Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 1482/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SecțiaLitigii de muncă și
asigurări sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1482
Ședința publică din data de 21 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Carmen Pârvulescu Dr. - -
JUDECĂTOR 2: Ioan Jivan
JUDECĂTOR 3: Vasilica Sandovici
GREFIER: - -
Pe rol se află judecarea recursului declarat de către pârâtul-recurent Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T împotriva sentinței civile nr. 1665/26.06.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanții-intimați, și pârâții-intimați Curtea de Apel Timișoara și Ministerul Justiției B, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se constată lipsa părților, recurentul Ministerul Finanțelor Publice solicitând judecarea cauzei și în lipsă.
Procedura de citare este îndeplinită legal.
Recursul este scutit de taxă de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care văzând că s-a solicitat judecarea și în lipsă, potrivit art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA,
În deliberare, constată că prin sentința civilă nr. 1665 din 25 iunie 2009. Tribunalul Timișa admis acțiunea formulată de reclamanții și în contradictoriu cu pârâții Curtea de Apel Timișoara, Ministerul Justiției și Libertăților și Statul R, reprezentat prin Ministerul Economiei și Finanțelor, și-n consecință a obligat pârâții Curtea de Apel Timișoara, Ministerul Justiției și Libertăților la plata către reclamanți a sporului de stres cuvenit și neacordat acestora, în procent de 50%, calculat la salariul brut lunar, începând cu data de 08.06.2006 la zi și pentru viitor.
A obligat pârâta Curtea de Apel Timișoara la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților și a obligat pârâtul Statul R, reprezentat prin Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății sumelor solicitate de către reclamanți.
Tribunalul a reținut că excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T este neîntemeiată în considerarea faptului că potrivit art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, prin pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție; astfel, rolul Ministerul Economiei și Finanțelor este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, precum și de proiectele de rectificare a acestor bugete, iar fondurile Ministerului Justiției și Libertăților, respectiv ale Parchetelor de pe lângă tribunale și al curților de apel, sunt asigurate de către Ministerul Economiei și Finanțelor.
Cu privire la fondul cauzei s-a reținut:
Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite, a stabilit, prin Decizia nr. XXI din 10 martie 2008, dată în dosarul nr. 5/2008, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 444 din 13 iunie 2008, că instanțele judecătorești se pot pronunța, în virtutea principiului plenitudinii de jurisdicție, asupra regularității unui act de abrogare a unei norme legale, respectiv asupra aplicabilității în continuare a normei abrogate, în recursurile cu soluționarea cărora au fost legal investite. Această decizie dată într-un recurs în interesul legii, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, "Constată că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001". Decizia este obligatorie pentru instanțele judecătorești, deci are putere de lege, conform prevederilor imperative ale art. 329 din Codul d e procedură civilă.
Potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații și personalul auxiliar de specialitate, beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar ".
Este adevărat că prin art. I pct. 42 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, art. 47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat expres.
Însă, procedându-se astfel, au fost încălcate atât normele constituționale de principiu referitoare la delegarea legislativă cât și dispozițiile Legii nr. 125/2000 privind abilitatea Guvernului de a emite ordonanțe.
Astfel, potrivit art. 108 alin. 3 din Constituție ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele și condițiile prevăzute de aceasta.
Ori, prin art. 1 pct. Q1 din Legea nr. 125/2000 Guvernul a fost abilitat să emită ordonanțe doar cu privire la modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată.
Cu toate acestea, prin Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 s-a procedat și la abrogarea unor dispoziții ale Legii nr. 50/1996, deși așa cum rezultă din dispozițiile art. 56-62 ale Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, modificarea, completarea și abrogarea constituie evenimente legislative distincte.
Așadar, deși prin legea de abilitare nu a fost prevăzută decât posibilitatea modificării și completării legii, prin ordonanța emisă în temeiul legii a avut loc și abrogarea unor dispoziții ale acesteia.
Este de remarcat în acest context, că acolo unde legiuitorul a avut intenția să acorde executivului abilitare pentru abrogarea unor texte de lege, a prevăzut expres aceasta în cuprinsul legii de abilitare.
Față de cele de mai sus, întrucât abrogarea realizata prin Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 este nelegală, instanța a apreciat ca întemeiată acțiunea reclamanților având ca obiect acordarea sporului de risc și solicitare neuropsihică, în procent de 50 %, prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996, calculat din salariul de baza brut lunar.
Așa cum supra s-a arătat, dreptul pretins de reclamanți în prezentul demers judiciar a fost recunoscut de către Înalta Curte de Casație și Justiție care în ședința din data de 10.03.2008, constituită în Secții Unite în dosar nr. 5/2008, a pronunțat Decizia nr. XXI, cu următorul dispozitiv: "Admite recursul în interesul legii declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001"; astfel, instanța suprema a statuat obligatoriu pentru instanțe, în spetele deduse judecății având ca obiect acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, faptul că, judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Pe de alta parte, acordarea discreționară a sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică numai celor care prezintă hotărâri judecătorești în care să se menționeze că sporul este acordat și în viitor, creează o situație discriminatorie între magistrații care au hotărâri judecătorești și cei care nu au, deși desfășoară aceeași activitate, prin aceasta, încălcându-se normele internaționale la care România este parte, încălcându-se chiar legea fundamentală a țării - Constituția României.
Obligativitatea primatului normei internaționale pe care România și-a însușit-o, este consfințită în legea fundamentală.
Că este așa, rezultă fără putință de tăgadă din economia art. 20 din Constituția României, care prevede că dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universala a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.
Ori, art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994, arata că, "Exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de prezența convenție trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație".
Prin acordarea discreționară a sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică numai celor care prezintă hotărâri judecătorești în care să se menționeze că sporul este acordat și în viitor, s-a creat un tratament diferențiat în cadrul aceeași categorii profesionale; între magistrații care prezintă hotărâri judecătorești în care să se menționeze că sporul este acordat și în viitor și cei care nu dispun de o asemenea hotărâre, categorie de magistrați din care și reclamanții fac parte, defavorizând în mod nejustificat categoria profesională a magistraților care prezintă hotărâri judecătorești în care să se menționeze că sporul este acordat și în viitor, având ca efect restrângerea exercitării, în condiții de egalitate, a dreptului la egalitate în activitatea economică și în materie de angajare și profesie.
Potrivit Art. 7 si 23 din Declarația Universala a Drepturilor Omului semnată de România la 14.12.1955, "Toți oamenii sunt egali în fața legii și au dreptul fără deosebire la o protecție egală a legii. Toți oamenii au dreptul la o protecție egală împotriva oricărei discriminări care ar încalcă prezenta Declarație și împotriva oricărei provocări la o astfel de discriminare"; "Orice persoana are dreptul la muncă, la liberă alegere a muncii, la condiții echitabile și satisfăcătoare de muncă, precum și la ocrotire împotriva șomajului. Toți oamenii au dreptul, fără nici o discriminare, la salariu egal pentru muncă egală", principii regăsite și în dispozițiile art. 7 din Pactul Internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat de România prin Decretul nr. 212/1974, art. 14 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului supra arătat.
În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 166, art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii și art. 73-78 din Legea nr. 168/1999 a fost admisă acțiunea reclamanților și au fost obligați pârâții la plata în favoarea reclamanților a sumelor brute reprezentând spor de risc și solicitare neuropsihică, începând cu data de 08.06.2006 la zi și pentru viitor, calculat la indemnizația brută de încadrare, în condițiile prevăzute de art. 47 din Legea nr. 50/1996 republicată și cu modificările ulterioare, către reclamanții și.
Instanța a constatat întemeiat și petitul vizând obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății sumelor neîncasate de către reclamanți, cu consecința admiterii și a acestui petit, în considerarea dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice.
Pentru considerentele supra arătate, cât și în temeiul dispozițiilor art.6 și 7 cuprinse în Decretul 92/1976 modificat, normele incidente prevăzute de Legea 130/1999 și art. 296 din Legea 53/2003 Tribunalul a admis și petitul vizând obligarea pârâtei Curtea de Apel Timișoara să opereze cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților privind înscrierea drepturilor solicitate de reclamanți în prezenta acțiune.
Instanța a constatat că nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.
cele deja spuse, în baza evocatelor texte, tribunalul a admis acțiunea declanșată de reclamanți.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T, solicitând modificarea ei în sensul respingerii acțiunii.
Invocându-se dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, s-a criticat sentința ca nelegală pentru greșita respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerului Finanțelor Publice cât și pentru că nu s-a respins acțiunea ca inadmisibilă în lipsa procedurii prealabile impusă de prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 27/2006.
Cu privire la fondul cauzei, s-a invocat lipsa de temei legal a hotărârii întrucât art. 47 din Legea nr. 50/1996 și care prevedea dreptul la sporul pretins a fost abrogat.
Examinând cauza în raport de motivele invocate la recurs și totodată sub toate aspectele conform dispozițiilor art. 3041Cod procedură civilă, Curtea constată că este nefondat.
Instanța de fond nu a dispus obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice la plata dreptului salarial pretins de reclamanți, ci obligarea sa la alocarea fondurilor necesare plății acestora de către pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților și nu a avut în vedere calitatea pârâtului de ordonator principal de credite, ci atribuțiile conferite de dispozițiile art. 19, 28 și 35 din Legea nr. 500/2002 cu privire la elaborarea bugetului de stat.
Fără asigurarea fondurilor de către Ministerul Finanțelor Publice, celălalt pârât nu-și poate îndeplini obligația de plată și executarea sentinței ar rămâne fără finalitate, ori prin aceasta ar fi încălcate prevederile art. 6 din Convenția Europeană.
Prin urmare, acest pârât are calitate procesuală pasivă, critica legată de această excepție este nefondată.
Nu sunt fondate nici criticile privitoare la lipsa procedurii prealabile, întrucât obiectul acțiunii nu îl constituie o contestație cu privire la modul de stabilire a salariilor întemeiată pe dispozițiile art. 36 din Ordonanța Guvernului 27/2006, ci se solicită plata unor drepturi salariale neacordate în baza art. 166 Codul muncii.
Nici criticile referitoare la aspectele de fond nu sunt întemeiate întrucât așa cum a reținut instanța de fond, abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996 s-a făcut cu încălcarea normelor constituționale de principiu, referitoare la delegarea legislativă și a dispozițiilor Legii nr. 125/2000 privind abilitarea guvernului de a emite ordonanțe.
Instanța de fond și-a întemeiat hotărârea și pe dispozițiile art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă, care prevăd că dezlegarea dată problemelor de drept judecate printr-o decizie în interesul legii este obligatorie pentru instanțe, iar Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. XXI/2008, admițând recursul în interesul legii a stabilit că magistrații beneficiază de sporul de 50% pretins de reclamanți și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000.
Prin urmare, recursul fiind nefondat, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T împotriva sentinței civile nr. 1665/26.06.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 21 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Dr.
Grefier,
Red. /3.11. 2009
Tehnored.: M/ 2 ex./5.11. 2009
Prim inst.: și
Președinte:Carmen PârvulescuJudecători:Carmen Pârvulescu, Ioan Jivan, Vasilica Sandovici
