Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 233/2008. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- drepturi bănești
ROMANIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 233
Ședința publică din 4 martie 2008
PREȘEDINTE: Apetroaie Eufrosina
JUDECĂTOR 2: Pungă Titus
JUDECĂTOR 3: Gheorghiu Neculai
Grefier: - -
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâta - SA B - Membru Grup, cu sediul în B, sector 1,-, prin reprezentanții săi legali, împotriva sentinței nr. 1419 din 21 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția civilă, în dosarul nr-.
La apelul nominal a răspuns avocat care substituie pe avocat pentru pârâta recurentă și avocat pentru reclamantul intimat, lipsă fiind acesta.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța constatând recursul în stare de judecată, a acordat cuvântul la dezbateri.
Avocat pentru reclamantul intimat, a invocat excepția tardivității declarării recursului, față de faptul că hotărârea instanței de fond a fost comunicată pârâtei la 27.12.2007 (fila 42 dosar fond) iar recursul a fost declarat la 15.01.2008, peste termenul legal de 10 zile socotit de la comunicare, ultima zi în care putea fi depus recursul fiind 7.01.2008. A solicitat cheltuieli de judecată, conform chitanței depuse la dosar.
Avocat pentru pârâta recurentă, a solicitat respingerea excepției invocate.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
CURTEA
Asupra recursului de față, constată:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Botoșani la data de 3 octombrie 2007, reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâta - Membru GRUP B, obligarea acesteia la plata sumei de 10.045 lei, din care 9480 lei drepturi salariale cuvenite neacordate și 533,52 lei daune materiale pentru neachitarea la termen a obligațiilor rezultate din actualizarea în raport cu indicele de inflație.
În motivare, a arătat că, potrivit prevederilor contractului individual de muncă încheiat cu pârâta, în afara drepturilor salariale arătate în acest act, mai beneficiază și de drepturile acordate în baza Contractului colectiv de muncă încheiat la nivelul societății care prin art. 168 prevede dreptul salariaților de a beneficia, cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C de o suplimentare a drepturilor salariale, la nivelul unui salariu de bază mediu pe unitate.
Deși această obligație a fost prevăzută succesiv în toate contractele colective de muncă aplicabile în perioada 2004-2007, nu ar fi beneficiat de aceste drepturi, respectiv pentru sărbătorile de Paște 2005, 2006 și 2007 - 1400 lei și 1850 lei, iar pentru sărbătorile de C în anii 2004, 2005 în cuantum de 980 lei, 1400 lei.
Pârâta deși legal citată nu a depus întâmpinare.
Tribunalul Botoșani - secția civilă, prin sentința nr. 1419 din 21 noiembrie 2007, a dispus următoarele:
- a admis acțiunea în pretenții formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta B;
- a obligat pârâta să plătească reclamantului drepturi salariale restante pentru anii 2004 - 2006 potrivit art. 168 (1) din Contractul colectiv de muncă, respectiv câte un salariu de bază mediu pe SA pentru anii 2004 și 2007 și câtre 2 salarii de bază medii pe SA pentru anii 2005 și 2006
- a obligat pârâta să-i plătească reclamantului și actualizarea în funcție de indicii de inflație a sumelor menționate de la data scadenței fiecăreia în parte până la data plății efective.
De asemenea a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 600 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Prin considerentele sentinței, instanța de fond a reținut că reclamantul a fost salariatul societății pârâte pe postul de tehnician, raporturile de muncă încetând ca urmare a concedierii conform dispozițiilor art. 65 și 66 din Codul muncii aprobat prin Legea nr. 53/2003, situație confirmată prin copia carnetului de muncă.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a mai reținut că potrivit art. 168 din Contractul colectiv de muncă, aplicabil în anii 2004, 2005, 2006, 2007 salariații acestei unități beneficiau de drepturi suplimentare în cuantum de un salariu de bază mediu pe unitate cu ocazia sărbătorilor de Paște și C, drepturi care trebuiau acordate cu 15 zile înainte de fiecare eveniment.
Cum pârâta nu a contestat existența acestui drept și nici n-a făcut dovada plății sale, conform art. 163 din Codul muncii, acțiunea reclamantului a fost admisă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta B, criticând-o pentru nelegalitate, invocând dispozițiile art. 299 și următoarele Cod proc. civilă.
Recursul este tardiv.
Astfel, conform art. 301 Cod proc. civilă coroborat cu art. 80 din Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, termenul de recurs este de 10 zile de la comunicarea hotărârii.
Sentința civilă recurată a fost comunicată pârâtei la 27.12.2007 (fila 42 dosar de fond) iar recursul a fost declarat la 15.01.2008, peste termenul legal de 10 zile socotit de la comunicare.
Conform art. 103.pr.civ. neexercitarea oricărei căi de atac în termenul legal atrage decăderea.
Având în vedere situația expusă, curtea va respinge recursul pentru tardivitate, menținând sentința atacată.
În baza art. 274. pr. civ. recurenta va fi obligată să plătească reclamantului intimat suma de 600 lei cu titlu de cheltuieli de judecată din recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca tardiv introdus recursul declarat de pârâta B - Membru GRUP, împotriva sentinței nr. 1419 din 21 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția civilă.
Obligă recurenta - SA să plătească intimatului suma de 600 lei cu titlu de cheltuieli de judecată din recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 4 martie 2008.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Tehnored.
Jud. fond;
Ex. 2/24.03.2008
Președinte:Apetroaie EufrosinaJudecători:Apetroaie Eufrosina, Pungă Titus, Gheorghiu Neculai