Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 1313/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - drepturi bănești -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 1313
Ședința publică din 3 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Sas Laura
JUDECĂTOR 2: Bratu Ileana
JUDECĂTOR 3: Mitrea Muntean
Grefier
Pe rol se află judecarea recursurilor declarate de pârâțiiMinisterul Finanțelor Publice - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului, cu sediul în municipiul B,-, județul B șiMinisterul Justiției și Libertăților, cu sediul în B,-, sector 5, prin reprezentanții săi legali, împotriva sentinței nr.398din23 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Botoșani - Secția civilă (dosar nr-).
La apelul nominal au lipsit reprezentanții pârâților recurenți, reprezentantul pârâtului intimat Tribunalul Botoșani și reclamanții intimați, a, G și.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța, constatând că recursurile se află în stare de judecată, a rămas în pronunțare cu privire la acestea.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursurilor de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de APEL SUCEAVA la data 01.10.2008 reclamanții:, a, și prin moștenitorii G și, au chemat în judecată pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Botoșani și Ministerul Finanțelor Publice, solicitând:
1.- obligarea Tribunalului Botoșani la calculul sporului de vechime în muncă pentru perioada 01.12.2000 - 30.09.2003;
2.- obligarea la plata acestui spor actualizat cu indicii de inflație de la data scadenței lunare a fiecărei sume până la data plății efective precum și la plata dobânzii legale la sumele solicitate potrivit nr.OG 9/2000 de la data nașterii dreptului la acțiune;
3.- obligarea pârâtului Ministerul Justiției să vireze în contul Tribunalului Botoșani fondurile necesare plății pentru sporul de vechime;
4.- obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice să prevadă în bugetul alocat Ministerului Justiției sumele cuvenite cu titlu de spor de vechime.
În motivare, au arătat că, sporul de vechime a fost acordat tuturor magistraților, asistenților judiciari și personalului auxiliar din cadrul autorității judecătorești în temeiul Legii nr. 50/1996, iar ulterior datei de 01.10.2000 nu a mai fost acordat magistraților și asistenților judiciari ce-și desfășoară activitatea în cadrul judecătoriilor, tribunalelor și curților de apel, de acest drept beneficiind doar judecătorii instanței supreme.
Au arătat că, sunt judecători la Judecătoria Botoșani și pentru perioada ulterioară lunii octombrie 2003 au fost câștigate drepturile pentru sporul de vechime prin sentința nr. 585/29.03.2007 a Tribunalului Suceava, sentință ce a rămas irevocabilă.
În ce privește prescripția extinctivă a dreptului material la acțiune au invocat art. 166 alin. l din Codul muncii și faptul că, termenul de prescripție este întrerupt în cazul în care intervine o recunoaștere din partea debitorului cu privire la drepturile salariale sau derivând din plata salariului. Că, potrivit art. 16 alin. l din Decretul nr. 167/1959 prescripția se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie și prin promovarea unei acțiuni de către cel în folosul căruia curge termenul de prescripție.
Arată că, prin anumite acte și acțiuni s-a întrerupt prescripția dreptului la acțiune cu privire la sporul de vechime respectiv prin Ordinul nr. 903 din 28.03.2003 a Ministerului Justiției prin care s-a constituit Comitetul mixt de soluționare a problemelor de natură salarială ale magistraților, prin Ordinul nr. 3/C din 11.01.2005 prin care Ministerul Justiției și-a asumat obligația achitării drepturilor salariale și a centralizat sumele datorate personalului prin organele autorității judecătorești, conform 1 - 10 până la data de 14.01.2005.
La art. III din acest ordin se precizează că, pentru magistrații și personalul din cadrul organelor judecătorești ce nu dețin titluri executorii, calculul drepturilor salariale se va realiza conform nr. 11 - 18 ale acestui ordin. La inițiativa Ministerului Justiției, a fost inclusă în Strategia de Reformă a Sistemului judiciar și în Planul de acțiune aprobate prin nr.HG 232/2005, măsura vizând plata drepturilor salariale restante, inclusiv pentru personalul ce nu are hotărâri judecătorești. A arătat că, un asemenea act de recunoaștere este și plata neechivocă a drepturilor bănești ce reprezintă sporul de vechime în muncă precum și decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. XXXVI din 7.05.2007 care a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție care a statuat că, dispozițiile art. 33 alin. l din Legea nr. 50/1996, în raport cu prevederile art. I pct. 32 din OG83/2000, art. 50 din nr.OUG 177/2002 și art. 6 alin. l din nr.OUG 160/2000 se interpretează în sensul că "judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați precum și persoanele care au îndeplinit funcția de judecător financiar, procuror financiar sau de controlor financiar în cadrul Curții de Conturi a României beneficiau și de sporul pentru vechime în muncă în cuantumul prevăzut de lege.
În continuare, reclamanții au invocat dispozițiile art. 31 din Legea nr. 50/1996, art. 10 din Legea nr. 56/1996, nr.OG 83/2000 despre care au arătat că au stabilit o discriminare în domeniul salarizării judecătorilor de la judecătorii, tribunale, curți de apel încălcându-se prevederile nr.OG 137/2000, ale Codului muncii și ale art. 16 din Constituția României. Au mai arătat că, prin decizia nr. 447 din 15.09.2005, Curtea Constituțională a statuat că numai legiuitorul poate aprecia și stabili dacă și care sporuri sau adaosuri se acordă anumitor categorii de salariați, singura condiție fiind ca de sporurile respective să beneficieze toți salariații care se află în situații similare. Totodată reclamanții au invocat și dispozițiile art. 14 din Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, art. l din Protocolul 1 din Convenție și art. 20 alin. 2 din Constituție.
Prin întâmpinarea formulată pârâtul Ministerul Justiției a invocat excepția prescrierii dreptului la acțiune. A arătat că, momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție este prevăzut de lege, astfel încât acțiunea este prescrisă dată fiind introducerea acțiunii la 01.10.2008. A arătat că, punctul de vedere al reclamanților este în contradicție cu considerentele și dispozitivul deciziei nr. XXXVI a Înaltei Curți de Casație și Justiție privind aplicabilitatea dispozițiilor art. 33 din Legea nr. 50/1996, iar nr.OG 83/2000 nu conține nici o dispoziție de abrogare a art. 31 din Legea nr. 50/1996 pe care a modificat-o și completat- De asemenea nici nr.OUG 177/2002 privind salarizarea nu conține vreo mențiune expresă de abrogare a prevederilor art. 33 din Legea nr. 50/1996. Dreptul la acțiune a început să curgă distinct pentru fiecare prestație lunară de la momentul plății acesteia când, prin ipoteză, cel îndreptățit putea cunoaște paguba cauzată prin neplata sporului de vechime, de care spor, cum a reținut Înalta Curte de Casație și Justiție trebuia să beneficieze magistrații. În ceea ce privește afirmațiile reclamanților cu privire la întreruperea termenului prescripției a arătat că, Hotărârea nr. 232/2005, nu are nici o legătură cu obiectul cauzei. În capitolul VI punctele 3,2 Anexa 1 prevederea unui anumit buget pentru plata sumelor datorate ca drepturi salariale magistraților și personalului auxiliar de specialitate pentru care nu există hotărâri judecătorești aferente perioadei 2000 - 2004 nu poate constitui o recunoaștere a drepturilor solicitate de reclamanți și, în consecință, nu poate fi o cauză de întrerupere a cursului prescripției. A arătat că, această recunoaștere trebuie să fie expresă, iar prevederea din dispozițiile legale invocate are caracter general.
Prin întâmpinarea sa, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a invocat excepția lipsei calității procesual pasive. A arătat că, atribuțiile privind stabilirea numărului de posturi, salariile de bază, indemnizațiile de conducere și celelalte elemente ale sistemului de salarizare prevăzute de lege sunt atribuții ale ordonatorilor principali de credite. Că, competența elaborării unor eventuale proiecte de rectificare bugetară pentru drepturi salariale aparține unor ordonatori principali de credite conform procedurii prevăzute de Legea finanțelor publice nr. 500/2002 acest atribut neaparținând Ministerului Economiei și Finanțelor.
Prin încheierea din 5.02.2009 cauza a fost scoasă de pe rolul Curții de APEL SUCEAVA și înaintată Tribunalului Botoșani - Secția civilă pentru competentă soluționare.
Prin sentința nr. 398 din 23 martie 2009 Tribunalul Botoșani - secția civilă a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, precum și excepția prescrierii dreptului la acțiune invocată de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților.
A admis în parte acțiunea formulată de reclamanți și a obligat pârâții Ministerul Justiției și Libertăților și Tribunalul Botoșani, să plătească reclamanților:, a, și, în condițiile art. 33 din Legea nr. 50/1996, sporul de vechime pentru perioada efectiv lucrată din intervalul 01.12.2000 - 30.09.2003.
De asemenea a obligat pârâții Ministerul Justiției și Libertăților și Tribunalul Botoșani, să plătească reclamanților și G, moștenitori ai defunctei, în condițiile art. 33 din Legea nr. 50/1996, sporul de vechime pentru perioada efectiv lucrată de defunctă, din intervalul 01.12.2000 - 30.09.2003.
Au fost obligați aceiași să plătească reclamanților actualizarea sumelor acordate prin hotărârea dată, în raport de indicii de inflație de la data scadenței la data plății efective cât și dobânda legală prevăzută de nr.OG 9/2000, de la 01.10.2008 și până la data plății efective.
A fost obligat Ministerul Finanțelor Publice să prevadă în bugetul alocat Ministerului Justiției și Libertăților sumele cuvenite reclamanților.
Împotriva sentinței sus-menționate, au declarat recurs pârâții Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Finanțelor Publice - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului
În motivarea recursului, pârâtul recurent Ministerul Justiției și Libertăților a arătat, în esență, că instanța a admis cererea cu ignorarea dispozițiilor care reglementează instituția prescripției extinctive a dreptului la acțiune în sens material, instanța de fond în mod greșit apreciind că prin capitolul VI, pct. 3.2 anexa 2 din nr.HG 232/2005 privind aprobarea Strategiei de reformă a sistemului judiciar pe perioada 2005 - 2007 și a Planului de acțiune pentru implementarea Strategiei de reformă a sistemului judiciar pe perioada 2005 - 2007 operat o întrerupere a cursului prescripției. Această hotărâre nu are absolut nici o legătură cu obiectul cauzei. Pentru a opera întreruperea, în primul rând recunoașterea dreptului trebuie să fie expresă, iar prevederea din dispozițiile legale invocate de instanță este cu caracter general, nefăcând nici o referire la sporul solicitat de reclamanți. Aceeași situație este și în ceea ce privește Ordinele nr. 903/C, respectiv 3/C/2005 menționate de instanță ca fiind acte de întrerupere a cursului prescripției. Pornind de la raționamentul instanței de fond că prin nr.HG 232/2005 ar fi operat o întrerupere a cursului prescripției, recurentul a solicitat să se constate că și un al doilea termen de prescripție s-ar fi împlinit la data de 30.03.2008 (data intrării în vigoare a nr.HG 232/2005). Al doilea termen de prescripție ar începe să curgă la data intrării în vigoare a nr.HG 232/2005 și nu la termenul prevăzut în cuprinsul acestei hotărâri pentru plata sumelor datorate cu titlu de drepturi salariale, așa cum în mod greșit a reținut instanța de fond.
Pârâtul recurent Ministerul Justiției și Libertăților a mai arătat că momentul de început al curgerii termenului de prescripție este stabilit de Decretul nr. 167/1958, iar prin decizia nr. XXXVI pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a statuat, în mod obligatoriu pentru instanțe, în sensul că dreptul la sporul de vechime în muncă pentru categoria profesională a magistraților a continuat să subziste și după adoptarea nr.OG 83/2000, nefiind înlăturat expres printr-o dispoziție a legii.
Așa fiind, dreptul la acțiune a început să curgă distinct pentru fiecare prestație lunară din momentul plății acesteia, când prin ipoteză cel îndreptățit putea cunoaște paguba cauzată prin neplata sporului de vechime în muncă, de care spor, cum a reținut Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia dată prin raportare la dispozițiile art. 33 al. 1 din Legea nr. 50/1996, art. 1 pct. 32 din nr.OG 83/2000 și art. 50 din nr.OUG 177/2002, trebuia să beneficieze magistrații.
Prin urmare, recurentul Ministerul Justiției și Libertăților a solicitat să se observe că s-a depășit termenul de prescripție de 3 ani stabilit prin Decretul nr. 167/1958, precum și de art. 283 din Codul muncii.
Pârâtul recurent Ministerul Justiției și Libertăților a solicitat să se aibă în vedere faptul că instanța de fond, în mod greșit a apreciat că se impune atât actualizarea sumelor cu indicele de inflație, cât și acordarea dobânzii legale. Astfel, potrivit art. 1088 Cod civil, "la obligațiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele - interese nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate. - nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept".
Din interpretarea dispozițiilor legale sus-menționate, reclamanții, în calitate de creditori ai unei obligații având drept obiect o sumă de bani, ar putea pretinde drept echivalent al prejudiciului încercat prin întârziere la executare numai dobânda stabilită de lege, dobânda legală fiind datorată însă, numai cu începere din ziua cererii de chemare în judecată.
Prin urmare, recurentul Ministerul Justiției și Libertăților a solicitat să se constate că, în măsura în care a operat actualizarea în funcție de rata inflației, nu se mai justifică și dobânda legală, căci s-ar ajunge astfel la o dublă reparare a prejudiciului și o îmbogățire fără justă cauză.
În consecință, pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților a solicitat modificarea sentinței atacate în sensul mai sus arătat.
În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Pârâtul recurent Ministerul Finanțelor Publice - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Bac riticat sentința recurată pentru nelegalitate și netemeinicie, în ceea ce privește obligarea sa de a prevedea în bugetul alocat Ministerului Justiției sumele cuvenite reclamanților, arătând, în esență, că hotărârea atacată are la bază interpretarea eronată a Legii nr. 500/2002. A precizat că Ministerul Finanțelor Publice nu are calitatea de ordonator principal de credite, acestuia revenindu-i, potrivit legii, doar obligația de aprobare a statelor astfel întocmite.
De asemenea, pârâtul recurent Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Baa rătat că nelegalitatea sentinței recurate derivă și din faptul că rectificarea bugetară se face la inițiativa ordonatorului principal de credite, respectiv Ministerul Justiției, iar competența elaborării unor eventuale proiecte de rectificare bugetară pentru drepturi salariale aparține numai ordonatorului principal de credite, conform procedurii prevăzute de Legea nr. 500/2002, acest atribut neputând fi extins asupra Ministerului Finanțelor Publice.
În consecință, pârâtul recurent Ministerul Finanțelor Publice- Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului B, a solicitat modificarea sentinței recurate și în rejudecare, respingerea acțiunii față de Ministerul Finanțelor Publice, ca fiind nelegală și neîntemeiată.
În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 4, 9 Cod procedură civilă.
Analizând sentința recurată prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, precum și a motivelor invocate în recurs, care se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Referitor la recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea constată că acesta este doar în parte întemeiat, pentru următoarele considerente:
Articolul 33 alin. 1 și 2 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, prevedea că pentru vechimea în muncă personalul beneficiază de un spor de vechime, de până la 25% calculat la salariul de bază brut corespunzător timpului efectiv lucrat în program normal de lucru, spor de vechime care se plătește cu începere de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-a împlinit vechimea în muncă.
Prin nr.OG 83/2000, art. 1 pct. 32 s-a introdus aliniatul 3 care dispunea că prevederile art. 33 alin. 1 și 2 nu sunt aplicabile magistraților. Prin decizia nr. XXXVI din 7 mai 2007 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii și a stabilit că judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați, precum și persoanele care au îndeplinit funcția de judecător financiar, procuror financiar sau de controlor financiar în cadrul Curții de Conturi a României beneficiau și de sporul pentru vechime în muncă în cuantumul prevăzut de lege.
Pentru ca prescripția să-și producă efectul său extinctiv, adică sancționator, este necesar ca pentru titularul dreptului la acțiune să existe, pe lângă voința de a acționa și posibilitatea reală de a acționa, adică de a se adresa organului competent pentru protecția dreptului său. Dacă pe timpul cât durează împrejurarea care îl împiedică pe titularul dreptului la acțiune să acționeze, prescripția nu ar fi oprită, adică suspendată, s-ar ajunge la situația în care titularului dreptului la acțiune să i se aplice efectul extinctiv, fără a i se imputa pasivitatea ori neglijența în a acționa; într-o asemenea situație, prescripția fiind deturnată de la finalitatea sa, nemaiavând caracter real. În condițiile în care art. 33 alin. 3 din Legea nr. 50/1996 dispunea că prevederile ce reglementează plata sporului de vechime nu li se aplică și magistraților nu le poate fi imputată reclamanților pasivitatea ori neglijența în a acționa. După pronunțarea deciziei în interesul legii prin care s-a stabilit că și judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați beneficiau și de sporul pentru vechime în muncă, reclamanții au avut posibilitatea reală de a acționa, de a se adresa instanței pentru plata acestor drepturi.
Prin decizia nr. 36 din 7 mai 2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 33 al. 1 din Legea nr. 50/1996, în raport cu prevederile art. I pct. 32 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000, art. 50 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 177/2002 și art. 6 al. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 160/2000 a stabilit că "Judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați, precum și persoanele care au îndeplinit funcția de judecător financiar, procuror financiar sau de controlor financiar în cadrul Curții de Conturi a României beneficiau și de sporul pentru vechime în muncă, în cuantumul prevăzut de lege."
În conformitate cu dispozițiile art. 329 alin. 3 din Codul d e procedură civilă, dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe, Curtea reținând că reclamanții au calitatea de judecători, astfel că acțiunea acestora este întemeiată.
În ceea ce privește respingerea excepției prescripției dreptului la acțiune, Curtea constată că s-a realizat o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale în cauză.
Astfel, prescripția se constituie într-o sancțiune specifică de natură a limita exercițiul acțiunilor civile de către reclamanții nediligenți, în cauză neputând fi reținută în sarcina reclamanților vreo culpă în neexercitarea acțiunii, cu atât mai mult cu cât cele două ministere pârâte au întreprins demersuri în sensul eliminării tuturor formelor de discriminare de natură salarială dintre magistrați. Susținerile pârâtului Ministerul justiției privind necesitatea recunoașterii debitului, în vederea producerii efectului întrerupător de prescripție, sunt corecte, însă acestea nu pot duce la reținerea excepției invocate. Aceasta, întrucât, în raport de modificările succesive aduse dispozițiilor legale vizând salarizarea magistraților, reclamanții nu au avut nici un moment posibilitatea efectivă și reală de a solicita acest spor între anii 2000-2007, având în vedere că exista o aparentă abrogare expresă a acestui spor. Odată cu această aparentă abrogare, posibilitatea de a solicita acordarea drepturilor salariale cu acest titlu, în condiții de așteptare rezonabilă a unui rezultat favorabil, a reapărut abia la data de 07.05.2007, odată cu pronunțarea deciziei în interesul legii nr. XXXVI. Analizând posibilitatea efectivă și reală de a solicita acest drept atât timp cât dreptul fusese suprimat expres de legiuitor (nelegal, astfel cum s-a dovedit ulterior), se observă că nu se poate imputa o lipsă de diligență din partea creditorilor/reclamanți, fiind vorba de o situație complet atipică, instanța supremă constatând că a avut loc o abrogare nelegală, ce nu a putut fi constatată în alt mod, decât prin pronunțarea unui recurs în interesul legii.
Prin urmare, termenul de prescripție a dreptului la acțiune a început să curgă la data de 07.05.2007, astfel încât la data la care reclamanții intimați au formulat acțiunea, respectiv la data de 01.10.2008, termenul de prescripție de 3 ani, prevăzut de art. 12 din Decretul nr. 167/1958, art. 283 lit. c din Codul muncii, coroborat cu art. 161 din Codul muncii, nu era împlinit.
Față de această concluzie, Curtea constată că nu se mai impune a se constata dacă în cauză s-a făcut sau nu dovada existenței unor întreruperi a termenului de prescripție prin recunoașterea dreptului la sporul de vechime în muncă.
Prin urmare, Curtea constată că în cauză nu este dată excepția prescripției dreptului la acțiune, astfel încât în mod corect prima instanță a respins această excepție.
În ceea ce privește celălalt motiv de recurs, Curtea constată că în mod greșit prima instanță a acordat atât actualizarea sumelor cu indicele de inflație, cât și dobânda legală.
Astfel, având în vedere faptul că, în principiu, dobânda legală cuprinde și rata inflației, deci și despăgubirea pentru prejudiciul cauzat prin deprecierea monedei naționale în perioada dintre data exigibilității creanței și data plății, Curtea apreciază că actualizarea creanței în funcție de rata inflației nu poate fi cumulată cu dobânda legală, întrucât în caz contrar s-ar repara de două ori același prejudiciu, ceea ce ar conduce la o îmbogățire fără justă cauză.
Prin urmare, în cauză se impune actualizarea sumelor acordate prin sentința recurată în raport de indicii de inflație de la data scadenței, doar până la data introducerii cererii de chemare în judecată - 01.10.2008. Această actualizare se justifică pentru recuperarea creanței la valoarea ei reală, inclusiv a pierderilor suferite datorită neexecutării la timp a obligației debitorului.
De asemenea, în conformitate cu dispozițiile art. 1088 Cod civil, în cauză se impune acordarea dobânzii legale doar de la data introducerii cererii de chemare în judecată - 01.10.2008, până la plata efectivă a sumelor.
În ceea ce privește recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice -Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului B, Curtea constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Finanțelor ordonează acțiunile ce sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție, iar potrivit dispozițiilor art. 3 alin. 1 pct. 2 din nr.HG 208/2005, Ministerul Finanțelor este cel care are ca atribuții elaborarea proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare.
De asemenea, Curtea reține că, potrivit art. 131 alin. 1 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Deși raporturile de muncă dau naștere la obligații între angajator și angajat, în speță reclamanții intimați nu l-au chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Finanțelor Publice pentru neîndeplinirea obligațiilor izvorând din contractul de muncă, ci pentru alocarea sumelor necesare plății drepturilor salariale pretinse, acesta justificând calitate procesuală pasivă în cauză în conformitate cu prevederile art. 19 din Legea nr. 500/2002 și art. 3 alin. 1 pct. 2 din nr.HG 208/2005.
Este real că, potrivit art. 4 alin. 1 din nr.OG 22/2002 privind executarea obligațiilor stabilite prin titluri executorii, aprobată prin Legea nr. 288/2002, modificată prin Legea nr. 110/2007, ordonatorul principal de credite, în speță Ministerul Justiției și Libertăților, are obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare pentru plata sumelor stabilite prin titluri executorii, aceste operațiuni putând fi efectuate pe tot parcursul anului.
Pentru asigurarea efectuării unor astfel de plăți, însă, în lipsa aprobării legii de rectificare a bugetului cu sumele necesare și în lipsa alimentării cu fonduri a conturilor Ministerului Justiției și Libertăților de către Ministerul Finanțelor Publice, cel dintâi ar fi practic în imposibilitate să achite sumele la care a fost obligat prin sentința recurată.
Legitimarea procesuală activă sau pasivă nu se raportează cu necesitate la raportul juridic dedus judecății, ci la dreptul de a reclama în justiție și la obligația de a răspunde față de pretențiile formulate prin cererea de chemare în judecată, iar prin prisma celor reținute anterior, Curtea constată că pârâtului Ministerul Finanțelor Publice trebuie să-i fie opozabilă hotărârea primei instanțe, fiind justificată calitatea sa procesuală pasivă.
În situația în care Ministerul Finanțelor Publice nu ar fi fost obligat să aloce fondurile necesare acordării drepturilor salariale solicitate de către reclamanții intimați, hotărârea judecătorească ar fi lipsită de una dintre cele mai importante funcții ale sale, respectiv puterea executorie.
Prin urmare, Curtea constată că în cauză nu este dată excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerul Finanțelor Publice, astfel încât în mod corect prima instanță a respins această excepție și a obligat Ministerul Finanțelor Publice să prevadă în bugetul alocat Ministerului Justiției și Libertăților sumele cuvenite reclamanților.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 - 3 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților și va modifica în parte sentința recurată, în sensul că îi va obliga pe pârâții Ministerul Justiției și Libertăților și Tribunalul Botoșani să plătească reclamanților actualizarea sumelor acordate prin prezenta hotărâre în raport de indicii de inflație de la data scadenței până la data de 01.10.2008, și dobânda legală de la data de 01.10.2008 până la plata efectivă a sumelor, urmând să înlăture orice dispoziție contrară prezentei decizii și să mențină celelalte dispoziții ale sentinței, ce nu sunt contrare prezentei decizii. De asemenea, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtulMinisterul Justiției și Libertăților, prin reprezentanții săi legali, împotriva sentinței nr.398din23 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Botoșani - Secția civilă (dosar nr-).
Modifică în parte sentința recurată, în sensul că:
Obligă pârâții Ministerul Justiției și Libertăților B și Tribunalul Botoșani să plătească reclamanților actualizarea sumelor acordate prin prezenta hotărâre în raport de indicii de inflație de la data scadenței, până la data de 1.10.2008 și dobânda legală, de la data de 1.10.2008 până la plata efectivă a sumelor.
Înlătură orice dispoziție contrară prezentei decizii.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței ce nu sunt contrare prezentei decizii.
Respinge ca nefondat recursul declarat deMinisterul Finanțelor Publice B - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului, împotriva aceleiași sentințe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 03 noiembrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Jud. fond
Tehnored.
Ex. 2 / 27.11.2009
Președinte:Sas LauraJudecători:Sas Laura, Bratu Ileana, Mitrea Muntean
