Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 1906/2008. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ

DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA NR. 1906

Ședința publică din data de 2 octombrie 2008

PREȘEDINTE: Cristina Pigui

JUDECĂTORI: Cristina Pigui, Vera Andrea Popescu Marilena

: -

Grefier:

Pe rol fiind judecarea recursului formulat de pârâta SC SA, cu sediul în municipiul B, - -, nr. 239, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 1695 din 10 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamantul domiciliat în P,-, - Sc. A, etaj 3,. 10, județul

La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns recurenta pârâta SC SA reprezentată de avocat din Baroul Prahova, conform contractului de asistență juridică încheiat la 16 iunie 2008 și intimatul reclamant reprezentat de avocat din Baroul Prahova conform contractului de asistență juridică încheiat la 2 octombrie 2008.

Procedura legal îndeplinită.

Recurs scutit de plata taxei de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:

Avocat, pentru intimatul pârât, depune la dosar chitanță fiscală nr. -/02.10.2008 în valoare de 500 lei, reprezentând onorariu apărător, după care, având cuvântul, arată că nu mai are cereri de formulat și solicită cuvântul în dezbateri.

Avocat, pentru recurenta pârâtă, arată, de asemenea, că nu mai are cereri de formulat și solicită cuvântul asupra recursului.

Curtea ia act că părțile nu mai au cereri de formulat, față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Avocat având cuvântul pentru recurenta-pârâtă, solicită în principal admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul admiterii excepției prescripției dreptului la acțiune, iar, în subsidiar, admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței în sensul respingerii acțiunii. Într-un al doilea subsidiar se solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței în sensul acordării primelor solicitate raportat la salariul de bază mediu pe SC SA. Se solicită, de asemenea, ca instanța să facă mențiunea că sumele reprezentând premii de Paște și de C, raportate la salariul de bază mediu, sunt sume brute, din care urmează a se deduce CAS și CASS. Cheltuielile de judecată se vor solicita pe cale separată.

Avocat, pentru intimatul pârât, solicită respingerea recursului ca nefondat, cu acordarea cheltuielilor de judecată conform chitanței depuse la dosar ( fila 9).

CURTEA

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Prahova, reclamantul a chemat în judecată civilă pe pârâta SC SA solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligată pârâta la plata drepturilor salariale cuvenite și neacordate în cuantum de 5244 lei brut, sumă actualizată în funcție de indicele de inflație, reprezentând suplimentări salariale de Paști 2005-2007 și de C pe anii 2005-2006, precum și a cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a avut calitatea de salariat a unității pârâte și că, potrivit contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, respectiv art. 168 alin. 1, aceasta avea obligația să plătească fiecărui salariat, cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, câte o primă constând într-un salariu de bază mediu brut pe unitate, obligație care nu a fost îndeplinită de către pârâtă nici până în prezent.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că primele solicitate de reclamantă au fost incluse în salariul de bază și, prin urmare, aceasta nu mai poate solicita un drept salarial care i-a fost plătit.

Totodată, pârâta a invocat și excepția prescripției dreptului la acțiune arătând că, în cauză, sunt incidente disp. art. 283 alin. 1 lit. e Codul muncii potrivit cărora dreptul la acțiune în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia se prescrie în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune.

Pe baza probatoriilor cu înscrisuri administrate în cauză, prin sentința civilă nr. 1695 din 10 iunie 2008, Tribunalul Prahovaa respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă, a admis acțiunea și a obligat pârâta să plătească reclamantului drepturile salariale cuvenite și neacordate în sumă de 5244 lei, reprezentând prima de Paști pe anii 2005-2007 și prima de C pe anii 2005-2006, sumă ce va fi reactualizată în raport cu indicele de inflație de la data scadenței până la data plății efective.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că reclamantul a avut calitatea de salariat al pârâtei în perioada 2005-2007, iar potrivit art.168 din, avea dreptul la prime pentru Paște și în cuantum de un salariu de bază mediu pe unitate pentru fiecare din aceste sărbători, pe perioada indicată, însă aceste drepturi salariale nu au fost achitate.

Această concluzie rezultă din faptul că pârâta, care a pretins că, începând cu anul 2003, primele de sărbători au fost incluse în salariul de bază conform negocierilor cu sindicatul, situație menționată în, nu a făcut și dovada includerii acestor prime în salariu, în condițiile în care acesteia îi revenea sarcina probei.

Referitor la excepția invocată de pârâtă prin întâmpinare, tribunalul a stabilit că, în cauză, sunt incidente disp. art. 283 alin.1 lit. c Codul muncii, potrivit cărora termenul de prescripție este de 3 ani, care a început să curgă de la data scadenței sumelor și nu cele ale art. 283 lit. e Codul muncii invocate de pârâtă.

Împotriva acestei sentințe, pârâta a declarat recurs criticând soluția ca netemeinică și nelegală în sensul că, în mod greșit, instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, pentru că drepturile salariale solicitate își au izvorul în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, ceea ce atrage incidența în cauză a dispozițiilor art. 283 alin.1 lit. e Codul muncii, termenul de prescripție fiind de 6 luni.

Pe fond, soluția a fost criticată deoarece instanța nu a ținut seamă de disp. art. 168 alin. 2 din pe anii 2003-2004 potrivit cărora primele de sărbători au fost incluse în salariul de bază și plătite ca atare. Această situație rezultă și din faptul că reclamantul nu a formulat acțiune și pentru plata primelor pe anul 2003, an în care s-a negociat pentru prima dată cu sindicatul includerea acestor prime în salariu.

Ultima critică a recursului se referă la faptul că tribunalul nu a acordat atenție, atunci când a stabilit suma datorată de recurentă, dispozițiilor art. 168 din sub aspectul cuantumului sumei care se acordă cu titlu de primă, în sensul că aceasta nu este echivalentă cu salariul mediu brut pe unitate, ci cu salariul de bază mediu brut pe unitate, cu alte cuvinte, aceste prime nu includ și sporurile.

Intimatul-reclamant deși citat cu această mențiune, nu a depus la dosar întâmpinare la recursul pârâtei.

Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursul este nefondat potrivit considerentelor ce urmează:

Este adevărat că, potrivit art. 283 alin. 1 lit. e Codul muncii, dreptul la acțiune în cazul neexecutării CCM ori a unor clauze ale acestuia se prescrie în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului, așa cum se susține prin primul motiv de recurs, legea nefăcând nicio diferențiere în ce privește natura acestui drept, însă, în ce privește drepturile salariale, prin același articol, la lit. c, s-a prevăzut un termen de 3 ani aplicabil în toate situațiile în care obiectul acțiunii este dat de pretenții salariale, indiferent de izvorul acestora, astfel că, instanța de fond a respins în mod corect excepția invocată de recurentă, această critică a recursului fiind nefondată.

Nu există reglementare și nici nu a fost în intenția legiuitorului vreodată ca, pentru drepturile salariale, să existe termene de prescripție diferite în funcție de izvorul acestora.

Pe fondul cauzei, Curtea constată că susținerile recurentei nu își găsesc reflectarea în probatoriul administrat în cauză, deoarece nimeni nu a contestat că, începând cu anul 2003, în urma negocierilor purtate cu sindicatul, primele de sărbători urmau a fi incluse în salariu, numai că acest lucru trebuia și probat de către recurentă în sensul de a demonstra cât din creșterea salarială a fiecărui an s-a datorat includerii în salariul de bază a acestor prime.

Această probă nu a fost făcută, astfel că în mod corect instanța de fond admis acțiunea.

În ceea ce privește cuantumul sumei acordate reclamantei, Curtea reține că susținerile recurentei nu sunt întemeiate, întrucât instanța de fond a avut în vedere la pronunțarea soluției valoarea salariului mediu de bază pe, conform art. 168 alin.(1) din Contractul colectiv de muncă pe anii 2005, 2006,2007 valoare ce rezultă din adresa societății nr.830/5.02.2008, depusă în copie la fila 67 dosar fond, la care se face trimitere și în recurs.

Concluzionând, pentru considerentele mai sus arătate, Curtea privește recursul de față ca nefondat, astfel încât, în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă, îl va respinge, sentința atacată fiind legală și temeinică, decurgând dintr-o corectă apreciere a probelor administrate și aplicare a dispozițiilor legale.

În baza art. 274 Cod pr. civilă va obliga recurenta la 500 lei cheltuieli de judecată către intimatul reclamant.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SA, cu sediul în B,-, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 1695 din 10 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamantul domiciliat în P,-, - Sc.A, etaj 3,.10, județul

Obligă recurenta la 500 lei cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 2 octombrie 2008.

Președinte JUDECĂTORI: Cristina Pigui, Vera Andrea Popescu Marilena

- - --- - -

Grefier

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3120

2 ex.

2008-10-08

CP/VS

Trib.P nr-

-

Președinte:Cristina Pigui
Judecători:Cristina Pigui, Vera Andrea Popescu Marilena

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 1906/2008. Curtea de Apel Ploiesti