Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 1725/2008. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția Civilă mixtă
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1725/2008-
Ședința publică din 27.11.2008
PREȘEDINTE: Moșincat Eugenia
JUDECĂTOR 2: Trif Doina
Grefier: - -
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de recurenții reclamanți, N, toți cu domiciliul procedural ales în S M, P-ța 25 Octombrie, nr. 1, județul S M, în contradictoriu cu intimatul pârât CONSILIUL JUDEȚEAN S M, cu sediul în S M, P-ța 25 Octombrie, nr. 1, județul S M, împotriva sentinței civile nr. 1338/D din 15.09.2008, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, în dosar nr-, prin care s-a respins acțiunea, având ca obiect litigiu de muncă.
La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă reprezentantul recurenților reclamanți, consilier juridic, în baza delegației nr. 235 din 26.11.2008, emisă de Sindicatul, lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că procedura de citare a părților este completă, prezentul recurs este scutit de la plata taxei de timbru, după care:
Reprezentantul recurenților reclamanți arată că nu are alte probe de propus sau cereri de formulat în cauză.
Instanța, nemaifiind de administrat alte probe în cauză, închide faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul recurenților reclamanți solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, modificarea hotărârii recurate în sensul admiterii cererii conform petitului, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND,
Asupra recursului civil de față, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1338/D din 15.09.2008, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, în dosar nr- s-a admis excepția autorității lucrului judecat invocată de instanță din oficiu.
S-a respins acțiunea reclamanților, N, cu. procedural ales în S M, P-ța 25 Octombrie nr.1 împotriva pârâtului CONSILIUL JUD.S M, cu sediul în S M, P-ța 25 Octombrie nr.1, având ca obiect obligarea pârâtului la acordarea tichetelor de masă și a tichetelor cadou.
Nu au fost acordate cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente:
Tribunalul deliberând cu prioritate asupra excepției autorității de lucru judecat, conform art.137 Cod de procedură civilă a constatat următoarele:
Prin sentința civilă nr.267/CA/2007 pronunțată în dosarul nr- Tribunalul Satu Marea respins acțiunea în contencios administrativ a reclamanților în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Jud.S M, obiectul acțiunii fiind obligarea pârâtului la acordarea contravalorii indexate a tichetelor de masă începând cu 1.01.2004, acordarea tichetelor de masă în continuare, plata contravalorii tichetelor cadou începând cu 23.05.2006 și în continuare.
Reclamanții au promovat recurs împotriva hotărârii renunțând ulterior la calea de atac și consolidând în acest fel hotărârea primei instanțe.
Constatăm că între cele 2 cauze există tripla identitate de părți, obiect și cauză prev.de art.1247 Cod civil.
În consecință, tribunalul a admis excepția autorității lucrului judecat invocată de instanță din oficiu și a respins acțiunea reclamanților, conform dispozitivului prezentei hotărâri.
Asistenții judiciari - participând la constituirea completului de judecată în condițiile art.55 alin.1 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, cu vot consultativ - au exprimat aceeași opinie asupra acțiunii promovată de către reclamanți.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, N, N, și, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței în condițiile dispozițiilor art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă sau modificarea sentinței în sensul admiterii cererii conform petitului.
În motivarea recursului, sunt formulate următoarele critici:
- instanța de fond nu a avut în vedere că reclamantele au formulat cerere de renunțare la calea de atac a recursului împotriva sentinței civile nr. 267/2007 a Tribunalului Satu Mare, iar Curtea de Apel
- O, prin decizia pronunțată, a luat act de renunțarea la calea de atac a recursului;
- cu privire la fondul dreptului, recurentele arată că soluția instanței de fond este nelegală câtă vreme, în prezent, calitatea de angajat a solicitanților este dovedită iar legile de reglementare dreptului sunt în vigoare, după cum este în vigoare și Hotărârea nr. 168/1999 a Consiliului Județean S M, fiind de notorietate faptul că acordarea dreptului la tichetele de masă și tichetele cadou este condiționată de existența raportului de muncă cu angajatorul.
În drept sunt invocate dispozițiile art. 312 alin. 5 și art. 304 indice 1 Cod procedură civilă.
Intimatul, deși legal citat în cauză, nu și-a exprimat poziția față de recursul declarat în cauză.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs, precum și din oficiu, instanța reține următoarele:
Soluția pronunțată de instanța de fond în baza excepției privind autoritatea de lucru judecat cu consecința respingerii acțiunii reclamanților este legală, instanța făcând o corectă aplicare în cauză a prevederilor art. 1247 din Codul civil, reținând existența triplei identități de părți, obiect și cauză.
Astfel, prin sentința civilă nr. 267/CA pronunțată de Tribunalul Satu Mare în ședința publică din 13.09.2007 ( dosar nr-) s-a dispus respingerea acțiunii având ca obiect acordarea drepturilor reprezentând tichete de masă și tichete cadou prevăzute de Legea nr. 142/1998, pretenții solicitate inclusiv de părțile reclamante din prezenta cauză. Hotărârea mai sus arătată a dobândit caracter irevocabil urmare pronunțării deciziei nr. 177/CA/2008 din 15 mai 2008 Curții de APEL ORADEA prin care s-a respins ca nefondat recursul unora dintre părțile reclamante și s-a luat act de renunțarea la judecarea recursului formulată de recurentele, N, și .
Ulterior, acestea au investit instanța cu judecarea unei noi cereri având același obiect și cauză juridică, cerere care în mod legal a fost respinsă de instanța de fond în considerarea excepției privind autoritatea de lucru judecat reglementată de art. 166 din Codul d e procedură civilă.
Față de considerentele ce preced, instanța, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul, sentința recurată fiind păstrată în totul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul civil declarat de recurenții reclamanți, N, toți cu domiciliul procedural ales în S M, P-ța 25 Octombrie, nr. 1, județul S M, în contradictoriu cu intimatul pârât CONSILIUL JUDEȚEAN S M, cu sediul în S M, P-ța 25 Octombrie, nr. 1, județul S M, împotriva sentinței civile nr. 1338/D din 15.09.2008, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 27.11.2008.
Președinte Judecător Judecător Grefier
- - - - - -
- redactat hotărâre în concept - judecător - - - - 09.12.2008
- judecător fond -,
- dact. gref. - - - 09.12.2008 - 2 ex.
Președinte:Moșincat EugeniaJudecători:Moșincat Eugenia, Trif Doina