare argumentele prezentate de inițiatorul actului normativ discriminatoriu, în sensul că în fapt se urmărea instituirea unui sistem de salarizare diferit pentru categoria profesională a magistraților, având în vedere specificul activității acestei categorii, cu determinarea evidentă a asigurării garanțiilor de independență, inclusiv materială și imparțialitate, este evident că metodele de atingere a acelui scop nu au fost adecvate și necesare, din moment ce prin eliminarea sporului de vechime în muncă acordat magistraților nu se realizează o îmbunătățire a salarizării acestora, ci plasarea acestei categorii profesionale într-o situație discriminatorie față de alte categorii de salariați.
În mod surprinzător, situația a fost perpetuată și după adoptarea OUG nr.177/2002 care, cu toate că nu preia acest drept "expressis verbis" nici nu îl abrogă și nici nu stabilește că sporul de vechime în muncă nu se mai acordă magistraților. Drept urmare, cum nu se poate demonstra că sporul pentru vechimea în muncă este inclus în calculul indemnizației de încadrare brută lunară prevăzută de dispozițiile art.2 și următoarele din nr.OUG177/2002 (din moment ce art.3 din același act normativ, atunci când precizează cum se stabilește indemnizația magistraților pentru activitatea desfășurată se referă exclusiv la funcții, nivelul instanțelor și vechimea în magistratură, nu și la vechimea în muncă). Nu se poate accepta, ca atare, nici ipoteza potrivit căreia ulterior ar fi avut loc o abrogare a dispozițiilor legale referitoare la acordarea sporului de vechime în muncă pentru magistrați, în virtutea pct.9 alin.2 teza finală din nr.OG83/2000, art.33 din Legea nr.50/1996, neputând fi considerat un text cu conținut contrar, ci unul complementar (dovada în acest sens o reprezintă faptul că pentru personalul auxiliar de specialitate aceste este încă aplicabil).
În drept au fost invocate dispozițiile art.l, alin.1, 3 și alin.2 lit.i din OG nr.137/2000, ale art.2 alin.1 din același act normativ. Articolul 5 din Legea nr.53/2003 instituie și regula potrivit căreia tuturor salariaților care prestează o muncă, le este recunoscut dreptul la plată egală pentru muncă egală. Articolul 20 din Constituție prevede că dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte (alin.l).Alineatul 2 prevede că în situația în care există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte și legile interne,au prioritate reglementările internaționale. în acest sens sunt invocate art.7 și 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art.l4 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului,art.l din Protocolul nr.12 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, art.7 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Economice, Sociale și Culturale și Carta socială europeană revizuită, adoptată la Strassbourg la 3 mai 1996.
Situația de fapt și de drept mai sus prezentată a fost confirmată de Hotărârea din 06.07.2006 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării care a constatat că măsura eliminării aplicării prevederilor legale privind acordarea sporului de vechime aferent perioadei lucrate a defavorizat în mod nejustificat categoria profesională a magistraților și a avut ca efect restrângerea exercitării, în condiții de egalitate, a dreptului la egalitate în activitatea economică și în materie de angajare și profesie, potrivit art.6 din nr.OG137/2000.
Despăgubirile în cuantum actualizat se justifică prin necesitatea corelării salariului de care reclamanta ar fi beneficiat la momentul la care angajatorul îl datora și salariul de la momentul în care acest sume de bani intră efectiv în patrimoniul beneficiarului pentru a nu se diminua puterea de cumpărare. De aceea se impune reactualizarea sumelor solicitate cu dobânda de referință a BNR introdusă prin Circulara BNR nr.3/01.02.2002, potrivit art.1088 Cod Civil.
Referitor la aplicarea regulilor de competență materială și teritorială, reclamanta a invocat prevederile art.284 din Codul muncii, raportat la art.2, pct.l, lit.c din Codul d e procedură civilă.
În ceea ce privește prescripția dreptului material la acțiune, reclamanta a apreciat că Hotărârea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării din data de 06.07.2006 prin care s-a constatat existența unei discriminări în ceea ce privește acordarea sporului de vechime a întrerupt cursul termenului de prescripție, astfel încât, de la data de 06.07.2006 a început să curgă un nou termen de trei ani, în cadrul căruia se pot solicita drepturile salariale menționate anterior.
Relativ al chemarea în judecată a Ministerului Finanțelor Publice, reclamanta a arătat că aceasta se justifică prin necesitatea ca hotărârea să-i fie opozabilă, în sensul obligării sale la alocarea și virarea în bugetele celorlalți trei pârâți a sumelor solicitate, avându-se în vedere art.l din nr.OUG22/2002 aprobată prin Legea nr.288/2002.
Prin completarea de acțiune (fila 171 dosar), reclamanta a solicitat obligarea pârâților la plata despăgubirilor reprezentând sporul de vechime în muncă începând cu data de 01.01.2001 și până la zi, reactualizat, în funcție de dobânda de referință a BNR, precum și în funcție de rata inflației, calculat până la data plății efective.
Prin întâmpinările formulate în cauză pârâții au solicitat respingerea pe fond a acțiunii, iar în prealabil, Tribunalul Brașova invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a sa, Ministerul Justiției a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, iar Ministerul Finanțelor Publice a invocat excepția lipsei calității procesuale a sa.
Prin sentința nr.927/11.10.2007, Tribunalul Brașovar espins excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtul Ministerul Justiției, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, invocată de mandatara acestei părți - DGFP B, precum și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Tribunalul Brașov, invocată de acesta.
A fost admisă în parte acțiunea completată, formulată de reclamanta - și obligați pârâții Tribunalul Brașov, Curtea de APEL BRAȘOV și Ministerul Justiției să plătească acesteia, în solidar, suma de 29.727 RON, reprezentând contravaloarea actualizată cu dobânda legală și indicele de inflație, până la data de 31.08.2007, a sporului de vechime în muncă cuvenit reclamantei pe perioada 01.01.2001-11.03.2007, precum și sumele rezultând din actualizarea după data de 31.08.2007, cu dobânda legală și indicele de inflație, a sumei datorate, până la data plății efective.
A fost obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plații către reclamantă a sumelor menționate anterior.
Pârâta Curtea de APEL BRAȘOVa fost obligată să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă al reclamantei.
Au fost respinse celelalte pretenții ale reclamantei.
Au fost obligați pârâții să plătească în solidar reclamantei suma de 500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Reclamanta a fost obligată să plătească suma de 500 RON în contul Biroului pentru Expertize Judiciare Tehnice - Contabile B nr.-, deschis la Sucursala CEC B, pe numele expertului Basca.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
În ceea ce privește excepția de necompetență materială a instanței, invocată de pârâtul Tribunalul Brașov, instanța a respins-o prin încheierea din ședința publică din data de 11.04.2007 cu următoarea motivare:
Obiectul principal dedus judecății este plata drepturilor salariale, constând în sporul de vechime pentru perioada 01.01.2001 și până la data de 12 martie 2007, când sporul de vechime a fost reglementat. Prin urmare, nu sunt aplicabile dispozițiile art.36 alin.l și 2 din nr.OUG27/2006, referitoare la procedura de contestare a personalului salarizat, nemulțumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, potrivit actului normativ de mai sus, astfel că excepția a fost respinsă, ca neîntemeiată.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a Tribunalului Brașova fost respinsă, deoarece, așa cum rezultă din carnetul de muncă al reclamantei, aceasta din urmă a avut calitatea de judecător la Tribunalul Brașov din 01.12.1999, iar din data de 15.02.2006 are funcția de judecător la Curtea de APEL BRAȘOV.
Referitor la excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtul Ministerul Justiției, instanța a înlăturat susținerile pârâtului pentru considerentele care urmează:
Plata muncii umane reprezintă valoarea acesteia materializată prin distincte forme de retribuire, denumite diferit dar având, în esență, aceleași consecințe juridice (salariu, indemnizație, sporuri, adaosuri etc.).
Caracterizate în mod indubitabil printr-o valoare economică, acestea constituie adevărate bunuri în sensul art.l din Protocolul nr.l al Convenției Europene a Drepturilor Omului, alături de alte asemenea "bunuri" potrivit practicii (pensia, acțiunile, părțile sociale).
Pretențiile reclamantei se bazează pe un serviciu deja prestat, ele constituind bunuri în sensul practicii, așa cum rezultă din Hot. Van Marle împotriva Olandei din 26.06.1986 și Decizia X împotriva din 13.12.1079.
Proprietatea asupra acestor bunuri conferă dreptul reclamantei de a nu fi lipsită de ele în mod nejustificat din perspectiva art.44 din Constituția României, coroborat cu art.l din Protocolul nr.l al Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Prin Legea nr.193/1999 a fost ratificată Carta Socială Europeană revizuită, astfel că măsura eliminării sporului de vechime în muncă pentru magistrați nu se justifică din perspectiva art.G al Cartei, întrucât limitarea drepturilor nu era "necesară într-o societate democratică pentru a garanta respectarea drepturilor și libertăților altora sau pentru a proteja ordinea publică, securitatea națională, sănătatea publică sau bunele moravuri".
Aceste acte internaționale ratificate de România nu prevăd limitări ale drepturilor reclamate decât în condiții speciale, ce nu sunt întrunite în speță, astfel că devin aplicabile dispozițiile art.20 alin.2 din Constituția României, ca fiind mai favorabile decât legislația internă pentru că articolul invocat mai sus prevede "Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte".
A reține că în speță a intervenit prescripția dreptului material la acțiune, așa cum se susține, echivalează cu nesocotirea prevederilor constituționale și ale reglementărilor internaționale asumate de țara noastră și determină inaplicabilitatea prevederilor art.l și 3 din Decretul nr.l67/1958 și art.283 alin.2 din Codul muncii.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice a fost respinsă ca neîntemeiată, avându-se în vedere că prin acțiunea introductivă s-a cerut obligarea acestui pârât să aloce sumele necesare plății drepturilor salariale cerute de reclamantă. Pârâtul Ministerul Finanțelor Public răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete, conform Legii nr.500/2002 și nr.HG208/2005. De asemenea, calitatea procesuală a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice se justifică și prin dispozițiile art.l din OUG nr.22/2002, aprobată prin Legea nr.288/2002, potrivit cărora, executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executării, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora, cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
În aceste condiții, chiar dacă Ministerul Finanțelor Publice nu are raporturi de muncă cu reclamanta, are obligații legale de a asigura sumele necesare funcționării instituțiilor statului de drept, astfel că excepția lipsei calității procesuale pasive a fost respinsă.
Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamanta a fost numită în funcția de judecător la data de 1.11.1995 la Judecătoria Brașov, iar începând cu data de 01.12.1999 și-a desfășurat activitatea ca judecător în cadrul Tribunalului Brașov. Începând cu data de 15.02.2006 a fost promovată în funcția de judecător la Curtea de APEL BRAȘOV, așa cum rezultă din carnetul de muncă. În perioada 01.01.2001 și până la 12 martie 2007 salarizarea reclamantei s-a efectuat în baza Legii nr.50/1996, republicată și a nr.OUG 177/2002, aprobată și modificată prin Legea nr.347/2003.
Prin dispozițiile art.33 alin.1 din Legea nr.50/21.06.1996-privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești s-a stabilit că pentru vechimea în muncă, personalul beneficiază de un spor de vechime de până la 25% calculat la salariul de bază brut corespunzător timpului efectiv lucrat în program normal de lucru. Alineatul 2 al aceluiași articol stipulează să sporul de vechime se plătește cu începere de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-a împlinit vechimea în muncă. Prin nr.OG83/2000, care a modificat Legea nr.50/1996, această prevedere a fost modificată în sensul că magistrații beneficiau de un adaos la indemnizația de încadrare lunară, în raport cu vechimea efectivă în funcțiile prevăzute la art.42 și art.43 din Legea nr.92/1992, republicată (în prezent abrogată prin Legea nr.303/2004, republicată). Ordonanța de Guvern nr.83/28.08.2000, publicată în Monitorul Oficial nr.425/01.09.2000, pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996, nu abrogă în mod expres dispozițiile art.33 din Legea nr.50/1996 republicată, ci introduce alineatul 3 la acest articol, în conformitate cu care "prevederile alin.1 și 2 nu sunt aplicabile magistraților".
Potrivit dispozițiilor art.56 din Legea nr.24/2000-privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată "După intrarea în vigoare a unui act normativ, pe durata existenței acestuia pot interveni diferite venimente legislative, cum sunt: modificarea, completarea, abrogarea, republicarea, suspendarea sau altele asemenea (alin.1).Alineatul 2 al aceluiași articol prevede în mod expres că "Evenimentele legislative pot fi dispuse prin acte normative ulterioare de același nivel sau de nivel superior, având ca obiect exclusiv evenimentul respectiv." Până la data de 1 aprilie 2006, actul normativ care a reglementat salarizarea și alte drepturi ale magistraților era OUG nr.177/2002, aprobată prin Legea nr.347/2003 care, la art.4 statua că magistrații beneficiază, în raport cu vechimea efectivă în funcțiile de judecător,procuror,magistrat-asistent la Curtea Supremă de Justiție sau de personal asimilat magistraților, de o majorare a indemnizației stabilite potrivit art.3 alin.2, calculată în procente la indemnizația brută. În conformitate cu prevederile art.3 alin.l din aceeași ordonanță, magistrații aveau dreptul la o indemnizație de încadrare brută lunară pentru activitatea desfășurată, în raport cu nivelul instanțelor și parchetelor și cu vechimea în magistratură, iar la alin.2 se prevedea că indemnizație se stabilește pe baza coeficienților de multiplicare corespunzători vechimii în magistratură și instanțelor sau parchetelor unde funcționează ca magistrați. Nici această din urmă nu OUG abrogă sporul de vechime în muncă în mod expres.
Hotărârea nr.170 din data de 06.07.2006 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării a constatat că neacordarea sporului de vechime în muncă aferent perioadei lucrate, a defavorizat în mod nejustificat categoria profesională a magistraților și a avut ca efect restrângerea exercitării, în condiții de egalitate, a dreptului la egalitate în activitatea economică și în materie de angajare și profesie, potrivit art.6 din nr.OG 137/2000 a fost luată în considerare de Ministerul Justiției care a făcut propuneri legislative corespunzătoare, astfel că din luna martie 2007,această discriminare a fost înlăturată prin Legea nr.45/2007. Este adevărat că Hotărârea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării nu mai este în ființă în prezent, dar prin Decizia nr.XXXVl/07.05.2007, pronunțată în dosar nr.4/2007, înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție și a statuat că:
Dispozițiile art.33 alin.l din Legea nr.50/1996, în raport cu prevederile art.1, pct.32 din nr.OG83/2000, art.50 din nr.OUG177/2002 și art.6 alin.l din nr.OUG160/2000 se interpretează, în sensul că:
Judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați, precum și persoanele care au îndeplinit funcția de judecător financiar, procuror financiar sau de controlor financiar în cadrul Curții de Conturi a României, beneficiau și de sporul pentru vechime în muncă, în cuantumul prevăzut de lege.
Potrivit dispozițiilor art.329 alin.3 din Codul d e procedură civilă, în cazul soluțiilor pronunțate în interesul legii, dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe.
Din raportul de expertiză contabilă nr.-/2007 întocmit de expertul contabil Basca, au rezultat drepturile salariale ale reclamantei pentru perioada solicitată, acestea fiind în sumă netă de 29.727 lei, astfel că petitul având ca obiect plata sporului de vechime pentru perioada 01.01. 2001-12.03.2007 a fost admis, așa cum a fost formulat.
Pe cale de consecință, a fost obligată pârâta Curtea de APEL BRAȘOV să efectueze cuvenitele modificări în carnetul de muncă al reclamantei privind suma de mai sus.
Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a fost obligat să aloce pârâților Tribunalul Brașov, Curtea de APEL BRAȘOV și Ministerul Justiției sumele necesare plății drepturilor salariale mai sus stabilite în favoarea reclamantei.
Acțiunea introductivă a fost respinsă față de pârâți, în sensul obligării acestora la plata sporului de vechime la zi, având în vedere că a rămas fără obiect, deoarece după data de 12.03.2007 acest spor a fost reglementat prin Legea nr.27/2007.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs reclamanta și pârâții.
Prin recursul său reclamanta a criticat sentința pentru nelegalitate, arătând că în mod greșit au fost obligați pârâții la 500 lei cheltuieli de judecată, în loc de 600 lei, cât a plătit reclamanta ca onorariu de expert.
Prin recursul său, Ministerul Finanțelor Publice a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că în mod greșit a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a sa față de împrejurarea că recurentul răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat și a proiectelor bugetelor locale și nu poate fi obligat la plata și acordarea de drepturi pentru salariații altor instituții.
S-a mai arătat că atribuții în angajarea, salarizarea și acordarea drepturilor reclamantei revin celorlalți pârâți și de asemenea că recurentul nu are fonduri alocate pentru plata cheltuielilor de judecată.
Prin recursul său Curtea de APEL BRAȘOVa invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a sa, nefiind ordonator secundar de credite în perioada 01.01.2001 - 01.07.2007 și a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie arătând, în esență, următoarele:
- activitatea desfășurată de magistrați, salarizată potrivit Legii nr.50/1996, modificată prin nr.OG83/2000 și ulterior potrivit nr.OUG27/2006, nu se înscrie în rândul raporturilor tipice de dreptul muncii, având un caracter atipic, astfel că magistrații nu au calitatea de angajați în sensul Codului muncii, ci reprezintă autoritatea judecătorească;
- în lipsa unor reglementări legale exprese care să reglementeze sporul de vechime în muncă, în cazul menținerii sentinței tribunalului s-ar adăuga la lege;
- Hotărârea din 06.07.2006 a Colegiului Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării are un caracter de recomandare, nefiind obligatorie, iar prin Legea nr.45/2007 s-a acordat sporul de vechime pentru judecători doar pentru viitor;
- referitor la plata sumelor solicitate cu aplicarea indicelui de inflație, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art.1088 Cod civil, iar potrivit acestora reclamanta nu poate pretinde decât dobânda legală, neputându-se pune și problema indexării daunelor interese.
Prin recursul său Ministerul Justiției a criticat sentința pentru nelegalitate sub motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă arătând, în esență, următoarele:
- având în vedere că prin Decizia nr.XXXVI/2007, înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că aceste sporuri constituie drepturi salariale, fiind vorba în cauză de prestații periodice cu caracter succesiv, instanța de fond trebuia să analizeze și să admită acțiunea numai pentru perioada de 3 ani anterioară momentului introducerii acțiunii;
- instanța de fond a interpretat greșit textul art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului, care se aplică doar la bunurile actuale ale reclamantului și care nu poate recunoaște un drept pe care legislația internă nu-l prevede și, mai mult decât atât, acesta nu poate înlătura aplicabilitatea dispozițiilor de ordine publică privind prescripția extinctivă;
- modalitatea de calcul a sumelor pretinse este greșită deoarece, potrivit art.1088 Cod civil, daunele interese pentru neexecutare cuprind numai dobânda legală, ce trebuie acordată numai cu începere din ziua chemării în judecată.
Recursul reclamantei este tardiv formulat, recursul Ministerului Finanțelor Publice este nefondat, iar recursurile formulate de Ministerul Justiției și Curtea de APEL BRAȘOV sunt fondate, pentru cele ce se vor arăta în continuare.
Recursul reclamantei este tardiv pentru că, astfel cum rezultă din dovada de comunicare aflată la dosarul de fond, copia sentinței recurate i-a fost comunicată la data de 09.11.2007, iar recursul acesteia a fost înregistrat la data de 20.11.2007, peste termenul legal de 10 zile prevăzut de art.80 din Legea nr.168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă.
Recursul formulat de către Ministerul Finanțelor Publice este nefondat pentru că instanța de fond a aplicat corect dispozițiile legale, respectiv cele ale art.18-20 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice și cele ale art.1 din nr.OG22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii.
Potrivit acestor dispoziții, recurentul răspunde atât de elaborarea proiectului bugetului de stat cât și de proiectele de rectificare ale acestuia, cât și de executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, executare ce se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora, cu titlu de cheltuieli, astfel cum a reținut corect și instanța de fond.
Tot corect a reținut instanța de fond și faptul că, deși nu există raporturi de muncă între recurent și reclamantă, recurentul are obligația legală de a asigura sumele necesare privind executarea obligațiilor reglementată prin nr.OG22/2002.
Mai mult, prin sentința atacată recurentul nu a fost obligat la plata drepturilor solicitate, ci doar să aloce fondurile necesare plății acestor drepturi de către ceilalți pârâți.
Recursurile formulate de Ministerul Justiției și Curtea de APEL BRAȘOV sunt fondate în ceea ce privește acordarea drepturilor bănești pentru perioada anterioară datei de 25.02.2004.
Potrivit temeiului juridic al acțiunii însușit de instanța de fond și Deciziei nr.XXXVI/2007, pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, drepturile solicitate de reclamantă sunt drepturi salariale, respectiv prestații periodice cu caracter succesiv, supuse prescripției extinctive.
În aceste condiții și față de dispozițiile art.166 și 283 lit.c din Legea nr.53/2003 rap. la art.1, 3 și 12 din Decretul nr.167/1958, instanța nu putea să admită acțiunea reclamantei pentru perioada anterioară datei de 25.02.2004, Hotărârea din 06.07.2006 a neputând întrerupe cursul termenului de prescripție.
Tot în legătură cu acest aspect trebuie reținut că dispozițiile art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului se aplică doar la bunurile actuale, iar aceste dispoziții nu pot face inaplicabile dispozițiile de ordine publică privind prescripția extinctivă din legislația națională.
Toate celelalte critici din recursurile Ministerului Justiției și Curtea de APEL BRAȘOV sunt nefondate pentru cele ce se vor arăta în continuare.
Deși atipice, raporturile de muncă dintre Ministerul Justiției ca ordonator principal de credite și ordonatorii secundari și terțiari pe de o parte și magistrați pe de altă parte sunt guvernate de Codul muncii, astfel că nu se poate reține lipsa calității procesuale pasive a recurenților.
Recunoașterea sporului de vechime în muncă al reclamantei prin hotărâre judecătorească, pronunțată ulterior deciziei nr.XXXVI/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dată în interesul legii și prin care s-a stabilit dreptul magistraților și la sporul pentru vechime în muncă, nu poate constitui o adăugare la lege, astfel că și această critică este nefondată.
Chiar dacă prin Legea nr.45/2007 de aprobare a nr.OUG27/2006 s-a reglementat acordarea sporului de vechime pentru magistrați pentru viitor, nu se poate reține, față de Decizia nr.XXXVI/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, că recunoașterea acestui spor pentru perioada anterioară acestei legi, este nelegală.
Și critica privind modalitatea de calcul a sumelor pretinse și acordarea greșită a indicelui de inflație este nefondată față de necesitatea corelării salariului de care reclamanta ar fi beneficiat la momentul în care angajatorul îl datora și salariul de la momentul intrării acestuia în patrimoniul reclamantei, pentru a nu se ajunge la diminuarea puterii de cumpărare.
Ca atare, acordarea daunelor interese prevăzute de art.1088 cod civil nu exclude actualizarea drepturilor salariale restante.
În consecință, curtea, în baza art.312 al.1 și 3 Cod procedură civilă, va respinge ca tardiv recursul reclamantei și ca nefondat recursul formulat de Ministerul Finanțelor Publice și va admite recursurile formulate de Curtea de APEL BRAȘOV și Ministerul Justiției și Libertăților, modificând în parte sentința recurată, în sensul acordării drepturilor bănești reclamantei începând cu data de 25.02.2004.
Totodată va fi menținută în rest sentința.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECI D
Respinge ca tardiv recursul formulat de reclamanta, cu domiciliul ales la sediul Curții de APEL BRAȘOV din municipiul B,-, județul B, împotriva sentinței civile nr.927/CM din data de 11.10.2007, pronunțată de Tribunalul Brașov, în dosarul nr-, intimat fiind pârâtul TRIBUNALUL BRAȘOV, cu sediul în B, B-dul 15, nr.45, județul
Respinge recursul formulat de MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B, B-dul - nr.7, împotriva sentinței civile nr.927/CM din data de 11.10.2007, pronunțată de Tribunalul Brașov, în dosarul nr-.
Admite recursurile formulate de pârâții CURTEA DE APEL BRAȘOV, cu sediul în B,-, județul B și MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr.927/CM din data de 11.10.2007, pronunțată de Tribunalul Brașov, în dosarul nr-.
Modifică în parte sentința, în sensul că acordă drepturile bănești reclamantei începând cu data de 25 februarie 2004.
Menține în rest sentința.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 26 august 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
, Pl.,
Grefier,
Red.
Tehnored.
Ex.9/10.09.2009
Jud.fond:.
.
Președinte:Lică ToganJudecători:Lică Togan, Maria Ploscă, Irina Tănase
