Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 1481/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SecțiaLitigii de muncă și
asigurări sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1481
Ședința publică din data de 21 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Carmen Pârvulescu Dr. - -
JUDECĂTOR 2: Ioan Jivan
JUDECĂTOR 3: Vasilica Sandovici
GREFIER: - -
Pe rol se află judecarea recursurilor declarate de către pârâții-recurenți Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S și Ministerul Justiției și Libertăților împotriva sentinței civile nr. 513/3.06.2009, pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanții-intimați, -, a, și intervenient cât și pentru numiții, și în calitate de moștenitori ai reclamantei și respectiv cererile de intervenție în interes propriu formulate de intervenienții, și și pârâții-intimați Tribunalul Timiș, Curtea de APEL TIMIȘOARA și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este îndeplinită legal.
Recursul este scutit de taxă de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care văzând că s-a solicitat judecarea și în lipsă, potrivit art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA,
În deliberare, constată că prin sentința civilă nr. 513 din 3.06.2009 s-au respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, precum și a prescripției extinctive invocată de pârâtul Ministerul Justiției, față de perioada anului 2003 și respectiv perioada 1.08.2004 - 11.10.2004, pentru care intervenienta a solicitat drepturi bănești, reprezentând sporul de 15%.
Pe fond, s-a admis cererea de chemare în judecată a reclamanților, -, a, și intervenient cât și pentru numiții, și în calitate de moștenitori ai reclamantei și respectiv cererile de intervenție în interes propriu formulate de intervenienții, și, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL TIMIȘOARA, Tribunalul Timiș, Ministerul Economiei și Finanțelor și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Primii trei pârâți au fost obligați la calculul și plata față de reclamanți, intervenienți și moștenitorii legali ai reclamantei a drepturilor bănești reprezentând sporul de confidențialitate de 15% din luna august 2004 și până la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești, precum și în viitor unde este cazul.
De asemenea, pârâții au fot obligați la calcularea și plata sumelor reprezentând sporul de confidențialitate pentru perioadele menționate, actualizate cu indicele de inflație, începând cu data nașterii dreptului la acțiune și până la data executării hotărârii judecătorești, dispunându-se efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților și intervenienților conform cu timpul efectiv lucrat, precum și obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor la alocarea fondurilor necesare plății sumelor neîncasate.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut, cu privire la natura juridică a obligației de confidențialitate a reclamanților și intervenienților, că aceasta reprezintă o clauză legală a raportului de muncă al acestora, o clauză obligatorie (iar nu facultativă ca în dreptul comun al muncii), fiind astfel incidente dispozițiile art. 13 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2000, art. 30 alin. 3 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000, art. 3 din Ordonanța Guvernului nr. 38/2003, art. 13 alin. 1 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 123/2003, art. 3 din Ordonanța Guvernului nr. 19/2006, art. 15 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 6/2007, art. 20 alin. 3 din Legea nr. 656/2002, art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 64/2006, art. 13 din Ordonanța Guvernului nr. 10/2007 prin care debitorii obligației de confidențialitate, au fost recunoscuți, în mod firesc ca și creditori ai dreptului corelativ la sporul de confidențialitate, unitățile bugetare fiind debitoare ale obligației sinalagmatice de plată a acestui spor salarial.
Ca atare, legiuitorul, instituind obligația sinalagmatică profesională (de muncă) de confidențialitate în sarcina reclamanților, implicit și de drept a instituit și o obligație de plată (o contraprestație salarială) pe cale de analogie a legii. În caz contrar, ar fi încălcare și principiile constituționale privind nediscriminarea, dreptul la plată egală pentru muncă egală, dreptul la salariu pentru munca prestată (potrivit art. 16 alin. 1 și art. 41 alin. 2 din Constituția României, prevederi dezvoltate de art. 5, art. 6 și art. 154 din Codul muncii ).
Împotriva sentinței civile au declarat recurs pârâții Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S și Ministerul Justiției.
În motivele de recurs, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a criticat sentința pentru nelegalitate sub aspectul respingerii excepției lipsei calității procesuale pasive, considerând că cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți, și respectiv cererile de intervenție formulate de intervenienți sunt inadmisibile, deoarece Ministerul Finanțelor Publice nu poate avea calitate procesuală pasivă, rolul acestuia fiind de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite ai acestui buget, precum și a bugetelor locale, respectând procedura reglementată în Legea finanțelor publice, iar atribuții în angajarea și salarizarea reclamanților are Ministerul Justiției, raporturile de muncă existând doar între reclamanți și instituțiile pârâte, fără ca Ministerul Finanțelor Publice să fie implicat în vreun fel.
Ministerul Justiției și Libertăților în cererea de recurs a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând ca temei de drept dispozițiile art. 304 pct. 4 și 9 Cod procedură civilă, arătând că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, întrucât pronunțarea unei hotărâri prin care să se acorde drepturile salariale peste cele prevăzute expres de lege a fost considerată de Curtea Constituțională ca depășire a puterii judecătorești, și față de cele reținute de instanța de control constituțional, rezultă cu claritate că Decizia nr. 46/15.12.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu poate constitui temei pentru admiterea cererii de chemare în judecată prin care s-a solicitat în fapt modificarea și completarea unor acte normative.
Prin urmare, a concluzionat recurentul că în cazul de față obligarea sa la plata sporului de confidențialitate de 15% constituie o adăugare la lege, o încălcare a atribuțiilor conferite puterii judecătorești, întrucât aceste drepturi nu sunt recunoscute de legislația în vigoare.
Un alt motiv de recurs l-a constituit faptul că instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu încălcarea dispozițiilor privind prescripția dreptului material la acțiune pentru drepturile care nu se încadrează în termenul de prescripție general de trei ani de la data introducerii acțiunii, în conformitate cu prevederile art. 1, art. 3, art. 7 și art. 8 din Decretul nr. 167/1958 și ale art. 283 din Codul muncii, și fiind vorba de prestații periodice, pentru fiecare dintre acestea curge un termen distinct de prescripție.
Examinând recursurile prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate în cauză și a dispozițiilor art. 304 pct. 4 și 9 coroborate cu cele ale art. 3041Cod procedură civilă, Curtea constată că sunt întemeiate pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Privitor la motivul de recurs vizând excepția prescripției dreptului material la acțiune, într-adevăr prima instanță a pronunțat o hotărâre cu încălcarea dispozițiilor Decretului nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă.
Astfel, potrivit art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, durata termenului general de prescripție aplicabil în materia drepturilor de creanță este de trei ani, iar potrivit art. 8 din același decret, prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuită prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea. Fiind vorba de prestații periodice, pentru fiecare dintre acestea curge un termen distinct de p0rescripție, așa încât pretențiile afirmate vor fi examinate numai pentru perioada de trei ani, durata termenului de prescripție general, anterioară momentului introducerii acțiunii, în conformitate cu prevederile art. 1, art. 3, art. 7 și art. 8 din Decretul nr. 167/1958 și raportat la art. 283 din Codul muncii, potrivit cu care "cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de trei ani de la data nașterii dreptului la acțiune în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat".
Prin urmare, drepturile solicitate pe perioada anterioară lunii octombrie 2004 vor fi respinse ca fiind prescrise.
În ce privește fondul cauzei, prima instanță a reținut corect starea de fapt, și în mod legal a admis acțiunea reclamanților, în ce privește plata sporului de confidențialitate, dându-se curs aplicabilității textelor de lege în materie de nedescriminare referitor la principiul egalității de tratament în salarizare și care implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă.
Prima instanță a avut în vedere dispozițiile care vizează dreptul la o salarizare echitabilă, satisfăcătoare, fără limitări și restrângeri, precum și dreptul la un tratament egal în materie de salarizare (art. 5, art.6, art.8, art.39 alin.1 lit.a,art. alin. 2 lit.c și lit.f, art.154 alin. 3, art. 165 și art. 155 raportat la art. 1 din Legea nr. 53/2003).
Deci, tuturor persoanelor care se află în aceeași situație(a depunerii unei activități în muncă într-o unitate bugetară), trebuie să li se recunoască, pentru unul și același element faptic generator de drept salarial, același spor salarial: de confidențialitate, concluzionând că prin neacordarea adaosurilor salariale, constând în sporul de confidențialitate, reclamanții sunt în mod evident și grav discriminați, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică care fundamentează și generează adaos salarial și pentru restul personalul.
De altfel, doctrina și practica judiciară au statuat în mod unanim și constant existența discriminării în materie de muncă, ori de câte ori un spor sau un adaos salarial nu a fost acordat tuturor categoriilor profesionale (deci indiferent de funcție) care întruneau elementul generator al respectivului spor sau adaos specific.
În sistemul legal actual sporurile nu sunt recompense sau gratificații, ele constituind, în principal, un factor compensatoriu pentru anumite condiții de muncă sau pentru întrunirea de către cel în cauză a unor cerințe speciale.
Sporurile la salariul de bază (indemnizația) de bază se acordă dacă sunt întrunite următoarele condiții:
-salariatul să ocupe un post într-o specialitate care îi conferă dreptul la un anumit spor:
-salariatul să lucreze efectiv în condițiile prescrise de lege, de contractul colectiv de muncă sau, după caz, de contractul individual de muncă, cu alte cuvinte, indiferent de nivelul studiilor, importanța, complexitatea și atribuțiile de serviciu, funcția (postul) meseria îndeplinită, cantitatea, calitatea și valoarea muncii, ramura, domeniul sau nivelul de activitate și cuantumul salariului (indemnizației) de bază ale unui salariat acestuia trebuie să i se dea un anumit spor dacă lucrează efectiv în condițiile prescrise de lege pentru acordarea acelui spor.
A accepta o altă situație, s-ar ajunge la o situație discriminatorie în sensul dispozițiilor art. 16 alin. 1 din Constituție, republicată, și ale art. 1 din Protocolul 12 adițional la Convenția europeană a drepturilor omului și libertăților fundamentale, întrucât nu se constată existența unei justificări legitime, obiective și rezonabile.
Aceste despăgubiri trebuie raportate la procentul de 15%, calculat la salariul (indemnizația) de bază prevăzută de majoritatea actelor normative care reglementează acest spor acordat altor categorii de personal.
În același sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, prin decizia nr. 46/15 decembrie 2008, stabilind că magistrații sunt îndreptățiți la acordarea sporului de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut.
În ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor se constată că acest minister are calitate procesuală pasivă în cauză, prin însăși rolul său de a răspunde de elaborarea proiectului local de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete.
Calitatea procesuală pasivă a acestui minister nu rezidă din calitatea de ordonator principal de credite ci din calitatea de instituție publică cu rol de sinteză în activitatea privind finanțele publice.
Astfel, în lipsa alocării unor fonduri pentru achitarea sumelor solicitate cu ocazia rectificării bugetare, Ministerul Justiției s-ar afla în imposibilitatea respectării hotărârilor judecătorești, căci potrivit Legii nr. 500/2002 între cele două ministere s-a născut un raport juridic bugetar, în care unul dintre subiecte este Statul Român reprezentat prin Ministerul Economiei și Finanțelor iar celălalt subiect fiind tot o instituție publică este finanțată din bugetul statului potrivit Legii de organizare judiciară.
Față de cele ce preced în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1,3 Cod procedură civilă, se vor admite recursurile pârâților Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Justiției, modificându-se în parte hotărârea recurată în sensul respingerii pretențiilor reclamanților și intervenienților pe perioada anterioară lunii octombrie 2004, ca fiind prescrise, menținându-se în rest celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile pârâților Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S și Ministerul Justiției și Libertăților, declarate împotriva sentinței civile nr. 513/3.06.2009, pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-.
Modifică în parte hotărârea recurată, în sensul că respinge pretențiile reclamanților și intervenienților, reprezentând sporul de confidențialitate de 15%, pe perioada august 2004 - 2 octombrie 2004, ca fiind prescrise.
Menține în rest celelalte dispoziții ale sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 21 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Dr.
Grefier,
Red. /26.10.2009
Tehnored.: M/ 2 ex./26.10. 2009
Prim inst.: și
Președinte:Carmen PârvulescuJudecători:Carmen Pârvulescu, Ioan Jivan, Vasilica Sandovici
