Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 1519/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1519
Ședința publică din 23 octombrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Maria Ana Biberea
JUDECĂTOR 2: Raluca Panaitescu
JUDECĂTOR 3: Lucian
GREFIER:
Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI și LIBERTĂȚILOR și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin DIRECȚIA GENERALĂ a FINANȚELOR PUBLICE C-S, împotriva sentinței civile nr. 749 din 30 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul C-S, în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanții intimați -, și pârâtul intimat TRIBUNALUL C-S, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică au fost lipsă reclamanții intimați, pârâții recurenți Ministerul Justiției și Libertăților, Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S și pârâtul intimat Tribunalul C-S, Reșița.
Procedura de citare legal îndeplinită.
Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, constatându-se că s-a solicitat judecarea în lipsă, cauza a fost reținută spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin Sentința Civilă nr. 749/2009 pronunțată de Tribunalul C-S în Dosarul nr-, a fost admisă acțiunea reclamanților - și, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției,Tribunalul C S și Ministerul Economiei și Finanțelor B și-n consecință au fost obligați pârâții să calculeze și să plătească față de reclamanții, sumele actualizate cu rata inflației începând cu data de 01.02.2007 și până la data plății efective și care reprezintă diferențe salariale rezultate din aplicarea a majorărilor salariale de 5%, începând cu 01.01.2007 raportat la indemnizația de încadrare brută lunară din luna decembrie 2006; de 2%, începând cu 01.04.2007 în raport cu indemnizația de încadrare brută lunară din luna martie 2007 și de 11%, începând cu 01.10.2007 raportat la indemnizația de încadrare brută lunară din luna septembrie 2007.
Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a depășit in prealabil excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, cu motivarea că potrivit prevederilor Legii nr. 500/2002,HG nr. 208/2005 și HG nr. 386/2007 pârâtul in discuție răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite,precum și de elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete.
Asupra fondului litigiului dintre părți, Tribunalul reținut că salariații din sistemul bugetar, inclusiv reclamanții, sunt parte a unui raport juridic de muncă, guvernat de Codul muncii, prestând o muncă și, ca efect al acestor premise, li se naște dreptul la o salarizare echitabilă, satisfăcătoare, fără limitări și restrângeri datorate devalorizării monedei naționale, precum și dreptul la tratament egal în materie de salarizare (art.5, art.6, art.8, art.39 alin.1 lit.a, art.40 alin.2 lit.c și lit.f, art.154 alin.3, art.165 și art.155 raportat la art.1 din Legea nr.53/2003).
Mai reține Tribunalul că,printr-o o serie de acte normative (de exemplu: G nr.10/2007; G nr.11/2007; G nr.16/2007; G nr.27/2007; Legea nr.232/2007; G nr.8/2007; G nr.20/2007; G nr.23/2007), personalul din sistemul bugetar a beneficiat, ca în fiecare an, de majorările salariale anuale, pentru anul 2007, sub forma adaosurilor salariale constând în indexarea salariilor sau indemnizațiilor. Temeiul acordării acestor adaosuri salariale nu a fost o măsură de protecție socială a categoriilor socio-profesionale cu venituri salariale în mod cert mai scăzute decât cele ale reclamanților, deoarece majorările au fost aplicate deopotrivă și demnitarilor, personalului asimilat demnitarilor, judecătorilor Curții Constituționale, membrilor Curții de Conturi și altor categorii cu venituri salariale mai ridicate decât cele ale reclamanților.
Cu toate acestea, reclamanților (personal salarizat prin G nr.27/2006) nu le-a fost acordat, în mod discriminatoriu, adaosul salarial constând în majorările salariale anuale pe anul 2007, omisiune care s-a repercutat mai pregnant asupra acestora, deoarece spre deosebire de majoritatea restului personalului bugetar, reclamanții nu pot obține (datorită incompatibilităților, interdicțiilor și incapacităților legale) alte venituri decât cele salariale, care însă, le-au fost erodate de creșterea indicelui prețurilor de consum, la fel ca și în cazul celorlalte salarii bugetare.
În concluzie, cu alte cuvinte, unul și același element (constând în majorarea salarială anuală pentru acoperirea devalorizării monedei în care se face plata salariului), produce efecte juridice diferențiate în sistemul de salarizare al personalului din unitățile finanțate din fonduri bugetare, în funcție de apartenența la o anumită categorie socio - profesională.
In continuare,instanța de fond a pornit de la cele două principii fundamentale ale sistemului de salarizare - cel al egalității de tratament (art.154 din Codul muncii ) și cel al diferențierii salariilor numai în raport cu nivelul studiilor, cu treptele sau gradele profesionale, cu calitatea și cantitatea muncii, respectiv condițiile de muncă, observând că primul principiu implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă. Deci, toate persoanele care se află în aceeași situație (a depunerii unei activități în muncă și a erodării salariului datorită creșterii indicelui prețurilor de consum și a inflației), trebuie să li se recunoască, pentru unul și același element faptic generator de drept salarial, același element salarial: indexările salariale anuale. Din moment ce reclamanții sunt într-o situație identică (nu doar comparabilă) cu restul personalului din unitățile bugetare sub aspectul primirii unui salariu erodat de inflație la fel ca și restul personalului, rezultă că reclamanții nu pot fi tratați diferit, în mod discriminatoriu față de restul personalului, prin refuzul adaosului salarial anual pe 2007.
Instanța de fond a considerat că, in contextul in care legiuitorul a prevăzut un singur criteriu pentru acordarea indexărilor anuale,anume contractarea efectelor creșterii prețurilor de consum și a inflației, nu există nici o justificare obiectivă și rezonabilă excluderii reclamanților de la aplicarea prevederilor ordonanței.
Pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamanților, Tribunalul a aplicat, doar prin analogie, procentele de majorări prevăzute de art.1 din nr.OG10/2007, întrucât numai astfel se poate realiza principiul unei juste și integrale despăgubiri, iar pe de altă parte, art.3 din Codul civil oprește instanța să invoce lacuna legislativă.
Acordarea despăgubirilor solicitate nu se confundă cu o adăugare la lege, ci reprezintă o aplicare a prevederilor art.269 Codul muncii, care garantează dreptul la despăgubire, inclusiv pentru discriminările în muncă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs in termenul legal pârâtul Ministerul Justiției, recurs înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 19.08.2009,solicitând in principal casarea sentinței supusă reformării,iar in subsidiar,modificarea ei,in sensul respingerii ca neîntemeiată a acțiunii reclamanților.
Sintetizând motivele de recurs ale Ministerului Justiției,Curtea constată că acestea s-au întemeiat pe prevederile art. 304 pct.4 și pct.9 /pr.civ. și au vizat in primul rând depășirea limitelor puterii judecătorești de către instanța de fond, care prin acordarea unor drepturi salariale ce nu sunt prevăzute de legislația in vigoare, și-ar fi arogat atribuții de putere legiuitoare.
In susținerea acestei critici,recurentul a invocat o decizie din 3 iulie 2008 Curții Constituționale, prin care a fost admisă excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1,art.2 alin.3 și art. 27 alin.1 din OG nr. 137/2000, constatând că acestea sunt neconstituționale in măsura in care din ele se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze,ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse in alte acte normative.
Recurentul mai susține că hotărârea de fond este criticabilă și sub aspectul greșitei aplicări a dispozițiilor de drept substanțial,mai precis sub aspectul stabilirii eronate a incidenței in cauză a prevederilor OG nr. 137/2000, de vreme ce reglementarea prin lege ori printr-un alt act normativ a unor drepturi excede cadrului legal stabilit prin OG nr. 137/2000. În opinia recurentului,noțiunea deexercitare a unor drepturifolosită de OUG nr. 27/2006 atunci când definește discriminarea se referă la modul de aplicare a unor dispoziții legale ce instituie acele drepturi,iar nu la examinarea soluțiilor legislative alese de către legiuitor.
În fine, pârâtul Ministerul Justiției a mai adăugat că magistrații sunt o categorie aparte de salariați din sistemul bugetar, cu un statut specific,reglementat de Legea nr. 303/2004,ei neputând susține că sunt singura categorie socio-profesională care nu a beneficiat de majorările salariale acordate in baza OG nr.10/2007 sau OG nr. 6/2007, in condițiile in care,in cursul anului 2007 ei au fost beneficiarii unor majorări salariale considerabile,care au compensat nivelul prognozat al creșterii prețurilor de consum.
Hotărârea instanței de fond a fost atacată cu recurs și de către pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor,prin DGFP T, care a solicitat modificarea sentinței,in sensul respingerii acțiunii față de acest minister pentru lipsa calității procesual pasive.
Pentru justificarea motivelor de recurs care, in opinia recurentului, ar determina incidența in speță a prevederilor art. 304 pct.9 și 304 ind.1/pr.civ., autorul căii de atac a invocat excepția lipsei calității sale procesual pasive,cu motivarea că Ministerul Economiei și Finanțelor nu se poate confunda cu statul sau cu bugetul de stat, rolul său fiind acela de a răspunde de elaborarea proiectului legii bugetului. Recurentul este ordonator principal de credite la fel ca și Ministerul Justiției.
Analizând cele două recursuri,prin prisma motivelor invocate și a actelor de procedură efectuate in fața instanței de fond, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 312 alin.1 și art. 304 ind.1/pr.civ., Curtea reține că acestea nu sunt întemeiate,cu următoarele argumente.
În ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, Curtea împărtășește opinia că rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este acela de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete fiind necesar ca acestea să pună la dispoziția angajatorului fondurile necesare plății drepturilor salariale.
Ori, prin raportare la împrejurarea că reclamanții fac parte din categoria bugetarilor, valorificarea cu succes a drepturilor salariale, care in cazul lor sunt suportate din veniturile publice, devine cu atât mai eficientă cu cât raporturile procesuale sunt legate cu Ministerul Economiei și Finanțelor. Aceasta întrucât în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 500/2002 Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, anume pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și a actelor normative privind aprobarea contului general anual de execuție.
Curtea mai reține că legitimarea procesuală a Ministerului Economiei și Finanțelor se justifică și prin dispozițiile art.1 din G nr.22/2002, aprobată prin Legea nr.288/2002, potrivit cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă. Excepția a fost corect respinsă de către instanța de fond, iar motivul de recurs supus analizei nu este întemeiat.
Referitor la criticile ce au fost aduse hotărârii de fond prin recursul declanșat de pârâtul Ministerul Justiției, fără a reitera raționamentul judicios și amplu expus in considerentele sentinței atacate,Curtea reține că, intr-adevăr, dreptul de a stabili prin acte normative cu caracter special criteriile de acordare a salariilor de bază și a sporurilor și adausurilor la acestea este atributul exclusiv al legiuitorului, insă această facultate nu exclude obligația de a reglementa raporturile de muncă în condițiile asigurării unei egalități juridice pentru toate categoriile de salariați. Acest lucru nu presupune acordarea unor salarii și sporuri egale pentru toți, ci o conduită echidistantă în reglementarea unor metode de remunerare pentru situațiile identice in ceea ce privește, spre exemplu, vechimea in muncă,munca peste programul normal de opt ore, sau in zilele de, repaus săptămânal, inclusiv obligația de a asigura pentru toți salariații bugetari indexările anuale care au drept scop compensarea scăderii puterii de cumpărare datorită creșterii indicelui prețurilor de consum, ori realizarea unei proporționalități intre creșterile salariale ale bugetarilor și creșterea productivității muncii.
Ori dacă pentru aceste circumstanțe concrete in care se pot găsi la un moment dat anumite categorii de salariați Codul Muncii,in ale sale art.20,21,26,117 și următoarele, dar și OG nr. 10/2007 și OG nr. 6/2007, invocate de reclamanți,cuprind prevederi menite să satisfacă cerința nediscriminării, prin stabilirea unor indexări și majorări ale salariilor de bază pentru bugetari cu scopul de a acoperi pierderea generată de devalorizarea monedei naționale,dar și de a corela veniturile salariaților statului cu creșterea generală a productivității muncii (așa cum s-a arătat in conținutul Memorandumului Guvernului României din 17 ianuarie 2007, care a stat la baza notei de fundamentare a OG nr. 10/2007) nu există nici o rațiune pentru care,in considerarea exigențelor art. 2 din OG nr. 137/2000, anumiți salariați să fie avantajați prin recompensarea materială pentru creșterea productivității muncii la nivelul întregii țări, iar alții nu.
Așa cum corect au observat judecătorii fondului,in speță nu se poate identifica nici o justificare rezonabilă pentru excluderea categoriei socio-profesionale a magistraților de la aplicarea majorărilor salariale aferente anului 2007,in condițiile in care aceste beneficii au fost acordate tuturor celorlalte categorii de bugetari și au avut la bază un criteriu general, in mod evident valabil și pentru judecători și procurori - creșterea productivității muncii.
In acest sens,nu pot fi reținute argumentele recurenților cu privire la faptul că magistrații au beneficiat de majorări salariale corespunzătoare in cursul anului 2007, menite să justifice excluderea lor de la aplicarea OG nr. 10/2007. Intr-adevăr, efect al unor hotărâri judecătorești pronunțate in acest sens, inclusiv de către instanța supremă, prin Legea nr. 45/2007, a fost aprobată cu modificări Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor și procurorilor, acordându-se tuturor magistraților beneficiul sporului de vechime in muncă,spor pe care celelalte categorii de bugetari îl primeau deja in temeiul contractelor colective de muncă aplicabile și in baza actelor normative speciale de salarizare. Cu toate acestea,înlăturarea unei discriminări anterioare a reclamanților,prin acordarea sporului de vechime in muncă,nu poate constitui un argument menit să justifice excluderea lor de la aplicarea prevederilor OG nr. 10/2007, câtă vreme cele două beneficii acordate salariaților bugetari au avut in mod evident finalități diferite.
Recurentul Ministerul Justiției nu poate susține cu succes nici că temeiul acordării acestor adaosuri salariale ar fi fost o măsură de protecție socială a categoriilor socio-profesionale cu venituri salariale în mod cert mai scăzute decât cele ale reclamanților, deoarece majorările au fost aplicate deopotrivă și demnitarilor, personalului asimilat demnitarilor, judecătorilor Curții Constituționale, membrilor Curții de Conturi și altor categorii ale căror salarii sunt mai ridicate decât ale reclamanților.
În strânsă legătură cu cele mai sus expuse,Curtea va înlătura argumentele pârâtului Ministerul Justiției,potrivit cărora pretențiile reclamanților exced atribuțiilor puterii judecătorești,pentru simplul motiv că rolul instanței de judecată nu este acela de a se subroga legiuitorului, prin acordarea unor drepturi salariale, ci de a constata discriminarea și de a acorda despăgubiri pentru încălcarea principiului în discuție, acordând eficiență practică prevederilor art. 27 din OG nr. 137/2000, potrivit cărora "persoana care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun."
De aceea, nici conținutul Deciziei nr. 818 din 3 iulie 2008, prin care Curtea Constituțională a exercitat controlul prevederilor art. 27 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 nu pot fi invocate cu succes de recurent pentru a justifica incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct.4/pr.civ. deoarece în speță nu instanța de fond nu aînțeles să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege,ci să acorde despăgubiri pentru omisiunea legiuitorului.
Curtea apreciază că,dacă intervenția Curții Constituționale ar presupune înlăturarea atribuțiilor puterii judecătorești de a constata discriminarea si de a acorda despăgubiri in situațiile in care acest lucrunupresupune înlăturarea ori ignorarea unor dispoziții legale exprese, art. 27 din OG nr. 137/2000 ar fi in mod nepermis lipsit de conținut. Aceasta cu atât mai mult cu cât scopul urmărit prin adoptarea OG nr. 137/2000 a fost acela de a transpune in dreptul intern prevederile Directivei Consiliului 2000/43/CE privind aplicarea principiului egalității de tratament între persoane, fără deosebire de origine rasială sau etnică, publicată în Oficial al Comunităților Europene () nr. din 19 iulie 2000, și prevederile Directivei Consiliului 2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament, în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă, publicată în Oficial al Comunităților Europene () nr. din 2 decembrie 2000.
15 din preambulul Directivei nr. 2000/78/CE, conține o abordare largă a atribuțiilor judiciare in materie de discriminare menționând că"aprecierea faptelor care permit presupunerea existenței unei discriminări directe sau indirecte aparține instanței juridice naționale sau unei alte instanțe competente, în conformitate cu dreptul național sau cu practicile naționale, care pot să prevadă, în special, că discriminarea indirectă poate fi stabilită prin toate mijloacele, inclusiv pe bază de date statistice."
Mai mult, Directiva 2000/78/CE circumscrie domeniului său de aplicare sectorul public și condițiile de salarizare,precizând in art. 8 că este de natură a cuprinde dispoziții minimale și că statele membre pot elabora sau menține prevederi mai favorabile. In concluzie,instanța de recurs observă că prin OUG nr.137/2000 se asigură o interpretare unitară a principiilor generale de egalitate și nediscriminare stabilite de Constituția României, precum și de către documentele internaționale care au ca obiect eliminarea discriminărilor, ratificate de România, care alcătuiesc cadrul general în domeniu, persoanele care se consideră discriminate având la dispoziție prevederi legale concrete în baza cărora pot solicita încetarea manifestărilor discriminatorii și repararea prejudiciului cauzat.
Așa cum lesne se poate observa, art.2 alin.3 din ordonanță caracterizează ca discriminatorii, între altele, prevederile care dezavantajează anumite persoane, față de alte persoane, fără să facă vreo distincție cu privire la natura juridică a acestor prevederi, ceea ce poate fi înțeles că se referă și la acte normative cu putere de lege, cum sunt cele adoptate de Parlament și ordonanțele Guvernului, emise în virtutea delegării legislative prevăzute de art.115 din Constituție.
Cât privește noțiunea de "discriminare" trebuie avută în vedere și practica în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului care a reținut în mod constant că există discriminare atâta timp cât diferența de tratament aplicată unor subiecte de drept aflate în situații analoage nu are o justificare legitimă, obiectivă și rezonabilă.
Pentru motivele expuse supra,Curtea nu va putea reține nici incidența in speță a motivului de reformare prevăzut de art. 304 pct.9/pr.civ. de vreme ce prima instanță a făcut o corectă interpretare și aplicare a prevederilor OUG 137/2000.
In baza art. 312 alin.1/pr civ. Recursurile pârâților vor fi respinse ca neîntemeiate,cu consecința evidentă a menținerii sentinței atacate,considerată a fi legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI și LIBERTĂȚILOR și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin DIRECȚIA GENERALĂ a FINANȚELOR PUBLICE C-S, împotriva Sentinței Civile nr. 749/2009, pronunțată de Tribunalul C-S, în Dosarul nr-.
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 23 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, - - - - - -
cu opinie separată, în
sensul admiterii ambelor
recursuri, modificării sentinței
recurate și respingerii acțiunii
reclamanților
GREFIER,
Red./11.11. 2009
Thred.//11.11.2009
Ex.2/Prima inst. - - - Trib. C-
OPINIE SEPARATĂ
Opinia separată a doannei judecător în sensul admiterii ambelor recursuri, modificării sentinței recurate și respingerii acțiunii reclamanților
Prima instanță a interpretat și aplicat greșit dispozițiile legale invocate de reclamanți prin acțiune, respectiv OG nr. 10/2007, cu referire la art. 2 și 6 din OUG nr. 137/2000.
OG nr. 10/2007 reprezintă act normativ prin care s-au acordat creșterile salariale în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanței Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalul salarizat potrivit anexelor nr. II și III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sistemul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică.
In anexele acestui OG au fost prevăzute expres categoriile sociale și demnitarii cărora li se aplică aceste creșteri salariale, iar magistrații, deși sunt numiți prin decret prezidențial și ocupă funcții de demnitate publică, alături de ceilalți membrii ai puterii executive și legislative, nu au fost incluși în aceste anexe.
Aceste ordonanțe nu au realizat o indexare pentru a acoperi creșterea indicelor prețurilor de consum, ci au acordat creșteri salariale doar unor categorii profesionale și doar pentru anumiți demnitari aleși sau numiți. Neacordarea acestor creșteri salariale magistraților nu este discriminatorie pentru aceștia, deoarece magistrații beneficiază de un sistem special și diferit de salarizare care nu a fost aplicat și altor demnitari. A considera astfel, ar trebui ca și creșterile salariale aplicabile magistraților să fie acordate tuturor salariaților bugetari sau demnitarilor aleși sau numiți, or, prin OG nr. 27/2006 au fost acordate creșteri salariale, creșteri de care nu au avut corespondent și în legile de salarizare ale categoriilor profesionale și demnitarilor menționați în OG nr. 10/2007.
In lipsa unei prevederi legale exprese, instanța nu poate înlocui valoarea de referință sectorială prevăzută în legile speciale de salarizare ale magistraților cu o altă valoare de referință, pe baza aplicării unor creșteri salariale prevăzute de acte normative aplicabile unor altor categorii ed bugetari.
JUDECĂTOR,
Președinte:Maria Ana BibereaJudecători:Maria Ana Biberea, Raluca Panaitescu, Lucian
