Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 1624/2008. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr-

DECIZIA NR. 1624

Ședința publică din data de 9 septembrie 2008

PREȘEDINTE: Ioana Cristina Țolu

JUDECĂTORI: Ioana Cristina Țolu, Cristina Pigui Alexandru

- -

Grefier -

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta SC SA, cu sediul în B, str.G-ral nr.11 bis, sector 1, având sediul procesual ales la.av. și Asociații, B,-,.3,.7, sector 1, împotriva sentinței civile nr.1312 din 29 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata-reclamantă, domiciliată în P,-,.2..16, jud.

Recurs scutit de plata taxei de timbru.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata-reclamantă prin avocat din cadrul Baroului P, lipsă fiind recurenta-pârâtă SC SA.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează instanței că recursul este declarat în termen și motivat, iar pentru termenul de astăzi, prin intermediul serviciului registratură s-a depus întâmpinare formulată de intimata-reclamantă.

Avocat pentru intimata-reclamantă arată că nu mai are cereri de formulat.

Curtea ia act că nu mai sunt cereri de formulat, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbaterea recursului.

Avocat având cuvântul pentru intimata-reclamantă, solicită respingerea ca nefondat a recursului, menținerea ca temeinică și legală a sentinței instanței de fond, obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată către intimata-reclamantă.

CURTEA

Deliberând asupra recursului formulat de pârâta SC SA B (fosta împotriva sentinței civile nr.1312/2008 a Tribunalului Prahova constata următoarele:

Reclamanta a chemat în judecată civilă pe pârâta SC SA B, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată la plata sumei de 9481,40 lei din care 9050 lei cu titlu de drepturi

salariale cuvenite și neacordate și 431,40 lei daune interese pentru neplata la termen a obligațiilor, sumă ce va fi actualizată în raport cu indicele de inflație.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că pentru perioada cât a fost salariatul pârâtei a avut dreptul pe lângă salariu la prime de Paști și de C în condițiile stabilite prin CCM și că aceste drepturi salariale nu i-au fost acordate.

La termenul de judecată din data de 29 aprilie 2008 pârâta a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii.

După administrarea probatoriilor Tribunalul Prahova prin sentința sus-menționată a admis acțiunea și a obligat pârâta la plata sumei de 9050 lei către reclamantă, reprezentând drepturile salariale corespunzătoare sărbătorilor de Paști și de C pentru anii 2005 - 2007, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație la data plății.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că dreptul salariaților la prime de Paști și Caf ost prevăzut de art. 168 din pe anii 2005-2007 și că într-adevăr pentru anul 2003 suplimentările salariale au fost incluse în salariul de bază, însă pentru perioada ulterioară pârâta nu a făcut dovada plății efective acestor drepturi.

Împotriva acestei sentințe pârâta a declarat recurs criticând soluția ca netemeinică și nelegală în sensul că în mod greșit instanța de fond stabilit că nu există nicio dovadă la dosar privind achitarea efectivă a primelor de Paști și de C, motivat de faptul că în anul 2003 aceste prime au fost incluse în salariu și ulterior ele au fost menținute iar la salariile astfel calculate s-au aplicat indexări.

O altă critică s-a referit la faptul că și în măsura în care pretențiile reclamantului ar fi fost întemeiate cuantumul sumei datorate trebuia calcula în raport cu salariul de bază mediu brut pe unitate și nu în raport cu salariul mediu pe unitate care include și sporurile.

Examinând soluția prin prisma actelor și lucrărilor de la dosar, a criticilor formulate de recurentă, precum și a temeiurilor de casare prev. de art. 304 și 3041Cod pr.civilă, Curtea constată că este afectată legalitatea și temeinicia acesteia, așa după cum se va arăta în continuare:

De necontestat, pentru anul 2003 primele de Paști și de C au fost incluse în salariu astfel cum s-a menționat și în, numai că aceasta nu însemnă că începând cu această dată primele de Paști și de C rămân incluse în salariu, însă presupunând că susținerea recurentei este reală aceasta avea obligația ca în conformitate cu art. 287 Codul muncii să probeze veridicitatea susținerilor făcute, ori în cauză pârâta nu a demonstrat cu referire concretă la situația salarială a reclamantului că acest lucru corespunde realității.

Mai mult decât atât recurenta trebuia să demonstreze și faptul că art. 168 alin.2 este aplicabil și pentru perioada ulterioară a anului 2003, deoarece această prevedere contractuală se referă exclusiv la anul 2003.

Legat de același articol al Curtea reține că părțile în contract au stabilit criteriile de determinare a cuantumului acestor prime respectiv echivalentul unui salariu de bază mediu pe unitate a cărui valoare concretă trebuie stabilită cu minim 15 zile înainte de fiecare eveniment prin negociere cu sindicatul, ori în lipsa acestei negocieri instanța de fond avea obligația administrării de probe pentru că solicitarea reclamantului s-a referit la salariul mediu brut pe unitate care include și sporurile, critica formulată de recurentă sub acest aspect fiind corectă.

Pentru determinarea cuantumului corect al sumei datorate reclamantei în condițiile art. 168 sus-citat este necesară efectuarea unei expertize contabile care în raport cu evidențele contabile ale unității și înscrisurile de la dosar să determine cuantumurile salariului de bază mediu brut pe unitate din luna anterioară în care trebuia efectuată plata.

Cum în fața instanței de recurs în conformitate cu prevederile art. 305 Cod pr.civilă nu se pot administra probe noi cu excepția înscrisurilor și cum pe baza înscrisurilor existente la dosar nu se poate stabili corect situația de fapt, avându-se în vedere și dispozițiile Deciziei nr.XXI/2006 a ÎCCJ -Secțiile Unite prin care într-un recurs în interesul legii s-a stabilit că în materia conflictelor de muncă în recurs casarea cu trimitere poate fi dispusă și în cazul în care prima instanță nu s-a pronunțat asupra fondului cauzei ca o consecință a neadministrării de probe, în temeiul art. 312 Cod pr.civilă Curtea va admite recursul și va casa sentința cu trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond în vederea administrării tuturor probatoriilor necesare și utile cauzei pentru corecta stabilire a situației de fapt și implicit a cuantumului corect al sumei datorate reclamantului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta SC SA (fosta SC, cu sediul în B, str.G-ral nr.11 bis, sector 1, având sediul procesual ales la Cabinetul de Avocatură & Asociații, din B,-,.3,.7, sector 1, împotriva sentinței civile nr.1312 din 29 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata-reclamantă, domiciliată în P,-,.2..16, județul P, și în consecință:

Casează sentința și trimite cauzei spre rejudecare instanței de fond.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 septembrie 2008.

Președinte, JUDECĂTORI: Ioana Cristina Țolu, Cristina Pigui Alexandru

- - - - - -

Grefier,

Red./

3 ex./17.09.2008

f- - Tribunalul Prahova

Operator de date cu caracter personal

Nr. Notificare 3120

Președinte:Ioana Cristina Țolu
Judecători:Ioana Cristina Țolu, Cristina Pigui Alexandru

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 1624/2008. Curtea de Apel Ploiesti