Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 1521/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1521
Ședința publică din 23 octombrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Maria Ana Biberea
JUDECĂTOR 2: Raluca Panaitescu
JUDECĂTOR 3: Lucian
GREFIER:
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI și LIBERTĂȚILOR împotriva sentinței civile nr. 1034 din 23 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanții intimați N, I-, - și pârâții intimați CURTEA de APEL TIMIȘOARA și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE B, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au fost lipsă reclamanții intimați N, I-, pârâtul recurent Ministerul Justiției și Libertăților și pârâții intimați Curtea de Apel Timișoara și Ministerul Finanțelor Publice
Procedura de citare legal îndeplinită.
Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, constatându-se că s-a solicitat judecarea în lipsă, cauza a fost reținută spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin Sentința civilă nr. 1034 din 23 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- a fost admisă acțiunea reclamantelor N, I, și, formulată împotriva pârâților Ministerul Justiției și Libertăților și Curtea de Apel Timișoara și au fost obligati pârâții, în solidar, să plătească reclamantelor sporul de confidențialitate de 15 % calculat la salariul de bază brut lunar, actualizat cu indicele de inflație de la data nașterii fiecărui drept salarial și până la plata efectivă, începând cu luna iulie 2008, în continuare și pentru viitor.
Prin aceeași hotărâre judecătorească a fost respinsă acțiunea față de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor,reținându-se lipsa calității procesual pasive a acestuia.
Pentru a pronunța această sentință,Tribunalul a reținut in esență că acțiunea reclamantelor este întemeiată pe Decizia nr. 46 din 15 decembrie 2008, Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a stabilit că magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la sporul de confidențialitate de 15 % calculat la indemnizația brută lunară, respectiv la salariul de bază brut lunar, întrucât în sarcina acestora sunt reglementate prin legile speciale privitoare la raporturile de serviciu obligația de confidențialitate cu privire la informațiile pe care le află în exercitarea îndatoririlor de serviciu. Decizia Înaltei Curți este obligatorie erga omnes astfel cum prevăd dispozițiile art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă.
În condițiile prevăzute de art. 161 alin. 4 din Codul muncii care obligă întotdeauna angajatorul la plata de daune interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului prin întârzierea plății salariului, pârâții au fost obligați la plata actualizată a drepturilor salariale acordate.
Hotărârea instanței de fond a fost atacată cu recurs in termenul legal de către pârâtul Ministerul Justiției,care a solicitat in principal casarea sentinței supusă reformării, iar in subsidiar modificarea acesteia,in sensul respingerii ca neîntemeiată a acțiunii reclamanților.
Sintetizând motivele de recurs ale Ministerului Justiției,Curtea constată că acestea s-au întemeiat pe prevederile art. 304 pct.4 și pct.9 /pr.civ. și au vizat in primul rând depășirea limitelor puterii judecătorești de către instanța de fond, care,prin acordarea ( și pentru viitor) a unor drepturi salariale ce nu sunt prevăzute de actul normativ incident in materia salarizării, respectiv OUG nr. 27/2006, și-ar fi arogat atribuții de putere legiuitoare.
Recurentul mai susține că hotărârea de fond este criticabilă și sub aspectul greșitei aplicări a dispozițiilor de drept substanțial,mai precis sub aspectul stabilirii eronate a incidenței in cauză a prevederilor OG nr. 137/2000, de vreme ce nu există in legislația internă actuală o prevedere legală menită să garanteze dreptul la sporul de confidențialitate pentru magistrați.
În opinia recurentului,noțiunea de exercitare a unor drepturi folosită de OUG nr. 27/2006 atunci când definește discriminarea se referă la modul de aplicare a unor dispoziții legale ce instituie acele drepturi,iar nu la examinarea soluțiilor legislative alese de către legiuitor.
În fine, pârâtul Ministerul Justiției a mai adăugat că personalul auxiliar al instanțelor judecătorești reprezintă o categorie aparte de salariați din sistemul bugetar, cu un statut specific,reglementat de Legea nr. 567/2004 și OG nr.8/2007,iar ei nu se pot compara cu celelalte categorii de personal,cum ar fi personalul militar, funcționarii publici cu statut special,ori personalul din aparatul propriu al Consiliului Național Pentru Combaterea Discriminării,Oficiul Național pentru Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor etc. Intre categoriile de bugetari mai sus enumerate există diferențe evidente de statut, instituțiile din care fac parte, ori categoriile de informații pentru care se datorează obligația de confidențialitate.
Reclamantele intimate nu s-au prezentat in instanță și nu au depus întâmpinare,cu toate că au fost citate cu această mențiune in cursul procesului.
In recurs nu au fost administrate probe noi.
În urma analizei fondului recursului,prin prisma motivelor invocate și a actelor de procedură efectuate in fața instanței de fond, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 312 alin.1 și art. 304 ind.1/pr.civ., Curtea reține că acesta nu este întemeiat,cu următoarele argumente.
Curtea reține că, intr-adevăr,dreptul de a stabili prin acte normative cu caracter special criteriile de acordare a salariilor de bază și a sporurilor și adausurilor la acestea este atributul exclusiv al legiuitorului, insă această facultate nu exclude obligația de a reglementa raporturile de muncă în condițiile asigurării unei egalități juridice pentru toate categoriile de salariați. Acest lucru nu presupune acordarea unor salarii și sporuri egale pentru toți, ci o conduită echidistantă în reglementarea unor metode de remunerare pentru situațiile identice in ceea ce privește, spre exemplu,vechimea in muncă,munca peste programul normal de opt ore, sau in zilele de, repaus săptămânal, inclusiv obligația de a păstra confidențialitatea cu privire la informațiile despre care au luat cunoștință pe parcursul derulării raporturilor de muncă.
Ori dacă pentru aceste circumstanțe concrete in care se pot găsi la un moment dat anumite categorii de salariați Codul Muncii,in ale sale art.20,21,26,117 și următoarele, dar și actele normative cu caracter special ale diferitelor categorii de bugetari cuprind prevederi menite să satisfacă cerința nediscriminării, prin stabilirea direct ori indirect a unor sporuri sau procente egale, ce se raportează la salariile de bază diferențiate in raport cu natura atribuțiilor, modul de acces în respectiva profesie, pregătirea inițială, continuă,modul de negociere etc. nu există nici o rațiune pentru care,in considerarea exigențelor art. 2 din OG nr. 137/2000, anumiți salariați să fie avantajați prin recompensarea materială pentru executarea obligației de confidențialitate, iar alții nu.
În strânsă legătură cu cele mai sus expuse,Curtea va înlătura argumentele pârâtului Ministerul Justiției,potrivit cărora pretențiile reclamanților exced atribuțiilor puterii judecătorești,pentru simplul motiv că rolul instanței de judecată nu este acela de a se subroga legiuitorului, prin acordarea unor drepturi salariale, ci de a constata discriminarea și de a acorda despăgubiri pentru încălcarea principiului în discuție, acordând eficiență practică prevederilor art. 27 din OG nr. 137/2000, potrivit cărora "persoana care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun."
De aceea, nici conținutul Deciziei nr. 818 din 3 iulie 2008, prin care Curtea Constituțională a exercitat controlul prevederilor art. 27 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 nu pot fi invocate cu succes de recurent pentru a justifica incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct.4/pr.civ. deoarece în speță nu instanța de fond nu aînțeles să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege,ci să acorde despăgubiri pentru omisiunea legiuitorului.
O atare abordare a atribuțiilor judiciare in materie este conținută de alin. 15 din preambulul Directivei nr. 2000/78/CE,privind crearea a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă, in care se menționează că "aprecierea faptelor care permit presupunerea existenței unei discriminări directe sau indirecte aparține instanței juridice naționale sau unei alte instanțe competente, în conformitate cu dreptul național sau cu practicile naționale, care pot să prevadă, în special, că discriminarea indirectă poate fi stabilită prin toate mijloacele, inclusiv pe bază de date statistice."
Curtea nu va putea reține nici incidența in speță a motivului de reformare prevăzut de art. 304 pct.9/pr.civ., de vreme ce prima instanță a apreciat in mod corect că reclamantelor le-a fost impusă prin lege o obligație profesională imperativă, specială și specifică,de confidențialitate" prin Legea nr. 567/2004, care se îndeplinește în cadrul executării raporturilor de muncă.
Din însăși natura sa, activitatea judiciară desfășurată de reclamante implică administrarea sau cel puțin contactul cu informații confidențiale, așa încât acestea se află într-o situație identică cu salariații bugetari cărora li s-a recunoscut și dreptul corelativ, de natură salarială, ca urmare a faptului îndeplinirii obligației de confidențialitate. Rezultă deci că reclamantele deși își execută obligația de confidențialitate, fiind debitoare ai acestei obligații în mod similar cu restul personalului din unitățile bugetare, totuși pentru îndeplinirea acestei obligații speciale și specifice, nu li se recunoaște sporul salarial de confidențialitate, așa cum este recunoscut în cazul restului personalului din sistemul bugetar.
În speță prezintă relevanță criteriul justificativ generator al sporului de confidențialitate, respectiv existența obligației de confidențialitate în sarcina reclamantelor, nefiind determinant criteriul categoriei socio-profesionale pentru că acest aspect al categoriei socio-profesionale nu constituie o justificare obiectivă și rezonabilă pentru decăderea acestora dintr-un drept garantat de lege.
Un argument determinant pentru soluția pe care Curtea urmează s-o pronunța asupra recursurilor supuse analizei este și conținutul Deciziei nr. 46/15.12.2008 prin care Înalta Curte de Casație și Justiție,având de soluționat un recurs in interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă J, a statuat că,in interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 99 alin.1 lit.d) din Legea nr. 303 /2004,privind statutul judecătorilor și procurorilor,raportat la art. 78 alin.1 din Legea nr. 567/2004,privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea,modificată și completată,judecătorii procurorii,magistrații asistenți și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%,calculat la indemnizația brută lunară. date asupra chestiunilor de drept de către instanța supremă sunt obligatorii pentru instanțele judecătorești, potrivit art. 329 alin.2 și 3/pr.civ.
Concluzionând asupra argumentelor de fapt și de drept de mai sus, Curtea va face aplicarea art. 312 alin1/pr.civ.,sens in care va respinge ca nefundat recursul pârâtului,cu consecința evidentă a menținerii dispozițiilor sentinței de fond,considerată a fi legală și temeinică.
Se va lua act prin dispozitivul prezentei că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI și LIBERTĂȚILOR împotriva Sentinței Civile nr. 1034/2009, pronunțată de Tribunalul Arad în Dosarul nr-.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 23 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, - - - - - -
GREFIER,
Red./11.11. 2009
Thred././11.11.2009
Ex.2/Prima inst. - - - Trib.
Președinte:Maria Ana BibereaJudecători:Maria Ana Biberea, Raluca Panaitescu, Lucian
