Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 1522/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
România
Curtea de Apel Timișoara
Secția de litigii de muncă și asigurări sociale cod operator 2928
Dosar nr-
Decizia civilă nr. 1522
Ședința publică din 23 octombrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Maria Ana Biberea
JUDECĂTOR 2: Raluca Panaitescu
JUDECĂTOR 3: Lucian
Grefier:
Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de către pârâții Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Finanțelor Publice, prin DGFP A, împotriva sentinței civile nr. 1080 pronunțată la 25 iunie 2009 de către Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul și pârâții intimați Curtea de Apel Timișoara și Tribunalul Arad, având ca obiect drepturi bănești - plata sporului de 50%.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura completă.
Recursurile sunt scutite de taxă de timbru.
Recurenții au solicitat judecarea cauzei și în lipsa reprezentantului lor la dezbateri.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța constată că prin serviciul registratură al instanței, la 6 octombrie 2009, reclamantul intimat a depus la dosar concluzii scrise.
Constatând că nu mai sunt alte cereri sau probe de administrat, instanța consideră cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
Instanța
Deliberând asupra recursurilor de față a constatat următoarele:
Prin contestația înregistrată la Tribunalul Arad la 3 iunie 2009, reclamantul a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Timișoara, Tribunalul Arad, Ministerul Economiei și Finanțelor solicitând instanței ca, prin hotărârea judecătorească pe care o va pronunța, să oblige pârâșii în solidar la plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% calculat la indemnizația brută lunară de încadrare în condițiile prevăzute de art. 47 din Legea nr. 50/1996 republicată începând cu data de 1 iunie 2006 până la zi și în continuare, pentru viitor, cu actualizarea sumelor conform indicelui de inflație până la data efectuării plății, obligarea pârâtului Tribunalul Arad la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă și precum și obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor la alocarea fondurilor necesare plății sumelor neîncasate; să se dispună emiterea ordinului de salarizare care să conțină sporul și pentru viitor.
In motivarea acțiunii, reclamantul a invocat decizia nr. XXI/10 martie 2008 ICCJ prin care s-a admis recursul în interesul legii privind interpretarea și aplicarea unitară dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 și s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv, salariul de bază brut lunar și după intrarea in vigoare a OG nr. 83/2000 aprobată prin Legea nr. 334/2001, astfel că sporul nu a fost niciodată abrogat de actele normative menționate.
A mai arătat că potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996 republicată, cu modificările ulterioare, magistrații beneficiază de un spor de risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50% din salariul de bază brut lunar.
Prin sentința civilă nr. 1080 pronunțată la 25 iunie 2009, instanța a admis în parte acțiunea reclamantului, a obligat pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Timișoara, Tribunalul Arad la plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% calculat la indemnizația brută lunară de încadrare, începând cu 15 iulie 2007, până la zi, cu actualizarea sumelor cu indicele de inflație până la plata efectivă și în continuare, a luat act de renunțarea reclamantului la judecată în privința obligării pârâților Ministerul Justiției, Curtea de Apel timișoara și Tribunalul Arad la plata sporului de 50% pentru perioada 1 iunie 2006 - 14 iulie 2007, obligat pârâtul Tribunalul Arad la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă; a obligat pârâtul Ministerul finanțelor Publice la alocarea fondurilor necesare plății sumelor neîncasate.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că prin decizia civilă nr. 21/10 martie 2008 ICCJ s-a statuat în interesul legii că reclamanții au dreptul la un spor de risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv, salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a OG nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
A mai reținut că reclamantul și-a menținut cererea doar pentru perioada 15 iulie 2007 și până în prezent ș în continuare, perioada în care a funcționat ca judecător la Judecătoria Lipova.
In termen legal, împotriva sentinței civile menționate mai sus, au declarat recurs pârâții Ministerul justiției și Libertăților și Ministerul Finanțelor Publice, prin DGFP A, recursuri înregistrate la Curtea de Apel Timișoara sub nr-.
Prin recursul declarat, pârâtul Ministerul justiției și Libertăților a solicitat casarea sentinței recurate în temeiul art. 304 pct. 4 și 9 cod procedură civilă.
Arata ca instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, interpretarea data de către prima instanță nu reprezintă decât o legiferare a unui drept salarial pe care legiuitorul a înțeles să-l abroge expres; că depășirea limitelor puterii judecătorești a fost stabilită și prin decizia nr. 838/27 mai 2009 Curții Constituționale și care se aplică cu prioritate față de decizia ICCJ; că în mod greșit s-a dispus actualizarea sumei cu indicele de inflație în condițiile în care art. 1088 cod civil prezumă prejudiciul la dobânda legală, care este datorată din ziua cererii de chemare în judecată.
Prin recursul declarat, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a solicitat modificarea sentinței atacate în sensul respingerii în totalitate a acțiunii față de el, în principal pe lipsa calității procesuale pasive.
Arata ca invocă practica ICCJ în materie - deciziile nr. 1789/8 martie 2005 și 1820/8 martie 2005, dispozițiile art. 25 din OUG nr. 37/2008; că nu trebuie confundat cu Statul Român ți cu bugetul de stat și că între el și reclamant nu există nici o obligație, neputând fi obligat la plata către salariații altor instituții; că Guvernul este cel răspunzător de realizarea prevederilor bugetare și repartizarea ordonatorilor principali de credite sume de la bugetul de stat conform destinațiilor bugetare stabilite în conformitate cu legea bugetară anuală.
Recursul este întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 cod procedură civilă.
Reclamantul intimat a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.
Arata ca dezlegarea data problemelor de drept de către ICCJ este obligatorie conform art. 329 cod procedura civila și ca actualizarea creanței se impune in temeiul art. 161alin. 4 cod procedură civilă; că Ministerul Finanțelor Publice are calitate procesuală activă în temeiul art. 19 din Legea nr. 500/2002, în lipsă alocării fondurilor necesare hotărârea fiind imposibil de executat.
Analizând recursurile declarate prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor art. 304 pct. 4,7, 9 cod procedură civilă, instanța a apreciat recursurile neîntemeiate, urmând a le respinge cu următoarea motivare:
Excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor a fost soluționată în mod corect de către prima instanță, calitatea procesuală pasivă a acestuia derivând din atribuțiile pe care le are pe linia elaborării proiectelor bugetului de stat, iar nu din calitatea de angajator.
Instanțele sunt instituții finanțate integral de la bugetul de stat, iar în lipsa alocării sumelor necesare plății drepturilor stabilite prin hotărâri judecătorești de către Ministerul Finanțelor, pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Timișoara și Tribunalul Arad sunt în imposibilitate să-și execute obligația.
In ce privește modalitatea de interpretare și aplicare de către judecătorii fondului prevederilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, instanța reține că, având de soluționat un recurs in interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța supremă s-a pronunțat prin Decizia nr. 21/10.03.2008 constatând inaplicabilitatea normelor de abrogare conținute în art. I pct. 42 și în art. IX alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000, care impune ca instanțele de judecată să considere rămase în vigoare dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată, norme ce au produs și produc în continuare efecte juridice.
Ori,in contextul in care,potrivit art. 329 alin.2 și 3/pr.civ. dezlegările date problemei de drept ce vizează aplicabilitatea art. 47 din Legea nr. 50/1996 chiar și in momentul pronunțării deciziei in interesul legii,10.03.2008, sunt obligatorii pentru judecătorii fondului, instanța consideră că magistrații și personalul auxiliar au dobândit prin respectiva hotărâre o speranță legitimă de a obține sporul salarial in discuție, in înțelesul dat acestei noțiuni de jurisprudența Curții care a aplicat și interpretat prevederile art. 1 din Protocolul Adițional nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Această speranță a fost întărită prin practica ulterioară constantă a instanțelor din țară care, văzând conținutul deciziei instanței supreme, au acordat aceste drepturi și după intrarea in vigoare a OG nr. 8/2007.
In plus, această speranță a fost confirmată prin însăși conduita pârâților, care printr-un ordin intern emis in luna februarie 2009 au dispus plata pentru viitor a sporului de stres și suprasolicitare neuropsihică pentru magistrații și personalul auxiliar al instanțelor, de notorietate fiind faptul că timp de o lună de zile, aceste drepturi au fost incluse in salarii și achitate chiar și pentru persoanele care nu au obținut in mod individual titluri executorii.
Rezultă din cele de mai sus că dreptul reclamantului la sporul de 50% pentru stres și suprasolicitare neuropsihică reprezintă un bun protejat prin 1 din Protocolul Adițional nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, pentru că,pe de-o parte reprezintă un drept de creanță recunoscut de lege prin art. 47 din Legea nr. 50/1996, iar,pe de altă parte, datorită afirmării unei practici judiciare constante in sensul acordării acestor drepturi persoanelor din categoria socio-profesională a autorului acțiunii.De aceea, in considerarea art. 20 alin.2 din Constituția României, instanța apreciază că nici motivul de recurs referitor la abrogarea Legii nr. 50/1996 nu este întemeiat, cu atât mai mult cu cât această pretinsă suprimare a drepturilor salariale recunoscute printr-un act normativ anterior a fost făcută prin intermediul unei ordonanțe de guvern care reglementa exclusiv sistemul de salarizare al altei categorii socio-profesionale decât cea a reclamantului magistrat,respectiv cea a personalului auxiliar din instanțe si parchete.
Decizia Curții Constituționale nr. 838/2009 nu reprezintă o cale de atac împotriva deciziilor în interesul legii pronunțate de ICCJ și nu poate lipsi de efect deciziile ICCJ pronunțate anterior.
In mod corect instanța de fond a dispus actualizarea sumelor cu indicele de inflație, actualizarea fiind menită să acopere diferența de valoare ca urmare a devalorizării monedei naționale și fiind permisă de prevederile art. 161 alin. 4 Codul Munci
Față de cele de mai sus, în baza art. 312 alin. 1 cod procedură civilă, urmează a respinge recursurile declarate de către pârâții Ministerul Justiției și Ministerul Finanțelor Publice ca neîntemeiate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de către pârâții Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Finanțelor Publice, prin DGFP A, împotriva sentinței civile nr. 1080 pronunțată la 25 iunie 2009 de către Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul și pârâții intimați Curtea de Apel Timișoara și Tribunalul Arad.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 23 octombrie 2009
Președinte, Judecător, Judecător,
Grefier,
Red. MB/dact. MB
2 ex.
15.12.2009
Primă instanță:
, - Tribunalul C
Președinte:Maria Ana BibereaJudecători:Maria Ana Biberea, Raluca Panaitescu, Lucian
