Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 248/2008. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 248
Ședința publică din data de 04 martie 2008
PREȘEDINTE: Traian Logojan
JUDECĂTORI: Traian Logojan, Simona Petruța Buzoianu Ioana
-- -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâtul Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu sediul în B, sector 5,-, împotriva sentinței civile nr. 1535 din 30 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații-pârâți Statul Român - prin Ministerul Economiei și Finanțelor B cu sediul în B, sector 5,-, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI cu sediul în P,-, județul P și Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova cu sediul în P,-, județul P și intimații-reclamanți G, -, și cu domiciliul ales în Câmpina,-, județul
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul-pârât Statul Român-prin Ministerul Economiei și Finanțelor, prin reprezentant legal, lipsind recurentul-pârât Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, intimații-pârâți Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI și Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova și intimații-reclamanți G, -, și.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că recursul este declarat și motivat în termen și scutit de plata taxei judiciare de timbru.
Intimatul-pârât Statul Român-prin Ministerul Economiei și Finanțelor, prin reprezentant legal, având cuvântul arată că nu mai are cereri de formulat în cauză și solicită acordarea cuvântului asupra recursului.
Curtea ia act că nu mai sunt cereri noi de formulat în cauză, față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Intimatul-pârât Statul Român-prin Ministerul Economiei și Finanțelor, prin reprezentant legal, având cuvântul arată că nu are calitate procesuală pasivă, motiv pentru care solicită respingerea recursului în acest sens, iar în ceea ce privește celelalte capete de cerere din recursul declarat, lasă la aprecierea instanței.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin acțiunea înregistrata la ribunalul Prahova sub nr- reclamantele, si au chemat in judecata pe parații Statul R - reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ICCJ si Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, solicitând ca prin sentința ce o va pronunța sa se dispună obligarea paraților la plata^ sporului de vechime in munca aferent perioadei 01.01.2001-02.03.2004 reactualizat cu indicele de inflație începând cu data nașterii dreptului la acțiune si pana la data plații efective.
In motivarea acțiunii reclamantele au arătat că în calitate de magistrați-procurori, în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vălenii d Munte sunt îndreptățite la recunoașterea calcularea si plata drepturilor bănești pretins cu titlul de spor pentru vechimea in munca, dat fiind faptul ca prin Legea nr. 50/1996 care a acordat sporul de vechime in munca acesta a fost suprimat prin efectul OG nr. 83/2000.
Au mai precizat reclamantele ca dispozițiile art. 33 din Legea nr. 50/1996 trebuie să se aplice magistraților, textul de lege nefiind contrar ci complementar OG nr.83/2000 care prevede în art. 9 pct.2 alin.4 că " orice alte dispoziții contrare prezentei ordonanțe se abrogă".
Pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ICCJ a depus întâmpinare prin care a invocat excepția necompetentei materiale a instanței si declinarea competentei materiale de soluționarea cauzei in favoarea Curții de Apel București cât și excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantelor pentru perioada 01.01.2001-02 03.2004.
Totodată, Ministerul Public Parchetul de pe lângă ICCJ in temeiul art. 60-63 Cod pr.civila a chemat în garanție întrucât rolul acestuia este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite.
Pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea acțiunii reclamantelor ca neîntemeiată, întrucât depozițiile art.33 alin.l din Legea nr. 50/1996 nu se aplica până la adoptarea Legii nr. 45/2007 si magistraților deoarece prin art. IV alin.2 din Ordonanța de Guvern nr. 83/2000 s-a prevăzut ca stabilirea indemnizațiilor de încadrare ale magistraților se va face in raport cu funcția deținuta, nivelul instanței si după caz vechimea in magistratura, spor de vechime, nefiind menționat.
La rândul sau paratul Ministerul Economiei si Finanțelor prin DGFP P a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, arătându-se ca nu trebuie confundat cu Statul R ci cu bugetul de stat fiind doar ordonator principal de credite.
Prin sentința civilă nr.1535 din 30.11.2007 Tribunalul Prahova a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a invocată de P, a respins acțiunea față de acest pârât ca îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, a respins ca neîntemeiată excepția necompetenței materiale a instanței invocată de - Parchetul de pe lângă ICCJ și a respins cererea de chemare în garanție a formulată de pârâtul - Parchetul de pe lângă ICCJ. Pe fondul cauzei a admis acțiunea reclamanților și a obligat pârâții la plata retroactivă către fiecare reclamant a drepturilor bănești reprezentând spor vechime în muncă (raportat la indemnizația de încadrare brută lunară) calculat înăuntrul termenului de prescripție până la apariția Legii nr.45/2007, actualizate cu indicele de inflație, începând cu data nașterii dreptului material și până la data plății efective, obligând, de asemenea, pârâtul să înscrie cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă al reclamanților.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a paratului invocata de acesta prin întâmpinare, că acesta nu poate avea calitatea de ordonator principal de credite pentru alte instituții sau ministere care la rândul lor sunt ordonatori principali de credite - cum este cazul Ministerului Public - si nu repartizează sume de la buget acestora, sume le fiind alocate conform destinațiilor bugetare in conformitate cu legea bugetului de stat.
S-a apreciat că împrejurarea că ordonatorul principal de credite din speță și anume Ministerul Public nu a corectat indemnizațiile cuvenite reclamanților nu poate conduce la obligarea la plata unor sume aferente unor raporturi de muncă, Guvernul fiind cel răspunzător de realizarea prevederilor bugetare și repartizarea către ordonatorii principali de credite a sumelor de la bugetul de stat, conform destinațiilor stabilite în conformitate cu legea bugetară anuală.
În ceea ce privește excepția necompetenței materiale a instanței reținut că reclamanții au solicitat instanței satisfacerea unor petiții pecuniare, acțiunea constituindu-se într-un litigiu de muncă, în care părți nu pot fi, potrivit art.282 Codul muncii, decât salariații, angajații sindicatelor și patronatului, precum și alte persoane juridice sau fizice ce au această vocație în temeiul legilor speciale sau ale Codului d e procedură civilă.
Față de excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamanților pentru perioada ianuarie 2001 - martie 2004, s-a apreciată că față de disp.Legii nr.45/2007 prin c are s-a aprobat OUG 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției care recunoscut acest spor începând cu data de 11.03.2007, cât și disp. deciziei nr.XXXVI a ICCJ pronunțată în interesul legii prin care s-a stabilit că disp.art.33 din OUG 83/2000, art.50 din OUG nr.177/2002, art.6 alin.1 din OUG 160/20000, se interpretează în sensul că judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați, precum și persoanele care au îndeplinit funcția de judecători financiari, procurori financiari sau de controlori financiari în cadrul Curții de Conturi a României, beneficiau de sporul pentru vechimea în muncă în cuantumul prevăzut de lege, devenind astfel aplicabile disp.art.16 din Decretul nr.167/1958 cursul prescripției fiind întrerupt prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie.
În fine, față de cererea de chemare în garanție aar eținut că acesta nu poate fi obligat să procedeze la adoptarea unui proiect de rectificare a bugetului care să includă alocarea sumelor ce reprezintă pretențiile reclamanților, câtă vreme - Parchetul de pe lângă ICCJ în calitate de ordonator principal de credite are obligația plății sumelor respective.
Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut, în esență, că pentru perioada în discuție reclamanții au avut calitatea de procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vălenii d Munte și că sporul de vechime reglementat prin art.33 din Legea nr.50/1996 car s-a aplicat atât magistraților, cât și personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor, până la intrarea în vigoare a OG nr.83/2004, act normativ ce a completat și modificat Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești.
Potrivit art.1 pct.32 din OG 83/2000 la art.33 din Legea 50/1996 a fost introdus alin.3 introdus cu următorul conținut "prevederile alin.1 și 2 nu sunt aplicabile magistraților". Începând u data de 1.01.2003 drepturile salariale ale magistraților au fost stabilite prin OUG 177/2004, act normativ ce nu a prevăzut acordarea sporului de vechime pentru această categorie profesională, acesta fiind în vigoare și la această dată.
A mai reținut că modificarea sistemului de salarizare al magistraților duce la aplicarea unui sistem diferențiat prin neacordarea sporului de vechime în muncă acordat tuturor angajaților conform Codului muncii, acest tratament efectuându-se mai ales în privința persoanelor care au desfășurat activitate și în alte domenii decât cele pentru care le este recunoscută vechimea în magistratură conform OUG 27/2006.
În expunerea de motive a OUG 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii 50/1996 nu s-a pus în discuție abrogarea unor sporuri și eliberarea unui proiect de act normativ pentru corelarea salarizării personalului din organele autorității judecătorești cu salarizarea persoanelor ce ocupă funcții de demnitate publică.
A mai arătat instanța că stabilirea indemnizației lunare pe baza valorii de referință sectorială a coeficientului de multiplicare ca formă unică de remunerare a magistraților, nu determină înlăturarea beneficiului sporului de vechime, această valoare procentuală neregăsindu-se în indemnizațiile plătite reclamanților.
Susținerea pârâților conform căreia reclamanții beneficiază de indemnizația lunară ca unica formă de salarizare, nu se poate confunda cu interdicția de a beneficia de spor, această formă de stabilire a drepturilor salariale putând coexista cu sporul de vechime în muncă, în condițiile unei neabrogări exprese, motiv pentru care au fost înlăturate aceste susțineri, reținând în acest context:Pactul internațional cu privire la drepturile civile, inclusiv cel de natură salarială, care la art.19 pct.13 evidențiază limitativ situațiile de limitare a exercitării drepturilor materiale ce nu-și au aplicabilitatea în cauza de față, Directiva CE nr- și Direcția -, Protocolul nr.12 al CEDO precum și Convenția OIM nr.1000/1951, în aceste condiții devenind aplicabile disp.art.21 din OG 137/2000 potrivit cărora persoana care se consideră discriminară poate formula în fața instanței o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare creată prin discriminare.
În fine, s-a mai reținut că având în vedere disp. deciziei nr.XXXVI a ICCJ pronunțată în recurs în interesul legii, care a stabilit că disp.art.33 alin.1 din Legea 50/1996 în raport de prev. art.1 pct.32 din OG 83/2000, art.50 OUG 177/2002 și art.6 alin.1 OUG 160/2000 se interpretează în sensul că judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați, precum și persoanele care au îndeplinit funcția de judecători financiari, procurori financiari sau de controlori financiari în cadrul Curții de Conturi a României beneficiau li de sporul de vechime în muncă în cuantumul prevăzut de lege, condiții în care instanța a admis acțiunea și a obligat pârâții MP - Parchetul de pe lângă ICCJ și parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova în solidar la plata către reclamanți a sporului pentru vechimea în muncă aferent perioadei 1.01.2001 - 2.03.2004 (în funcție de data începerii activității), actualizat cu indicele de inflație, începând cu data nașterii dreptului la acțiune și până la data plății efective.
Reclamanții G, și au formulat la data de 8.01.2008 cerere de îndreptare a erorii materiale strecurata in expozitivul sentinței civile nr. 1535/30.11.2007, susținând in motivare că au fost menționați alți reclamanți, în loc de unitatea acestora de parchet ( Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina ) a fost menționată o altă unitate (Parchetul de pe lângă Judecătoria Vălenii d Munte ), a fost menționat numărul unei alte acțiuni judecătorești, respectiv - in loc de - și a fost menționata o altă perioada privind plata sporului de vechime in muncă decât cea precizata în acțiune.
Prin încheierea din camera de consiliu din data de 11 ianuarie 2008, Tribunalul Prahovaa admis cererea formulată de reclamanți privind expozitivul sentinței civile nr. 1535/30.11.2007 pronunțata de Tribunalul Prahova in dosarul nr-, dispunând îndreptarea erorii materiale strecurată în expozitivul sentinței civile nr. 1535/30.11.2007, în sensul că reclamanți in prezenta cauză sunt G, în loc de, si,cum din eroare s-a redactat, reclamanții îndeplinesc funcția de procurori in cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina și nu la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vălenii d Munte, cum în mod greșit s-a menționat, numărul acțiunii este - in loc de -, așa cum din eroare s-a redactat iar reclamanții au solicitat obligarea pârâților STATUL R - prin MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANȚELOR B, MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE SI JUSTIȚIE B, PARCHETUL DE PE LINGĂ CURTEA DE APEL PLOIEȘTI, PARCHETUL DE PE LINGĂ TRIBUNALUL PRAHOVA la plata retroactivă sporului de vechime către fiecare reclamant, drepturi bănești reprezentând spor de vechime in munca (raportat la indemnizația de încadrare bruta lunara) calculat înlăuntrul termenului de prescripție pana la apariția Legii nr. 45/06.03.2007 actualizate cu indicele de inflație începând cu data nașterii dreptului material pana la data plații efective și nu pentru perioada 01.01.2001- 02.03.2004 cum din eroare s-a menționat, menținând in rest dispozițiile sentinței.
Împotriva sus-menționatei sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sens în care a invocat disp.art.304 pct.8 Cod procedură civilă.
A învederat recurentul că prima instanță, în mod nelegal, a dispus plata drepturilor bănești, reactualizarea în raport de indicele de inflație, deoarece nu poate să înscrie în bugetul propriu nicio plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială și, totodată, în mod nelegal a respins cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, în condițiile în care activitatea instanțelor și a parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Pentru aceste considerente, s-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii ce neîntemeiată a cererii privind actualizarea cu indicele de inflație a drepturilor salariale reprezentând spor de vechime.
Curtea, examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și în raport de dispozițiile legale incidente în soluționarea cauzei, constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Este adevărat că pârâtul-recurent este o instituție bugetară, fondurile salariale fiind stabilite de legiuitor prin legea bugetară. Dar aceasta nu înseamnă că obligarea la plata actualizată a drepturilor- cu indicele de inflație este o obligație imposibil de îndeplinit.
Ministerul Public, în calitate de ordonator principal de credite, propune proiectul de buget în care este inclus capitolul cheltuieli cu personalul și rectificările bugetare la același capitol, astfel încât nu se poate afirma că există o imposibilitate în îndeplinirea acestei obligații.
Obligația de actualizare a drepturilor bănești salariale neacordate cu rata inflației este în concordanță cu dispozițiile Codului muncii care în art.269 alin.1 statuează că în situația în care angajatorul cauzează un prejudiciu salariatului său, este obligat la despăgubire, prejudiciul constând în devalorizarea unui drept salarial cuvenit, dar neacordat la timp. Neacordarea acestui drept nu poate avea la bază o justificare bazată pe lipsa de finanțare.
În ceea ce privește respingerea cererii de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, Curtea constată că în mod legal prima instanță a apreciat că este neîntemiată întrucât acest minister nu poate fi obligat să procedeze la adoptarea unui proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public care să includă și acordarea acestor sume câtă vreme Ministerul Public în calitate de ordonator principal de credite are obligația plății sumelor respective.
Ministerul Public și Ministerul Finanțelor Publice sunt ordonatori principali de credite și, potrivit legii, creditele bugetare aprobate pentru un ordonator principal de credite nu pot fi virate și utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite, sens în care Ministerul Finanțelor Publice nu poate fi obligat la o plată către salariații altei instituții cu care se află în raporturi de muncă.
Cauza de față este un litigiu de muncă în sensul prevederilor art.281 Codul muncii și calitatea de parte o poate avea angajatorul, angajatul, sindicatul sau reprezentanții acestora, ori, Ministerul Finanțelor Publice nu are calitatea de angajator și nu se află în raporturi de muncă cu reclamanții, fiind deci, lipsit de calitate procesuală pasivă, așa cum în mod corect a reținut și prima instanță.
În baza acestor considerente, Curtea constată că recursul este nefondat, sentința recurată fiind legală și temeinică, sens în care urmează a fi respins conform art.312 Cod procedură civilă.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu sediul în B, sector 5,-, împotriva sentinței civile nr. 1535 din 30 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații-pârâți Statul Român - prin Ministerul Economiei și Finanțelor B cu sediul în B, sector 5,-, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI cu sediul în P,-, județul P și Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova cu sediul în P,-, județul P și intimații-reclamanți G, -, și cu domiciliul ales în Câmpina,-, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 4 martie 2008.
Președinte JUDECĂTORI: Traian Logojan, Simona Petruța Buzoianu Ioana
- - --- -- -
Grefier
Red.
Tehnored. /2ex./31.03.2008
Dosar fond - - Tribunalul Prahova
Judecători fond - a
-
Operator de date cu caracter personal
Număr notificare 3120
Președinte:Traian LogojanJudecători:Traian Logojan, Simona Petruța Buzoianu Ioana
